Populaţia din satele aparţinâtoare comunei este purtătoarea unor
tradiţii şi obiceiuri caracteristice locuitorilor din Podişil
Târnavelor. Tradiţiile şi obiceiurile se manifestă cu ocazia
diferitelor sărbători religioase sau evenimente familiale (nunţi,
botezuri, înmormântări), dar şi cu ocazia unor ritualuri
legate de munca câmpului sau, pur şi simplu, la diferitele
petreceri sau întruniri ale sătenilor.
"Bătuta fetelor" este un dans popular, specific zonei
Fărău, simbol al tradiţiilor nunţilor de odinioară.
Datinile legate de unele sărbători creştine sunt bine reprezentate, cea
mai cunoscută fiind sărbătoarea legată de Sânziene - Naşterea
Sfântului Ioan Botezătorul când obiceiul locului
îndeamnă fetele să adune flori de sânziene făcând din
acestea cununi şi cruci pentru protejarea casei şi a persoanelor
contra duhurilor rele.
Gârbova
În această zonă tradiţiile româneşti sub puternic
"împletite" cu cele săseşti, datorită continuităţii de comuniune
de-a lungul vremurilor.
Port popular din
zona Gârbova, Alba
Port popular din zona Gârbova
Mogoş
Cele mai multe datini şi obiceiuri sunt legate de anumite date
calendaristice, sărbători sau de timpul premergător acestora, precum şi
de principalele momente din viaţa oamenilor (naşterea, căsătoria şi
moartea).
Portul locuitorilor din mocănime este descris astfel: "Ţundrele
bărbaţilor sunt numai până la genunchi de lungi şi cioarecii
strâmţi şi cu cusătură pe dunga piciorului, iar la glezne sunt
vârâţi în nişte colţuni (ciorapi) numai de o palmă
ieşiţi afară din opincă. Toate aceste haine sunt făcute din pănură albă
şi lână. Cămaşa e scurtă şi vârâtă în cioareci
atârnând de băierile câte o merindară vărgată
în trei colţuri şi care fiind vârâtă după un şerpar
serveşte drept batistă de buzunar. Tot după şerpar e şi teaca cu două
despărţituri în care este un cuţit şi o furculiţă cu două clenge
lungi şi cu prăsele de os ghintuite. Pălăriile sunt rotunde peste care
sunt învârtite nişte fire de aur foarte îbgust
împletite". Femeile se îmbrăcau în poale şi cămaşă
din pânză ţesute de ele, peste care puneau o bluză şi o fustă
largă, numită rochie, se încălţau cu ciorapi din lână,
ghete sau cizme. Peste bluză îmbrăcau un cojoc din piele de miel,
vopsit maro, cu flori de câmp deschise pentru femeile tinere şi
de culori mai închise pentru cele mai în vârstă.
Femeile bătrâne purtau cojoc alb cu ornamente cusute cu aţă
neagră. Pe cap se punea o năframă de culoare închisă în
timpul iernii, pe deasupra, se mai punea un şal de lână neagră,
al cărui colţ atârna pe spate în jos.
Dansurile populare sunt diferite de dansurile moţeşti, cele mai jucate
fiind "Tropotita" (jucată de mocani), "Târnele" (jucate de moţi),
"Ţarina" (joc de perechi moţesc, cu deplasări lente, mişcări
largi de braţe, cu plimbări şi învârtirea fetei pe sub
mână) cu variantele ei, cea mai jucată fiind "Mocăneasca" (dans
vioi, cu mişcări repezi şi multe bătăi de picior în podea).
Superstiţiile cele mai întâlnite în zonă sunt
reprezentate de: - să nu treci peste gunoiul măturat sau adunat, că nu
te mai însori; - să nu pui apa în pahar peste mână,
că nu-i de bine; - să nu omori broască fiindcă înţarcă vaca; - să
nu umbli cu un pcicior neîncălţat şi cu altul desculţ că moare
măta; - să nu verşi sarea că va fi sfadă (ceartă) în casă; - să
nu laşi pruncii să se joace cu foc că se udă noaptea în pat; - să
nu omori rândunica că-i păcat şi poţi căpăta râie şi
pistrui; - dacă sar scântei din foc în casă e semn că vin
musafiri; - dacă focul din sobă ţiuie e semn că cineva te vorbeşte de
rău; - dacă pui cuţintul cu tăişul în sus e semn că urmează sfadă
în casp; - când pleci undeva la o treabă şi-ţi iese cineva
cu un vas gol ori cu o căruţă sau un car gol sau cu un sac gol în
cale, poţi să te întorci înapoi că nu vei reuşi să faci
ceea ce ai vrut; - când pleci la târg să vinzi ceva e bine
ca cineva din casă să-ţi dea nişte bani; - nu vei reuşi unde mergi dacă
te întorci înapoi din drum, ca să-ţi iei ceva ce ai uitat;
- dacă-ţi iese înainte o femeie sau o fată, la fel n-ai noroc; -
dacă-ţi iese înainte un ţigan sau un hornar vei reuşi; - dacă
în drumul tău întâlneşti o babă e semn rău şi nu
nimereşti bine; - dacă îţi iese în care o pisică neagră nu
vei reuşi în ceea ce ai de făcut; - când plouă la
înmormântare e semn că mortul a avut o viaţă plină de
tristeţe; - când latră, urlă câinele cu capul în sus
simte primejdia de foc şi când urlă cu capul în jos moare
cineva din familie.
Casele fiind realizate în mare parte dintr-o singură cameră,
aceasta îndeplinea şi funcţia de cameră de zi şi dormitor şi
bucătărie, motiv pentru care mobilierul era bine definit. Sub fereastra
de la stradă se aşeza o laviţă, mai adesea o ladă lungă cu spate,
în care se păstrau hainele, în faţa ei se punea masa, iar
pe lângă pereţi, de o parte şi de alta a ferestrei se aşeza
câte un pat. În paturi se puneau strujacuri (saltele),
făcute din pânză groasă, ţesută în casă, apoi se puneau
pernele şi deasupra acestora o cergă din lână dubită. Păturile se
acopereau cu un covor de lână, ţesut în casă, în
diferite culori şi cu diverse ornamente. În zilele de sărbători
păturile se acopereau cu cuverturi albe măestrit ţesute şi terminate cu
ciucuri şi dantele. De-a lungul paturilor se aşezau laviţe cu spate. Pe
pereţi se puneau ştergare măestrit ţesute, farfurii de ceramică sau de
porţelan, icoane şi fotografii iar deasupra ferestrei se aşeza o
oglindă în jurul căreia se punea cel mai frumos ştergar.
Săliştea
Sâncel
"Burduhoasa" - Obicei popular al zonei care îl sărbătoreşte pe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel împuternicit cu cheile
câmpurilor, protectorul lucrătorilor pământului şi al
animalelor. În cadrul acestei sărbători unul sau mai mulţi tineri
se îmbracă în costume "vegetale" (pe haine fiind prinse
ramuri, flori, iarbă, etc. acoperind cât mai mult din corp) şi
merg pe la grupurile de fete cântând şi dansând (şi
împreună cu ele), pentru a îmbuna pe Sântul Gheorghe
şi a asigura o viitoare recoltă plină de bogăţie.
Ştremţ
Principalele sărbători tradiţionale populare sunt legate, în
primul rând de cele trei momente esenţiale ale vieţii: naşterea,
căsătoria şi moartea. Apoi sunt cele legate de elementele religioase
predominante. Şi, în sfârşit, dar nu în ultimul
rând, oamenii locului îşi leagă sărbătorile de organizarea
muncii, a şezătorilor şi a clăcii. Astfel avem:
- Nunta şi înmormântarea - Ceremonialul de nuntă marchează
despărţirea de vechea stare şi trecerea în rândul oamenilor
iar moartea este concepută, imaginar, ca o lungă călătorie, marcată
ceremonial, într-o lume similară celei de aici, deşi opusă ei,
ceremonialul fiind orientat spre stabilirea unei legături a defunctului
cu lumea unde va ajunge.
- Şezătoarea - Şezătorile femeilor şi fetelor era comună, fiind
stabilit de obicei locul de desfăşurare şi durata, adică de toamna
până primăvara. Prin tradiţie, zilele de şezătoare erau miercurea
şi joia, în afara perioadelor imediat premergătoare marilor
sărbători religioase. Aici se prestau diferite activităţi cum ar fi
torsul, ţesutul, cusutul, dar şi diferite alte ocupaţii predominant
economice, artizanale, etc. În plus, şezătoarea era şi locul unde
se povestea, se cânta, prilej de adunare a mai multor persoane şi
de transmitere a valorilor culturale, a cunoştinţelor, etc.
- Claca secerişului - Era momentul când oamenii se adunau şi
dădeau ajutor la recoltarea cerealelor pentru cei nevoiaşi sau pentru
cei mai înstăriţi, care dispunea de mari suprafeţe de teren.
Lucrul începea la răsăritul soarelui şi fetele secerau spicele
iar feciorii legau snopii şi clădeau clăile pe mirişte pregătind totul
pentru transportul în zonele de păstrare. Drept mulţumire gazda
oferea la sfărşitul zilei de muncă, tuturor participanţilor, plăcinte
gustoase sau alte bucate şi vin din recolta precedentă a viei. - Peana sau cununa - Este un alt obicei
legat de seceriş,
existând tzradiţia ca tineretul să joace duminica prin curţile
acelor
gospodari care au secerat, ca semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru
recolta bogată. La terminatul lucrului fetele fac peana sau cununa din
spice de grâu, în formă de cruce, iar în timpul
lucrului cântă cântecul
grâului. - Claca căsuitului - La construcţia unei noi case sau a
unei şuri, gospodarul apela la ajutor sub formă de clacă a rudelor,
prietenilor sau altora, persoane cu diferite calificări cum ar fi
zidari, dulgheri, tâmplari şi proprietari de atelaje, care se
angajau să transporte piatra necesară fundaţiei, a cărămizilor,
nisipului, cherestelei, etc. ajutănd la clădirea casei, etc. Cei
care beneficiau de ajutorul clăcii aveau obligaţia să servească tuturor
trei mese pe zi şi băutură.
- Obiceiul Hodăilor - Acesta are loc primăvara, înaintea
prinderii Postului Paştilor, şi se aprind focuri mari pentru a
îndepărta din răndul locuitorilor sau al zonelor toate relele şi
păcatele, astfel încât oamenii să primească sărbătoarea
învierii Domnului cu sufletul curat.
- Colindatul - Specific sărbătorilor de iarnă, este caracterizat de
formarea de grupuri de copii-colidători care merg cu Steaua, de
Crăciun, pe uliţele satului, luptându-se cu nămeţii,
cântând pentru a slăvi Naşterea Domnului şi de a aduce
linişte şi bogăţie la casele celor colindaţi. Micuţii colidători
primesc pentru strădania lor colăcei, nuci, mere, bani sau altceva.
- Umblatul cu capra sau ţurca - Ţurca este un personaj alegoric ce
reprezintă o fiinţă cu cap de capră. Corpul caprei este format de un on
(sau doi) acoperit cu un lepedeu de lână. Hazul acestui obicei
constă mai ales în faptul că ţurca îi sperie prin
înfăţişare şi zgomot (fiind împodobită cu tălăngi şi
clopote) pe cei mici, ideea primară fiind că aşa cum se sperie copiii
aşa se sperie (şi sunt alungate) şi duhurile rele.
Cântecele şi dansurile populare - Dansul popular al zonei avea
în repertoriu "Zdrăngănita", "Învârtita", "Haţegana",
"Căluşerii" (dans al feciorilor la care participau 12 tineri
îmbrăcaţi în costume specifice), "Haidăul" şi "Mocăneasca"
(învăţată de la mocanii care veneau vara de la munte, pentru
recoltarea cerealelor, şi care în zilele de sărbătoare "îşi
demonstrau puterile de buni dansatori").
Portul popular al zonei îmbină două culori predominante, albul şi
negrul, care dau o notă de sobrietate şi prestanţă.
Portul femeiesc este confecţionat din pânză albă, sau din giulgi,
pe care se coseau cu aţă neagră diferite ornamente, pe mâneci şi
pe piept, fiind format din:
- Năframă - Confecţionată din lână fină şi moale, groasă, de
formă pătrată, cu latura de aprox. 1,5 m, având pe margini
ciucuri negri.
- Ie - Realizată din pânză albă fină, bogat decorată cu modele
ornamentale în special la măneci.
- Cheptăraş - Peste ie se purta un cheptăraş negru, din catifea sau
postav, pe care arau cusute diverse modele ornamentale.
- Chieptăruţ - Femeile mai tinere purtau pe sub ie un chieptăruţ,
confecţionat din pânză fină, prevăzut cu două bretele care
îl susţineau peste umeri.
- Jacheta - Se purta în special iarna, fiind realizată din postav
gros, căptuşită, cu mâneci, putănd fi înlocuită cu un
pieptar din piele de oaie, cu deschidere în faţă (bundiţă) care
avea cusute pe margini modele ornamentale.
- Poale, confecţionate din pănză albă mai fină, decorate în
partea de jos cu o bandă neagră, lată. Poalele largi, ajungând
până la jumătatea gambei, se cuseau din două foi şi se
închideau în faţă sau în spate, având creţuri
pe şolduri.
- Poliţele, se purtau pe sub poale, confecţionate din pânză mai
fină, erau scurte ca lungime faţă de poale şi mai strâmte,
în partea de jos având cipcă, o broderie albă, croşetată.
- Cătrinţele, se purtau pereche, una în faţă şi una în
spate, peste poale, fiind ţesute din postav negru cu cipcă şi fodoraşi.
- Ciorapi, de bumbac, de culoare neagră, care se prindeau pe picior cu
ajutorul unor şireturi bine înnodate.
- Opinci, bocanci sau cizme - Opincile sunt realizate din piele de vită
argăsită, bocancii şi cizmele depinzănd de disponibiluzl financiar al
fiecăruia.
Portul bărbătesc este compus din:
- Pălărie, căciulă - Pălăria se purta vara, realizată din paie sau
postav mai fin, căciula se purta iarna, realizată din piele de oaie
căptuşită cu blănită de miel sau pielicele de astrahan.
- Cămasă - Lungă, până la jumătatea coapsei, încreţită pe
piept, despicată la mijlocul lui, care se încheia în faţă
cu nasturi sau cu docănaci cu şireturi. Mănecile aveau în partea
inferioară o bentită de culoare albă, cu o butonieră şi un nasture.
- Laibăr - Pieptar realizat din postav negru sau din piele de oaie cu
diverse ornamente pe margini.
- Şerpar - Curea lată, din piele, prevăzută cu două buzunare, unul
pentru bani şi celălalt pentru amnar, cremene, punga de tabc şi foiţe,
sau altele.
- Cioareci - Pantaloni realizaţi din postav alb, gros, bătut la piuă,
croiţi pentru a fi strâmţi pe picior (pentru iarnă) sau realizaţi
din cânepă şi bumbac cu acceaşi croială (pentru vară).
- Obiele - Făşii de pânză sau postav înfăşurate în
jurul gambei şi piciorului. - Opinci, bocanci sau cizme - Opincile
sunt realizate din
piele de vită argăsită, bocancii şi cizmele depinzând de
disponibilul
financiar al fiecăruia.
...
...
...
...
...
