Follow Your Choices – Interactive Novel

(Cuprins)

Precaut și insistent

Capitolul 2 – Alegeri („Scena” 4.1)

(Dan va fi precaut și va continua misiunea)

(English)

Simţi o milă ciudată şi se opri. Nu lansă lancea aducătoare de moarte. Rămase aşa, nemişcat, până ce străjerul se pierdu în josul povârnişului.

“Poate că este mai bine aşa”, gândi neutru Dan, dar devenind atent la faptul că barbarul avea un scut de mână, pe toată lungimea brațului. “Poate ratam mai ales că scutul străjerului era pe partea dinspre mine, poate striga sau făcea zgomot în cădere dându-mi de gol prezenţa. Da, este mai bine că am procedat aşa”.

Şi porni spre poziţia optimă de atac asupra primului străjer.

În încercările anterioare, la foarte scurt timp după ce eliminam un străjer, parcă stârnea un cuib de viespi. Cel puțin în ultima încercare nu cred că trecuse mai mult de un minut și a fost nevoit să renunțe, salvându-se în ultima clipă de eliminare.

Atinse culmea şi începu să aştepte apropierea străjerului, sus, în albia torentului, poziţie care îi oferea maxim de avantaj pentru un atac tăcut, nesimţit de ceilalţi.

Străjerul acesta era un tip mic de statură, puternic, după armurile groase ce le purta, înarmat cu un pumnal solid de luptă. Nu avea scut şi asta îi permitea lui Dan să atace de la distanţă.

Se poziţionă pentru a arunca lancea, ţintind la baza gâtului. Aşteptă ca străjerul să fie poziţionat optim şi lansă lancea.

Străjerul intui atacul, sau îl simţi, şi se lăsă în jos, ca într-o cădere. Dar, era prea târziu şi nu făcu altceva decât să primească lancea exact între ochi.

Trupul acestuia, căzu la o păpușă căreia i se tăiaseră toate sforile simultan, și se întinse sub spasmele induse de lancea ce îi străbătuse cutia craniană mulându-se moale, într-o cădere atenuată, de fundul albiei torentului.

Dan ajunse destul de repede la el şi îşi recuperă lancea din capul străjerului, al cărui trup zvâcnea ritmic, lent, din ce în ce mai lent, încă luptând pentru ultimele picături de viaţă.

“De parcă ar vrea să ia viaţă din balta de sânge”, gândi plin de milă Dan, în timp ce îşi ştergea lancea de hainele străjerului.

Simţea că este în criză de timp. Sau, poate, intuiţia încerca să îi semnalizeze că nu mai are timp.

“Străjerii care patrulează au puncte de intersecţie cu traseele altora şi lipsa unui străjer înseamnă alarmă. Mortul trebuia să se intersecteze cu cel care l-am cruţat”, intui Dan plin de ciudă. “Când o să înţeleg asta”?!?

Consecutiv gândului său se auzi un ţipăt de cucuvea.

“Acum?!? Încă nu a căzut seara. Şi este un ţipăt de împerechere. O cucuvea ar striga la timpul acesta doar dacă ar fi speriată de ceva. Cu siguranţă este un semnal. Cred că m-au descoperit… De fapt au descoperit lipsa străjerului. Şi vor veni pe traseul lui pentru al găsi. Nu trebuie să fiu aici”, gândi alert începând să urce instinctiv panta pe traseul de retragere. “De ce am ales să mă retrag pe aici”?!? gândi automat, fără sentimente.

Sus, pe culmea muntelui, hotărî să se odihnească, privind atent în direcţia unde atacase. Nu erau urme de mişcare.

“Poate interpretase greşit sunetul cucuvelei? Deh, doar nu o vesti moartea cuiva şi, mai ales, a mea”, gândi amintindu-şi de o veche superstiţie. “Asta este imposibil”.

Undeva, în dreapta, auzi sunetul unui scut lovind o creangă.

“Am avut dreptate”, gândi sărind în partea opusă, deplasându-se cât de repede putea, ştergând urmele şi având grijă să nu producă nici cel mai mic zgomot.

Alegea, metodic, cele mai dense porţiuni de pădure, având grijă să păstreze drumul spre poalele muntelui, spre nord. Acolo se afla un pârâu peste care, dacă trecea, putea spune că a scăpat. Noaptea se apropia şi ea cu repeziciune şi acesta era un avantaj pentru el.

“Oricum m-am plictisit. Mira-m-aş să mai am chef să repet misiunea, chit că acum este şi mai uşor deoarece am m-ai eliminat un străjer. Deh, asta am zis şi ultima dată şi, iată, tot la misiunea asta sunt”, gândi zâmbind. “Întotdeauna am fost un căpos atunci când treaba nu ieşea aşa cum îmi doream. Şi toţi mi-au spus că nu ştiu când să renunţ”.

Ţipătul unui iepure prins de un prădător, îi atrase atenţia. “Nu este de bine”, gândi instinctiv.

Îşi scoase scutul de sub mantia groasă pregătindu-se de orice confruntare putea urma. Îşi adună puterile şi porni într-o fugă nebună spre poalele muntelui.

“Nu mai am de ce să mă mai ascund. Trebuie să trec râul şi gata”!

Dar, nici nu apucă să termine gândul că, de nicăieri, din faţă, puţin dreapta, o săgeată şfichiui şi se opri zbârnâind în scutul său.

Sări prin alunecare spre un mic povârniş, tot în dreapta. În josul lui se afla un străjer, surprins de apariţia lui Dan, care se întoarse încercând să îl împungă cu sabia.

“Prea târziu”, gândi Dan blocând cu scutul, străpungându-l prin burtă, de jos în sus.

Străjerul apucă doar să înceapă să urle până ce suliţa îi străpunse diafragmul, poate chiar şi inima.

Dar acel început de urlet a fost de ajuns. Pădurea prinse viaţă. După “urletele” paşilor în alergare erau pe puţin 10 străjeri prin zonă. Localiză, aproape instantaneu breşa în dispozitivul lor şi ţâşni într-acolo.

“Se îndepărta de pârău şi asta nu era bine”, gândi fugind atât de repede, prea repede pentru a putea face…

Şi se prăbuşi rostogolindu-se de câteva ori până ce se opri într-un buştean căzut, icnind din cauza şocului. Nu mai avea aer. Încercă să se ridice, să pornească la fugă dar căzu înapoi, sleit.

Sub buşteanul căzut era spaţiu cât să te strecori sub el. Trecu pe partea cealaltă a buşteanului şi se târî în josul lui, spre rădăcină, unde acesta se unea cu pământul şi oferea un ascunziş.

Acolo rămase nemişcat şi strânse scutul la piept.

“Ce surpriză, nu l-am pierdut în cădere”, gândi Dan uimit cu adevărat.

Deveni atent la împrejurimi. Urmăritorii nu se mai auzeau. Îşi concentră la maxim percepţia auditivă, dar nimic.

“Încearcă să dea de mine dar nu ştiu de unde să mă ia. Am ales bine calea de fugă”, gândi nutrind speranţă că totul se va sfârşi bine. “Dar nu am mai şters urmele în fugă”, conştientiză înfuriindu-se, “şi vor ajunge foarte repede la mine”, gândi încercând să îşi controleze respiraţia, pregătindu-se de un nou sprint.

La nările sale ajunse miros de piei mucegăite, amestecate cu miros de bărbat nespălat de când a scăpat de la mama şi miros de vomă şi băutură acră.

“Sunt aproape”, gândi şi ţâşni cu toate puterile care îi mai rămăseseră la dispoziţie.

Făcu doar câţiva metri până ce o lovitură puternică în umăr îl trânti la pământ, răsucindu-se, căzând cu faţa în sus.

“Nu am ridicat scutul de ajuns”, concluzionă plin de furie. Arsura ce o resimţea în omoplat îi relevă că încasase o săgeată. “O lance m-ar fi străpuns, aruncată atât de aproape”.

Undeva, deasupra sa, din stânga, apăru silueta unei namile ce prăvălea un topor de luptă spre capul său. Instinctiv, se răsuci spre namilă, ridicând scutul care respinse toporul undeva, în lateral, expunând burta namilei care încasă lancea ucigaşă, sub stern, direct în inimă.

În mişcare sesiză un străjer slab ce se apropia în fugă, în spatele namilei care îngenunchea, aproape cu încetinitorul.

Dan continuă saltul pivotând pe un picior, împinse în lateral sabia slăbănogului, făcându-şi loc, şi îl lovi cu scutul puţin peste mărul lui Adam, zdrobindu-i și sfâşiindu-i gâtul.

Din inerţie se răsuci şi se pomeni faţă în faţă cu… străjerul căruia îi cruţase viaţa.

Dan era prea departe pentru a ataca din acea piruetă şi se opri intrând în poziţie de luptă. Undeva, în spate, slăbănogul horcăia înecându-se în propriul sânge.

“Sunt liber să îl atac pe ăsta din faţă”, concluzionă Dan adunându-şi puterile rămase.

Străjerul dădu să înainteze spre Dan dar, o lance, venită undeva de departe, din spate, îi scrijelă lui Dan destul de adânc coapsa.

Străjerul urlă ceva, de neînţeles, ridicându-şi sabia scurtă în aer. Şi totul amuţi.

“Vai ce ustură nenorocita asta de lance”, gândi Dan înfuriindu-se, şchiopătând. Vederea periferică a lui Dan începea să devină roşie, ocupând din ce în ce mai mult din câmpul vizual. “Ştiu că asta nu este bine. Dacă voi vedea numai roşu înseamnă că s-a terminat”, concluzionă dezamăgit.

– Predă-te!, îl trezi la realitate străjerul din faţa sa.

– În faţa unui om de rând, răspunse zeflemitor Dan, icnind pentru a-şi păstra vocea cât mai puternică, încercând să impresioneze.

– Este prea târziu să pui condiţii, îi spuse străjerul. Mai ai puţin şi îţi vei pierde cunoştinţa. Şi, atunci, nu te voi mai considera un luptător, nu vei mai avea onoarea asta, şi voi lăsa oamenii mei să îţi facă ce vor ei. Mai ales cei ai căror prieteni i-ai omorât în încercările anterioare.

– Deci, tu eşti şeful satului, spuse Dan cu o voce stinsă.

“Puteam finaliza misiunea fără să mă doară capul”, gândi amintindu-şi dezamăgit că îi cruţase viaţa… Când ai trecut pe lângă mine, lângă stânca de lângă locul unde am doborât primul străjer, ţi-am cruţat viaţa. Ce ai de spus?!? încercă Dan să negocieze.

– Chiar m-am mirat de ce nu ai atacat. Ştiam că eşti acolo şi am intuit că ai o armă de aruncat. Dacă era să ai sabie sau pumnal te-aş fi văzut şi, oricum, nu riscai să ataci deoarece ţipam şi dădeam alarma. Pentru arc aveai o poziţie aproape imposibilă pentru ochire. Mai rămânea lancea sau suliţa. Din cauza aceasta am coborât povârnişul pe partea stângă, ţinând scutul între noi…

Dan “orbi” de furie şi încercă să îşi adune puterile să atace dar nu reuşi. În plus, câmpul său vizual era mai mult de jumătate înroşit. Putea să se mai bazeze doar pe reflexe în puţinul timp care îi mai rămase.

“Mai am o şansă de a finaliza misiunea”, gândi pornind atacul.

Atacă cu lancea şi scutul în faţă deschizând braţul cu scutul, într-o mişcare automată de a respinge posibila contralovitură cu sabia, când se află la distanţa optimă de adversar, aruncându-se cu lancea în faţă pentru a-l străpunge. Dar nimic, adversarul sărise în lateral şi efortul lui Dan fu “aiurea”. Mai încercă câteva “scheme” care îi “ieşeau” întotdeauna dar, nimic. Adversarul său bloca sau nu era acolo.

Aproape nu mai vedea nimic de atâta roşu.

“S-a terminat”, gândi Dan căzut în genunchi.

– O ultimă dorinţă?, auzi de undeva, din dreapta, vocea ţintei.

– Spune-mi, de unde aţi ştiut de fiecare dată că vin?, spuse Dan gâfâit.

– După primul tău atac ţi-am spus “Iasomie”, pentru că, pe unde treceai tu trăsnea a iasomie. Şi, nu te-ai gândit că este toamnă şi n-are de unde să miroasă a iasomie. Câteodată nu este prea bine să fii atât de îngrijit…

În parcurgerea acestui roman interactiv veți întâlni astfel de „interferențe” ce vă vor ridica una sau mai multe întrebări, din care puteți alege un curs dorit de Dumneavoastră al povestirii.

Dacă nu doriți să dați curs acelei întrebări, puteți parcurge povestea mai departe, trecând peste această „interferență” (întrebare: „dacă empatizezi cu o altă variantă disponibilă”)…

Dacă vei continua vei negocia cu liderul barbarilor pentru a câștiga cel mai mic avantaj posibil, sau

C — Atacă! Până la urmă aceasta este rațiunea de a juca, de a câștiga!

Atac și câștig (Dan va ataca! Aceasta este rațiunea „jocului”)

– Să înțeleg că ai permis ca această discuție să aibă loc? întrebă Dan ironic, dar aproape curios.

– Prin aceste locuri, am învățat că este mult mai bine să înveți din orice trăiești. Și, întotdeauna mă întrebam, de ce atâta insistență din partea ta, de ce atâta răutate. Iar răspunsul a venit după ce m-ai cruțat, când am trecut pe lângă tine.

– Și care ar fi acest răspuns? întrebă Dan ridicându-se din genunchi, stârnind reacțiile agresive, de protejare ale liderului, care îi temperă rapid prin deschiderea mâinilor, cu palmele spre exterior, evident pentru a-i opri.

– Nu cunosc motivațiile acțiunilor tale dar simt că ești aici pentru a învăța ceva. Dacă cineva dorea eliminarea mea, acel cineva știa că, nici măcar o legiune întreagă nu era de ajuns pentru a mă pune în pericol. Apoi, o infiltrare a cuiva, îi ocupa prea mult timp pentru a-și realiza obiectivele. Rămâne varianta unui asasin dar care, de fapt, confirmă graba motivațională. Greșesc?

– Ironic, dar ai dreptate doar cu prima prezumție, cea de a învăța ceva, răspunse sacadat Dan, blocat de alternativa e îi apărea în logică.

– Vezi, decât să înveți ceva descoperit întâmplător, cu mulți timpi morți legați de furișare, de tot felul de… Ce mai contează? Nu este mai bună varianta în care vei primi ajutorul comunității noastre spre a învăța, în cele mai mici detalii, tot ceea ce te interesează?

– Foarte corect! Chiar sunt de acord cu tine. Deci, pot reiniția jocul și să mă pregătești?

– Chiar nu există varianta asta în jocul în care te-ai angajat? Cu o condiție… Să păstrezi această sesiune și să nu se reseteze jocul. Cine știe dacă vei urma aceleași acțiuni ca eu să pot ajunge la concluzia de acum…

– Nu cred așa ceva! exclamă uimit Dan.

– Hai să vedem ce se va întâmplă de la ultimul checkpoint! îi spuse șeful satului apropiindu-se de Dan, ca pentru a-l îmbrățișa.

– Dar nu reuși decât să-l prindă în brațe, deoarece Dan se prăbuși sleit de oboseală și îi șopti cu greutate:

Mă voi întoarce! Acum trebuie să opresc jocul pentru a nu fi reinițializat și doresc să păstrez acest moment, asemenea unei salvări. Stop joc! strigă spre companionul jocului.

Ipotecarea sufletului cuiva — Capitolul 1 — Alegeri — Partea 1 — A1
Jocul este oprit cu Dan, mulțumit de rezultat, dorind introspecție — Mircea Dan, Ziua 1, Mesajul

Merticaru Dorin Nicolae

(Cuprins)

Follow Your Choices – Interactive Novel