![]() |
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() |
În
jurul lumilor
Autor: Dorin, Merticaru (dorinm@email.com)
Deveni conştient dar se simţea
destul de somnoros pentru a deschide ochii. Nu visa, ştia că este acasă
şi nu
are ceva în program. Poate de aceea nu avea nici un chef să se
trezească, încă.
Va mai lenevi, între starea de trezie şi cea de somnolenţă, aşa
cum făcea
deseori în timpul lungilor misiuni de transport.
Şi aşa cum obişnuia deseori, începu
să se joace de-a dialogul cu vechiul său prieten Vedairyu. Se juca
deseori
astfel, din timpuri de care nu îşi mai aducea aminte, de mic
copil. Cu trecerea
timpului îşi numi prietenul doar Iryu, numele complet
părându-i mereu prea
lung. Sau poate că aşa părea că îl alintă mintea lui, cine ştie
de ce…
-
Gânduri inutile, Dane, ţi-am mai spus că trebuie să faci ordine
în ele de
fiecare dată când ele încep să alerge libere…
-
Da, da, ştiu, îl întrerupse zeflemitor Dan… Sfântă
Putere, învaţă-mă să alung
gândurile şi imaginile inutile, asta trebuie să fac atunci
când mintea o ia
razna, continuă pe acelaşi ton…
-
Şi multe altele, continuă vocea interioară a lui Iryu…
-
Ok, ok, ştii că fac asta de câte ori pot…
-
Ajunge, îl întrerupse brutal Iryu, a venit vremea să faci
cunoştinţă cu cineva
cu adevărat deosebit...
Şi
Dan avu o percepţie ciudată, vălurită, ce contura o siluetă violacee,
asemenea
unei sfere unduitoare, înceţoşate... Care trimitea fiori
neplăcuţi
extremităţilor senzoriale ale lui Dan...
-
Care este sensul acestei propuneri?!? întrebă curios
„gândul” lui Dan.
-
Îţi aminteşti de „draconis” şi ceea ce am mai discutat şi
imaginat până acum?
răspunse Iryu.
-
Da, da, dar nu sunt şi astea gânduri inutile?!?
-
Îţi mai aminteşti? veni dur întrebarea.
-
Da, da, normal… Draconis Prima este cel care a făcut sacrificiul suprem
dând
naştere acestui univers şi entităţii energetice Draconis Secundo…
-
Încurci, ca de obicei… Draconis Secundo este acest univers şi…
-
N-am mai discutat de mult de aceste lucruri, interveni Dan defensiv…
-
Şi Draconis Tertia este materia neagră, suportul acestuia, continuă
Iryu fără a
ţine cont de gândul lui Dan. Cele două entităţi se află în
echilibru încercând
permanent, Secundo având permanenta tendinţă de scădere entropică
pe când Tertia
are tendinţa permanentă de creştere entropică…
-
Offf, parcă sunt la şcoală, interveni Dan încercând să
deschidă ochii într-un
efort de a termina plictisitorul dialog. Dar ochii, somnoroşi, nu
îl ascultară…
Încă am chef de lenevit, concluzionă el.
-
Sursa primară a echilibrului este originea celor două entităţi din
Draconis
Prima, care au tendinţa permanentă de a-şi compensa entropiile, scopul
final
fiind reunirea, refacerea… Şi noi ce rol avem, întrebă pedagogic
Iryu?
-
N-am chef de prostiile astea, interveni Dan, crezi că mai îmi
amintesc toate
visele sau gândurile astea… Sau ce or fi ele, completă neutru?
-
Este nevoie să îţi aminteşti! A venit vremea să ordonăm toate
aceste lucruri şi
să le conştientizezi în cel mai bun sens al termenului. De
altfel, modificările
tale genetice au startat deja şi…
-
Ce prostie de vis mai este şi asta! interveni Dan. Modificări
genetice?!?
-
Rolul nostru este de a menţine echilibrul entropic între cele
două elemente
rezultante, Secundo şi Tertia, reveni Iryu. Suntem entităţile
energetice de
completare şi reîntregire… Viaţa, cum o denumiţi voi generic…
-
Da, da, da, interveni Dan, într-un efort de a fi lăsat în
pace. Continuă! spuse
renunţând la rezistenţă.
-
Evoluţia, în timp, preciză Iryu atent, a conturat că este
necesară o anumită
amplitudine vibraţională pentru un rezultat care să nu ducă la
dezechilibru
entropic aşa că simpla dezvoltare inerţială, de compensare entropică, a
structurilor vii s-a dovedit ineficientă. A urmat linia normală de
dezvoltare a
entităţilor de concentrare vibraţională şi am ajuns la acest stadiu
în care…
-
Nu-i aşa că îţi par ahtiat după informaţiile care mi le
furnizezi?!? interveni
Dan plin de lehamite.
-
Vrei sau nu, eu sunt obligat să îţi transmit informaţiile
în forma lor completă.
Şi, de data aceasta ele vor rămâne permanent în conştiinţa
ta…
-
Cum, interveni stupefiat Dan, conştiinţa mea?!? Păi… Nu eşti tu
conştiinţa
mea?!?
-
Nu, eu sunt Iryu, entitatea ta energetică…
-
Ce?!?
Deveni brusc conştient. Cercetând
mirat, somnoros, în jurul său, sesiză că sărise din pat,
stând crăcit, năuc…
Nici urmă de Iryu sau de celălalt...
Dar o stare de slăbiciune de neoprit
puse stăpânire pe el, făcându-l să cadă înapoi
în pat, şi fără a putea
interveni în vreun fel se întinse şi adormi instantaneu...
-
Nu mai vreau... Nu mai pot... Nu înţeleg... aruncă peste tot Dan
cu gândurile
sale până ce "focaliză" prezenţa siluetei violacee. Unde este
Iryu,
întrebă mut, speriat de data aceasta?!?
Simţi
o nouă slăbiciune, mult mai accentuată decât cea din starea de
veghe... Şi se
simţi inclus, plutind neajutorat în ceva... În puterea
siluetei violacee... În
ceva legat de ea...
-
A pierdut legătura cu tine, veni un răspuns de undeva, de pretutindeni.
Acum ai
rămas cu mine...
-
Cu cine?!? întrebă timid, speriat Dan.
-
Detalii lipsite de importanţă, veni răspunsul.
-
Tu eşti cunoştinţa lui Iryu?
-
Da, este o percepţie utilă, veni răspunsul, el este conştiinţa ta iar
eu sunt
cunoştinţa voastră... Acum eu va trebui să termin ceea ce nu poate el,
continuă
vocea interzicându-i lui Dan orice posibilă reacţie. Pentru
început voi avea
nevoie de acceptul tău dar... şi făcu o mică pauză înainte de a
relua... numai
după ce îţi voi face unele detalieri. Pentru început
îţi pot spune doar că vei
fi inclus într-o alternativă de evoluţie necesară sincronizării
tuturor
alternativelor evolutive existente la acest moment.
-
Complicat... Tare de tot, reuşi să emită Dan...
-
Iryu s-a plâns dintotdeauna de explozia de mesaje inutile de care
eşti capabil
şi de problemele de comunicare astfel născute, mai ales datorită
vitezei de
expunere. Te rog să nu intervii decât atunci când îţi
voi permite asta, se auzi
vocea siluetei care, parcă, îi dădu voie să aibă o reacţie.
-
Ce fel de accept?!?
-
Dacă eşti de acord să participi la un fel de experiment în care
vei avea în mod
direct suportul meu...? Un experiment care presupune numai şi numai
realizări
care, în lumea ta, vor fi invidiate de oricine şi tu vei
participa în mod
direct la crearea unei lumi cu adevărat mai bune...
-
Termenul de experiment presupune şi posibilitatea eşecului?
întrebă curios Dan.
-
Nu, în nici un caz. Termenul de experiment delimitează doar
posibilitatea de a
realiza structuri energetice ceva mai reduse din punct de vedere al
randamentului. Atât doar...
-
Şi eu ce câştig am din asta?
-
Nu era necesar să subliniez că oricum ai numai de câştigat! Dar,
răsună
puternic vocea siluetei, se poate interpreta că ceea ce va deveni
beneficiul
tău este doar consecinţa experimentului nostru... Aşa că, de exemplu,
îţi pot
oferi alternativa de a alege trei elemente de recompensare dorite de
tine...
Parcă aşa este obiceiul în zona ta energetică, trei dorinţe ţi se
vor îndeplini?!?
Alege!
-
Prima dorinţă este să... am un intelect superior, asemănător celui al
elitelor
superioare de pe Terra, şi... să am o sănătate care să îmi
asigure o
longevitate ieşită din comun, plină de vitalitate şi creativitate,
spuse
aproape pe nerăsuflate Dan, oprindu-se uimit de propriul său discurs.
-
Sincer să fiu, nu înţeleg de ce ai avut aceste alegeri, emise
silueta. Ai fost
informat că au demarat, deja, unele modificări asupra structurilor tale
genetice. Dacă nu te pripeai este imposibil să nu fi putut deduce că
aveai
oricum parte de aşa ceva. De aceea, te rog, realizează o alegere bună,
superioară, pentru cea de-a treia solicitare!
-
Am vrut să mă asigur că aşa va fi, spuse Dan defensiv. Şi, a treia
alegere...
Ţinând cont de faptul că vârsta unui longeviv, în
timpurile noastre, este de
150 de ani, am cererea de a vedea ce va fi cu mine la această
vârstă!
-
Hmmm... Da, este posibil să îţi prezint ceva cert pentru această
vârstă a ta.
Dar mă simt dator să îţi subliniez că variantele energetice "de
viitor", cum le-aţi putea denumi voi, sunt supuse schimbărilor impuse
de
echilibrele generale. Pe scurt, "particularul nu poate opune rezistenţă
globalului" decât în cazuri excepţionale. Ceea ce vei vedea
este o
certitudine dar...
-
Poţi sau nu poţi?!? interveni Dan pe un ton superior.
-
Bine... sublinie silueta.
Şi
energia ce dădea sentimentul de plutire se opaciză rapid pentru ca,
în scurt
timp să de-a senzaţia de spaţiu, de existenţă şi Dan se sesiză
întins într-un
pat, alături de o minunată doamnă, într-o încăpere mobilată
minimalist, curată,
frumos mirositoare.
Nu
este Ada... Şi nu o cunosc, concretiză Dan atunci când
conştientiză despre cine
ar putea fi vorba...
Până
să poată avea şi alte percepţii, uşa camerei se deschise şi, prin
crăpătura ei,
apăru un chip de bărbat, bine conturat, semănând cumplit de mult
cu el, Dan,
dar ceva mai tânăr.
-
Tată, chiar nu mai putem aştepta, spuse tânărul... Te rog sărut-o
pe mama din
partea noastră! Pa!
Şi
ieşi rapid din cameră închizând uşa fără zgomot.
Surprins,
încercă să fixeze cât de mult putea din trăsăturile doamnei
de lângă el, mama
băiatului său, după afirmaţiile tânărului.
Dar
nu reuşi să perceapă prea multe... Imaginile se dizolvară şi se trezi
iar în ceaţa
ce îl ţinea prizonier, imobil, incapabil să oprească imaginile să
dispară...
-
Nu este corect! strigă furios către silueta violacee. Am văzut prea
puţin...
Nerelevant...
-
Nu eşti în măsură să înţelegi de ce a fost doar atât.
Ai ales un eveniment
foarte îndepărtat şi linia stabilă a unei evaluări evolutive
atingea doar
segmentul de timp care tocmai l-ai vizualizat... Dacă ai fi ales un
segment de timp
mai apropriat temporal, posibilitatea de vizualizare ar fi fost mai
mare.
-
Ok, asta vreau, să văd mai multe. Despre... despre, spuse grăbit,
încercând să
se oprească asupra a ceva anume, de parcă ştia că va fi refuzat şi nu
dorea să
piardă momentul în care putea primi ceva în plus...
-
Am înţeles ceea ce doreşti, opreşte-te! interveni silueta. Te voi
lăsa până la
întâlnirea noastră viitoare să te gândeşti bine, bine
de tot, ceea ce doreşti
să vizualizezi. Dar nu uita, dacă vei primi acest schimb vom considera
că ţi-ai
dat acordul asupra experimentului nostru, fără alte interogări. Ai
înţeles!
Şi ceaţa care îl ţinea prizonier
slăbi încetul cu încetul din intensitate, până ce Dan
se simţi înfrigurat,
tremurând cumplit, sleit, în patul său.
Se trezi cu greu, amorţit şi sesiză
că ziua aproape trecuse… Cu totul.... Era trecut de mult de
prânz… Nu mai avea
rostul să plece spre Corasdo.
Îşi găsi rapid de treabă pentru a se
gândi la cu totul altceva decât cele visate (???) la
trezire. Puse "în
ordine" tot ceea ce îi trecu prin minte, verifică mesajele
existente, derutat,
confuz… gândindu-se permanent la ce putea cere siluetei violacee.
Mai târziu începu să dorească puţină
activitate care să îi oprească veşnicul tumult al cascadei
gândurilor… Al căror
stăvilar fusese rupt acum de revărsarea singurătăţii…
Posibil că atunci, în acele momente
de singurătate, alese ceea ce va cere siluetei. Da, cu siguranţă, va
cere
siluetei să vizualizeze momentul în care se va decide ca viaţa
lui să fie alături
de minunata doamnă ce va da naştere copiilor lui. Da, asta va cere...
Şi, la un moment dat, se simţi atras
spre odihnă şi se întinse în pat. Dar somnul nu venea chiar
dacă îşi dorea
asta…
-
… stadiu în care ne concentrăm asupra acestei creşteri a
numărului de entităţi
de concentrare vibraţională şi, bineînţeles, a calităţii
vibraţionale a
acestora, completă Iryu.
-
Iar!?!… Nu se poate… Vreau să stau de vorbă cu "violaceul",
cunoştinţa ta, solicită Dan!
-
Şi, din punct de vedere al echilibrelor vibraţionale, s-au conturat mai
multe
grupe mari evolutive, şapte, mai precis, care sunt plasate după
utilitate în
punctele de transfer entropic din acest univers, continuă Iryu fără a
da
atenţie sentimentelor lui Dan…
-
Nu, nu, termină, te rog!!! Gata cu orele acestea de clasă de studiu!
-
În cazul nostru ar fi mult mai bună o colaborare… Ce rost are
toată această
rezistenţă a ta? Cu cât transferul de informaţie va fi finalizat
mai repede, cu
atât perioada noastră de colaborare va fi mai scurtă… De aceea te
sfătuiesc să
mă întrerupi cât mai puţin şi…
-
Aşa o să fie… dacă îmi promiţi că după toate acestea mă laşi
în pace, spuse Dan
resemnat… Violaceul mi-a spus ce avea de spus şi m-a lăsat în
pace. Tu de ce
insişti să...
-
Deci îţi mai aminteşti de legământul nostru din copilăria
ta, nu-i aşa? îl
întrerupse Iryu.
-
Nu, ce pact?
-
În copilăria ta mi-ai cerut să te las în pace până ce
vei fi mare, să poţi
înţelege cu adevărat toate discuţiile purtate de mine…
-
Nu-mi amintesc, dar presupun că eşti genul care se ţine de
cuvânt. Aşa că vreau
de la tine cuvântul tău că după ce termini de transmis ce vrei
tu, ce faci
acum, mă vei lăsa în pace!
-
Nu pot face aşa ceva! Pentru mine este o misiune ce trebuie dusă la bun
sfârşit. În copilărie te-am ascultat dar, înţelegerea
noastră de atunci trebuie
acum respectată. Pregătirea ta trebuie finalizată până ce...
-
Pregătire?!? îl întrerupse aproape furios Dan.
-
Toate la vremea lor, Dane!
-
Dacă vrei colaborare trebuie să văd acest lucru şi de partea ta,
interveni Dan cu
un ton alintat!
-
Colaborarea cu entităţile superioare se face prin două moduri: voluntar
şi
involuntar. Modul voluntar implică şi reacţia celui inferior… Acceptare
sau negare
de participare, colaborare ş.a., pe când modul involuntar se face
cu ajutorul
pachetelor energetice…
-
Şi liberul arbitru unde este!?
-
L-ai avut atât la momentul alegerii iniţiale, înainte de a
intra în acest
recipient, cât şi în copilărie, când
înţelegerea a fost încheiată fără dubii
sau intervenţii de evaluare suplimentare...
-
Deci misiunea ta nu îmi dă nici un fel de alternativă!?
-
În înţelepciunea lor, entităţile superioare n-au greşit
niciodată până acum. Şi
chiar dacă ni s-a părut că ar fi vorba despre o greşeală, ne-am convins
întotdeauna de corectitudinea raţionamentului lor. Şi ar mai fi
şi faptul că am
observat că ei folosesc aceste misiuni atunci când vor să
modifice nivelul
vibraţional al celui implicat. Atunci când ştii despre ce este
vorba, te
implici şi îţi faci treaba în condiţii de acceptare şi
posibilă evoluţie
corectă spre mărirea nivelului vibraţional. Cel puţin în cazul
meu, mi-ai dat
seama că, fiind vorba despre recipientul meu, adică tu, Dan, ei au
dorit doar
simpla mea participare fără a-mi tulbura nivelul vibraţional… pe
când dacă ne
raportăm la al tău, intervenţia lor măreşte şansele noastre de
colaborare şi
grăbeşte progresul tău… Este o simplă constatare dar, recunoaşte,
raţionamentul
lor a fost perfect…
-
Nu zic nu… Dar totul pare prea forţat…
-
Te rog să formulezi ceva complet, ca să pot înţelege!
-
Puteai să aduci pe altcineva? Cunoştinţa... Silueta, completă Dan
sesizând
stupoarea lui Iryu…
-
Ce relevanţă are asta în cazul tău, nu înţeleg sensul
întrebării tale?
-
Poate venea cineva mai cu tact decât tine… Sau, mai frumos
decât ea…
-
Păi, eu sunt entitatea ta energetică, eu te cunosc cel mai bine, eu
convieţuiesc cu tine încă din faza alegerii... Ce poate fi mai
bine de atât, nu
înţeleg? spuse mirat Iryu. Cât despre cunoştinţă... Hmmm,
nu ai idee de ce
onoare ai parte... Doreai să fim amândoi în această
expunere?!
-
Se poate asta, spuse curios Dan!?!
-
Da, normal, într-un recipient pot intra atâtea entităţi
cât poate duce el…
-
Şi…
-
Gata cu toate acestea, strigă Iryu, vrei să terminăm mai repede sau
nu?!? Nu
pot să te ţin la nesfârşit în starea aceasta de tranzit…
-
Stare de tranzit?!?
-
Tu ai defini această stare drept stare de somnolenţă, când tu
treci de la
conştienţă la inconştienţă într-un fel de dans al stărilor.
În aceste momente
eşti ţinut, la propriu, de către entitatea ta energetică care nu poate
veni
rapid din flux pentru a intra în recipient sau nu a găsit
momentul oportun să
plece din recipient către flux.
-
Deci tu mă ţii în starea aceasta ca să nu ce…?
-
Să nu mă trimiţi în flux înainte de aţi transmite maximum
posibil din informaţiile
care le am de livrat, comentat şi ce mai trebuie pe acolo.
-
Deci eu pot să…
-
Gata, Dane, cu stilul acesta aiurit al tău! Gata, spuse Iryu aproape
dezamăgit!
Vei avea răspuns la toate întrebările tale dar lasă-mă să
îţi transfer
informaţiile în ordinea lor naturală!
-
Deci, n-o să scap prea repede de tine?!?
-
Nu ai cum… Legăturile făcute de primii veniţi pe această planetă sunt
fără
scăpare. Noi vom fi legaţi până la pierderea ta ca recipient.
-
Cum aşa ceva, de ce…
-
Taci odată, aproape că urlă Iryu! Să ştii că există şi varianta
în care şi eu
te pot obliga să mă asculţi, oricât de mult mi-ar displace acest
lucru! Offf,
m-ai perturbat atât de mult încât am nevoie de o
pauză… Gură mare!!! spuse Iryu
coborând tonul spre cât mai plăcut cu putinţă. Offf, offf,
offf, pufăi dând din
cap. Vom continua la următoarea întâlnire. Acum nu mai are
rost să te chinui…
Poate după ce vei rumega puţin din noile informaţii voi reveni…
Şi spunând acestea ieşi cu un
şuierat scurt din percepţiile lui Dan, care adormi profund, pe loc…
*
* *
Episodul 6 (versiunea 4) - Cuprins
- Episodul 8 (versiunea 4)
Notă traducere:
Dragi
cititori,
Utilizarea metodelor
de translare existente (pentru limba română) are, încă,
mari lacune, aşa că am
procedat la un efort de a realiza, pe cât posibil, propria
traducere (şi
adaptare) pentru voi. Îmi cer scuze pentru multele greşeli dar
sunt sigur că
efortul meu dă rezultate mult mai bune decât în cazul
motoarelor de traducere
existente.
În plus, efortul
oricui dintre voi de a corecta traducerile făcute nu poate fi
decât binevenit
dar nu vă pot răsplăti decât prin simpla menţionare a ajutorului
dumneavoastră,
în partea de jos a textului, acolo unde a fost dat acesta şi, de
ce nu, pe
viitor, poate va apare şi posibila răsplată materială, dacă aventura
mea va
avea succes financiar.
Mulţumesc pentru
înţelegere,