(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……

Misticul și Fantasticul Evului Mediu până „Știință”

O perioadă a ocultismului și a dezvoltării vechilor mituri

(English)

Trecerea dintre Antichitate și Evul Mediu se face destul de lent, „înstrăinată” umanității printre meandrele destrămării vechilor imperii și a xenofobiei teritoriilor rămase cât de cât a fi păstrătoare de tradiții…

Astfel, discutăm de perioadă căderii Imperiului Roman, Khmer, Persan, Egiptean, etc, eliminările culturale și umane atrase de valurile migratorii, reformarea vechilor teritorii ale Antichității, cum ar fi China, India… Și alte „detalii”… Cum ar fi declinul vieții urbane (dar și altele), fragmentarea politico-statală și alte „bla, bla”-uri istorice.

Dar, cert, erupe misticul și ocultismul neo-creștin cu o energie ce va sufoca, deseori înlocui, dezvoltarea vechilor mituri… Cel puțin în spațiul european…

Este ceva similar cu eradicarea vechilor legende ale populațiilor „americilor” de către spanioli și portughezi, dar realizată cu aproximativ 1.000 de ani mai târziu față de „startul european”… Cu pierderea sau „uitarea” a multe dintre textele și cunoștințele acumulate de civilizațiile antice, printre care și poveștile mitologice.

Apoi, la zona de confluență a civilizațiilor, mitologia avramică este „implementată cu forța”, de creștini și musulmani, strivind vechile povești nemuritoare ale antichității…

La toate acestea, în zona europeană, trecerea dintre Antichitate și Ev Mediu se face sub presiunea popoarelor migratoare, care distrug, la propriu, mare parte a tezaurului autohton, indiferent de zona afectată…

Și, astfel, din punct de vedere al istoricilor, omenirea trece prin „Evul Mediu Întunecat”… Remarcată de istorici ca fiind o perioadă de tranziție și reconstrucție…

Destul ce similară cu eradicarea marelui împăreat Qin Shi Huangdi, fondatorul Chinei (care, prin controversata „ardere a cărților” a inhibat major orice dezvoltare ulterioară) și ceea ce a urmat după marele invazii și stăpâniri mongole sau manciuriene…

Dar, sumarizând, au fost destule „centre de putere culturale”, manifestate ca mari puteri zonale, cum ar fi civilizația maură în Africa și Europa, dominația „nordică” (cunoscuți eronat ca vikingi), Imperiul Bizantin, care a „supraviețuit” destul de mult…

Apoi, în zona asiatică, au fost „alimentate” de civilizațiile Indiei, Chinei, inclusiv zona khmeră, poate și Japonia, care au infuențat stabil și zonele „învecinate”…

Iar în Americi, fără a generaliza „geografico-teritorial”, au fost civilizațiile precolumbiene, amerindiene, andine, mezoamericane și indigene americane, chiar dacă în această perioadă s-au remarcat cu o mare înflorire, totul a fost „pierdut sau uitat” datorită colonizatorilor, a căror acțiune a făcut ravagii până aproape de timpurile noastre… A, da, am uitat de nativii Australiei, cu „pierderi” similare…

Dar, problema principală, chiuar dacă este „nebunia” acelor timpuri, cu pierderile imense de cultură, mituri, inclusiv povești consemnate, a fost legată de posibilitatea de „scriere” limitată… Foarte puțini membri ai societății umane a acelor timpuri aveau șansa de a „lăsa ceva scris, transmisibil mai departe, care să nu fie distrus de cuceritori”…

Așadar, sunt „vremurile” în care apar și se remarcă poveștile fantastice ale Orientului, în care zeii sunt ceva mai „uitați”, dar înlocuiți cu „duhuri”, „spirite”, „djinni” și similare…

La care se adaugă legendele despre obiecte magice, „bisericești”, săbii, baghete sau toiege magice, lampa fermecată, covorul fermecat, sau altele, ce vor însoți constant „fantasy”-ul acelor vremuri, „suplimentând” conceptul minițiat în Antichitate al utilizării de „tehnologii avansate” omului „obișnuit”

Care, la nivel „european” se remarcă și sunt „întreținute” de vrăjitorul Merlin (din Legendele Arthuriene), plasat ca în cazul multor scrieri ale vremurilor, erau „componentele” unor tărâmuri magice, delimitate clar de cele „pământești”…

Lumi „diferite” ce au punct de plecare în Antichitate, dar care devin din legende „ale cerurilor, apelor și lumii subpământene” în rai, iad, cele șapte ceruri, lumile dwarf-ilor, elfilor, zânelor, spiridușilor, dragoni, etc, ce vor alimenta multe din scrierile „viitorului”…

Continuând utopiile, distopiile, călătoriile „prin timp” și altele, ce și-au inițiat „manifestarea” în Antichitate…

Iar „poveștile” antice sunt astfel continuate, diversificate, oferind un cadru pentru explorarea unor teme universale precum binele și răul, libertatea și determinismul, natura umană și locul nostru în univers.

Așadar, ideile despre viitor și tehnologie nu sunt un produs considerat a fi un subgen, fiind, de fapt, „rădăcina „Science Fiction”-ului, despre care se poate discuta abia la „inserția” termenului „Știință”.

Da, se poate discuta despre o rădăcină comună cu science fiction-ul, chiar și prin „asocieri” care demonstrează că teme precum explorarea spațială, tehnologii avansate și creaturi mitice au fost prezente în imaginația umană de-a lungul istoriei și în diferite culturi.

Da, uitam de scrierile cu „rezonanță” creștină, dar clar „acceptabil” a fi SF-F, cum ar fi, de exemplu, „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri (o capodoperă a literaturii italiene ce descrie o călătorie prin iad, purgatoriul și paradisul, anticipând astfel ideea de explorare a altor dimensiuni), Legenda lui Faust (care vinde sufletul diavolului în schimbul cunoașterii și puterii, explorând teme precum știința, religia și consecințele cunoașterii) și a multora similare, în special cele inspirate din „Marea Ciumă Neagră”, lucrările legate de alchimie, etc (similare).

Dar, toate, „beneficiind” de lipsa suportului „de distribuție”, care începe să se dezvolte abia începând cu anii 1600 și mai târziu… Până atunci, „producția de carte” (dacă se poate spune astfel, fiind limitată la manuscrisele „distribuite” de centrele religioase și într-o măsură foarte mică de universități sau publicului „bogat în resurse”)

Și, vine momentul secolelor XVII-XVIII, când se consideră că avem de a face cu „Nașterea științei moderne”… Dar această naștere se datorează strict revoluției intelectuale, care a avut un impact profund și asupra literaturii, în special asupra genului science fiction, chiar dacă acesta nu era încă definit ca atare.

Dar „gama” de literatură de tip „Science Fiction – Fiction” este însă încă deosebit de „limitată”… Fiind „propulsată” doar de creșterea interesului pentru știință și tehnologie, reprezentate de:

• Descoperiri precum legile lui Newton, inventarea telescopului și a microscopului au stârnit o curiozitate intensă față de univers și potențialul tehnologiei de a-l transforma.
• Explorarea spațiului și a altor lumi prin intermediul călătoriilor maritime, descoperirea continentelor și studiul cerului, care au alimentat imaginația scriitorilor, care au început să speculeze despre existența altor lumi și forme de viață.
• Fără a mai aminti de întrebările despre natura omului și a universului, filozofii și scriitorii începând să pună la îndoială concepțiile religioase și să exploreze noi modalități de a înțelege lumea, ceea ce a dus la apariția unor idei radicale despre viitorul omenirii.
• A, da, și vechile utopii și distopii ce explorau impactul științei și tehnologiei asupra vieții umane.

Ca principale opere literare ale acestor vremuri, se pot asimila romanele de aventuri „de călătorie” (cum ar fi cele ale lui Daniel Defoe), romanele gotice, cu atmosfera întunecată și misterioasă care a influențat ulterior genul horror și science fiction… Bla, bla… Foarte, foarte puține lucrări de care îți poți aminti…

Dar, pot cita:

1. “Novu Atlantis” de Francis Bacon: Această utopie descrie o societate ideală bazată pe știință și tehnologie, anticipând multe dintre temele science fiction-ului modern.
2. “Micromegas” de Voltaire: O poveste satirică despre un gigant extraterestru care vizitează Pământul, satirizând vanitatea umană și explorând ideea de relativitate.
3. “Gulliver’s Travels” de Jonathan Swift: Deși adesea considerată o satiră socială, această carte conține și elemente de science fiction, precum călătoriile în țări fantastice și întâlnirile cu creaturi bizare.
4. “Candide” de Voltaire: O altă satiră a lui Voltaire, care explorează teme precum optimismul, pesimismul și natura răului în lume.

Din acest punct „cronologic”, „plăntuța” „Science Fiction”-ului (și a subgenurilor asociate), scosese capul de „sub pământ”…

Dar, până la începutul anilor 1950, mai era destul de crescut până ce „planta” să capete o formă…

Dar nu mai era nevoie de milenii pentru a deveni ceea ce este, ci mai puțin de 150 de ani…

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……