Oferta de carte Dorin M
Catre pagina principala...Catre paginile de studiu - To Study...Catre paginile de distractie - To Entertain...Catre paginile de lucru - To Work...Catre paginile de afaceri - To Affair Sectiune Perceptibil...Loto 6 din 49



Dimensiune fişier: 17 k; Imprimare: 1 pag. A4

|Testul de culoare - Luscher|   |Aplicatii ale culorii|

|Alb|   |Albastru|   |Galben|   |Negru|   |Portocaliu|   |Rosu|   |Verde|   |Violet|   |Alte culori|


            Generalitati

            NOTA:
            Aceasta sectiune a sitului cuprinde notiuni/ dezbateri (mai mult sau mai putin cuprinzatoare) referitoare la testul de culoare (sau testul Luscher). Realizatorii sitului nu doresc sa realizeze o sectiune/ aplicatie functionala "direct internet" (cel putin pentru moment) deoarece politica de dezvoltare actuala a sitului (concentrata si in realizarea unui software "off line")  include acest test in cadrul analizei particularizate (zodiac + bioritm + grupa de sange + "reflex" culoare) pentru a mari acuratetea rezultatelor.

             Cel mai perceptibil caracter al simbolismului culorilor este universalitatea sa, puterea de a se constitui in suport al gandirii simbolice fara efort, fara delimitare geografica, la toate nivelele fiintei umane si ale cunoasterii: cosmologic, mitologic, psihologic, mistic, conventional, cromatologic, etc.. Multi se vor intreba de ce ne complicam atunci cand este vorba doar despre cateva culori "plictisitoare". Incercand sa le facem pe plac vom descoperi ca, la nivel pur, exceptand albul si negrul, ne vom "lovi" de doar sapte culori. Albul este culoarea care reflecta lumina in mod egal pe toate lungimile de unda, violet inseamna orice nuanta care are o lungime de unda cuprinsa intre 380 si 440 nanometri (intre 1 si 380 nm fiind vorba despre ultraviolete care sunt invizibile ochiului uman care percepe doar intre 380 si 750 nm, peste 750 nm fiind vorba despre infrarosii), albastru inseamna orice nuanta care are o lungime de unda intre 420 si 490 nanometri (nm) si este una din culorile primare, verde intre 520 si 570 nm, galben intre 565 si 590 nm si este una din culorile primare, portocaliu intre 585 si 620 nm, rosu intre 630 si 670 nm, magenta, cyan (sau turcoaz, culoare primara substractiva obtinuta din verde si albastru deschis) si galben fiind cele trei culori secundare ale luminii, finalizand cu negru care inseamna lipsa culorii. Daca vom cauta sa simplificam si mai mult "posesia" noastra se va ajunge la doar trei culori din care sa obtinem tot ceea ce ne-am dori. Ce ar putea insemna acest "tot ce ne-am dori"? Nu cumva milioane de tonuri de culoare... Dar daca vom cauta in adancul sufletului nostru sau, pentru cei axati pe justificari anoste, documentare, in istoria noastra...

...Culorile curcubeului...usor de obtinut din doar trei culori...
            Cele sapte culori ale curcubeului (in care ochiul poate percepe peste 700 de nuante) au drept corespondent cele sapte note muzicale, cele sapte ceruri, cele sapte planete, cele sapte zile ale saptamanii, etc. Unele culori simbolizeaza elementele cum ar fi: rosul si portocaliul simbolizeaza focul, azuriul, galbenul sau albul simbolizeaza aerul, verdele si albastrul apa, negrul sau cafeniul simbolizeaza pamantul. De asemenea ele simbolizeaza spatiul: albastrul simbolizeaza dimensiunea verticala, albastrul deschis simbolizeaza inaltimea (cerul), albastrul inchis simbolizeaza baza (orizontul), rosul simbolizeaza dimensiunea orizontala, mai deschis la rasarit, mai inchis la apus. Culorile mai simbolizeaza timpul: negrul simbolizeaza timpul propriu-zis si albul atemporalul, ansamblul lor rezonand in tot ceea ce insoteste timpul, alternanta lumina - intuneric, forta si slabiciunea, veghea si somnul.
            Culorile contrarii, precum albul si negrul simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane. O imbracaminte in doua culori, asemenea a doua animale fata in fata, fata-n spate, spate-n spate sau doi dansatori, toate exprimand conflicte ale unor forte care se manifesta la toate nivelele existentei, de la universul cosmic la lumea intima, negrul reprezentand fortele nocturne, negative si involutive, albul fortele diurne, pozitive si evolutive. "Echilibre" de culori contrarii pot fi considerate si "unitatile" rosu - albastru care simbolizeaza opozitia intre cald si rece, intre cer si pamant, intre benefic si malefic.
           Simbolismul cosmic al culorilor este regasit la zeitatile din multe cosmogonii. Multi dintre indienii din America de nord asociaza fiecaruia dintre cele sase sectoare cosmice o culoare sacra. Aproape de sol se afla albul (culoare care va aare sub forma perlelor), care indica zorile, peste alb era asternut albastrul (culoare care va apare sub forma peruzelei), pentru a marca dimineata, peste albastru era galbenul, simbol al asfintitului si deasupra se afla negrul, simbol al noptii. Amerindienii realizeaza urmatoarele asociatii: galben = nord, albastru = vest, rosu = sud, alb = est, centrul lumii si zenitul = multicolor iar negru = pamantul.
            La populatiile maya, patru culori desemneaza geniile celor patru puncte cardinale care domina pamantul si inspira sentimentele omului, realizandu-se si o "mica" inversiune a rolului culorilor. Astfel, albului ii corespunde nordul, primul arbore, primul om, fagaduinta si speranta, negrului ii corespunde vestul, centrul ascuns si invizibil, noaptea, nenorocirea, rosului ii corespunde estul, mierea, pofta de averi si putere, iar galbenului ii corespunde sudul,  porumbul, glia care hraneste. Perceptii diferite dintre elementele cosmogonice si culori se intalnesc si la indienii pueblo pentru care galben = nord, albastru = vest, rosu = sud, alb = est, sau la indienii din preerie pentru care rosu = vest, albastru = nord, verde = est, galben = sud. La populatiile alakaluf din Tara de Foc, omul ocupa locul central al unei sfere ideale ale carei patru axe sunt figurate prin patru culori simbolice" albastru pentru cer si nord, verde pentru pamant si sud, rosul pentru soare si rasarit, galben pentru glia care hraneste (sau porumb) si est (deseori fiind si simbolul muntilor stancosi unde apune soarele, salasul apusean al tunetului si al mortilor).
            Aztecii, la fel ca cei mai multi dintre amerindieni, folosesc acelasi cuvant pentru toate nuantele de verde si albastru. Simbolismul pietrelor albastre sau verzi - albastre, este pe de o parte  un simbolism solar, asociat cu peruzeaua, piatra a focului si a soarelui, semn de seceta si foamete (albastrul sau verdele fiind elementele care succeda rosului), pe de alta parte este albastrul verzui al pietrelor chalchiuitl, simbol al fertilitatii, umiditatii, chezasie a renasterii (de aceea erau introduse in chip de lumina in trupul mortilor), insasi culoarea sarpelui cu pene, sau culoarea (albastru verzui) a penelor pasarii Quetzal perceputa ca simbol al primaverii, sau culoarea pestelui chalchiuitl.
            Culorile au si un simbolism de ordin bilogic si etic. De exemplu, la egipteni, valoarea simbolica a culorilor intervine adesea in operele de arta. Negrul este simbolul renasterii postume si al dainuirii vesnice, culoarea bitumului cu care se impregnau mumiile, culoarea zeitelor Anubis (calauzitoarea mortilor pe lumea cealalta) si Min (ocrotitoarea genezei si a secerisului). Verdele coloreaza uneori pe intunecatul Osiris, pentru ca este culoarea vietii vegetale, a tineretii si a sanatatii, pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastra, rosul este culoarea blestemata a lui Seth si a tot ceea ce este vatamator, violenta de temut, rautatea perversa (poate din acest motiv scribii egipteni foloseau culoarea rosie pentru a nota cuvintele de rau augur, ca denumirile numele lui Seth, zeul raului, sau numele lui Apopis, demonul sarpe al adversitatii sau numele lui Typhon, zeul Nilului.
            Simbolismul religios al culorilor este usor de "regasit" si in alte traditii si credinte. Astfel, in traditia crestina, culoarea este o participare a luminii create si a celei necreate. Scriptura si Sfintii Parinti nu fac altceva decat sa glorifice maretia si frumusetea luminii, cuvantul lui Dumnezeu fiind denumit "lumina din lumina", realizandu-se o structurare luminoasa a universului.
            Artistii crestini devin deosebit de sensibili la reflectarea divinitatii in structura luminoasa a universului. Interpretarea culorilor va avea un punct de plecare in normele antichitatii dar, cu timpul, va capata "resurse" simbolice proprii, iesite din arhaic. Initial se pleaca prin "reprezentari" de culoare in mozaicurile, miniaturile si vitraliile folosite la constructii mai mult sau mai putin e cult. Culoarea simbolizeaza o forta in ascensiune cumulata cuceritorului joc al jocului de lumini si umbre din casele si bisericile romane, unde umbra nu este contrariul luminii ci o insoteste pentru a o pune mai bine in valoare si a contribui la revarsarea ei. Se va merge pana la crearea unui principiu care spune ca toti credinciosii nu trebuie sa se multumeasca sa admire frumusetea culorilor ci trebuie sa le sesizeze intelesul si, prin ele, sa se inalte pana la lumina creatorului.
            Aceste consideratii "deosebite" asupra divinitatii si luminii au ajuns (evolutiv) pana la a asimila (fara o regula absoluta) culoarea alba Tatalui, culoarea albastra Fiului, culoarea rosie Sfantului Duh. Este evident ca, de aici, au aparut si unele interpretari "de asimilare" tehnica cum ar fi verdele sa fie asimilat vietii si sperantei, albul credintei si castitatii, rosul dragostei si caritatii, negrul caintei si apropiatei judecati. Pentru Filon din Alexandria universul este reconstituit din patru culori de baza: albul este pamantul, verdele este apa, violetul este aerul, rosul este focul. De aici pana la asimilarea culorilor la vesmintele liturgige sau imbracamintea de ceremonie nu a fost decat un pas, culorile care simbolizeaza ansamblul elementelor constitutive ale lumii fiind usor asociate la totalitatea universului actiunilor rituale.
            In Africa neagra culoarea este, de asemenea, un simbol religios, incarcat de sens si putere. Diferitele culori sunt tot atatea mijloace de accedere la cunasterea celuilalt si de a actiona asupra sa, ele fiind investite cu o valoare magica, bine precizata. Astfel, albul este culoarea mortilor, semnificatia ritualica a acestuia mergand pana la culoarea care serveste la alungarea mortii, atribuindu-se si o semnificativa putere curativa. Adesea, in riturile initiatice, albul este culoarea primei faze, cea a luptei impotriva mortii. Ocrul galben este o culoare neutra, intermediara, cea care serveste la impodobirea fondului, deoarece este culoarea pamantului si culoarea frunzelor vestede. Rosul este culoarea sangelui si, prin asociere, culoarea vietii. Tinerele mame, tinerii initiati, oamenii maturi, in timpul riturilor diverselor anotimpuri, se impodobesc cu rosu (acoperiti cu Nkula). Negrul este culoarea noptii, culoarea incercarii si a suferintei, a misterului si periscolului (intunericul noptii este adesea folosit drept adapost al dusmanului la panda). In fine, verdele este culoarea initiatilor si podoabelor acestora, fiind deseori folosit impreuna cu alte culori pentru a delimita, transmite, esenta initierii.
            In traditiile islamice simbolismul culorilor atinge un fel de apogeu al simbolismului si credintelor magice. Animalele de culoare neagra (cu blana, penele, etc. neagre) sunt considerate nefaste, un caine negru fiind vestitorul unei viitoare morti intr-o familie, gainile negre sunt folosite la vrajitorie, etc. Negrul are si valoarea unui antidot impotriva deochiului si poate fi folosit ca mijloc de influentare a timpului, conform principiului  magiei homeopatice. Albul este culoarea luminii si a stralucirii, un semn de bun augur. Din acest motiv o importanta valorificare magica este adusa laptelui, in parte originii si utilitatii acestuia dar si datorita culorii sale albe (de exemplu, la masa de logodna, li se ofera invitatilor lapte pentru a le face viata alba, fericita, iar la tara, la nunta, mireasa este stropita cu lapte). S-a ajuns pana intr-acolo incat atunci cand i se citeste unei persoane un descantec ea trebuie sa-i dea medicului sau scribului drept plata ceva alb. De bun augur este considerata si culoarea verde, fiind simbolul vegetatiei. A oferi cuiva ceva verde, mai ales dimineata, ii va purta noroc. De aici s-a nascut obiceiul de a se arunca manunchiuri de iarba in directia lunii (cand este luna noua) pentru ca luna calendaristica sa fie verde, binecuvantata. Verdeata care creste datorita apei, sursa a vietii, se considera ca are efect si asupra mortii, transmitand energie vitala (in anumite zone din Maroc se pun ramuri de mirt sau frunze de palmier pe fundul gropii pentru a ajuta mortul sa beneficieze de energia vitala inaltarii). Galbenul este culoarea aurului si a soarelui, capatand din acest motiv valori magice intense (sofranul si-ar datora calitatile profilactice acestei puteri).
            Pentru misticii arabi, simbolistica va merge mai departe, o scara a culorilor reprezentand manifestarile luminii absolute in momentul extazului. Aceste scari ale culorii au avut diverse "structurari" cum ar fi: o scara merge de la albastru, rosu, galben, trecand prin alb, verde, bleu pal, pana la lumina lipsita de culoare, o alta scara merge de la alb (culoare a Islamului), galben (culoare a credinciosului), albastru inchis (culoare a binefacerii), verde (culoarea pacii), azur (culoare a certitudinii intuitive), rosu (culoare a Gnozei), pana la negru (culoare a Existentei Divine, adica a culorii in sensul propriu in care sunt intelese toate culorile si unde nu mai pot fi cuprinse alte culori). O alta atributie interpretativa se poate aduce rosului si verdelui care simbolizeaza harul divin, care aduce sufletului mesajul sperantei, cand este in restriste. Rosul provine de la soare si este, ca atare, cea mai buna dintre culori.
            Conform metodei dhikr (invocatie a numelui divin) la maestrii naksabenditi sunt luate in considerare centrele subtile ale fiintei umane, asociindu-se acestora luminile corespunzatoare. Astfel, lumina inimii este galbena, lumina spiritului este rosie, lumina centrului subtil numit "secretul" este alba, centrul denumit "cel ascuns" este negru, "mai ascunsul" este verde.
            In tratatul despre "Omul perfect" (Insan-ul-kamil), se afirma ca misticii au vazut cele sapte ceruri care se inalta peste sferele pamantului, apei, aerului si focului. Astfel, "Cerul Lunii", invizibil datorita subtilitatii sale, creat din natura gandirii are o culoare mai alba decat argintul, "Cerul lui Mercur", lacas al anumitor ingeri, creat din natura gandirii, are culoarea cenusie, "Cerul lui Venus", creat din natura imaginatiei, lacas al "Lumii Similitudinilor", are culoarea galbena, "Cerul Soarelui", creat din lumina inimii, este galben ca aurul stralucitor, "Cerul lui Marte", stapanit de Azrael, ingerul mortii, cer creat din lumina judecatii, are culoarea rosu sangeriu, "Cerul lui Jupiter", creat din lumina meditatiei, lacasul ingerilor a caror capetenie este Sfantul Mihail, are culoarea albastra, "Cerul lui Saturn", creat din lumina Inteligentei Primordiale are culoarea neagra. Aici se descriu si  sapte limburi ale pamantului, carora le corespund anumite culori: "Pamantul Sufletelor", mai alb ca laptele atunci cand a fost creat, care a evoluat pana la culoarea taranei cand a pasit pe el Adam, dupa ce a pacatuit, cu exceptia unei regiuni din nord locuita de oamenii lumii invizibile, "Pamantul Pietatii", locuit de djinii care cred in Dumnezeu, care are culoarea smaraldului, "Pamantul Naturii", de culoare galbena ca sofranul, locuit de djinii lipsiti de credinta, "Pamantul Poftelor Trupesti", locuit de demoni, de culoare rosu sangeriu, "Pamantul Exorbitantei", locuit de demoni, de culoare albastru indigo, "Pamantul Impietatii" de culoare neagra ca noaptea, "Pamantul Dejnadejdii", sol al infernului, de culoare brun inchisa.
            De la cele sapte ceruri, la cele sapte pamanturi, se face trecerea la omul interior si cele sapte culori ale organelor fiziologiei subtile, colorarea caracteristica a luminilor care sunt voalurile subtiri ce infasoara fiecare dintre centrele subtile dezvaluind pelerinului etapa evolutiei sau a itinerariului spiritual unde se afla: lumina corpului (a lui Adam din faptura ta) este de culoare gri ca fumul, batand in negru, cea a sufletului vital (Noe din faptura ta) este de culoare albastra, cea a inimii (Avraam) este de culoare rosie, cea a forului intim (Moise) este alba, cea a spiritului (David) este de culoare galbena, cea a misterului (Iisus) este de un negru luminos, cea a centrului divin (Mahomed) este verde stralucitoare (culoarea verde este considerata a fi cea mai corespunzatoare secretului Misterului Misterelor).
            Toate aceste consideratii despre si pentru culoare nu avea cum sa nu se implice si politica lumii islamice (si nu numai). Astfel, negrul a intrat printre simbolurile politice odata cu abbasizii, in emblemele califatului si ale statului, steagurile negre fiind simbolul revoltei abbaside (in urma unei legende care spune ca la intrarea in Mecca Profetul a purtat un turban negru iar steagul sau personal - Al-'ikab" - era tot de culoare neagra). Poate ca, de aceea, arabii cand urmau sa faca ceva deosebit de important (sau sa se razbune) ei purtau un turban negru. In plus, califii purtau o mantie neagra si nu era ingaduit sa te prezinti la palat imbracat in alta culoare decat negru. De asemenea hainele de ceremonie erau negre, stofa de mobila si perdele din salile "publice" (sali de audiente, etc.), voalul ce acopera Ka'ba este mereu, etc. (ajungandu-se pana intracolo incat portul imbracamintii albe era socotit o pedeapsa - cel putin pentru notabilitati).
            Cum culoarea neagra era emblema abbasizilor, alizii au adoptat verdele, abolindu-se folosirea negrului. Apoi, albul a devenit simbolul omeiazilor, cu timpul aceasta culoare devenind insemnul intregii opozitii, acordandu-se calificativul de alb inclusiv religiei care se opune celei islamice. De aici s-a ajuns la un fel de "generalizare" care desemna prin termenul de "alb si negru" pe toti supusii imperiului, cei leali si cei rebeli. Una din particularitatile de interpretare cunoscute este legata de culoarea rosie. Astfel, din vremuri preislamice, persii si strainii erau numiti "Rosii", in opozitie cu arabii care erau numiti "Negrii", de unde a aparut expresia "Rosu si Negru" care desemneaza intreaga lume.
            Asemenea arabilor, europenii au dezvoltat un "sistem" de intrerpretare a culorilor, cu toate ca acesta este destul de interpretabil. Cel mai bine precizat sistem este cel masonic unde albul corespunde Intelepciunii, Harului, Victoriei, rosul corespunde Inteligentei, Rigorii si Gloriei, albastru corespunde Coroanei, Frumusetii, Fundamentului, negrul corespunde lui Malkuth si regatului. O atentie deosebita s-a acordat culorii albastre care mai desemneaza si Cerul, Templul si Bolta instalata, esarfa albastra fiind aproape general folosita: francezii utilizau esarfa albastra, scotienii esarfa albastra tivita cu rosu, etc. Si astfel, in tarile europene, s-a creat echilibrul "rosu - albastru" pentru a delimita intreg cuprinsul lumii.
            Se poate spune ca sistemele descrise mai sus au o oarecare asemanare intre ele dar, de multe ori simbolistica culorilor este "inversa" la popoare destul de apropiate. Astfel, in tarile islamice semnul doliului era negru pe cand vechii musulmani din Spania asociau doliului culoarea alba. Europenii interpreteaza negrul drept o culoare negativa (fiind abordata, de exemplu, de catre purtati si considerata aproape general a fi culoarea paganilor) si, mai nou, si culoarea rosie, asociata de arabi restului lumii, este asociata de catre europeni (si nu numai) comunismului si posibilului atac la libertate si proprietate, cu toate ca este culoarea celor mai mari puteri ale Terrei (fosta URSS, China, miscarile socialiste si comuniste, etc.
            Poate ca ar trebui sa privim putin in trecut la credintele andamanilor, care afirma ca omul are suflet rosu si spirit negru. De la suflet se trage raul si de la spirit binele, afirma aceste credinte. Tinand cont de simple asocieri la viata reala si actuala se poate deduce foarte usor ca simbolul culorii poate fi mai puternic decat se pare.
            Anticii au recunoscut puterea culorii din cele mai vechi timpuri. Astfel, orasul Ecbatana avea sapte ziduri zugravite in culorile celor sapte planete, fiind conceput asemenea unui microcosmos. De aici pana la asocierile de culoare ale alchimistilor nu este decat un pas. Alchimia urmeaza o ordine ascendenta a culorilor atribuind negrul materiei, celor oculte, pacatului, penitentei, albul mercurului, inocentei, iluminarii, fericirii, rosul sulfului, sangelui, pasiunii, sublimarii, albastrul cerului, aurul lui Opus Magnum.
            Printre particularitatile de interpretare a culorilor putem aminti de anumite traditii agrare europene, in care seceratorii fac din ultimul snop de grau o capatana neagra cu buzele rosii, originar culorile magico - simbolice ale organului feminin. Rosul este, de altfel, regasit in multe traditii ca fiind culoarea vitala si genezica prin excelenta. Trebuie retinut ca interpretarile obscurului ii atribuie acestui puterea de a fi miezul germenului, negrul fiind locul germinatiilor, culoarea originilor, a inceputurilor, a impregnarilor, a ocultarilor, in faza germinativa inainte de explozia luminoasa a nasterii. Poate ca acesta este sensul Fecioarelor negre, zeite ale germinarii si ale cavernelor, ca artemis din Efes cu fata intunecata si stralucitoare.
            O alta particularitate deosebit de importanta este interpretarea "data" culorilor de catre psihologi. Ei au facut rapid deosebirea intre culorile calde si cele reci, culorile calde (rosu, portocaliu, galben) fiind recunoscute a favoriza procesele de adaptare si de tonus ridicat ale organismelor (voie buna, favorizarea exploziilor "de exploatare", etc.), pe cand culorile reci (albastru, indigo, violet) sunt cele care favorizeaza procesele de opozitie, de cadere, avand un efect sedativ si calmant. Aceste valorizari au fost deseori folosite in apartamente, birouri si ateliere, dovedindu-se cu timpul ca ele starnesc ceea ce simbolizeaza (sau s-a asociat lor ca simbol). In plus s-a dovedit ca tonurile de culoare au si ele importanta lor. Limpezi si luminoase culorile produc efecte pozitive insa se pot ajunge la tonuri care devin excesive si excitante pe cand culorile mate, stinse au un efect interiorizat care poate deveni rapid de tenta negativa.
            Manifestarile "de culoare" ale subconstientului sunt percepute de catre noi, cel mai usor, prin intemediul viselor colorate. Visele, drept expresii semnificative ale subconstientului, reprezinta anumite stari sufletesti ale celui care viseaza si exprima diversele tendinte ale pusatiilor psihice ale celui care viseaza (exprimand principalele functii psihice ale omului - idei, sentimente, intuitie, senzatie, legatura cu diverse energii, etc.). Asocierile cele mai cunoscute sunt: albastrul este culoarea cerului, a spiritului, pe plan psihic ea devenind culoarea ideii, rosul este culoarea sangelui, a pasiunii, a sentimentului, galbenul este culoarea luminii, a aurului, a intuitiei, verdele este culoarea naturii, a cresterii, psihologic el indicand functia senzatiei, a realului, relatia dintre cel care viseaza si realitate.


Drepturi de autor (interzisa reproducerea pe orice suport fara acordul scris al autorului): Dorin M (dorinm@email.com)

Powered by Medow
2001...2013 dorinm.ro,  Ultimul update: 02.05.2013

|Donează|   |Finanţează|   |Site Map|   |Termeni şi condiţii de utilizare|   |Notă realizatori|