Începuturile – Al treilea Ev, Universul acesta
Începuturile – Al treilea Ev, Universul acesta

Începuturile – Al treilea Ev, Universul acesta

delimitator

(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

asteroidSpirit Solarbeginnings 31

Al treilea Ev, Universul acesta

Big Bang sau God Word

(English)

beginnings 30

Pentru voi, cei din acest timp și din această dimensiune, în mod cert, la Început nu a fost nimic. Doar Puterea Divină Supremă, „Prezența” și toți cei ce s-au „născut”, delimitat din acest proces.

A urmat „atingerea” și nașterea celui de-al doilea Ev, evoluția lui și, „acum” „atingerea” și nașterea celui de-al treilea Ev, a acestei dimensiuni și a acestui timp.

Această „atingere”, după cum am sugerat, fiind „contactul de transfer holografic și apariția celui de-al treilea univers care completa principiul simetriei de raportare proiectivă al celor două straturi de „univers” deja create, unicul principiu ce asigura controlul, dintr-un anumit punct al liniei temporale, al tuturor proceselor ce au dus la acest timp și univers pe baza hologramelor deja existente.

Complicat concept pentru voi, cei de aici, de acum. De aceea mă abțin la a da prea multe detalii. Dar sunt sigur că voi, măcar cei cu o oarecare pregătire, veți înțelege „printre rânduri”, plus că voi încerca să folosesc elemente descriptive cât mai „comun” descriptive.

„Atingerea” a provocat ceea ce oamenii „voștri” de știință denumesc a fi „Big Bang” („Marea Explozie”). De fapt a fost inițierea fenomenului de propagare a informațiilor hologramei experiențelor și acumulărilor din celelalte două universuri, straturi „înconjurătoare” ale acestui univers.

Pentru cei mai „obișnuiți” dintre noi, a fost „Creația” Puterilor Divine, Unice sau nu. Atunci, marea majoritate dintre voi acceptă că Puterea Divină a făcut lumină (Fiat Lux! — Geneza 1:3) și am avut de a face cu „God Bang”, „God Word” (Cuvântul lui Dumnezeu) sau diferite alte „descrieri de interpretare”.

„Și a fost lumină. Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric” (Geneza 1:3–4). Simpatică interpretare dar acceptabilă, chiar dacă lumina a apărut după foarte mulți ani de-ai voștri.

Nu contează cât timp, din timpul vostru a trecut de atunci. Cunoștințele voastre actuale au calculat că, de la „atingere”, „Big Bang”, au trecut 13,7–13,8 miliarde de ani de-ai voștri.

Oamenii „de religie” sunt în continuare simpatici, afirmând și argumentând că totul s-a petrecut acum maxim 4.000–7.000 de ani, sau un alt timp. Nu mă voi limita la aceste detalii deoarece, oricum, a fost un început, un start…

De la acest moment, al „atingerii”, al „Big Bang”-ului, totul s-a pus în mișcare și a apărut universul, spațiul și dimensiunea, timpul celui de-ai treilea Ev.

În mod cert a început și transferul holografic și a apărut energia, „conținutul” de transfer al hologramei și, bineînțeles ceea ce ar fi descriptibil a fi materia „incipientă” dezvoltată anterior, până la momentul de transfer.

incep 11

Am folosit termenul de materie „incipientă” deoarece din energie, din această structură energetică incipientă a „materiei”, va apare ceea ce voi descrieți a fi materie, toată materia ce compune universul știut și neștiut de voi.

De fapt a fost transfer de informație al hologramei, fiind vorba mai corect despre un fel de explozie a spațiului, a informației hologramei și nu de o explozie în spațiu cum își imaginează marea majoritate dintre voi.

În cazul Puterii Divine este ceva mai greu de descris pentru voi deoarece de la început a fost totul și nu se poate discuta în cazul acestui început de timp, de zile, fiind un simplu transfer de hologramă ce cuprindea miliarde și miliarde de ani de-ai voștri de dezvoltare anterioare ce s-a extins aproape fără timp.

De altfel, oamenii voștri de știință au intui că este vorba despre așa ceva, în anumite limite comparative, afirmând că fiecare punct din spațiu a fost implicat în acest „Big Bang” sau „God bang”, oriunde te-ai fi aflat în acele momente neavând unde să fii decât în interiorul acelui spațiu, al universului „aproximativ” actual.

Cum au ajuns oamenii voștri de știință la aceste concluzii, că atunci a fost ceva asemenea unei mari explozii?!? Simplu. Ei cunosc destule lucruri despre propagarea fotonilor, a luminii, despre propagarea a diverse forme de radiații și, cu ajutorul constantelor de deplasare ale acestora, constante care includ în „formulele” de manifestare ale lor timpul.

Astfel, ei ajung rapid la posibilitatea de a „privi” în timp…

Conform anumitor descoperiri certe, cele mai îndepărtate galaxii se află la 13,7–13,8 miliarde de ani lumină. Deci, luminii, fotonilor, le-a luat 13,7–13,8 miliarde de ani de la punctul de emisie pentru a ajunge la noi, la cei care le observă, percep, interpretează, bla, bla.

Și, astfel, cele mai străvechi timpuri, datorită timpului necesar luminii să ajungă la noi, devin timpul contemporan nouă. Cel puțin într-o accepție generală, măsurabilă vouă, deoarece acelor galaxii le-a luat un anumit timp până să se formeze, să emită ceea ce ar fi rezultatul percepției voastre.

Dar, astfel, voi puteți percepe istoria a tot ceea ce vă înconjoară, din punct de vedere al corpurilor astrale, al „prezenței” astrale. De exemplu, soarele ce voi îl percepeți în această clipă este, de fapt, soarele „ce a fost acum” mai bine de 8 minute, datorită timpului cât le ia fotonilor să parcurgă distanța de la soare, punctul de emisie, pe Terra, punctul de observare.

Mai mult, acest timp este timpul „de parcurgere” al fotonilor și al anumitor radiații emise de corpul astral denumit de voi „soare”. În cazul fluxului de particule (vântul solar) încărcate, emise de soare sub formă de plasmă (în esență protoni și electroni), viteza aproximativă este de 400 km/ s, ajungând de la punctul de emisie la Terra în 2,4–2,5 zile.

Dar viteza fotonilor (a luminii) se folosește de oamenii de știință deoarece se consideră că aceștia au o viteză relativ constantă și poate fi folosită la un etalon aproximativ.

Astfel, privind din ce în ce mai departe spre marginile universului, oamenii de știință văd ceva asemenea unui film a ceea ce s-a petrecut atunci, din ce în ce mai „în vechime”.

incep 12

Și astfel, întocmai cum se dă un film înapoi, oamenii de știință au avut acces la cunoștințele („puterea”) de a derula „înapoi” evenimentele evoluției de după „marea explozie” perceptibile lor, pentru a descoperi un moment aproximativ al acestui „eveniment” ca fiind acum 13,7–13,8 miliarde de ani.

Ceilalți, „adoratorii”, au luat scrierile, cărțile lor sfinte, și au dat timpul înapoi într-un efort similar de reparcurgere al informațiilor „existente”, cumulând generațiile de personaje biblice sau alte „informații” alor alte culte, credințe, etc, pentru a descoperi ceea ce ei revendică a fost „momentul inițial” al Creației.

Revenind la gestul oamenilor de știință, al „datului filmului înapoi”, acesta a fost doar primul pas perceptibil al acestora.

Ei au descoperit rapid că, în condițiile în care marea explozie a pornit „din nimic”, dintr-un singur punct extrem de mic, au constatat că, de fapt, s-a produs în totalitatea lui, a întregului univers.

Dar sună destul de ciudat: „Un punct cât un univers”… Sau, „Din absolut nimic în absolut tot universul”… Și universul este atât de vast încât, pentru mintea noastră, este greu de imaginat… 400 de miliarde de galaxii vizibile, perceptibile… Distribuite în Universul descriptibil vouă de 150 de miliarde de ani lumină.

Fără a uita că 13,8 x 2 = 37,6 miliarde de ani lumină, limita maximă (diametrul maxim) de expansiune dintr-un „punct inițial”, la „viteza luminii”… Dar universul vostru este mult mai mare, ca limită „detectată” de aparatele și procesele deductive ale oamenilor de știință…

Confirmându-se „intuitiv” un transfer de hologramă, de ceva preexistent care doar a preluat ceva predeterminat, energie și „proto-materie”, până la un anumit punct al manifestării în timp, evoluția următoare a acestui moment fiind, de fapt, evoluția acestei dimensiuni, a acestui univers într-un timp relativ manifestabil și determinabil.

Da, mereu uit să încerc să fac „omul obișnuit” să înțeleagă „ceva”… Tot am utilizat ideea de hologramă… Ei bine…

În lumea voastră, voi percepeți o hologramă ca fiind o imagine tridimensională care se obține prin difracția luminii folosind un model de interferență înregistrat pe un mediu fotografic, cum ar fi o peliculă, un mediu de stocare, etc care apoi este iluminat de o sursă de lumină, radiație electromagnetică adecvată pentru a reconstitui câmpul luminos, de radiație original.

incep 13

Astfel, o hologramă are adâncime, paralaxă și alte proprietăți ale scenei originale, și poate fi văzută, percepută, identificată din diferite unghiuri, puncte de observație.

O hologramă poate fi creată nu numai cu ajutorul undelor luminoase ci și cu ajutorul oricărui tip de undă, cum ar fi diverse radiații, electronii și chiar și sunetul.

Ei bine, holografia a fost inventată în 1947 de fizicianul maghiar/britanic Dennis Gabor, care a primit premiul Nobel pentru această descoperire abia în 1971.

Uite câteva completări pentru a percepe ce ar însemna holograma. De exemplu, dacă o hologramă tridimensională a unui obiect se va „înregistra” pe o placă de sticlă și acesta se va sparge, fiecare ciob de sticlă poate reconstitui o imagine parțială, dar cu o rezoluție mai mică și cu un unghi de vizualizare mai restrâns, pentru a vizualiza întreaga imagine fiind nevoie de o suprafață suficient de mare pentru a cuprinde întregul model de interferență.

V-am descris asta pentru a sesiza diferența dintre o hologramă și o fotografie care conține imagine în fiecare pixel, o bucată din fotografie arătând o acea bucată de imagine, cu aceeași rezoluție și claritate a originalului.

Da, ar mai fi ceva… O hologramă a unui univers cuprinde un volum atât de mare de informații încât transferul este unic atât raportat la unitatea de timp cât și ca „conținut”, în sensul că holograma nu mai poate fi modificată după transferul inițial, orice încercare ulterioară de adăugare, scoatere, prelucrare etc chiar și replicare de „conținut” fiind, de fapt, o altă hologramă.

Ori, pentru noi, entitățile energetice ar fi un nonsens, ceva contraproductiv, să recurgem la elemente de „corectură” multiplă printr-un nou transfer de „hologramă” atât timp cât am decis să utilizăm timpul ca și „unealtă” de perfecționare, de corectură, etc. Pur și simplu am ajuns la concluzia că „este timpul” să aprofundăm manifestarea noastră în materia „neutră” și am realizat transferul complet pentru a controla și dezvolta universul creat, transferat pentru qa închide contradicțiile.

De aceea voi aveți percepția că totul a fost făcut dintr-odată, atât oameni de știință cât și cei care dau Puterilor Divine dreptul a tot ceea ce este și a fost făcut.

Revenind la „transfer”, la Big Bang, din acel „moment” au început să se manifeste legile care guvernează universul vostru, începând cu… Ceea ce voi descrieți ca fiind gravitația, gravitonii sau orice deducții similare ale voastre ca efect al distorsiunii spațiu-timp, al manifestării echilibrului „transferului”.

Și, fiind vorba despre distorsiunea spațiu-timp, evident că a apărut „timpul”, atât ca manifestare cât și ca „interpretare” a oamenilor voștri de știință, a matematicienilor, etc.

Este atât de confuz conceptul vostru actual încât oamenii de știință nu știu câtă gravitație se manifesta „atunci” (la momentul „transferului”/ Big Bang-ului), dar se știe câtă este acum, fiind născută de însuși manifestarea universului în sine ca o evoluție directă a transformării, ca o compensare „de echilibru”. Interesantă logică circulară…

incep 14

Oricum, vă veți da seama în scurt timp din timpul vostru că ea se manifestă datorită celor două „straturi” de univers care îl „înconjoară” pe cel în care vă manifestați aici chiar dacă multiversul cuantic pare „ceva mai numeros” ca „straturi”…

Mai mult, oamenii voștri de știință afirmă că, dacă gravitația ar fi fost mai puțină, totul ar fi fost fără formă, fără stele, galaxii și ce mai știți voi, pentru că „expansiunea explozivă” ar fi continuat sau, dacă ar fi fost mai multă, infim mai multă decât este acum, totul ar fi dus spre un univers de „găuri negre” (cum le denumesc ei).

„Dar este exact câtă trebuie”…

Ciudată „coincidență”, nu-i așa. Totul pare atât de bine reglat, regizat, încât este greu să excluzi o manifestare „divină”, sau, cel puțin să se accepte translarea principiului holografic în toate considerațiile „de consecință”.

Offf, l-am chinuit destul pe amărâtul ăsta care tastează… Am convenit cu el că va „transfera” 2.000 de cuvinte pe „repriză”. Are și el de dus „contradicțiile” lui în umila lui de viață materială.

Pe data viitoare! Și tu, dragule, nu uita că ai și de tradus în limba engleză ce ți-am transmis pentru cititori!

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

asteroidSpirit Solarbeginnings 31

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *