STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăCum funcționează... "Trupul" nostru (9)

Chiar dacă există numeroase dovezi ale activităţilor noastre de comunicare (transmitere de informaţii) "neconfirmate" (presentimente, gânduri comune mai multor persoane, etc), se admite, în general, că nu este demonstrată o altă cale naturală de obţinere a informaţiilor în afara celor constituite de organele de simţ. Este însă aceasta realitatea? Şi dacă nu, de ce sunt contestate alte modalităţi de transmitere a informaţiilor în lumea vie? Iată câteva întrebări la care ne propunem să "răspundem" în cele ce urmează.

Voi începe cu descrierea unui experiment. Un grup de specialişti în neurofiziologie, electronică şi cibernetică, urmăresc într-un laborator un subiect care părea să sfideze prin capacităţile sale legile cunoscute în funcţionarea creierului uman. Rând pe rând, fiecare dintre ei, putea transmite mental, la dorinţă, diverse mesaje pe care subiectul le recepţiona după un anumit timp, fără să piardă aproape nimic din conţinutul transmis. Experienţă după experienţă se derulează cu o reuşită nesperată. Se transmit cuvinte, fraze, ordine de acţiune. Se iau măsuri de precauţie pentru a înlătura orice subiectivism din partea cercetătorilor, orice posibilitate de fraudă din partea subiectului. Se dau ordine contradictorii pentru a deruta subiectul dar rezultatul este întotdeauna acelaşi... Succes total de comunicare.

Pare ceva legat de lumea ficţiunii?!? Ne aflăm în faţa unui experiment real de telepatie, în faţa acelui fenomen atât de contestat de unii, apărat cu înverşunare de alţii, de transmitere a informaţiilor de la un creier la altul pe alte căi decât cele obişnuite. Este adevărat fenomenul? Care sunt legităţile lui? Este posibilă cunoaşterea lor? Cu aceste întrebări "la bază" s-au efectuat numeroase studii fascinante, menite să lumineze un colţ infim din vastul câmp în care se proiectează enigma existenţei noastre.

Dar, mai întâi, am dori să discutăm accepţiunile actuale ale termenului de telepatie, care, după cum se ştie, înseamnă "fenomen psihic (neacceptat/ neaprobat de ştiinţă) de transmitere a gândurilor şi sentimentelor la distanţă, fără intermediul organelor de simţ obişnuite; comunicare extrasenzorială". Dacă în cazul omului poate fi acceptat "tale quale" (aşa cum este în realitate, ca atare), la alte niveluri biologice (unde, după cum vom vedea, se presupune de asemenea că există), este mai dificil de admis ca atare.

Ca o precizare suplimentară, în limbajul cercetătorilor şi comentatorilor, întâlnim frecvent substituirea termenului cu cel de "radiocomunicaţie biologică" sau de "transfer de informaţie biologică". Cum nu s-a demonstrat încă implicarea undelor radio în transmiterea informaţiilor biologice de la un creier în altul, preferăm să păstrăm termenii de biocomunicaţie şi de transfer de informaţie biologică, având cel puţin avantajul de a se insera în limbajul ştiinţific modern (fiecare epocă având "înclinaţia" de a-şi construi limbajul propriu).

Problemele ridicate de fenomenul de biocomunicaţie în afara limbajului, prezent la nivelul întregii lumi vii, de la formele cele mai simple de viaţă până la om, induc în planul cunoaşterii teoretice ca şi al realităţii practice consecinţe mult mai complexe decât par la prima vedere. Dacă telepatia există, atunci nu mai poate fi redusă la dimensiunile unui joc amuzant de societate. Realitatea reclamă în primul rând o realitate fizică, cercetătorii apreciind că fenomenul va constitui un obiect real de cercetare ştiinţifică când i se vor găsi corelaţii fizice, care efectiv trebuie să existe.

A spune că o intenţie, o dorinţă de acţiune se însoţeşte de materializarea unui câmp energetic în spaţiul ce ne înconjoară, aşa după cum pare să rezulte din cercetările de până acum, reprezintă pentru cel neavizat, limitat doar la noţiunile clasice cunoscute, o afirmaţie hazardată. Chiar dacă în prezent nu dispunem (nu vrem să dispunem) de mijloace foarte riguroase de certificare a câmpurilor energetice emise de organismele vii, toate premisele duc spre afirmarea existenţei lor.

Dacă telepatia există, atunci trebuie să admitem logic că s-a transmis ceva între experimentator şi subiect, altfel spus, între emiţător şi receptor. S-a transmis, desigur, o informaţie elaborată în creierul emiţătorului. Informaţia, după cum ştim, nu poate fi transmisă fără suport energetic. Nu se cunoaşte încă natura acestei energii, experimentele de descifrare eşuând în majoritatea lor, ceea ce nu înseamnă că ea nu există şi că nu va fi găsită cândva.

Revenind la experimentele realizate, receptorul avea nevoie de o stare psihică particulară, constând într-o îngustare a câmpului conştienţei cu limitarea stimulilor veniţi din afara organismului. Solicita absenţa zgomotelor din jur şi îşi bloca vederea. Automat apoi intra într-o stare psihică particulară propice unei asemenea recepţionări. Hotărârea asupra ceea ce se dorea să se transmită şi desemnarea celui ce urma să transmită erau fixate în comun, subiectul receptor aflându-se în acest timp în afara incintei, însoţit de un colaborator, el însuşi străin de conţinutul mesajului propus a fi transmis. Prin stabilirea ad-hoc a mesajului se dorea să se îndepărteze orice posibilitate de cunoaştere prealabilă a sa.

Mai mult, unele mesaje, ca numerele de telefon, nici nu se pronunţau, fiind scrise pe o hârtie, care după ce se citea era imediat distrusă. Odată precizat mesajul, subiectul era invitat în laborator şi i se indica cine va fi emiţător. Este interesant aici de relatat că subiectul, deşi lucra doar cu un singur emiţător, cerea ca toată lumea prezentă să se concentreze spre acelaşi scop, precizând că îi facilitează recepţionarea mesajului (în alte experimente, mai rar, subiectul nu avea nevoie de un efort colectiv). Ca emiţători au urmat pe rând fiecare din experimentatorii prezenţi.

După un anumit număr de repetări, s-a constatat în mod evident că se obţineau rezultate mai bune în cazul anumitor emiţători, timpul necesar subiectului pentru recepţionarea mesajului reducându-se uneori la jumătate. Astfel, în intervale de timp ce variau de la "instantaneu" la maxim 5 minute, receptorul se concentra asupra mesajului transmis, cu vederea blocată şi uneori cu mâinile întinse (probabil şi pentru a evita obstacolele din cameră). Din când în când mulţi receptori păreau că pierd legătura şi atunci atingeau cu mâna fruntea sau degetele emiţătorului (sau altă formă de contact fizic), fără ca aceasta să constituie o condiţie obligatorie a receptării mesajului.

În plus, receptorii solicită adesea ca mesajul să nu fie format dintr-o frază complicată, ci din construcţii simple, dacă era format din mai multe fraze fiind necesar să fie transmis pe fragmente. Astfel s-a ajuns la concluzia că recepţionau mai uşor impulsul gândului decât conţinutul semantic. Spre exemplu, se executa mai uşor indicaţia de a saluta dacă i se comanda mental receptorului "Braţul sus!" decât "Salută!". Spunem mai uşor, pentru că nu era exclusă nici recepţionarea unor ordine mai complicate.

Această observaţie a sugerat că probabilitatea decodificării mesajului se face la niveluri cerebrale arhaice din punct de vedere filogenetic. Elaborările sintactice care solicită formaţiunile cerebrale mai recente filogenetic erau mai greu decodificate, funcţie de subiectul receptor. "Pe scurt", prima condiţie pentru recepţionarea mesajului era claritatea sa, atunci când se dădeau ordine voit contradictorii, majoritatea receptorilor intrând în derută.

Vine acum descrierea unei parţi interesante a cercetărilor... S-a intenţionat a se şti dacă subiecţii conştientizează complet ceea ce au de executat şi dacă li s-ar cere acţiuni iraţionale, contrare logicii sau voinţei sale. Cu alte cuvinte, se intenţiona să se ştie pe această cale dacă se pot săvârşi acţiuni vulnerabile pentru umanitate. De exemplu, unul din primele ordine ilogice a fost ca subiectul să-şi arunce pe jos un obiect vestimentar propriu. De fiecare dată, acesta l-a aşezat pe un scaun şi experimentatorilor nu le-a fost clară intenţia.

Atunci s-a hotărât, de exemplu, să i se ordone să arunce pe fereastră unele din ustensilele profesionale existente la îndemână. De exemplu, subiectul a ales un instrument de testat reflexe, s-a dus la fereastră şi a început să bată cu el ritmic în pervaz, fiind complet orientat cu faţa spre exterior, emiţătorul repetând mereu în gând: "Aruncă-l. aruncă-l, aruncă-l!" Subiecţii s-au opus întotdeauna acestei comenzi, unul din exemplele de manifestare fiind: "Chiar vreţi să-l arunc? Cine o să se ducă după el? sau Dacă lovesc ceva?".

Mai mult, orice comandă ce putea răni ceva, ce putea schimba cu ceva ordinea normală a lucrurilor şi/ sau evenimentelor. Chiar şi atunci când s-au ales subiecţi de testare cunoscuţi ca sangvinici sau colerici cu dese manifestări agresive în situaţiile normale de comportament, când li s-a cerut să realizeze operaţii similare cu cele descrise mai sus, au reacţionat identic, subiecţii fiind pe deplin responsabili de gesturile pe care le executau.

În acest sens vin şi relatările multiple ale practicanţilor de tehnici alfa sau teta care relatează că, oameni supuşi greşelii fiind, au avut încercări de a provoca unele "daune" (care încălcau liberul arbitru al persoanei ţintă). De fiecare dată respectiva încercare le provoca puternice dureri de cap fără a realiza alt efect (de "daună" asupra unui subiect). Mai mult, din observaţii, s-a putut constata şi, efectiv, măsura că, efectul transmis "în acord" asupra unei alte persoane are un efect de minim trei ori mai mare decât asupra propriei persoane, efectul de "penalizare" în cazul intenţiei de a provoca o anume "daună" respectând această regulă, dar asupra emiţătorului.

Din aceste "constatări" experimentale (şi, mai ales, practice) mai rezultă şi un argument în favoarea realităţii fenomenului. Câtă vreme subiecţii receptor şi emiţător se aflau faţă în faţă şi se făcea chiar contact tactil între ei, efectele erau semnificativ mai mari. Voi face acum o mică "paranteză destinată materialiştilor sceptici". Da, aveţi dreptate! Cât timp există acest contact direct există şi posibilitatea fraudei care să infirme astfel cele constatate.

Se pot sesiza gândurile/ intenţiile unui om din mimică, mişcările inconştiente ale mâinilor, degetelor, mişcările involuntare ale musculaturii (fenomen denumit cumberlandism) dar explicaţia ni s-ar părea cel puţin fantezistă (chiar şi intenţionat supralicitată) pentru că este greu de înţeles cum am putea citi gândurile unui om punându-i mâna pe frunte, cap sau mâini sau cum ne-am putea exprima, de exemplu, foamea printr-o mişcare involuntară a muşchilor de la picioare sau din altă zonă a organismului. Aşadar, dragii mei materialişti, această interpretare este a Dumneavoastră şi nu a realităţii.

Mai mult, subiectul receptor este capabil să recepteze mesajele de la distanţă, în condiţii în care nu vedea emiţătorul şi, mai ales, în condiţii în care era dificilă "ghicirea" intenţiei emiţătorului sau o coincidenţă.. Nimeni nu se poate gândi că este firesc să primească o dispoziţie prin care să poată face "daune". Nimeni... Chiar şi popularul "deochi" nu este altceva decât un mesaj care acceptăm să îl executăm în "dauna" noastră proprie (dar despre asta în altă postare, viitoare). Să revin la descrierea experimentelor!

O altă observaţie desprinsă din experimente a constat în sesizarea că subiectul receptor, în drum spre obiectul care îi era transmis telepatic, înlătura toate celelalte obiecte întâlnite în calea sa. De exemplu, telefonul se afla în capătul opus al biroului în raport cu direcţia din care venea subiectul. Toate celelalte obiecte de pe birou erau luate în mână şi, fără a schiţa vreun gest de testare a intenţiilor experimentatorilor, le îndepărta din drumul său spre telefon.

Acest lucru a atras concluzia că energia purtătoare de informaţie are o forţă de impact, de lovire şi îndepărtare a obiectelor (forţelor, energiilor, etc) ce stau în calea "împlinirii" lor (asemenea unei ape care înlătură orice obstacol din calea ei spre a ajunge acolo unde trebuie). Desigur nu poate fi vorba despre demonstraţii ştiinţifice, ci doar de observaţii care, adăugate tuturor celorlalte ar putea fi semnificative sau, tot aşa de bine să nu însemne nimic...

Totuşi, de fiecare dată când se realizează astfel de experimente, din dorinţa de a se obiectiva nişte parametri cuantificabili ce se întâmplă în timpul desfăşurării fenomenelor, se efectuează numeroase determinări cu aparate "certificate" ştiinţific. Astfel, electroencefalograma efectuată în momentul pregătirii în vederea primirii de mesaje arată un ritm alfa bine exprimat. Aceasta este faza în care subiectul se află cu ochii închişi, imobil, relativ relaxat, iar respiraţia este amplă şi profundă. Imediat ce se trecea la executarea de gesturi, traseul encefalografic apărea parazitat de mişcări cu un ritm rapid, specific stării de activitate cerebrală de tip beta.

Cazurile de detecţie imediată, chiar de anticipare a mesajului ce urma să fie transmis către receptor îl găseau pe acesta din urmă în "platou" de unde teta cu interferenţe slabe de "funcţionalitate alfa", orice trecere la răspunsuri care solicitau executarea de gesturi ridicând imediat "prelevările" EEG spre forma descrisă mai înainte. după aceste "eforturi" se constată o epuizare accentuată a subiectului receptor, fiecare încercare de repetare necesitând un efort considerabil. Acest efort se "reflectă" la nivelul receptorului sub forma ochilor care par ale unui om care nu a mai dormit de mult timp sau a plâns mult.

Presiunea arterială creşte cu 30-40 mm Hg faţă de normal, iar contracţiile cardiace se accelerează cu 20-40 pulsaţii în plus. Mai mult, deoarece subiecţii, după cum am menţionat, recurgeau uneori la contact cutanat, s-a determinat conductibilitatea electrică în aceste zone atât la subiectul, receptor, cât şi la emiţător. S-au constatat scăderi ale rezistenţei electrice, deci creşteri ale conductibilităţii electrice, la valori semnificativ mai mici în raport cu cifrele înregistrate înainte de începerea experimentului (rezistenţa a scăzut de la 300 K ohmi la 65 - 70 K ohmi).

S-au determinat, de asemenea, rezistenţele electrice cutanate în puncte de pe traseele energetice precizate de medicina tradiţională chineză (de exemplu vertexul - vasul guvernator, considerat de medicina chineză ca având rol de antenă pentru organism, singurul punct care rămâne "treaz" când omul doarme) înregistrându-se aceleaşi modificări de rezistenţă (deci de conductibilitate).

Nu se pot trage concluzii deosebite din creşterea conductibilităţii electrice cutanate în timpul experimentului deoarece este bine cunoscut din fiziologie că, în stare de relaxare, rezistenţa cutanată este crescută în timp ce în starea de activitate emoţiile o diminuează. Credem însă că, chiar dacă nu aduce date noi, ne furnizează unele elemente acre nu pot fi contestate. Scăderea rezistenţei electrice la nivelul pielii poate însemna o creştere a accesibilităţii, o "deschidere a porţii" la acest nivel pentru câmpul energetic purtător de informaţie. Am arătat mai sus că energia vehiculată la nivelul organismelor vii are şi o expresie electrică.

În concluzie, o creştere a conductibilităţii în zonele cutanate, ar putea fi considerată cu rol de antenă pentru organism în timpul transferului de informaţie la distanţă, precum şi ca o facilitare a posibilităţilor de transmitere şi recepţie (a nu se "pierde pe drum" că acest lucru se face voluntar, de către indivizi care participă voluntar ca emiţător şi receptor, deci, aceste procese sunt supuse sau influenţate de conştient).

Mai mult, de reţinut, este departe de noi ideea de a susţine că se demonstrează prin aceasta natura electromagnetică a energiei care vehiculează informaţii la distanţă între organismele vii. Susţinem doar că experimentele acestea pledează pentru existenţa posibilităţii de a transmite şi de a recepţiona informaţii biologice pe alte căi decât cele admise clasic (dar în directă tangenţă cu ele). Transferul de informaţie presupune în mod obligatoriu un vehicul energetic, un câmp energetic de informaţie, deci emis de organismul viu. Acest transfer de informaţie biologică a fost, de altfel, după cum vom vedea mai departe, urmărit şi prin mijloace de vizualizare a energiei purtătoare (biocâmpului) de către o serie de alţi cercetători.

O concluzie ce se poate trage este legată de limbajul universal sau gândirea fără cuvinte. Vom pleca de la formarea ideilor în creierul transmiţător. Acestea au fost cuvinte formulate evident în cuvinte, asupra cărora s-a subiectul concentrat pentru a le transmite receptorului, fără a fi exprimate în limbajul vorbit. Şi ele sunt recepţionate aşa cum au fost formulate. Nefiind vorba, după cum am discutat, de o ghicire întâmplătoare sau de o coincidenţă, înseamnă că în creierul receptor a ajuns informaţia emisă şi dacă informaţia implică prezenţa unor semnale purtătoare de informaţie, deci un suport energetic, atunci vom deduce logic că, odată cu formularea cuvintelor noi emitem şi un câmp energetic în procesul de gândire (lucru demonstrat de orice măsurători EEG efectuate).

Așadar, odată cu schimbul verbal de informaţie se petrece şi un transfer de energie. Gândul, în această accepţiune, ne apare ca o forţă materială, un câmp energetic (aceasta este informaţia cea mai încărcată de semnificaţii în toate experimentele efectuate). Deci, un simplu gând, mărturisit numai nouă înşine, poate în anumite împrejurări, să provoace o acţiune prin receptarea sa de către alt creier.

Ipotetic am putea considera că, într-o primă fază are loc elaborarea câmpului energetic purtător (sau, pur şi simplu, se manifestă energia creată prin acel gând, de către acel gând) de informaţie la niveluri mai profunde şi, filogenetic, mai vechi ale creierului, în stări "de funcţionare" alfa, teta sau delta, iar într-o a doua fază s-ar petrece codificarea sa în cuvinte la niveluri superioare de către formaţiunile cerebrale de achiziţie filogenetică recentă (manifestă în stare beta, relativ şi alfa).

Dacă subconştientul este considerat anticamera conştienţei, zona în care "fermentează" ideile sau sediul pregândirii, atunci acesta trebuie să fie şi nivelul la care este generat câmpul energetic purtător de informaţie. Acest prelimbaj ar constitui, în concepţia noastră, limbajul universal, nemediat de cuvinte şi accesibil tuturor fiinţelor (de la celule izolate, la plante, animale şi om). Atât de controversata gândire fără limbaj şi-ar putea găsi prin această ipoteză (destul de reală) o explicaţie, susţinută de altfel şi de prezenţa unor rudimente de gândire la animale. Poate fi o gândire concretă, în imagini, implicată, după cum vedem, şi în fenomenul telepatic. Gândirea fără cuvinte ar putea fi văzută, deci, ca un câmp purtător de informaţie mentală care precede cuvântul (interpretarea acestuia fiind realizată şi de conştientul nostru pentru a fi transmisă altor conştienţe).

În acest context mai trebuie să ne întrebăm dacă o sugestie terapeutică nu ar putea fi în acelaşi mod generatoare de acţiuni curative?!? Sugestia este adesea cotată ca un fenomen banal, considerat de cele mai multe ori în sens peiorativ. Auzim adesea spunându-se relativ la o terapie a cărei explicaţie ştiinţifică nu o avem că "ce altceva ar putea fi decât o sugestie?!?" Sau, mai tehnic, efect placebo (termen acceptat şi deseori utilizat la toate nivelurile medicale şi farmaceutice)...

Deci, o sugestie, dar o sugestie în care, pe lângă semnificaţia informaţiei propriu-zise ce este integrată de bolnav în funcţie de coordonatele sale socio-culturale şi psihologice, apare şi un transfer energetic, capabil prin sine de acţiune în organism. Mulţi cercetători au demonstrat că până şi substanţele administrate ca placebo, deci cu funcţie de sugestie, pot acţiona prin simpla declanşare de endorfine. Cu alte cuvinte, sugestia este capabilă să declanşeze o acţiune fiziologică, concretă în organism.

Prin acest transfer energetic se pot înţelege şi o serie de alte fenomene considerate ciudate, miraculoase cum ar fi vindecările destul de "curente" din terapiile alfa şi teta, precum şi cele din noua medicină şi medicina populară, vindecările rare în cazul unor boli grave prin procedee ce se înscriu în sfera psihologică, fără a uita de placebo şi nocebo sau de influenţa benefică sau malefică asupra noastră a gândurilor "bune" sau a celor "rele". Indicaţia şi eficienţa unor modalităţi de relaxare sau a unor tehnici de origine asiatică prin care se urmăreşte menţinerea pe un timp determinat a unor stări fără gânduri îşi pot găsi, de asemenea, suport ştiinţific.

Dar, ajunge pentru azi...

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro