In jurul lumilor - Plecarea

Alarma de trezire îi zgârie dureros întregul interior al capului. Totul părea o rană vie, gata de a-şi semnala prezenţa cât mai greu suportabil.

Paşii îl purtară spre grupul sanitar unde automatic luă pastilele ce păreau a face faţă stării lui generale, îşi făcu igiena, se îmbrăcă şi se aşeză la masă pentru a servi micul dejun.

Instinctiv deschise grupul informaţional şi, în timp ce mânca, ascultă ştirile momentului.

Zăpăceală, ameţeală, prea multă mişcare... Asta era tot ceea ce putea percepe...

Protectiv închise grupul informaţional şi îşi servi masa tăcut, gândindu-se la agitaţia percepută la ştiri. Apoi setă totul pentru lipsă îndelungată, încet, mecanic, pentru că medicaţia nu îşi făcuse încă efectul şi plecă spre centrul de testare.

Ajunse aici aproape pe nesimţite, fără nici o percepţie reală legată de timpul ce trecuse şi, dintr-o dată, medicamentele avură efect...

Se aştepta să fie cuprins de trac, dar se înşelase. Starea de rău după beţia de noapte îl ţinea legat de pământ, de efortul de a nu-şi dezvălui slăbiciunea. În plus, teama apatică de la început se transformase într-o ciudată stare de presimţire. Ceva confuz îl chinuia... ceva care nu dispăru nici după consumarea probelor medicale, nici după toate probele ulterioare.

Totul trecu sub percepţia unei apatii de conformare de partea lui. Reacţiona cum i se cerea şi... atât.

Spre sfârşitul zilei era deosebit de obosit. Aproape nici nu sesiză când i se comunică ultima probă. Atât de rutinat era.

Vocea lui Thank avu un efect devastator asupra circulaţiei şi respiraţiei... Totul îl năuci aproape de limita suportabilului.

"Ce căuta Thank la centrul de coordonare?!? Ce mai vrea de la el? Din câte îl cunosc nu face nimic fără rost, mai ales interpelări ieftine..."

Se întoarse să se confrunte cu privirea lui dar... Acesta tocmai ieşea din cabina de supraveghere, lăsându-l mut, fără soluţie de continuitate. Afişă un zâmbet obosit pentru cei din jurul său, dar numai el ştia ce fel se simte.

Thank era omul calculului total. Era o calitate pe care şi-o etala de câte ori era posibil, ca o ameninţare sau ca o conformare, utilizând o glumă: "Inima mea nu a bătut niciodată cu mai mult sau mai puţin de 72 bătăi pe minut. Şi acesta este numai meritul meu."...

Aşadar, simpla sa apariţie transforma simulatorul într-o probă neobişnuită, cu un caracter declarat astfel, în mod public...

Un tehnician îl luă în primire explicându-i ceva despre zborul care urma să fie simulat. Şi eforturile sale de a percepe ceea ce i se transmitea nu dădeau nici un rezultat. Se speriase... Ochii săi fixau pupilele tehnicianului în încercarea disperată de a avea un punct de sprijin care să îl scoată din starea de scurt circuit mental în care se afla.

Şi, tehnicianul deranjat de fixitatea privirii lui Dan, se aplecă şi începu să verifice echipamentul în timp ce continua cu descrierile care era dator să le facă. Lucru ce îl trezi pe Dan.

"Trebuie să înţeleg că nu voi avea de a face decât cu o simulare nevinovată!... Ce atâta groază?!? Ce mare intervenţie poate avea Thank în această chestie?!? Este doar un joc pe holocomputer, ceva mai oficial... Cel bine pregătit poate învinge şi cel mai cumplit program, fără a mai lua în calcul şansa care poate interveni... Şi, în fond, mai mult decât să fiu învins iar de Thank, şi să mă întorc la viaţa mea obişnuită... De ghinionist... Ce se poate întâmpla?"

Îşi aminti de spusele lui Francisc... "Tâmpitul acesta de Thank este cel mai special băiat din câţi am întâlnit până acum. Şi nu este numai părerea mea. Toţi avem de a face cu o doză de nebunie, cu o legătură subtilă, intuitivă, care ne dă soluţiile cele mai bune în cele mai neaşteptate momente, dar... Thank ăsta ne întrece pe toţi la un loc. Nu este altceva decât un nenorocit de maniac care nici măcar nu gândeşte ceea ce face. Cred că aceasta este cheia perfecţiunii sale. Şi dacă drumurile vieţii tale te fac să intri în contact cu el sau, mai rău, în conflict cu el... Ce oare mai poţi face?!? În plus, apropierea lui seamănă cu introducerea într-o mlaştină care fierbe, fără şansa de a cere ajutor cuiva. Şi, cu cât te agiţi mai mult, cu atât n-ai nici o şansă... Cu cât eşti mai indiferent cu atât se termină totul mai repede... Păcat de tine, Dane! În locul tău i-aş fi dat un şut în fund şi, indiferent de bătaia care urma să o iau, ştiam că am reuşit să ripostez într-un fel anume..."

Pedro era de altă părere... "Un nesănătos, asta este Thank. Cu toate acestea aş dori imens să am calităţile lui, să fiu ca el, un maimuţoi care poate oricând, orice... Să fii când cel mai tare fizician, când cel mai trăsnit pilot, când cel mai eficient comandant, când cel mai tandru Don Juan... Cred că nu vei reuşi vreodată să îl uiţi... Ţi-a suflat-o pe Ada de parcă nici nu ai fi existat. Brrr, se furnică pielea pe mine gândind că aş fi putut fi în locul tău..."

Difuzoarele imensei săli de simulare hârâiră abia perceptibil şi o voce comandă îmbarcarea. Ceva interior îi ordonă să pornească spre platformă uitând de tehnicianul care îi verifica echipamentul.

Vocea tehnicianului nu-l surprinse. Oricum se simţea penibil, de parcă ar fi furat sau ceva similar. Acesta îi prinse casca, puse mâinile pe umerii săi şi îl privi atent pentru a verifica ceva... Faţa concentrată a tehnicianului îl amuză şi nu putu să se abţină şi a-i afişă o strâmbătură grotescă. Starea ciudată, de răspuns a feţei tehnicianului, îl bulversă şi izbucni spontan într-un râs nervos, înfundat, uitând de penibilul care îl năştea reacţia sa.

- Ce ai găsit de râs chiar acum când ar trebui să îţi plângi de milă?!? Chiar crezi că este un joc, spuse tehnicianul şi, întorcându-i spatele, plecă fără să îşi ia rămas bun.

"Oare ar fi trebuit să îşi ia rămas bun? De ce s-a supărat aşa, doar nu am fost răutăcios?!?"... Şi încercă un sentiment de ruşine faţă de el însuşi.

Urcă cu paşi şovăielnici pe platforma de îmbarcare privind atent la tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Thank se întorsese în cabina de supraveghere şi urla la intervale regulate ceva într-un emiţător. Din când în când strângea spasmodic pumnii şi urla în direcţia celor care, probabil, greşeau cu ceva. Şi, cei de jos, alcătuiau un adevărat furnicar... Parcă nici la o lansare reală nu se alerga în halul acesta, concluzionă Dan.

"Nu ştiu de ce mă mir de cele văzute... Trebuie doar să mă gândesc că marele coordonator al acestor activităţi este Thank şi am găsit răspunsul la toate întrebările. Şi chiar dacă se întâmplă ceva deosebit, ce poate fi atât de important la pregătirea unei simulări?!?" îşi spuse pentru a se linişti.

Îşi aminti de bunica sa: "Dacă ai supus necondiţionat gândurile, eşti stăpânul necontestat al simţurilor"... Sau era invers?!? Oricum m-am convins de nenumărate ori de dreptatea spuselor ei. Trebuie să mă controlez cât mai bine deoarece ceva îmi spune că situaţia este pe muchie de cuţit. Cred că Thank vrea să cedez psihic şi să renunţ, edictă Dan!

Ajunse în faţa cabinei şi intră în habitaclu. Aici găsi interiorul atât de cunoscut al cabinelor standard de pilotaj şi parcă se mai linişti puţin. Chiar dacă era un tip de post de pilotaj ceva mai vechi, dar cu vizibile îmbunătăţiri...

Se îndreptă spre bord şi acţionă mecanic, aproape inconştient, precomenzile de decolare. Este bine să fac acest lucru acum, pentru a avea timp să dau o raită prin navă.

Execută apoi toate operaţiile standard de verificare şi, în scurt timp, termină şi inspecţia navei.

Era unul din modelele mici de navă, înghesuită la limita suportabilului dar dotată cu volum de stocaj suplimentar, asemenea unei mici cale de transport.

Urmează, în mod cert, o misiune de transport. Iar transporturi?!? Sper că deducţiile mele nu vor fi adevărate, fie şi la tonajul insignifiant al chestiei ce va trebui să o transport, gândi ajungând la fotoliul de pilotaj, trântindu-se nemulţumit în acesta.

- Vei intra pe traseul 2633, urmând instrucţiunile pe care le vei primi la momentul oportun!

"Ce imbecil, gândi Dan, a vorbit ca să nu tacă. La ăştia, specialii, traseele nu sunt monitorizate automat!?!"

Simţi nevoia să facă ceva, măcar pentru a fi lăsat în pace, şi privirea îi căzu pe panoul de vizualizare. Acesta indica o alimentare în curs şi computerul afişase ţinta traseului. El intersecta orbita unei singure planete, cu o fereastră de decolare plasată la aproximativ 23 minute de timpul curent.

Deci, atât mai am până la startul simulării... dar de ce se face alimentarea chiar înaintea lansării?!? Orice manual subliniază că aceasta nu este indicată nici în caz de forţă majoră. Ce reacţie logică vrea să îmi inducă Thank? În fond, manualele spun că nu este indicată dar nici nu subliniază că este interzisă...

În continuare, traseul părăsea limitele galaxiei, iar computerul nu deţinea date suplimentare.

- De ce crezi că am uitat cum se decolează?!? Sau mă angajezi într-o simulare în care nu te-a dus mintea să îmi controlezi fiecare mişcare?

"Nu înţeleg de ce ţine neapărat Thank să îmi strivească nervii?!? Crede că nu voi rezista încă 20 de minute?!?"

Şi atunci începu să se gândească la Thank. El era subordonatul ideal dar şi cel mai dur conducător. Manevrat cu abilitate datorită slăbiciunii sale psihice legate de dorinţa de a ajunge cel mai bun, cel mai sus, putea fi integrat în orice rol dorit. Nu comenta, nu greşea şi nu se răzvrătea indiferent de ceea ce era pus să facă. Interesul celor de sus era ceea ce conta pentru că, astfel, să ajungă alături de ei şi să îi determine să considere că el este cea mai bună continuare... Pentru Thank aceste lucruri erau lege. Şi, făcând orice treabă perfect, necondiţionat, era imediat acceptat, implicat, promovat...

Puţini au fost cei care au avut curajul să îl înfrunte sau să îl provoace, deoarece devenea un monstru fără scrupule când sesiza opoziţie, justificată sau nu. Şi care era cel mai periculos răspuns al său?!? Tăcerea... Aveai să afli că l-ai supărat abia după ce erai distrus, strivit, călcat în picioare, indiferent de onestitate, onoare sau altele asemenea...

Şi el, Dan, se afla printre cei al căror destin purta amprenta lui Thank. Era singurul om care a avut curajul să îl înfrunte pe linia relaţiilor cu o femeie. Şi... A pierdut, aşa cum a pierdut oricine în faţa lui Thank.

Nu îl rodea acest lucru... La cât a pierdut la viaţa sa, pierderea unei iubiri, fie ea singura şi cea mai mare, nu mai însemna mare lucru. Singurul lucru de care îi părea rău era că a simţit totul de la început şi s-a angajat până la capăt în tot ceea ce a urmat...

Şi, uite aşa, a pierdut-o pe Ada fără a putea vina pe ea. Ştia foarte bine că devenea nesuferit de încântată atunci când era curtată. Şi, mai ales, de cei puternici... Şi simpatici... Cine îi putea rezista lui Thank?!? Şi, unde mai pui că, Thank nu era altceva decât prima ei iubire... Cu siguranţă că nu m-a iubit cu adevărat...

Undeva, pe fundal, se auzi un râs ciudat, schimonosit, deformat de transmisie, dar uşor de recunoscut ca fiind al lui Thank...

- Nu mă voi dezamăgi, veni răspunsul nervos al lui Dan care, după un moment de nedumerire, sufocat de furie, decuplă comunicarea smulgând cablurile de legătură şi îşi încleştă mâinile de fotoliu până ce le goli de sânge.

"Avarie minoră... Cablurile modulului audio sunt întrerupte... Aştept instrucţiuni!" se auzi vocea sintetică a computerului de bord.

Dădu ordinul şi încercă să alunge orice gând, orice trăiri care să îi crească amplitudinea furiei. "Trebuie să fiu calm la momentul decolării. Şi aşa cred că am pierdut punctaj din cauza insubordonării. Iar a câştigat Thank... Şi iar prin intermediul Adei..."

Se apucă să facă tot felul de verificări de la consola computerului de bord până ce simţi vibraţia desprinderii modulului de alimentare. Simultan, aproape, consola de comunicaţii îi afişă mesajul: "Reia comunicarea!"... Apoi: "Iadul fie cu tine!"...

Ce copilărie, gândi în timp ce refăcea comunicarea audio. În fond ce poate fi mai copilăresc decât să pleci la drum fără instrucţiunile directe de decolare?!?

- Mulţumiri pentru refacerea legăturii, se auzi vocea neutră a unui tehnician, a startat ultimul minut înaintea lansării...

Bâzâitul motoarelor deveni tot mai strident, concomitent cu explozia unei senzaţii de greutate...

"Simulare perfectă!, gândi mirat. Dacă nu aş şti că este o simulare aş putea jura că este un zbor real."

Totuşi nu cred că totul poate fi atât de perfect... Graba cu care se pregăteau de simulare este imposibil să nu fi lăsat o eroare în urma ei.

O curiozitate ciudată, mistuitoare, îl făcu să cerceteze febril orice parametru îi trecea prin cap pentru a găsi un punct slab.

Conform indiciilor se afla pe traiectoria de preînscriere. Supragreutatea era cam mare dar, în foarte scurt timp reuşi să parametrizeze traiectoria finală. Era adeptul operaţiilor sigure şi un control manual, chiar suplimentar, nu strica niciodată. Încă se temea că alimentarea efectuată în grabă putea naşte probleme şi se gândi să utilizeze camerele exterioare pentru a vedea dacă există nereguli.

Activă camerele de exterior şi... Pentru un moment apărură imagini ale camerei de simulare dar, în foarte scurt timp, probabil în urma unei intervenţii, aceste imagini dispărură, lăsând loc binecunoscutei imagini a Pământului de la nivelul traiectoriei de preînscriere.

"Dacă stau bine să mă gândesc am impresia că l-am prins pe Thank în off-side, gândi cu o oarecare mândrie. Nu se aştepta băiatul să reacţionez atât de prompt în ceea ce priveşte supravegherea decolării. Adio simulare perfectă, gândi ciudat de neutru! Şi poţi fi sigur, bătrâne Thank, că te voi mai prinde pe picior greşit!"

Modulul său ajunse în punctul de preînscriere unde Dan nu avu altceva de făcut decât să asiste la spectacolul automatizat al conectării la modulul de autonomie. Savură doar faptul că se aştepta ca acesta să fie de o generaţie la fel de veche cu modulul de start... Dar se înşelase. Se cupla cu un modul de ultimă generaţie, posibil de mare viteză, judecând după dimensiunile acestuia.

Şi totul se petrecu rapid, eficient, în lupta cu prinderea momentului optim de start pe traiectoria solicitată. Chiar şi în acest stadiu sesiză cât de rapid se activă modulul de autonomie, ajungând la turaţia de lucru mai repede decât şi-ar fi imaginat vreodată.

Dar, până să îşi termine constatarea sarcastică, simţi activarea compensatoarelor antigravitonice şi...

Şi, după o zi atât de obositoare, ce putea fi mai bun decât un somn odihnitor?!?

Utilizarea metodelor de translare existente (pentru limba română) are, încă, mari lacune, aşa că am procedat la un efort de a realiza, pe cât posibil, propria traducere (şi adaptare) pentru voi. Îmi cer scuze pentru multele greşeli dar sunt sigur că efortul meu dă rezultate mult mai bune decât în cazul motoarelor de traducere existente.

În plus, efortul oricui dintre voi de a corecta traducerile făcute nu poate fi decât binevenit dar nu vă pot răsplăti decât prin simpla menţionare a ajutorului dumneavoastră, în partea de jos a textului, acolo unde a fost dat acesta şi, de ce nu, pe viitor, poate va apare şi posibila răsplată materială, dacă aventura mea va avea succes financiar.


............	.