STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăCum funcționează... "Trupul" nostru (11)

Conceptul de bioenergie are un sens larg, incluzând în sine şi pe acela al câmpului energetic emis de un organism şi receptat de altul. Cercetătorii ruşi folosesc pentru câmpul emis de organism termenul de radiaţie biologică. Experimental. aceşti cercetători, au urmărit această radiaţie biologică prin transferul de informaţie şi energetic dintre două fiinţe umane, dintre om şi alte forme de viaţă tip organism, dinte om şi microorganisme precum şi dintre om şi plante, cercetările lor fiind deosebit de susţinute îndeosebi în studiul fenomenelor telepatice. Ce au descoperit ei?

Asupra unei culturi de microorganisme se poate exercita de către unii subiecţi umani, printr-un efort de concentrare psihică, efecte de inhibare sau de favorizare a dezvoltării acestei culturi, constatând că influenţa exercitată de om asupra microorganismelor este maximă până la distanţa de un metru şi minimă începând de la distanţa de 10 metri ("distanţa" de acţiune fiind limitată doar de dimensiunile Terrei - se pare că au "prelungit" distanţa de experimentare până în spaţiu, dar nu au "depăşit" limite ce puteau fi "atinse" pe pământ).

Apoi, ei au experimentat cu succes biocomunicaţia prin intermediul animalelor. Se spune că succesul celebrului dresor de animale V. Durov se datora nu numai artei sale, ci şi capacităţii de a se face înţeles de animale pe cale telepatică. La experienţele de telepatie cu câinele său Mars au participat mai multe personalităţi ştiinţifice ale vremii, printre care şi marele neurolog rus Sechterev. La ordinul telepatic transmis de Durov, câinele este capabil să aducă anumite obiecte din alte încăperi sau să execute unele acţiuni fără să vadă sau să audă dresorul.

Dar, fenomenul comunicării psihice între om şi animale, în speţă câinele, nu este aşa de ciudat precum ar părea la prima impresie. Majoritatea celor ce s-au ocupat de fenomen au remarcat că situaţiile cele mai propice de producere a telepatiei sunt acelea în care există o armonizare psihologică între cei doi parteneri, o afinitate psihică. Ori, câinele este animalul care şi-a demonstrat un ataşament de o fidelitate remarcabilă. După unii autori, acest ataşament al câinelui a jucat un mare rol chiar în consolidarea societăţii omeneşti.

Astfel, sunt citate adesea exemple impresionante ca dovadă a acestui ataşament al câinelui faţă de stăpânul său, fiind cunoscute cazuri când câinii au decedat (întâmplător?!?) odată cu stăpânii lor, câini care au urmat cortegiile funerare ale stăpânilor lor şi nu au mai părăsit mormântul acestora până ce au murit prin înfometare, precum şi multe, multe alte "istorii" legate de sacrificii pentru stăpâni, etc. Toate aceste reacţii ale animalelor, atât de ciudate pentru noi, pot susţine ideea unui "contact psihologic" între om şi animale şi, de aici, şi posibilitatea unei comunicări telepatice.

Experienţe de transfer telepatic riguros controlate ştiinţific au fost efectuate de-a lungul unei vieţi de profesorul Leonid Vasiliev. Acesta a prezentat cercetările sale asupra a ceea ce el denumea "sugestie la distanţă". Împreună cu grupul său de colaboratori a reuşit să provoace somnul hipnotic unor subiecţi aflaţi la distanţă. De asemenea, el a izbutit să inducă în timpul somnului vise dirijate, prin concentrarea mentală asupra unei teme pe care încerca (şi reuşea) să o transmită subiectului adormit. Acesta era convins că transmiterea informaţiei la distanţă realizată între două creiere se petrece prin intermediul undelor electromagnetice.

În acest scop introduce fie subiectul, fie pe hipnotizator într-o cuşcă tip Faraday, care, cum se ştie, are proprietatea de a bloca transmiterea undelor electromagnetice. Dar, în ciuda acestui fapt, experienţele de hipnotizare la distanţă nu au fost influenţate. Pentru a vedea dacă intensitatea fenomenului scade proporţional cu distanţa de transmitere, aşa cum se întâmplă în cazul undelor electromagnetice, efectuează experimente controlate la distanţe de mii de kilometri şi, din nou, fenomenul nu a suferit nici o perturbare. Experimentele au arătat aşadar că, distanţa nu influenţează comunicarea biologică, după L. Kogan (matematician şi cibernetician) nefiind exclus ca undele electromagnetice să vehiculeze informaţiile biologice la distanţă, dar lungimea lor de undă trebuie să fie, cel mai probabil, peste 1500 de metri.

Dar să descriu şi unul dintre aceste experimente. Deci, ca de obicei, se "ia" o distanţă de multe mii de kilometri între emiţător şi receptor. Ambii parteneri au fost supuşi, în prealabil, unor exerciţii de relaxare. În cazul telepatiei provocate, relaxarea psihică este o condiţie necesară îndeosebi pentru receptor, în timp ce în cazul telepatiei spontane s-a constatat că receptorul se află într-o stare de mare tensiune afectivă. Emiţătorul descrie un număr de obiecte sau obiective, pentru fiecare dintre acestea având la dispoziţie un anumit timp "de emisie".

Ca şi în cazul oricăror altor experimente (Stanford, etc), rezultatele au depăşit net coeficientul de probabilitate în producerea unui fenomen întâmplător şi se constată că receptorul a redat mai uşor elementele de ordin vizual concret, decât abstract (vezi şi postările anterioare). El a făcut o descriere fizică a obiectului recepţionat, dar nu i-a putut preciza cu uşurinţă denumirea. Dacă, spre exemplu, se recepţionează imaginea unui stilou, subiectul îl descrie ca pe un obiect alungit, cu o parte metalică strălucitoare, etc., dar îl va defini/ descrie mai greu ca stilou.

În alte experimente s-au efectuat în timpul "şedinţelor" şi măsurători telemetrice precum şi EEG. Starea de relaxare a fost controlată prin apariţia unui ritm alfa stabilit pe traseul encefalografic. Se proceda, astfel, la relaxarea timp de 30 de minute a subiectului receptor care nu ştia când va începe experimentul şi, după 1 - 1,5 secunde din momentul când emiţătorul se concentra să transmită, traseul EEG al receptorului s-a desincronizat şi au apărut fenomene de activitate cerebrală, surprinzându-se exact momentul în care subiectul recepţionează mesajul. Dra, abia după 5 secunde receptorul devenea conştient de această recepţionare.

Chiar dacă se poate constata că cercetătorii "nu prea au imaginaţie", "repetitivitatea" studiilor lor confirmă, fie şi datorită surselor diferite, "detaliile" fenomenului de comunicaţie biologică. Deci, avem aici dovada că putem primi de la semeni o serie de informaţii care rămân cantonate doar în subconştientul nostru, susţinându-se chiar că există un procent de minim 25% din oameni care primesc inconştient mesajele telepatice. În acest sens sunt destul de "dese" relatările experimentale (şi nu numai) ce descriu reuşita unor persoane în a comanda metal o serie de mişcări pe care subiecţii le executau fără să fie conştienţi că le-au fost comandate de altcineva.

Putem concluziona aşadar că există o comunicare conştientă şi alta inconştientă. Şi una şi cealaltă traduc unul şi acelaşi fenomen, prezenţa unui mesaj, a unei informaţii, în virtutea căreia un subiect (sau mai mulţi) întreprinde acţiuni adecvate acestora.

După unii cercetători şi/ sau comentatori, telepatia se produce între oameni mult mai frecvent decât o constatăm. Probabil că o recepţie inconştientă a gândurilor şi sentimentelor transmise de persoane cu care luăm contact generează atitudinea de simpatie sau de antipatie pe care o încercăm inexplicabil în faţa unui necunoscut. Aceleaşi experimente au demonstrat că se pot transmite unui subiect senzaţii dezagreabile, mergând până la stări de rău accentuate (de exemplu, clasicul deochi) sau dimpotrivă, se poate influenţa pozitiv subiectul (de exemplu tot cea ce este legat de noua medicină). Dacă fenomenul este posibil, atunci unele din elementele medicinei populare îşi pot găsi o explicaţie rezonabilă.

S-au relatat, în acest sens, cazuri curioase de transmitere a suferinţei între părinţi, între părinţi şi copii, compatibilitatea genetică "crescută" în "aliaj" cu compatibilitatea afectivă şi/ sau psihică mărind intensitatea acestor fenomene. De exemplu, un fiu are brusc o durere la nivelul unui dinte, acelaşi cu al mamei sale. Când mama şi-l extrage, durerea încetează şi la fiu. Exemplele asemănătoare sunt mai numeroase decât vă puteţi imagina.

Ar mai fi de amintit aici despre descrierile amănunţite ale lui Ignatenko care dă detalii despre intensele eforturi finanţate de stat (a nu se uita şi de cele efectuate de alte state cum ar fi SUA, Anglia, Franţa, Germania, etc) în direcţia "forţelor minţii noastre". Pe lângă telepatia clasică, biocomunicaţie, biolocaţie, etc. se merge până la influenţarea maselor de oameni precum chiar şi a vremii prin concentrare mentală... Dar, nu acesta este scopul postărilor mele... Să revin!

Se poate spune că fenomenul telepatic se petrece într-o lume a tăcerii. Nimic nu se aude, nimic nu se vede. Obişnuiţi să admitem doar ceea ce percepem prin simţurile noastre, rămânem puţin convinşi de ideea că tăcerea poate "vorbi". Oricât ni s-ar părea de ciudat, mulţi dintre acei care contestă fenomenul nu au în vedere decât acest argument, acesta însemnând însă a privi doar la suprafaţa lucrurilor şi nu în profunzimea lor. Puterea noastră de a percepe lumea este limitată prin graniţe bine cunoscute astăzi. Există sunete pe care nu le auzim (de exemplu, ultrasunetele) şi lucruri pe care nu le vedem (inclusiv nu percepem întregul spectru al luminii, "spectrul infraroşu şi ultraviolet" fiind "invizibil" percepţiei noastre directe).

Aparent, în tăcerea unei încăperi nu există nimic altceva. dar dacă dispunem de un echipament adecvat (celular, radio, televizor) liniştea va fi brusc întreruptă de sunete şi imagini. Acestea existau acolo sub forma undelor electromagnetice şi înainte de a le putea noi sesiza.

Dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică actuală a permis omului să pătrundă până la intimitatea atomului şi a componentelor acestuia. au fost create mijloace tehnice care pot determina dimensiuni de zeci de ori mai mici decât atomul de hidrogen. Şi această incontestabilă putere ne conferă uneori orgoliul de a refuza să credem că a rămas ceva nesurprins în fiziologia noastră. Rezervele ce se manifestă încă faţă de acest fenomen sunt explicate prin faptul că atestarea experimentală a telepatiei a adus doar dovezi despre existenţa sa, dar nu a elucidat şi toate necunoscutele ei, astfel rămânând multe întrebări fără un răspuns clar.

Şi, dacă există, de ce se manifestă atât de rar? Prin ce formă de energie este vehiculată informaţia  între emiţător şi receptor? Are vreun rol existenţa sa în lumea vie? Ce implicaţii poate avea validarea sa pentru cunoaşterea universului biologic?

Sistematizând din mulţimea de opinii formulate în legătură cu telepatia, am reţine argumente de ordin neurofiziologic, psihofiziologic şi biofizic.

Din punct de vedere al argumentelor neurofiziologice, cercetătorii identifică faptul că, undele implicate în transmiterea gândirii la distanţă sunt acelea cu frecvenţa de 10 Hz, adică undele alfa, dintre undele emise de creier, acestea dispunând de energia cea mai înaltă. Mai mult, din undele emise de creier ele sunt situate între starea de conştient şi cea de inconştient, interferând constant cu aceste stări. Ritmul alfa este ritmul stării de repaus psihic şi senzorial, deci al unei stări de relaxare maximă.

Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că, pentru a realiza o astfel de legătură bioinformaţională la distanţă, este nevoie, printre altele, ca emiţătorul să fie într-o stare de intensă activitate psihică, iar receptorul să fie într-o stare de maximă relaxare. Experimentele descrise anterior au confirmat EEG existenţa unui ritm alfa stabil. Se admite că în această stare creşte activitatea electrică a pielii prin scăderea rezistenţei electrice cutanate, musculatura se relaxează, respiraţia devine mai amplă şi mai lentă ca frecvenţă, chiar cu perioade de apnee. Ca urmare, presiunea bioxidului de carbon în sânge creşte, iar prin aceasta se provoacă o vasodilataţie în circulaţia cerebrală, cu aport energetic crescut pentru celula nervoasă. Subiectiv şi obiectiv, modificarea ritmului respirator după anume norme, bine precizate, poate induce la indivizii antrenaţi o stare de relaxare cu un ritm alfa corespunzător.

După cum se ştie, prin tehnici de relaxare, elaborate şi de către antici şi de către "moderni", ca şi prin antrenament de tip biofeedback, se obţin stări psihice corespunzătoare bioelectric ritmului alfa. dacă acest ritm este implicat în transferul de energie la distanţă, atunci ar apărea logic să dezvoltăm fenomenul pe căi artificiale (ceea ce au făcut toţi terapeuţii alfa, teta şi cercetătorii "din jurul lor"). Este ceea ce s-a şi observat de către unii cercetători în timpul antrenamentului prin biofeedback. mai mult, s-a încercat ideea transpunerii ideii în tehnică. dacă între două sisteme tehnice s-ar reuşi să se obţină o transmitere de informaţie pe frecvenţa ritmului alfa, susţin unii cercetători, telepatia ar obţine o deplină confirmare experimentală (cu toate problemele etice ce s-ar naşte din aceasta). Dar experimentele în acest sens n-au adus încă rezultatele scontate.

Din punct de vedere al argumentelor de ordin psihofiziologic sau psihodinamic se susţine că, în geneza fenomenului telepatic ar fi implicat polul inconştient al vieţii psihice. Dar, mai întâi, să facem o precizare de termeni. În limbajul curent, îndeosebi cel folosit de nespecialişti, se confundă termenul de subconştient cu cel de inconştient. Însă în accepţiunea specialiştilor, noţiunile au sensuri distincte. Subconştientul este conceput ca un nivel autonom, intermediar între conştient şi inconştient. Ar fi stratul de rezervă (gândirea latentă - unde, predominant se manifestă undele alfa şi teta) din care unele elemente merg spre conştient (unde beta), iar altele spre inconştient (caracterizat, probabil, de undele delta).

Suntem pe deplin convinşi de vulnerabilitatea acestei scheme simplificatoare a noţiunii de inconştient dar, pentru necesităţile noastre de lucru, preferăm să adoptăm o viziune bipolară, înscriind sfera psihică între polul conştient şi cel inconştient. Aşa cum ne-o relevă astăzi cunoaşterea ştiinţifică, viaţa poate fi înţeleasă prin drumul parcurs de materie de la tăcerea minerală până la reflectarea umană.

O serie de situaţii particulare din viaţa noastră, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea unor subiecţi umani de a reda în stare de hipnoză amănunte exacte ale unor trăiri nesemnificative, aparent de mult uitate, ca şi prezenţa la acest nivel nu numai a unor pulsiuni "oarbe", ci şi a unor acţiuni cu conţinut complex orientat spre finalităţi adaptative (spre exemplu, programele prin care se desfăşoară întreaga noastră viaţă vegetativă), ne permit să considerăm ca fiind mult mai adecvat termenul de subconştient decât acela de inconştient. Concret, viaţa stă în ceea ce numim inconştient.

Întregul laborator al vieţii, de o complexitate încă greu de descifrat în toate detaliile sale, este dirijat de la acest nivel. Imixtiunea noastră, a conştienţei, în "treburile" sale, mai degrabă îl impietează decât îl favorizează, cu excepţia celor antrenaţi în mod special, nimeni dintre noi neputând comanda, de exemplu, inimii să pulseze mai repede sau mai încet, nu poate da ordin tubului digestiv să funcţioneze mai bine, ş.a.m.d. Angrenajul prin care trăim presupune conducerea a miliarde de celule vii care trebuie să funcţioneze coordonat şi ritmic prin intermediul altor miliarde de interacţiuni. Câtă vreme suntem sănătoşi, toate aceste reacţii se desfăşoară cu o precizie matematică.

Dar, să ne imaginăm ce activitate presupune numai înlocuirea în timp de 6 luni a acestui adevărat cosmos celular. Şi, despre toate acestea, conştientul nostru nu ştie nimic sau, cel mult constată câte ceva, el fiind doar beneficiarul, dar nu şi dirijorul acestui mic infinit. Noi luăm act doar de trebuinţele sale globale şi le acordăm satisfacţie, în funcţie de o altă complexitate de factori biopsihosociali, dar nu avem nici o participare conştientă la evenimentele ce se petrec în interiorul nostru şi care, prin dimensiunea lor spaţio-temporală, scapă simţurilor noastre. Pentru a se menţine, viaţa are nevoie de structuri care să funcţioneze perfect.

Ori, nici o minte "conştientă" nu are capacitatea de a îndeplini o asemenea performanţă, de aceea natura nu a lăsat soarta vieţii în mâini atât de puţin sigure. Şi apoi, este uşor de înţeles ce s-ar fi întâmplat dacă, dat fiind volumul de informaţii cerut de relaţionarea cu mediul, conştientul nostru ar fi avut de coordonat şi astfel de obligaţii.

Deducem, din cele expuse, că ceea ce noi numim inconştient se află mai mult decât în conştient. De altfel, viaţa noastră psihică a fost comparată cu un iceberg din care trei sferturi (sau mai mult) rămân invizibile (în apă) şi doar un sfert apare accesibil privirii. Ceea ce se vede ar putea reprezenta partea conştientă a vieţii psihice, iar ceea ce nu se vede ar fi partea sa inconştientă. De aici preferinţa noastră pentru denumirea de subconştient, înţelegându-l ca distanţă ce precede conştientul şi în care înglobăm toate fenomenele situate în afara conştienţei. În accepţiunea noastră, deci, distingem un pol conştient şi altul subconştient, ultimul însumând şi categoria de inconştient şi cea de subconştient. Însă, în postările viitoare, vom respecta în expuneri termenii, aşa cum i-au folosit diverşii autori şi cercetători în materialele din care mă inspir...

Dacă, odată cu Jung, admitem existenţa unui inconştient colectiv comun tuturor indivizilor ce aparţin unei specii, diferit de inconştientul individual, telepatia s-ar situa la nivelul primului. De aici posibilitatea existenţei unei astfel de comunicări la nivel de specie. Dar dacă luăm în consideraţie că unele experienţe/ experimente au sugerat existenţa unei relaţii informaţionale, adică a unei comunicări prezente nu numai între indivizi ce aparţin aceloraşi specii, dar merge până la celule vii detaşate din organisme deosebite ca regn şi specie, atunci trebuie să extindem noţiunea de inconştient colectiv la întreaga lume vie. Se consideră că, fiind o funcţie latentă a inconştientului, telepatia s-ar manifesta îndeosebi în stări ce ţin de sfera afectivă, mari pasiuni, mari trăiri emoţionale exprimate prin sentimente de intensă fericire sau, dimpotrivă, de intensă durere sufletească. Este poate şi motivul esenţial pentru care astfel de experienţe nu pot fi create la dorinţă. Cum să se reproducă o tensiune dramatică trăită între mamă şi fiu, aflaţi la distanţă unul de altul?

Sunt însă citate experienţe pe animale care reacţionau prin apariţia unui impuls nervos (potenţial evocat) pe electroencefalogramă ori de câte ori puii lor aflaţi în altă parte erau sacrificaţi. Ne-am putea imagina că întreaga lume vie este cuplată la un vast sistem de comunicare subconştientă. Prin intermediul acestui sistem ar putea fi transmise informaţii comune la tot ceea ce este viu, informaţii specifice speciei şi informaţii proprii doar indivizilor. Informaţia de favorabil sau nefavorabil, respectiv de bine sau rău, elemente de care depinde viaţa într-un biosistem, ar putea constitui o informaţie cu acces la nivel general pe întreaga scară biologică.

Informaţiile cu adresabilitate numai pentru specie ar putea fi considerate cele referitoare la comportamentul indivizilor dintr-o specie. O parte din informaţiile recepţionate subconştient au răsunet numai la nivel de individ şi ar deveni conştiente numai arareori, cu frecvenţa pe care o cunoaştem în cazul telepatiei. Ipotetic, am putea considera modalitatea telepatică de comunicare ca o cale de rezervă pentru individ, de care s-ar face uz numai în situaţii limită, critice pentru existenţă. Manifestarea sa sporadică ar putea fi expresia gradului de accesibilitate scăzut pentru astfel de informaţii la nivelul conştientului. Este posibil ca cenzura conştienţei să se opună răzbaterii până la nivelul său a unor astfel de informaţii. Un argument în acest sens l-ar constitui accesibilitatea mai mare pentru acest fel de experienţe în timpul hipnozei şi al somnului.

Experienţe de mai mulţi cercetători (de multe ori independenți unii de ceilalți) efectuate de-a lungul mai multor ani, au relevat că "stările alterate" ale conştienţei (cum ar fi în cazul hipnozei, somnului şi viselor, dar şi în alte cazuri) sunt cele mai propice pentru producerea fenomenului de telepatie. Astfel, se constată statistic, că posibilităţile de a obţine experimental astfel de transmiteri în somn sunt semnificativ mai mari decât în cazul stării de veghe. Astfel, se procedează mai des spre analizarea prin prisma inconştientului condiţiile de producere a fenomenului telepatic.

Aşadar, cercetătorii consideră că este necesară conectarea individului la două niveluri: al experienţei şi al emoţiei. "Se impune "o sustragere a individului din realitatea imediată şi plonjarea sa în câmpul posibilităţilor de comunicare latentă. Scopul acestei retrageri din realitate este integrarea spontană într-o stare de empatie pură, primordială, de armonizare şi simpatie cu cele mai vaste perspective pe care le oferă lumea noastră vie. Această tendinţă deschide omul tuturor influenţelor vitale, făcându-l să perceapă şi să articuleze conştient acei stimuli din lumea exterioară care au un sens şi o semnificaţie pentru noi şi care ar rămâne altfel imprecişi şi flotanţi".

Asemenea lui Freud, cercetătorii se întreabă dacă aceste posibilităţi ale psihicului nostru sunt "vestigii arhaice" sau "nucleul unor noi potenţialităţi". Îmbrăţişând ambele supoziţii, ei sunt de părere că acest mod de comunicare, uitat, regresat, poate fi reactivat. "Prin antrenament, noi trebuie să putem depăşi porţile unei dinamici arhaice în care se află în somnolenţă potenţialităţi ascunse şi să găsim calea spre o nouă creştere a individului şi a societăţii".

Chiar ajunge pentru azi!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro