(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……

Predator și Robocop apar și ei în anii ’80

Pe

(English)

După cum spune și titlul, este un an în care cinematografia apelează la efectele speciale pentru a-și îmbunătăți prezența „Science Fiction”…

Un „plus” nevăzut, care acționează „din umbră”, dar care va pregăti terenul viitoarelor capodopere ale genului…

Așadar, 1987 ne aduce „Predator”, un clasic al filmelor de acțiune și științifico-fantastic, care a lăsat o amprentă de durată în cinematografie și jocurile video.

Regizat de John McTiernan, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal (care era „pe val” după reușita cu Terminator), filmul a reușit să combine elemente de horror, acțiune și științifico-fantastic într-un mod extrem de captivant.

Prin „prisma” efectelor speciale, extraterestrul Predator este o creatură iconică, cu un design terifiant și o tehnologie avansată, care îl face un adversar formidabil, generând o franciză de succes, cu numeroase continuări și spin-off-uri, devenind un simbol al cinematografiei de acțiune din anii ‘80.

Și, în „Universul Predator” au „intrat” ulterior:

• Predator 2 (1990, unde acțiunea se mută în Los Angeles, într-un „fel de viitor al Terrei”, Predator ajungând să vâneze printre bandele de crimă organizată),
• Predators (2010, unde un grup de mercenari se trezesc pe o planetă-vânătoare, unde sunt oferiți Predatorilor ca pradă — un fel de urmare „logică” a trecerii prin „crossover”-ul universurilor Predator cu Alien, via Alien vs. Predator (2004 — AVP) și Aliens vs. Predator: Requiem (2007 — AVPR) care păreau a „dezamăgi” publicul dar care erau realizări cinematografice de excepție),
• The Predator (2018, o încercare de a reinventa franciza, introducând o nouă generație de Predatori și explorând noi aspecte ale mitologiei acestor creaturi), și
• Prey (2022, un prequel care ne poartă în trecut, în lumea Comanche, cu aproximativ 300 de ani în urmă, prezentând o tânără războinică, Naru, care se confruntă cu un Predator într-un decor natural spectaculos, aducând o perspectivă nouă asupra francizei, plasând acțiunea într-un context istoric și cultural diferit — „decizie” care s-a dovedit de succes din punct de vedere al publicului).

Desigur că există și alte „materiale” ce „alimentează” universul Predator, cum ar fi benzi desenate, jocuri video și romane, care explorează și mai multe aspecte ale acestei lumi, dar o cronologie a evenimentelor din lumea Predator poate fi uneori ambiguă, iar unele dintre continuări au fost primite cu reacții mixte de către critici și fani (cum ar fi filmul „Alien Predator War” sau faptul că nu există seriale de televiziune pe această temă — probabil deoarece filmele Predator sunt construite în jurul unei premise relativ simple iar extinderea acestei idei într-un format serial ar putea necesita o complexitate narativă mai mare, care să justifice un număr mai mare de episoade).

Totuși, se remarcă în lumea jocurilor video (care par că „explorează” strict pașii relizați de limea cinematografiei, poate în ideea de „a nu rata momentul”) prin intermediul:

• Predator (1989, platformă NES, fiind unul dintre primele jocuri bazate pe franciză, care a capturat spiritul filmului original, oferind jucătorilor o experiență de acțiune în care trebuiau să avanseze prin junglă și să evite atacurile Predatorului) și Predator 2 (1991 — continuarea jocului pentru NES, inspirată de filmul cu același nume, acțiunea mutându-se mută în oraș, unde jucătorii trebuie să se confrunte cu Predatorul într-un mediu urban).
• Predator: Concrete Jungle (2005 — platforme PlayStation 2, Xbox — un joc de acțiune în lumea deschisă, care a adus franciza într-o nouă eră, jucătorii explorând o versiune futuristă a New York-ului, în timp ce erau vânați de un Predator).
• Predators (2010 — platforme PlayStation 3, Xbox 360, PC — care a oferit o experiență multiplayer intensă, în care jucătorii puteau alege să fie atât vânători, cât și vânat).
• Predator: Hunting Grounds (2020 — platforme: PlayStation 4, PC — un joc multiplayer asimetric, în care un grup de jucători trebuie să supraviețuiască atacurilor unui Predator controlat de un alt jucător, joc ce pare că a reînviat interesul pentru franciză și a adus o nouă perspectivă asupra experienței de a fi vânat).

Un alt succes al acestui an este „RoboCop” (regizat de Paul Verhoeven), care a marcat un punct de cotitură în cinematografia science fiction, prezentând o viziune distopică a viitorului, în care tehnologia și corupția se îmbină într-un cocktail exploziv.

Unul dintre cele mai iconice aspecte ale filmului este transformarea ofițerului de poliție Alex Murphy într-un cyborg, RoboCop, fuziune dintre organic și artificial care ridică întrebări interesante despre identitate, umanitate și etică.

RoboCop nu este doar un film de acțiune, ci și o satiră socială acerbă, criticând corupția corporativă, violența urbană și devalorizarea vieții umane.

Mai mult, Verhoeven este cunoscut pentru stilul său vizual puternic și pentru umorul său negru, RoboCop oferind scene de acțiune violente și momente de umor macabru care au șocat publicul la vremea respectivă.

„Ideea” a continuat prin intermediul serialului de animație „Robocop” (1988, cu 12 episoade de 22 de minute), urmând „realizările cinematografice „Robocop 2” (1990), Robocop 3 (1993) și serialele de televiziune Robocop (realizat în 1994, cu 23 de episoade de 44 de minute), „Robocop: Alpha Commando” (animație realizată în intervalul 1998–1999, cu 41 de episoade cu 30 de minute) și „Robocop: Prime Directive” (2001, miniserie cu 4 episoade), finalizând cu filmul (destul de remake) „Robocop” (2014).

Cert este că interesul față de această temă scădea, de la o „realizare” la alta, multe dintre continuările și remake-urile lui RoboCop fiind lipsite de o viziune originală, repetând formule deja văzute (cum, din păcate, pare să fie și destinul Predator, dacă nu va fi „supralimentat” de o idee nouă, mai ales că tehnologia actuală a efectelor speciale poate „alimenta” benefic „science fiction”-ul, producțiile ulterioare având „puterea” de a oferi „destul de ieftin” efecte vizuale mult mai spectaculoase, dar numai și numai bazate pe idei cu adevărat noi).

RoboCop a avut o prezență consistentă și în lumea jocurilor video, dar nu a reușit să atingă același nivel de succes ca în cinematografie, franciza având un mare potențial de a inspira dezvoltatorii de jocuri, dar, repet, numai și numai pe baza „noilor idei originale”…

Iată că am „trecut” peste „reușitele” vizuale ale acestui an… Urmează „filmele plăcute”, printre care pot aminti de „Innerspace”, un film SF cu o premisă „extrem” de originală și plin de umor, regizat de Joe Dante, cunoscut pentru filmele sale cu un aer nostalgic și plin de umor, precum “Gremlins”, fiind o combinație între știință-ficțiune și comedie, cu accente de aventură.

Premisa filmului este „dată” de situația în care un pilot de testare este miniaturizat într-un experiment secret și injectat accidental într-un angajat timid al unui magazin, creând o serie de situații comice și pline de suspans, dar, în esență, este un fel de „remake” considerat un omagiu adus filmelor clasice SF, precum “Fantastic Voyage” (1966), inspirându-se din ideea de a micșora oamenii și de a-i introduce în corpul uman.

Apoi „The Running Man” (o adaptare cinematografică de succes a unei povești scurte a lui Stephen King, inclusă în colecția sub pseudonimul Richard Bachman), un film de acțiune distopic, regizat de Paul Michael Glaser, cu „deja celebrul și preferatul filmelor de acțiune” Arnold Schwarzenegger în rolul principal, prezintând o societate americană totalitară, în care oamenii sunt distrați printr-un reality show brutal, unde condamnații trebuie să fugă pentru viața lor.

„Tema” se va dezvolta în timp prin intermediul „Battle Royale” (2000, cu titlul original Batoru rowaiaru, și urmarea), urmând „Hunger Games” (2012, și „urmările” cinematografice ulterioare), „Maze Runner” (2014, și „urmările”) sau al serialelor de televiziune „Alice in Borderland” (2020, cu titlul original „Imawa no Kuni no Arisu”), „Squid Game” (2021 — prezent, cu titlul original Ojing-eo geim), Squid Game: The Challenge (versiunea americană) (2023)…

Dar „excelând” în „teme reîncălzite” de brutalitate, horror, bla, bla și mai puțin de science fiction…

Dar, pentru a „destinde atmosfera distopică”, de ce nu, pot aminti de „Project X”, un care îmbină cu succes elemente de știință-ficțiune, comedie și dramă, oferind o abordare subtilă și introspectivă, concentrându-se pe relația dintre un tânăr pilot al Forțelor Aeriene și un grup de cimpanzei, care fac parte dintr-un experiment secret.

Sau, (să mă „risc”?) pot aminti de parodia gen „Mel Brooks” a lui Star Wars cu „Spaceballs” …

Din punct de vedere al serialelor de televiziune, 1987 se remarcă prin serialul Captain Power and the Soldiers of the Fortune (1987–1988, 22 de episoade de 30 de minte), care a combinat acțiunea live cu animația computerizată, ce prezintă un viitor distopic, unde un dictator malefic, Lord Dread, a cucerit lumea cu ajutorul unei armate de roboți și a unei tehnologii avansate, iar un grup de rebeli, conduși de curajosul Captain Power, luptă împotriva tiraniei lui Dread, folosind arme și echipamente high-tech, care pot interacționa cu lumea reală.

Foarte bine „văzut” a fost și serialul „Star Cops” (9 episoade de 55 de minute)care a încercat să ofere o viziune cât mai realistă asupra colonizării spațiului și a provocărilor pe care le-ar aduce aceasta.

Ar mai fi „Max Headroom” (1987–1988, 14 episoade de o oră), care prezintă o viziune a viitorului în care tehnologia media a avansat într-un mod spectaculos, cu rețele de televiziune interactive, realitate virtuală și personaje generate pe computer, Max Headroom însuși fiind un avatar digital, un personaj generat pe computer care devine o celebritate în lumea virtuală și reală, satirizând societatea consumistă, obsesia pentru ratinguri și manipulările media (ciudată premoniție, în vremuri în care rețelele de socializare internet nu existau).

Și, de ce nu, comedia „Out of This World” (1987–1991, cu 96 de episoade de 30 de minute) un serial de televiziune de comedie de situație, cu elemente de science fiction, remarcat printr-un amestec inedit de umor, aventură și teme științifico-fantastice, câștigându-și rapid un public fidel.

În final, să amintesc și de literatura „Science Fiction” scrisă, unde 1987 se remarcă prin The Uplift War de David Brin, When Gravity Fails de George Alec Effinger, Seventh Son de Orson Scott Card, The Forge of God de Greg Bear și The Urth of the New Sun de Gene Wolfe (sub „egida” premiilor Hugo), și Great Sky River de Gregory Benford, Falling Free de Lois McMaster Bujold, Red Prophet de Orson Scott Card, Mona Lisa Overdrive de William Gibson, Deserted Cities of the Heart de Lewis Shiner, și Drowning Towers de George Turner (sub „egida” premiilor Nebula)…

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……