To Work - Dex/ Dicționar - Glosar Economic

I

"Glosar Economic"

Grup 1 - ”I.A.S.-uri” ... ”Instalație de utilizare”


 
I.A.S.-uri (International Accounting Standards) – Standardele Internaţionale de Contabilitate. Aceste standarde reprezintă un efort constant din partea Comitetului pentru Standardele de Contabilitate de a emite în interes public standarde de contabilitate cu aplicabilitate la nivel global, care cer informaţii transparente şi comparabile în situaţiile financiare de uz general. Periodic, la distanţe de timp care depind de eforturile de prelucrare, se emit standarde grupate după obiectul, aria de aplicabilitate, ş.a. La acest moment se renunţă încetul cu încetul la IAS-uri, acestea fiind înlocuite cu IFRS-uri.

I.A.S.B.-uri (International Accounting Standards Boards) – Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate care are ca obiective să dezvolte în interesul public un singur set de standarde de contabilitate globale de înaltă calitate, care pot fi aplicate şi înţelese şi care impun informaţii de înaltă calitate, transparente şi compatibile în situaţiile financiare pentru a sprijini participanţii la diverse pieţe de capital şi alţi utilizatori ai informaţiilor să ia decizii economice, să promoveze utilizarea şi aplicarea riguroasă a acestor standarde, să opereze în mod activ împreună cu nominalizatorii naţionali de standarde pentru a ajunge la convergenţa standardelor naţionale de contabilitate cu IFRS-urile construind soluţii de înaltă calitate. IASB îşi atinge obiectivele în primul rând prin elaborarea şi publicarea IFRS-urilor şi prin promovarea utilizării acelor standarde în situaţiile financiare cu scop general şi în alte raportări financiare. Alte raportări financiare conţin informaţii furnizate în afara situaţiilor financiare pentru a sprijini interpretarea unui set complet de situaţii financiare sau pentru a îmbunătăţi capacitatea utilizatorilor de a lua decizii economice eficiente. În activitatea de elaborare a IFRS-urilor, IASB colaborează cu normalizatorii naţionali de standarde în vederea maximizării convergenţei IFRS-urilor şi a standardelor naţionale.

I.F.R.I.C.-uri (International Financing Reporting Interpretations Committee) – Norme emise de Comitetul pentru Interpretarea  Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.

I.F.R.S.-uri (International Financial Reporting Standards) – Standardele Internaţionale de Raportare Financiară care stabilesc cerinţele de recunoaştere, evaluare, prezentare şi descriere în legătură cu tranzacţiile şi evenimentele importante pentru situaţiile financiare cu scop general. Ele pot stabili şi cerinţe pentru tranzacţii şi evenimente ce pot interveni în domenii specifice. IFRS-urile sunt proiectate pentru situaţiile financiare cu scop general şi alte raportări financiare ale entităţilor producătoare de profit. Entităţile producătoare de profit le includ pe acelea angajate în activităţi comerciale, industriale, financiare sau altele asemenea, indiferent dacă forma de organizare a acestora este corporatistă sau de orice alt gen. Ele includ organizaţii de genul companiilor de asigurări mutuale şi alte entităţi de cooperare mutuală care asigură proprietarilor, membrilor sau participanţilor acestora dividende sau alte beneficii economice, în mod direct şi proporţional. Deşi IFRS-urile nu sunt proiectate pentru a fi aplicate activităţilor non-profit din sectorul privat, public sau guvernamental, entităţile cu astfel de activităţi ar putea să le considere potrivite (IFRS-urile sunt aplicabile entităţilor guvernamentale care au activităţi de afaceri). IFRS-urile se aplică situaţiilor financiare cu scop general. Astfel de situaţii financiare sunt direcţionate de nevoia de informaţii comune pentru un număr mare de utilizatori, de exemplu, acţionari, creditori, angajaţi şi marele public. Obiectivul situaţiilor financiare este acela de a furniza informaţii despre poziţia financiară, despre performanţele şi fluxul de trezorerie ale unei entităţi, informaţii utile acelor utilizatori care trebuie să ia decizii economice.

Iaht – Navă mică şi elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosit pentru călătorii de plăcere; ambarcaţie sportivă cu vele folosită pentru regate.

Ianuarie – Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar.

Iapă – Femela calului.

Iar – Încă odată, din nou, iarăşi; de asemenea, la fel; dar, însă.

Iarbă – Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părţile aeriene verzi, subţiri şi mlădioase, folosite pentru hrana animalelor; nutreţ verde, proaspăt cosit; buruieni de tot felul; pajişte.

Iarbă şi alte plante furajere erbacee – Toate plantele erbacee perene care se găsesc în mod natural pe păşuni şi fâneţe sau sunt incluse în amestecurile specifice pentru însămânţări şi supraînsămânţări, din familiile de graminee şi leguminoase utilizate ca furaje în hrana animalelor erbivore, pe baza cărora se calculează valoarea nutriţională a păşunii permanente şi încărcătura optimă de animale pentru păşunat (OMADR 246/ 2008).

Iarmaroc – Târg ţinut la date fixe; bâlci.

Iarna – Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă şi precedă primăvara, cuprins între solstiţiul de la 22 decembrie şi echinocţiul de la 21 martie.

Iaroviza – A trece printr-un stadiu de iarovizare; a supune seminţele procesului de iarovizare.

Iarovizare – Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinaţie şi care se desfăşoară, în afară de alte condiţii, la o temperatură specifică fiecărei plante; procedeu agrotehnic de tratare a seminţelor plantelor de cultură înainte de însămânţare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede şi să dea recolte mai bogate.

Iatac – Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar.

Iaurt – Produs lactat cu un gust acid plăcut şi cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliţă sau de capră prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia.

Iaz – Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă şi destinat creşterii peştilor sau folosit pentru irigaţii, morărit, etc.; lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren; zăgaz (de la heleşteu).
Bazin piscicol realizat prin bararea unei văi cu un baraj, prevăzut cu instalaţii hidrotehnice pentru reţinerea şi deversarea/ evacuarea apei (O.U.G. nr. 23/ 2008).

Icoană – Imagine pictată sau, mai rar, sculptată care reprezintă diferite divinităţi sau scene cu temă religioasă şi care serveşte ca obiect de cult; tablou, desen, ilustraţie; imagine, chip.

Iconar – Persoană care se ocupă cu pictarea icoanelor; persoană care vinde icoane.

Iconograf – Persoană care se ocupă cu iconografia.

Iconografic – Care aparţine iconografiei, privitor la iconografie.

Iconografie – Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect; totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc.; colecţie de portrete ale oamenilor celebri.

Icră – Denumire generică pentru ovulele de peşte; partea moale a pulpei piciorului.

Icre de Manciuria – Icre de culoare roşie-portocalie, produse de unii peşti din oceanul Pacific.

Icre negre – Icre de culoare cenuşie închis sau neagră, produse de morun, nisetru sau păstrugă; caviar.

Ideal – Care atinge perfecţiunea; perfect, desăvârşit; care ţine de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, material; scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conştient şi metodic năzuinţele şi activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt şi mai greu de ajuns al perfecţiunii într-o direcţie.

Idealism – Orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conştiinţa, gândirea ca factor primordial, iar materia, natura, existenţa ca factor secund, derivat.

Idealist – Care aparţine idealismului, privitor la idealism; adept al idealismului; persoană care aspiră spre un ideal; om lipsit de simţul realităţii, de spirit practic.

Idealitate – Însuşirea a ceea ce este ideal.

Idealiza – A atribui unui lucru sau unei fiinţe calităţi excepţionale.

Idealizant – Care idealizează.

Idealizare – Acţiunea de a idealiza şi rezultatul ei; încercarea de a atribui unei fiinţe sau unui lucru însuşiri deosebite; transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realităţii, în vederea realizării unui ideal estetic.

Ideatic – Referitor la idei, de idei.

Ideaţie – Proces (psihic) de formare şi de înlănţuire a ideilor.

Idee – Termen generic pentru diferite forme ale cunoaşterii logice; noţiune, concept; principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepţie, gândire, fel de a vedea; opinie, părere, gând, convingere, judecată; intenţie, plan, proiect; teamă, grijă cu privire la ceva, panică.

Idem – Termen însemnând „acelaşi lucru, la fel, tot aşa” (folosit ca menţiune în lucrări şi acte administrative, pentru a indica repetarea întocmai a unor date, titluri, citate, etc., reproduse mai înainte) sau „acelaşi autor” (folosit ca menţiune în lucrările ştiinţifice, echivalând cu trimiterea la autorul citat într-o notă imediat precedentă).

Idem est esse et non probari – Expresie latină care descrie regula potrivit căreia, pe plan juridic, ceea ce nu se probează este identic cu ceea ce nu există.

Identic – Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai.

Identifica – A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaşte; a considera mai multe noţiuni, obiecte, fiinţe etc. diferite ca fiind identice; a transpune în situaţia cuiva, a simţi sau a acţiona aşa cum ar face-o altul, a deveni acelaşi cu.

Identificabil – Care poate fi identificat, recunoscut.

Identificare – Acţiunea de a (se) identifica şi rezultatul ei.
Acţiune desfăşurată de organele judiciare prin care se stabileşte identitatea unei persoane sau a unui lucru (obiect) pe baza trăsăturilor şi particularităţilor acestora.

Identificarea animalelor – Aplicarea mijloacelor oficiale de identificare care ajută la identificarea permanentă a animalelor, fără a prejudicia bunăstarea lor, precum şi stabilirea speciei, rasei, sexului şi vârstei respectivului animal (OANSVSA 40/ 2010).

Identificator unic – Înseamnă un cod numeric sau alfanumeric simplu, care serveşte la identificarea unui organism modificat genetic pe baza evenimentului de transformare autorizat prin care a fost dezvoltat acesta şi care oferă mijloacele de accesare a unor informaţii specifice privind respectivul organism modificat genetic (Reg. CE 1830/ 2003).

Identificaţie – Proces psihic prin care o persoană se confruntă cu o altă persoană.

Identitate – Faptul de a fi identic cu sine însuşi; asemănare, potrivire perfectă; relaţie de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente; ansamblu de date prin care se identifică o persoană; atributele care individualizează o persoană deosebind-o de alta (numele, domiciliul, starea civilă).

Ideogramă – Semn grafic care notează un cuvânt, nu prin litere, ci prin desemnarea noţiunii şi care este folosit în unele limbi.

Ideolog – Persoană care formulează, apără şi reprezintă ideologia unei clase, a unui grup social, a unei orânduiri sociale.

Ideologic – Care aparţine ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva.

Ideologie – Totalitatea ideilor şi concepţiilor care reflectă, într-o formă teoretică, interesele şi aspiraţiile unei clase sau ale unei pături sociale, determinate de condiţiile obiective de existenţă ale acestora şi care servesc la consolidarea sau la schimbarea relaţiilor sociale existente; totalitatea ideilor şi concepţiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc.; ştiinţă care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor şi al originii lor.

Idol – Divinitate păgână; chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate şi constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios; fiinţă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri.
Idolatrie – Adorare a idolilor; adoraţie, iubire exagerată.

Idolatriza – A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un  idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat.

Idolatrizare – Faptul de a idolatriza.

Idolatru – Persoană care iubeşte pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură.

Ied – Puiul (de sex bărbătesc) al caprei sau al căprioarei.

Ieftin – Care are un preţ (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil; lipsit de originalitate; comun, banal; trivial.

Ieftinătate – Calitatea de a fi ieftin; situaţie caracterizată prin preţuri ieftine.

Ieftini – A (se) vinde cu preţ mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, preţul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.).

Ieftinire – Faptul de a (se) ieftini.

Ieftinit – Mărfuri, lucrări, servicii etc. cu preţ redus; ieftin.

Ienupăr – Arbust răşinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, şi cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn.

Iepure – Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinţi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte şi cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea şi blana lui.

Ierarh – Arhiereu.

Ierarhic – Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii.

Ierarhie – Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcţiilor, a autorităţilor etc. inferioare faţă de cele superioare.

Ierarhiza – A aşeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie.

Ierarhizare – Acţiunea de a ierarhiza şi rezultatul ei.

Ieri – În ziua precedentă (faţă de cea în curs); în ajun; în trecut (de obicei în trecutul apropiat).

Ierna – A petrece iarna undeva; a adăposti şi a hrăni vitele în timpul iernii.

Iernat – Faptul de a ierna; iernatic.

Iernatic – De iarnă, caracteristic iernii; iernat; adăpost pentru oi în timpul iernii; hrană, nutreţ pentru animale în timpul iernii; loc de adăpost pentru nave în timpul iernii.

Iernător – Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun iarna peştii scoşi din heleşteie.

Ierta – A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera pe cineva vinovat; a scuza; a scuti, a dispensa pe cineva de o datorie, de o obligaţie; a îngădui, a permite, a da voie să.

Iertare – Acţiunea de a ierta şi rezultatul ei; iertăciune; scuză.

Iertare de datorie – Remitere de datorie.

Iertat – Faptul de a ierta.

Iertăciune – Îngăduinţă, permisiune.

Iertător – Care iartă uşor.

Iesle – Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd).

Ieşi – A părăsi un loc, o încăpere, un spaţiu închis, limitat, plecând afară; a trece din exterior în interior; a se duce, a pleca de acasă; a se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit; a răsări, a creşte; a se naşte din, a-şi trage originea, a proveni; a părăsi o poziţie, o situaţie, o stare; a se desprinde, a se elibera; a se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta; a ajunge, a izbuti, a reuşi (într-un anumit fel); a promova, a avansa; a rezulta de pe urma unui efort, a unei activităţi, etc.; a obţine un câştig material; a da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie; a se decolora; a se spălăci.

Ieşire – Acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei; anulare, ştergere dintr-o evidenţă (spre a trece în alta); soluţie aplicată pentru a scăpa dintr-o situaţie grea; atac, năvală (din interiorul unei fortificaţii etc. spre inamic); manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) faţă de cineva sau ceva; critică violentă (şi nedreaptă); loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc.; parte a unei reţele electrice, a unui element de automatizare, a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc.

Ieşit – Faptul de a ieşi; scos în relief; proeminent.

Ieşitură – Parte ieşită în afară (la o construcţie, la o piesă, etc.); proeminenţă, ieşind.

Iezi – A stăvili o apă prin construirea unui baraj; a se aduna, alcătuind un iaz.

Igienă – Ramură a medicinii care elaborează normele de apărare a sănătăţii oamenilor şi formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependenţei şi interacţiunii dintre om şi mediul înconjurător, a condiţiilor de trai, precum şi a relaţiilor sociale şi de producţie; ansamblu de reguli şi de măsuri practice pe care cineva le respectă pentru a-şi păstra sănătatea.

Igienic – Conform cu normele de igienă.

Igienist – Specialist în igienă.

Iglu – Colibă făcută din gheaţă sau zăpadă, în care unele triburi de eschimoşi locuiesc temporar, în sezonul de vânătoare polară.

Ignat – Nume dat zilei de 20 decembrie, în care ţăranii obişnuiesc să-şi taie porcii îngrăşaţi în vederea sărbătorilor de iarnă.

Ignifug – Care se aprinde şi arde foarte greu sau care nu arde deloc, împiedicând propagarea focului.

Ignifuga – A acoperi sau a impregna un material combustibil (în special lemnos sau textil) cu materiale ignifuge, pentru a-l proteja contra acţiunii focului şi a-i mări rezistenţa la ardere.

Ignifugare – Acţiunea de a ignifuga şi rezultatul ei.

Ignora – A nu şti, a nu cunoaşte ceva; a neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea.

Ignorant – Om incult, fără cunoştinţe elementare.

Ignorantia legis excusat neminem – Necunoaşterea legii nu scuză pe nimeni.

Ignorantia legum non est argumentum – Necunoaşterea legilor nu este o dovadă (de nevinovăţie).

Ignoranţă – Lipsă de cunoştinţe (elementare) de învăţătură; incultură; faptul de a nu şti ceva.

Ignorare – Faptul de a ignora.

Ignoratio elenchi – Eroare logică constând în substituirea involuntară sau sofisticată a tezei de demonstrat printr-o altă teză.

Igrasie – Umezeală persistentă a pereţilor de zidărie ai unei construcţii, datorată apei reţinute în porii materialelor din care sunt executaţi.

Igrasios – Care are igrasie; umed.

Ihtiofag – Care se hrăneşte cu peşte.

Ihtiofaună – Totalitatea speciilor de peşti care se găsesc în apele de pe un anumit teritoriu sau de pe întreg globul pământesc.

Ihtiolog – Specialist în ihtiologie.

Ihtiologic – Care aparţine ihtiologiei, privitor la ihtiologie.

Ihtiologie – Ramură a zoologiei care se ocupă cu studierea peştilor.

Ilar – Ilariant.

Ilariant – Care stârneşte râsul (general); hazliu, ilar.

Ilaritate – Explozie de râs colectivă la auzul sau la vederea unui lucru amuzant, caraghios.

Ilegal – Contrar legii, care nu este în conformitate cu legea, nelegal, care încalcă legea; nerecunoscut, care este nerecunoscut de lege, aprobat de autorităţile unei ţări; neaprobat; clandestin, care desfăşoară în ascuns o activitate (politică sau nu), care serveşte acestei activităţi, conspirativ.

Ilegalitate – Situaţie ilegală; caracterul a ceea ce este ilegal, faptă ilegală.

Ilegaliza – A declara ilegal; a trece în ilegalitate.

Ilegalizare – Activitatea de a ilegaliza şi rezultatul ei.

Ilegitim – Nelegitim; care nu este legitim; care nu este întemeiat, îndreptăţit.

Ilicit – Interzis de lege, care încalcă fie anumite dispoziţii legale, fie alte reguli de conduită pe care legea le declară ca trebuind să fie respectate; necinstit.

Ilizibil – Care nu poate fi citit; neciteţ, indescifrabil.

Illa scripta nihil probat proscribente – Expresie latină ce descrie regula din materia probaţiunii potrivit căreia cele conţinute într-un înscris nu dovedeşte nimic în favoarea celui care le-a scris.

Ilogic – Care nu este conform cu logica, care contrazice logica; absurd.

Ilogism – Caracterul a ceea ce este ilogic.

Ilumina – A (produce şi a) răspândi lumină (artificial) într-o încăpere, pe o stradă etc.; a străluci de bucurie, de mulţumire, etc.; a se bucura, a se înveseli.

Iluminare – Acţiunea de a se ilumina şi rezultatul ei.

Iluminat – Faptul de a (se) ilumina; tehnica (producerii şi a) răspândirii luminii (artificiale); luminat cu lumină artificială; extrem de mulţumit, de fericit; inspirat.

Ilustra – A lămuri mai bine o problemă prin  exemple, prin fapte, prin gesturi; a reprezenta (printr-un desen, printr-o imagine etc.); a se remarca, a se distinge într-un anumit domeniu; a împodobi cu ilustraţii o carte, un text etc.

Ilustrare – Acţiunea de a (se) ilustra şi rezultatul ei.

Ilustrat – Cu ilustraţii; carte poştală care are pe una din feţe o imagine (fotografiată sau desenată).

Ilustrativ – Care ilustrează, exemplifică; demonstrativ.

Ilustrator – Artist plastic care execută ilustraţiile unei cărţi, ale unei reviste etc.; desenator de carte.

Ilustraţie – Imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text.

Ilustraţie de carte – Gen al graficii prin care se prezintă tipuri sau momente esenţiale ale unui text literar şi având, uneori, şi rol ornamental.

Ilustraţie muzicală – Acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care însoţesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literară etc.; fragmente sau bucăţi muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate.

Ilustru – Strălucit, celebru, vestit prin calităţile sale deosebite.

Iluzie – Percepţie falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepţiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase; situaţie în care o aparenţă sau o ficţiune este considerată drept realitate; speranţă neîntemeiată, dorinţă neîndeplinită; amăgire; himeră.

Iluziona – A(-şi) face iluzii; a (se) amăgi.

Iluzionare – Acţiunea de a (se) iluziona; închipuire, visare.

Iluzionism – Profesiunea iluzionistului; spectacol, număr prezentat de iluzionist; scamatorie; ansamblu de procedee tehnice în artele plastice menite să creeze iluzia realităţii până la confundarea operei de artă cu obiectul reprezentat.

Iluzionist – Scamator.

Iluzoriu – Care nu poate fi realizat, care nu există în realitate; care amăgeşte, înşelător, amăgitor.

Imaculat – Care este fără pată; curat; neatins.

Imagina – A-şi închipui ceva; a concepe, a crea,a  inventa, a născoci.

Imaginabil – Care poate fi imaginat, închipuit cu (uşurinţă).

Imaginar – Care există numai în imaginaţie; închipuit, născocit, fictiv; domeniu al imaginaţiei.

Imaginare – Acţiunea de a(-şi) imagina şi rezultatul ei.

Imaginat – Închipuit.

Imaginativ – Dotat cu o imaginaţie vie.

Imaginaţie – Capacitatea omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; imagine produsă de această facultate; închipuire, fantezie.

Imagine – Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzaţii, percepţii sau reprezentări; reprezentare vizuală sau auditivă; obiect perceput prin simţuri; reproducere a unui obiect obţinută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfăţişării unei fiinţe, a unui lucru, a unei scene din viaţă, a unui tablou din natură etc., obţinută prin desen, pictură, sculptură etc.; reflectare artistică a realităţii prin sunete, cuvinte, culori, etc., în muzică, în literatură, în arte plastice, etc.; figură obţinută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate.

Imagine a întreprinderii – Expresie ce defineşte ansamblul de reprezentări privind bunurile, serviciile şi în general activităţile desfăşurate de o anumită societate comercială ca întreprindere economică corelate între ele astfel cum acestea sunt percepute de partenerii ei de afaceri şi de ceilalţi participanţi la raporturile comerciale.

Imagine a mărcii – Sintagmă ce exprimă în mod sintetic ansamblul de reprezentări afective şi raţionale pe care şi le formează o anumită categorie de consumatori cu privire la marca unui produs.

Imagine a produsului – Sintagmă ce sintetizează ansamblul reprezentării mentale formate cu referire la un  produs în ce priveşte capacitatea acestuia de a satisface utilitatea pentru care a fost creat.

Imagistic – Privitor la imagini, de imagini, cu imagini; gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creaţii.

Imanent – Care este propriu naturii obiectului, care acţionează din interiorul obiectului, condiţionat de esenţa obiectului; intrinsec; care există şi acţionează prin sine însuşi, nedeterminat de o cauză din afară.

Imanenţă – Însuşirea sau starea a ceea ce este imanent.

Imaterial – Care există numai în conştiinţă; spiritual; lipsit de formă precisă, de contur, de consistenţă.

Imaterialitate – Însuşirea sau starea a ceea ce este imaterial.

Imatur – Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate.

Imbatabil – Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins.

Imbecil – Persoană cu capacităţi mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit; care trădează, demonstrează imbecilitate.

Imbecilitate – Deficienţă mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăşi nivelul intelectual al vârstei preşcolare; tâmpenie; comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepţie, neghiobie.

Imbeciliza – A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi; a (se) îndobitoci.

Imbecilizare – Acţiunea de a (se) imbeciliza şi rezultatul ei.

Imbecilizat – Care a fost adus sau care a ajuns în starea de imbecilitate.

Imberb – Tânăr, căruia nu i-a apărut încă barba.

Imbold – Îndemn, stimulent, impuls.

Imbricat – Suprapus parţial ca şindrilele, ţiglele sau solzii unui peşte, suprapus parţial.

Imbrifug – Care nu poate fi pătruns de ploaie.

Imediat – Fără întârziere, numaidecât, îndată, acum, acuşi, acuşica; care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgenţă; care se află la distanţă foarte mică de cineva sau de ceva.

Imemorabil – Care este foarte îndepărtat în timp.

Imemorial – Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi.

Imens – Care este extraordinar de mare, de numeroase, de intens, de important.

Imensitate – Însuşirea a ceea ce este imens; ceea ce copleşeşte prin proporţiile sale uriaşe, prin numărul, intensitatea, importanţa extraordinară; întindere uriaşă, spaţiu imens.

Imergent – Care străbate un mediu oarecare.

Imersiune – Afundare parţială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid; pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc.

Imigra – A veni dintr-o ţară străină pentru a se stabili într-o anumită ţară.

Imigrant – Persoană care imigrează.

Imigrare – Acţiunea de a imigra şi rezultatul ei; imigraţie.

Imigraţie – Imigrare, situaţia, starea celui imigrat; intrarea într-o anumită ţară a unor persoane din străinătate; totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată.

Iminent – Care este gata să se producă, să se întâmple (şi nu se poate amâna sau evita); inevitabil.

Iminenţă – Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situaţii iminente.

Imita – A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc.; a reproduce cu fidelitate; a copia.

Imitabil – Care poate fi imitat.

Imitare – Acţiunea de a imita şi rezultatul ei; imitaţie.

Imitativ – Care imită.

Imitator – Persoană care imită pe cineva sau ceva.

Imitaţie – Obiect copiat după un model; copie; reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv.

Imixtiune – Amestec nemotivat şi nedorit în treburile altuia.

Imobil – Clădire, casă (mai mare); care stă în nemişcare; neclintit, fix; imobiliar.
Bun ce nu poate fi deplasat în temeiul naturii sale (bun imobil prin natură, ex. o clădire) sau a destinaţiei lor (ex. bunuri mobile afectate unui imobil prin natură pentru exploatarea acestuia).

Imobiliar – Care nu poate fi transportat; imobil; care se ocupă de bunuri imobile.

Imobilism – Atitudine de opoziţie sistematică şi permanentă faţă mde orice inovaţie, invenţie, progres etc.; închistare.

Imobilitate – Stare de nemişcare, de neclintire totală.

Imobiliza – A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemişcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mişca, să nu se mai poată acţiona; a investi mari disponibilităţi într-o întreprindere, într-o afacere (scoţându-le din circuitul normal).

Imobilizare – Acţiunea de a imobiliza şi rezultatul ei.
Atribuirea unui imobil a calităţilor de imobil în condiţiile prevăzute de lege (ex. imobile prin destinaţie).
Trecere sau conversie a substanţelor sau a diferitelor particule din sol spre o formă (temporar) imobilă (Cod bune practici fermă 2006).

Imobilizare corporală – Sunt acele elemente corporale care: a. sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi b. sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an (este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade) (IAS 16.6, OMFP 1752/ 2005).
Imobilizare corporală în curs de execuţie – Imobilizările corporale în curs de execuţie reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză. Aceasta se evaluează la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz. Imobilizările corporale în curs de execuţie se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a acestora, după caz (OMFP 1752/ 2005).

Imobilizare financiară – Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute de entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi (OMFP 1752/ 2005).

Imobilizare necorporală – O imobilizare identificabilă, nemonetară, fără substanţă fizică (IAS 38.8).

Imobilizare necorporală în curs de execuţie – O imobilizare necorporală în curs de execuţie reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz (OMFP 1752/ 2005).

Imobilizat – Care nu se poate mişca; care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie).

Imoral – Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are nici un principiu moral.

Imoralism – Teorie care contestă valoarea normelor şi judecăţilor morale dintr-o perioadă de timp dată, negând prin aceasta morala însăşi.

Imoralitate – Caracterul a ceea ce este imoral; comportare, faptă, vorbă imorală.

Imortaliza – A face ca o persoană, o acţiune sau o operă să trăiască veşnic în memoria oamenilor; a face nemuritor.

Imortalizare – Acţiunea de a imortaliza şi rezultatul ei.

Impacient – Nerăbdător, neliniştit, îngrijorat.

Impacienta – A-şi pierde răbdarea, a deveni nerăbdător; a se îngrijora, a se nelinişti.

Impacienţă – Nerăbdare, nelinişte, îngrijorare.

Impact – Ciocnire a două sau mai multor corpuri; rezultatul uneia sau mai multor acţiuni asupra a ceva determinat.

Impact asupra mediului – Înseamnă orice schimbare adusă mediului, benefică sau dăunătoare, rezultând în parte sau în totalitate din activităţile, produsele sau serviciile unei organizaţii (Reg. CE 1221/ 2009).

Impact ecologic – Înseamnă orice modificare adusă mediului, benefică sau dăunătoare, rezultând în parte sau în totalitate din activităţile, produsele sau serviciile unei organizaţii (Reg. CE 761/ 2001).

Impalpabil – Care nu poate fi pipăit; de dimensiune, intensitate, etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil.

Impalpabilitate – Calitatea a ceea ce este impalpabil.

Impar – Care nu este divizibil cu doi, care este fără soţ.

Imparabil – Care nu poate fi parat, care nu poate fi contracarat.

Imparitate – Însuşirea, calitatea de a fi impar; inegalitate, nepotrivire.

Imparţial – Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept.

Imparţialitate – Calitatea de a fi imparţial; nepărtinire, obiectivitate.

Impas – Situaţie dificilă în care se află cineva şi din care nu ştie cum să iasă.

Impasibil – Nepăsător, indiferent.

Impasibilitate – Nepăsare, indiferenţă.

Impecabil – Care este fără cusur, ireproşabil, perfect, desăvârşit.

Impecabilitate – Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecţiune, desăvârşire.

Impediment – Piedică, obstacol în calea realizării unei intenţii.

Impediment legal – Piedică la încheierea căsătoriei rezultând din neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea ei, cum este vârsta (18 ani pentru bărbaţi şi 16 ani pentru femei). În condiţiile legii, pentru femei, se poate acorda dispensă de vârstă. Este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă precum şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, între cel care înfiază şi ascendenţii lui şi cel înfiat şi descendenţii acestuia, între tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa etc.

Impedimente la căsătorie – Situaţii de fapt şi de drept care, în conformitate cu legea, fac imposibilă încheierea unei căsătorii (ex. bigamia, legătura de rudenie între soţ şi soţie); condiţii de fond negative la încheierea căsătoriei care vizează aptitudinea celor care urmează să se căsătorească.

Impenetrabil – Care nu lasă să treacă ceva prin el; prin care nu se poate pătrunde cu privirea, de nepătruns; de neînţeles, de nepătruns; ascuns; care îşi ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufleteşti; care ocupă un asemenea spaţiu încât exclude de acolo prezenţa oricărui alt corp.

Impenetrabilitate – Însuşirea sau starea a ceea ce este impenetrabil.

Imperativ – Care ordonă, poruncitor; necesitate categorică şi necondiţionată; obligaţie; calificativ ce caracterizează obligativitatea de aplicare a normelor juridice.

Imperceptibil – Care nu poate fi perceput; care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil.

Imperceptibilitate – Însuşirea sau starea a ceea ce este imperceptibil.

Imperfect – Lipsit de perfecţiune; cu defecte, cu lipsuri.

Imperfectibil – Care nu este perfectibil.

Imperfecţiune – Starea a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur.

Imperial – Care aparţine împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc; etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun.

Imperialism – Stadiul cel mai înalt şi ultim al capitalismului, caracterizat prin dominaţia monopolurilor şi a capitalului financiar, prin exportul de capital şi prin împărţirea economică a lumii între uniunile monopoliste internaţionale; politică de cotropire a unor teritorii străine (de către un stat imperialist).

Imperialist – Care aparţine imperialismului sau marilor capitalişti, care se referă la imperialism sau la marii capitalişti; mare capitalist; adept al imperialismului.

Imperios – care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată.

Imperiu – Stat monarhic care are la conducere un împărat; împărăţie; teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) şi posesiunile lui coloniale.

Impermeabil – Care nu lasă să treacă prin el un fluid; manta, haină de ploaie confecţionată dintr-un material impermeabil; fulgarin.

Impermeabilitate – Însuşirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil.

Impermeabiliza – A face sau a deveni impermeabil.

Impermeabilizare – Acţiunea de a (se) impermeabiliza şi rezultatul ei.

Impermeabilizat – Care a devenit impermeabil, care este impermeabil.

Impersonal – Care nu se referă la nici o persoană; lipsit de personalitate; care exprimă o acţiune ce nu este atribuită nici unei persoane.

Impersonalitate – Caracterul a ceea ce este impersonal.

Impertinent – Obraznic.

Impertinenţă – Obrăznicie.

Imperturbabil – liniştit, stăpân pe sine, care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine.

Imperturbabilitate – Însuşirea de a fi imperturbabil, starea omului imperturbabil; stăpânire de sine.

Impetuos – Care dovedeşte o forţă sau se manifestă ca o forţă de nestăpânit;  năvalnic, tumultuos.

Impetuozitate – Însuşirea de a fi impetuos.

Impiegat – Persoană care organizează şi controlează mişcarea trenurilor într-o gară.

Impieta – A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza.

Impietate – Lipsă de respect faţă de ceva considerat sfânt; atitudine jignitoare, lipsită de respect faţă de cineva sau de ceva care merită întreaga consideraţie; sacrilegiu.

Implacabil – Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil.

Implacabilitate – Însuşirea de a fi implacabil.

Implant – Organ sau ţesut care se implantează.

Implanta – A introduce ceva într-un ansamblu pentru asigurarea funcţionalităţii; a stabili, a fixa, a aşeza; a introduce pe cale chirurgicală şi în scop terapeutic, în ţesutul subcutanat sau în muşchi un medicament sau un ţesut străin care se resoarbe treptat.

Implantare – Acţiunea de a implanta şi rezultatul ei.

Implica – A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecinţă; a amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces, etc.

Implicare – Acţiunea de a implica şi rezultatul ei.

Implicat – Inclus.

Implicaţie – Idee, fapt urmând implicit din  altul sau apărând ca o consecinţă imediată a acestuia; relaţie între două concepte în care adevărul sau falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul sau falsitatea celuilalt concept.

Implicit – Care este inclus, conţinut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înţelege de la sine.

Implora – A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (şi cu umilinţă).

Implorare – Acţiunea de a implora şi rezultatul ei; imploraţie, rugăminte, cerere stăruitoare, fierbinte, desperată.

Implorator – Care imploră; care exprimă implorarea.

Imploraţie – Implorare.

Implozie – Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spaţiu închis fără aer, când pereţii acestuia sunt distruşi; fenomen de prăbuşire sau de mişcare spre interior a unei clădiri, a unui obiect, etc.

Imploziv – Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie.

Impoliteţe – Lipsă de politeţe; faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviinţă, mojicie, bădărănie.

Imponderabil – Care nu are greutate, insesizabil; care se află în stare de imponderabilitate; imperceptibil, subtil.

Imponderabilitate – Caracterul sau starea unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieşirii sale din câmpul gravitaţional terestru sau se anulează datorită unei forţe de sens contrar.

Impopular – Care nu se bucură de simpatie, de aprobare socială; nepopular.

Impopularitate – Lipsă de popularitate a cuiva sau a ceva; nepopularitate.

Import – Totalitatea operaţiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o ţară mărfuri produse şi cumpărate din alte ţări; denumire generică dată oricărei operaţiuni comerciale având ca obiect şi urmărind ca finalitate procurarea din străinătate a unor mărfuri şi/ sau serviciu, operaţiune ce comportă trecerea acestora peste frontiera vamală a ţării beneficiare; totalitatea mărfurilor importate de o ţară.

Introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport (L 8/ 1996).
Aplicarea unei proceduri vamale, alta decât procedura de tranzit în cazul organismelor modificate genetic introduse pe teritoriul vamal al unei părţi sau nonpărţi din afara Comunităţii de către o parte din cadrul Comunităţii (Reg. CE 1946/ 2003).
Sunt considerate import cantităţile vămuite sau nu care au trecut graniţele politice ale unei ţări (Reg. CE 1099/ 2008).

Import cu plata amânată – Import care are ca specific plata care se face în condiţii de credit.

Import cu plata imediată – Import care are ca specific efectuarea plăţii pe loc (adică la perfectarea contractului sau la efectuarea livrării), fie la intervale de timp uzuale a căror durată şi succesiune sunt determinate de circulaţia documentelor comerciale şi consacrate de practica bancară.

Import cu plata în numerar – Import în cazul căruia preţul se achită în numerar conform stipulaţiilor contractuale sau, în lipsa unor precizări în acest sens în contract, în condiţiile uzuale.

Import cu plata în produse – Import care se caracterizează prin aceea că stingerea obligaţiilor pecuniare ale importatorului se produce prin compensaţie, ca urmare a unor livrări de mărfuri sau servicii proprii (echivalente ca valoare cu cele importate).

Import de capital – Varietate de import semnificând intrările de fonduri financiare, sub diverse forme, precum: credite financiare, investiţii externe, investiţii de capital, depuneri bancare, etc. pe teritoriul naţional.

Import de completare – Import ce are ca finalitate procurarea de materiale, echipamente, subansamble, componente, piese, în vederea încorporării lor într-un produs finit, fabricat în ţara importatoare, destinat exportului.

Import de forţă de muncă – Varietate de import reflectând imigrarea persoanelor fizice cu cetăţenie străină a căror forţă de muncă este destinată acoperirii unor deficite, temporare sau permanente de forţă de muncă, manifestate în anumite sectoare de activitate din ţara primitoare, persoane care în ţara de origine fie sunt plătite pentru munca depusă la un nivel nesatisfăcător, fie sunt disponibilizate de la locurile lor de muncă.

Import de mărfuri – Import care se concretizează în procurarea de pe piaţa externă a anumitor bunuri corporale.

Import de servicii – Import denumit şi invizibil, care are ca obiect prestări de servicii diverse efectuate de agenţi economici străini (care pot fi persoane fizice sau persoane juridice).

Import direct – Import de specificul căruia este faptul că procurarea mărfurilor din străinătate se face nemijlocit de către consumatorii finali din ţara importatoare.

Import indirect – Sau import intermediat, import a cărui realizare presupune achiziţionarea mărfurilor şi serviciilor de către beneficiar prin intermediul unor persoane fizice sau juridice naţionale şi/ sau străine specializate.

Import propriu-zis – Import definitiv, import ce are ca finalitate satisfacerea nevoilor proprii ale economiei naţionale ale ţării importatoare.

Import temporar – Import ce constă în procurarea de mărfuri, mostre, eşantioane de marfă în vederea prezentării lor la târguri şi expoziţii organizate pe teritoriul statului importator şi care fie sunt oferite clienţilor potenţiali, fie sunt supuse unor testări şi omologări.

Importa – A aduce în ţara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; a adapta, a prelua obiceiuri, mode, etc. străine; a prezenta importanţă, interes pentru cineva.

Importabil – Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat.

Important – Care are însemnătate, valoare; însemnat; de vază, remarcabil, ilustru; care se crede om de seamă; plin de aroganţă, îngâmfat.

Importanţă – Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate; semnificaţie.

Importare – Acţiunea de a importa.

Importat – Adus în propria ţară prin cumpărare sau prin schimb.

Importator – Persoană care se ocupă cu importul; care importă.
Persoana fizică sau juridică stabilită în România ori în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European şi care, în cadrul activităţii sale comerciale, pune la dispoziţie pe piaţa românească, pentru prima dată, un articol pirotehnic provenit dintr-o ţară terţă (H.G. 612/ 2010).
Înseamnă orice persoană fizică sau juridică, aflată în jurisdicţia părţii sau nonpărţii de import, care organizează importarea unui organism modificat genetic (Reg. CE 1946/ 2003).

Importun – Persoană care importunează.

Importuna – A plictisi sau a stingheri pe cineva cu stăruinţele sau cu prezenţa sa.

Importunitate – Stăruinţă, atitudine, prezenţă care plictiseşte sau stinghereşte pe cineva.

Importuri competitive – Bunuri care sunt produse şi de producători autohtoni (competitive imports).

Importuri complementare – Bunuri care nu sunt produse în interiorul ţării (complementary imports).

Importuri legate – Varietate de import cu plata în produse care se distinge prin aceea că efectuarea lui este condiţionată de realizarea unui export a cărui valoare să acopere, în totalitate sau în parte, valoarea importului respectiv.

Imposibil – Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil; extrem de greu, de dificil; nesuferit, insuportabil; cu neputinţă, în nici un caz,  cu nici un preţ.

Imposibilitate – Caracterul sau situaţia a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputinţă.
Aplicarea acestei cerinţe este imposibilă atunci când o entitate nu poate să o aplice după ce a făcut toate eforturile rezonabile de a face acest lucru (IAS 1.11).
Aplicarea unei cerinţe este imposibilă când entitatea nu o poate aplica după ce a făcut toate eforturile rezonabile în acest sens. Pentru o anume perioadă este imposibil de aplicat retroactiv o modificare privind politica contabilă sau de a face o retratare retroactivă de a corecta o greşeală dacă: a. efectele aplicării retroactive sau ale retratării retroactive nu sunt determinabile, b. aplicarea retroactivă sau retratarea retroactivă cere presupuneri privind intenţiile conducerii în acea perioadă, sau c. aplicarea retroactivă sau retratarea retroactivă solicită estimări semnificative ale valorilor şi este imposibil de distins informaţia în mod obiectiv cu privire la acele estimări care oferă dovezi ale circumstanţelor care au existat la data (datele) la care acele valori trebuie recunoscute, evaluate sau raportate şi ar fi fost disponibile din alte surse la momentul la care situaţiile financiare pentru acea perioadă anterioară primiseră autorizaţia de a fi emise, d. reiese din alte informaţii (IAS 8.5).

Imposibilitatea de a se apăra – Stare în care se află o persoană datorită unor factori (imobilizări fizice, oboseli, drogare, beţie, boală etc.) care o pun în situaţia de a nu se putea apăra, împrejurare de care profită infractorul.

Imposibilitatea exprimării unei opinii – (aspecte care afectează opinia auditorului) Imposibilitatea exprimării unei opinii apare în cazul în care efectul posibil al limitării ariei de aplicabilitate este atât de semnificativ şi de cuprinzător încât auditorul nu a putut obţine probe de audit adecvate şi suficiente şi, în consecinţă, nu poate exprima o opinie asupra situaţiilor financiare.

Imposibilitatea persoanei de a-şi exprima voinţa – Starea unei persoane aflată în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, de a-şi da seama ce se petrece cu ea. Această stare psihologică se poate datora mai multor cauze cum ar fi intoxicaţia cu alcool, deficienţei mintale, vârsta fragedă etc.

Imposta – Bloc de piatră care se află ieşit în afară faţă de nivelul zidăriei, servit de obicei ca sprijin pentru o boltă, un arc, etc.

Impostor – Persoană care caută să înşele, profitând de necunoştinţa sau de buna-credinţă a oamenilor; şarlatan, mincinos; persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui).

Impostură – Acţiunea, faptă de impostor; şarlatanie, înşelătorie.

Impozabil – Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit.

Impozant – care impune respect sau admiraţie prin înfăţişare, ţinută, comportare; impunător, mândru.

Impozit – Plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetăţenii, instituţiile, etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului; obligaţie legală de plată către stat a unor sume de bani determinate pe baza criteriilor instituite de lege ce revine persoanelor fizice sau juridice care deţin anumite bunuri în proprietate sau desfăşoară activităţi aducătoare de profit pe teritoriul unui stat; dare, bir; suma pe care o persoană fizică sau juridică trebuie s-o plătească bugetului de stat pentru veniturile pe care le realizează sau pentru deţinerea unor bunuri.
Prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie imediată, directă şi rambursabilă, efectuată de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general (L 500/ 2002; L 273/ 2006).

Impozit anticipat – Impozit care se aplică în mod direct unei activităţi încă de la naşterea acestuia.

Impozit curent – Valoarea impozitului pe profit plătibil (recuperabil) în raport cu profitul impozabil (pierderea fiscală) pe o perioadă (IAS 12.5).

Impozit funciar – Impozit pe care îl plăteşte cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa.

Impozit la sursă – impozit reţinut din sursa veniturilor.

Impozit pe salarii – Impozit asupra veniturilor sub formă de salariu şi alte drepturi salariale realizate de către persoanele fizice române sau străine pe teritoriul României, reglementat prin legislaţie expresă.

Impozitul pe profit amânat – Impozitul plătibil/ recuperabil în perioadele viitoare în legătură cu diferenţele temporare impozabile, deductibile dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii şi valoarea fiscală a acestora (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).

Impracticabil – Drum pe care nu se poate circula; stricat, desfundat; care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica.

Imprecaţie – Blestem, ocară; figură de stil care conţine un blestem.

Imprecis – Care este lipsit de precizie; vag, nesigur, neprecis.

Imprecizie – Lipsă de precizie.

Impregna – A (se) îmbiba cu o substanţă (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistenţă, etc.

Impregnare – Acţiunea de a (se) impregna şi rezultatul ei; îmbibare.

Impregnat – Îmbibat cu o substanţă (lichidă) spre a căpăta anumite însuşiri.

Impresar – Persoană care mijloceşte sau organizează reprezentaţii teatrale, concerte etc.

Impresariat – Instituţie care mijloceşte sau organizează reprezentaţii teatrale, concerte etc.

Imprescriptibil – Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna; drept care potrivit legii nu se stinge prin prescripţie, prin trecerea timpului.

Imprescriptibilitate – Însuşirea de a fi imprescriptibil.
Situaţia unor drepturi care, în conformitate cu legea, rămân mereu ocrotite şi, în consecinţă, valorificate. Aşa sunt, de pildă, drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la reputaţie, drepturile de autor), spre deosebire de acţiunile penale care pot fi intentate numai într-un anumit termen.
Impresie – Efect lăsat în conştiinţa omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; gânduri, imagini întipărite în amintire; senzaţie, părere; punct de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc.

Impresiona – A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoţiona, a mişca; a acţiona asupra substanţei sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naştere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează acţiunea luminii şi implicit o imagine.

Impresionabil – Care poate fi uşor impresionat; sensibil, emotiv.

Impresionabilitate – Însuşirea de a fi impresionabil; sensibilitate, emotivitate.

Impresionant – Care produce o impresie puternică; emoţionant, tulburător; uluitor; impunător, impozant.

Impresionare – Acţiunea de a impresiona şi rezultatul ei.

Impresionat – Mişcat, emoţionat; care a suferit schimbări chimice sub acţiunea luminii.

Impresiune – Impresie.

Imprevizibil – Care nu poate fi prevăzut.

Imprima – A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare, etc.; a întipări; a înregistra sunetele pe o bandă, pe un disc, etc.; a tipări; a aplica, a fixa pe o ţesătură desene colorate; a comunica; a transmite; a impune, a determina.

Imprimare – Acţiunea de a imprima şi rezultatul ei.

Imprimat – Tipărit; pe care sunt aplicate, fixate desene colorate; formular-tip folosit în activităţile persoanelor juridice şi în instituţii pentru întocmirea de acte oficiale; publicaţie cu caracter administrativ (adresă, registru, etc.) folosită în întreprinderi şi instituţii; publicaţii tipărite; tipărituri.

Imprimerie – Tipografie; atelier, secţie dintr-o întreprindere în care se imprimă ceva.

Imprimeu – Ţesătură imprimată cu modele colorate; desen imprimat pe o ţesătură.

Imprinter – Denumire dată dispozitivului mecanic care permite, pe suprafaţa unei evidenţe pe suport hârtie (care de obicei este nota de plată ce urmează de luare la cunoştinţă de către utilizatorul de card) denumită în practica internaţională imprinter voucher, luarea unei amprente, după elementele confecţionate în relief prin gofrare/ embosare pe faţa cardului.

Improbabil – Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur; care are puţine semne de a se produce, puţin probabil; incert, nesigur.

Improbant – Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur.

Improprietate – Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcţii.

Impropriu – Care nu este propriu, potrivit, corect sau7 indicat; necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva).

Improviza – A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite un discurs, o compoziţie, etc.; a face, a confecţiona, a construi ceva la repezeală, din ce se găseşte (şi provizoriu).

Improvizare – Acţiunea de a improviza şi rezultatul ei; ceea ce se improvizează.

Improvizat – Compus, alcătuit repede şi fără o pregătire prealabilă; care îndeplineşte o funcţie, care face o acţiune ocazional şi fără a avea pregătirea necesară.

Improvizator – Care improvizează; care are însuşirea de a improviza.

Improvizaţie – Faptul de a improviza; ceea ce se improvizează; lucru făcut la repezeală, la moment; termen, construcţie, etc. folosite impropriu.

Imprudent – Care acţionează fără prudenţă; care demonstrează lipsa de prudenţă; nesocotit.

Imprudenţă – Lipsă de prudenţă; nesocotinţă; neprevedere; faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă.
Formă a culpei, atitudine a unei persoane care, deşi prevede urmările acţiunii sale ilicite păgubitoare şi prevede rezultatul faptei sale, crede totuşi că le va putea evita sau nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce.

Impuls – Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acţiuni); mişcare bruscă şi momentană, determinată de acţiunea stimulenţilor nervoşi şi orientată spre executarea unui anumit act; mărime fizică egală cu produsul dintre masa şi viteza unui corp în mişcare; variaţie bruscă, intensă şi de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie.

Impulsie – Tendinţă, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoţional; mişcare imprimată de un corp, de o forţă exterioară; impuls.

Impulsiona – A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi; a imprima o mişcare.

Impulsiv – Care este înclinat să acţioneze sub influenţa primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit.

Impulsivitate – Însuşirea de a fi impulsiv; nestăpânire, violenţă.

Impunător – Care impresionează (prin dimensiuni, calităţi, etc.); măreţ, falnic, impozant.

Impune – A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate şi urmate; a face necesară îndeplinirea unei acţiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a insufla cuiva respect, stimă; a face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut; a căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui; a supune pe cineva unui impozit.

Impunere – Acţiunea de a (se) impune şi rezultatul ei; operaţie fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului şi a sumei ce urmează a fi plătită statului ca impozit.

Impunitate – Scutirea de pedeapsă în cazurile prevăzute de lege (în special din cauza unor împrejurări speciale).

Impur – Care nu este pur, murdar; corupt; amestecat cu altă substanţă (nevaloroasă).

Impuritate – Lipsă de puritate, de curăţenie; stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc.; corp sau substanţă străină care se găseşte în masa altui corp sau a unui material (şi a căror prezenţă determină modificarea proprietăţilor materialului).

Imputa – A (i se) reproşa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile; a face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituţii, întreprinderi sau cooperative (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri.

Imputabil – Care poate fi imputat cuiva; termen utilizat pentru a sugera că producerea unui anumit eveniment sau săvârşirea unui anumit fapt material cu consecinţe juridice poate fi atribuit culpei unei persoane.

Imputabilitate – Posibilitatea existenţei unei răspunderi juridice în cazul unei persoane ce a săvârşit cu intenţie sau culpă o faptă incriminată de lege.

Imputare – Acţiunea de a (se) imputa şi rezultatul ei; reproş, mustrare, învinuire; imputaţie.

Imputaţie – Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovăţire; măsură prin care se dispune reţinerea din câştigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituţiei sau întreprinderii unde lucrează; sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare.

Imputaţia plăţii – Modul şi ordinea de stingere a obligaţiilor/ debitelor de aceeaşi natură pe care un debitor le-a contractat faţă de acelaşi creditor în situaţia în care plata făcută de debitor nu acoperă toate obligaţiile/ debitele devenite scadente.

Imuabil – Care rămâne veşnic acelaşi, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil.

Imuabilitate – Calitatea a ceea ce este imuabil; permanenţă, fixitate, imutabilitate.

Imun – Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecţioasă; asupra căruia nu se poate interveni datorită beneficiului unei protecţii anume.

Imunitate – Rezistenţă a organismului faţă de acţiunea microbilor patogeni sau a produşilor tehnici ai acestora; ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. Nepedepsirea făptuitorului, datorită unor cauze prevăzute de lege, cum ar fi: denunţarea infractorului, gradul de rudenie în caz de tăinuire şi de favorizare a infractorilor etc.

Imunitate diplomatică – Privilegiu specific de care se bucură membrii misiunilor diplomatice ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului acreditar.

Imunitatea de jurisdicţie – Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor sau alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale.

Imunitatea parlamentară – Instituţie de drept constituţional, care constă în protejarea parlamentarului împotriva unor măsuri represive, arbitrare, ce ar putea fi luate de puterea executivă sau puterea judecătorească şi ar afecta independenţa acestuia.

Imuniza – A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeaşi boală la care este expus în prezent.

Imunizare – Acţiunea de a (se) imuniza şi rezultatul ei.

Imunologie – Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul imunităţii.

Imunoterapie – Metodă de tratament care constă în administrarea de seruri şi vaccinuri care conţin anticorpi specifici bolii respective.

Imutabil – Imuabil.

Imutabilitate – Imuabilitate.

In dubio contra stipulantem – Expresie latină ce descrie regula potrivit căreia, în caz de ambiguitate, stipulaţiile produse de către unul dintre contractanţi urmează să fie interpretate în favoarea celuilalt contractant.

In dubio pro possessore – Când există vreo îndoială, bunul în litigiu rămâne al celui care îl posedă.

In dubio pro reo – În caz de îndoială trebuie favorizat acuzatul.

In extenso – Pe larg, în detaliu; în întregime.

In extremis – Silit de împrejurări, neavând altă posibilitate; în ultimă instanţă; pe patul de moarte, în ultimul moment al vieţii.

In favorem negotii – În favoarea negoţului, expresie latină desemnând în general orice regulă juridică care prin specificul ei este de natură să faciliteze derularea rapidă a raporturilor comerciale.

In folio – Formatul unei cărţi în care se îndoaie în două, formând patru pagini; care are acest format.

In iudicando criminosa este celeritas – În timpul judecăţii, graba este criminală.

In limite litis – La începutul procesului, expresie latină utilizată în procedura contencioasă pentru a învedera cerinţa că anumite excepţii pot fi invocate numai înaintea tuturor celorlalte excepţii.

In medio stat virtus – Virtutea se află la mijloc.

In nobis este causa mali – În noi se află cauza răului.

In obscuro libertas praevalat – În cazurile neclare libertatea prevalează.

In personam – Cu privire la persoană; termen folosit pentru a determina întinderea efectelor unor acte sau măsuri procesuale.

In pleno – În faţa adunării.

In praxi – În practică.

In rem – Cu privire la fapta; concept folosit pentru a determina întinderea efectelor unor acte procesuale. Potrivit legii procesuale penale urmărirea penală poate începe „in rem” nefiind necesară pentru luarea acestei măsuri cunoaşterea persoanei făptuitorului, fiind suficient doar că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

In rerum natura – În natura (esenţa) lucrurilor.

Inabil – Neîndemânatic, stângaci; neabil.

Inabordabil – Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil.

Inacceptabil – Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil.

Inaccesibil – Care nu este accesibil, la care nu poţi ajunge; neaccesibil, inabordabil.

Inacomodabil – Care nu se poate acomoda cu o situaţie, cu o persoană etc.

Inactiv – Care nu se activează, care este fără activitate; care nu face nimic; pasiv; care nu reacţionează.

Inactivitate – Lipsă de activitate; pasivitate.

Inactual – Care nu este actual; neactual.

Inacţiune – Lipsă a oricărei acţiuni.

Inadaptabil – Care nu se poate deprinde, acomoda cu o situaţie nouă.

Inadaptabilitate – Faptul de a fi inadaptabil; neadaptabilitate.

Inadecvat – Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat.

Inaderent – Care nu aderă, neaderent.

Inaderenţă – Imposibilitate de a adera.

Inadmisibil – Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil.

Inadvertenţă – Lipsă de atenţie, greşeală făcută din neatenţie; nepotrivire, neconcordanţă.

Inalienabil – Imposibil de înstrăinat, care potrivit legii sau voinţei părţilor nu poate fi înstrăinat. Situaţie stabilită de lege cu referire la bunuri sau drepturi subiective care, neaflându-se în circuitul civil, nu pot face obiectul unui act de înstrăinare.

Inalienabilitate – Calitate a unui drept sau a unui bun de a fi inalienabil.

Inalterabil – Care nu se alterează, nu se strică; inalterabil.

Inamic – Duşman, vrăjmaş; duşmănos, ostil.

Inamovibil – Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţie; funcţionar ce nu poate fi mutat, înlocuit sau destituit din funcţie fără anumite garanţii prevăzute de lege.

Inamovibilitate – Faptul, calitatea sau dreptul de a fi inamovibil; situaţie juridică creată unor categorii de persoane (magistraţi, profesori, etc.) care nu pot fi mutaţi chiar dacă sunt avansaţi în funcţie, fără consimţământul lor. Această instituţie îşi găseşte justificarea în necesitatea realizării independenţei persoanelor respective faţă de guvern şi alte organe ale puterii.

Inanimat – Neînsufleţit, neanimat; care este fără viaţă prin structura sau esenţa lui.

Inaniţie – Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forţei fizice, ameţeli, etc. şi cauzată de lipsa cronică de hrană.

Inapetenţă – Lipsă de poftă de mâncare.

Inaplicabil – Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil.

Inapreciabil – Care, datorită calităţilor deosebite, nu poate fi preţuit, evaluat.

Inapt – Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă, etc.; lipsit de putere, de forţă (fizică) de a face ceva.

Inaptitudine – Lipsă de aptitudine; nepricepere.

Inatacabil – Care nu poate fi atacat, contracarat; neatacabil.

Inaugura – A deschide în mod solemn activitatea unui aşezământ, a unei expoziţii, a unui local, etc.; a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu; a dezveli (în mod solemn) un monument.

Inaugural – De inaugurare, privitor la o inaugurare.

Inaugurare – Acţiunea de a inaugura şi rezultatul ei.

Inavuabil – Care nu poate fi mărturisit; ruşinos, nedemn.

Incalculabil – Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil.

Incalificabil – Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură.

Incandescent – Care se află în stare de incandescenţă.

Incandescenţă – Stare a unui corp care, datorită temperaturii ridicate, emite lumină (şi radiaţii infraroşii).

Incapabil – Care nu este capabil să facă ceva; nepriceput; lipsă de capacitate legală de a se bucura de anumite drepturi; persoana fizică căreia îi lipseşte capacitatea de exerciţiu (se află în această situaţie minorul în vârstă de până la 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie judecătorească).
Incapacitate – Lipsă de capacitate, neputinţă de a face ceva; nepricepere; nepriceperea sau neputinţa de a desfăşura o activitate utilă; starea unei persoane de a fi lipsită de capacitate civilă; stare, situaţie a unei persoane care nu are capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. Se află într-o astfel de stare minorul în vârstă de până la 14 ani şi interzisul judecătoresc (dacă o persoană aflată într-o astfel de stare săvârşeşte o infracţiune, măsura de siguranţă a interzicerii funcţiei ori a exercitării profesiei hotărâtă de instanţă este pe deplin justificată şi legală). Incapacitatea poate fi incapacitatea de exerciţiu şi incapacitatea penală.
Limitări funcţionale cauzate de disfuncţionalităţi (deficienţe) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate ori de mediu şi care reduc posibilitatea individului de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) ori un comportament (Ord. MECTS 5573/ 2011).

Incapacitate de plată – Denumire generică dată situaţiei în care datornicul nu este în măsură să îşi onoreze obligaţiile ajunse la scadenţă.

Incasabil – Care nu se sparge (uşor).

Incasso – Sistem de decontare prin care, din însărcinarea unui creditor şi pe baza unui efect, a unei poliţe etc. a acestuia, banca încasează în contul lui o sumă de bani de la debitor.
Operaţie bancară de credit şi, totodată modalitate de plată practicată în relaţiile comerciale internaţionale (mai simplă şi mai costisitoare decât acreditivul, dar mai lentă decât acesta) presupunând expedierea mărfurilor de către exportator fără ca el să aibă garanţia plăţii lor de către importator, adică acordarea de către cel dintâi, în beneficiul celui de-al doilea, a unui credit pe durata de timp ce curge de la expedierea mărfurilor şi până la încasarea preţului pe baza documentelor primite. Această operaţie se derulează astfel: creditorul (exportatorul de mărfuri, prestator de servicii etc.) transmite băncii sale documentele care atestă îndeplinirea obligaţiilor lui contractuale (documente financiare însoţite de documentele comerciale, sau numai documente comerciale); acesta le remite spre încasare unei bănci din ţara debitorului (cumpărător, beneficiar de servicii etc.) care, la rându-i, le predă debitorului după achitare şi transferă suma băncii creditorului. Efectuându-se pe baza acestor documente şi implicând circulaţia acestora, incasso-ul se mai numeşte şi incasso documentar.

Incasso documentar – Operaţiune de încasare efectuată de banca exportatorului la ordinul său. Banca nu va remite documentele (de expediţie sau încărcare) cumpărătorului decât dacă acesta a achitat marfa şi a efectuat transferul de devize.

Incendia – A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge); a aţâţa la război, la revoltă, a îndemna la acţiuni violente.

Incendiar – Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu; care aţâţă, îndeamnă la acţiuni violente.

Incendiat – Care a suferit un incendiu.

Incendiator – Persoană care provoacă un incendiu; persoană care îndeamnă la acţiuni violente; instigator, provocator.

Incendiere – Acţiunea de a incendia şi rezultatul ei.

Incendiu – Foc mare care cuprinde (şi distruge parţial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol.
Ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/ sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere (L 307/ 2006).

Incert – Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător.

Incertitudine – lipsă de certitudine; nesiguranţă, îndoială, ezitare; un aspect al cărui rezultat depinde de acţiuni sau evenimente viitoare care nu se află sub controlul direct al entităţii, dar care poate afecta situaţiile financiare.

Incestul – Infracţiune care face parte din grupul de infracţiuni privitoare la viaţa sexuală şi constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori (art. 203 C.Pen.).

Incident – Întâmplare neaşteptată (şi neplăcută) care apare în desfăşurarea unei acţiuni; greutate, dificultate; obiecţie (secundară şi neaşteptată) ridicată în cursul unui proces de una din părţi, mijloc procesual care dă posibilitatea de a se invoca unele stări de fapt şi situaţii (lipsa unui martor; a unor acte) pe care instanţa trebuie să le soluţioneze imediat.
Un eveniment, altul decât accident, asociat cu utilizarea unei aeronave, care afectează sau ar putea afecta siguranţa exploatării (Codul aerian 1997).

Incident diplomatic – Eveniment neprevăzut ce are loc în relaţiile dintre state având urmări negative asupra acestor relaţii.

Incident periculos – Eveniment identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/ şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/ sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale (L 319/ 2006).

Incident procedural – Excepţie prin care se invocă anumite pretenţii sau situaţii în cursul procesului de către părţi sau împotriva acestora de către terţi.

Incidental – Care intervine întâmplător; accidental.

Incidenţa legii penale – Aplicarea legii penale în cazul unor fapte concrete. Ea se poate aplica în situaţia în care fapta este infracţiune şi nu există vreo cauză care să înlăture caracterul penal al faptei sau răspunderea penală a infractorului.

Incidenţă – Punct de întâlnire; raport de corespondenţă, suprapunere, intersecţie, etc. a două sau mai multe fenomene, precizări, etc., întâlnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumină între ele sau cu o suprafaţă.

Incinera – A arde un cadavru sau o altă substanţă organică, prefăcându-le în cenuşă.

Incinerare – Acţiunea de a incinera şi rezultatul ei; incineraţie.

Incineraţie – Incinerare.

Incintă – Spaţiu (mare) închis în interiorul unei construcţii; suprafaţă de teren înconjurată din toate părţile de construcţii, de amenajări.

Incipient – Care se află la început; începător.

Incita – A aţâţa,a întărâta; a instiga la.

Incitare – Acţiunea de a incita şi rezultatul ei; aţâţare, întărâtare, instigare, incitaţie.

Incitat – Aţâţat, întărâtat, instigat.

Incitator – Persoană care incită; instigator.

Incitaţie – Incitare.

Inciza – A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor.

Incizie – Tăietură, secţionare făcută într-un ţesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical; tăietură făcută în scoarţa unui arbore, cu scopul de a opri şi de a dirija o cantitate mai mare de substanţe nutritive către inflorescenţe, provocând astfel o creştere mai mare a fructelor şi grăbirea coacerii lor; ornamentare a unui vas din lut, piatră, metal, prin zgârierea în suprafaţa lui cu ajutorul unui instrument special; decoraţie astfel rezultată.

Include – A cuprinde, a conţine, a îngloba.

Includere – Acţiunea de a include şi rezultatul ei; cuprindere, înglobare.

Includere vamală – Expresie prin care se desemnează situaţia când, ca urmare a instituirii unei uniuni vamale (între două sau mai multe state) se produce o extindere a teritoriului vamal al fiecăruia dintre ele, astfel încât el să coincidă cu întreaga zonă geografică acoperită de teritoriile naţionale ale statelor părţi la respectiva uniune.

Inclusiv – Împreună cu, şi cu; şi cel din urmă (dintr-o serie de numere, de date, etc.

Incluziune – Particulă de metal străin conţinută în masa unui corp solid; defect de fabricaţie al unei piese, datorat prezenţei unor incluziuni sau unor particule metalice izolate în masa ei; proprietate care constă în faptul că orice element al unei mulţimi date aparţine şi altei mulţimi.

Incluziune şcolară – Procesul permanent de îmbunătăţire a serviciilor oferite de unităţile de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membrii comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora (Ord. MECTS 5573/ 2011).

Incoativ – Care exprimă începutul unei acţiuni.

Incoercibil – Care nu poate fi constrâns; care nu poate fi reţinut, comprimat într-un recipient.

Incoerent – Lipsit de logică în gândire, în manifestări; lipsit de logică.

Incoerenţă – Lipsit de legătură logică (în gândire sau acţiune).

Incognito – Fără să fie cunoscut; în ascuns, cu nume sau aparenţă false.

Incognoscibil – Care nu poate fi cunoscut de raţiunea omenească.

Incolor – Care nu are culoare, care nu e colorat; fără personalitate, fără strălucire; şters, searbăd.

Incombustibil – Care nu poate arde, care nu este combustibil; necombustibil.

Incombustibilitate – Proprietate a unui corp de a fi incombustibil.

Income bond – Obligaţiune care nu dă dreptul la dobândă fixă, dar prin care debitorul se angajează să verse un dividend în funcţie de beneficiile întreprinderii.

Incomensurabil – Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat; care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros; care nu au o unitate de măsură comună, care să se cuprindă de un număr întreg de ori în fiecare dintre ele.

Incomestibil – Care nu este bun de mâncat; necomestibil; otrăvitor, toxic.

Incomod – Care nu este comod, care stânjeneşte; care deranjează, supără, stinghereşte, indispune.

Incomoda – A tulbura liniştea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni.

Incomodant – Supărător, jenant.

Incomodare – Acţiunea de a incomoda şi rezultatul ei.

Incomoditate – Lipsă de comoditate; neplăcere, jenă.

Incomparabil – Care nu se poate compara cu nimic (prin însuşiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar, necomparabil.

Incompatibil – Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este comparabil cu altceva; necompatibil; funcţie, profesie, sarcină care se află în incompatibilitate una faţă de cealaltă.

Incompatibilitate – Faptul de a de fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate; interzicere (prevăzută de lege) de a cumula două funcţii, două atribuţii, care prin caracterul lor, sunt contradictorii.
Instituţie juridică prin intermediul căreia anumite persoane din cadrul organelor care desfăşoară procesul penal sunt împiedicate să participe în anumite cauze la activitatea procesuală.

Incompetent – Care nu este competent; care nu are dreptul sau căderea de a face ceva; necompetent; care nu are puterea legală de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă; organ ce nu are competenţa să rezolve anumite procese sau probleme.

Incompetenţă – Lipsă de competenţă.

Incomplet – Care nu este complet, întreg; căruia îi lipseşte una sau mai multe din părţile sale componente; cu lipsuri, necomplet.

Incomprehensibil – Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înţeles, cuprins cu mintea; de neînţeles.

Incomprehensibilitate – Lipsă de înţelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil.

Incompresibil – Care nu este compresibil, care nu poate comprima; necompresibil; care nu îşi poate micşora volumul, care nu poate fi comprimat sub  acţiunea unei presiuni exterioare.

Incompresibilitate – Însuşirea unui corp de a fi incompresibil; necompresibilitate.

Incomutabil – Care nu poate fi comutat.

Inconciliabil – Idei, concepţii etc. care nu pot fi conciliate; de neîmpăcat, neconciliabil.

Incongelabil – Care nu poate fi congelat, care nu îngheaţă.

Inconsecvent – Lipsit de consecvenţă, care îşi schimbă ideile şi concepţiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent.

Inconsecvenţă – Lipsă de consecvenţă în idei sau în acţiuni; neconsecvenţă, instabilitate, inconstanţă.

Inconsecvenţă semnificativă – Există în cazul în care alte informaţii vin în contradicţie cu informaţiile conţinute în situaţiile financiare auditate. O inconsecvenţă semnificativă poate ridica îndoieli cu privire la concluziile auditului din probele de audit obţinute anterior şi, posibil, cu privire la fundamentarea bazei opiniei auditorului asupra situaţiilor financiare.

Inconsistent – Care este lipsit de consistenţă, de soliditate; neconsistent; fără tărie, slab, moale.

Inconsistenţă – Lipsă de consistenţă, de soliditate.

Inconsolabil – Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat.

Inconstant – Care nu este constant; schimbător, nestatornic, incapabil, uşuratic.

Inconstanţă – Lipsă de constanţă; nestatornicie.

Inconştient – Care nu este conştient, care nu ştie ce face, care şi-a pierdut cunoştinţa (ca urmare a unei stări patologice); care nu are o atitudine conştientă faţă de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată; care scapă conştiinţei, de care omul nu îşi dă seama; involuntar, automat, maşinal; activitate psihică a omului de care el nu îşi dă seama, totalitatea fenomenelor psihice care scapă conştiinţei.

Inconştienţă – Lipsă sau pierdere a cunoştinţei, care apare în diferite boli neuropsihice; lipsa unei atitudini conştiente, raţionale faţă de realitatea înconjurătoare; stare sufletească în care omul nu-şi dă seama de actele sale; lipsă a conştiinţei, a cunoaşterii de sine şi a lumii înconjurătoare, fiind o manifestare patologică datorită alienaţiei mintale (boli psihice) sau altor cauze (comă, stări de confuzie mintală etc.) care fac ca persoana să nu-şi dea seama de acţiunile sale, de caracterul ilicit al acestora.

Incontestabil – Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil; fără îndoială, fără discuţie, indiscutabil.

Incontinent – Care este lipsit de moderaţie, care este nereţinut; violent, desfrânat; care suferă de incontinenţă.

Incontinenţă – Neputinţă de a-şi înfrâna unele dorinţe sau acţiuni; logoree, limbuţie; lipsă de continenţă, eliminare involuntară a urinei sau a materiilor fecale, neputinţă de a reţine urina sau materiile fecale.

Inconvenabil – Care nu este convenabil; neconvenabil.

Inconvenient – Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică.

Inconvertibil – Care nu poate fi convertibil; neconvertibil.

Incorect – Care nu este corect; greşit, eronat, inexact, necorect; necinstit, neonest, înşelător.

Incorectitudine – Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, şarlatanie, înşelătorie, necorectitudine; părţi greşite dintr-o lucrare, dintr-un desen, etc.

Incorigibil – Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greşeli.

Incorporation – Termen prin care, în dreptul anglo-saxon, se desemnează sistemul înregistrării, soluţia legislativă prin care se reţine drept criteriu de determinare a naţionalităţii unei societăţi comerciale, statul pe teritoriul căruia a fost constituită acea societate şi unde ea a fost înregistrată ca atare.

Incoruptibil – Care nu poate fi corupt, integru, onest, cinstit.

Incoruptibilitate – Calitate a celui care nu se lasă corupt; integritate, cinste exemplară, onestitate.

Incredibil – Care este de necrezut.

Incredibilitate – Însuşirea de a fi credibil.

Incredul – Care nu crede uşor ceva, care este greu de convins; neîncrezător.

Incredulitate – Însuşirea de a nu fi credul; lipsă de încredere; neîncredere.

INCOTERMS – International Commerce Terms devenit ulterior International Rules of the Interpretation of Trade Terms, este un ansamblu de reguli/ norme elaborate de Camera de Comerţ Internaţională din Paris începând cu anul 1936, reguli internaţionale pentru interpretarea celor mai utilizaţi termeni comerciali din comerţul internaţional. INCOTERMS definesc obligaţiile reciproce ale vânzătorului şi cumpărătorului cu privire la livrarea de mărfuri, transferul riscurilor şi la repartiţia costurilor. Prevederile acestor norme nu sunt obligatorii dacă părţile semnatare ale unui contract comercial internaţional fac alte menţiuni expres pe cuprinsul contractului. În măsura în care părţile convin să utilizeze normele INCOTERMS, pot folosi termeni comerciali într-o formă ce uşurează foarte mult întocmirea contractelor. Aceste norme cuprind 4 mari categorii: E, F, C şi D.

Incrimina – A acuza o persoană de săvârşirea unei crime; a învinovăţi, a acuza.

Incriminabil – Care poate fi incriminat, acuzat.

Incriminare – Acţiunea de a incrimina şi rezultatul ei; învinuire, învinovăţire, acuzaţie, incriminaţie.
Prevederea în legea penală a unei fapte ca infracţiune şi sancţiunea ce se aplică în cazul săvârşirii ei. Este expresia principiului legalităţii incriminării în dreptul penal, adică nu există infracţiune şi nici pedeapsă fără lege. Incriminarea constă în descrierea faptei prevăzute de lege ca infracţiune, stabilirea conţinutului juridic, a condiţiilor obiective şi subiective, prevederea pedepselor ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul comiterii ei.

Incriminat – Care este acuzat de crimă; care a dat naştere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat; persoană învinuită de o crimă.

Incriminator – Care incriminează; acuzator.

Incrusta – A împlânta ornamente pe suprafaţa unui obiect; a împodobi un obiect cu ornamente înfipte în masa acestuia; a depune sub formă de crustă pe pereţii interiori ai unei conducte, ai unui recipient, ai unui rezervor, etc.

Incrustare – Acţiunea de a (se) incrusta şi rezultatul ei, incrustaţie.

Incrustat – Împodobit, acoperit cu ornamente înfipte pe suprafaţă; înfipt pe suprafaţa unui obiect.

Incrustaţie – Procedeu de fixare în suprafaţa unui material a altui material, de obicei mai preţios; ornament înfipt pe suprafaţa unui obiect; crustă de săruri care s-au depus, în anumite condiţii, pe suprafaţa unui corp.

Incubator – Instalaţie special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condiţiilor de temperatură, umiditate, ventilaţie, întoarcerea ouălor, securitate, etc., necesare a dezvoltării normale a embrionului de ou; cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiţii optime, a copiilor născuţi prematur.

Incubaţie – Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influenţa anumitor factori fizici (temperatură, umiditate, etc.); timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu viruşii unei boli şi primele simptome ale bolii provocate de aceştia.

Inculca – A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepţie, etc.

Inculcare – Acţiunea de a inculca şi rezultatul ei.

Inculpa – A învinui, a acuza pe cineva.

Inculpare – Acţiunea de a inculpa şi rezultatul ei; acuzare, învinuire; are loc prin punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva învinuitului, moment din care acesta devine inculpat şi constă în punerea în vedere a învinuirii prin aducerea la cunoştinţă a faptei care formează obiectul cauzei penale şi încadrarea ei juridică.

Inculpat – Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit; persoana împotriva căreia a fost pusă în mişcare acţiunea penală, moment în care aceasta devine parte în procesul.

Incult – Persoană care are o lipsă de cultură elementară, om necultivat.

Incultură – Lipsă de cultură a unui om; cultură insuficientă.

Incumba – A se impune, a reveni cuiva (o sarcină, o obligaţie etc.).

Incurabil – Care nu poate fi vindecat, fără leac; care suferă de o boală nevindecabilă, de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat.

Incursiune – Acţiune de cercetare,d e mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obţinerii unor informaţii, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente, etc.; pătrundere în porţiunea de teren a adversarului; cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obişnuite, de tema tratată.

Indecent – Care calcă sau contrazice legile decenţei; lipsit de pudoare; necuviincios, neruşinos, impudic.

Indecenţă – Lipsit de decenţă, de bună-cuviinţă; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviinţă, neruşinare.

Indecis – Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, şovăielnic, nedecis.

Indecizie – Lipsit de decizie; nehotărâre, şovăială.

Indefinibil – Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil.

Indefinit – Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit; nehotărât.

Indemnitate – Indemnizaţie.

Indemniza – A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli.

Indemnizare – indemnizaţie.

Indemnizaţia de şomaj – O compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi militarilor care au efectuat stagiul militar şi care nu s-au putut încadra în muncă.

Indemnizaţie – Sumă de bani care se acordă cuiva în afara retribuţiei, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; retribuţie, remuneraţie care nu are caracter de salariu; sumă plătită salariaţilor pe timpul concediului (de odihnă sau medical); sumă de bani, ce se acordă, în conformitate cu legea, unor persoane încadrate cu contract de muncă, drept retribuţie sau despăgubiri; despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită; indemnitate; suma de bani stabilită ca despăgubire pentru repararea prejudiciului încercat de victima unei fapte ilicite, păgubitoare şi culpabilă; contravaloarea în bani a unei plăţi în natură.

Indemnizaţie de asigurare – Suma de bani pe care, în temeiul contractului de asigurare, asigurătorul este obligat să o plătească asiguratului sau beneficiarului, dacă survine evenimentul asigurat.

Independent – Care nu depinde de cineva sau de ceva; popor, stat nestăpânit de alt stat, care se bucură de independenţă, liber, autonom; care se bizuie pe puterile proprii, cu iniţiativă personală.
Înseamnă că, spre exemplu, o instalaţie cu tubulaturi sau o instalaţie de aerisire nu este racordată în nici un fel la altă instalaţie şi nu este prevăzută cu mijloace care să permită o posibilă racordare la alte instalaţii (Cod BCH 1992).

Independenţa patrimonială a soţilor - Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane. Fiecare soţ poate să facă singur, fără consimţământul celuilalt, depozite bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea. În raport cu instituţia de credit, soţul titular al contului are, chiar şi după desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel (Legea nr. 287/ 2009 - Codul civil).

Independenţă – Situaţie a unui stat sau a unui popor care se bucură de independenţă naţională; stare de neatârnare şi drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state şi a principiilor dreptului internaţional) problemele sale interne şi externe, fără amestec din afară; stare de neatârnare economică şi socială (a unei persoane sau a unei clase sociale); situaţie a unei persoane care judecă lucrurile şi acţionează în mod independent, neinfluenţată de alţii.
Cuprinde: a. independenţa în gândire (atitudine în gândire care permite emiterea unei opinii neafectată de influenţe care compromit raţionamentul profesional, permiţând unei persoane să acţioneze cu integritate şi să-şi exercite obiectivitatea şi scepticismul profesional) şi b. independenţa în aparenţă (evitarea faptelor şi împrejurărilor care sunt atât de semnificative, încât o terţă parte rezonabilă şi informată, care dispune de toate informaţiile relevante, inclusiv privind orice măsură de protecţie aplicată, ar ajunge în mod rezonabil la concluzia că au fost compromise integritatea, obiectivitatea sau scepticismul profesional ale firmei sau ale unui membru al echipei misiunii.

Indescifrabil – Care nu se poate descifra; de neînţeles; nedescifrabil, neciteţ, ilizibil.

Indescriptibil – Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte,  de nedescris.

Indestructibil – Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent.

Indestructibilitate – Calitatea, caracterul de a fi indestructibil.

Indeterminabil – Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil.

Index – Listă alfabetică sau de materii pusă la sfârşitul sau la începutul unei cărţi sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conţinute în ea, cu indicarea paginilor (sau a volumelor) unde se găsesc; indice.

Indexare – Procedură care leagă volumul unei creanţe de evoluţia unui element luat drept referinţă (rata de schimb, LIBOR, etc.); denumire generică dată mecanismului de corelare şi, totodată, de prevedere a evoluţiei unor indicatori economici vizând dinamica preţurilor, aceea a masei monetare aflată în circulaţie, sau situaţia veniturilor unor categorii socio-profesionale etc.

Indezirabil – Care nu este dorit; nedorit, neplăcut.

Indica – A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala;  a recomanda, a prescrie (tratamente medicale etc.).

Indicare – Acţiunea de a indica şi rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare.

Indicat – Arătat, desemnat, anunţat, hotărât, menit; potrivit, corespunzător.

Indicat la nevoie – Persoana desemnată de către trăgător sau de către unul dintre giranţi ori avalişti la emiterea cambiei ori în cursul circulaţiei acesteia, pentru a evita regresul, să accepte sau să plătească titlul în eventualitatea că trasul ar refuza acceptarea sau plata către beneficiar.

Indicativ – Care indică, care îndrumează; tot ceea ce serveşte pentru a indica ceva; denumire convenţională atribuită unităţilor medicale, comandanţilor şi unor ofiţeri din statele majore în scopul păstrării secretului şi pentru a nu fi recunoscute de inamic.

Indicativ de selectare a transportatorului – Indicativ ce permite selectarea sau preselectarea, după caz, a serviciilor oferite de un furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care realizează, fără a afecta conţinutul informaţiei, transportul apelului din reţeaua în care este originat către reţeaua de destinaţie  (Dec. ANRCTI 2895/ 1997).

Indicator – Care indică, care face cunoscut; aparat, instrument, dispozitiv care serveşte la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informaţii etc.; semnal, simbol etc. care serveşte la indicarea direcţiei, distanţei sau etapelor unui drum; expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziţiei, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc.; text tipărit care serveşte ca îndrumător într-un anumit domeniu; substanţă cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al unei substanţe ori sfârşitul unei reacţii chimice.
Indicator de performanţă de mediu – Expresie specifică care permite măsurarea performanţei de mediu a unei organizaţii (Reg. CE 1221/ 2009).

Indicator privind eficienţa activităţii din exploatare – Indicatorul este calculat ca raport între diferenţa dintre cheltuielile din exploatare şi producţia stocată şi cifra de afaceri. O creştere a eficienţei activităţii din exploatare este echivalentă cu o diminuare a indicatorului.

Indicatorul social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă (indicator de referinţă) – Reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, cât şi în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum şi a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă (L 76/ 2002).

Indicaţia geografică – Denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice (Legea nr. 84/ 1998).

Indicaţie – Îndrumare, lămurire, recomandare; indiciu, informaţie.

Indice – Număr, literă sau simbol literal aşezat în dreapta sau în stânga (mai sus sau mai jos) faţă de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înţelesul; fapt, indicaţie care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfăţişează aspectul unui fenomen, al unei acţiuni, al unei situaţii etc.; semn convenţional cu care se notează un domeniu de cunoştinţe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conţinut a publicaţiilor.
Cifră care exprimă evoluţia valorii unui lucru luând drept bază o valoare diferită (indice bursier, Dow, Jones, etc.).
Reper concretizat de regulă, într-o valoare medie exprimând o valoare relativă, şi care se foloseşte în cercetarea şi studierea dinamicii fenomenelor economice şi sociale pentru a se stabili în ce proporţie şi cu ce frecvenţă se modifică un anumit fenomen (economic, social, statistic, valutar, bursier, etc.) faţă de situaţia lui dintr-o anumită perioadă de timp considerată ca perioadă de bază.

Indice al acţiunilor – Indice care serveşte la urmărirea evoluţiei acţiunilor sau grupurilor de acţiuni la bursă. Indicii internaţionali, mai ales indicele mondial UBS sunt calculaţi prin ponderea indicilor de la mai multe burse şi procedând prin convertirea într-o singură monedă. Există şi indici care permit evaluarea tendinţei în timpul şedinţelor de bursă.

Indice al costului vieţii – Mărime relativă care exprimă modificările în preţul mărfurilor şi serviciilor solicitate de populaţie; acestea se selectează, de regulă, pe baza sondajelor cu privire la bugetele de familie (cheltuielile medii ale unei familii).

Indice al raportului de schimb – Varietate de indice format prin combinarea unui indice specific exportului cu un indice specific importului şi care se utilizează pentru a compara schimbările în timp sau în spaţiu vizând particularităţile fluxului de mărfuri importate, precum şi a celor două fluxuri de servicii care în ansamblul lor formează comerţul exterior al unei ţări, ca şi pentru a evidenţia anumite trăsături ale activităţii de comerţ internaţional şi de cooperare economică internaţională desfăşurată la nivelul acestei ţări.

Indice al raportului de schimb brut – Varietate de indice al raportului de schimb prin care se exprimă sub raport cantitativ mărfurile schimbate între parteneri.

Indice al raportului de schimb net – Varietate de indice al raportului de schimb ce rezultă din compararea indicelui de preţuri al exportului cu acela al importului având ca finalitate definirea modificării în timp sau în spaţiu a costului de revenire al importului în termenii preţului exportului.

Indice bursier – Indice al acţiunilor pentru o anumită bursă, calculat după o metodologie proprie (de ex. indicele Dow Jones se calculează ca fiind valoarea medie a unor acţiuni selecţionate, fiind calculat în acelaşi timp pentru acţiuni industriale, 30 de titluri, acţiuni ale unor întreprinderi de transport, 20, şi servicii publice, 15).

Indice de preţuri – Varietate de indice utilizat pentru a caracteriza evoluţia preţurilor la export, respectiv a preţurilor la import.

Indice de volum al PIB – Reflectă variaţia PIB în condiţiile în care nu ar fi intervenit modificări ale preţului comparativ cu o perioadă anterioară, considerată perioadă de bază. Se determină ca raport procentual între PIB din perioada curentă exprimat în preţuri constante şi PIB nominal din perioada de bază (GDP volume index).

Indice Dow Jones – Varietate de indice utilizat în bursa de valori cu scopul de a sugera situaţia pieţei financiare la un moment dat în acea bursă.

Indice Financial Times – Varietate de indice specifică bursei de valori din Londra, şi care se manifestă sub trei forme: Financiar Times All-Share Index, Financiar Times Industrial Ordinary Share Index şi Financial Times Actuaries Index.

Indice HWWA – Varietate a indicelui de preţuri care se distinge prin aceea că este calculat şi publicat zilnic de către Hamburgisches Weltwirtscharftsarchiv (Institutul de Economie Mondială din Hamburg) fiind luate în calcul la stabilirea lui 50 de serii de preţuri (ce reprezintă cotaţii la burse reprezentative) pentru 47 de materii prime, care totalizează circa 90 % din comerţul mondial având ca obiect asemenea produse.

Indice Moody – Indice al materiilor prime; index of staple commodities; varietate a indicelui de preţuri care se stabileşte pe baza cotaţiilor zilnice de la bursele americane de mărfuri şi care totodată constituie un element de referinţă pentru caracterizarea pieţei nord-americane de materii prime.

Indice PIMFBM – Indicele de preţuri pentru metale neferoase; price index of non ferrous base metals; indice de preţuri ONU elaborat trimestrial de către Oficiul de Statistică al Naţiunilor Unite, bazat pe cotaţiile a 6 metale (aluminiu, cositor, cupru, nichel, plumb şi zinc) care în 1963, luat ca an de bază, reprezentau circa 90 % din comerţul internaţional de metale neferoase.

Indice PIPC – Indice de preţuri pentru materii prime.

Indice Reuter – Indice pentru mărfuri Reuter, varietate a indicelui de preţuri, imaginat şu utilizat începând cu 1993 de către agenţia de presă Reuter.

Indice UVIMGE – Indicele valorii medii unitare pentru produse manufacturate exportate.

Indicele armonizat al preţurilor de consum – Indice de preţuri de consum a cărui metodologie de calcul a fost armonizată între ţările din Uniunea Europeană. Pe baza acestui indice se determină rata inflaţiei în zona euro, respectiv obiectivul de inflaţie al Băncii Centrale Europene (harmonized index of consumer prices, HICP).

Indicele de lichiditate – Indicatorul se calculează după o formulă în care sunt luate în calcul rentabilitatea zilnică a activului considerat (în procente) şi volumul tranzacţiilor (considerat în raport de unităţi). Analiza indicatorului trebuie să ţină cont de limitările acestuia, respectiv modificările de curs sunt simetrice (pe ordine de vânzare/ cumpărare), investitorii au poziţii egale în piaţă, iar numărul de ordine de vânzare/ cumpărare este constant.

Indicele dezvoltării umane – IDU, Human Development Index; măsură comparativă a speranţei de viaţă, alfabetizării şi nivelului de trai. În acest fel, este folosit pentru a compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei ţări decât PIB-ul pe cap de locuitor, care măsoară doar prosperitatea materială şi nu alţi indicatori socio-economici. Indicele dezvoltării umane, pentru majoritatea statelor membre ONU, este actualizat în fiecare an de Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite şi publicat în Raportul de Dezvoltare Umană.

Indicele general al preţurilor – IGP, reprezintă raportul între produsul intern brut exprimat în preţuri curente PIB1 şi produsul intern brut exprimat în preţurile perioadei de bază PIB0 (dintr-un an ales ca bază de comparaţie), IGP = PIB1/PIB0*100. Acest indice mai poartă denumirea de deflator.

Indicele preţurilor de consum (IPC) – Măsoară creşterea preţului unei cantităţi determinate de bunuri de consum (coş de bunuri şi servicii reprezentative pentru consumul populaţiei) într-o anumită perioadă de timp, raportând preţurile actuale la preţurile dintr-o perioadă de bază. Această măsură a variaţiei preţurilor este calculată în România de Institutul Naţional de Statistică (INS) (consumer price index). Este definit de relaţia matematică IPC = (∑▒〖q1*P1〗)/(∑▒〖q1*P0〗) unde q1 reprezintă bunurile necesare subzistenţei populaţiei şi P1 şi P0 reprezintă nivelul preţurilor în perioada curentă şi în cea de bază.

Indiciu – Semn (aparent) după care se deduce existenţa unui lucru, a unui fenomen etc.; particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaşte un obiect, o fiinţă sau un fenomen; faptă, împrejurare, situaţie care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situaţii, poate servi ca probă într-un proces.
Concept folosit în Codul de Procedură Penală prin care se înţelege situaţia, fapta, împrejurarea care, luată în sine, nu are valoare probatorie, dar privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situaţii, încadrându-se într-un sistem de indicii în strânsă legătură şi armonie între ele, precum şi cu probele existente în cauză, poate conduce la aflarea adevărului.

Indiferent – Care nu arată nici un fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil; care nu prezintă nici o însemnătate, care nu trezeşte interes.

Indiferenţă – Starea, atitudinea celui indiferent; lipsă de interes faţă de cineva sau de ceva; nepăsare, impasibilitate, insensibilitate; răceală.

Indigen – Persoană care este originară dintr-o anumită ţară, născută într-o anumită ţară, de baştină; băştinaş, autohton, pământean; animale, plante, mărfuri, etc. care creşte sau se produce în propria ţară.

Indigena – A încetăţeni.

Indigenare – Recunoaştere a dreptului de încetăţenire.

Indigenat – Dreptul de încetăţenire într-un stat; naturalizare, împământenire; calitatea a ceea ce este indigen.

Indigenizarea mărfii – Sintagmă utilizată pentru a desemna în mod generic ansamblul de operaţiuni ce urmăresc ca finalitate modificarea elementelor de atestare a originii mărfii (precum ambalajul, marca produsului etc.) provenită din import, pentru ca acea marfă să se alinieze sub aspectul modului de prezentare la practicile şi cerinţele existente într-un atare sens pe piaţă din ţara importatoare.

Indigna – A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji; a (se) supăra.

Indignare – Faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie şi dispreţ, provocată de o faptă nedemnă sau ruşinoasă.

Indignat – Care este cuprins de indignare; revoltat.

Indigo – Una din culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru şi violet, care are această culoare; materie colorantă albastru închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obţinută sintetic folosită pentru vopsirea lânii sau a bumbacului; hârtie-carbon cu ajutorul căreia se realizează copii ale documentelor scrise la maşina de scris sau altă formă de imprimare prin acţiune mecanică.

Indirect – Care nu este direct, care se produce, apare sau se obţine prin mijlocirea cuiva sau a ceva.

Indisciplină – Lipsă de disciplină; nesupunere.

Indiscret – Care nu este discret, care caută să afle şi să se amestece în mod nedelicat şi cu curiozitate în secretele cuiva (împărtăşindu-le şi altora); care este lipsit de discreţie, de rezervă, de reţinere în relaţiile cu oamenii.

Indiscreţie – Faptul de a destăinui secretele încredinţate de cineva; lipsă de măsură în vorbă, lipsă de discernământ; faptă lipsită de delicateţe, de rezervă; nedelicateţe, grosolănie.

Indiscutabil – Care nu poate stârni obiecţii; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur.

Indisolubil – Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat.

Indisolubilitate – Calitatea de a fi indisolubil.

Indispensabil – Care este absolut necesar, neapărat trebuincios.

Indisponibil – Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber; lucru sau drept de care nu se poate dispune; care nu este în stare să funcţioneze.

Indisponibilitate – Faptul de a fi indisponibil; situaţia unui lucru sau a unei fiinţe de care nu se poate dispune.

Indisponibilizare – Măsură preventivă constând în suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie materială şi juridică a proprietarului asupra unor bunuri mobile sau imobile cu scopul menţinerii acelor bunuri în patrimoniul persoanei respective, spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării unei anumite creanţe.

Indispoziţie – lipsă de voie bună, de dispoziţie; supărare, mâhnire (trecătoare); stare a celui uşor bolnav; boală uşoară.

Indispune – A(-şi) strica buna dispoziţie; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista.

Indispus – Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit; care nu se simte bine, care este uşor bolnav.

Indistinct – Care nu se poate distinge bine, care este neclar.

Individ – Persoană privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane; ins; om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreţ; fiinţă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speţei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de fiinţe.

Individual – Care este propriu unui individ; personal, specific; care priveşte sau aparţine unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de fiinţe; care este executat de individ; în mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine.

Individualism – Denumire generică pentru concepţiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate; atitudine retrogradă a celui care subordonează interesele unui grup de oameni celor personale, care este preocupat exclusiv de propria sa persoană.

Individualist – Persoană care se izolează de interesele, de preocupările colective; adept al individualismului; om egoist; care se referă la individualism, care aparţine individualismului.

Individualitate – Totalitatea particularităţilor specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta; persoană cu însuşiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate.

Individualiza – A scoate în evidenţă trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situaţii etc.; a considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalţi; a determina un lucru prin caracterele sale individuale.

Individualizare – Acţiunea de a se individualiza şi rezultatul ei; adaptarea şi aplicarea unei concepţii, a unei legi, etc. la cazuri particulare; întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendinţe, a unei relaţii (sociale) etc. în figuri individuale tipice.

Individualizarea pedepselor – Principiile (instituţiile) de bază ale dreptului penal, prin ea înţelegându-se operaţiunea de adaptare a pedepsei şi executării ei la cazul concret şi la persoana infractorului, astfel încât să se asigure scopul ei şi să  se realizeze finalitatea răspunderii penale.

Individualizat – Care este conturat prin trăsături specifice.

Indiviz – Care se găseşte în stare de indiviziune; care posedă o proprietate în indiviziune.

Indivizibil – Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărţit; de neîmpărţit, nedivizibil; caracteristica bunului care nu poate fi împărţit fără a i se schimba destinaţia economică pe care a avut-o.

Indivizibilitate – Faptul de a fi indivizibil; însuşire a unui lucru de a fi indivizibil; nedivizibilitate.
Modalitate a obligaţiilor cu pluralitate de subiecţi, în virtutea căreia fiecare dintre creditori este îndreptăţit şi fiecare dintre debitori este obligat să pretindă, respectiv să execute, plata integrală a creanţei.
Stare în care ceva nu poate fi împărţit; starea de legătură între două sau mai multe cauze penale, aflate în aceeaşi fază procesuală şi pentru cunoaşterea adevărului în aceste cauze se impune reuniunea lor în cadrul aceluiaşi procesa penal (art. 33 C.Proc.Pen.).

Indivizibilitatea mărturisirii – Regula de apreciere a valorii probante a mărturisirii potrivit căreia, atunci când această problemă are caracter complex, ea nu poate fi divizată (scindată), în sensul că instanţa de judecată nu poate lua în considerare, cu ocazia soluţionării procesului în care mărturisirea a fost făcută, numai primul ei element (adică recunoaşterea faptului invocat de partea adversă) şi să-l ignore pe cel de-al doilea element (adică faptul posterior, la care face referire cel ce mărturiseşte), ci trebuie să adopte o poziţie unitară (identică) faţă de ambele elemente, privind mărturisirea ca pe un tot unitar, nescindabil, ce trebuie fie luat în considerare în ansamblul său fie înlăturat în întregul său.

Indiviziune – Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părţi, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată; modalitate a patrimoniului care, aparţinând în comun mai multor persoane, are ca obiect o universalitate nedivizată de bunuri; situaţia juridică a bunurilor ce aparţin mai multor persoane care au asupra acestora nu o porţiune concretă ci o parte matematică, abstractă.

Indiviziune succesorală – Indiviziune generată prin efectul transmisiunii succesorale către doi sau mai mulţi moştenitori şi care durează în timp până la împărţeala moştenirii când încetează ca urmare a acesteia; starea averii succesorale transmisă unei pluralităţi de moştenitori.

Indubitabil – Neîndoios, cert, sigur.

Induce – A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru; a face un raţionament inductiv; a produce un câmp electric prin inducţie electromagnetică.

Inducere – Acţiunea de a induce şi rezultatul ei.

Inductiv – Care procedează prin inducţie, care se bazează pe inducţie.

Inductor – Care produce sau influenţează un alt proces, cu care evoluează concomitent; organ al unei maşini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare; mic generator de curent alternativ, cu magneţi permanenţi.

Inducţie – Formă fundamentală de raţionament, care realizează trecerea de la particular la general; producere sau influenţare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acţiune mecanică nemijlocită; mecanism nervos prin care o stare de excitaţie sau de inhibiţie aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariţia stării opuse într-un alt centru nervos.

Indulgent – Care manifestă indulgenţă; care iartă uşor; iertător, îngăduitor, blând.

Indulgenţă – Atitudine îngăduitoare faţă de greşeli; toleranţă, îngăduinţă, bunătate; iertare totală sau parţială a păcatelor pe care biserica catolică o acordă credincioşilor ei în schimbul unei sume de bani; document ce conţine textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obţine această iertare.

Industrial – Care ţine de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată.

Industrialism – Tendinţă spre dezvoltarea industriei şi spre ridicarea acesteia la nivelul de ramură principală a economiei; teorie economică care acordă preponderenţă industriei în activitatea economică.

Industrializa – A dezvolta industria; a da unei ţări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată; a introduce tehnica maşinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza; a prelucra o materie primă pentru a obţine produse industriale; a promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri.

Industrializare – Acţiunea de a industrializa şi rezultatul ei; proces de transformare a unei ţări agrare înapoiate într-o ţară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate, şi în primul rând a industriei grele, capabilă să asigure dezvoltarea tuturor celorlalte ramuri ale economiei naţionale; prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale; aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice, etc.) specific industriale în alte ramuri.

Industriaş – Proprietar, conducător (capitalist) al unei întreprinderi industriale; fabricant; meseriaş, meşteşugar.

Industrie – Ramură a producţiei materiale şi a economiei naţionale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activităţile de exploatare a bunurilor naturale şi de transformare a acestora, precum şi a altora, în mijloace de producţie şi în bunuri de consum; subdiviziune a industriei, cuprinzând un domeniu limitat de activitate.

Industrie alimentară – Industrie care transformă materiile prime de origine animală sau vegetală în produse necesare hranei.

Industrie extractivă – Totalitatea ramurilor industriale în cadrul cărora se extrag din natură minereuri, cărbuni, ţiţei, etc.

Industrie grea – Totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producţie.

Inechitabil – Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept.

Inechitate – Nedreptate, injusteţe, neechitate.

Inedit – Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară; necunoscut mai înainte; nou, neobişnuit.

Inefabil – Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil.

Ineficace – Care nu este eficace, care nu produce efectul dorit; slab, fără efect.

Ineficacitate – Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate.

Inegal – Care nu este egal, care nu este la fel; neegal; care vădeşte o lipsă de echilibru între forţe, valori, etc.; schimbător, nestabil; neconstant; care nu e neted, neuniform.

Inegalabil – Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calităţile pe care le posedă); neegalabil.

Inegalitate – Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporţie; relaţie matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate.

Inel – Cerc mic de metal (preţios, cu pietre preţioase) care se poartă ca podoabă pe deget; obiect în formă de cerc, având diverse întrebuinţări practice; verigă, belciug; aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanţă de pământ şi la care gimnastul execută exerciţii ţinându-se de ele, probă sportivă care se execută la acest aparat; arteră de circulaţie cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate şi leagă capetele şoşelelor exterioare care conduc la această localitate; zone inelare concentrice care se observă într-o secţiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase şi care indică vârsta acestora şi creşterea lor în grosime; striuri concentrice pe solzii, operculele şi alte formaţiuni osoase ale peştilor, care permit evaluarea vârstei acestora; fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi.

Inelaj – Operaţie de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană.

Inelar – Care are aspectul unui inel; fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel pe ramurile pomilor fructiferi şi ale stejarilor şi a cărui larvă provoacă mari pagube; degetul aflat între degetul mijlociu şi cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul.

Inelat – În formă de inel, cu inele; buclat, cârlionţat; împodobit cu inele.

Ineligibil – Care nu este eligibil, care nu are calităţile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil.

Ineligibilitate – Stare a unei persoane ineligibile; neeligibilitate.

Ineluctabil – Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil.

Ineluctabilitate – Faptul de a fi ineluctabil.

Inept – Prost, stupid, tâmpit.

Inepţie – Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate.

Inepuizabil – Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; extrem de abundent, de bogat.

Inerent – Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărţit de un lucru sau de o fiinţă, care aparţine în mod firesc la ceva.

Inerenţă – Calitatea a ceea ce este inerent.

Inert – Nemişcat, fără viaţă, neînsufleţit; inactiv din  fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu; care are inerţie, care se referă la inerţie; lipsit de reactivitate faţă de alte elemente sau de alte substanţe.

Inerţial – În raport cu care se verifică principiul inerţiei.

Inerţie – Proprietate a corpurilor de a-şi păstra starea de repaus sau de mişcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acţiunii unei forţe exterioare; proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacţiona slab sau cu întârziere la acţiunea factorilor externi; tendinţa unei persoane sau a unei colectivităţi de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolenţă, apatie.

Inestetic – Care nu este estetic; neestetic, urât.

Inestimabil – Care nu poate fi preţuit, de nepreţuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros.

Inevitabil – Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, neevitabil.

Inevitabilitate – Faptul de a fi inevitabil.

Inexact – Care nu este exact; neadevărat, neexact.

Inexactitate – Lipsă de exactitate, neexactitate; afirmaţie inexactă, greşeală, eroare, neadevăr; lipsă de punctualitate.

Inexigibil – Care nu poate fi pretins.

Inexistent – Care nu există; neexistent; care nu se face remarcat, lipsit de importanţă, de valoare; şters, neglijabil.

Inexistenţă – Faptul de a nu exista; lipsă de existenţă; neexistenţă.

Inexorabil – Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil.

Inexorabilitate – Caracterul a ceea ce este inexorabil.

Inexperienţă – lipsă de experienţă, de deprindere; neexperienţă.

Inexperimentat – Căruia îi lipseşte experienţa, nedeprins; care are experienţă insuficientă, neexperimentat; care nu a fost încă experimentat; neîncercat.

Inexpiabil – Care nu poate fi ispăşit; de neispăşit.

Inexplicabil – Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînţeles; ciudat, curios, straniu, bizar.

Inexploatabil – Care nu se poate exploata, neexploatabil.

Inexplorabil – Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil.

Inexplorat – Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat.

Inexpresiv – Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, şters.

Inexprimabil – Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil.

Inexpugnabil – Care nu poate fi cucerit; de neînvins, neexpugnabil.

Inextensibil – Care nu se poate extinde; neextensibil.

Inextingibil – Care nu poate fi stins; care nu încetează.

Inextricabil – Foarte încurcat şi complicat; de neînţeles, de nelămurit.

Infailibil – Care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur.

Infailibilitate – Faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil.

Infam – Care merită dispreţul societăţii, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârşav; oribil, groaznic.

Infamant – Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; ruşinos, degradant, dezonorant, infamator.

Infamator – Infamant, calomniator, defăimător.

Infamie – Caracterul a ceea ce este infam; faptă sau vorbă infamă; ticăloşie, josnicie, mârşăvie.

Infanterie – Una din armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime.

Infanterist – Militar de infanterie; pedestru, pedestraş, pifan.

Infanticid – Ucidere a propriului copil; pruncucidere; ucidere a unui copil.

Infantil – De copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor; copilăresc, pueril, neserios.

Infantilism – Anomalie în dezvoltarea corporală şi psihică, caracterizată prin persistenţa, la vârstă adultă, a unor trăsături morfologice şi funcţionale specifice copilăriei.

Infarct – Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părţi dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale.

Infatigabil – Neobosit, zelos.

Infatua – A (se) înfumura, a (se) îngâmfa.

Infatuare – Acţiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare.

Infatuat – Plin de sine însuşi, îngâmfat, înfumurat.

Infect – Miros greu, urât, puturos, rău; aer stricat, viciat, greu; cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău; cu caracter josnic, mârşav, oribil.

Infecta – A contracta o infecţie, a face o infecţie, a se umple cu substanţe sau germeni vătămători; a transmite microbi, a răspândi substanţe vătămătoare etc.; a contamina; a corupe, a strica moraliceşte.

Infectant – Care provoacă infecţie; infecţios.

Infectare – Acţiunea de a (se) infecta şi rezultatul ei; infecţie.

Infectarea apei – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra sănătăţii publice şi constă în infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor (art. 311 C.Pen.).

Infectocontagios – Care se răspândeşte uşor, care contaminează.

Infecţie – Proces rezultat din pătrunderea şi dezvoltarea în organism a unor agenţi patogeni (paraziţi, microbi sau viruşi) şi din reacţia ţesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamaţii, supuraţii, cangrene etc.; miros urât, duhoare, putoare, miasmă; contagiune morală.

Infecţios – Provocat de o infecţie; care se transmite de la o fiinţă la alta, care produce infecţie; molipsitor, contagios, infectant.

Infera – A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare.

Inferenţă – Operaţie logică de trecere de la un enunţ la altul şi în care ultimul enunţ este dedus din primul.

Inferior – Care este aşezat dedesubt sau mai jos; ape curgătoare sau regiuni de pe cursul lor situat mai aproape de vărsare decât de izvor; care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul; care are un rang, o funcţie sau un grad mai mic decât altul; subaltern, subordonat (într-o funcţie); care este de calitate mai proastă, valorează mai puţin sau are o importanţă mai mică decât altul.

Inferioritate – Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparaţie cu altceva).

Infern – Loc imaginar un de ar sălăşlui sufletele celor păcătoşi, după moarte, supuse la chinuri veşnice; iad, gheenă, tartar; loc de dezordine şi de confuzie; viaţă plină de chinuri, mizerabilă; situaţie chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească.

Infernal – De infern, din infern; drăcesc, diabolic; înspăimântător, groaznic, teribil.

Infesta – A bântui, a pustii,a  nimici; a invada.

Infestare – Acţiunea de a infesta şi rezultatul ei; infestaţie.

Infestaţie – Contaminare a unui organism cu paraziţi vegetali sau animali, ducând la apariţia unei stări patologice specifice; infestare; pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale şi în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor.

Infidel – Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care îşi calcă angajamentele faţă de cineva, nefidel; care calcă credinţa conjugală; inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea.

Infidelis recti magister este metus – Teama este un îndrumător nesigur în domeniul dreptăţii.

Infidelitate – Lipsă de fidelitate, de credinţă; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; încălcare a credinţei conjugale; faptă care dovedeşte nestatornicia în dragoste; inexactitate, neadevăr.

Infidelitate conjugală – Expresie ce desemnează conduita oricărui soţ care, nesocotind îndatorirea morală de a se comporta cu fidelitate faţă de celălalt soţ, întreţine relaţii extraconjugale cu o altă persoană (căsătorită sau necăsătorită).

Infiltra – A pătrunde şi a curge, a trece, a străbate, a se strecura treptat într-un mediu poros; a pătrunde sau a face să pătrunde undeva,a  (se) strecura pe nesimţite, neobservat.

Infiltrare – Acţiunea de a (se) infiltra şi rezultatul ei; infiltraţie.

Infiltraţie – Infiltrare; pătrundere a apei în roci sau în pământ sub influenţa gravitaţiei, a forţelor capilare, a presiunii hidrostatice, prin pori, găuri, crăpături etc.; pătrundere într-un ritm mediu a unui fluid; cantitate de apă provenită din precipitaţiile atmosferice care pătrunde în pământ; pătrundere şi localizare a unui agent vătămător într-o celulă, într-un ţesut sau într-un organ; boală provocată de acest agent.

Infim – Care este cel mai de jos, mai de urmă; extrem de mic, minuscul, neînsemnat.

Infinit – Care nu are margini, limite; nesfârşit, nemărginit, nemăsurat; foarte mare, considerabil; categorie care exprimă măsura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spaţiu şi în timp şi inepuizabilă pentru cunoaştere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spaţiu sau în timp; mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată.

Infinitate – Cantitate, număr foarte mare de.

Infinitezimal – Foarte mic, minuscul, infim; care tinde către zero.

Infirm – Care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag.

Infirma – A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat; a desfiinţa un act (o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic.

Infirmabil – Care poate fi infirmat.

Infirmare – Acţiunea de a infirma şi rezultatul ei; desfiinţare a unui act sau măsura procesuală ca fiind nelegală sau netemeinică, efectuarea realizându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale, infirmarea mandatului de arestare etc.

Infirmativ – Care anulează (o sentinţă).

Infirmerie – Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii şi care funcţionează pe lângă formaţii militare, internate, etc.

Infirmier – Persoană calificată care îngrijeşte bolnavii la infirmerie; persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital,  într-o policlinică, într-un dispensar.

Infirmitate – Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli (orbire, surzenie etc.); beteşug; slăbiciune morală, imperfecţiune; infirmitatea poate fi temporară sau permanentă.

Inflama – A suferi o inflamaţie; a se umfla.

Inflamabil – Care se aprinde uşor, care ia foc şi arde repede; care produce la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil.

Inflamabilitate – Proprietate a unei substanţe, a unui corp inflamabil.

Inflamare – Acţiunea de a se inflama şi rezultatul ei; inflamaţie.

Inflamat – Care a suferit un proces de inflamaţie; umflat.

Inflamator – Care se manifestă printr-o inflamaţie; care provoacă o inflamaţie.

Inflamaţie – Proces patologic datorat unui excitant chimic, fizic şi mai ales microbian şi manifestat prin durere, temperatură, înroşirea şi umflarea locului bolnav; umflătură.

Inflaţie – Dezechilibru al mecanismului economic, financiar şi monetar datorat creşterii nivelului general al preţurilor şi tarifelor bunurilor şi serviciilor, diminuării puterii de cumpărare, deprecierii monedei, respectiv, creşterii masei monetare fără acoperire în mărfuri şi servicii; creşterea continuă a nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor produse în economie (aceasta este măsurată de regulă prin intermediul Indicelui Preţurilor de Consum, IPC).

Inflaţie de bază – Măsură ce reflectă sursele persistente ale presiunilor inflaţioniste. Se obţine prin eliminarea din inflaţia totală a efectelor unor şocuri tranzitorii de tipul corecţiilor aplicate preţurilor administrate, modificărilor intervenite în regimul impozitelor indirecte, condiţiilor climaterice adverse sau al variaţiilor substanţiale ale preţului internaţional al petrolului (core inflation).

Inflaţie galopantă – Reprezintă inflaţia caracterizată de o creştere a preţurilor de consum care depăşeşte 10% anual.

Inflaţie importată – Creşterea preţurilor peste graniţă măreşte valoarea importului, care în cazul mijloacelor de producţie (materii prime, utilaje, maşini, energie) duce la creşterea costurilor şi a preţurilor bunurilor economice produse anterior determinând presiuni inflaţioniste.

Inflaţie moderată – Reprezintă inflaţia în care creşterea anuală a preţurilor este de 15 – 30%.

Inflaţie prin cerere – Excedentul de cerere agregată peste oferta agregată; este forma de inflaţie când oferta de mărfuri este mai mică decât cererea faţă de inflaţia prin costuri atunci când cresc preţurile şi tarifele. Apare datorită creşterii cererii agregate, în condiţiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii sau se micşorează. Cererea agregată poate să crească şi în condiţiile în care masa monetară nu se modifică, atunci când: a. sporesc veniturile băneşti ale populaţiei, ducând la mărirea puterii de cumpărare a acesteia; b. are loc creşterea salariilor neînsoţită de sporirea productivităţii muncii; c. se extinde creditul de consum; d. se diminuează înclinaţia spre economisire.

Inflaţie prin costuri – Reprezintă creşterea costurilor de producţie, independent de cererea agregată. Mărirea costurilor nu stimulează producţia iar oferta de bunuri şi servicii scade iar preţurile cresc. Costurile de producţie cresc când remunerarea factorilor de producţie creşte mai mult decât productivitatea lor. Un rol important îl ocupă sporirea cheltuielilor pentru salarii neînsoţită de o creştere superioară a productivităţii muncii. În acelaşi sens, al creşterii costurilor, acţionează şi mărirea preţurilor la materii prime, materiale, combustibil, energie etc.

Inflaţie prin monedă – Reprezintă emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri şi servicii. Aceasta atrage un surplus de cerere de mărfuri care duce la creşterea preţurilor. Mărirea preţurilor are loc nu prin simpla sporire a cantităţii de bani, ci prin creşterea cererii pe care aceasta o face posibilă. Inflaţia monetară este definită foarte clar prin ecuaţia schimbului a lui Fisher (vezi şi ecuaţia schimbului a lui Fisher).

Inflaţie prin structuri – Formă a inflaţiei care se caracterizează prin practicarea unor preţuri ridicate fără o legătură directă cu creşterea cererii sau scăderea ofertei; se datoreşte structurilor oligopoliste sau monopoliste existente în economia respectivă, care împiedică manifestarea concurenţei şi ca atare practicarea unor preţuri ridicate.

Inflaţie rapidă – Reprezintă inflaţia caracterizată de un ritm de creştere al preţurilor de consum care se apropie de 10%.

Inflaţie târâtoare – Sau liniştită, este inflaţia care presupune creşterea preţurilor până la maximum 3 %.

Inflaţionist – Care are caracter de inflaţie.

Inflexibil – Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios; neimpresionabil, neînduplecat, ferm, intransigent.

Inflexibilitate – Însuşirea a ceea ce este inflexibil; neflexibilitate; fermitate, tărie, intransigenţă.

Influent – Care are trecere, influenţă; puternic.

Influenţa – A exercita o influenţă asupra unei fiinţe sau a unui lucru; a înrâuri.

Influenţabil – Care poate fi înlăturat cu uşurinţă.

Influenţă – Acţiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând duce la schimbarea lor; acţiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluţia, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură.

Influenţă antropică – Modificări ale proprietăţilor şi proceselor din sol produse de activităţi umane, cu deosebire tehnologii de cultivare, exploataţii miniere (Cod bune practici fermă 2006).

Influenţă nejustificată – Folosirea unei poziţii de forţă faţă de consumator, de manieră să exercite presiune asupra acestuia, chiar fără a recurge sau a ameninţa cu recurgerea la forţa fizică, într-un mod care limitează semnificativ capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză (L 363/ 2007).

Influenţă semnificativă – Influenţa semnificativă este capacitatea de a participa la luarea deciziilor privind politicile financiare şi de exploatare ale unei entităţi, dar care nu deţine controlul asupra acelor politici (influenţa semnificativă poate fi câştigată prin participare la capital, prin statut sau prin contract) (IAS 24.9, IAS 28.2, IAS 31.3).

Inform – Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are formă nepotrivită, brută, dizgraţioasă; imperfect, nedesăvârşit.

Informa – A da cuiva informaţii despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înştiinţa; a căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informaţii, a se interesa, a se iniţia, a se documenta, a se edifica.

Informare – Acţiunea de a (se) informa şi rezultatul ei.
Transmiterea de date de către angajator către sindicat sau, după caz, către partenerii aleşi ai angajaţilor, pentru a le permite să se familiarizeze cu problematica dezbaterii şi să o examineze în cunoştinţă de cauză (L 62/ 2011).

Informat – Care a primit sau şi-a procurat informaţii; care s-a documentat prin cercetări amănunţite.

Informatică – Ştiinţă care se ocupă cu studiul prelucrării informaţiei cu ajutorul sistemelor automatice de calcul.

Informativ – Care are rolul se a informa, care serveşte ca informator, de informaţie.

Informator – Persoană care dă sau culege informaţii.

Informaţie – Comunicare, veste, ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie; lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare şi de documentare; izvoare, surse; fiecare din elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicaţie a unui instrument, etc.).

Informaţie privilegiată – O informaţie de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi transmise public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare, sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură. Atunci când se referă la instrumentele financiare derivate pe mărfuri, informaţia privilegiată înseamnă informaţia de natură precisă care nu a fost făcută public şi care se referă direct sau indirect la instrumentele financiare derivate şi pe care participanţii pe pieţele pe care se tranzacţionează respectivele instrumente financiare derivate aşteaptă să o primească, în conformitate cu practicile de piaţă acceptate.

Informaţie semnificativă – Reprezintă informaţia din situaţiile financiare anuale a cărei omisiune sau prezentare eronată poate influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale. În analiza semnificaţiei unui element sunt luate în considerare mărimea şi/ sau natura omisiunii sau a declaraţiei eronate judecate în contextul dat (OMFP 3055/ 2009).

Informaţii confidenţiale – Informaţii de orice natură privitoare la un emitent sau la valorile mobiliare emise de acesta, inaccesibile publicului sau care nu au devenit încă publice şi a căror divulgare ar putea influenţa preţul sau alte aspecte ale tranzacţiilor cu acele valori mobiliare ale entităţii sau ale entităţilor asociate ori ale celor în care emitentul deţine o poziţie majoritară.

Informaţii despre o problemă – Rezultatul evaluării sau cuantificării unui anumit subiect. Este subiectul în legătură cu care practicianul adună dovezi de audit adecvate şi suficiente, pentru a avea o bază rezonabilă în formularea unei concluzii într-un raport de asigurare.

Informaţii financiare prognozate – Informaţii financiare care se bazează pe prezumţii în legătură cu evenimentele care pot avea loc în viitor şi posibilele acţiuni ale entităţii. Informaţiile financiare previzionate pot fi sub formă de previziuni, prognoze sau a unei combinaţii a acestora.

Informaţii obligatorii – Informaţiile tarifare sau in formaţiile referitoare la origine obligatorii pentru administraţiile tuturor statelor membre ale Comunităţii atunci când condiţiile legale sunt respectate (Reg. CEE 2454/ 92).
Informaţii emise de Autoritatea Naţională a Vămilor asupra clasificării tarifare sau origini, care obligă autoritatea vamală când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (HG 707/ 2006).

Informaţii privilegiate – Informaţii de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare din valorile mobiliare emise de acesta, inaccesibile publicului sau care nu au devenit încă publice şi a căror divulgare ar putea influenţa preţul sau alte aspecte ale operaţiunilor cu valori mobiliare ale emitentului sau ale persoanelor afiliate.

Informaţii pe segmente – Informaţii din situaţiile financiare privind componente şi activităţi distincte sau aspecte geografice ale unei entităţi.

Informaţii sau situaţii financiare interimare – Informaţii financiare (care pot fi mai puţin decât un set complet de situaţii financiare) emise la date interimare (de obicei semestrial sau trimestrial) cu privire la o perioadă financiară.

Informaţii suplimentare – Informaţii care sunt prezentate împreună cu situaţiile financiare, dar care nu sunt cerute de către cadrul de raportare financiară aplicabil folosit la întocmirea situaţiilor financiare, prezentate de obicei fie ca anexe suplimentare, fie ca note adiţionale.

Informaţional – Care conţine sau dă informaţii, de informaţie.

Infra – Element de compunere care înseamnă „dedesubt, sub”.

Infractor – Persoană care a comis o infracţiune; denumire generică care desemnează persoana care a săvârşit cu vinovăţie o infracţiune ori care a participat la comiterea ei ca autor, instigator sau complice. Infractorii poartă diverse denumiri: infractor primar, infractor de obicei, infractor de ocazie, infractor recidivist, infractor major, minor, etc.

Infracţional – Privitor la o infracţiune, cu caracter de infracţiune.

Infracţiune – Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârşirea, cu vinovăţie, a unei abateri de la legea penală, şi care este sancţionată de lege.

Infracţiune bilaterală – Când fapta săvârşită nu poate fi realizată decât de două sau mai multe persoane, chiar dacă unele dintre ele nu răspund penal (ex. adulter, bigamie, incest, etc.).

Infracţiune calificată – Infracţiune în a cărei conţinut intră un element agravant ce justifică o sancţiune mai severă.

Infracţiune comisivă – Infracţiunea care se săvârşeşte printr-o acţiune prin care se face ceva interzis de legea penală (ex. delapidare).

Infracţiune consumată – Infracţiune săvârşită integral.

Infracţiune continuă – Infracţiune a cărei acţiune sau inacţiune se prelungeşte în timp.

Infracţiune continuată – Infracţiune săvârşită la diferite intervale de timp, dar în aplicarea unei rezoluţii unice.

Infracţiune flagrantă – Infracţiune descoperită în momentul în care a fost săvârşită sau îndată după ce a fost săvârşită.

Infracţiune omisivă – Constă în omiterea de a efectua o acţiune cerută de lege. Este comportarea negativă, rămânerea în pasivitate prin abţinerea sau omiterea de a face ceva, deşi legea obligă la o comportare activă (ex. nedenunţarea unor fapte grave contra siguranţei statului).

Infracţiunea – Una din instituţiile fundamentale ale dreptului penal, alături de răspunderea penală şi pedeapsa. Ea este definită în textul de lege ca fiind fapta ce prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Infracţiunea de audienţă – Infracţiunea săvârşită în timpul şedinţei de judecată prin care se tulbură liniştea şi disciplina de şedinţă (art. 299 C.Proc.Pen.).

Infracţiunea de execuţie promptă – Infracţiune căreia îi lipseşte desfăşurarea în timp a activităţii infracţionale, primul act de execuţie coincide cu momentul consumării (ex. calomnia, insulta).

Infracţiunea de obicei sau din lipsă – Infracţiune al cărui element se materializează prin repetarea acţiunii tipice de mai multe ori, repetare din care rezultă obişnuinţa persoanei în a o săvârşi (ex. cerşetoria, vagabondajul).

Infracţiune contra reprezentantului unui stat străin – Infracţiuni care fac parte din grupul infracţiunilor contra siguranţei statului incriminând infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii săvârşite împotriva reprezentantului unui stat străin (art. 171 C.Pen.).

Infracţiune contra siguranţei statului – Obiectul juridic comun îl constituie relaţiile sociale a căror dezvoltare este determinată de existenţa şi apărarea statului, îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale.

Infracţiuni cuprinse în codul penal – Denumite infracţiuni de drept comun, în raport cu obiectul lor juridic, sunt grupate după cum urmează în: infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni contra persoanei, infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni contra autorităţii, infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege, infracţiuni de fals, infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice, infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiuni contra capacităţii de apărare, infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Infracţiuni prevăzute în legi speciale – Sunt infracţiunile reprezentate de: infracţiuni privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, infracţiuni privind fondul locativ, infracţiuni privind registrul comerţului, infracţiuni privind legile comerciale, infracţiuni privind asigurarea unui climat de ordine şi legalitate, infracţiuni privind unele măsuri de ocrotire a organelor de stat, a instituţiilor publice, a sediilor partidelor şi formaţiunilor politice, a liniştii cetăţenilor şi a ordinii de drept, infracţiuni privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, infracţiuni privind combaterea concurenţei neloiale, infracţiuni privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, infracţiuni privind fondul funciar, infracţiuni privind siguranţa naţională, infracţiuni cu privire la sindicate, infracţiuni privind regimul brevetelor de invenţii, infracţiuni privind regimul alegerilor locale, infracţiuni prevăzute în legea contabilităţii, infracţiuni prevăzute în legea audiovizualului, infracţiuni privind regimul frontierei de stat.
Infracţiuni săvârşite în străinătate – Reprezintă infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării.

Infrastructură – Ansamblul elementelor care susţin partea principală a unei construcţii, care o fixează de teren şi care transmite acestuia forţele; ansamblul instalaţiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea şi întreţinerea avioanelor; elemente ale bazei tehnico-materiale.

Infrastructură asociată – Acele resurse asociate unei reţele de comunicaţii electronice sau unui serviciu de comunicaţii electronice, care permit sau susţin furnizarea de servicii prin intermediul reţelei respective sau al serviciului respectiv; include sistemele de acces condiţionat şi ghidurile electronice de programe (OG 34/ 2002).

Infrastructură de îmbunătăţiri funciare – Cuprinde sistemele şi amenajările de irigaţii, sistemele şi amenajările de desecare şi drenaj şi lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi de combatere a eroziunii solului (L 138/ 2004).

Infructuos – Care nu dă rezultatele aşteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos.

Infuza – A turan apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obţine o infuzie.

Infuzibil – Care nu se poate topi sau care se topeşte extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte.

Infuzie – Soluţie apoasă obţinută dintr-o plantă prin opărirea ei cu apă clocotită, în scopul extragerii principiilor active pe care le conţine; medicament astfel obţinut; încrucişare a unei rase neameliorate cu o rasă ameliorată timp de una sau două generaţii.

Infuzor – Recipient de metal, de porţelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile.

Ingenios – Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci; alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusinţă etc.

Ingeniozitate – Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusinţă, dibăcie; procedeu, lucru etc. ingenios.

Ingenuitate – Simplitate, naturaleţe împletită cu sinceritate şi naivitate; puritate, candoare (în comportări).

Ingenuu – Care vădeşte simplitate, naturaleţe împletită cu sinceritate şi cu naivitate, plin de ingenuitate; candid; rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; persoană ingenuă.

Ingera – A înghiţi alimentele.

Ingerinţă – Amestec ilegal, nedorit, forţat, intervenţie în treburile unei persoane sau în viaţa unui stat, tinzând spre ştirbirea libertăţii şi a independenţei de acţiune şi la impunerea arbitrară a unui anumit punct de vedere.

Ingestie – Înghiţire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanţe în stomac.

Inghinal – Care aparţine abdomenului, referitor la abdomen, care se găseşte în regiunea abdominală; de la vintre, de la stinghii.

Inginer – Specialist cu o pregătire tehnică şi teoretică obţinută într-un institut de învăţământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare şi de conducere a proceselor tehnologice într-o întreprindere; titlu deţinut de această persoană.

Ingineresc – care aparţine inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer.

Inginerie – Profesiunea inginerului.

Ingrat – Persoană care nu-şi manifestă recunoştinţa pentru serviciile şi avantajele primite, (om) nerecunoscător; care nu răsplăteşte, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puţin decât trebuie; dezavantajos, anevoios, greu.

Ingratitudine – Însuşirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoştinţă; termen ce desemnează conduita donatorului de nesocotire brutală a obligaţiei sale de recunoştinţă faţă de donator.

Ingredient – Substanţă sau material care intră ca accesoriu în compoziţia unui medicament, a unui aliment, etc., fie pentru a-i conferi anumite calităţi (ex. mirodenii), fie pentru a-i micşora preţul de cost (materiale de umplutură); ingredienţă.

Ingredient alimentar – Orice substanţă, inclusiv aditivii, utilizată la producerea sau la prepararea unui aliment şi care va fi conţinută şi de produsul finit ca atare sau într-o formă modificată (L 296/ 2004).

Ingredienţă – Ingredient.

Ingresiune – Înaintare a mării în unele porturi mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri.

Ingurgita – A înghiţi (mai ales un medicament).

Inhala – A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori, etc.

Inhalare – Faptul de  a inhala.

Inhalator – Aparat care furnizează piloţilor din avion oxigenul necesar unei respiraţii anormale în condiţiile zborului la înălţimi mari, unde presiunea aerului este scăzută; aparat cu care se face o inhalaţie.

Inhalaţie – Acţiunea de a inhala; absorbţie pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative.

Inhiba – A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică etc.; a se abţine, a se reţine.

Inhibitiv – Inhibitor.

Inhibitor – Care inhibă, inhibitiv; substanţă chimică care, adăugată în proporţii mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacţii chimice; preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc.

Inhibiţie – Proces fundamental al activităţii nervoase, opus excitaţiei, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitaţiei; fenomen de oprire, de întârziere sau de micşorare a vitezei de desfăşurare a unei reacţii chimice cu ajutorul inhibitorilor.

Inhumaţie – Înhumare.

Inimaginabil – Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil.

Inimă – Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rol se a asigura, prin contracţiile sale ritmice, circulaţia sângelui în organism, cord; piept; stomac, burtă, pântece, rânză; piesă sau element de construcţie care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia; partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez; partea cea mai importantă, esenţială a unui lucru.

Inimitabil – Care nu poate fi (uşor) imitat; neimitabil.

Inimos – Curajos, viteaz; bun, măriminos, generos; care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat; făcut pe toată inima.

Ininteligenţă – lipsă de inteligenţă; nepricepere, neinteligenţă.

Ininteligibil – Care nu se poate înţelege; neclar, neinteligibil, confuz.

Iniţia – A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoştinţe; a face începutul, a pune bazele unei acţiuni, a organiza o mişcare, o activitate.

Iniţial – Care este la început, de la început; începător; litera cu care începe un cuvânt.

Iniţiat – Care posedă cunoştinţe suficiente într-un domeniu; cunoscător.

Iniţiativă – Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acţiune, antrenând după sine şi pe alţii; însuşirea celui care îndrăzneşte sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu.

Iniţiator – Care iniţiază ceva, care are iniţiativă într-o acţiune; promotor.

Iniţiere – Acţiunea de a (se) iniţia şi rezultatul ei.

Injecta – A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism; a introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spaţiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent; a se colora uşor în roşu; a se înroşi, a se congestiona.

Injectabil – Care poate fi injectat.

Injectare – Acţiunea de a (se) injecta şi rezultatul ei.

Injectat – Congestionat, roşu.

Injector – Aparat care serveşte la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalaţiile cu focar, serveşte la amestecarea combustibilului cu aerul carburant şi la suflarea acestui amestec în focar; aparat care serveşte la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la turbine hidraulice.

Injecţie – Introducere, pe cale intravenoasă, intramusculară, etc., sub presiune, a unui medicament în stare lichidă în ţesuturile sau în umorile organismului cu ajutorul unei seringi; lichid introdus în acest mod; introducere sub presiune a unui fluid sau a suspensiilor unui corp pulverulent într-un material sau într-un spaţiu închis.

Injoncţiune – Presiune, intervenţie puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal.

Injurie – Infracţiune care constă în atingerea adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane prin  cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă; acţiune cu efect vătămător.

Injurios – Care conţine o injurie; de batjocură, insultător, jignitor.

Injust – Care nu este just; nedrept, nejust.

Injusteţe – Lipsă de justeţe, nedreptate; inexactitate, neadevăr.

Injustiţie – Nedreptate.

Inobservabil – Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil.

Inocent – Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăţie; candid; naiv, simplu, ignorant.

Inocenţă – Curăţenie sufletească, nevinovăţie; candoare; naivitate, simplitate; ignoranţă.

Inocuitate – Însuşire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism.

Inocula – A introduce în organism o substanţă, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experienţe, imunizare, etc.; a băga în mintea cuiva anumite concepţii, idei, etc.

Inoculare – Acţiunea de a inocula şi rezultatul ei, inoculaţie.

Inoculat – Introdus în organism.

Inoculaţie – Inoculare.

Inodor – Care nu emană miros; fără miros.

Inofensiv – Care nu face rău; nevătămător, neofensiv.

Inoperant – Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant.

Inopinat – La care nu te gândeşti; neprevăzut, neaşteptat.

Inoportun – Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun; care incomodează; neplăcut, plictisitor.

Inoportunitate – Faptul de a fi inoportun; neoportunitate.

Inopozabil – Care nu poate fi invocat faţă de alte persoane şi în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil.

Inopozabilitate – Însuşirea de a fi inopozabil; neopozabilitate.

Inospitalier – Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece.

Inova – A face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un sistem etc.; a înnoi; a introduce, a adopta, a propaga o inovaţie.

Inovare – Acţiunea de a inova şi rezultatul ei; înnoire, inovaţie.

Inovator – Persoană care realizează o inovaţie; care inovează ceva.

Inovaţie – Noutate, schimbare, prefacere; rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate.

Inovaţie economică – Orice idee nouă care se concretizează prin aplicaţii comerciale.

Inoxidabil – Care nu se poate combina cu oxigenul; care este rezistent la oxidare sau la contactul cu apa, care nu rugineşte, neoxidabil.

Input - Output – Denumire generică dată metodei de analiză şi previzionare a producţiei, folosind ca element de referinţă legăturile şi interdependenţele dintre ramurile acesteia (adică ale producţiei).

Ins – Individ, persoană, om.

Insalubritate – Caracterul sau starea a ceea ce este insalubru.

Insalubru – Dăunător sănătăţii, consecinţă a faptului că nu sunt respectate regulile de igienă; nesănătos.

Insanitate – Nebunie; faptă sau vorbă de om nebun.

Insatisfacţie – Nemulţumire, neplăcere, nesatisfacţie.

Insaţiabil – Care nu se poate sătura (cu nimic), nesăţios, lacom.

Inscriptibil – Care nu poate fi înscris într-o suprafaţă, într-un cerc sau într-o sferă dată.

Inscripţie – Text scurt, de obicei gravat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment, etc.; înscriere, înregistrare, înmatriculare.

Inscripţie ipotecară – Mijloc de publicitate a dreptului real de ipotecă constând în înscrierea ipotecii în cartea funciară sau într-un registru special de evidenţă ţinut de judecătoria în raza căreia se află imobilul ipotecat, în scopul de a face ipoteca opozabilă terţilor şi de a determina rangul ipotecii.
Înscrierea ipotecii asupra bunurilor imobile sechestrate (art. 166 C.Proc.Pen.).

Insculpa – A marca obiectele de metal preţios cu poansonul.

Insculpare – Acţiunea de a insculpa şi rezultatul ei.

Insectar – Colecţie de insecte conservate prin anumite procedee şi clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o asemenea colecţie.

Insectă – Clasă care cuprinde mici animale nevertebrate din încrengătura artropodelor, cu corpul format din segmente diferenţiate în cap, torace şi abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirând prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat şi având dezvoltare prin metamorfoză; animal care face parte din  această clasă.

Insecticid – Care ucide insectele dăunătoare sau parazite; substanţă chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite.

Insectifug – Care îndepărtează, care goneşte insectele; substanţă chimică care, prin mirosul, gustul, culoarea sau altă proprietate a ei, îndepărtează insectele dăunătoare.

Insectivor – Care se hrăneşte cu insecte; ordin de mamifere, de talie în general mică, cu dinţii ascuţiţi, a căror hrană principală o constituie insectele; animal care face parte din acest ordin.

Insectofungicid – Care combate insectele dăunătoare şi ciupercile parazite; substanţă chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare şi a ciupercilor parazite.

Insecuritate – Stare de nesiguranţă, lipsit de securitate.

Insensibil – Lipsit de sensibilitate; nesimţitor, nesesizabil; care nu se impresionează (de nimic), nepăsător, rece; care nu se poate percepe cu simţurile; imperceptibil.

Insensibilitate – Lipsa sensibilităţii generale sau parţiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unei substanţe amnezice; lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, de emotivitate, de impresionabilitate; nepăsare, indiferenţă, răceală.

Insensibiliza – A face să nu simtă nici o durere, a face insensibil; a amorţi.

Inseparabil – Care nu se poate separa, despărţi de ceva sau de cineva, strâns mult sau legat; neseparabil, de nedespărţit.

Insera – A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un şir de numere, într-un tabel, etc.; a introduce o informaţie într-un ziar; a introduce un material în masa altui material; a fixa, a aşeza o piesă într-un locaş din interiorul altei piese sau între alte două piese.

Inserare – Acţiunea de a insera şi rezultatul ei; informaţie într-un jurnal; inserţie.

Inserţie – Inserare; ceea ce se inserează; legare, fixare; fixarea pe os a capătului terminal al unui muşchi; strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între feţele de contact pentru a-i mări rezistenţa la rupere sau la sfâşiere.

Insesizabil – Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; imperceptibil; drept sau bun patrimonial care nu este susceptibil să fie urmărit pe cale silită de către creditorii titularului său şi care poate fi urmărit de către oricare creditor pentru recuperarea creanţelor pe care le are împotriva respectivului titular.

Insesizabilitate – Însuşire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil; nesesizabilitate.
Insider – Iniţiat; persoană care ocupă un post de răspundere într-o întreprindere şi care dispune astfel, de informaţii confidenţiale.

Insider trading – Termen în jargonul bursier care desemnează practica ilicită a utilizării în interes propriu de către agenţii de bursă a informaţiilor confidenţiale pe care aceştia le deţin, în exercitarea profesiunii, de la clienţii lor.

Insidios – Care caută să se înşele; viclean, perfid, şiret; care apare pe nesimţite, fără manifestări vizibile; care îşi manifestă acţiunea asupra organismului mai târziu.

Insignă – Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la şapcă, la bască etc. şi care indică, prin imagini simbolice sau indicaţii grafice, apartenenţa cuiva la o organizaţie, la un club, etc.

Insignifiant – Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat.

Insignifianţă – Lipsă de însemnătate.

Insinua – A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă; a (se) strecura undeva pe nesimţite; a (se) infiltra.

Insinuant – Care (se) insinuează; insinuator.

Insinuare – Acţiunea de a (se) insinua şi rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuaţie.

Insinuator – Insinuant.

Insinuaţie – Insinuare.

Insipid – Fără gust; fad, searbăd; fără spirit, fără haz, anost.

Insipiditate – Calitatea a ceea ce este insipid.

Insista – A stărui, a persista, a persevera într-o acţiune; a se ruga insistent pentru ceva; a scoate în evidenţă, în relief; a accentua,a  sublinia, a reliefa.

Insistent – Stăruitor, perseverent.

Insistenţă – Stăruinţă, perseverenţă; rugăminte, cerere insistentă.

Insociabil – Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos.

Insociabilitate – Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate.

Insolent – Obraznic, impertinent; neruşinat, necuviincios.

Insolenţă – Obrăznicie, impertinenţă, neruşinare; ; atitudine, faptă, vorbă obraznică, necuviincioasă.

Insolit – Contrar obiceiului; neobişnuit, nepotrivit, neuzitat.

Insolubil – Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit dizolvant); nesolubil; care nu are nici o soluţie; de nerezolvat.

Insolubilitate – Însuşirea de a fi insolubil; nesolubilitate.

Insolvabil – Care nu este solvabil, care nu-şi poate plăti datoriile, care se află în situaţie de insolvabilitate; nesolvabil.
Debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile (OG 92/ 2009).

Insolvabilitate – Situaţie în care se află un debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare mai mică decât totalitatea obligaţiilor care ar urma să fie satisfăcute cu acele bunuri; stare deficitară a patrimoniului unui debitor, ale cărui datorii au ajuns la scadenţă, asupra căruia creditorii nu-şi pot valorifica creanţele ajunse la scadenţă, chiar şi prin executare silită, întrucât pasivul (elementele de pasiv) depăşeşte activul (elementele de activ); incapacitatea unui debitor de a-şi onora angajamentele de plată la o anumită scadenţă sau la primirea documentelor de plată/ justificative.
Acea stare a entităţii autorizate, aflată în un a din următoarele situaţii: a. incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile din dispoziţiile băneşti proprii; b. retragerea autorizaţiei entităţii reglementate, în conformitate cu legea şi reglementările CNVM, ca urmare a imposibilităţii de redresare financiară a entităţii autorizate aflate în administrare specială.

Insolvenţă – Incapacitatea unei entităţi de a-şi achita obligaţiile de plată lichide şi exigibile, cu excepţia celor care se află în litigiu contractual (L 273/ 2006).
Acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei (L 85/ 2006).

Insolvenţă comercială – Împrejurare ce declanşează procedura falimentului şi care constă în imposibilitatea manifestă a debitorului de a plăti datoriile sale comerciale.

Insondabil – Care nu poate sondat (din cauza adâncimii mari); nesondabil; cu neputinţă de cercetat sau de lămurit; de nepătruns.

Insonorizare – Totalitatea operaţiilor şi măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-o clădire, dintr-o încăpere, etc.

Inspecta – A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituţii etc. pe baza unei însărcinări speciale; a examina, a cerceta amănunţit şi cu atenţie ceva.

Inspectare – Acţiunea de a inspecta şi rezultatul ei; control, verificare; examinare, cercetare.

Inspector – Persoană împuternicită să inspecteze, să controleze activitatea unei persoane, unei instituţii etc.

Inspectorat – Serviciu care are sarcina de a inspecta/ cerceta activitatea unor unităţi subordonate; localul unde funcţionează un asemenea serviciu; funcţia de inspector; perioadă de timp în care cineva îşi exercită această funcţie.

Inspectorul piscicol – Persoana cu drept de inspecţie şi control privind respectarea legislaţiei în domeniul pescuitului, acvaculturii, procesării şi comercializării peştelui, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (O.U.G. nr. 23/ 2008).

Inspecţie – Control, verificare autorizată a unei activităţi, cercetare a îndeplinirii anumitor dispoziţii, hotărâri etc.; ca procedură de audit reprezintă examinarea înregistrărilor sau a documentelor, indiferent dacă sunt interne sau externe, sau a activelor corporale. În relaţie cu misiunile de audit finalizate sunt proceduri proiectate să ofere dovezi despre respectarea de către echipa misiunii a politicilor şi procedurilor firmei privind controlul calităţii.
Verificarea efectuată la fața locului, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate și al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea prejudiciului, după caz (O.G. nr. 119/ 1999).

Inspecţie tehnică periodică – Operaţiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal sistemele şi componentele acestora ce contribuie la siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi încadrarea în categoria de folosinţă (OUG 109/ 2005).

Inspira – A trage, a inhala aer în plămâni; a face să nască în conştiinţa cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a insufla, a sugera; a se orienta, a se ghida, a se conduce după.

Inspirare – Acţiunea de a (se) inspira şi rezultatul ei.

Inspirat – Cuprins, pătruns de inspiraţie.

Inspirator – Care ajută inspiraţia aerului în plămâni; persoană care inspiră pe cineva; îndrumător, sfătuitor.

Inspiraţie – Tragere, inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respiraţiei; avânt, forţă, entuziasm creator; complex de idei creatoare, stare de maximă tensiune creatoare; idee, soluţie apărută pe neaşteptate în conştiinţă.

Instabil – Care nu este stabil, care nu prezintă stabilitate, nestabil; variabil, schimbător; nestatornic.

Instabilitate – Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornic, nestabilitate.

Instala – A monta, a aşeza o instalaţie, o aparatură tehnică, o maşină etc.; a (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc; a pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere.

Instalare – Acţiunea de a (se) instala şi rezultatul ei.

Instalat – Aşezat, montat, fixat; stabilit într-un loc; pus într-un post de răspundere.

Instalator – Persoană specializată în lucrările de montare şi de reparare a unor aparaturi tehnice.

Instalaţie – Faptul de a (se) instala; ansamblu de construcţii, de maşini, etc. montate astfel încât să formeze un tot în scopul executării unei anumite funcţiuni sau operaţii în procesul de producţie.

Instalaţie de utilizare – Ansamblul de conducte, aparate şi accesorii, inclusiv focarul şi coşul de evacuare a gazelor de ardere, situat după staţia/ postul de reglare a presiunii şi măsurare a debitului, după caz, cu excepţia aparatului de măsurare a debitului, care face parte din sistemul de distribuţie (Legea nr. 351/ 2004).

Notă: Paginile cu ”definiții, expresii, etc” cuprind grupuri de 1.000 de astfel de ”acumulări” din motive de accesibilitate rapidă (paginile de mari dimensiuni încărcându-se cu greutate, în special pe dispozitivele ”mobile”). Utilizați ”Ctrl + f” pentru căutarea rapidă a ceea ce vă interesează!

Dorin M - 05 martie 2018