STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăCum funcționează... "Trupul" nostru (23)

În postarea de ieri mai aveam câteva lucruri de "spus" pe "linia" dimensiunilor psihofiziologice ale conştienţei. Continuăm...

De la filozofia timpului şi spaţiului vom trece acum la alt mod de percepere al lor, cunoscut doar de poeţi, artişti, câţiva rari mistici şi iniţiaţi. Aceasta este starea de extaz, starea de "suprabeta", cea în care, conform cercetărilor, creierul nostru funcţionează predominant în ritmuri peste 40 Hz (pragul "maxim" admis pentru stadiul beta).

Fiind o stare ce este atinsă în general printr-un exerciţiu şi o cultivare intensă ea este accesibilă, cu excepţia marilor iniţiaţi şi mistici, prin intermediul stărilor provocate pe cale farmaco-chimică. Din cele mai vechi timpuri, această cale este oferită prin utilizarea a diverse procedee ce includ diverse droguri (în general, substanţe psihotrope) ce se găsesc în diferite plante (amestecuri de ciuperci, coca, etc funcţie de disponibilitatea "geografică") sau în diverse gaze de provenienţă naturală (cazul oraculului de la Delphi unde erau "utilizate" gazele de origine vulcanică).

"Calea" utilizată în experimentele moderne pe această "linie" a fost, bineînţeles, cea provocată pe cale farmaco-chimică ("obţinută" fie prin apelul la şamani sau "similari" fie utilizând substanţe chimice de sinteză). Nu voi intra într-o descriere realizată de marii iniţiaţi "disponibili" a participa la experimentele efectuate ci voi prezenta doar percepţii ale unor oameni de ştiinţă, practic neiniţiaţi, dar care au atins ceva similar (chiar dacă au folosit "tehnici" similare sau chiar au apelat la ajutorul unor astfel de iniţiaţi)...

Intrarea în această stare particulară a conştienţei (cea de extaz sau "compatibil") se face printr-o încetinire a timpului, a scurgerii timpului, o concentrare pe timpul prezent, clipa prezentă concentrând în sine tot interesul existenţei. Astfel, dispare orice preocupare pentru timpul viitor sau trecut, creându-se impresia că nu mai există decât un singur timp, cel prezent. O a doua caracteristică a acestei stări este pierderea simţului polarităţii.

Deci, se pierde mai întâi simţul timpului, apoi cel al spaţiului. Ceea ce obişnuit ne apare ca disparat, diferit ca poziţie în spaţiu, este văzut într-o singură unitate, subiect şi obiect, dreapta şi stânga, sus şi jos, nord şi sud, est şi vest, înainte şi înapoi, înăuntru şi afară, sunet şi tăcere, viabil şi invizibil, totul viu şi intens perceput, dincolo de logica obişnuită. A treia caracteristică a acestei stări este "simţul relativităţii". Fiecare nivel al existenţei materiale apare ca un sens bine definit.

Descrierea unui cercetător a fost următoarea: "Mă percep ca fiind o verigă în lanţul care formează o ierarhie bine definită a proceselor şi fiinţelor, mergând de la molecule până la fiinţele umane, trecând prin bacterii şi insecte. În această stare toate formele de viaţă nu sunt decât simple variaţii pe aceeaşi temă: nu suntem decât o fiinţă unică ce nu îndeplineşte decât acelaşi lucru în cel mai mare număr de maniere posibile".

Pentru cea de-a patra şi ultima caracteristică a stării de extaz îl vom cita integral pe "autorul" acestei trăiri: "A patra caracteristică este sensul energiei eterne, adesea sub aspectul unei lumini albe intense, care pare totodată să fie fluidul ce parcurge nervii şi acea misterioasă energie care este egală produsul dintre masă şi pătratul vitezei luminii. Poate aceasta apare ca o megalomanie sau o nebunie a grandorii, dar se percepe foarte net că orice existenţă nu este decât o energie unică şi că această energie, sunt eu însumi".

Această experienţă de "a nu fi decât una cu Universul" este demonstrată astăzi, după cum vedem, cu toată rigoarea ştiinţelor moderne. Nu este nimic neobişnuit în a spune că materia este una singură, că tot ceea ce există nu reprezintă decât expresii diverse ale aceleiaşi materii, că în structura sa intimă materia nu este decât energie. Nu este de mirare că, o îndelungată perioadă din istoria omenirii, poeţii şi miturile au constituit surse de cunoaştere uneori mai adânci decât observaţia directă. De aici şi reluarea în studiu în lumea modernă a unor mituri ce s-au născut în perioada copilăriei gândirii omeneşti. Este, în consecinţă, şi o altă dimensiune a gândirii noastre, prin care se poate deschide o poartă spre cunoaştere. Le aducem în discuţie, după cum am mai spus, pentru a evidenţia o realitate psihologică puţin cunoscută de noi, dar intens exploatată de gândirea "mitică".

Este interesant de constatat că diverse surse, situate între ele la mari distanţe şi intervale de timp, relevă aceleaşi elemente. Şi un mare înţelept hindus sau tibetan, un mare şaman nord sau sud-american, şi cercetători diverşi, şi datele fizicii moderne, relevă continuitatea şi simultaneitatea spaţio-temporală accesibilă la un alt nivel al conştienţei umane. Să urmărim descrierea unui practicant al tehnicilor tradiţionale hinduse: "Corpul mi se înţepeni, respiraţia ieşea din plămâni ca trasă de un magnet uriaş. Carnea părea moartă. Simţul libertăţii nu mai era limitat la corp, ci îmbrăţişa imensitatea atomilor înconjurători.

Oamenii de pe stradă păreau că se mişcă cu grijă peste propria mea periferie. Formele plantelor apăreau ca nişte pete întunecate şi observam scurgerea din interiorul lor a forţei de viaţă. Spaţiul se întindea peste tot în faţa mea. Vederea se schimbase într-o vastă panoramă sferică pe care o percepeam simultan. Vedeam şi cu partea din spate a corpului un animal domestic ce se apropia de poarta casei, ca şi cum aş fi folosit ochii mei fizici. Curios însă, îl vedeam şi după ce trecuse de zidul de cărămidă aflat în spatele ogrăzii. Corpul meu, stâlpii de susţinere ai casei, mobilele şi podeaua, copacii şi lumina soarelui deveneau violent de agitate şi apoi se contopeau într-un ocean de lumină".

La fel, apar descrieri similare şi în cazul cercetărilor de tip ştiinţific cu participanţi neiniţiaţi. Se vorbeşte, de asemenea, de faptul ciudat că, subiecţii descriau obiective aflate la distanţă, redau şi elemente din tren aflate înapoia unor clădiri înalte, care nu puteau fi văzute în mod normal de un om de la sol, ci doar de la înălţime.

Este sesizabilă corelaţia de percepţie cu cea voluntară din timpul experimentelor de percepţie extrasenzorială, relevând astfel un fel de compatibilitate, de continuitate funcţională a mecanismelor psihice şi de percepţie ale omului.

Un caz "celebru" în acest sens este cel al lui Jung care, în anul 1944, ca urmare a unui infarct miocardic a intrat în comă, având şansa ca ulterior să îşi revină. El a descris că, în acele momente a intrat într-o stare de beatitudine în care, în mod ciudat, a văzut pământul rotund şi cu un halou albastru în jur, imagine ce ne-a oferit-o "experienţa" abia în 1969 cu ajutorul navelor cosmice aflate la altitudinea de 1.500 km. A avut aceeaşi senzaţie de temporalitate în care trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât un singur tot. "Cum aş putea să îmi explic faptul decât că simultan eu am văzut ieri, azi şi mâine?", se întreba Jung. Este o senzaţie de "unire a infinitului, a individualităţii cu universalitatea".

Această stare în care, după cum se exprimă în alt context Andre Breton, "totul te face să crezi că există un anumit punct al spiritului unde viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, comunicabilul, susul şi josul încetează să mai fie percepute în contradictoriu", poate fi trăită spontan (extazul în faţa măreţiei naturii, inspiraţia poeţilor şi artiştilor) sau poate fi provocată printr-o serie de metode devenite tradiţionale: posturi, incantaţii, dansuri ritmice, substanţe chimice şi chiar autotorturări fizice, folosite îndeosebi în evul mediu.

Izolarea şi gradul de sugestibilitate, intensitatea unor convingeri religioase sunt condiţii favorabile pentru apariţia unor trăiri pasagere în suprasensibil. Este important de observat cum conţinutul acestor trăiri este în directă relaţie cu modelul cultural al individului, cu propriile sale convingeri. Astfel, un ateu poate percepe doar tablouri colorate şi/ sau multisenzoriale fără nici un fel de conţinut religios pe când doar cei cu convingeri religioase pot percepe ceea ce, de fapt, şi-au sedimentat prin educaţie în subconştient: sfinţi, zei, etc. Un negru, de exemplu, îl va vedea pe Dumnezeu ca fiind negru, la fel şi pe fecioara Maria. De altfel, experienţele iniţiatice "consemnate" aveau ca "rezultat" vizualizarea imaginilor evocate de doctrine şi nu altceva, necunoscut sau cu caracter general şi/ sau personal.

Acest mod "personalizat" de percepţie a fost folosit din cele mai vechi timpuri. Astfel, pentru a-şi convinge adepţii, societăţile ezoterice din antichitate recurgeau la o gamă foarte extinsă de mijloace capabile să determine modificări ale stării de conştienţă şi care dovedesc o surprinzătoare cunoaştere pentru acele vremuri a unor posibilităţi de modelare a comportamentului uman, de impunere a unor mutaţii profunde în gândire, străine şi astăzi ştiinţei academice. Din datele de care dispunem aflăm că se uza de probe psihologice dure care constau în parcurgerea unor labirinturi subterane scufundate în întuneric şi prevăzute cu diferite capcane, de izolare, de posturi îndelungate, de licori din plante psihotrope, de manevre hipnotice şi tehnici de sugestie. Cei ce rezistau până la capăt acestor probe al căror grad de dificultate creştea treptat erau în final răsplătiţi prin accesul la ceremoniile care constituiau iniţierea propriu-zisă. Lumea sugerată şi imaginată căpăta un conţinut pe care îl trăiau la modul senzitiv şi nu doar intelectiv. Aceasta era marea forţă pe care nici o doctrină apărută ulterior nu a mai avut-o la aceleaşi dimensiuni.

Din acest motiv există numeroase "comentarii" în sensul că "trăirile extatice", "viziunile" unor credincioşi nu ar fi decât simple iluzii sugerate. Precizăm acum că se face o diferenţiere netă, clară, între aceste viziuni sugerate sau ale unor inşi cu un echilibru psihic afectat şi între trăirile unor oameni cu o profundă credinţă care survin, cu conţinut semnificativ, fie în momente de căutare, fie de grea cumpănă a vieţii lor. Aceste ultime trăiri transced prin intensitatea lor percepţia şi proiectează fiinţa într-un plan al suprasensibilului, al altei dimensiuni a conştienţei. Suplimentar se face, de fiecare dată, distincţia între mit şi ritual.

Incantaţia, rugăciunea, semnul crucii, arderea de mirodenii, botezul, ungerea cu mir, ritualurile cununiei şi al înmormântării, descântecele, ghicitul, divinaţia prin oracole (de la Delphi la Yi Ching) toate au o filiaţie arhetipală. Ce sens se acordă tuturor acestora? Amintim că mulţi oameni se declară credincioşi, dar fără să accepte ritualurile. Am putea interpreta aceste ritualuri ca fiind modalităţi ale lumii concrete de a se conecta la lumea arhetipală, considerată a fi capabilă să-i satisfacă doleanţele prin stabilirea unei relaţii biunivoce între aceste niveluri. Acestea devin coduri prin care se obţine benedicţiune, ajutor, forţă, acord, bunăvoinţă, reprezentând cheia cu care se pot deschide porţile "cetăţii cereşti", mijlocul de a se conecta la izvorul energiei cosmice.

Şi, în acest sens, mult mai important decât scopul lor este modul de elaborare. Pentru ritualul unei religii s-ar putea presupune originea relevată. Dar pentru o mulţime de ritualuri însuşite prin cultura populară din vremuri ce se pierd în noaptea istoriei cine este creatorul? Dincolo de inevitabila aglomerare a domeniului cu indivizi abili şi inventivi, există informaţii certe, citate de autorităţi în domeniu, care confirmă eficienţa multora dintre acestea. Dacă şamanii ar fi fost total ineficienţi şi-ar fi pierdut de mult respectul tribului şi, ca urmare, locul ocupat în ierarhia acestuia.

Mai mult, din medicina şamanică sunt şi astăzi prezente în lume soluţii terapeutice utile. La fel şi în cazul "învăţăturilor" populare legate de fierturi, pomezi, aplicaţii de diverse plante, etc. Cum au fost identificate toate acestea şi cum s-a perfecţionat permanent modul lor de aplicare/ utilizare. Ar fi multe de spus despre toate acestea... Dar nu mai am timp pe ziua de azi... Şi, nu acesta este scopul efortului meu... Ce este de reţinut aici este forţa unui fel de ritual, a unui fel de obicei care poate amplifica şi corecta modul nostru de percepţie şi fără substanţele psihotrope asociabile... Pur şi simplu, mintea noastră poate rezolva toate problemele mai ales sub amplificarea unui ritual...

De fapt, de mâine, voi reveni la noţiunile generale "efective" ale noii medicine, noii cunoaşteri...

Săptămână cu spor în cele bune!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro