To Work - Dex/ Dicționar - Glosar Economic

Ș

"Glosar Economic"

Grup 1 - ”Șantajul” ... ”Ștat de personal”


 
15506.    Şantajul – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra libertăţii persoanei şi constă în constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare să dea, să facă sau să nu facă ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul (art. 194 C.Pen.).
15507.    Şarpe valutar – Denumire generică dată sistemului de cursuri de schimb al ţărilor membre al CCE, care a fost funcţional în perioada 1971 – 1979.
15508.    Şcoală incluzivă – Unitatea de învăţământ în care se asigură o educaţie pentru toţi copiii şi reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare şi segregare. Copiii/ elevii din aceste unităţi de învăţământ beneficiază de toate drepturile şi serviciile educaţionale, psihoterapeutice, medicale şi sociale, conform principiilor incluziunii sociale, echităţii şi al asigurării egalităţii de şanse (Ord. MECTS 5573/ 2011).
15509.    Şcoală profesională specială – Instituţie şcolară care prin organizarea şi desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare facilitează integrarea socioprofesională a elevilor prin certificarea calificărilor profesionale (Ord. MECTS 5573/ 2011).
15510.    Şcoală specială – Unitatea de învăţământ în care se asigură de către profesori specializaţi educaţie şi intervenţie psihopedagogică persoanelor cu diferite tipuri şi grade de dizabilităţi/ deficienţe (Ord. MECTS 5573/ 2011).
15511.    Şedinţă de bursă – Perioadă în cadrul căreia se efectuează tranzacţiile cu titluri financiare în cadrul bursei de valori; se stabileşte prin regulamentul bursei.
15512.    Şedinţă de judecată în prima instanţă – Reprezintă punctul central al întregii activităţi, în cadrul ei soluţionându-se cauza penală respectându-se principiile de bază ale procesului penal, găsindu-se aplicabilitate, în mod deosebit, principiile oralităţii, publicităţii şi contradictorialităţii. Şedinţa de judecată are activităţi complexe, cărora legea le dă o reglementare amplă.
15513.    Şedinţă deschisă – Adunare deschisă; şedinţă sau adunare la care sunt invitate şi persoane din afara organizaţiei respective.
15514.    Şef al compartimentului financiar contabil – Persoana care ocupă funcţia de conducere a compartimentului financiar-contabil şi care răspunde de activitatea de încasare a veniturilor şi de plata cheltuielilor sau, după caz, una dintre persoanele care îndeplineşte aceste atribuţii în cadrul unei instituţii publice care nu are în structura sa un  compartiment financiar-contabil sau persoana care îndeplineşte aceste atribuţii pe bază de contract, în condiţiile legii (L 500/ 2002; L 273/ 2006).
15515.    Şef de filă – Bancă ce reprezintă sindicatul de emisiune sau consorţiu care acordă credite faţă de societatea sau colectivitatea publică aflată în căutare de capitaluri. Această bancă este însărcinată să efectueze negocierile necesare şi să execute operaţiunea.
15516.    Şocuri asupra cererii agregate – Şocuri (impulsuri de schimbare) ce influenţează totalul veniturilor destinate cheltuirii, putând fi generate, spre exemplu, de măsuri de politică fiscală (modificări de cheltuieli ale guvernului şi/ sau de impozite), de modificarea condiţiilor care influenţează economisirea şi îndatorarea (mişcări ale ratelor dobânzilor) sau de fluctuaţiile schimburilor comerciale cu alte ţări (exporturi şi importuri) (aggregate demand shocks).
15517.    Şocuri asupra ofertei agregate – Şocuri (impulsuri de schimbare) ce influenţează costurile pe care le suportă producătorii (preţuri ale materiilor prime, salarii) (aggregate supply shocks).
15518.    Şomaj – Există şomaj atunci când persoane care vor să lucreze în meseriile pentru care sunt calificaţi şi în condiţiile unui salariu normal, nu găsesc loc de muncă sau caută loc de muncă, dar nu au pregătirea necesară pentru slujbele care se oferă.
15519.    Şomaj ciclic – Şomaj generat de fluctuaţiile activităţii economice.
15520.    Şomaj fricţional – Şomaj pe termen scurt generat de fenomene normale pe piaţa muncii; de exemplu, schimbarea locului de muncă sau intrarea absolvenţilor pe piaţa muncii.
15521.    Şomaj structural – Şomaj generat de modificările care apar în structura pe ramuri şi subramuri a economiei; drept urmare cererea şi oferta nu se mai acoperă reciproc: cei care caută loc de muncă pot avea domiciliul în alte localităţi decât în acelea unde există locuri de muncă, precum şi alte competenţe profesionale decât cele cerute.
15522.    Şomer – Persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a. este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minim 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; b. starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; c. nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor de şomaj şi stimulării ocupări forţei de muncă, în vigoare; d. este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă (L 76/ 2002).
15523.    Şomer înregistrat – Persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile de a fi şomer şi se înregistrează la agenţia de ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă (L 76/ 2002).
15524.    Ştat de funcţii – Act sintetic, reglementat prin legislaţia salarizării personalului din sectorul bugetar.
15525.    Ştat de personal – Act sintetic, întocmit pe baza ştatelor de funcţii, reglementat prin legislaţia salarizării personalului din sectorul bugetar, care cuprinde pentru fiecare instituţie publică (unitate bugetară), numărul maxim de posturi divizat pe grupe de funcţii şi cu precizarea fondului de salarii corespunzător.

Notă: Paginile cu ”definiții, expresii, etc” cuprind grupuri de 1.000 de astfel de ”acumulări” din motive de accesibilitate rapidă (paginile de mari dimensiuni încărcându-se cu greutate, în special pe dispozitivele ”mobile”). Utilizați ”Ctrl + f” pentru căutarea rapidă a ceea ce vă interesează!

Dorin M - 05 martie 2018