Follow Your Choices – Interactive Novel
(Cuprins)
Un inamic mai puțin
Capitolul 2 – Alegeri („Scena” 4.2)
(Dan nu va ezita. „Un inamic mai puțin!”… și va acționa)
(English)
O mică treaptă a cărării, „nevăzută” din cauza ierbii, îl făcu pe străjer să simtă căderea în gol, ridicând puțin scutul pentru a se echilibra…
Gestul îl opri puțin spre a arunca lancea dar străjerul își continuă deplasarea, parcă la fel de lent și plictisit, dând timp lui Dan să arunce lancea spre capul acestuia…
Fără a mai lua în calcul atingerea ramurilor de pe traseu lăncii.
Fulgerător, ireal de rapid, străjerul ridică scutul deviind lancea scurtă undeva, departe… Zgomotos, atrăgând atenția la jumătate de pădure asupra căderii lăncii…
Apoi, la fel de fulgerător, străjerul dispăru în josul muntelui, pe partea opusă direcției din care venise, anulând orice posibilitate de atac asupra lui…
Dan era atât de surprins încât rămase imobil pentru un timp nedefinit, singurul reper fiind încercarea lui de a surprinde cu privirea traseul de repliere al străjerului…
Dar nu mai îl zări deloc…
Ce să facă? gândi confuz, fără a găsi un răspuns clar.
Trebuia să părăsească poziția în care se afla… Este evident că străjerul va da alarma și va localiza locul unde se afla el…
Drumul spre râu ar fi soluția cea mai rapidă… Misiunea nu mai avea cum să o îndeplinească… Încercase de câteva ori și aceasta era singura scăpare…
Da, măcar astfel va scăpa nevătămat și va putea relua acțiunea altă dată…
Și porni drumul spre râu, atent, concentrat la maxim la zgomotele pădurii, la a șterge orice urmă putea atrage identificarea trecerii sale pe acolo…
Un timp indefinit de lung, de greu, de obositor, spre pârâul peste care, dacă va trece, putea spune că a scăpat…
Noaptea se apropia și ea cu repeziciune și acesta era un avantaj pentru el.
Oricum m-am plictisit. Mira-m-aș să mai am chef să repet misiunea aceasta…
Drumul se prelungea, într-o liniște absolută… Sau doar în liniștea foșnetului pădurii, rareori tulburată doar de fâșâitul surd al plăcilor fustei armurii…
Chiar voi renunța la misiunea aceasta! Deh, asta mi-am spus și ultima dată și, iată, tot la misiunea aceasta sunt, gândi zâmbind. Intotdeauna am fost un căpos atunci când treaba nu îmi ieșea așa cum îmi doream. Și toți cunoscuții mei mi-au subliniau că niciodată nu am știut când să renunț…
Mă repet? Chiar atât de plictisit sunt?
Într-o vale, undeva după cincisprezece minute de furișare, sesiză licărirea apelor pârâului.
Dar drumul până acolo trebuia făcut pe lângă o stâncă în dreapta, în stânga fiind o prăpastie stâncoasă…
Imposibil de traversat, concluzionă după o scurtă „plimbare” de colo-colo, încercând să găsească un traseu de coborâre.
Consecutiv gândului său se auzi un ţipăt de cucuvea.
“Acum?!? Încă nu a căzut seara. Şi este un ţipăt de împerechere. O cucuvea ar striga la timpul acesta doar dacă ar fi speriată de ceva. Cu siguranţă este un semnal. Cred că m-au descoperit… De fapt am fost semnalat de străjerul pe care l-am atacat. Şi vor veni pe traseul lui pentru al găsi. Nu trebuie să fiu aici”, gândi alert începând să urce instinctiv panta pe traseul de retragere. “De ce am ales să mă retrag pe aici”?!? gândi automat, fără sentimente.
Sus, pe culmea stâncii, hotărî să se odihnească, privind atent în direcţia unde atacase. Nu erau urme de mişcare.
“Poate interpretase greşit sunetul cucuvelei? Deh, doar nu o vesti moartea cuiva şi, mai ales, a mea”, gândi amintindu-şi de o veche superstiţie. “Asta este imposibil”.
Undeva, în dreapta, auzi sunetul unui scut lovind o creangă.
“Am avut dreptate”, gândi sărind în partea opusă, deplasându-se cât de repede putea, ştergând urmele şi având grijă să nu producă nici cel mai mic zgomot.
Micul grup de urmăritori nu simțiseră prezența sa și își continuau deplasarea în josul povârnișului, parcă intenționând să ocolească stânca pe partea opusă direcției sale de deplasare.
Se tupilă devenind invizibil pentru orice privire accidentală spre direcția lui și îi urmări un timp, gândindu-se care ar fi intenția lor, într-un fel de necesitate de a găsi un răspuns presimțirilor care îi atraseră atenția, gândirea…
Oricum, dacă s-ar fi mișcat, mai bine striga spre ei… Și gândea…
Totul părea fără logică, parcă făcând totul să pară prea ușor. Ori el știa că inamicii săi erau oameni ai pădurii, care cunoșteau locurile în cele mai mici detalii…
Dar, ușor, ușor, presimțirile sale păreau să găsească răspuns…
Grupul pe care îl observase închidea o parte a văii pârâului, la mijloc era stânca pe care o ocolise și mica prăpastie…
Deci, avusese dreptate… Unicul drum disponibil rămânea exact drumul pe care urma el să se deplaseze… Unicul…
Sunt sigur că de sus, de pe culme, un cordon impenetrabil de barbari ai pădurii, cu rol de de cercetare sau de hăitași, „perie” valea închizându-l ca într-un clește…
Deci, străjerul care parase lancea își făcuse treaba… Tăcut, pe nesimțite, inițiase dispozitivul acesta de prindere… A lui… Până la urmă, el era vânatul…
Ţipătul unui iepure prins de un prădător, îi atrase atenţia. “Nu este de bine”, gândi instinctiv.
Îşi scoase scutul de sub mantia groasă pregătindu-se de orice confruntare putea urma. Îşi adună puterile şi porni într-o fugă nebună spre poalele muntelui.
“Nu mai am de ce să mă mai ascund. Trebuie să trec râul şi gata”!
Într-o șarjă în care, oricum rezultatul nu putea fi altul decât „totul sau nimic”…
Care se domoli rapid, când Dan observă că se deplasa direct în celălalt clește al capcanei…
Țipătul de iepure prins, își aminti Dan. Acela a fost semnalul că au închis dispozitivul de blocare.
Scopul misiunii sale era acum cel de a scăpa cu viață. Oricum nu mai avea nici o șansă de a mai elimina ținta, pe șeful satului.
Și, pentru a scăpa, urma atacul și eliminarea țintelor una câte una.
Trebuia să atace astfel încât să poată să răsfire dispozitivul lor de luptă pentru a se replia permanent astfel încât să nu se confrunte cu micile lor formații de luptă.
În parcurgerea acestui roman interactiv veți întâlni astfel de „interferențe” ce vă vor ridica una sau mai multe întrebări, din care puteți alege un curs dorit de Dumneavoastră al povestirii.
Dacă nu doriți să dați curs acelei întrebări, puteți parcurge povestea mai departe, trecând peste această „interferență” (întrebare: „dacă empatizezi cu o altă variantă disponibilă”)…
Dacă vei continua vei continua să cauți cel mai mic avantaj posibil în formația barbarilor, sau
C — Atacă! Până la urmă aceasta este rațiunea de a juca, de a câștiga!
Atac și câștig (Dan va ataca! Aceasta este rațiunea „jocului”)
Privind formația de luptători observă că trei sau patru erau ieșiți din formație, într-un fel de dispersie de cercetași.
Dar nu se îndepărtau prea mult de formație. Practic se puteau regrupa oricând și, cu siguranță, erau printre ei câțiva arcași care îl vor răni sau lovi de moarte…
Da, strategic nu avea șanse, veni concluzia lui plină de dezamăgire, dar nu de frică. Mai am șanse, să rămân ascuns până ce cade noaptea și, astfel, poate mă strecor. Deci, mai am timp de căutare. Poate găsesc o breșă!
Încercă mai multe căi de trecere prin dispozitiv dar nu reuși decât să obosească cumplit. Era complet epuizat de tot efortul de furișare de pe parcursul zilei.
La un moment dat, într-un tufăriș foarte des, chiar ațipi, pentru cine știe câte clipe. Dar se trezi aproape furios la gândul că putea fi prins astfel. Și chiar ar fi fost aiurea să se întâmple asta…
Cine știe ce ar fi urmat?
Dar în căutările lui, observă ceva alarmant.
Fiind destul de aproape de crepuscul, grupele de inamici părea că staționau, stabilindu-și astfel un fel de poziții de așteptare.
Din experiența sa anterioară știa că spațiile dintre dispozitive fuseseră împânzite de capcane aproape impenetrabile pe timp de zi, ce să se mai ia în discuție încercarea de trecere printre ele pe crepuscul sau în întunericul nopții.
Deci, unica sa șansă era să atace acum, cât mai putea vedea plasamentul luptătorilor din dispozitiv și, astfel, să mai aibă o șansă să își croiască drum spre pârâul salvator.
Undeva, pe partea opusă a dispozitivului din fata sa, sesiză un luptător singur, avansat, un fel de avangardă.
Acolo este locul de unde voi începe atacul!
Și își porni drumul spre noua sa țintă.
Înainta greu, vizibilitatea fiind foarte scăzută, putând declanșa oricând una din capcanele existente cu certitudine.
Dar, reuși și era acum pe poziție de atac.
Își evaluă următorul pas după ce va elimina luptătorul din fața sa, un individ în vârstă, dar, care, părea ciudat de sigur pe gesturile sale de observare.
Gesturi alerte, pline de vitalitate, ce semnalau un adversar experimentat, greu de eliminat în condițiile în care nu mai exista surpriza atacului.
În căutarea de soluții sesiză un luptător slab, pricăjit, ce flanca noua sa țintă.
Ar fi greșit amarnic dacă pornea atacul ceva mai devreme.
Traseul său era acum clar: pricăjitul apoi „experimentatul”.
Își calculă traseul și porni instinctiv.
Sări pe lângă pricăjit și, dintr-un scurt salt, trecu peste gestul acestuia de a bloca gladiusul ce îi secționase deja jumătate de gât dar, când să își orienteze atenția spre atacul „experimentatului”, se simți blocat de un fel de îmbrățișare a morții, ce îl opri pe loc.
Cu gâtul practic tăiat, pricăjitul îl îmbrățișase, oprindu-i saltul spre „experimentat”, într-un fel de protecție față de celălalt, inundându-l cu gângele de gâlgâia ritmic din cele două carotide segmentate.
„Experimentatul”… Își activă el cursul acțiunii spre confruntarea cu acesta…
Dar nici nu termină să reacționeze pe baza acestui gând că, de nicăieri, din față, puțin dreapta, o săgeată sfichiui și se înfipse în gâtul său, exact printre baretele de apărare ale coifului.
Cât de tare, gândi întorcând privirea spre experimentat, care îl privea uimit, de la distanță, fără a simți nici cea mai mică durere…
De undeva, se auzi beep-ul de final de joc iar vocea companionului simulării interveni cu „sentința” sa necruțătoare: „Game Over! Ai fost eliminat. Setările realistice de la lansarea jocului mă obligă să dezactivez această repriză de joc.”.
Știa că întreg câmpul vizual urma să fie ocupat de culoarea roșie ce închidea încetul cu încetul proiecția hologramelor și privi de jur împrejur pentru a mai prinde câte ceva din ceea ce avea să se întâmple.
Oricum, era prea târziu!
Pădurea parcă prinsese viață și era efectiv înconjurat de formațiuni compacte de luptători.
Nu prea era obișnuit cu așa ceva, nu știa cum să reacționeze dar, până să poată avea o reacție, simți cum se aplatiză platforma de joc, anulând reliegul pozițional, cum slăbește câmpul magnetic de simulare…
Cum cade în genunchi dezamăgit, sleit de efortul de a juca de atât timp…
Ipotecarea sufletului cuiva — Capitolul 1 — Alegeri — Partea 1 — B1
Jocul are un final nedorit, Dan este ne mulțumit de rezultat și va căuta „compensații”— Mircea Dan, Ziua 1, Mesajul
Merticaru Dorin Nicolae
(Cuprins)
Follow Your Choices – Interactive Novel