Follow Your Choices – Interactive Novel

Cariera lui Mircea Dan

Capitolul 1 – Introduceri („Scena” 2.3)

(Activitatea și implicările lui în societate)

(English)

Da, ai ales că ar te interesează unele detalii personale despre Mircea Dan, interveni Prezența…

Dan „cel mic” a studiat la școală, așa cum fiecare dintre noi este obligat să o facă…

„Obligat”, hmmm, sună cam ciudat… Cum este normal pentru orice om, accesul la cunoaștere asigurând egalitatea de șanse între indivizi și posibilitatea de manifestare liberă…

Studii în care a fost implicat până ce a ajuns Dan „cel mare”… Din etapă în etapă, până la studiile liceale unde a intervenit mama sa și…

A venit vremea şcolii militare… Mama sa fiind “în domeniu” i-a aranjat drumurile într-o şcoală de elită… Cel puţin aşa spune toată lumea… El nu a perceput asta… Pentru el totul nu era decât un lucru fără rost, fără logică… Nu se spune degeaba că, “Acolo unde se termină logica începe armata…”.

Un loc în care viaţa nu este decât o ierarhie strictă, unde “soldatul”, “ofiţerul”, persoana sunt cele care contează doar ca nivel de executare a unui ordin.

Unde omul este doar executantul, prelungirea armei sau altele asemenea. Unde el nu era decât rotiţa insignifiantă dar necesară a unui mecanism. Este locul unde toţi sunt uniforme cu un anumit grad şi mai puţin persoane…

Dronele, droizii, roboții utilitari sunt creați pentru a servi, pentru a se supune total ordinelor, dar ei par mai independenți deoarece comenzile către ei sunt înregistrate în detaliu și nu pot exista ordine fără sens, doar cu justificări „de rang”.

La oameni apare pedeapsa „de rang”, rezultat al comportamentelor punitive. Tinichelele pot refuza fără probleme ordinele fără sens, pe când subordonații, nu.

De fapt, din activităţile militare reale ar fi trebuit să vă daţi seama de asta… Gândiţi-vă, ce sunt militarii?!? Oameni antrenaţi numai şi numai pentru a ucide sau a “construi” ceva care să ajute la ucis cât mai eficient…

Că mai “ies” la ordin, din când în când, la inundaţii sau unele elemente “de necesitate” nu înseamnă că ei ştiu să facă altceva decât să ucidă, să distrugă cât mai eficient…

Asemenea unor maşini care nici măcar nu caută sensul gesturilor şi acţiunilor lor… De fapt, nici nu le este permis asta… Nu au voie să fie persoane… Sunt doar uniforme cu o oarecare “amintire” umană… Trebuie să fie maşini de executat ordine, şi atât… Asemenea tinichelelor…

Această percepţie l-a prăbuşit sufleteşte mai mult decât se aştepta… Aproape că a ajuns să urască armata şi tot ceea ce înseamnă ea… Inclusiv când era în discuție un joc video…

Motiv pentru care, la terminarea ei, a renunţat imediat, chiar dacă se poate interpreta că nu a avut de ales, şi s-a înscris la academia de pilotaj.

Mare dezamăgire pentru mama sa Anda, cu toate că era total susţinut de Corasdo care îi sublinia de câte ori putea că, armata nu însemnase nimic nici pentru Aurel, tatăl lui.

– Stai puţin! Am iar sentimentul acela ciudat, de „deja-vu”… Oricum, chiar şi pentru mine, la nivelul meu, există percepţia de „aşa trebuie să fie”… Sunt atât de multe detalii încât nu prea mai contează percepţia mea… În fond este un sentiment de „deja-vu” şi nu unul de greşeală…

Şi, pentru mine, ca Prezenţă, tot ceea ce este legat arme, de armată, reprezintă o incertitudine clară, deranjantă. O sabie este creată pentru a ucide şi nu pentru a recolta… Dar să revin! Timpul tău trece şi am de spus multe, multe despre Dan…

Primele probleme le-a avut cu colegii săi care ajunseseră în armată pe baza reclamei bine susţinute cu privire la viaţa militară… Şi, cum armata a fost mereu o iluzie ciudat de acceptată şi plăcută de către oameni, marea majoritate a părinţilor încredinţau fără probleme copiii acestui “destin măreţ”…

Părinţii mai grijulii puneau unele întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că totul este “un secret absolut” şi că totul este un “viitor destin măreţ”… Ce să vă mai explic prea multe, părinţii “muşcau” imediat momeala… Cel puţin, marea majoritate dintre ei…

Uitând că armata înseamnă spălare de creier, depersonalizare, anulare umană… Conta doar măreţia promisă. Şi, spălarea de creier avea o eficienţă ce l-a îngrozit pe Dan care, pe baza repulsiei absolute căpătate odată cu conştientizarea acestui lucru, a început să facă tot ceea ce îi stătea în putere pentru a nu rămâne în armată…

Şi, chiar dacă era un elev strălucit din punct de vedere al artei militare, depăşindu-şi profesorii în cel mai clar şi evident mod, indiferent de vârsta şi experienţa lor, compensa totul printr-o evidentă neconformare la ierarhie… De multe ori a fost considerat aproape ca inamic… Şi el nu înţelegea de ce… Doar se afla într-o şcoală, fie ea şi şcoală militară…

Şi, acum, când trecuse şi de şcoala militară şi de academia de pilotaj, înţelesese că totul pornea de la simpla lui atitudine…

Pe atunci nu vedea nimic anormal să răspundă celor care îi vorbeau ca unui câine gen “Marş” sau “Executarea” prin “Când vei demonstra că eşti mai bun ca mine atunci vei avea dreptul să îmi comanzi… Poate de aceea a murit tatăl meu, că a avut “superiori” asemenea ţie…”…

Şi nu mai apuca să spună nimic deoarece capetele seci blocate în ierarhia lor începeau să îşi umfle… Gradele…

Poate că era şi de la faptul că pronunţa peiorativ termenul “superior”, făcându-l să sune asemenea unui miorlăit cu tonalitate ascendentă, icnind prelungit la final pe litera “r” într-un fel de mârâit de câine… Cine ştie…

Oricum, la scurt timp, începuse să fie indiferent la comportamentele militarilor, în special deoarece Corasdo intervenea prompt şi eficient şi erau “şterse” toate conflictele, erau închise toate înfruntările şi “superiorii” cu care a avut de-a face îl ocoleau respectuos…

Cât despre prestaţia sa, afară de conformarea ilogica la ierarhie, care i-a dat mari bătăi de cap şi “pe cocoaşă” în primul an de studii, se poate spune doar că, a fost cel mai strălucit elev al şcolii de la înfiinţarea acesteia, ca istorie cunoscută…

Aici, un cuvânt greu de spus l-a avut experienţa sa în jocurile militare pe simulator, participând la crearea unui adevărat centru de dezvoltare tehnologică, de inovaţie şi inventică, precum şi de înalte tehnici şi strategii militare…

Bineînţeles că, “în spate”, era Corasdo… Dar şi conformarea sa la ierarhie atunci când totul avea o logică, avea o legătura la realitate… Ar mai fi şi anduranţa sa la munca şi efort prelungit…

Toate acestea l-au ajutat enorm şi, subliniez, Corasdo, deoarece fondurile militare erau destul de reduse şi nicidecum orientate spre sectorul inovativ, mai ales în ceea ce priveşte echipamentul militar standard…

Aşa a trecut anul doi al scolii militare… Aşa a reuşit să scape de ranchiună şi spiritul răzbunător al “superiorilor” militari care şi-au dat seama că locul nasului lor era prin spatele lui Dan, la o palma mai jos de centura acestuia…

Anul al treilea a fost anul afirmării sale totale… Şi totul a plecat de la o confuzie… Sau, cel puţin, asta dorea Dan să creadă… Era vorba despre o confruntare între şcoli militare, un fel de concurs între acestea… Aici, Dan al nostru s-a pomenit a fi căpitanul echipei…

Nimeni nu ştia şi nu înţelegea cum s-a întâmplat acest lucru. Dar, în final, echipa a reuşit să câştige întrecerile pentru prima data în istoria lor cu cel mai mare punctaj obţinut vreodată de vreo şcoală în istoria cunoscută…

Astfel, a făcut din şcoala sa, cea mai buna şcoala din lumea cunoscută pentru acel an. Poate că Dan îşi va aminti câteva despre aceasta pe parcursul poveştii…

Şi, a venit ultimul an al şcolii… Deja Dan era un locotenent respectat cu care foştii săi rivali în ale milităriei colaborau cu cel mai mare respect şi cu cea mai mare implicare…

Totul era perfect până a venit momentul unui nefericit incident în care unul din colegii săi a murit…

Echipamentele create de serviciul condus de Dan nu erau atât de perfecte… Erau mult prea avansate pentru o logică simplistă, militară, needucată…

Ori stăpâneai conceptul ori… Se întâmpla ceea ce s-a întâmplat… Şi, cum armata nu poate fi vinovată, întreaga vină a picat pe Dan… Care nu avea nici o vină… Jocurile de-a războiul pot atrage asemenea rezultate, aşa cum au făcut-o dintotdeauna… Cu siguranţă că Dan îşi va aminti acest incident (spoiler).

Pentru o lungă perioadă Dan a fost devastat de cele întâmplate… A vrut chiar să renunţe la şcoală… Dar, până la urmă, a terminat-o cu grad de căpitan…

Şi, pentru a evita relocarea (veţi vedea ce este cu relocarea pe parcursul poveştii) sau alte necazuri de pe urma incidentului, imediat după terminarea şcolii a fost informat că toate înregistrările despre efectuarea şcolii de către Mircea Dan, căpitan, sunt clasificate şi vor fi utilizate numai şi numai în cazuri expres prevăzute de legile în vigoare…

Adică patru ani din viaţă irosiţi pe un “doar dacă”…

Păcat de dezamăgirea imensă, vizibilă, a mamei sale care a trecut foarte greu peste această “mare nereuşită”… Şi, oricum, de câte ori avea ocazia îl jignea spunându-i: “Nu mai face pe deşteptul! N-ai fost în stare să rămâi şi tu un rahat de militar… Ştii că ultimii proşti devin militari… Tu nici măcar atât nu eşti în stare”…

Şi el închidea discuţia: Cine vorbeşte, marea milităreasă…

Ei bine, ce să facă Dan al nostru din acest punct? Doar toată viața a fost militar, mai mic sau mai mare, de conștientiza acest lucru sau nu…

Și cercul de prieteni, reclamele de încorporare sau orice altceva o fi apărut la nivel subliminal a conștientizat numărul mare de credite pe care îl poți obține ca plată în condițiile de pilot de nave…

Și, Academia de pilotaj” a fost o opțiune de nerefuzat…

Aici, ca în întreaga sa viață, a adorat să fie cel mai bun… Dar, de data aceasta a apărut Thank… Un coleg de an care, an de an, până la absolvirea academiei, l-a depășit indiferent de eforturile și implicarea sa…

Era un AI cyborg, nu altceva…

În orice domeniu îl depășea cu o ușurință imposibil de perceput, imposibil de depășit…

La orice materie, la orice aptitudini… Chiar la orice…

De multe ori avea impresia că îi stăpânește orice gând, orice calitate…

Chiar și la disponibilitatea „bogăției” unde Corasdo nu îi refuza nimic… Până și aici… Thank provenea dintr-o familie asemenea celei a lui Corasdo, printre cele mai bogate de pe Terra ale acelor vremuri…

Și nu l-a depășit numai „la orice”…

Inițial, primii ani de academie, întreaga sa energie s-a concentrat spre a-l depăși… Dar, în ultimii doi ani… S-a îndrăgostit de iubirea vieții lui, Ada… Și a încercat să îi dăruiască „Totul”…

Nu mai avea ochi decât pentru ea… Dar și pentru faptul că Adei îi plăcea excesiv de mult de Thank, cu care avusese mai multe „reprize” de relație „aprofundată”…

Dar, na, cu inima nu este de glumă și Dan a deviat întreaga sa energie spre a o păstra… Din iubire… Ambițiile celelalte dispăruseră în ceața iubirii…

La scurt timp a descoperit că iubirea are un preț nebănuit…

Mai întâi, toate a pierdut „aderența” la colegele lui, indiferent de anul de studiu… Din cel mai adulat „mascul” al generației a devenit „târfa târfei de Ada”…

Cel puțin asta i-au spus multe din partenerele lui… Și nu numai…

Acum, toate în inconjurau cu… Compasiune… Cât despre pasiune… Dispăruse orice urmă… Nici măcar trupul nu îl mai ajuta, acaparat, evident, numai de Ada…

Apoi, a trăit un alt „efect colateral”…

Nu mai avea timp să lupte cu Thank… Nu mai avea timp nici măcar să rămână „al doilea”… Ușor, usor a „descoperit” ce înseamnă să fii al treilea, al patrulea… Mediocru…

Instructorii, profesorii erau siderați, intervenind prin oice pârghie disponibilă lor pentru a-și salva elevul…

Dar Ada i-a învins pe toți…

Inclusiv pe Corasdo care intervenise cam „neortodox” pentru a o elimina din „cursă” pe Ada… Dezvăluindu-i cine este cu adevărat această femeie…

Lucru pe care Dan l-a interpretat ca adversitate și l-a înrăit și mai mult… Izolându-se înclusiv de Corasdo și Anda pentru a se dedica total Adei…

Iar în ultimul an, spre final, a venit „bomba”… Ada s-a reîntors la Thank și s-a căsătorit cu el…

Colapsul a fost total…

Doar… Corasdo și mama lui, Anda, i-au mai fost alături… Profesorii, colegii, cam toată lumea, erau dezamăgiți de mult… Reușise chiar să îi jignească pe toți cu câte ceva…

Și pentru ce?

Și a reușit, cu chiu cu vai, să absolve academia… Obținând doar „încadrarea” de pilot de transport.

Ceva mai târziu a avut surpriza de a sesiza că şcoala militară a avut rostul ei… Absolvind Academia de pilotaj, la scurt timp a fost chemat de autorităţile militare pentru a fi informat de omologarea studiilor şi implementarea lor în situaţia lui militară, rezultanta fiind reprezentată de gradul de maior.

“Deh, tot cu ochii pe mine sunt militarii ăştia”, gândi atunci, ironic, Dan.

“Nu mă voi întoarce niciodată printre ei!”, hotărî Dan atunci când a fost informat că va fi necesar să se conformeze regulilor militare legate de acest grad. Da, Dan i-a persiflat şi şi-a văzut de treabă. Cât a fost posibil…

Cu cât mai multă libertate poate oferi o societate, cu atât sunt mai stricte regulile ei…

Depresia, sau poate plictiseala cumplită ce a trăit-o luând calea pilotajului de transport, l-a adus, la un moment adt, în acel punct în care a conștientizat că se poate folosi de gradul său militar…

Dar normele de intrare în categoriile militare nu erau de glumă… Cereau o pregătire pe care, ultimii ani de academie și anii de „degringoladă” ca pilot de transport îl aduseră în punctul în care era necesar un efort major, sistematic de pregătire…

Fie și pentru a se „elibera” cât mai repede cu putință…

Și, caracteristic lui, a optat să fie cel mai bun… Ori, în lumea piloților, gradul militar cel mai înalt era cel de „pilot de gradul zero”… Un fel de elita elitelor piloților militari…

Cei ce participă la cele mai „eroice” acțiuni pentru omenire… „Epice”… Cel puțin asta afirmau reclamele, buletinele de știri… Descoperise că până și jocurile de simulare „afirmau! asta…

Dar, la simulări, întrecea pe oricine… Doar când era vorba despre realitate, percepția era alta…

Când seta dificultatea pe realistic, nu mai avea nici o șansă… Ce să se mai ia în discuție un nivel de dificultate „superior”…

Și aceste percepții l-au schimbat complet…

Nu au mai contat sfaturile lui Corasdo, ale Andei, ale prietenilor…

Revenise la Dan, cel din totdeauna… Dorea să fie primul și acum nu mai exista Thank… Nu mai exista cineva care să îl depășească…

Cunoștea câțiva piloți de grad zero, care făcuseră parte din generația lui, dar aceștia nu „scăpau” nici un detaliu…

Dar se lamenta că, până la „căderea Ada”, cum îi spuneau puținii prieteni rămași, a fost mai bun decât „prietenii” ce acum erau piloți zero…

Așadar, a început pregătirea… În timpul lungilor curse de transport avea timp disponibil berechet…

Și așa, etapă cu etapă, examen cu examen… A ajuns să îndeplinească condițiile de a susține testul de pilot de gradul zero…

În acele momente, redescoperise pe vechiul său prieten, cel ce deseori îl considera asemenea unui tată, cel ce a fost alături de el, de la naștere, necondiționat… Pe Corasdo…

Anda, se îndepărtase prea mult de el… Probabil de prea multele dezamăgiri pe care i le produsese…

Dar Corasdo l-a susținut… Chiar dacă era absolut împotrivă… Chiar dacă îi reamintea de câte ori era posibil că el este un militar atât de bun încât nu poate fi militar… Nu este o viață pentru cei ca el…

Și îi garanta că oricând îi poate aduce dovezi că viața de pilot zero nu este pentru el… Că armata nu este pentru el, o dovedise cu vârf și îndesat…

Dar, orice cerere spre furnizarea de dovezi eșua… Corasdo îi răspundea sec: „Vreunul dintre prietenii tăi piloți zero a făcut-o?”…

La început mai completa cu: „Sunt sigur că nu, că, altfel, nu ar mai fi astfel de piloți”…

A, da, mai avea un răspuns: „Dacă ți-aș spune ai fi mai în pericol comparativ cu pericolul de a fi pilot zero!”.

Și, ca să nu o mai lungesc, povestea noastră începe când Dan al nostru aștepta invitația de susținere a examenului, pentru care aplicase de ceva timp…

– Gata, nu mai pot rămâne să vă povestesc despre…

Aceasta a fost o descriere a evoluției personajului Mircea Dan și a implicărilor lui în societatea acelor vremuri și, dacă dorești, ai la dispoziție o descriere a mediului în care a evoluat Mircea Dan…

Mediul lui Mircea Dan (Mediul general de evoluție, și nu numai)