 |
 |
 ... ... ... ... |
 ....  |
|
|
| ............ |
.... |
Dezvoltarea
incipientă a sistemului de bănci actual.
Timpurile "străvechi".
Economia
are nevoie de bani pentru a se dezvolta, pentru a se manifesta din
punct
de vedere al profitabilitatii. La fel, nevoile si interesele publice se
realizeaza de catre stat ale carui cheltuieli nu se pot realiza decat
in
bani (fara bani fiind imposibil sa vorbim despre finante publice).
Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca se mentinea vechiul schimb in
natura!
Eu produc grau, cu sutele de tone si caut sa imi asigur cele necesare
vietii.
Atunci ma duc la cel care creste animale si ii dau o cantitate de grau
pentru ceva lapte si/ sau carne. Apoi... tot asa astfel incat sa am tot
ce imi trebuie. Dar, daca ati pierdut pe drum detaliile, uitati de
faptul
ca produsele alimentare sunt foarte perisabile. Si, atunci, personajul
nostru va incepe sa caute innebunit sa de-a cat mai repede tot graul de
care dispune. Poate ca va gasi "clienti", poate ca nu. Pana aici
lucrurile
sunt simple dar nu mai apare motivatia reala de dezvoltare a
productiei.
Si, daca apar mai multi producatori de grau, oare ce se va mai
intampla?
Apare sau nu supraoferta si oamenii nostri constata ca se vad pusi in
situatia
de a ajunge sa traiasca de azi pe maine si, in cele din urma... nu vor
mai vinde nimic. Avem astfel de a face cu primul element legat de
controlul
unui fel de preturi. Si, iata ca apare cerinta de a face ceva sa
poti acumula. Hambarele devin neincapatoare si oamenii nostri ies la
targ
si incep sa achizitioneze arme, haine, linguri, blide, lemn, etc. pana
isi incarca curtea.
Apoi?!? Apare primul nostru "monetarist" care ofera ceva nemaivazut asa
cum au fost scoicile, bucatile de metal, pietrele pretioase, etc.
Bineinteles
ca avem de a face cu o noua forma de acumulare dar gospodarii nostri
incep
iar sa nu mai aiba loc prin curtile lor de noianul de bunuri de care
dispun.
Devenind liderii zonei ajung la acel moment in care ii loveste ideea de
a realiza ei un fel de scoici proprii care, pentru a fi distincte si
usor
de recunoscut sa aibe imprimat pe ele chipul lor. Mai intai aceste
etaloane
circula prin zona, apoi ideea este preluata si, in final, fiecare din
cei
care aveau chef sa fie liderii unui stat incep sa imprime monede
(puteti
sa le spuneti si etaloane valorice).
Timpul a trecut si oamenii au sesizat ca cele mai cautate etaloane erau
cele fabricate din aur, argint si bronz (sau alama). Ei au "fortat"
utilizarea
etaloanelor in jurul acestor metale, apoi au constituit regulile de
utilizare
si, in final au aparut dacii, grecii, romanii, egiptenii, asirienii,
etc.
Nu trebuie sa intram acum in detaliile care au deteminat
particularizarea
fiecarei populatii in parte. Ceea ce este important de retinut este
faptul
ca ele au creat obiceiuri locale si la nivelul economiei existente,
factori
care au avut in comun necesitatea de a beneficia de posibilitatea
schimburilor
cu vecinii. Si aceste operarii aveau la baza, initial, doar schimbul in
natura pentru ca, ulterior si general valabil sa se ajunga la operarile
de schimb pe etaloane valorice (moneda).
Cele mai prospere state au fost, bineinteles, cele care au inteles ca
economia
este baza oricarei forme de dezvoltare. Trebuie retinut ca, in acele
vremuri
tulburi, cand, daca aveai chef sa te imbogatesti era de ajuns sa ai o
gasca
cat mai mare, cat mai credincioasa si relativ cat mai bine echipata si,
cu aceasta, sa pleci la "strans recoltele altora", nu prea era nevoie
sa
te organizezi "economic" si "monetar" prea mult dar, puternici au ajuns
tot cei care au stiut sa "tina" economia. Nu trebuie pierdut din vedere
ca aceste gasti aveau si ele cerintele lor legate de confort,
posibilitatea
de a-si asigura familia, etc, fara a pierde din vedere cerintele de lux
si opulenta ale liderilor acestor gasti. Si, astfel... Bineinteles ca
au
aparut birurile, prazile de razboi, etc. si "politica" monedelor a
ajuns
sa fie un element de sustinere al continuei prosperitati a celor care
faceau
totul asa cum trebuie.
Oare de ce toate acestea?!?
Se va sesiza ca existenta unui stat este indisolubil legata de
finantele
sale. Moneda poate fi "de import" si nu reprezinta decat un fel de
manifestare
a potentei financiare a respectivului stat si/ sau posibilitatea
proprie
de a influenta repartizarea produsului social cu exprimare valorica in
moneda. De aceea liderii vremurilor de atunci (ca si de acum) vor face
tot posibilul de a avea moneda proprie si, mai ales, de a avea un
sistem
de colectare a veniturilor cat mai bine pus la punct si cat mai
profitabil,
forta statului stand in suma valorica a etaloanelor valorice detinute
(acum,
de-a pururea si in vecii vecilor).
Grecii pot si numiti a fi primii care au exploatat elementul "economie"
pentru a-si creste si consolida forta politica, militara, etc., pentru
a-si consolida cultura s.a. De ce?!? Mai intai, datorita cumplitei lor
saracii nationale care cerea existenta a ceva palpabil cu care sa se
faca
"schimburile" necesare supravietuirii (fapt ce ia impins la a deveni
primii
navigatori/ colonisti, etc. cu evidenta tenta economica. Mai apoi,
datorita
faptului ca au inteles primii valoarea/ avantajele monedei care
permitea
o crestere considerabila a veniturilor/ marfurilor/ etc. doar din
elemente
de comert.
Conform exemplului lor, au urmat si altii, astfel incat s-a ajuns la
marea
putere romana. Ei pot fi asimilati cu cei care au inventat,
experimentat
mare parte a regulilor legate de moneda si, suplimentar, au stiut
sa aplice foarte eficient acumularile statelor cucerite sau
"colaboratoare".
Ei sunt cei care au inteles primii ca orice aplicatie militara este
sustinuta
de economie asa cum si structurile militare pot sustine economia. Si,
cum
totul se centra pe un sistem cat mai echilibrat economic, ei au fost
cei
care eliminau concurenta initial prin calitate apoi cu armatele lor, ei
sunt cei care imediat ce "anexau" un stat construiau "de urgenta"
drumuri
care sa favorizeze atat manevrele militare cat si comertul s.a. Puterea
lor a ajuns in scurt timp sa fie exemplu demn de urmat pentru
majoritatea
comunitatilor umane (statelor) astfel incat, destul de rapid, toata
lumea
se "chinuia" sa copie cat mai mult din modul de viata roman. Totodata,
pentru orice putere militara relativa a ajuns o chestiune de onoare sa
se "masoare" cu puterea romana. S-a ajuns la un fel de mecanism demn de
numele de economie de piata care a indus o scadere permanenta a
veniturilor
civilizatiei romane (fara a mai lua in calcul proasta gestiune a
resurselor
acumulate de catre lideri si fara a mai lua in considerare latura
militara
care a si dus la caderea imperiului roman - si a imperiilor romane
ulterioare).
Poate ca, de aceea, etimologia cuvantului "finante" vine de la
latinescul
"fiare" sau "finis", care se traduc prin "a termina", "A incheia un
diferend,
o actiune judiciara in legatura cu plata unei sume de bani". De la
aceste
cuvinte s-a format "financia" sau "financia pecuniaria", adica plata in
bani, plata fortata in baza unei hotarari legislative (sau
judecatoresti),
termeni care definesc destul de corect impozitarea/ taxarea manifestata
de stat asupra ceetatenilor "anexati" acestuia. Aceste cuvinte au dus
la
cuvantul "finance", folosit in Franta secolelor XV - XVI, care ar avea
mai multe intelesuri cum sunt sume de bani,. resurse banesti, venit al
statului, iar "les finances" echivala cu "gospodaria statului",
gospodaria
publica, patrimoniul statului. Pentru britanici, finante inseamna
administrarea
(mai ales publica) de bani, suportul financiar al unei intreprinderi
sau
resursele financiare ale unui stat, companii sau persoane. De altfel,
in
limba romana, notiunea de finante este utilizata in sensul de bani,
resurse
banesti, organe financiare, etc.
Bineinteles ca, existenta, circulatia si controlul monedei, asociat cu
tendintele de acumulare ale potentatilor vremurilor de care am amintit
au creat si primele structuri cu caracter bancar (se poate aminti aici
de templele egiptene si asiriene, de negustorii care acordau
imprumuturi
si care traiau numai din produs financiar, etc.). Cert este ca aceasta
activitate nu era organizata special cu rolul de banca ci era
rezultatul
acumularii de sume imense de bani la una sau mai multe persoane, fapt
care
ii determina sa forteze circulatia etaloanelor valorice detinute pentru
a mari averea existenta.
Tot acum apare si prima forma de manifestare a controlului "de stat"
si/
sau "bancar" al valorii monedei si, implicit, aparitia inflatiei. Multi
dintre voi vor spune cum este posibil asa ceva. Inflatia este, in
general,
un element legat numai si numai de etalonul bancar numit tehnic, bilet
bancar/ bancnota care este o hartie tiparita prin care emitentul ei
garanteaza
plata unei anumite cantitati de aur (mai modern si a altor avantaje
valorice).
Ei bine, aflati ca nu este asa. Atunci cand avea nevoie de surse de
finantare
suplimentare si, mai ales, imposibil de "atins" intr-o perioada
delimitata
de timp, statul emitent al monedelor de aur/ argint/ etc. aflat "in
foame"
se punea si aduna un numar de monede determinat de intentiile lor, le
topeau
si le "rebateau" avand grija ca o moneda sa aiba mai putin aur decat
anterior.
Astfel, din 1.000 de monede de aur (sa zicem) se ajungea la 1.500 de
monede.
Chestia asta mergea pana se afla de ea si, atunci, iata... inflatia.
Oamenii
pretuiau mai putin monedele despre care au auzit ca sunt "contrafacute"
si... in loc sa dea o moneda pe un cal se ajungea sa 100 de monede pe
un
cal. Interesanta chestie si inflatia asta, nu-i asa? Daca mai amintim
si
de faptul ca, deseori, se tinea cont de tipul monedei (de exemplu,
moneda
romana de aur, avea o greutate mai mica de aur decat cea macedoneana
dar...
datorita fortei imperiului roman aceasta moneda era mai pretuita si,
astfel,
s-a ajuns la necesitatea ca mecedonenii sa isi topeasca monedele si sa
le imite cat mai bine pe cele romane. Nu cumva chestia asta va
aminteste
de efortul de "corelare" la dolar sau infuzia operationala legata de
EURO?!?!?!
Dar de ce era nevoie ca statul sa controleze moneda, sau, mai rau, ca
acesta
moneda sa devina emblema fortei statului respectiv? Nevoile umane sunt
elementul primordial de raportare atunci cand dorim sa analizam aceasta
problema. Pentru a avea forta reala un stat se vede obligat sa aiba ce
oferi (macar o sabie in gatul celor "smecheri" si tot se impune
necesitatea
de a oferi ceva). Ori, nu cumva, cea mai eficienta metoda era cea a
platii
in moneda? Si, pentru, a colecta, gestiona/ repartiza aceasta moneda nu
cumva era nevoie de un "aparat" de stat pentru a eficientiza
"manifestarea"
potentei? Nu cumva acesta este motivul pentru care se percepeau taxe,
biruri,
etc.?
Daca vom analiza ultimile doua "nu cumva" vom deduce rapid de ce avea
nevoie
statul de armata (pe langa cerintele clasice de tip "militie"). Mai
intai
armata asigura o posibilitate destul de profitabila de a induce
profituri
din cotropiri si, implicit, din taxe preferentiale si din biruri si,
ulterior,
armata tinea in frau capacitatea unui stat de a colecta "veniturile
statului"
si, deci, sa alimenteze continuu forma manifesta a respectivului stat.
Apoi vom deduce de ce era nevoie de o evindenta a populatiilor "din
teritoriu"
si astfel sa apara masuri de recensamant cum ar fi "census"-ul roman.
Clasicii
monetaristi ne demonstreaza ca, de atunci, nu s-au schimbat decat
procedurile
si formele de manifestare ale etaloanelor (implicit ale organismelor de
"mentinere" ale acestor manifestari), stabilitatea si forta unui stat
nefiind
altceva decat raportarea economica prin moneda.
Evul mediu monetar.
Nu
cumva acesta este motivul pentru care "o problema" cum ar fi caderea
elementului
"de reper" in ceea ce priveste regulile valorice (in special cele
monetare)
a atras si degringolada istorica care a urmat (perioada Evului Mediu
timpuriu)
din care se poate afirma fara dubii ca "s-a iesit" abia atunci cand
statele
au fost capabile sa aiba iar sistemele lor economice proprii si, mai
ales,
moneda proprie?
Pentru tara noastra, inainte de intemeierea principatelor romane (asa
numita
descalecare), pe teritoriul tarii noastre au existat diferite forme de
organizare politica. Initial, tipologia organizatorica romana a fost
mentinuta
mult timp dupa retragerea trupelor romane. Apoi, vremurile grele, pline
de incercari datorita popoarelor migratoare, conflictelor interne
tipice
fenomenelor de organizare, etc. au determinat aparitia liderilor care
aveau
o sansa sa apere comunitatile existente sau, cel putin, sa poata
negocia
cu sefii triburilor barbare. Si asa, sefii satelor, juzii, voievozii,
domnii,
etc. au inceput sa isi manifeste prezenta din ce in ce mai puternic,
stabilind
raporturile necesare existentei unui stat. Problema monetara (moneda
locala)
nu se prea poate lua in considerare deoarece existau conditii mult prea
"favorabile" sa se apeleze la monedele de import. Dintre aceste
conditii
putem aminti de conjunctia intre multiplele imperii romane care se
chinuiau
sa existe in ideea amintirii vechiului impreiu roman (Bizantul,
structurile
apusene "pro-romanice", valurile migratoare care veneau dupa bogatiile
"marii amintiri romane", s.a.).
Valul organizarii are o linie evidenta dinspre Imperiul Bizantin,
situat
la sud de teritoriul Romaniei actuale. Mai intai s-au organizat
teritoriile
Tarii Romanesti, care a beneficiat si de o lunga perioada de dominatie
romana si care, astfel, a asimilat mult mai usor "reguli asemanatoare"/
"de continuitate". Urmatoarea este Moldova, care a asimilat aceste
reguli
mai ales din necesitati legate de supravietuire, valurile migratoare
lovind
"preferential" aceasta zona si, abia dupa acestea a venit si "vremea"
Transilvaniei
unde existau populatiile dacice traditionaliste (stapanirea romana nu
includea
aceste teritorii) care au preluat relativ greu din structurile noi de
organizare.
S-a ajuns astfel la o organizare administrativa si o structura sociala
bine definita, cu drepturi si obligatii cetatenesti fata de fisc
asemenea
celui roman dar adaptat functional la cerintele momentului, la
grupurile
teritoriale relativ mici si, mai ales, la organizarea politica din
acele
timpuri.
O caracteristica fundamentala a constat in aceea ca domnii, ca
autoritate
suprema in stat, si-au asumat fixarea darilor, controlul activitatii
tuturor
slujbasilor visteriei, de la marele vistier pana la cel mai mic agent
fiscal,
fixarea atributiilor acestora, numirea lor, rezolvarea tuturor
neintelegerilor
dintre membrii aparatului fiscal si contribuabili, acordarea de
reduceri
sau scutirea de dari. De retinut pentru aceasta perioada, si nu numai,
este faptul ca adevaratii colectori erau potentatii vremii (boieri,
jupani,
etc.) care realizau strangerea birurilor de pe domeniile lor pentru ca
apoi (sau cel mult consecutiv) sa se realizeze varsamintele catre
visteria
centrala prin intermediul agentilor fiscali ai vremii.
Bineinteles ca acest mod de organizare nu a fost unul chiar atat de
inspirat.
Problemele de baza erau reprezentate de faptul ca "darile catre domnie"
se axau in special pe exprimarea in natura (fie in marfuri diverse, fie
in munca), moneda fiind doar o facilitate care permitea accesul la
"marfuri
de lux"/ "de import", achizitiile de moneda fiind apanajul doar a unei
parti insignifiante din masa locuitorilor teritoriilor "guvernate" si,
bineinteles, in cantitati mici, adaptate cerintelor acestor potentati.
Acest mod de organizare, bineinteles specific intregii lumi a acelor
vremuri,
a determinat ca moneda sa se afirme ca si pana atunci la nivelul
operatiilor
de comert care, in mare parte reprezentau baza economica a acelor
vremuri.
Expansiunea demografica datorata intaririi pas cu pas a ordinii sociale
a deteminat cu timpul o crestere a schimburilor comerciale si,
implicit,
a determinat o crestere a masei monetare. Aurul (si celelalte metale
pretioase)
disponibil a ajuns in scurt timp sa nu mai acopere cerintele monetare
si...
Aceasta este marea justificare a "campaniilor" de colonizare, a
descoperirii
de noi teritorii sau surse de comert... moneda (sau criza ei). La fel,
moneda ajunge relativ repede sa fie elementul de justificare al
impunerilor
fiscale, deoarece elementele "de conducere" aveau necesitati din ce in
ce mai ridicate si s-au vazut nevoite sa apeleze/ forteze elementele de
impunere, colectare si angajare a resurselor fiscale..
Pentru a continua expunerea istorica ajungem la necesitatea de a
prezenta
elemente legate de dezvoltarea monedei si... nu prea vom gasi.
"Sustinerea"
acesteia se facea exclusiv economic in special datorita faptului ca
oamenii
momentului au socotit mai util sa importe moneda (deci etaloanele
valorice)
decat sa procedeze la fabricarea lor, mai ales ca tara noastra a fost
permanent
"mutilata" de stapaniri, cotropiri si/ sau razboaie (in scurtele
momente
de libertate solicitarile de organizare fiind imperative in raport cu
"baterea"
de moneda). Consolidarea elementelor legate de moneda are loc mai
intai,
surpriza (?!?), in Trasilvania. "Vecinatatea" cu Europa medievala a
determinat
oamenii locului sa procedeze rapid la gasirea unor cai de a multumi
rapid
pe cotropitorii apuseni (singurii care dispuneau de curajul de a asalta
aceste teritorii in special datorita faptului ca au sesizat, in timp,
traditionalismul
populatiilor din aceste zone si, implicit, ramanerea in urma din punct
de vedere asdministrativ, tehnologic, etc.) si, care, utilizand forta
armelor
(si a organizarii militare superioare) au ajuns rapid sa puna stapanire
pe aceste teritorii. Fiind rapid anexati ei au "beneficiat" de umilul
statut
de colonizati si, prin urmare au fost supusi rapid sistemelor fiscale
ale
cuceritorilor unde, principalul element de raportare a fost moneda.
Moldova
si Tara Romaneasca au avut la dispozitie un scurt ragaz inainte de a fi
amenintati de lesi (polonezii acelor vremuri), otomani (turcii de azi),
inclusiv de unguri care nu se multumeau cu Transilvania. Presiunea
crescanda
a determinat ca aceste doua state sa se organizeze cat mai eficient si
sa se instituie un sistem fiscal destul de functional dar, bineinteles,
adaptat cerintelor de dezvoltare specifice unei lumi inchise (usor de
denumit
in ziua de azi drept "zona de granita").
Apoi a urmat perioada stapanirii complete a teritoriului Romaniei de
azi
de catre diverse puteri ale momentului si, nu in ultimul rand,
obligativitatea
adoptarii sistemelor monetare si fiscale ale celor care detineau
controlul
politico-administrativ (cuceritorii). Cand aceste sisteme nu erau
impuse
intervenea necesitatea de a colecta taxe pentru a "aduna" birul necesar
multumirii pretentiilor cotropitorilor si, acest lucru, impunea o
adaptare
care dezvolta vechile sisteme in directia "acoperirii" necesitatilor
momentului.
O lunga perioada de timp acestia si-au tot schimbat formele de
organizare
(impozitare), potentatii locului fiind determinant cei cu care
"discuta"
conducerea si, mai ales, cei care aplicau "de capul lor" sistemele de
operare
monetare si, bineinteles de executie a impunerilor.
In concluzie, intre perioada romana si cea moderna nu se prea poate
discuta
despre moneda romaneasca (sau a entitatilor romanesti) decat in cazuri
strict particularizate. Exista unele comentarii academice legate de o
oarecare
dezvoltare specifica in cazul Transilvaniei dar... este mai bine sa
recunoastem
ca nu este vorba decat despre unele ambitii locale strict integrate in
sistemul monetar dominator (vestic).
Perioada "modernă".
Ajungem
astfel sa ne limitam doar la sistemul fiscal care, in Tara Romaneasca
si
in Moldova, pana in 1830, avea ca surse principale ale statului
elemente
reprezentate de darile de repartitie (care constau, in general, din
bir,
platit in mod esalonat, intr-un anumit numar de rate) si darile de
cotitate
(compuse din dijmaritul de stupi si porci, oieritul de oi - gostina in
Moldova, vinariei pe vin - vidrarit in Moldova, vamile, amenzile,
etc.).
In acelasi timp, au existat unele dari, care azi par cel putin
curioase,
cum sunt fumaritul, vacaritul - pe boi, vaci si cai, ierbaritul,
tutunaritul,
etc. Aceste forme de dari erau multiple si variau, cu timpul unele
dispareau,
altele se infiintau, totul fiind la bunul plac al "sefului" zonei -
boier.
Intrucat perceperea acestor dari era arbitrara, deseori se formulau
plangeri
catre domnitorul tarii care, "cu greu indura" si facea ruptura, adica o
intelegere care stabilea obligatia fiscala si termenele de executare.
Intelegerea
aceasta cu visteria se facea, desigur, pe grupuri de contribuabili si
nu
individual - de exemplu, grupuri profesionale, negustorii brasoveni,
preotii
dintr-o eparhie, etc.). Contribuabilii erau impartiti in doua categorii
reprezentate de bresle (Care beneficiau de unele privilegii fiscale,
adica
scutiri totale sau partiale de dari si un sistem fiscal mai avantajos.
Astfel, marii stapani de mosii - boierii, episcopiile, manastirile,
erau
scutiti total de dari, doar in cazuri exceptionale fiind impuse si
starile
privilegiate) si bimicii (Care plateau toate darile iar sistemul lor
fiscal
era plin de neajunsuri. In aceasta categorie intrau taranii liberi si
clacasii,
supusi la toate darile de repartitie si cotitate).
In Transilvania, principalele categorii de obligatii catre stat au fost
darile pe porti, dupa animale, pentru intretinerea armatei, muncile
obstesti,
copitatia (adica obligatii in bani si munca). In 1754, printr-o
patenta,
imparateasa Maria Tereza a stabilit urmatoarele impozite directe catre
stat: impozitele pe avere (Percepute pentru bunurile imobile - terenuri
de diverse categorii, deosebite pe clase, dupa felul culturii, dupa
rodnicie,
pozitia locurilor, si pentru bunuri miscatoare - boi, cai, porci,
capre,
oi, stupi de albine, vase de rachiu, deosebite dupa natura obiectului
impus)
si impozitul pe cap (Numit taxa capitis, aplicabil in mod variat pe
categorii
de contribuabili - pentru tarani mai mic, in raport de cuantumul
darilor
platite de fiecare, iar pentru oraseni mai mare - taxa oraseneasca,
nobilimea
fiind scutita de dari).
Organele fiscale centrale in Tara Romaneasca si Moldova erau Marele
Vistier,
si adjunctii acestuia, ajutati de o cancelarie a visteriei, complexa,
formata
din logofeti specializati pe servicii (logofat de bresle, de
scutelnici,
de slujitori, de poslusnici, etc.) si samesii. In tara se exercitau
atributii
fiscale prin: judete (samesii trimisi de visterie si ispravnicii de
judet),
in plasi (zapcii), in plaiuri (vatafii de plai) si in sate (parcalabul,
preotul si batranii satului). Organele centrale raspundeau de impunerea
si perceperea darilor, evidenta veniturilor si cheltuielilor. Samesii
tineau
evidenta in judete si supravegheau pe dregatorii locali prevenind
eventuale
abuzuri, ispravnicii aveau in grija lor stabilitatea contribuabililor
in
judet, repartitia judicioasa a darilor pe sate si bresle, precum si
supravegherea
zapciilor, vatafilor de plai si vamesilor. In Transilvania organul
superior
care se ocupa cu administrarea veniturilor fiscale era Tezaurariatul
(Regius
thesaurariatus). Acest organ era condus de Tezaurarul, care avea in
subordine
patru inspectori cu competenta in sectoare distincte (mine de aur si
sare,
domenii fiscale, dijme fiscale, vami, etc.).
Prima si adevarata reforma fiscala s-a realizat in Tarile Romane prin
Regulamentul
Organic (Transilvania ramanand sub sistemul fiscal si monetar impus de
o structura lenta, conservatoare si sovina, care considera aceste
teritorii
drept colonii si nu vedeau rostul unei iesiri din starea existenta,
chiar
daca multi se vor gasi sa comenteze ca a existat, cat de cat, o forma
de
progres - fapt care va duce si la caderea Imperiului Austo-ungar si,
implicit
a posesiei de catre acesta a acestui teritoriu). Totusi, nu trebuie
uitat
ca acest regulament este rezultatul ocupatiei rusesti (1828 - 1856) si
chiar daca a adus transformari importante in domeniul politic, social,
economic si financiar ea nu a fost decat un efort care tinea sa
convinga
populatia autohtona asupra superioaritatii ocupatiei rusesti comparativ
cu cea turceasca si, suplimentar, forta marirea veniturilor statului
pentru
marirea "mesei" de impartit intre cele doua mari puteri (cu un efort
secundar
de pregatire a teritoriilor care se programa a fi integrate Rusiei
tariste).
Din punct de vedere financiar, aceasta perioada poate fi impartita in
doua
parti: (epoca vechiului regim - 1828 - 1832, pana la aplicarea
regulamentului)
si cea a noului regim (unde rusilor le este indepartata tutela asupra
Tarilor
romane.
In esenta, aceasta reforma fiscala, se refera la indepartarea unor dari
si institutii, crearea de noi venituri si instituirea unei ordini in
perceperea
veniturilor si efectuarea cheltuielilor si introducerea unor norme
moderne
de drept bugetar. Astfel, toate veniturile se concentrau in Casa
statului
si erau repartizaqte in cheltuieli stabilite prin buget, instituind in
acest fel principiul modern al universalitatii bugetare. Impozitele si
taxele erau grupate in clasa I (veniturile din domeniile statului care
cuprindeau domeniile statului, partea din veniturile proprietatii
imobiliare
ale asezamintelor religioase si alte venituri decat impozitele) si
clasa
II (Care cuprindea taxele directe si indirecte. Pentru Valahia taxele
erau
reprezentate de oieritul si vinaritul strainilor, pentru vitele aduse
pentru
pasune si darea pentru diplome, pentru Moldova darea pastorilor straini
si venitul pasapoartelor. Impozitele propriu-zise erau directe, pentru
Valahia birul - capitatiunea - si patenta, pentru Moldova capitatiunea,
patenta si darea asupra viilor strainilor si impozite indirecte care
pentru
Valahia erau vama si salinele, pentru Moldova vama, salinele si posta).
Deci, ajunsi la acest moment se poate vedea ca aproape nu se lua in
calcul
o structura industriala sau de comert concreta, fapt care tinea pe loc
si o dezvoltare monetara si/ sau bancara "de rezonanta". De aceea,
sistemele
de creditare/ finantare erau restranse la vechile forme imprumuturi si
camatarie fara o organizare reala si stabila. Cu toate acestea nu
trebuie
sa pierdem din vedere ca structurile romanesti incepusera adaptarea la
normele monetare si fiscale moderne fapt care va permite o oarecare
stabilizare
dupa unirea principatelor cand se unifica legislatia financiara a celor
doua principate si, mai ales, cand la conducere ajunge un rege (Carol
I)
care gandeste cu totul altfel decat cei autohtoni (este recunoscut
faptul
ca a dus o politica fiscala si monetara realista, incercand o maxima
aplicabilitate
a principiilor occidentale la nivelul structurilor existente).
Aceasta perioada incepe semnificativ abia dupa tratatul de la Paris
(martie
1856) unde s-a admis desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea
tuturor
romanilor inaintea legilor si a impozitelor, asezarea dreapta si
generala
a contributiilor in raport cu averea fiecarui contribuabil. Acest lucru
a necesitat revizuirea legilor legate de impozite. In aceste conditii,
in 1862, odata cu unirea administrativa a Principatelor, au fost
adoptate
mai multe legi de impozite inspirate din practica fiscala occidentala.
Astfel, s-a introdus impozitul funciar (anterior proprietatea funciara
era scutita de impozite), s-a instituit taxa de transmitere asupra
proprietatilor
asezamintelor publice (bunuri de "mana moarta" pentru ca nu circula),
legea
patentelor a fost mult largita prin adaugarea mai multor categorii de
platitori
de patente, legile din trecut pentru contributii personale si
contributia
de poduri si sosele au fost extinse la toate clasele societatii si
unificate
pentru ambele principate.
Sursele principale de venituri ale statului in aceasta perioada pot fi
clasificate in:
- impozite (contributii) ca sursa principala de venituri a statului,
venituri utilizate pentru indeplinirea functiilor economice, financiare
si politico-sociale - impozitele erau de repartitie (repartizate
dintr-o
suma globala) sau de cotitate (stabilite pe unitati impozabile) sau
erau
directe sau indirecte, ordinare sau extraordinare, reale (obiective)
sau
personale (subiective), proportionale sau progresive. Se pot aminti
aici
impozitul pe veniturile agricole instituit in 1864 cu modificarile ce i
s-au adus in 1871, 1881, 1901, 1907, impozitul pe venitul
proprietatilor
cladite, impozitul pe venitul capitalurilor mobiliare introdus in 1906,
retinut de la debitorii dividendelor, cupoanelor, dobanzilor, rentelor,
chiriilor si tuturor veniturilor si produsele de orice fel, impozitele
pe veniturile intreprinderilor comerciale si industriale stabilite prin
legile din 1863, 1877 si 1899, stabilite asupra intreprinderilor din
aceste
categorii, mai putin societatile pe actiuni, a cooperativelor si a
celor
care se aflau in primul an de functionare, impozitul pe venituri din
salariu
introdus in 1877 si apoi in 1900, impozitul pe veniturile din
profesiuni
si ocupatii neimpuse la alte impozite, reglementat prin Legea
patentelor
din 1862, etc. Perceperea impozitelor se faceaq de catre parcalabi si
subcasieri
numiti de Ministerul de Finante (pana in 1867) dupa care au fost
instituiti
perceptorii care aveau o legislatie de imbunatatire a procedurii de
incasare
marcata de legile din 1864, 1865, 1871, 1877, 1878, 1880, 1893;
- taxe, destinate sa acopere cheltuielile determinate de efectuarea
serviciilor solicitate, spre deosebire de impozite, care erau destinate
acoperirii cheltuielilor generale ale statului si pentru care statul nu
presta nici un serviciu sau lucrare in favoarea contribuabilului -
acestea
erau clasificate dupa mai multe criterii dintre care amintim de
clasificarea
dupa natura lor (impartite in fixe sau variabile, aparte sau personale,
directe sau indirecte), dupa modalitatea de incasare/ percepere
(judecatoresti
si administrative).
Alte surse de venituri ale statului (de unde se poate deduce suportul
dezvoltarii
sistemului monetar romanesc) erau reprezentate de:
- activitatea productiva ce se efectua pe domeniile statului, cum era
cea agricola, exploatarea miniera, in intreprinderi industriale si
comerciale
(cai ferate, posta, telegraf, telefon, banci de stat, loterii de stat,
etc.) sau in unele intreprinderi mixte;
- monopolurile - asupra tutunului, sarii, bauturilor alcoolice, etc.;
- mijloace deghizate cum sunt devalorizarea monetara, reevaluarea
stocurilor
Bancii Nationale, exproprieri, emisiuni de bonuri pentru lichidarea
datoriilor,
etc.;
- succesiuni vacante si donatii.
In Transilvania, de asemenea, impozitele au constituit o principala
sursa
de venituri publice si, totodata, existau o serie de taxe, contributii
speciale, monopoluri si alte surse de venituri sau masuri financiare.
Dintre
impozitele directe se poate aminti de impozitul pe pamant aplicat din
1875,
modificat in 1881, percepandu-se pentru fiecare suprafata de pamant
avand
destinatie economica sau o alta destinatie, impozitul pe venitul
proprietatii
cladite (din 1808, modificat in 1870, 1872, 1875, 1883, 1888, 1909)
care
era impozit pe case si dupa clase, impozitul asupra dobanzilor si
rentelor
reglementat in 1975, modificat in 1883, 1890, obiectul impozabil fiind
dobanzile, dividendele, tantiemele (indemnizatii speciale, comisioane
si
taxe de consultanta), impozitul asupra castigului/ darea asupra
castigului
introdus in 1875 si modificat in 1883, 1885, 1886, 1888, 1893, 1909,
obiectul
impozabil fiind reprezentat de castigurile si veniturile din munca
manuala,
din intreprinderi industriale si comerciale, din ocupatiile
intelectuale
si din alte ocupatii sau intreprinderi producatoare de castig care nu
faceau
obiectul altor impozitari, impozitul intreprinderilor obligate la
publicarea
socotelilor instituit in 1909 si aplicat in 1916, impozit aplicat
intreprinderilor
pe actiuni, societatilor in comandita, societatilor de asigurare,
cooperativelor,
adica la toate societatile obligate sa prezinte la tribunalul comercial
bilantul, impozitul asupra minelor introdus in 1975, etc. Din categoria
impozitelor indirecte se pot aminti impozitele de consumatie (denumite
si taxe) cum sunt texele pe zahar si glucoza, pe spirt si bauturi
alcoolice,
pe articole de consumatie, pe produse petroliere, pe tutun si sare,
impozitul
pe lux, cifra de afaceri, etc.
In Bucovina se aplicau ca impozite directe darea pe case, pe pamant, pe
castig (patente), pe venitul societatilor, pe rente si pe venit. In
acelasi
timp, in Basarabia se aplicau impozitele pe pamant, pe cladiri, pe
capitaluri
imobiliare, pe patente si pe vebnitul global.
Instrumentul principal al organizarii bugetare il reprezenta bugetul,
considerat
ca actul legislativ prin care se prevedeau si se aprobau veniturile si
cheltuielile anuale ale statului si tuturor serviciilor publice, anul
fiscal
fiind socotit de la 1 aprilie pana la 31 martie anul urmator. Sistemul
financiar beneficia de un dublu control, unul efectuat de aparatul de
specialitate
al executivului si altul exercitat de organul legislativ. In 1864 este
infiintata Curtea de Conturi (de inspiratie franceza) care era
competenta
sa cerceteze si sa stabileasca conturile veniturilor tezaurului,
casieriilor
generale de judete, regiilor administratiilor contributiilor indirecte,
precum si sa incheie socotelile cheltuielilor facute de toti agentii
contabili.
Regimul vamal a fost reorganizat incepand cu 1859 si este marcat de
faptul
ca in perioada 1886 - 1904 a post marcat de o politica protectionista
pana
la adoptarea noului tarif vamal din 1906 - pentru Regatul Romania.
