DISTRACŢIE - Perceptibil - Culorile

Catre paginile Entertain/ Distractie Dorin M

Culorile - Testul de culoare (Testul Luscher)

Logo culoriCulorile preferate dau informații privitoare la personalitatea Dvs.

Prima tangență la interferența lumii culorilor cu cea a lumii psihice umane își pierde urma în neantul vremurilor trecute. Poate că au existat unii cercetători care au structurat unele informații cu privire la aceste interferențe dar ceva cu adevărat organizat apare destul de recent (abia in jurul anilor ’60) prin cercetările d-lui dr. Max Luscher.

Poate că înainte de acesta, poate că după aceea, teoriile referitoare la influența culorilor asupra psihicului uman din punct de vedere al reacțiilor emoționale sau al posibilei caracterizări de personalitate au început să fie din ce în ce mai dezvoltate, mai pline de acuratețe, important este să reținem că legătura între culoare și individ există “de facto” (așa cum vom asocia întotdeauna rozul copilului de sex feminin și albastrul celui de sex masculin, etc.).

Este evident că vor exista multiple comentarii legate de întâietatea acestui domn în ceea ce privește studierea relației între culoare și psihic dar, la fel de evident este faptul că nu va putea fi privat niciodată de meritele sale indiferent câte teorii se vor naște după acesta (și să știți că au apărut destule sub diverși autori).

Astfel de comentarii ar putea fi ridicate de întemeietorii blazonisticii pentru care culoarea era un cod bine structurat. La fel pot face unele comentarii creatorii de modă (cu referire atât la cei vestimentari cât și la arhitecți, etc.).

Ar mai fi oamenii de artă (cu referire expresă la pictori, poeți, etc.) care au precizat câteva elemente în acest sens. Poate că se poate ridica și “memoria” popoarelor care dau diferite semnificații culorilor sau percepțiilor legate de acestea dar… Niciodată acestea nu au fost folosite pentru a caracteriza un om și pentru a vedea dacă acesta se încadrează unor norme profesionale, uman, de integritate, etc. ci, fel mult, doar pentru a "cataloga" statutul omului, de a-l marca... Și similare...

Max Luscher este primul care a relevat importanța legăturii între culoare și psihicul uman. Bineînțeles că și acumulările acestuia au “profitat” de câte ceva din experiența anterioară a oamenilor în ceea ce privește legătura între culoare și psihic fapt recunoscut de acesta printr-o prezentare succintă a importanței culorii de la cele mai vechi timpuri către cele contemporane.

Oricum, miile de persoane testate de acesta au generat informații deosebit de utile pentru redactarea teoriei sale finale și, de ce nu, a succesului său (a devenit consultant “de vânzări” la cele mai mari firme ale momentului).

Astfel, aspectele zilnice întâlnite de om au avut permanent legătura la vizual (care reprezintă calea de “intrare” a peste 70 % din fluxul informațional al fiecărui individ sănătos) și, bineînțeles, la culoare. Oamenii au legat permanent culoarea galbenă de soare și apoi aur, albastrul de cer și uneori apa, verdele de vegetație, roșul de sânge, luptă și vânătoare, etc., legături care, datorita condiționării permanente au intrat adânc în manifestările psihicului uman chiar dacă acestea se manifestă perceptibil/ conștient sau nu (este demonstrat – atât de Max Luscher cât și de alți cercetători cum ar fi L. Steinke, etc. - că există această legătură chiar și la persoanele care nu percep anumite culori sau chiar la orbi care fie prin percepția tonurilor de culoare, a culorii “de răspuns” sau a senzației de culoare au reacții identice cu cele ale individului sănătos indiferent dacă afecțiunea a apărut chiar de la naștere sau nu – interesant, nu-i așa?).

Este evident că aceste percepții au o bază incipientă dar, cu trecerea timpului și dezvoltarea societății umane, sensurile culorii s-au diversificat și au căpătat noi valori, noi utilități. Poate că, de aceea a venit momentul în care a apărut necesitatea conceperii unor produse industriale care să “speculeze” apetența indivizilor pentru culoare și combinațiile de culori, poate că de aceea a fost necesar să se găsească soluții reale de identificare a “interiorului” psihicului uman pentru a soluționa dilema competenței umane pe scara unor valori profesionale, poate că… de aceea a fost necesar sa existe un Max Luscher.

Important de reținut este faptul că, marea majoritate a indivizilor nu acordă încă o semnificație reală față de aceste semnale emise de noi permanent chiar dacă testele de culoare fac parte integrantă din viața noastră din ce în ce mai mult și din ce în ce la o scara valorică progresivă. Și nu uitați niciodată că testul de culoare "începe" să fie din ce în ce mai util în "iureșul" vieții mondene de către instituții, societăți comerciale, etc. pentru a specula slăbiciunile, preferințele etc. ale Dvs. (deoarece, mare vă va fi mirarea, de aceea a fost creat).

Interpretarea culorilor.

Sunt definite patru culori primare din punct de vedere psihologic:

Albastrul închis (denumit și “adâncimea simțămintelor” – corespunde emoțional calmului, liniștii, stărilor de reîncărcare, contemplare, dragoste și afecțiune, etc.),

Verde azuriu (denumit “elasticitatea dorințelor” care corespunde persistenței, rezistenței la schimbare, obstinenței, posesivității, considerațiilor legate de respectul de sine),

Roșu carmin (denumit și “forța dorinței” corespunzând dorințelor, excitabilității, dominației, intereselor sexuale, agresiunii, pasiunii controlate și autonomiei) și

Galben strălucitor (reprezentând spontaneitatea și corespunzând bunei dispoziții, originalității, așteptărilor și variațiilor dorințelor).

Urmează patru culori auxiliare: Negru și Gri, Violet și Maro. În cazul lor este necesar să se realizeze unele precizări.

Negrul și Griul nu sunt culori propriu-zise ci, pur și simplu, implică negarea culorilor sau lipsa de contrast, lipsa implicării sau tendința de a ceda.

Violetul este un amestec de albastru închis și roșu carmin iar Griul este amestec de negru si roșu carmin. Violetul reprezintă impulsivitatea roșului gentil subordonată de calmitatea albastrului rezultând o culoare mistică, magică, simbol al intuiției și al sensibilității subordonate irealului.

Maro este reprezentantul senzațiilor date de stimuli asupra organismului indicând necesitatea de confort, relaxare și securitate.

Aceasta grupare a culorilor a dus la teste mai mult sau mai puțin complexe, la dezvoltări care iau în calcul fie culoarea de bază, fie două culori (principala și secundara – cu particularitatea că în acest caz se poate “merge” și pe tentele de culoare ale acestora în grupuri de două, trei, ș.a.), patru sau opt culori.

Oricum, cel mai folosit tip este cel care poziționează toate cele opt culori datorită unei acurateți crescute a analizei care rezultă. Interesant este că această acuratețe este atât de crescută încât relevă starea interioară atât de moment cât și coordonatele generale de bază care vor rămâne destul de stabile pe întregul parcurs al vieții.

Tot cu referire la acuratețe este bine să rețineți că această analiză este adoptată la selecția personalului în din ce în ce mai multe instituții, corporații, etc. deoarece, odată cu trecerea timpului își relevă forța de “penetrare” în interiorul psihicului individului.

Testul de culoare.

Vom face referire la așa-numitul “test simplu” de culoare care ia în calcul “exprimarea” individului în raport cu toate cele opt culori de bază.

Cum se procedează?

Primul pas este reprezentat de "așezarea" celor opt culori de bază (ale testului dar și, într-un fel, ale percepției umane) în ordinea importanței definite de către cel testat (în acest sens se va folosi un set de cartonașe, bețe colorate, etc. astfel încât individul testat să realizeze selecția în mod activ și nu prin imaginare sau bifare pe set reprezentat pe o coală de hârtie, etc. - testele pe hârtie, monitor, ș.a. sunt utile/ dau randament numai în cazul selecției de tonuri de culoare).

Este bine să se înțeleagă că așezarea culorilor se face într-o ordine care ține cont doar de gustul/ plăcerea care o induce acea culoare individului în cauza fără a se lua în calcul considerente de genul “această culoare mă definește”, această culoare nu-mi place fiindcă face parte din blazonul X” ș.a.

Astfel, în prima poziție va așeza culoarea care îi place cel mai mult (culoarea cea mai preferată/ definitoriu/ tip “modus operandi”, etc.), a doua poziție va fi ocupată de următoarea culoare în ordinea importanței ș.a. până la ultima culoare care va fi cea mai puțin plăcută de către individul nostru (ultima preferată/ evitată/ care creează  senzații de neplăcere, etc.).

Următorul pas va fi reprezentat de o nouă selectare a poziției celor opt culori în care persoana testată va avea “șansa” de a realiza unele “finisări” ale selecției anterioare, conștient sau nu. Această a doua selecție dă unele informații despre setul de culori definitorii asupra persoanei cât și despre tendințele de schimbare la nivelul “gusturilor” (a se intui că este vorba și despre componente psihologice).

Din acest "moment" interpretările sunt adaptate "obiectului"/ "direcției" analizei care poate lua în calcul numai o parte din parametrii "dezvăluiți" de persoana analizată. Astfel se poate lua în considerare numai prima (cea mai plăcută) culoare și ultima (cea mai puțin plăcută), a doua secvență de analiză relevând dacă există o tendință de schimbare în "plasamentul" acestor culori, se poate urmări plasamentul anumitor culori considerate a fi "relevante" analizei efectuate s.a., etc., vom mai întâlni și altele...

Cert este că această analiză vă poate descalifica în cazul unei testări referitoare la un anumit loc de muncă unde, din varii motive, "țineți de culoarea care nu trebuie", vă poate releva adevăratul caracter dezvăluind "date" prețioase despre cum puteți fi manipulat/ folosit, etc.

Nu vă bucurați când vă gândiți că nu ați fost "analizat" prin testul de culoare! Ca inițiat/ veteran, etc. în "utilizarea" testului de culoare (Luscher) vă anunț ca simpla Dvs. prezență (manifestată prin îmbrăcăminte, machiaj, furnituri, etc.) dă indicații precise asupra stării Dvs. emoționale/ spirituale, fără a mai lua în considerare că observarea în timp (a liniei Dvs. de culoare) dă informații deosebit de utile a ceea ce sunteți. Ori acest lucru poate fi folosit deseori și, "Doamne ferește", de unii indivizi mai puțin "bine intenționați".

Dorin, Merticaru