STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăCum funcționează... "Spiritul" nostru (3)

Am analizat, până acum, posibilităţile de cunoaştere ale naturii şi îndeosebi ale omului folosindu-ne de instrumentele ştiinţei. Mai rămâne încă un domeniu care nu poate fi neglijat, dacă avem pretenţia unei abordări cât mai complete a posibilităţilor de cunoaştere, şi anume acela al religiilor.

Conexiunea trup-minte-spirit este, evident, o conexiune a omului şi între oameni cu ceva global, unic, atotprezent, etc ce a fost denumit, din cele mai vechi timpuri divinitate şi, conexiunea dintre om şi divinitate. Între întrebările şi răspunsurile prin care se atribuie o origine relevată, calea jalonată de un întreg sistem de concepte, dogme şi ritualuri este realizată de religie (cuvânt care provine din limba latină, din „religio”, „religare” care înseamnă „a lega”).

Deci, religia stabileşte o legătură între oameni care nutresc aceleaşi sentimente şi concepţii despre divinitate şi se supun aceloraşi ritualuri. Astfel, religia reprezintă nu numai o soluţie ci şi o concepţie despre lume, un instrument de cunoaştere, indiferent dacă o privim ca o „revelaţie” sau doar ca o explicaţie de sorginte umană. Şi, această explicaţie a lumii, a raporturilor dintre om şi univers este obligatoriu să o luăm în discuţie alături de conceptele filozofice, argumentele şi ipotezele ştiinţei dacă vrem să fim obiectivi şi, deci, imparţiali în stabilirea adevărului despre noi.

Fără a dori să contrazic vreo religie, fără a face nici cea mai mică şi inutilă comparaţie între ele, ţin să subliniez că, orice religie are la bază un nucleu doctrinar pe care îl consideră a fi relevat, de origine transcendentă, obţinut pe altă cale decât cea a experienţei comune. Toate religiile au un personaj central, prin care sunt primite aceste revelaţii, intermediar între sursa supremă şi adepţi. Deci, toate religiile vor avea, vor realiza, un fel de istorie a doctrinelor relevate, în esenţă nefiind nimic altceva decât o istorie a tuturor acestor personaje prezentată ca desfăşurându-se dincolo de contingenţele comune, fiind plină de miracole… Apoi, baza lor o constituie ideea existenţei unei forţe spirituale supreme ca sursă a întregii lumi.

Şi, într-un fel de final, vin precizările care delimitează credinciosul de necredincios, meritoriul de nemeritoriu, „luminatul” de „întunecat”, cel ce are dreptul să trăiască în opoziţie cu cel ce trebuie să se convertească sau să dispară, determinabil prin respectarea sau nu a moralei religioase şi a ritualului specific (fie şi în cadrul aceleaşi religii), calea prin care omul ar trebui să obţină protecţia divină şi accesul în orizonturile eterate ale spiritului pur şi etern.

Ciudată parametrizare existenţială, atât timp cât, până la noi, viaţa a „produs” omul pe parcursul a miliarde de ani. La fel de ciudată este chiar calea religiei şi „dispoziţia” manifestărilor ei în jurul unicităţii divine. Şi, dacă luăm calea religiei, ce rost avea efortul unei fiinţe supreme de a produce adoratori necredincioşi sau de altă religie?!? Pentru a nu ne pune prea multe întrebări ne „rezumăm” la una (cu relevanţă la conţinutul acestui blog): Sunt credibile fundamentele religiei pentru omul care are astăzi ca sursă de cunoaştere ştiinţa? De aici vom începe şi vom încerca să analizăm câteva „chestii” dintre acestea…

Religiile susţin existenţa unei cunoaşteri relevate prin care s-a ajuns la întreaga lor structură doctrinară. Mai concret, întregul obiect al religiei îl constituie o dimensiune invizibilă pe care o consideră ca fiind primordială şi deci cauzală pentru realitatea concretă. Orice materialist convins, format exclusiv la şcoala ştiinţelor pozitive, tributară fizicii clasice elaborată în secolele precedente, respinge existenţa unei lumi în afara celei atestate prin experienţa concretă şi cu mijloace ştiinţifice.

Nimic nu există în spirit dacă n-a fost mai întâi în simţuri, s-a spus cândva. Cu alte cuvinte, ar exista doar ceea ce simţurile noastre percep. În opoziţie, dar în similaritate de manifestare, se află religia care infirmă fără drept de „cercetare” aproape orice descoperă ştiinţa şi nu este conform dogmelor ei, indiferent de penibilul sau lipsa de susţinere a afirmaţiilor. Să pătrundem, totuşi, în spiritul experimentelor ştiinţifice utilizând informaţiile de care dispunem la ora actuală (experimente religioase nu există, ci doar afirmaţii).

Psihologia modernă admite existenţa a cel puţin două tipuri de cunoaştere. Una reprezentată de cunoaşterea intelectuală, prin care culegem date, informaţii despre lume, formulăm modele şi emitem în funcţie de acestea judecăţi, fiind cunoaşterea ştiinţifică aplicabilă realităţii contingente. Deşi diferită, prin absenţa unei metodologii care să-i confere un gir al rigorii, în aceeaşi categorie se include şi cunoaşterea empirică. Şi alta, în fine, o cunoaştere care ţine de stări superioare ale conştiinţei, experimentate după cum am văzut din cele mai vechi timpuri, şi care a purtat denumiri diverse cum ar fi extaz, extaz mistic, iluminare, revelaţie, experienţă transpersonală etc.

De studiul acestor stări se ocupă în zilele noastre o ramură nouă a ştiinţelor denumită psihologia transpersonală. În viziunea sa revelaţia, intuiţia, extazul sunt surse informaţionale neconvenţionale. După cum vom vedea în continuare prin ilustrarea câtorva exemple, aceste experienţe le-au avut persoane din epoci diferite şi de tradiţii religioase şi culturale diferite: oameni de ştiinţă (fizicieni, medici, filozofi), practicanţi ai tuturor cultelor (creştin, mozaic, islamic, brahmanic) precum şi oameni de alte profesii. Aşadar, aşa zisele „experienţe mistice” nu constituie doar apanajul unor creatori de doctrine şi culte ca Iisus, Mahomed, Moise, Buddha etc, fiind, deci, o stare transculturală şi transpersonală ce transcede cultura şi oamenii.

Am mai sesizat, deja, că este absolut frapantă asemănarea dintre viziunea holistică a realităţii în profunzimea sa descrisă de fizica cuantică şi de către toţi aceia care au avut experienţe transpersonale. Şi aceasta pentru că, în ambele ipostaze se transgresează realitatea explicată prin concepte raţionale şi logice. Transced, după cum spuneam, percepţia, proiectând cunoaşterea într-o altă dimensiune a realităţii. De aici a venit şi apropierea multor cercetători, îndeosebi din fizica modernă, de viziunea religiei şi a misticii, în special a celei orientale. S-a ajuns ca, în acest sens, recunoscându-se diferenţele fundamentale dintre ştiinţă şi tradiţie, să se constate nu opoziţia ci complementaritatea lor.

După „parcurgerea” a mii astfel de exemple, „autorizate” sau nu, iată în sinteză conţinutul experienţelor transpersonale vizavi de conceptele religiei: sentimentul de unitate a fiinţei cu Universul, impresia de a se afla în faţa unei prezenţe divine de o excepţională afabilitate cu care se stabileşte un dialog fără să existe o comunicare verbală, trăirea unei imense iubiri care unifică întreaga existenţă şi ultima, dar nu în ultimul rând, întâlnirea cu entităţi cunoscute sau necunoscute (cultul strămoşilor, susţinut de această ultimă „manifestare” fiind cea mai veche şi durabilă formă de cult, direct sau indirect). Dar, să procedăm la unele „exemplificări”!

Mulţi cercetători care au publicat cărţi ale „unor” experienţe mărturisesc că, dacă ei înşişi nu ar fi avut astfel de experienţe n-ar fi avut „nici convingerea, nici înţelegerea, nici curajul de a-şi risca reputaţia ştiinţifică (sau de altă natură) publicând” (ceea ce au publicat). De exemplu, în cazul lui Pierre Weil (cadru universitar), comentând conţinutul experienţelor transconştiente, spune: „Este vorba (în aceste stări) de o excepţională bogăţie, atât ca sursă de cunoaştere şi de înţelepciune cât şi ca sursă a unei imense iubiri, îngropată şi refulată în fiecare dintre noi, fără nici o excepţie”. Aceste experienţe constituie „probe ale existenţei în noi înşine a unui potenţial de trăire directă a realului fără să treacă prin funcţiile mentale propriu-zise, dincolo de gândire, memorie sau intelect”. Lăsând deoparte ceea ce a trăit Weil în mod direct, să ne oprim asupra câtorva din mulţimea de experienţe transconştiente culese de acesta, ilustrative pentru subiectul discutat aici.

La începutul secolului trecut, psihiatrul canadian R.M. Bucke publică o monografie în care descrie ceea ce el a numit experienţe de „Conştiinţă cosmică”. O vom reda pe aceea trăită de el însuşi: „Între alte lucruri, am văzut că universul nu era compus din materie moartă, ci, din contră, este o vie prezenţă. Am devenit conştient de existenţa vieţii eterne. Nu era o conştiinţă a propriei eternităţi ci conştiinţa de a poseda în acel moment viaţa eternă.

Am văzut că toţi oamenii sunt nemuritori, că ordinea cosmică există într-o asemenea manieră încât, neîndoielnic toate lucrurile acţionează împreună pentru binele fiecăruia şi al tuturor, că principiul fundamental al lumii, al tuturor lumilor este ceea ce noi denumim iubire şi că, în final, fericirea fiecăruia şi a tuturor este absolut certă”. Din această experienţă rezultă câteva din conceptele de bază ale religiei creştine, şi anume ideea de eternitate (dar necondiţionată) a fiinţării, ideea de necesitate a înscrierii conduitei umane exclusiv pe linia pozitivă a Binelui, a fraternităţii şi altruismului şi ideea că iubirea este liantul universal al lumii.

Albert Einstein însuşi făcea aprecieri asupra experienţei mistice: „Emoţia cea mai puternică pe care o putem experimenta este cea mistică. Să ştii că există realmente ceea ce ne este impenetrabil, se manifestă în tine însuţi ca înţelepciunea cea mai înaltă şi frumuseţea cea mai strălucită, că facultăţile noastre limitate nu le pot înţelege decât în formele lor cele mai primitive. Această cunoaştere, acest sentiment, se află în centrul adevăratei religiozităţi. În acest sens, şi numai în acest sens, eu aparţin acelor fiinţe umane profund religioase”.

Vine acum rândul unei mărturisiri a pastorului J.I. Farah care, prin conţinutul său, ne reaminteşte de cazurile studiate de Moody, cu referire la aceeaşi informaţie că, viaţa pe Terra înseamnă îndeplinirea unei misiuni şi că nimeni nu poate „pleca” înainte de a o încheia. Nu mă mai complic şi vă redau exact „pasajul”: „… mă pregăteam de moarte. Trei cardiologi erau în jurul meu şi-mi supravegheau ultimele clipe. Infirmiera mea particulară, în genunchi lângă mine, citea litanii din Sfânta Fecioară. Unul din medici plângea. În timp ce s-a citit „Salus Infinnorum”, m-am simţit deodată transportat într-o altă lume, în întregime luminoasă şi am resimţit o bucurie indescriptibilă. Mă simţeam fericit, atât de fericit că nu mai vedeam nimic din ce se petrecea în jurul meu.

Nu mai simţeam durerea din inimă (dată de infarct) şi plângeam de bucurie şi mă simţeam împlinit, realizat. Deodată, un bătrân capucin cu o barbă lungă s-a apropriat de mine. S-a aplecat şi i-am simţit barba atingându-mi faţa. Întreaga sa persoană emana un parfum necunoscut mie. M-a privit, m-a strâns în braţe şi mi-a zis: „Sunt fratele Leopold şi vin să-ţi aduc un mesaj: fratele meu, exilul tău nu s-a sfârşit şi tu vei mai trăi încă mult timp pentru a continua opera mea pe pământ, dar vei avea încă mult de suferit. Ai încredere şi curaj!”. M-a îmbrăţişat din nou şi a dispărut ca şi cum s-ar fi evaporat. În acest moment, am deschis ochii şi am văzut, tristă şi emoţionantă, scena pe care v-am descris-o la început. Mă simţeam foarte trist că voisem să mor.

Am simţit lumina lui Christos în lumina fulgurantă în care mă scăldam. În acelaşi timp am avut impresia că era El cel care umplea toată fiinţa mea. La reîntoarcerea în realitatea terestră am avut din nou impresia de vid şi, decepţionat de dura realitate, am zis: „Ce este? De ce plângeţi? Mi-e foame, daţi-mi ceva să mănânc!”. În jurul meu bucuria a fost generală, dar în mine era o tristeţe care se poate ghici”.

Să reţinem îndeosebi din această relatare ideea de exil al omului pe pământ pentru abaterile de la legile divine care, de fapt, cel puţin din punct de vedere al noii cunoaşteri, nu sunt altceva decât obiective ale cunoaşterii şi nu păcate, greşeli sau altele asemenea ce trebuie „rezolvate” („chestie” ce o vom discuta în alt context).

O întâmplare din care pare să rezulte o anumită finalitate şi o istorie pentru viaţă, stabilite dincolo de noi, ne-a fost relatată de către o altă persoană. Aceasta lucra într-o fabrică şi nu auzise niciodată de R. Moody şi anchetele sale asupra experimentelor situate la graniţa între viaţă şi moarte. Aceasta, într-o zi, calcă pe o scândură aşezată deasupra gropii unui lift, se dezechilibrează şi cade de la o înălţime de mai mulţi metri. Din momentul în care începe căderea nu are decât o singură imagine, având impresia că se află în faţa unui tub care se lărgeşte treptat la capătul opus. Face eforturi disperate să-l parcurgă spre a ajunge la lumina care se vedea în partea opusă.

Ajunge, în fine, acolo şi se simte proiectată într-un peisaj edenic, asemănător cu imaginea populară despre paradis, fiind invadată de o imensă bucurie şi fericire. Apare şi aici dorinţa de a rămâne, de a nu părăsi lumea bucuriei, dar aude imediat o voce imperativă: „Ce cauţi aici? Înapoi! Întoarce-te, n-a sosit încă timpul!”. Şi apoi, speriată, face din nou eforturi de a trece prin acelaşi tub, de astă dată capătul mai îngust fiind opus. Când ajunge dincolo de tub deschide ochii şi zăreşte mozaicul spitalului în care fusese internată. Reţinem de aici, ca elemente comune cu cazurile lui Moody, imaginea de tunel dintre cele două tărâmuri sau stări ale conştienţei (una de veghe şi o alta superioară, care o transcede) şi vocea care anunţă obligaţia întoarcerii pentru a finaliza „rosturile” care se par a fi anteprogramate.

Găsim să ar fi interesant de reţinut aici şi unele mărturisiri culese de Moody de la subiecţii care au trecut prin moarte clinică. Apar impresii de „savoir absolu” şi de atemporalitate, de care vorbeau Jung şi Bohm. Un subiect descrie: „Aveam senzaţia de cunoaştere a tuturor lucrurilor, de a avea acces la secretele tuturor lucrurilor şi tuturor timpurilor, la semnificaţia Universului, a stelelor, lumii, în fine, tot. … (şi, mai departe) … Impresia de „savoir absolu” a dispărut în clipa în care m-am întors în corpul meu”.

Cercetătorul în fizica cuantică Fritjof Capra este cunoscut, între altele, şi pentru lucrarea „The Tao of Physics”. Iată o mărturie a sa: „Acum cinci ani am avut o experienţă care m-a determinat să scriu această carte. Eram aşezat la marginea oceanului, într-o seară de toamnă, observând mişcarea valurilor şi simţind ritmul respiraţiei când, brusc, am luat cunoştinţă că, în jurul meu, totul era angajat într-un dans cosmic gigant.

Ca fizician, am sesizat faptul că nisipul, stâncile, apa şi aerul din jur erau făcute din molecule şi din atomi şi că acestea constau din particule care interacţionau unele cu altele, creând şi distrugând alte particule. Toate acestea îmi erau familiare, în relaţie cu cercetările mele asupra fizicii energiilor înalte, dar până în acest moment eu nu le-am experimentat decât prin grafice, diagrame şi teorii matematice. Văd cascade de energie coborând din spaţiul exterior, în care particulele erau create şi distruse în pulsiuni ritmice. Văd atomii elementelor şi pe cei ai corpului meu participând la acest dans cosmic al energiei. Îi simt ritmul şi îi aud sunetul şi în acea clipă, acolo, am ştiut că acesta era dansul lui Shiva, zeul dansurilor, venerat de hinduşi”. Aceste experienţe, ne spune mai departe F. Capra, i-au impus convingerea că fizica modernă este în armonie cu vechea înţelepciune orientală.

K.G. Durckheim, ca de altfel şi alte mari personalităţi, mărturiseşte că a avut de-a lungul vieţii repetate trăiri de acest gen care i-au marcat cunoaşterea, activitatea şi viaţa. Acelaşi lucru ne spune şi F. Capra. Să ne mai mirăm atunci de aportul lor la cunoaştere?!? Şi, dacă astfel de experienţe psihice cu implicaţii în cunoaştere sunt aşa de numeroase şi prezente de-a lungul întregii istorii a omului, de ce am contesta-o creatorilor de religii?!? De ce să-i refuzăm statutul când inclusiv unii oameni de ştiinţă o mărturisesc?!? Biblia este plină de astfel de experienţe, începând cu aceea care pe drumul Damascului l-a transformat pe Saul în Pavel şi ajungând la acelea atât de numeroase din viaţa lui Iisus…

Există, aşadar, şi o cunoaştere relevată în afara celei mediate empiric sau ştiinţific. Fondatorii unor religii şi poate chiar ai unor ritualuri care nu au o explicaţie raţională puteau să posede, în consecinţă, o astfel de cunoaştere. Toate religiile au un fondator şi, fără excepţie, în viaţa tuturor sunt menţionate astfel de momente revelatorii. Se deduce de aici că poate exista o predestinare pentru profeţi, genii, sfinţi, etc. Poate exista, aşadar, un om care să aibă toate atributele lui Iisus. Descoperirea unor surse referitoare la viaţa sa o fac cu atât mai plauzibilă.

Să „discutăm” şi statutul altor miracole menţionate îndeosebi în scrierile biblice. Lui Iisus i se atribuie o serie de vindecări miraculoase. Nu trebuie să mai subliniem că performanţele sale au fost reeditate de-a lungul vremii şi sunt astăzi disponibile/ accesibile unor oameni dotați cu un potențial de câmp mai amplu.

Sigur, în jurul unor astfel de oameni se nasc întotdeauna legende și asta o vedem petrecându-se sub ochii noștri de cel puțin 2.000 de ani încoace. De altfel, într-o lucrare intitulată „Evanghelia păcii de Iisus Hristos după Ioan”, tradusă după versiunile în aramaică ale originalului, găsite la Vatican, Iisus demonstrează indubitabil cunoştinţe de medicină naturistă, de psihologie umană şi de medicină psiho-somatică nemenţionată până acum în scrierile canonice (să mai fac aluzie la noua medicină/ noua cunoaştere?!?).

Şi, faptul nu trebuie să ne surprindă. Vom vedea că toate religiile au ca punct de plecare ştiinţele esoterice, care presupuneau existenţa unui fond teoretic bine închegat şi cu consecinţe practice asupra tuturor laturilor existenţei umane. Mai mulţi comentatori laici ai istoriei lui Iisus amintesc de posibila instruire a sa în mijlocul Esenienilor, care erau posesori ai unei cunoaşteri esoterice şi aveau noţiuni medicale de certă valoare. De altfel, cel care ştie ce înseamnă a evolua spiritual până la atingerea experienţelor de transcedere a conştiinţei nu îşi mai pune întrebări nici asupra sursei şi nici asupra capacităţilor unor astfel de oameni.

În contextul discutat ne apare plauzibil ca Iisus să fi primit misiunea de a fonda o religie care să fie, cum a şi fost în mod cert, la început, creştinismul, o hrană spirituală pentru toţi dezmoşteniţii sorţii.

Să observăm, ca efect psihologic, cât de mângâietor, de alinător, sună cuvintele lui Iisus: „Veniţi la mine voi cei ce sunteţi obosiţi şi care suferiţi în lupte şi necazuri. Căci pacea mea este o infinită bucurie”. Sau „Pace vă las vouă. Să nu vi se tulbure mintea şi nici să se înspăimânte”.

Aşadar, în numai câteva rânduri cred că am reuşit să realizez legătura între ştiinţă şi religie care, până la un punct sunt acelaşi lucru, ştiinţa probând şi, după aceea afirmând, religia afirmând şi, după aceea probând (indiferent de comentariile care pot fi „anexate” acestui ultim „probând”). Ca o concluzie de final a acestei postări, nu avem cum să nu sesizăm că, aşa cum omul este format din „echilibrul” trup-minte-suflet, aşa este şi ştiinţa şi religia, „luate împreună”: trup (percepţie) – minte (prelucrare) – suflet (unicitate)…

Ajunge pentru azi! Continui şi în zilele următoare chiar dacă este sărbătoare (am timp şi de smerenie şi rugăciuni şi de cercetare şi comunicare). Week-end plăcut, plin de Lumină!

Avem tot ce ne trebuie pentru a face ce vrem şi avem tot ce vrem pentru a face ce trebuie. Tot ceea ce realizăm şi ce creăm se face sub îndrumarea, prin voinţa şi în numele Tatălui. Prin Lumină suntem protejaţi de orice influenţă, indiferent de tip, mod de acţiune şi direcţie de acţiune. Suntem o cale perfectă şi curată a Luminii (fiecare din noi). Lumina ne este călăuză. Că suntem toţi, după cum Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus („Voi fi în fiecare din voi”), Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, iar nu făcut, Cel de-o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro