(Previous)…..(Cuprins)…..(Va urma)

……

Epoca de „aur” a SF-ului

Alimentarea subgenurilor și expansiunea tematică

(English)

Am ajuns la perioada anilor ’50… Care, din punct de vedere „academic” se încadrează în ceea ce este denumit a fi „Perioada de aur”… Cu oarecare precizări „personale” (ale autorului)…

Această „Perioada de Aur” a literaturii science fiction este, în general, considerată a fi intervalul anii 1938 – începutul anilor 1950, interval consacrat ca atare de istorici și critici literari datorită exploziei de creativitate, inovație și maturizare a genului.

Dar expresia „Golden Age of Science Fiction” a fost popularizată de criticul și scriitorul John W. Campbell, editorul revistei Astounding Science Fiction (, cea mai influentă publicație din acea perioadă/ epocă, care ulterior a devenit Analog Science Fiction and Fact), Campbell fiind un mentor și promotor al unui stil mai matur și științific de science fiction, impunând standarde mai ridicate de rigoare științifică, caracterizare și construcție narativă (dar alături și de Galaxy Science Fiction, care a debutat în 1950, și The Magazine of Fantasy & Science Fiction, publicații au extins domeniul SF spre abordări mai experimentale și satirice).

Această eră a fost marcată de maturizarea narațiunii SF (abandonarea stilului pulp plin de clișee și aventuri naive), explorarea mai profundă a științei, tehnologiei și impactului acestora asupra societății, precum și concentrarea pe hard SF, unde legile științifice sunt respectate cu strictețe.

Dar, oare, așa este?

Apoi, majoritatea istoricilor plasează sfârșitul acestei Perioadei de Aur la începutul anilor 1950, „punctele de referință” fiind apariția revistelor precum Galaxy Science Fiction (1950), când SF-ul începe să devină „mai introspectiv, mai experimental și mai social-politic”, prefigurând „New Wave” (anii ’60), până ce, în 1965, apariția Dune (Frank Herbert) reprezintă punctul de cotitură spre o nouă etapă a SF-ului.

Da, ar fi unele argumente reprezentate de apariția unor scriitori definitorii pentru gen, cum ar fi Isaac Asimov (Fundation, I, Robot), Arthur C. Clarke (Childhood’s End, The Sentinel), Robert A. Heinlein (Starship Troopers, Stranger in a Strange Land), Ray Bradbury (Fahrenheit 451, The Martian Chronicles – mai liric, cu influențe soft SF), A. E. van Vogt, Lester del Rey, Clifford D. Simak, Poul Anderson etc.

Iar marile teme ale perioadei au fost:

• Colonizarea spațială și viitorul omenirii (Farmer in the Sky – Heinlein).
• Primul contact cu extratereștri (The Sentinel – Clarke, inspirație pentru 2001: A Space Odyssey).
• Robotica și inteligența artificială (I, Robot – Asimov, care formulează celebrele Trei Legi ale Roboticii).
• Imperii galactice și istorie alternativă (Fundation – Asimov).
• Explorarea dimensiunilor umane și filosofice ale științei.

Dar, după cum veți putea observa, perioada de aur a SF-ului (1938 – începutul anilor 1950) care a fost „declarată” ca fiind epoca în care genul devine matur, bazat pe știință și explorarea viitorului uman, sau în care science fiction-ul devine mai mult decât divertisment, devenind o literatură a ideilor și a posibilităților, este ceva mai târziu, începând cu anii ’50, finalizându-se abia la începutul anilor ’70.

Și vom parcurge argumentele, necesare afirmației mele, împreună.

Primul argument este reprezentat de faptul că, în acele vremuri, încă nu se delimitase clar, majoritar, un fel de ruptură între genul „Fantasy” și „Science Fiction”… Fără a mai aminti de subgenurile „Science Fiction” care se tot deazvoltau, încă „apăreau” cu „eticheta” de „definitoriu pentru …”.

În acea perioadă genul „Fantasy” a fost reprezentat de romane precum:

Fantasy

The Lion, the Witch and the Wardrobe de C. S. Lewis (1950) este o operă clasică a literaturii pentru copii, care marchează începutul seriei “Cronicile din Narnia”, una dintre cele mai influente lucrări din literatura fantasy. Roman care, asemenea unei punți între basm și fantasy epic, spre deosebire de operele anterioare de fantasy, care fie aveau un ton strict mitologic (precum „The Lord of the Rings” sau „The Hobbit” ale lui Tolkien), fie se adresau exclusiv copiilor (precum „Peter Pan” al lui J.M. Barrie), acum combină aventura basmului cu complexitatea fantasy-ului epic, punte care precede un stil (accesibil atât copiilor, cât și adolescenților) care va deveni definitoriu pentru literatura Young Adult Fantasy.

Romanul este o poveste magică și plină de aventuri, care explorează teme profunde precum binele și răul, curajul și trădarea, credința și sacrificiul, Lewis creând o lume fantastică (Narnia este un loc al minunilor, dar și al pericolelor, unde binele și răul se luptă pentru supremație), populată de creaturi mitice și animale vorbitoare, care este accesibilă printr-un dulap magic (care servește ca o poartă între lumea reală și lumea fantastică Narnia, facilitând trecerea de la un gen literar la altul, subliniind „legătura” SF-F, concept al unei „porți magice” care leagă lumea reală de un tărâm magic devenind o temă clasică în literatura fantasy, fiind preluat ulterior în opere precum „Alice’s Adventures in Wonderland” a aceluia;i autor, „Harry Potter” a lui J.K. Rowling sau „Coraline” a lui Neil Gaiman).

Cele patru personaje principale, copiii Pevensie (Peter, Susan, Edmund și Lucy), sunt personaje complexe și bine conturate, care se confruntă cu provocări și pericole, dar și cu momente de bucurie și camaraderie, unde Aslan, leul măreț și înțelept, este un simbol al binelui și al sacrificiului, viziune morală clară, unde binele și răul sunt ușor de distins, percepție tipică literaturii fantasy de la mijlocul secolului XX, înainte ca genul să devină mai ambiguu și complex (așa cum se întâmplă în „Game of Thrones” de George R.R. Martin).

Romanul conține numeroase simboluri și teme creștine (stil deja caracteristic lui Lewis, romanul fiind considerat ca având o dimensiune alegorică care a generat atât admirație, cât și critici, unii considerând că romanul este prea didactic în transmiterea mesajului creștin), precum sacrificiul lui Aslan, care amintește de sacrificiul lui Iisus Hristos (pentru a salva un personaj care a trădat și înviind ulterior, Edmund, trădătorul, paralelă cu Iuda, dar și cu păcătosul care poate fi mântuit), în lupta cu Vrăjitoarea cea Albă, simbol al răului și al întunericului, care domină Narnia într-o iarnă eternă, fără speranță, fiind o antagonistă puternică și malefică, care luptă împotriva forțelor binelui, reprezentate de Aslan și de copiii Pevensie.

Astfel că, în mod evident, romanul a inspirat generații de scriitori și cititori, fiind ecranizat de mai multe ori, ajungând la un public și mai mare, inclusiv în ceea ce îl primește pe Lewis care, deși inițial a gândit totul ca un roman independent, succesul său a dus la dezvoltarea unei întregi serii de șapte volume, inclusiv realitatea că, acest tip de poveste a influențat multe opere ulterioare, inclusiv „His Dark Materials” (Philip Pullman) și „Percy Jackson” (Rick Riordan).

Sau romane de „fuziune” între genuri, precum:

Fuziunea dintre „Fantasy” și „Science Fiction”

The Dying Earth de Jack Vance (1950) este o operă seminală a genului fantasy (o capodoperă a literaturii speculative), dând naștere unui întreg subgen cunoscut sub numele de „Dying Earth”, reprezentată de o colecție de sașe povestiri interconectate (fiecare prezentând personaje și aventuri diferite, dar toate având loc în aceeași lume crepusculară) care ne poartă într-un viitor îndepărtat, în care Pământul este un loc straniu și magic, aflat la apusul existenței sale.

Vance, care se remarcă prin stilul său literar elegant și sofisticat, care îmbină elemente de fantasy, science fiction și horror, cu un limbaj bogat și imaginativ care creează printr-o proză descriptivă o lume fascinantă (într-un viitor extrem de îndepărtat), plină de magie (magia este tratată într-un mod logic și sistematic, iar multe vrăji sunt numite și utilizate ca niște programe informatice dintr-o lume veche), tehnologie pierdută și personaje excentrice, într-o atmosferă de vis, melancolică, exotică, sumbră și decadentă și plină de mister. care conturează un Pământ aflat la sfârșitul timpului, unde soarele este pe cale să se stingă (planeta aflându-se într-un declin ireversibil, civilizația, după ce a atins culmi incredibile în trecut, este acum este într-o fază decadentă, cu reminiscențe ale unei epoci glorioase dispărute), iar magia a înlocuit știința, devenind un loc al minunilor și al pericolelor, populat de creaturi bizare și personaje excentrice.

Povestirile sunt populate de personaje complexe și memorabile, precum magul Turjan din Mazdian/ Miir, care caută secretele magiei, încercând să creeze viață artificială, sau Liane Simpatica/ Hoțul, o tânără aventurieră care explorează Pământul muribund subestimând puterea unei vrăjitoare misterioase, sau Mazirian, un magician ambițios și nemilos, prins într-o luptă mortală, magia jucând un rol central în povestiri, fiind prezentată ca o forță misterioasă și imprevizibilă, ce se manifestă într-o lume în care granița dintre realitate și iluzie este neclară.

Opera lui Vance a influențat o multitudine de scriitori de fantasy, inclusiv pe George R.R. Martin, creatorul seriei „Song of Ice and Fire”, stabilit noi standarde pentru genul fantasy, demonstrând că acesta poate fi un gen literar sofisticat și complex, precum și autori cum ar fi Gene Wolfe („Book of the New Sun”), Clark Ashton Smith („Zothique”), M. John Harrison („Viriconium”), William Hope Hodgson („The Night Land”), Michael Moorcock și alții.

Sau, această abordare logică va influența masiv „RPG”-urile (Role Playing Game), cum ar fi „Dungeons & Dragons” (D&D), unde sistemul de magie Vancian (numit după autor) devine standard. Sistemul de magie descris în carte este limitat, vrăjitorii memorând un număr de vrăji pe care le pot folosi doar o dată, după care trebuie să le învețe din nou, dar această abordare a devenit fundamentală în D&D, cel mai influent joc de rol, unde sistemul de magie Vancian este încă folosit. De asemenea, concepte din roman apar în jocuri precum Baldur’s Gate, Planescape: Torment și multe altele.

Fără a mai aminti de „catalogările” incerte, ale multor publicații actuale, care prezintă eforturile lor grupare sub denumirea „SF-F” („Science Fiction – Fantasy”).

Dar, să trecem trecem acum la lucrările de „Scvience Fiction”!

Farmer in the Sky de Robert A. Heinlein (1950) (unul dintre cele mai notabile romane din seria „juvenile SF”, scrisă pentru publicul tânăr, dar plină de teme și idei profunde), este o operă remarcabilă care explorează teme precum colonizarea spațială (prezentată cu un realism tehnologic impresionant pentru vremea respectivă – prezentând elemente de „Hard Science Fiction și educație științifică), adaptabilitatea umană și importanța spiritului pionieresc (a fost distins cu premiul Hugo pentru cea mai bună nuvelă), prin intermediul unei aventuri captivante, descriind o poveste plină de acțiune, suspans și personaje memorabile.

Romanul prezintă povestea unei familii (protagonistul, Bill Lermer, un tânăr care se mută pe Ganymede cu familia sa) care părăsește Terra suprapopulată și se mută pe Ganymede, unul dintre sateliții lui Jupiter, pentru a începe o nouă viață, descriind în detaliu provocările și dificultățile colonizării spațiale, de la adaptarea la un mediu ostil până la construirea unei noi societăți.

Heinlein abordează teme ecologice, subliniind importanța protejării mediului și a adaptării la condiții naturale diferite, influențând ulterior multe lucrări despre colonizarea spațială, inclusiv romanele moderne de terraformare, cum ar fi „Red Mars” de Kim Stanley Robinson.

Pebble in the Sky de Isaac Asimov (1950) este o operă remarcabilă (face parte din ceea ce va deveni seria Galactic Empire, legând seria Robots, seria Imperiului și seria Foundation) care explorează teme precum călătoriile în timp, prejudecățile culturale și supraviețuirea umanității, reprezintând o lucrare importantă în bibliografia lui Asimov și o dovadă a talentului său de a combina știința cu ficțiunea, rezultând o poveste plină de acțiune, suspans și personaje memorabile (deși inițial a fost scris ca o nuvelă sub numele „Grow Old Along with Me”, Asimov a extins-o la dimensiunea unui roman la cererea editorului său).

Romanul prezintă povestea unui bărbat din secolul XX, Joseph Schwartz, care este transportat în viitor (accidental, în urma unui experiment științific), într-o perioadă în care Pământul este un loc radioactiv și uitat, post-apocaliptic, văzut ca un paria galactic, fiind considerat o lume primitivă, marginalizată în vastul Imperiu Galactic, punând sub semnul întrebării soarta umanității și capacitatea ei de a supraviețui în fața provocărilor majore.

Asimov explorează prejudecățile culturale și rasiale, prezentând o societate viitoare care disprețuiește Pământul și locuitorii săi (locuitorii Imperiului considerând pământenii inferiori genetic), oferind o critică subtilă a prejudecăților și a intoleranței, Imperiul Galactic fiind o societate vastă și puternică, birocratică, care controlează o mare parte a galaxiei.

Acest dispozitiv narativ îi permite lui Asimov să exploreze diferențele culturale dintre cititorul contemporan și o societate futuristică, un concept similar cu cel folosit în „The Man in the High Castle” de Philip K. Dick sau „The City and the Stars” de Arthur C. Clarke.

O temă centrală a romanului este conflictul dintre Pământ și Imperiul Galactic, unde locuitorii Terrei plănuiesc o revoluție împotriva opresorilor lor imperiali, dezvoltând o armă biologică capabilă să extermine miliarde de oameni din Imperiu, iar protagonistul devine implicat involuntar în această conspirație (idee a unei planete marginalizate care încearcă să schimbe cursul istoriei va fi ulterior dezvoltată și în „Foundation”, unde grupuri mici încearcă să influențeze viitorul civilizației).

Apoi, deși romanul nu introduce direct psihohistoria (conceptul-cheie din seria Foundation), acesta explorează ideea că istoria și politica pot fi manipulate de elitele care înțeleg fluxurile sociale și economice, temă ce va fi rafinată în lucrările ulterioare ale lui Asimov (alături de tema discriminării interstelare care avea să fie explorată în profunzime de Asimov în alte lucrări, precum „The Currents of Space” și „The Stars, Like Dust” – componente ale seriei Imperiul Galactic).

First Lensman de Edward E. Smith (1950) preia ștafeta de unde au lăsat-o operele anterioare din seria Lensman (una dintre cele mai influente serii de space opera din toate timpurile), aprofundând originile acestor eroi galactici și dezvăluind secretele din spatele puterilor lor, oferind o perspectivă asupra originilor și evoluției acestor eroi galactici (fiind un fel de prequel pentru celelalte cărți din serie, oferind detalii despre formarea organizației Galactic Patrol și crearea primilor Lensmen, detaliind începuturile Ligii Civilizațiilor și ale Patrulei Galactice, punând bazele pentru conflictele intergalactice viitoare), într-o aventură epică, plină de acțiune și suspans, care te va ține cu sufletul la gură (oferind o imagine despre primele lupte între forțele binelui, Patrula Galactică, și răul absolut, Boskonienii, o civilizație coruptă, criminală și expansivă, un trop care va fi folosit pe larg în SF-ul ulterior).

1953

The Demolished Man de Alfred Bester (1953) este o operă remarcabilă a science fiction-ului, un roman inovator care a influențat generații de scriitori, fiind considerat o piatră de temelie a genului.

Bester creează o societate futuristă în care telepatia este omniprezentă (o societate în care „esperii”, sau telepații, sunt parte integrantă a vieții cotidiene și a sistemului de justiție), iar crimele sunt aproape imposibil de comis (criminalitatea violentă este aproape inexistentă, deoarece gândurile sunt detectate înainte de a fi puse în aplicare), premisă care creează un cadru complex și fascinant pentru poveste, unde protagonistul, Lincoln Powell, un telepat de rang înalt, încearcă să îl captureze, pe celălalt protagonist oponent, Ben Reich, un om de afaceri bogat și puternic, care decide să comită o crimă, sfidând legile societății telepatice, concepând un plan elaborat, folosind psihologia și manipularea pentru a-și atinge scopul, tema “demolării” fiind o formă de pedeapsă, în care mintea criminalului este complet resetată.

Bester utilizează un stil narativ experimental, care îmbină elemente de science fiction, thriller și psihologie (fiind influențat de pulp fiction și de stilul noir al romanelor polițiste), folosind tehnici literare precum fluxul conștiinței și colajul pentru a crea o experiență de lectură intensă și captivantă, explorând adâncurile psihicului uman, dezvăluind motivațiile și conflictele personajelor, ridicând întrebări despre natura identității, a vinovăției și a liberului arbitru, natura realității, puterea minții și limitele tehnologiei.

Astfel a revoluționat genul science fiction, prin introducerea de noi tehnici narative și teme psihologice, influențând scriitori precum William Gibson și Philip K. Dick, fiind considerat un roman precursor al cyberpunk-ului (o lume condusă de elite industriale, similară megacorporațiilor din cyberpunk), cu toate că „accentul” nu este „pus” pe tehnologie, ci pe modul în care mintea umană și telepatia pot modela societatea.

În acest „punct”, ca vechi cititor și cinefil, nu pot să nu remarc faptul că filmul Minority Report (2002) are teme destul de similare cu The Demolished Man (1953), cu toate filmul este de fapt bazat pe nuvela The Minority Report (1956) scrisă de Philip K. Dick (care a fost remarcat că s-a insipirat din lucrarea lui Alfred Bester).

Dar, „The Minority Report” se delimitează prin explorează teme profunde legate de liberul arbitru, determinism și natura justiției (în condițiile unei societăți supravegheate, fiind un avertisment împotriva controlului excesiv și a sacrificării libertății individuale pentru siguranță colectivă), Dick introducând conceptul de „pre-crimă”, un sistem în care crimele sunt prevenite înainte de a fi comise, bazat pe viziunile precognitive ale unor mutanți numiți precog (precognitivi – indivizi cu puteri psihice care pot „vedea” viitorul).

Astfel, protagonistul, John Anderton, șeful diviziei Precrime, este acuzat pe neașteptate că va comite o crimă, punându-l în situația de a fugi pentru a-și dovedi nevinovăția, la bază stând conceptul de „minority report” ce provine din faptul că cei trei precogni nu au întotdeauna viziuni identice asupra viitorului (unul dintre ei poate vedea o variantă alternativă, care ar putea sugera că viitorul nu este inevitabil), Anderton dându-și seama că sistemul este imperfect și că, de fapt, acțiunile sale pot schimba destinul prezis (o întrebare-cheie a poveștii este dacă viitorul este fix sau dacă poate fi schimbat).

Povestea ridică întrebări fundamentale despre liberul arbitru, dezvăluind tensiunea dintre capacitatea de a alege și ideea că viitorul este predestinat, Dick examinând natura justiției, punând sub semnul întrebării dacă este corect să pedepsești oamenii pentru crime pe care nu le-au comis încă, explorând natura relativă a realității, sugerând că percepția noastră asupra lumii este adesea subiectivă și distorsionată.

Iar în cazul filmului „Minority Report”, adaptat cu succes de regizorul de Steven Spielberg (inspirat cert de romanul lui Dick), apare diferența (chiar dacă se afirmă că nu există „influențe” de către „academicieni”) că, „precogii” (trei mutanți) prevăd crimele, iar autoritățile acționează preventiv pentru a aresta suspecții înainte de a comite fapta, comparativ cu telepații „Espers” care detectează intențiile criminale și previn crimele prin supraveghere mentală continuă

Apoi, finalul și implicațiile filosofice sunt diferite, romanul lui Bester fiind mai concentrat pe conflictul psihologic și pe modul în care protagonistul încearcă să „fenteze” sistemul, în timp ce  romanul lui Dick, inclusiv filmul, explorează pericolele unei societăți care își sacrifică libertățile pentru securitate.

Un alt detaliu comparativ este reprezentat faptul că, viziunea despre viitor (a filmului) este mai complexă și politizată, introducând un antagonist care încearcă să manipuleze sistemul, pe când, în roman, finalul este mai întunecat, iar Anderton acceptă în cele din urmă că Precrime trebuie să continue, în timp ce în film, sistemul este distrus.

Dar, să nu omitem această realitate (!), cele două opere au teme și concepte similare, fiind reprezentative pentru direcțiile majore ale SF-ului distopic din secolul XX.

Fahrenheit 451 (alt: The Fireman) de Ray Bradbury (1953) este o distopie clasică care explorează teme profunde legate de cenzură, conformism și importanța cunoașterii.

Bradbury creează o societate viitoare distopică (folosind un stil poetic, bogat în metafore, pentru a transmite atmosfera opresivă a lumii sale distopice), în care cărțile sunt interzise și arse, iar oamenii sunt supuși unui control strict al informației, în această lume, pompierii nu sting incendii, ci le provoacă, arzând cărțile și casele celor care le ascund (titlul „Fahrenheit 451” facând referire la temperatura la care hârtia ia foc și arde).

Protagonistul, Guy Montag, este un pompier care începe să pună la îndoială valorile societății sale, se confruntă cu un conflict interior profund, mai ales după ce după ce întâlnește o tânără nonconformistă, Clarisse McClellan, protagonistul ajungând să se elibereze de controlul sistemului, alegând să păstreze și să învețe cărți, devenind un simbol al rezistenței intelectuale.

Romanul subliniază importanța cunoașterii și a libertății de gândire, arătând consecințele devastatoare ale cenzurii și ale conformismului (societatea din roman elimină orice sursă de gândire critică, interzicând cărțile și promovând divertismentul superficial, omenirea fiind hipnotizată de ecrane gigantice și distracții fără substanță, reflectând preocupările lui Bradbury față de influența televiziunii asupra intelectului uman, lumea romanului glorificând ignoranța, în timp ce personajele care caută adevărul sunt persecutate), focul fiind un simbol ambivalent în roman, reprezentând atât distrugerea cunoașterii, cât și purificarea și renașterea.

Romanul a avertizat asupra pericolelor cenzurii, Bradbury scriind romanul în timpul “Sperietoarei Roșii” din SUA (în timpul războiului rece), o perioadă de cenzură și persecuție politică (influențat de epurările comuniste și de cenzura din SUA în perioada McCarthyismului), abordând teme care sunt relevante și astăzi, precum impactul tehnologiei asupra societății și importanța gândirii critice.

Romanul a influențat cultura populară, fiind adaptat în numeroase filme (adaptat în film de François Truffaut, 1966, și într-o versiune HBO, 2018), piese de teatru și alte forme de artă, devenind un simbol al rezistenței împotriva cenzurii, fiind unul dintre cele mai studiate și influente romane SF distopice, alături de 1984 (George Orwell) și Brave New World (Aldous Huxley).

Apoi, cu privire la realizările cnematografice, există asemănări tematice și influențe care pot fi observate între romanul “Fahrenheit 451” și filmul „Equilibrium” (fie și parțial), ambele prezentând societăți distopice în care controlul informației și suprimarea emoțiilor sunt instrumente ale regimurilor totalitare.

„Diferențele” ar fi reprezentate de:

• În „Fahrenheit 451”, cărțile sunt interzise și arse, simbolizând suprimarea gândirii libere și a cunoașterii, pe când în „Equilibrium”, orice formă de artă, inclusiv cărțile, muzica și orice formă de emoție, este interzisă, deoarece este considerată o amenințare la adresa stabilității sociale.
• În „Fahrenheit 451”, guvernul folosește mass-media pentru a manipula populația și descurajează orice gândire independentă, iar în Equilibrium, regimul condus de „Tatăl” (Father) impune o ordine strictă prin suprimarea emoțiilor, iar cei care se abat sunt vânați de clericii Grammaton.
• Ambele opere explorează consecințele unei societăți în care emoțiile sunt reprimate, în “Equilibrium”, cetățenii fiind obligați să ia un medicament (Prozium) care suprimă emoțiile, în timp ce în “Fahrenheit 451”, conformismul și distracțiile superficiale servesc un scop similar.
• Atât Guy Montag din “Fahrenheit 451”, cât și John Preston (un agent guvernamental de elită, cleric Grammaton) din “Equilibrium” trec printr-o transformare, începând să pună la îndoială valorile societății lor și să se revolte împotriva sistemului, în ambele cazuri, personajele principale ajungând să realizeze importanța emoțiilor, a cunoașterii și a libertății individuale.

Dar, deși “Equilibrium” nu este o adaptare directă a romanului lui Bradbury, este clar că filmul a fost influențat de temele și ideile prezentate în “Fahrenheit 451”, filmul extinzând și modernizând aceste teme, adăugând elemente de acțiune și stil vizual distincte (scene spectaculoase de luptă, Gun Kata).

Childhood’s End de Arthur C. Clarke

Mission of Gravity de Hal Clement

The Caves of Steel de Isaac Asimov

More Than Human de Theodore Sturgeon

1954

Golden Age of Science Fiction

They’d Rather Be Right de Mark Clifton and Frank Riley

1956

Double Star de Robert A. Heinlein

Call Him Dead de Eric Frank Russell

The End of Eternity de Isaac Asimov

Not this August de Cyril Kornbluth

The Long Tomorrow de Leigh Brackett

1958

The Big Time de Fritz Leiber

A Case of Conscience de James Blish

We Have Fed Our Seas (alt: The Enemy Stars) de Poul Anderson

Who? de Algis Budrys

Have Spacesuit – Will Travel de Robert A. Heinlein

Time Killer (alt: Immortality, Inc.) de Robert Sheckley

Film

The Fly (1958) [20th Century Fox] Directed by Kurt Neumann; Screenplay by James Clavell; Story by George Langelaan
The 7th Voyage of Sinbad (1958) [Morningside Movies/Columbia] Directed by Nathan Juran; Screenplay by Ken Kolb; Story by Ray Harryhausen
Dracula (1958) (alt: The Horror of Dracula) [Hammer] Directed by Terence Fisher; Screenplay by Jimmy Sangster; based on the novel by Bram Stoker

1959

Starship Troopers (alt: Starship Soldier) de Robert A. Heinlein

Dorsai! (alt: The Genetic General) de Gordon R. Dickson

The Pirates of Ersatz (alt: The Pirates of Zan) de Murray Leinster

That Sweet Little Old Lady (alt: Brain Twister) de Mark Phillips (aka: Randall Garrett and Laurence M. Janifer)

The Sirens of Titan de Kurt Vonnegut, Jr.

Film

The Twilight Zone (TV series) de Rod Serling [CBS]

The World, the Flesh and the Devil (1959) [HarBel/MGM] Directed by Ranald MacDougall; Screenplay by Ranald MacDougall; Story by Ferdinand Reyher; based on the novel The Purple Cloud by M. P. Shiel

Murder and the Android (Sunday Showcase episode #1.5)

The Turn of the Screw (1959) [NBC] Directed by John Frankenheimer; Teleplay by James Costigan; based on the novel by Henry James

Men into Space (TV series) [CBS, 1959]

1960

A Canticle for Leibowitz de Walter M. Miller, Jr.

The High Crusade de Poul Anderson

Rogue Moon de Algis Budrys

Deathworld de Harry Harrison

Venus Plus X de Theodore Sturgeon

Film

The Twilight Zone (TV series) by Rod Serling [CBS]

Village of the Damned (1960) [MGM] Directed by Wolf Rilla; Written by Stirling Silliphant and Wolf Rilla and Ronald Kinnoch

The Time Machine (1960) [Galaxy Films/MGM] Directed by George Pal; Screenplay by David Duncan; based on the novel by H. G. Wells

1961

Stranger in a Strange Land de Robert A. Heinlein

Dark Universe de Daniel F. Galouye

Sense of Obligation (alt: Planet of the Damned) de Harry Harrison

The Fisherman (alt: Time Is the Simplest Thing) de Clifford D. Simak

Second Ending de James White

Film

The Twilight Zone (TV series) by Rod Serling [CBS]

Village of the Damned (1960) [MGM] Directed by Wolf Rilla; Written by Stirling Silliphant and Wolf Rilla and Ronald Kinnoch

The Fabulous World of Jules Verne (1961) [Warner Brothers] Directed by Karel Zeman; Screenplay by Frantisek Hrubin and Karel Zeman; based on the novel Face au Drapeau by Jules Verne

The Two Worlds of Charlie Gordon (U. S. Steel Hour #8.13) [CBS, 1961] Teleplay by Jame Yaffe; based on the short story “Flowers for Algernon” by Daniel Keyes
Thriller (TV Series) [NBC, 1961]

1962

The Man in the High Castle de Philip K. Dick

Sword of Aldones de Marion Zimmer Bradley

A Fall of Moondust de Arthur C. Clarke

Little Fuzzy de H. Beam Piper

Sylva by Vercors, translated by Rita Barisse

Film

Burn, Witch, Burn (1962) (alt: Night of the Eagle) [Anglo-Amalgamated/Independent Artists] Directed by Sidney Hayers; Screenplay by Charles Beaumont & Richard Matheson and George Baxt; based on the novel Conjure Wife by Fritz Leiber

The Day the Earth Caught Fire (1961) [British Lion/Pax] Directed by Val Guest; Written by Wolf Mankowitz & Val Guest

Last Year at Marienbad (1962) [Argos Films] Directed by Alain Resnais; Screenplay by Alain Resnais and Alain Robbe-Grillet; based on the novel The Invention of Morel by Adolfo Bioy Casares

The Twilight Zone (TV series) by Rod Serling [CBS]

1963

Here Gather the Stars (alt: Way Station) de Clifford D. Simak

Glory Road de Robert A. Heinlein

Witch World de Andre Norton

Dune World de Frank Herbert

Cat’s Cradle de Kurt Vonnegut, Jr.

1964

The Wanderer de Fritz Leiber

The Whole Man (alt: The Telepathist) de John Brunner

Davy de Edgar Pangborn

The Planet Buyer (alt: The Boy Who Bought Old Earth) de Cordwainer Smith

Film

Dr. Strangelove (1964) [Hawk Films/Columbia] Directed by Stanley Kubrick; Screenplay by Stanley Kubrick and Terry Southern and Peter George; based on the novel Red Alert by Peter George

The Seven Faces of Dr. Lao (1964) [MGM] Directed by George Pal; Screenplay by Charles Beaumont; based on the novel The Circus of Dr. Lao by Charles G. Finney

1965

Dune de Frank Herbert

…And Call Me Conrad (alt: This Immortal) de Roger Zelazny

The Squares of the City de John Brunner

The Moon is a Harsh Mistress de Robert A. Heinlein

Skylark DuQuesne de Edward E. Smith

1966

The Moon is a Harsh Mistress de Robert A. Heinlein

Babel-17 de Samuel R. Delany

Too Many Magicians de Randall Garrett

Flowers for Algernon de Daniel Keyes

The Witches of Karres de James H. Schmitz

Day of the Minotaur de Thomas Burnett Swann

Film

Star Trek – “The Menagerie” (1966) [Desilu] Directed by Marc Daniels; Written by Gene Roddenberry

Fantastic Voyage (1966) [20th Century Fox] Directed by Richard Fleischer; Screenplay by Harry Kleiner; Adaptation by David Duncan; Story by Jerome Bixby & Otto Klement

Star Trek – “The Naked Time” (1966) [Desilu] Directed by Marc Daniels; Written by John D. F. Black

Fahrenheit 451 (1966) [Anglo Enterprises/Vineyard] Directed by François Truffaut; Screenplay by Jean-Louis Richard and François Truffaut and Helen Scott; based on the novel by Ray Bradbury

Star Trek – “The Corbomite Maneuver” (1966) [Desilu] Directed by Joseph Sargent; Written by Jerry Sohl

1967

Lord of Light de Roger Zelazny

The Einstein Intersection de Samuel R. Delany

Chthon de Piers Anthony

The Butterfly Kid de Chester Anderson

Thorns de Robert Silverberg

Film

Star Trek – “The City on the Edge of Forever” (1967) [Desilu] Directed by Joseph Pevney; Written by Harlan Ellison

Star Trek – “The Trouble with Tribbles” (1967) [Desilu] Directed by Joseph Pevney; Written by David Gerrold

Star Trek – “Mirror, Mirror” (1967) [Desilu] Directed by Marc Daniels; Written by Jerome Bixby

Star Trek – “The Doomsday Machine” (1967) [Desilu] Directed by Marc Daniels; Written by Norman Spinrad

Star Trek – “Amok Time” (1967) [Desilu] Directed by Joseph Pevney; Written by Theodore Sturgeon

1968

Stand on Zanzibar de John Brunner

Rite of Passage de Alexei Panshin

Nova de Samuel R. Delany

Past Master de R. A. Lafferty

The Goblin Reservation de Clifford D. Simak

Film

2001: A Space Odyssey (1968) [Paramount] Directed by Stanley Kubrick; Screenplay by Arthur C. Clarke and Stanley Kubrick; based on the story “The Sentinel” by Arthur C. Clarke

Yellow Submarine (1968) [Apple/Hearst/King Features] Directed by George Dunning; Written by Al Brodax, Roger McGough, Jack Mendelsohn, Lee Minoff and Erich Segal

Charly (1968) [ABC Pictures/Selmer] Directed by Ralph Nelson; Screenplay by Stirling Silliphant; based on the short story and novel Flowers for Algernon by Daniel Keyes

Rosemary’s Baby (1968) [Paramount] Directed by Roman Polanski; Screenplay by Roman Polanski; based on the novel by Ira Levin

The Prisoner – “Fallout” (1968) [Everyman/ITC] Written and directed by Patrick McGoohan

1969

The Left Hand of Darkness de Ursula K. Le Guin

Up the Line de Robert Silverberg

Macroscope de Piers Anthony

Slaughterhouse-Five de Kurt Vonnegut, Jr.

Bug Jack Barron de Norman Spinrad

Film

TV Coverage of Apollo XI

Marooned (1969) [Columbia] Directed by John Sturges; Screenplay by Mayo Simon; based on the novel by Martin Caidin

The Illustrated Man (1969) [SKM] Directed by Jack Smight; Screenplay by Howard B. Kreitsek; based on the collection by Ray Bradbury

The Immortal (TV movie) (1969) [Paramount] Directed by Allen Baron and Joseph Sargent; Screenplay by Lou Morheim and Robert Specht; based on the novel The Immortals by James Gunn

The Bed Sitting Room (1969) [Oscar Lewenstein] Directed by Richard Lester; Screenplay by John Antrobus; Adaptation by Charles Wood; based on the play by John Antrobus & Spike Milligan

1970

Ringworld de Larry Niven

Tau Zero de Poul Anderson

Tower of Glass de Robert Silverberg

The Year of the Quiet Sun de Wilson Tucker

Star Light de Hal Clement

Film

Colossus: The Forbin Project (1970) [Universal] Directed by Joseph Sargent; Screenplay by James Bridges; based on the novel Colossus by D. F. Jones

Don’t Crush That Dwarf, Hand Me the Pliers (recording) (1970) [Sony] Written and produced by The Firesign Theater

Hauser’s Memory (1970) [Universal] Directed by Boris Sagal; Teleplay by Adrian Spies; based on the novel by Curt Siodmak

Blows Against the Empire (music recording) (1970) [RCA] Paul Kantner, Producer

No Blade of Grass (1970) [Theodora/MGM] Directed by Cornel Wilde; Screenplay by Sean Forestal and Jefferson Pascal; based on the novel by John Christopher

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Va urma)

……