(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……

Blasfemie?

Când credințele întâlnesc știința

(English)

U: Înainte să comunicăm, să aud părerea ta! Poți face să semene ceea ce urmează cu o introducere?!?

Păi, am decis că introducerea a fost descrisă mai devreme?!?

U: Aceea a fost introducerea mea. Să te inspir?!? Am pomenit de știință…

Încearcă să te folosești de percepțiile și acumulările tale! interveni Prezența (U). Eu voi interveni acolo unde consider sau vei solicita cu ceva anume… Ceva despre tine, te rog!

Da, titlul subcapitolului m-a dat de gol că sunt creștin și ceea ce va urma va ține cont de orice idee ”de credință” pe care am întâlnit-o de-a lungul trăirilor mele, așa cum va ține cont de cuceririle științei la care am avut acces până la momentul scrierii acestei cărți… Nu pot renunța la nevoia de argumentare…

Și, chiar dacă va părea a fi o ieșire din dogmă, parcurgând rândurile ”sintetizate” de mine (?!?) se va sesiza că, fie poate fi vorba despre un fel de evoluție a credinței mele, fie poate fi vorba despre un acces eșalonat, cronologic la cuceririle științei… Totul într-un fel de comparație ce relevă, de fapt, aceleași ”lucruri”…

Poate că am greșit, cercetând tot ceea ce au descoperit, trăit, etc alți oameni, consemnând ceea ce au considerat a fi important pentru cei ce vor veni. Inclusiv dogma mea de creștin spune ”Crede și nu cerceta!” sau alte chestii restrictive cu privire la interpretarea dogmei…

Sau nu ai puterea de percepție și interpretare, interveni un gând ce pare trimis de Prezență.

Dar am descoperit că, toți cei considerați a fi păgâni, eretici, necredincioși, infideli, etc spun aceleași lucruri, cu alte cuvinte și, deseori, cu alte interese… Așa cum am observat că există exemple de oameni uciși spunând un adevăr ce ”ieșea” din dogme dar ulterior s-a acceptat și confirmat ”motivul” morții lor, adevărul.

Indiferent de cine a emis ”judecata” (interzisă, de altfel) ce a dus spre aceste crunte nedreptăți…

Mai mult, pe măsură ce aveam acces la scrierile religioase ”din vechime”, inclusiv la bibliile și similarele lor ”moderne”, ”bine și corect traduse și adaptate”, întrebările mele creșteau. Și, ca un fel de răspuns, creștea și efortul meu orientat spre studiu.

Nu mare mi-a fost surpriza să observ că adevăratul cuvânt al Puterii Divine Supreme a fost permanent modificat de ”împuterniciți” ai sorții, indiferent de cine i-a împuternicit dar, întotdeauna, ei fiind ”conectați” la Puterea Divină Supremă în baza a tot felul de ”criterii” vizionare, profetice, și similare.

Mai mult, fiecare ”mare împuternicit” cum ”apărea”, prin traducerea și/ sau interpretarea cărților sfinte, năștea un nou ”curent” religios. Sau ”rădea” tot ce era „eretic” incendiind și/ sau ucigând și astfel ”rădea” vechi religii, indiferent dacă era vorba despre aceeași religie dar necesar de a fi transformată de gestul lui (nu al ”Lui”).

Dar nu am de gând să comentez marile ”disonanțe” ce apar dintr-un singur tip ce efort, cel de a compara vechile ”cărți sfinte” cu actualele ”cărți sfinte”…

Important de reținut este că, am luat în calcul (analiză, sinteză, studiu, etc) toate scrierile sfinte la care am avut acces, cu respect, fără a omite vreuna din ele…

Un alt ”amănunt” important… Pentru mulți ani din viața mea, am studiat cum influențează cunoașterea percepția. Nu este acum momentul în care voi ”așterne” într-o carte toate studiile mele în această privință! Dar am menționat despre această ”influență” deoarece ea mi-a modelat modul de abordare înțelegând că totul, toate, spun aceeași poveste.

Prin urmare, ceea ce am de transmis prin intermediul acestei introduceri este un fel de sfat pentru cei ce încep să parcurgă această ”lucrare”…

Majoritatea oamenilor ce se declară a face parte dintr-o anumită religie, credință, cult, etc au ca principal punct de referință un fel de conformare a lor la acea religie, ce îi va plasa (deseori această catalogare plecând direct de la acea persoană, deseori dogmatic) în păcătoși, credincioși, fanatici, practicanți sau în delimitarea clară de atei sau, brutal, împotriva oricărei religii ”opuse”, ”incorecte”, bla, bla…

Evident că totul are la bază doar nivelul de acceptare a dogmei, un fel de manifestare a profundei sau mai lejerei acceptări a dogmei. Sau, după cum subliniam anterior, un anumit nivel al cunoașterii generale…

O cunoaștere care ar duce rapid spre un fel de continuare a căutării unui fel (unui alt fel) de adevăr și nu o stagnare în nivelul dogmei… Un adevăr ”mai complet”, superior celui dogmatic…

Sau, pur și simplu, să caute adevărata dogmă, ce de la ”Început”, modificată minor de micimea umană, fie ea și de nivel de cunoștințe ce poate influența radical traducerea, transcrierea ”cuvântului Puterii Divine Supreme” (eventual „Creator”) la momentul percepției acesteia…

În ceea ce va urma nu va fi vorba de nimic compatibil cu așa ceva… În orice religie numai Puterea Divină Supremă are dreptul de a judeca și, nicidecum, oamenii, fie ei și ”aleși” ai unei religii anume…

Va fi doar un fel de ”punere cap la cap” a ceea ce declară religiile a fi trimis direct de la „Creator” cu ceea ce au descoperit oamenii de știință… Corectată, dacă este permis, de ceea ce îmi este transmis de Prezență…

Ceea ce va urma, după cum veți vedea, este un fel de acceptare că adevărul aparține ambelor curente de gândire, atât celei de tip religios (fără dogmă, ce atrage ideea de judecată) cât și celei de tip științific…

De exemplu, una dintre religii, dacă se poate numi astfel, ignoră întrebarea referitoare la originea universului, a lumii, considerând-o chiar inutilă. La fel ca și celelalte întrebări care țin de esența metafizică a astfel de întrebări, concretizând totul în ”parabola săgeții”…

Mesajul de bază al acestei parabole ar fi că omul nu trebuie să se preocupe de astfel de întrebări, comparate cu „o săgeată otrăvită”, ci ar trebui să se preocupe de problemele sale directe (de ”Acum”), de a scoate din carne cât mai rapid acea săgeată și a nu mai lungi prezența acesteia în carne până ce va avea răspunsul la întrebările sale.

Asta deoarece „săgeata otrăvită” va atrage moartea cu mult înainte ca omul să aibă un răspuns la întrebările sale, efortul de bază fiind doar concentrarea pe salvarea ființei de la suferința ce o implică existența.

Dar asta era valabil atunci… Între timp, cunoașterea umană a avansat și este timpul noilor percepții…

Este necesar a se clarifica erorile tuturor celorlalte religii care se aventurează în această căutare a ”săgeții otrăvite” și ”traduc” geneza prin intermediul cunoașterii umane de la nivelul momentelor când s-a inițiat acel mit, acea ”carte divină”, etc.

Într-o scurtă ”trecere în revistă”, percepțiile generale ne ”informează” că, la început era un haos, un întuneric, etc. A urmat gândul, cuvântul, jertfa, etc și va urma formarea cerului (cu astre, planete, etc) și a Pământului (cu ape, pământ și tot ceea ce va urma: plante, animale, etc)…

Omul este ”ceva” realizat din lut, noroi, etc, după chipul și asemănarea divinității creatoare, că este ea Supremă (Iahve, Dumnezeu, Allah, Pan-Ku, Dao, Ptah, Marduk, Mahaa-Vishnu, Brahma, Phyva, Chaos, Viracocha, Tangri, Num, Sombol-Burkan, Ocirvani și Tsagan-Sukurty, etc) sau că este vorba doar despre niște simpli ”lucrători divini” (Iisus și ”Satanail”, Nammu, Aruru, En-Ki, Prometeu și Epimetheus, Izanagi și Izazami, Ahura Mazda și Angra Maynu, Odin, Vili și Ve, entități ”animalice” și/ sau paradisiace creatoare sau jertfite, demoni, demiurg, etc), căruia i s-a dat suflare divină.

Interesant este faptul că, în marea majoritate a cazurilor omul este foarte aproape de natura divină, cel puțin la începutul evoluției sale, imediat după crearea sa.

Apoi, în general, omul este supus, idiot sau inteligent, fiind obligat să respecte poruncile date de divinitate, să nu încalce preceptele ordinii sacre, care asigură atât bunul mers al lumii universale, cât și al societății umane.

În alte variante omul este creat pentru a fi exploatat, asuprit, pentru a trăi suferința, etc…

Dar în toate aceste percepții, creația finală a fost întotdeauna omul, indiferent de cât de util era, cât de prost sau deștept, cât de bun sau rău, cât de credul, credincios sau altele…

Concluzionând, în mare majoritate, omul a fost de la început ceva bun, binecuvântat de Puterea Divină Supremă căreia îi plăcea ceea ce a creat, care ulterior a devenit rău, atrăgând în marea majoritate a miturilor, religiilor, credințelor etc potopul, curățenia, ce a fost și va veni, cu sau fără certitudine… Și/ sau multe, multe alte teste, ispite, pedepse, torturi, etc una mai oribilă, perversă, nedreaptă, etc decât cealaltă…

Motivul, de exemplu, chiar din cartea sfântă a credinței mele creștine, fiind, culmea culmilor dogmei, cunoașterea binelui și răului (fructul cunoașterii binelui și răului) și nu a simplei cunoașteri…

Deci, cel puțin pentru această primă carte (”Geneza”), abordarea esențială va fi un fel de comasare a tuturor cunoștințelor, științelor, credințelor pornind de la un fel de ”Început” accesibil cunoașterii acestui moment al omului până la ”Om”, inclusiv cel din vremurile acestea, în care ”aștern” aceste rânduri.

Și, chiar dacă va părea că abordarea mea va fi principial creștină, am subliniat deja că toate credințele spun, de fapt, aceleași lucruri, descriu aceleași gesturi, situații, fapte, etc, cu particularitatea atrasă de cunoașterea momentului nașterii dogmelor, credințelor, indicațiilor, profețiilor, etc…

De ce acest efort?!? De ce au procedat ”scrierile divine” la a aborda descifrarea ”săgeții otrăvite”?!?

Pentru că nouă, Puterilor Divine, nu ne convine micimea interpretării umane… Este adevărat că fără noi nu s-ar fi întâmplat toate acestea… Aveam nevoie de acele trăiri pentru evoluția închiderii contradicțiilor noastre, completă Prezența…

În mod evident, la nivel uman, valoarea individului stă în faptele sale, în evoluția sa, mergând până la anatema că ”trecutul definește omul”, ”concentrând” totul doar la judecată (în sensul de identificare a pedepsei corecte) sau, în cel mai fericit caz, la constatarea ”condiționată” a evoluției lui…

Pierzând pe drum un fel de abordare legată de cunoașterea acelui om în strânsă relație cu lucrarea sa. Nu poți cunoaște un om dacă nu îi cunoști evoluția. Cunoaștere ce are nevoie, obligatoriu, de o egalitate valorică cu cea a analizatului, ”judecatului”…

Nu poți cunoaște un om, un individ alături de entitatea sa, de „containerul” său, dacă nu cunoști ansamblul…

Și, de aici, nu poți cunoaște Puterea Divină Supremă dacă nu ai cunoașterea, capacitatea reală de a te apropia cât de cât de înțelegerea necesară a faptelor Sale. Sper că nu ați uitat de ”cunoașterea influențează percepția”?!?

De aceea, ”cărțile sfinte” au încercat abordarea ”săgeții otrăvite”… Pentru a putea transmite câte ceva despre lucrarea Puterii Divine Supreme și a ajuta la creșterea șanselor de a înțelege această Putere și, astfel, de a crește șansele de a modifica percepția tocmai pentru a crește aceste șanse…

Dar timpul a dovedit că Omul nu avea capacitatea (și abia dacă începe în aceste timpuri, acum), cunoașterea de a înțelege ceea ce i se transmitea. De aici au apărut modificările ”Cuvântului” Puterii Divine Supreme de către om, de aici a apărut dogma… Și, încă sper că, din necunoaștere, din imposibilitatea de a percepe corect și nu din ”rea credință”.

De exemplu, dogma elimină orice fel de întrebări, evident. De aceea este dogmă. Nu fiindcă dovedește ceva ci fiindcă doar afirmă ceva… Pleacă de la un Adevăr dar, ulterior, nu poți decât să tragi concluzia că ai nevoie de a căuta suplimentar sau, mai rău, că ”Jumătate de Adevăr este o minciună întreagă”… Că Puterea Divină Supremă este folosită în interesul cuiva, sub cunoașterea cuiva…

Da, cercetând nu poți avea altă evoluție decât să te apropii de Puterea Divină Supremă, înțelegând din ce în ce mai multe din lucrarea sa. Înțelegând… Fiind, pas cu pas, copleșit de percepțiile legate de această lucrare…

Deci, o ultimă ”indicație”… Celor ce sunt, cu voie sau fără voie constrânși de dogma lor, de cunoașterea lor, le recomand să nu citească această lucrare și, foarte probabil, lucrările ce vor veni!

Și asta, nu deoarece le va tulbura credința (concluzie trasă din sute, mii de discuții al căror rezultat a fost ”semnalat” și respins în acest fel). Credința este credință, valoroasă, fie ea și ”cât un bob de muștar”! Efortul nostru le va întări credința, cu certitudine, dar totul este în funcție de nivelul de cunoaștere al lor… De dorința și capacitatea de a cunoaște și altele afară de dogmă dar legat de aceasta.

Și, de aici, apar ”disensiunile”… Cunoașterea lor nu le permite înțelegerea lucrării Divinității Supreme, eventual a ceea ce ne este permis a se transmite aici. Mie mi-a luat zeci de ani de studiu real, profund, de trăiri și percepții care m-au ajutat să înțeleg și să accept unele ”lucruri”…

Și, de aici, apare respingerea ”bucăților de adevăr” accesibile cunoașterii (implicit percepției) umane și revenirea la dogmă, la un fel de căutare în ”cifrul cărților sfinte” care, evident, se va restrânge tot la nivelul lor de cunoașterea, la puterea lor de percepție blocată în același lucru, în dogmă…

Indiferent de percepții, la mulți dintre noi, va fi vorba despre un fel de ”revenire” ce va fi asemenea unui fel de dezechilibru, un fel de acutizare a dorinței de cunoaștere… Ce va avea ca rezultat creșterea efortului de respingere la adevărata cunoașterea și aprofundarea manifestărilor dogmatice… Fără sens, fără un rezultat real…

Dar, pe fundal, la unele persoane, din păcate puține, căutarea va duce la unele rezultate manifestate prin creșterea nivelului de cunoaștere, indiferent de amplitudinea acestei creșteri. Creștere ce va depinde de accesul la ”materiale”, la posibilitatea de comparare, sintetizare, etc și, prin urmare, părerea mea, va crește ”adeziunea” acelei persoane de ceea ce tot denumesc aici ca fiind Puterea Divină Supremă.

Da, afirm cu tărie că, orice efort în direcția cunoașterii te apropie de Puterea Divină Supremă. Înțelegând lucrarea Lui, îți dai seama că nu poate fi altceva decât ceva demn de venerat, iubit, căruia să îi transmiți permanent recunoștința și dragostea…

Ca un exemplu comparativ, ce vine din micimea umană, un preot cu har, un Einstein sau similari, ajung rapid să fie venerați de cei din jur pentru faptele lor. Chiar și nemernici ai sorții, cum ar fi marii cuceritori (nu dau nume), ajung să fie venerați pentru crimele lor, este drept…

Dar, cu privire la Puterea Divină Supremă, el a fost Creator de lumi și nu distrugător de lumi spre a și le însuși și a deveni ”mare cuceritor” (indiferent de motiv). Este ușor să faci diferența… Ceea ce se naște din dragoste, din creație, vine de la Puterea Divină Supremă… Ceea ce se naște din frică, din distrugere vine de la ”altceva”…

Ceea ce se naște din cunoaștere te apropie de Creator, ceea ce se naște din judecată (să nu spun dogmă) este foarte aproape de ”altceva” (atenție, nu judec)…

Zecile de ani de când gândesc această carte, de când împart cu oameni obișnuiți sau credincioși (oricât de fervenți, de dogmatici) cunoașterea ce a atras nașterea acestei cărți, fie direct fie prin intermediul blogurilor, sitului meu, etc, mi-au dovedit acest lucru.

Nu sunt arogant, nu mă dau drept ”multe știutor”! Doar am exersat cunoașterea pe baza celor descoperite de alții, nu de mine. Mie îmi aparține doar acumularea, analiza și sinteza neutră la maxim posibil (nu poți fi neutru absolut) ce stă la baza realizării unui referat, unei cărți, etc.

Finalizez cu o scurtă poveste reală, din viața mea…

Discuție aprinsă pe teme religioase… Încercând să finalizez discuția, nu știu ce îmi vine și îi spun persoanei:

– Până la urmă, indiferent de ceea ce am discutat, recunoașteți că ”O anumită carte sfântă” este abecedarul credinței, cartea de căpătâi, de început a drumului oricărui om?!?

Întrebarea mea era, evident, o capcană și persoana a răspuns ”fără să clipească”: Da!!! Și a venit răspunsul meu:

– Ei bine, eu sunt la facultate!

Răspuns care, la prima vedere, a denotat aroganță… Dar a avut efectul dorit, cel de a opri o discuție fără rost…

Dogmaticul și/ sau omul fără cunoașterea necesară nu poate înțelege mesajul ”ascuns” transmis de mine. Eu doar afirmam că mă aflu tot la școală, la facultate, la alt nivel al cunoașterii, și nu la nivelul clasei întâi, unde înveți abecedarul.

Și, evident, că am fost judecat (chiar de către un ”păstor”) cu: „Este un mare păcat să te crezi un mare învățat în astfel de probleme. Mândria este… bla, bla”. Fără ca eu să fi afirmat că, de exemplu, ”Îmi dau doctoratul” sau, cel puțin, „sunt absolvent”… Doar învăț, dar la un alt nivel al cunoașterii…

Ceea ce vă invit și pe voi, cei ce ați parcurs toată această introducere…

Fiat Lux (Să fie Lumină)!

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……