Suflet
trecător...
De mic copil
am crescut sub mult acuzata orânduire socialistă (după alţii
comunistă)... Percepţii?!? Amintiri?!? ... Destule.
Despre acele
vremuri, acum, se aude doar ecoul deformat de vremuri, perceput de
marea majoritate a oamenilor ca o descriere a abuzurilor, a cenzurii,
etc. etc. etc. (numai şi numai de rău)... Dar vă spun cu toată
inima că nu este decât o adunare a minciunilor, a
interpretărilor... şi o sumă infimă de adevăruri... grupate în
ceva ce pare coerent, descriptiv, general.
Îmi
amintesc de botezuri, de nunţi, de trecerile de sub masă de sărbătorile
de Paşte, de adunările de "Înviere" pentru a lua lumină, de toţi
Sfinţii importanţi sărbătoriţi după puterea şi obiceiurile fiecăruia,
de sărbătorile de Crăciun pline de colinde religioase... şi de multe
alte sărbători petrecute conform obiceiurilor
în şi pe lângă biserică, fără a uita de
înmormântările care se "petreceau" conform datinilor. Şi nu
am
crescut în sânul unei familii bisericoase, habotnice. Da,
recunosc, am avut bunici bisericoşi, dar... să fim serioşi... ce nu
înţelegeam nu avea cum să mă atragă. Pentru mine totul era o
chestie plicticoasă, greu suportabilă. Ah, am uitat de tatăl meu care,
în copilărie, a cântat în corul bisericii, sau aşa
ceva... Credeţi că toate acestea mi-au transmis cel mai mic fior
religios?!?
Şi am ajuns,
uşor, uşor la şcoală. Cred că prima tangenţă la ideea de religie, chiar
şi inconştientă, a fost povestea în care Ion Creangă, copilul, a
fost trimis la seminarul teologic de la Socola şi prindea muşte cu
ceaslovul, cartea cu ajutorul căreia, la vremurile lui, se învăţa
cititul... Curios din fire, citind enorm de mult, mânat permanent
de o curiozitate pentru care am plătit constant de-a lungul timpului,
am dorit să văd ce este "aia" ceaslov... Şi... Ce? Credeţi că am avut
parte de vreunul?!? He, he, he... Toate la vremea lor...
Din ceea ce
am citit am reuşit să aflu multe chestii despre filozofie, abordări gen
"Biblia hazlie" şi alte chestii ale vârstei rebele, pline de
căutări, a adolescenţei, fie şi datorită societăţii declarat ateiste...
Nici chiar moartea celei mai iubite bunici din lume nu m-a schimbat
în vreun fel. Am asistat mut la ceremoniile de
înmormântare, cărând de acasă la biserică şi apoi la
cimitir un arbust încărcat cu tot felul de mici biscuiţi şi
prăjituri (nu mă întrebaţi ce semnifica deoarece nici acum nu
ştiu) din care, la finele ceremoniei, când bunica era o urmă de
pământ afânat cu o cruce de lemn la căpătâi, toţi
s-au repezit şi l-au golit de ce era prin el... Şi atât...
Chemare religioasă... ??? Hai să fim serioşi...
Ajuns la
liceu... Am fost trimişi la munci agricole, după moda vremii, la pus
legume în lădiţe... Eram doar nişte copii ameţiţi dar care ne
trăiam copilăria
(pardon adolescenţa). Fiind mai puţin influenţat de înălţime am
fost ales să urc pe o movilă imensă de lăzi ca să asigur un flux al
lăzilor către cei care le încărcau... Şi, ce să vezi, o mişcare
greşită şi am căzut de la aproximativ 6 (şase) metri, lat, pe
pământ... de mi-a rămas inclusiv urma capului imprimată în
locul în care pământul m-a prins din picajul meu răsturnat,
învârtit, ameţitor, prea scurt ca să apuci să
gândeşti ceva. Şi, ce să vezi?!? Cred că mă loveam mai tare
în timpul meciurilor de fotbal, când un coechipier mai
sârguincios, mai pătimaş, lăsa o brazdă adâncă în
glezna mea. Pur şi simplu m-am ridicat de jos şi mi-am continuat
activitatea... ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Din
câte îmi amintesc, tot în această perioadă am
început să fiu mirat de povestirile despre prigoana şi cenzura pe
linie religioasă. Dar, nu uitaţi, foarte rar... Am auzit de unele şcoli
în care personalul era dedicat afirmării pe linie de partid şi
comunica elevilor să nu se ducă la biserică, şi altele asemenea, am
auzit de militari, poliţişti (miliţieni) etc. aflaţi sub interdicţie
totală de a urma "chestiile religioase", am auzit de membri de partid
care solicitau familiei să nu meargă la biserică şi să nu urmeze
obiceiurile pentru a nu crea probleme, etc. etc. etc. Dar, să nu uitaţi
nici o clipă că doar am auzit. Apoi, să nu uitaţi că toţi cei implicaţi
în astfel de poveşti erau nişte oportunişti care căutau să ajungă
cât mai sus pe linia lor profesională sau ideologică... Da,
aproape toţi sacrificau (se deziceau) pe Dumnezeu pentru interesul lor.
Erau atei pentru binele lor. Sau, srpe ghinionul lor, erau
înconjuraţi de habotnici ideologi care făceau orice era posibil
pentru a se afirma, inclusiv a turna la cadrele de partid sau la
securitate pe cei care nu îşi puteau înfrâna dorinţa
de a fi alături de Dumnezeu. Aşa că, mulţi dintre ei, au făcut botezul
acasă, feriţi de privirile oamenilor, au năşit sau au fost fini "pe
blat", etc. etc. etc.. Şi nu uitaţi... Ce vă spun vă spun din auzite.
Eu n-am întâlnit aşa ceva în acei ani, şi în
cei care au urmat.
Dar să
revenim la mine! Nu cred că
ajunsesem la vârsta majoratului şi întrebările veneau
mereu, dorinţa de ajutor real era din ce în ce mai mare.
Vârsta avea cerinţele ei mult supradimensionate faţă de resurse
şi, uşor, uşor, am ajuns la a găsi cereri către puterile lui Dumnezeu,
rugăciuni de suport, de iluminare, etc. Mai în joacă, mai
în serios, am început să discern, să găsesc mici luciri de
lumină divină care să îmi arate drumul spre ceea ce sunt acum...
Cert este că aproximativ în această perioadă am început să
am un dialog constant cu Dumnezeu, Sfântul Duh...
Şi viaţa
îţi oferă multe, multe, alte ocazii să ajungi să cauţi fervent
apropierea de Dumnezeu, sau, măcar, de respectarea legilor lui. Nu voi
scrie acum un roman despre mult zbuciumata mea viaţă. Cert este doar
că, acum mult
timp, atât de mult de parcă nici nu a fost timpul meu, am dorit
să realizez un fel de abordare a elementelor de religie sub o grupare/
lucrare denumită "Blasfemii". Aici eu doream să abordez o temă
din punct de vedere creştin, să urmăresc/ regăsesc tema în cultul
musulman, apoi în cel hindus, etc. şi astfel să realizez un cumul
al diferenţelor de percepţie. Bineînţeles că multe elemente
analizate erau blasfemii pentru creştini, ale căror elemente erau
blasfemii pentru musulmani, ş.a. Aşa au apărut şi întrebările
adresate celor din jur, mai mult sau mai puţin luminaţi în ale
căutărilor de acest gen
Alături de
greutăţile din viaţa mea, de problemele de sănătate care au apărut din
munca excesivă, etc. (ce mai contează) am ajuns astfel să... am această
formă de blog în care sper ca Dumnezeu să îmi de-a zile,
Lumină şi Putere să scriu cât mai multe.
Am uitat de
unde ideea de a denumi această secţiune "Milostenie"... Un om, prieten,
trimis de îngerul meu, de Duhul Sfânt, mi-a recomandat să
găsesc suport în căutările şi acţiunile mele în Rugăciunea
de dimineaţă şi Litania lui Arsenie Boca... Ajuns la partea cu
"Promisiunile Tatălui Nostru ceresc pentru toţi cei ce..." am dat de
"Cine o va oferi (Litania) din milostenie mai departe va avea parte de
rugăciunea celorlalţi." Şi aşa am simţit că se va numi această
secţiune... "Milostenie"...
...
...
...
...
