STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăCum funcționează... "Trupul" nostru (16)

Dacă în postarea de ieri am "discutat" despre inteligenţa materiei, azi, evident, este rândul inteligenţei naturii. Şi, într-o directă continuare...

La nivelul atomului nu sunt nici idei şi, deci, nici căutări, dar nici eroare sau succes, acesta desfăşurându-şi existenţa circumscrisă legităţilor care îl guvernează. Asta atât timp cât nu ne referim la universul subatomic, unde guvernează principiul incertitudinii, care sugerează mai degrabă o lume a deliberării, a "voinţei libere", decât un tipar precis de conduită. Aşadar, totdeauna, unirea a doi atomi de hidrogen cu un atom de oxigen va conduce la o moleculă de apă. ŞI, graţie acestei precizii din natură a putut apare şi exista lumea. Ezitările şi erorile inteligenţei umane îi sunt străine, din fericire pentru noi, deoarece, după cum vedem, este un rost, un sens adânc, în această încifrare de inteligenţă a materiei.

Trecerea de la această materie, denumită de noi "anorganică" spre cea "organică", apoi spre cea "vie", fără a lua în considerare ideea de fiinţe monocelulare, este un lung drum ce dovedeşte brut inteligenţa materiei. O inteligenţă care a "construit" primii aminoacizi care au început să "ştie" să se replice şi, ulterior, să ştie să "replice" un ansamblu admirabil ce poate fi denumit celulă (fiinţă monocelulară).

La nivelul fiinţelor monocelulare, inteligenţa bazală este dezvoltată atât cât să servească complet necesităţilor acestora, fără a se putea considera a fi nici inferioară, nici superioară. Un infuzor execută, după cum am văzut în postările anterioare, acţiuni foarte exact coordonate, fiind capabil să "ştie" să-şi caute hrană în mediul exterior, să evite pericolele, să respire fără plămâni, să se hrănească fără stomac, să-şi improvizeze la nevoie organe şi mijloace de deplasare din propriul său corp. Inteligenţa noastră verbalizată nu poate atinge asemenea performanţe în afara cadrului ştiinţific specializat, iar când o face, rezultatul este cel al unei opere artificiale care a profitat de baza ce există deja, fără nici un fel de "inventivitate" cu rezultat palpabil, cu inteligenţă manifestă peren. Aşadar, nu trebuie să facem comparaţie între cele două tipuri de inteligenţă, bazală şi umană, fiecare având rostul său diferit şi, ca atare, şi arie de extensie diferită.

Sesizăm, însă, că unei fiinţe monocelulare îi este suficientă inteligenţa sa pentru ceea ce are de făcut. Am insista asupra acestei expresii, fiecare fiinţă pare să-şi ajungă sieşi, pentru că posedă tot ceea ce îi este necesar pentru îndeplinirea propriei sale finalităţi. Nu este mai proastă decât noi şi nu are nevoie să fie mai deşteaptă (chiar dacă este, atunci când trebuie, chiar mai deşteaptă decât noi), realizând cu mijloace absolut naturale performanţe inaccesibile nouă în condiţii similare. Fiecare atom, fiecare moleculă, fiecare celulă "ştie" să execute nu numai ce are în program, învăţând permanent şi adaptându-se, în consecinţă, fiecare nivel de existenţă rezolvându-şi propriile sale probleme, indiferent cât de simple sau sofisticate ar fi acestea.

Apoi, când trecem la organism, în funcţie de locul şi rolul pe care îl ocupă în organism, fiecare celulă îşi desfăşoară cu precizie şi performanţe admirabile programul său. Pentru ca noi să fim în stare de funcţionare normală este nevoie ca mii de reacţii biochimice să se petreacă în fiecare secundă din existenţa noastră la nivelul celulelor noastre. Şi, miliardele de celule din corpul nostru, cu miile de reacţii biochimice pe secundă, trebuie să funcţioneze coordonat pentru a fi eficiente. Se mai poate pune întrebarea, cât de performantă este inteligenţa naturii?!?

Este un avantaj şi un dezavantaj în posibilitatea de a ieşi din tiparele fixe de comportament. Libertatea spiritului de a se manifesta l-a condus pe om la civilizaţie, dar şi la asumarea responsabilităţii pentru toate actele sale contrare intenţiilor naturii, adică vieţii şi evoluţiei. Şi nu mă refer aici la simpla integrare în mediu, la colaborarea cu ceea ce este viu şi aparţine acestuia. Am în vizor stricta responsabilitate asupra propriei persoane de a avea un "control" asupra intenţiilor naturii concretizate în noi, în individ ca individualitate, în individ la integrare în individualitatea "socială" imediată şi în marea individualitate umană.

Noua medicină/ Noua cunoaştere demonstrează tocmai că natura ne "răsplăteşte" propriul organism tocmai atunci când avem acţiuni contrare intenţiilor naturii depozitate în noi şi în cei ca noi (şi nu numai). Şi, această "răsplată" este, mai întâi concretizată în boala ce ne semnalizează "devierea", conflictul cu aceste intenţii ale naturii, pentru ca, apoi, tot această "răsplată" să ne elimine (la propriu) dacă nu închidem conflictul, sau să ne vindece, atunci când am închis conflictul. Dar să revenim! Toate la vremea lor (am depăşit deja 800 de pagini de argumentaţii şi vor mai fi destule, cu toate că "rezist" cu greu tentaţiei să trec direct la noua cunoaştere)...

Din înscrierea unui program inteligent în funcţionarea celulelor deducem existenţa unei inteligenţe intrinseci la acest nivel. Reacţiile biochimice, codul genetic, structurile nervoase şi endocrine, sistemul imunitar, schimburile ionice coordonate, sunt instrumentele sale de lucru. Este inteligenţa care se opune entropiei. La interfaţa individ-lume va acţiona un alt tip de inteligenţă, şi anume cea extrinsecă. Prin aceasta sunt depăşite limitele funcţiilor unui organism şi sunt coordonate programele conţinute în inteligenţa intrinsecă. Corelarea funcţiilor şi structurilor a două organisme diferite în vederea împlinirii unui scop unic impune ideea existenţei acestei inteligenţe extrinseci, care transcede structura noastră.

Situăm acest ultim tip de inteligenţă în ceea ce am denumi câmp informaţional universal, în acest câmp putând fi înscrisă toată informaţia devenirii noastre şi, extinzând, a întregului Univers. Aici am situa modelele informaţional morfogenetice ale lumii obiective. La acest sistem ar putea fi cuplate toate fiinţele, explicând astfel coordonarea conduitei lor dincolo de limbajul articulat sau alte forme de comunicare. Instinctele, ca şi inconştientul uman, şi-ar putea avea în câmpul informaţional universal sursa de informaţie şi "coordonatorul din umbră" (concret, "spiritul" de care tot amintesc în triada trup-minte-suflet).

Da, am putea asimila acest câmp cu un "creier invizibil" de proporţie cosmică. Ideile lui Platon, arhetipurile lui Jung, pe care le vedem ca tipare sau modele informaţionale ale lumii, pot deci, fi situate în acest creier invizibil. Spre deosebire de Platon care concepea aceste tipare transcendente ca fiind statice, imuabile, noi credem că nu sunt fixe, ci se află într-o continuă schimbare (datorată nevoii de adaptare, de selecţie prin liberul arbitru), ca şi lumea pe care o prefigurează. Probabil că trecerea prin substanţă are rolul de a îmbogăţi informaţia, de a permite manifestarea cunoaşterii, care la sfârşit ar reveni în câmpul informaţional de origine. Informaţia viului ar putea efectua, deci, un circuit: "câmp informaţional"-lume vie-"câmp informaţional".

Cuplarea întregii lumi vii la informaţia şi forţa de acţiune a acestui câmp universal ar fi încă o explicaţie a funcţionării coerente a întregului Univers, a aparenţei de armonie, a rezonanţei, a interdependenţei tuturor sistemelor. Vom înţelege astfel de ce o acţiune pozitivă sau negativă a uneia din componentele acestui vast sistem poate avea repercusiuni asupra întregului. Este posibil să se întâmple la fel ca în paradoxul Einstein-Podolski-Rosen: acţiunea exercitată asupra unei particule se transmite instantaneu şi asupra altei particule cu care se află în relaţie, indiferent de distanţa care le separă. Dar să revenim (poate va fi timp şi despre detalii legate de această "corelaţie")!

Deci, orice inteligenţă are nevoie de un suport energetic pentru a se exprima. Pentru ca o informaţie din câmpul informaţional exterior să se materializeze în structura sau funcţionalitatea unui organism, trebuie să existe, în mod obligatoriu, şi un câmp energetic modulat în semnale purtătoare de informaţie. Orice câmp informaţional presupune, ca urmare, şi un câmp energetic. De aici rezultă forţa sa de acţiune concretă exercitată asupra unui substrat, nici o informaţie din Univers nefiind lipsită de un suport material sau, în ultimă instanţă, energetic (materia fiind, de fapt, energie).

Chiar gândurile şi ideile noastre, după cum am discutat, fiind forţe reale de acţiune, câmpuri energetice care se propagă în spaţiu spre alte creiere, emise odată cu simbolurile lor semantice. De aceea am precizat necesitatea ca la triada ontologică ce defineşte materia să adăugăm şi noţiunea de inteligenţă sau, poate şi mai exact, de informaţie inteligentă organizatoare şi coordonatoare de univers. Prin această noţiune obţinem explicaţia modului de evoluţie şi de funcţionare a structurilor Universului, cu toate că sursa lor nu poate fi definită în termeni de cauzalitate, spaţiu şi timp.

Astfel am ajuns la noţiunea uşor asimilabilă de divin, creator şi guvernator. tema adusă aici în discuţie nu este nou, preocupând dintotdeauna omenirea, de la primul vânat, la vânător, agricultor, meşteşugar şi apoi la ceea ce se concretizează în "ştiutor" sau atotştiutor, de tipul învăţător (cu referire aici inclusiv la "vârfurile" termenului de învăţător reprezentate de Iisus, Mahomed, Buddha, etc.).

Pentru o informare cât mai completă mă voi aventura în acest câmp minat, plin de dogme şi neiertare, mai ales în vremurile prea radicale care le trăim acum, şi voi prezenta şi alte surse, unele venite de pe terenul ştiinţei, altele din spaţiul plin de mituri, cum ar fi, pentru început, cel al Egiptului antic, care ne vor convinge (sper) că, aşa cum scrie în "Cartea Cărţilor", într-adevăr nimic nu-i nou sub soare.

Pentru a oferi un răspuns întrebărilor ridicate de existenţa unor fenomene care nu-şi pot găsi o explicaţie satisfăcătoare prin ştiinţele moderne, motiv pentru care acestea sunt denumite acauzale,, Jung împreună cu Pauli, formulează ipoteza sincronicităţii (1952). Conceptul ne trimite la o lume acauzală denumită "Unus Mundi", situată în altă ordine a Realităţii, dincolo de Cauză, Spaţiu, Timp. La acest nivel se situează engramele arhetipurilor reflectate în inconştientul colectiv care, spune Peuli, ar putea fi conceput ca un "continuum omniprezent".

Psihicul ar putea fi perceput ca o intensitate fără întinderi şi ca un transformator al energiei din lumea arhetipală, eternă, atemporală, aspaţială şi acauzală, în frecvenţe perceptibile spaţio-temporal. Unus Mundus posedă acel "savoir absolu" sau "universal mind" (mintea universală), sursă a conexiunii evenimentelor  acauzale cu cele cauzale. Universul este conceput, de asemenea, în plan acauzal, fiind întotdeauna şi peste tot "prezent în sine însuşi nedeterminat, cu o nedeterminare care creează determinism". Natura acestui nedeterminism nu ar putea fi explicată de ştiinţe, deoarece acestea nu sunt decât instrumente ale minţii noastre incapabile să sesizeze natura fundamentală a Universului.

Ar mai fi de amintit aici şi despre gnoza de la Princeton (1969). Este o replică dată de o comunitate de oameni de ştiinţă de la această universitate vechii gnoze din secolul 1 care urmărea găsirea unor soluţii de salvare a omului prin cunoaştere. Noua gnoză de la Princeton şi-a propus ca, printr-o abordare ştiinţifică, să ajungă la înţelegerea "Spiritului Cosmic" în scopul de a găsi soluţia optimă a unei vieţi reuşite. teza fundamentală a acestei gnoze precizează că lumea este creată de Spirit, care este Conştiinţa Cosmică, în această conştiinţă aflându-se informaţia lumii, "matricea" tuturor lucrurilor. Orice conştiinţă presupune inteligenţă şi, ca urmare, întregul Univers este inteligent. Toate fiinţele sunt la fel de inteligente pentru că îşi pot rezolva propriile lor probleme, raţiunea lor de a fi. Astfel, o moleculă este la fel de inteligentă ca şi un câine de vânătoare, fiecare "ştiind" exact ce are de făcut. Este vorba, bineînţeles, de prezenţa inteligenţei şi nu de calitatea sa.

Astfel, s-a născut un paradox amuzant, de tipul "ce a fost mai întâi, oul sau găina?"... Se poate afirma, repet ca amuzament, că fizicianul este creaţia atomului care a vrut să-şi cunoască propria structură. Dar afirmaţia este falsă deoarece atomul o cunoştea mai bine decât Niels Bohr (şi următorii). La fel, Watson şi Crick n-ar fi existat nici ei dacă ADN-ul n-ar fi "voit" să creeze constelaţia de gene corespunzătoare.

Evident că "dezbateri" pe această temă ar putea continua dar, aici, intenţia noastră a fost de a sublinia că este imposibil să nu se ajungă la Unicitate, la acel ceva, câmp informaţional global, inteligenţă globală sau altele asemenea. Iată ce spunea Mircea Eliade despre această "problemă": "Este surprinzător să vezi cum cei mai mari matematicieni şi astronomi de astăzi, care au crescut într-o societate în întregime desacralizată, ajung la nişte concluzii ştiinţifice, chiar filozofice, foarte apropriate de anumite filozofii religioase. Este surprinzător să vezi fizicieni, mai ales astrofizicieni şi specialişti ai fizicii teoretice, reconstruind un Univers în care Dumnezeu îşi are rolul său"...

Şi, pentru a finaliza această postare "dedicată" spiritului integrator, vom relata "Legenda lui Hermes" pentru a avea o idee despre ceea ce se învăţa în templele Egiptului Antic (şi, evident, în multe altele, inclusiv din alte zone "sociale") şi, mai ales, pentru a face o comparaţie între ceea ce ştiau ei pe atunci şi ceea ce ştim noi în zilele noastre.

Hermes cere răspunsuri lui Osiris prin intermediul unui preot al unui templu egiptean, care-l primise ca adept în vederea iniţierii în mistere. Osiris, Inteligenţa Supremă, se conformează şi, la cerere, prezintă originea lucrurilor. iată descrierea: "Deodată un întuneric nepătruns coborî asupra lui Hermes, care se văzu scufundat într-un haos, ca o ceaţă, în care se auzea un muget lugubru" (ciudată asemănare cu descrierea făcută de oamenii de ştiinţă moderni universului primordial, în primele secunde de la Big Bang). "Acesta este strigătul lumii", grăi Osiris înainte de a izbucni lumina din adâncurile acestui întuneric. Hermes nu înţelege ceea ce a văzut iar Osiris descrie: "Ei bine, tu ai văzut ceea ce există de când e lumea. Lumina pe care ai văzut-o la început este Inteligenţa Divină în care îşi au originea toate lucrurile şi care conţine modelele tuturor fiinţelor.

Întunericul în care ai fost cufundat după aceea e lume materială în care trăiesc oamenii pe Pământ. Focul pe care l-ai văzut izbucnind din adâncuri e Cuvântul divin, Dumnezeu e Tatăl, Cuvântul e Fiul, Unirea lor e viaţa". Interesantă este reacţia "consemnată" a lui Hermes: Ce simţ miraculos s-a deschis în mine! Nu mai văd cu ochii corpului ci cu cei ai spiritului. Cum se face asta?, întrebă Hermes. Cuvântul e în tine, ceea ce se vede, aude, creează în tine e chiar Cuvântul Creator, Focul Sacru, răspunse Osiris.

Aceste lucruri i-au fost spuse noului adept de către hierophant, preotul templului egiptean referitor la viziunea lui Hermes. Şi apoi continuă: "Adu-ţi aminte însă că legea misterului acoperă Marele Adevăr. Cunoaşterea totală nu poate fi dezvăluită decât celor care cunosc, a celor care au trecut prin încercările cunoaşterii. Trebuie să măsori Adevărul după inteligenţa fiecăruia, acoperindu-l pentru cei slabi, pe care i-ar face să înnebunească, ascunzându-l de cei răi care nu pot prinde decât fragmente din care ar face arme de distrugere, Închide-l în inima ta şi fă-l să vorbească prin faptele tale. Ştiinţa va fi forţa ta, credinţa spada ta, iar tăcerea armura care nu poate fi sfărâmată" (Edouard Schure, Les grand inities, 1889).

Îşi revii cu greu după astfel de revelaţii...

Ajunge pentru azi, continuăm şi mâine, săptămână plină de toate cele bune...

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro