Follow Your Choices – Interactive Novel

Experiențele lui Mircea Dan

Capitolul 1 – Introduceri („Scena” 2.2)

(Omul și preocupările lui de-a lungul timpului)

(English)

Da, ai ales că dorești să îți prezint unele detalii despre preocupările lui Mircea Dan, interveni Prezența…

Hmmm, am un fel de sentiment de tip deja-vu, emise gânditoare Prezența… Probabil o fi o percepție dintr-o linie alternativă de evoluție… Cine știe! Da, să revenim!

Aşadar, eroul nostru s-a născut într-o familie în care tatăl, pe nume Aurel Mircea, era un militar de elită, iar mama, pe nume Anda Mircea era tot militar dar într-un serviciu de cercetări şi prognoze, ceva ce ţine de serviciile care susţin armata.

Probabil era o familie foarte fericită, după cum i s-a povestit lui Dan de majoritatea rudelor cu care a luat contact… Probabil… Totuşi, toată lumea spune clar şi cert că Aurel a fost dragostea vieţii Andei, cu toate că zvonurile actuale spun cu totul altceva despre mama sa şi Corasdo…

Totul până când, Aurel a plecat într-o misiune nesemnificativă, de rutină, unde a reuşit să… Moară… Împreună cu un alt militar, Fran Touran, în încercarea de a-l salva pe Corasdo. Povestea o veţi descoperi pe parcurs.

Anda a fost total devastată de vestea pierderii iubirii vieţii ei motiv pentru care starea ei s-a alterat enorm şi, până ca aceasta să beneficieze de unul din rapoartele medicale curente ce puteau permite dreptul legal de stopare a evoluției unui recipient, a aflat că este însărcinată…

Atunci erau nişte vremuri în care orice viaţă era respectată mai mult decât orice şi, astfel, Anda a intrat într-un program special de supraveghere şi consiliere pentru a nu influenţa copilul ce se va naşte.

La acest efort a participat şi Corasdo, cu toate resursele disponibile, fapt ce a ajutat enorm la recuperarea Andei, comparativ cu soţia celuilalt care, indiferent de ajutorul lui Corasdo, a căzut atât de puternic nervos încât… Veţi afla detalii şi despre Adeline Touran…

Astfel că, atunci când Dan s-a născut, acesta nu mai avea tată…

Dar, în esenţă, lui Dan nu i-a lipsit nimic… A avut parte de tot ceea ce şi-a dorit mama acestuia, într-un fel de selecţie care era evident intenţionată cu scopul de a-l împinge pe acesta către activităţile dorite de mama sa…

A avut parte de toată atenţia şi grija lui Corasdo, indiferent de atitudinea de respingere a lui Dan.

La momentul startului acestei povești, ducea un fel de viață “ne-viață”, cea de pilot de transport… Trăia ca să nu moară. Nu moarte în sensul de moarte…

Ci în sensul că nu era viața lui… Viața lui era viața altora, el trăind doar cu ceea ce putea “fura” atunci când nu era plecat în misiunile de transport…

Da dragii mei, aceasta este viața de pilot de transport… O viață în care el pleca cu nava sa de transport, în curse care durau mult prea mult timp, în care era singur singurel. Doar cu ceea ce putea face din punct de vedere al divertismentului şi al rețelelor de socializare…

Dronele de transport, AI-urile, asigurau doar „liniile automate”… Iar Dan era „plusul” uman necesar atunci când era vorba despre reprezentare directă, fluentă, fără întârzierile de comunicare și procesare…

Și asta nu în sens de negociere, intervenție sau altele asociate… Pur și simplu, societatea de bază era perfect structurată și totul era automatizat în jurul nevoilor acesteia… Al manifestării umane…

Iar piloții de transport deserveau doar ceea ce ieșea din acest cadru… Solicitări ale entităților private pentru a sprijini diferite activități extra militarizate…

Așadar, aceasta a fost alegerea lui. De fapt chiar avea nevoie de singurătate, simțea această nevoie… De fapt… Este de ajuns pentru acest nivel al povestii… Să ne concentrăm pe Dan „cel mic”!

Ca orice copil, dacă nu vezi ce trăiesc alți copii, nu prea ai cum să îți dai seama dacă trăiești bine, normal sau anormal. Şi oamenii mari trăiesc, deseori, astfel de lucruri. Dar, hai să încerc să te ajut să înțelegi ceva!

După cum îți spuneam, Dan a crescut de mic aproape fără părinți. Nu că aceștia l-ar fi părăsit… De fapt exista numai mama, deoarece tatăl nu mai era… Dar, nici de mama nu prea s-a bucurat, în adevăratul sens al cuvântului… Sau, cel puțin, a avut parte de ea într-un mod foarte ciudat…

Mama sa era o persoană foarte ocupată din cauza serviciului ei. Dacă era un serviciu civil, putea alege oricând să nu mai meargă acolo…

Dar, fiind un serviciu de tip militar, pe lângă faptul că era evident că îi place ceea ce face, era şi obligată să se supună unor regulamente dure, care nu îi permiteau să facă ceea ce dorea ea, să facă ceea ce este normal să facă o mama, anume să stea cât mai mult cu copiii ei… Aceasta era posibilitatea sa de mama…

În plus, era şi o mamă foarte exigentă, care îi cerea mereu şi mereu noi lucruri lui Dan… Lucruri care lui îi păreau a fi chinuitoare, plictisitoare din punctul lui de vedere… Dar el, Dan, simțea că mama lui nu este așa…

Undeva, de undeva, exista sau primea un fel de fascinație… Știa că mama lui este bună… Că tot ce trăiește el, așa trebuie să fie… Şi nu pentru că viața este ceva rău, nu… Ci, pur si simplu, pentru că aceasta este viața…

Vremurile din care “vine” acest viitor, erau unele cu adevărat minunate…Niște vremuri în care grija față de om era mai presus de orice…

Da, erau vremuri în care oricine avea orice își dorește, asigurat de societatea existentă atunci, bineînțeles în niște limite condiționate de regulile, legile acelui viitor.

Şi, astfel, Dan, a avut tangență cu aproape orice își dorea… Asta i-a permis să se dedice jocurilor pe simulator, în special al celor de tactică militară…

În mod cert, Anda şi Corasdo au stat în spatele accesului său la diversele aplicaţii de simulator şi astfel Dan a ajuns un fel de maestru în ceea ce priveşte confruntările tactice „pe teren”…

Aceste simulari sunt ceva asemenea celor de calculator, din ziua de azi dar mult, mult mai avansate decât vă puteți imagina…

Jocuri care simulau perfect realitatea, bineînțeles fără a pune în pericol viața celui care joacă şi, mai ales fără a chinui un copil ce crește… Chiar și un adult „copil” ce dorea doar să experimenteze…

Din acest motiv erau denumite “simulatoare”. Important este că era fericit, fie că jocurile îi ofereau tot ceea ce își dorea, îi închideau orice curiozitate dar şi pentru că avea tangență maximă la alți copii, fie şi fără să se întâlnească real cu aceștia…

Nu pentru că nu ar fi putut să o facă… Să nu înţelegeţi asta! El putea oricând să se vadă cu copiii… La grădiniţă, la şcoală, avea mereu colegi şi se înţelegea perfect, din punctul lui de vedere, cu aproape toţi copiii… Nu, nu aceasta era problema…

Pur şi simplu îi plăcea singurătatea. Şi, mai ales, ura să dezamăgească pe cineva din jur… De fapt, de asta începuse să iubească singurătatea… Pentru că nu putea să mulţumească pe toţi prietenii… Şi asta îl rănea sufleteşte… Accepta necondiţionat doar iubirea celor din jur care nu erau puţini…

Era plăcut de cei din jur pentru maturitatea sa, permanent promovat ca lider al oricărui grup… Toate acestea poate că se datorau faptului că era permanent deasupra nivelului intelectual al celor de vârsta sa, poate că se implica total în orice activitate iniţiată de el sau de grup…

Poate că totul era născut de dorinţa sa de a-şi captiva mama, de a o atrage, de a o vedea mulţumită de ceea ce face el… Da, şi aici apărea ideea de a nu dezamăgi, de a nu înşela aşteptările…

Ceea ce a alimentat permanent un fel de spirit de competiție al lui Dan.

Corasdo i-a întreţinut un fel de spirit de competiţie, susţinându-l material să aibă acces la orice noua tehnologie, ajutându-l să ajungă la orice tip de competiţie semnificativă încât, la o vârstă destul de fragedă, a început să primească invitaţii de a intra profesional în viaţa militară…

Dar, mama sa, chiar şi Corasdo, s-au opus cu încăpăţânare pentru o lungă perioadă de timp.

Spre finalul copilăriei lui Dan, mama sa, văzând că a eşuat în încercările ei educaţionale, a acceptat ideea ca Dan să ia “calea armatei” şi nu s-a mai opus cererilor militarilor, înscriindu-l la şcoala militară…

„Chemarea” a fost mai presus de orice opoziție…

Corasdo a continuat să se opună cu toată fiinţa sa dar ce şansă avea… Nu era tatăl biologic al lui Dan, cu toate că existau multe bârfe care susţineau contrariul venind cu diverse explicaţii sau scuze…

Cert este că Dan s-a pomenit obligat să facă şcoala militară… Aici a aflat că lumea este cu totul alta faţă de ceea ce credea el…

Şi ar fi trebuit să îşi dea seama din simplul fapt că tatăl său a murit într-o misiune militară pe timp de pace… Câteva sute de ani de pace totală…

Abia ajuns aici, la şcoala militară, Dan şi-a dat seama de acest adevăr crud şi, mai ales, a început să înţeleagă de ce s-au petrecut toate acestea…

Astfel a ajuns să resimtă o stare destul de depresivă, fiind adesea obligat să recurgă a tratamentele de „Întreținere”…

Şi, ar mai fi ceva de povestit despre copilăria lui Dan…

Undeva, uitat ca număr de ani, din cauza singurătăţii, Dan a descoperit, sau şi-a creat, un fel de prieten imaginar cu are stătea mereu de vorbă, se sfătuia şi altele asemenea.

Nu îşi mai aminteşte ce nume i-a pus, cel puţin până la scurt timp după startul poveştii noastre (spoiler), dar îşi aminteşte că acesta îl corecta mereu şi îi spunea ca îl cheamă Vedairyu, sau, pe scurt, Iryu.

Şi nu a simţit niciodată nevoia sa îl contrazică şi să impună numele care îl dorea el, nu… Asta fiindcă Iryu era ca un om mare şi nu simţea nevoia să se contrazică cu un om mare, fie el şi prieten imaginar…

Şi, pentru că îl percepea ca un fel de înger păzitor, aşa cum au toţi copiii mici… Şi pentru că simţea că, între ei, exista un fel de armonie perfectă… Dar, oricum ar fi, nu s-au contrazis niciodată…

Sau, cel puţin, armonia a existat până acesta nu a mai apărut… A dispărut dintr-odată…

De fapt nu a dispărut deodată… Undeva, printre amintirile sale, exista ceva legat de faptul că acesta l-a pregătit o perioada de timp cu privire la dispariţia sa.

Din ceea ce a aflat mai târziu, din cărţi, din practicile spirituale, se pare că el crescuse îndeajuns pentru a mai avea un astfel de prieten, un fel de înger păzitor… Sau că depăşise inocenţa copilăriei… Cine ştie…

Cert este că a suferit foarte mult atunci când a rămas singur… A suferit atât de tare încât nu şi-a mai dorit niciodată un prieten atât de apropiat.

Abia atunci l-a descoperit cu adevărat pe binefăcătorul familiei lor, pe Corasdo…

Acesta servise în armata şi luptase împreună cu tatăl lui şi, atunci când s-a petrecut nefericitul eveniment al morţii tatălui lui, se pare că el şi cu un alt militar, Fran Touran, muriseră pentru a-l salva pe Corasdo (spoiler)…

Poate de aceea l-a urât şi nu l-a suportat până în acel moment, când a dispărut Iryu… După aceea a observat cât de dedicat era acesta faţă de el… Atunci şi-a dat seama că nu este vorba despre remuşcările lui Corasdo ci, pur si simplu, este dragoste adevărată faţă de el…

Şi faţă de mama sa, Anda… Se înţelegeau perfect, totul era perfect între ei… Asta, cel puţin acasă, unde ei puteau fi liberi, să fie ei… Sau, cel puţin, aşa credeau ei (spoiler).

În “exterior” se pare că era cu totul altfel… Erau protocolari, aveau preocupări total diferite… Dar, gura lumii este gura lumii… Corasdo fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni ai omenirii acelor timpuri, era permanent supravegheat, discutat, şi el, Dan, fiul Andei, nu avea cum să fie lăsat în pace, măcar datorită faimei lui Corasdo…

Da, şi a mai găsit refugiu în ceva… Atunci s-a declanşat o adevărată dependenţă faţă de jocurile de simulator…

A devenit metodic, organizat, intrând rând pe rând în aproape toate topurile omenirii în simulatoarele de tip militar… Avea unele probleme doar la cele de tip lupte clasice, de tip “contact direct”, el fiind un fel de strateg desăvârşit, mult superior şi faţă de oamenii mari care participau la luptele de simulator…

Şi, aşa, a ajuns un fel de copil mare…

A sesizat asta în special datorită mamei sale care a început, parcă dintr-o dată, să fie mult mai severă decât de obicei, să îl pună la tot felul de lucruri, să îi impună restricţii de la atât de plăcutele jocuri în simulator… Şi multe altele…

Care îl făceau să se simtă neputincios… Care îl făceau să perceapă că mama sa îl iubeşte atât de puţin pentru că el nu este în stare să se ridice la înălţimea pretenţiilor, probabil normale, ale mamei sale…

Schimbarea majoră a intervenit la momentul școlii militare fiind împins chiar de mama sa spre aceasta… Delimitându-se clar de orice obediență ce pleca din direcția ei…

Dar și față de lumea militară pe care a părăsit-o fără nici mai mic regret…

Dar, viața, pentru a putea trece „prin ea” îți cere la tot pasul o anumită pregătire, o anumită pricepere. Și, fiind „fără alternative”, pregătirea s-a l-a determinat să urmeze „Academia de pilotaj”…

Chemare, intuiție… Dar aici a ajuns fără a înțelege de ce…

Şi, în academia de pilotaj, Dan a trăit prima sa dragoste, cea pentru Ada… Ratată şi fără alt rezultat decât suferinţa…

O suferinţă care l-a făcut să simtă singurătatea şi să nu o mai prefere atât de mult… Dar, era prea târziu… Alegerile sale nu au avut alt rezultat decât îndelungata singurătate a zborurilor de transport… Dar, asta doar la începutul povestirii noastre…

De ce s-a însingurat merită descris… Echilibrul recipient-entitate este unul deosebit de fragil datorită faptului că, în probleme de dragoste, recipientele şi entităţile interacţionează în mod direct.

În mod normal nu ar fi nici un fel de probleme… Entităţile au afinităţi maxime între ele fie la nivel vibraţional, fie prin necesităţile de interacţiune legate de închiderea unor contradicţii, deseori puse la punct cu mult înainte de manifestarea prin recipient.

Dar, uneori, există şi cazuri în care tangenţele recipientului atrag necesităţile de contact între entităţi. Ori, aceste tangenţe, deseori nu pot fi controlate deoarece entităţile au manifestări deosebit de puternice. În cazul lui Dan, tangenţa cu Ada a atras tangenţa entităţii sale cu una din cele mai periculoase entităţi, cea a Adei, Pontianak.

Şi, entitatea sa a fost nevoită să apeleze la ajutorul unei alte entităţi, mult mai puternice decât cea a Adei, singura sa scăpare fiind reprezentată de însingurare, de ocupaţii care să îl ţină cât mai departe de Ada şi, protectiv, cât mai departe de alte persoane ce puteau atrage contactul cu Ada.

Apoi, ar mai fi ceva de perceput… Vă rog să înțelegeți că, fiecare dintre noi trăim pe acest pământ în primul rând pentru noi.

Viețuire, răscumpărarea păcatelor, soartă, destin sau alte cuvinte “prețioase” pentru cei mari, nu sunt decât evaluări asupra singurătății misiunii noastre… Atât…

Trăim de unii singuri și facem un fel de echipa cu cei din jurul nostru, plecând de la familie și terminând cu cercul de prieteni sau dușmani din viața noastră.

Da… Ne naștem singuri, chiar dacă fără mamă nu se poate asta, trăim singuri, chiar dacă fără persoane dragi pare imposibil acest lucru, avem scopurile noastre, chiar dacă par și ale altora și plecăm singuri în lumea sufletelor, chiar dacă pare că mergem cel puțin la Dumnezeu (sau în iad, care eu cred că nu există).

Da, oricât de ciudat ar pare, când mama vă strânge la piept, când vă mângâie, voi simțiți ceva, mama altceva… Când tatăl vostru vă felicită, vă încurajează, voi simțiți ceva, tata altceva…

Sau, când sunteți dojeniți că ați făcut ceva, de mamă sau de tată, ei au un scop care nu prea îl înțelegeți, odată ce ați făcut ceea ce ați făcut ca să se ajungă ca părinții să vă dojenească… Și altele…

Și, mergând mai departe pe drumul vieții, nimeni nu se poate descurca de unul singur… Fiecare dintre noi trebuie să facă echipă cu cineva, sincer (în sensul de a fi trup și suflet cu echipa respectivă) sau mincinos (în sensul de a te folosi de echipă și nu de a participa real la ea).

Trăim alături de oameni și nimeni, niciodată, nu a reușit de unul singur, indiferent de ceea ce se spune…

Oricum, dacă vei fi atent la derularea poveștii, s-ar putea să înveți foarte multe despre toate acestea, bucurându-te în același timp de trăirile care ți le vor aduce evenimentele acestea… Bucurându-te de rezultatul deciziilor tale sau de insuccesul lor…

Și, să reții asta, chiar începând cu startul poveștii noastre, lucrurile nu mai aveau cum să fie atât de perfecte…

După cum vă spuneam, fiecare are trăirile lui, scopurile lui și, de ce nu, indiferent de rezistența persoanei, intervin scopurile sufletului nostru, de cele mai multe ori total diferite de scopurile realității trăite de fiecare dintre noi… Veți înțelege toate acestea, dragii mei, pe parcurs…

– Gata, nu mai pot rămâne să vă povestesc despre…

Aceasta a fost o descriere omului Mircea Dan și a preocupărilor acestuia la momentul poveștii noastre și, dacă dorești, ai la dispoziție o descriere a mediului general în care a evolut personajul

Mediul lui Mircea Dan (Mediul general de evoluție, și nu numai)