Iată câteva din legendele despre facerea lumii:
Aşa cum scrie la cartea sfântă, Dumnezeu a făcut lumea în
şase zile. În prima zi a făcut lumina, în a doua cerul,
în a treia a despărţit uscatul de apă şi i-a pus numele de
pământ, a patra zi a făcut soarele, luna şi stelele şi în a
cincea şi a şasea zi a făcut toate vieţuitoarele pământului,
apelor şi cerului. În această ultimă zi, Dumnezeu a făcut şi
omul, după chipul şi asemănarea lui.
Dar ştiind ce este singurătatea, Dumnezeu s-a
gândit să nu îl lase singur pe Adam. Aşa că, atunci
când dormea Adam, a luat una din coastele lui şi a făcut-o pe
Eva, dând-o de soţie lui Adam.
Şi în a şaptea zi Dumnezeu s-a odihnit şi a binecuvântat
ceea ce făcuse..
Aşa este dat de când e lumea, şase zile să lucrăm şi ziua a
şaptea, duminică, s-o sfinţim, să ne amintim de cele sfinte şi să facem
lucruri bune.
Izgonirea Dracului
Când Dumnezeu a făcut lumea, tare curios l-a făcut pe Lucifer. Şi
mult şi-a dorit el să stăpânească puterea de a face asemenea lui
Dumnezeu. Aşa că, s-a furişat în odaia din fund a palatului
Dumnezeiesc, vrând să vadă ce minune poate găsi el acolo, de l-a
oprit Dumnezeu să calce în ea.
Pe masă găsi o carte mare, în care era scrisă înţelepciunea
lui Dumnezeu. Văzând aceasta, dracul se puse să citească şi citi,
curios cum era, şapte zile şi şapte nopţi într-una. În
lăcomia sa, ca să se facă atotştiutor, nu văzu cănd se întoarse
Dumnezeu şi îl află citind. Domnul Dumnezeul nostru îi
spuse că mare greşeală a făcut.
Şi Lucifer făcu ce făcu de nu mai
voi să asculte pe Ziditor, căutând să se ridice mai sus
decât dânsul, răzvrătindu-se şi luând lângă el
şi alţi îngeri şi arhangheli..
Atunci îl alungă pe dracul
din cer, şi cu toţi cei părtaşi cu el la răzvrătire,
blestemându-l ca oamenii săi spună Nichipercea, satană şi diavol,
şi necurat să fie, şi ca oamenii să-i ştie hiclenia, coarne să-i
crească, să nu mai înşele pe nimeni. Şi mai spuse că Sfânta
Cruce îl va ucide şi toaca îl va alunga cu sunetul ei.
S-a întâmplat că Dumnezeu, prea supărat de cele
întâmplate, să nu vadă că Lucifer a luat cu sine şi ştima,
haina cea sfântă de arhanghel, care nu putea să rămână la
dânsul. De aceea, Dumnezeu a trimis pe Sfăntul Mihail ca s-o
aducă din nou în cer. Fugind de Mihail, Lucifer se ascunse
în apă. Dar Dumnezeu îngheţă acea apă şi-l prinse ca Mihail
să poată lua ştima şi să o aducă. Aşa de rău înfuriat a fost
Lucifer, să ia ştima înapoi, încât uită că este
în gheaţă şi se smulse rupându-şi aripile pe vecie. Aşa că
de atunci, Lucifer a rămas şi fără aripi.
Se mai spune că Lucifer reuşi totuşi să-l apuce pe Sfântul Mihail
de picior, dar din această prindere nu rămase decât cu o bucăţică
de carne din talpă. De la această întâmplare ne-a rămas
nouă oamenilor scobitura pe care o avem în talpa piciorului,
lipsa cărnii rupte din talpa Sfăntului Mihail.
Şi lucrurile rele asupra oamenilor făcute de Satana nu s-au
sfârşit aici.
Nechipercea, văzând că Dumnezeu nu-l mai iubeşte, s-a
hotărât să se răzbune, înşelându-i pe oamenii din
rai, pe care Atotputernicul îi iubea ca pe nişte fii.
De aceea el se schimbă în şarpe şi îndemnă pe Eva să
mănânce din mărul cel oprit al cunoaşterii. Că numai aşa îi
putea spune lui Dumnezeu că el greşind pe aşa cale, şi oamenii trebuie
izgoniţi din Rai, asemenea lui. Şi femeia, cum e slabă de înger,
a păcătuit dimpreună cu soţul ei Adam. Şi Dumnezeu altă cale nu avu şi
izgoni pe oameni din Rai.
Dar nici satana nu scăpă cu faţă curată, ci voind Dumnezeu să-l
pedepsească, a chemat pe Sfântul Ilie la sine, poruncindu-i să-l
caute pretutindeni pe diavol şi unde-l va găsi, să-l lovescă cu foc şi
cu trăznet. Sfăntul ascultă, îşi înhămă calul său cel alb
la căruţă şi se luă după hiclean.
Încornoratul, văzând foc de pară prin văzduh, se ascunse
într-o peşteră. Sfântul Ilie, însă, îl ajunse
şi îl fulgeră. Trăznetul mi-l lovi pe Împieliţat aşa de
tare, încât îl cufundă în ţărână,
până la mijlocul pământului în locul cu foc veşnic.
Aci rămase el pentru vecie, iar lăcaşul lui s-a numit Iad.
Câteodată mai cearcă el, nu-i vorbă, să se mai urce pe
pământ, ca să mai ispitească pe oameni, pe care din tot sufletul
îi urăşte că Dumnezeu îi iubeşte mai mult decât pe
el, dar atunci Sfântul Ilie pleacă după el, ca să-l izgonească la
locul care i se cuvine, în iad. Lui Ducăse-n pietre, nu-i vorbă,
nu-i prea place lucrul ăsta şi cearcă să se scutească de răzbunarea lui
Dumnezeu, furişându-se în copaci înalţi, în
fier şi în cai şi pisici şi în alte dobitoace, pe care
Sfântul ilie uneori le trăzneşte, voind să-l nimerească pe
afurisitul de diavol.
Fderiţi-vă, deci, oameni buni, să rostiţi în timp de vijelie
numele dracului, căci atunci el va veni la voi, iar trăznetul, în
drumul său spre drac, poate să vă fulgere.
Fazele lunii
Se spune că atunci când a vrut bunul Dumnezeu să zidească lumea
şi să prăsească oamenii, când a făcut soarele, luna şi stelele a
făcut şi cerul. Şi acesta era prea aproape de pământ, aşa că
dădea cu mâna de el şi luna lumina aproape cât soarele de
tare.
Şi lucrurile au început să meargă aşa cum le rândui Domnul
Dumnezeul nostru până a venit fapta cea rea şi necugetată a lui
Cain. Acesta, omorând pe fratele lui, Abel, din invidie, tare l-a
mîniat pe Dumnezeu, că alăturea de aşa lume răită nu a mai vrut
să stea. Şi atunci a depărtat cerul de pământ ca să stea
cât mai departe de o lume ce aşa iute s-a răit.
Apoi, pe Cain l-a pus să rătăcească prin lume sute de ani,
tremurând şi căindu-se de fapta rea ce a făcut şi, când s-a
împlinit vremea, l-a suit pe el şi pe fratele lui ucis pe lună.
Şi Cain să stea pe partea întunecată a lunii pe vecie, aşa cum
Abel să stea pe partea luminată, ca să vadă pământul. Ca oamenii
să ştie pentru vecie că cerul este departe de ei din cauza răutăţii
faptei lui Cain şi bunătatea lui Abel să le lumineze nopţile.
Dar unii bătrâni spun că nu este chiar aşa. Ei cred că Moşu
Dumnezeu a zis că nu este de ajuns pedeapsa pentru Cain. Şi, de aceea,
el trimite mereu căinii osândei, cărora lumea le zice
vârcolaci, ca să îl chinuie pe Cain şi să mănânce
partea din lună pe care stă el.
Cutremurele
Se spune că Diavolul se certa cu Dumnezeu încă de la
începutul vremurilor. Dar, El, Domnul Dumnezeul nostru, bun şi
ascultător era. Şi îl primi pe Diavol să se sfătuiască şi să
termine odată cu toată cearta ce era.
Atunci Diavolul i-a cerut lui Dumnezeu să îi de-a şansa de a
arăta că poate să fie asemenea Lui, şi să aibă grijă de cele făcute de
El. Atunci Domnul Dumnezeul nostru îi dădu voie să aleagă ce
parte a pământului doreşte el să stăpânească. Şi s-a apucat
Diavolul a măsura şi s-a întors la Domnul spunându-i ce
vrea, cu gândul de a păcăli pe Domnul şi a avea aproape trei
sferturi din pământ, apă şi aer cu tot ce vieţuieşte pe ele.
Văzând Domnul nostru că Diavolul vrea să îl înşele
tare se supără şi-i spuse:
- Nu cred că bine ai făcut Diavole. Cum ştii, pământul pluteşte
pe apa de foc de dedesubt. Când ai făcut măsurătoarea el s-a
mişcat şi tu ai greşit. Ian vârăte sub pământ să-l ţii să
stea pe loc ca să facem măsurătoarea aşa cum se cuvine!
Dar pământul greu mai era şi Diavolul nu putea să-l ţină bine pe
loc. Atunci Dumnezeu îi spuse:
- Voi face nişte lanţuri straşnice ca să te ajute să
ţii pământul pe loc, să sfârşim treaba ce am
început-o!
Şi făcu acele lanţuri şi le-a pus Diavolului pe mâini şi pe
picioare până ce a avut Diavolul atâta fier că
pământul a căpătat cumpăna ce i-a trebuit. Văzând că
pământul este bine îi spuse atunci Diavolului:
- Amu, dacă am ajuns aici, eu hotărăsc că tu trebuie să îl ţii
aşa, până la sfârşitul lumii. Acesta canonul ce ţi-l dau eu
ţie, pentru înşelăciunea ce ai vrut să mi-o aduci!
Atunci diavolul a început a răccni, a se sfărma, a se smuci,
gândind că va putea rupe lanţurile, dar degeaba, căci
mâinile şi picioarele erau legate. Ş-acuma când se
cutremură pământul, el se scutură de mânie, vrând să
scape. Şi nu poate, căci oamenii sunt cuminţi şi unde se fac gropi
mari, ei le astupă, unde sunt păduri mari, le taie şi pământul nu
poate pleca în nici o parte ca Diavolul să scape. El tocmai
atunci are să scape, când oamenii căutând întruna
după fier, aur sau altele, vor ajunge cu săpăturile acolo unde să să se
facă găuri prin care să se poată scăpa. Şi după aceasta, lumea
tot va fi, căci Dumnezeu va lipi pământul la loc.
...
...
...
...
...
