(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

… …

Dezvoltarea creierului „umanității”

„Sursele” individualității și „motorul” creierului uman

(English)

Aveți la dispoziție materialele anterioare prin intermediul cărora am trecut de un fel de ”acumulare” a unor ”puncte de vedere” și am ajuns la elementele ”palpabile” ce pot descrie pașii evoluției omului, concentrându-ne pe creier, ”depășind” un fel de primă etapă de elemente introductive…

Voi începe, direct, cu ideile creaționiștilor… Da, așa este, care idei?!?

În condițiile dogmei, este greu de „combătut” ideea că omul a fost creat de Puterea Divină și, gata… ”Homo Sapiens” direct, fără alte elemente ”palpabile” de ”traseu evolutiv”, eventual doar posibilul ”final” concretizat într-un fel de ”Homo Peccatum” (Omul Păcătos) al zilelor noastre…

Dar dacă vom da atenție evoluționismului, ținând cont că am prezentat deja toate elementele evolutive ”primare” generale, evident, primele ființe ce trebuie analizate sunt primatele, ”verișorii” noștri direcți… Cele mai ”asemănătoare” ființe cu finalul lor evolutiv concretizat în om…

Din punct de vedere al oamenilor de știință, ”povestea” descoperirilor pe această linie de cercetare, începe în august 1856, într-o peşteră din Valea Neanderthal din Germania, unde a fost descoperit primul craniu ce a fost atribuit celui de va fi “catalogat” a fi “Omul de Neanderthal” (după numele locului unde a fost descoperit).

Puțini știu că, din punct de vedere ”conceptual”, acest moment al descoperirii se potriveşte destul de bine cu lansarea lucrării “Originea speciilor” a lui Charles Darwin, motiv pentru care această descoperire “va lansa” o adevărată cursă descoperirii evoluţiei omului.

Sincronismul este destul de evident.

La fel de evident este și faptul că, cei pasionaţi de această evoluţie a omului, s-au bazat pe legătura “intuitivă” (subliniată iniţial „academic” de Darwin) dintre maimuţă şi omul modern, “Omul de Neanderthal” fiind descris a fi “jumătate om, jumătate maimuţă”.

Și, astfel, tot conceptual, s-a realizat imediat o conexiune care, în mare, s-a dovedit a fi destul de corectă…

Atunci s-a născut căutarea originilor omului, întrebarea principală ce s-a cristalizat în timp fiind reprezentată de “Cât de mult poate fi maimuţă, acest strămoş al omului, şi cât de mult trebuie să fie om pentru a se considera că acesta este strămoşul omului?!?”.

Chiar dacă ulterior s-a dovedit că omul de Neanderthal era o linie „paralelă”, chiar dacă originile merg mult mai devreme în timp, bla, bla…

Din punct de vedere al creaționiștilor, evident, numai reacții adverse, pline de anateme… Omul este om și gata! Lucrarea divină! Nu poate fi altceva… Parvenitul își renegă întotdeauna originile ce nu convin „nobleții” la care se află acum.

Și, tot din punct de vedere al momentului istoric, creaționiștii tocmai se lămuriseră că femeia are, totuși, suflet… Și asta numai la creștini… Puterea divină a suflat viață „divină” pe nări doar ”favorizatului” Adam, chiar dacă este certă controversa dacă el este maimuță sau nu (de Eva nu am citit despre astfel de dispute)…

Revenind la evoluționiști, au fost ”alese” academic criteriile prezentate la începutul acestei serii de postări și ”s-a trecut la treabă”…

S-au organizat adevărate căutări sistematice, finanțate și organizate de la cele mai înalte ”niveluri” academice, pentru a găsi verigile „lipsă” ale tranzitului de la ”jumătate maimuță om la jumătate om” către omul modern…

Și, evident, în timp, au apărut multe ”verigi” evolutive… Mai multe decât și-ar fi imaginat cineva, oricât orgoliu s-ar pune în evidență prin celebrul ”Prefer sau sunt prea orgolios ca să nu accept că sunt lucrarea lui Dumnezeu, decât să accept că mă trag din maimuță sau viermi!”.

Dar, în timp, antropologia s-a dezvoltat permanent și a intervenit un nou ”jucător” în arena căutării originilor omului modern, reprezentat de genetică…

Aici voi părăsi iar ”logica” prezentării strămoșilor ”Homo Sapiens Divinus”, urmând să revin la ea spre finalul acestei serii de postări… Și veți înțelege de ce, după ce veți parcurge materialele ”de intercalare”…

Voi proceda prin a trece direct la subiectele ”genetice”… Tehnicile genetice se axează doar pe două mari tipologii de studiu.

Primul, şi cel mai practicat, este reprezentat de studierea cromozomului de tip „X” atât pe linia ”constituţiei” genetice cât şi pe linia unor corpusculi celulari, mitocondriile.

Rațiunea este evidentă, fie prin corelațiile genetice, fie prin simplul fapt că acest cromozom „X” este prezent atât la bărbat (care „beneficiază” și de așa-denumitul cromozom „Y”) cât și la femeie.

Ei bine, astfel, s-a constatat că mitocondriile materne sunt singurele „anvelope” clare, indubitabile, de ADN care nu se modifică de la un individ la altul, fiind unice, putând duce la determinare genetică „de origine” clară, indubitabilă.

Cel puțin așa afirmă genetica actuală, căutările ei confirmând mereu, fără posibilități de comentariu, că se identifică doar o ”Eva primordială”, indiferent dacă ”resturile” studiate sunt ale unui individ mascul.

Dar, stupoare, la nivel mitocondrial se poate vorbi doar despre un ADN circular și nu unul în ”dublă spirală”, deseori născându-se întrebarea dacă se poate considera a fi ADN uman sau nu…

Da, oricât de ciudat pare, la acest moment al cuceririlor științifice, este clar că acest tip de ADN poate fi cu greu atribuit celulei umane… Și, asta nu este totul… Veți vedea ceva mai târziu, pentru a nu rupe logica acestei părți a prezentării mele…

A doua cale este reprezentată de studierea cromozomului de tip „Y”, de tip clar și exclusiv masculin, dar care se remarcă doar prin posibilitatea de a identifica anumite elemente numite „marker” (marker de mutație).

Acest „marker” se formează odată cu o mutaţie genetică clară şi este transmis mai departe de la individ la individ, pe linie masculină, fiind ”permanent” prezent în structurile ADN (și în studiile de paternitate).

Dezavantajul acestui ultim procedeu este reprezentat de faptul că, este predominant identificabil din punct de vedere al ”transmiterii” pe linie masculină faţă de primul procedeu care permite identificarea, studiul, compararea etc indiferent de sexul individului.

Și, nu uitați un detaliu deosebit de important, el identifică doar mutațiile și perpetuarea lor, specifice pe o linie de transmisie genetică destul de contestabilă…

Dar, fără a mai complica lucrurile, din punct de vedere genetic, la omul actual, toate studiile confirmă faptul că, ”se pare” că „gena originală” de ”pondere maximă” se află în Africa… Acolo este punctul de pornire al omului „modern” din punct de vedere al „trasabilității” genetice.

Am utilizat expresia ”pondere maximă” deoarece există și unele ”gene originale” dar care au ”răspuns” relativ nesemnificativ în ansamblul populației umane globale… ”Gene originale” care, veți ”vedea”, sunt transmise de interstadiile de dezvoltare ale liniei primatelor spre Sapiens.

Revenind la sursa din Africa, fără dubii, acolo se confirmă gena originală tocmai în și prin membrii triburilor „închise” din acea zonă (boşimanii) consideraţi şi „demonstrat” a fi cel mai vechi grup ”genetic” de populație uman „Sapiens” (doar atât, Sapiens).

Ca o particularitate, tot la boşimani se regăseşte şi cea mai veche formă de limbaj care mai există, aceasta fiind alcătuită doar prin plescăituri, fluierături, şuierături şi alte sunete deosebit de simple, acesta fiind considerat unic pentru întreaga umanitate, deseori lingviștii localizându-l ca fiind cea mai primordială formă de comunicare umană (denumităm „artistic” a fi „limbajul vânătorilor camuflați”, care foloseau acest tip de limbaj pentru a nu alerta viitoarea pradă a vânatului lor).

Dar mai există ”grupuri originale” și în alte zone dar, din păcate, par că sunt ”infiltrate” de markerii ”de Africa”, reperul principal fiind un fel de moment de ”detecție” primară al acelui marker, fără a se lua în considerare capacitatea de transmitere prin metisare cu o populație originală, care nu prezenta acel marker (ponderea maximă de „prezență” fiind în zonele „închise” africane).

De exemplu, al doilea marker genetic ”majoritar” se află „descoperit” în Estul Mijlociu, confirmând doar mixul de populaţie cu cele regăsite aici, punct de la care s-a plecat mai departe în descoperirea următorului marker în India, al treilea, care s-a multiplicat rapid (confirmat în mai multe triburi „închise” de pe acest teritoriu), apoi urmează ”detecția” în China (al patrulea), apoi Australia (al cincilea, pe linia asiatică) şi în final liniile de populație de pe teritoriul Americii de Sud, la populațiile din Anzi (al șaselea)…

Similar exemplului cu boșimanii, un pas de referinţă pentru geneticieni sunt triburile de aborigeni din Australia. Şi aceştia sunt o „start de linie genetică” deoarece, odată ajunşi aici, acum aproximativ 45.000 de ani, au „practicat” tot o dezvoltare genetică „închisă”…

Dar, se pune întrebarea justificată: Sunt linii clare sau discutăm despre un metisaj raportat unui timp anume?!? În condițiile în care markerul are un moment de timp de referință dar poate fi transmis prin metisare fără a mai avea vreo legătură reală la un proces evolutiv clar.

Ar mai fi și multe particularități, cum ar fi cel al „popoarelor” asiatice, în special al celor din aria geografică a Chinei și „învecinate”.

În acest caz, populația chineză este considerată a fi predominant Homo Erectus și nu Homo Sapiens, teorie susținută de o serie de argumente cum ar cele anatomice (există o serie de asemănări anatomice între Homo Erectus și populația chineză modernă). Acestea includ:

Craniul, care este mai asemănător cu cel al lui Homo Erectus decât cu cel al lui Homo Sapiens. Are o frunte mai scurtă, o bărbie mai puțin pronunțată și o arcadă supraorbitală mai pronunțată.
Dentiția, care este, de asemenea, mai asemănătoare cu cea a lui Homo Erectus decât cu cea a lui Homo Sapiens. Are dinți mai mici și mai ascuțiți.
Scheletul, care este, de asemenea, mai asemănător cu cel al lui Homo Erectus decât cu cel al lui Homo Sapiens. Are un gât mai scurt, un spate mai curbat și o pelvis mai largă.
De asemenea, avem de a face cu argumente genetice, reprezentate de o serie de asemănări genetice între Homo Erectus și populația chineză modernă. Aceste asemănări includ:

Un anumit tip de ADN mitocondrial, care este transmis de mamă la copil, este mai frecvent în populația chineză decât în alte populații. Acest tip de ADN este, de asemenea, prezent în fosilele de Homo Erectus.
Un anumit tip de ADN nuclear, care este transmis de ambele sexe, este, de asemenea, mai frecvent în populația chineză decât în alte populații. Acest tip de ADN este, de asemenea, prezent în fosilele de Homo Erectus.
Să mai discutăm și despre „resursele” arheologice? Oamenii de știință care susțin această teorie susțin, de asemenea, că există o serie de dovezi arheologice care sugerează că Homo Erectus a trăit în China mult mai târziu decât se credea anterior. Aceste dovezi includ:

O serie de fosile de Homo Erectus au fost descoperite în China în ultimii ani. Aceste fosile sunt relativ recente, datând de doar câteva mii de ani.
O serie de unelte și alte artefacte atribuite lui Homo Erectus au fost descoperite în China. Aceste artefacte sunt, de asemenea, relativ recente, datând de doar câteva mii de ani.

Cu toate acestea, această teorie este contestată de o serie de alți oameni de știință, care susțin că nu există dovezi suficiente pentru a susține-o. Aceștia susțin că asemănările anatomice și genetice dintre Homo Erectus și populația chineză modernă pot fi explicate prin evoluție convergentă. Evoluția convergentă este procesul prin care două specii diferite dezvoltă caracteristici asemănătoare ca răspuns la medii similare.

În ceea ce privește dovezile arheologice, acești oameni de știință susțin că fosilele și artefactele atribuite lui Homo Erectus în China pot fi, de asemenea, explicate prin alte teorii. De exemplu, fosilele pot fi de fapt ale altor specii de hominizi, cum ar fi Homo heidelbergensis sau Homo neanderthalensis. Artefactele pot fi, de asemenea, de fapt ale altor specii sau chiar ale oamenilor moderni.

Credeți că puteți avea raționamente „rasiste”?!? Argumentul pe care vi l-am prezentat se regăsește în multe „metisări” populaționale, reflectând că discutăm despre un proces evolutiv global, cu sau fără migrații sau alte teorii similare.

Mai mult, permanența progresului evolutiv nu poate fi considerată a fi un argument al superiorității față de o rasă ce are „puncte” multiple de start evolutiv, indiferent dacă se aduc argumente ariene, de origine africană și alte bla, bla-uri, uitându-se că suntem oameni, eventual rezultat al evoluției sectorizate…

Deci, genetica poate furniza, asemenea multor alte surse de cercetare, doar un fel de dovadă secundară, destul de subiectivă… Deci, să trecem mai departe, lăsând momentan predominanța geneticii!

Acum, în logica argumentației mele, intervine unul din principalele repere ale evoluției primatelor spre om, reprezentat de evoluția creierului (pasul de delimitare de ceea ce am „identificat” a fi „protocreierul)… Și asta nu numai din punct de vedere al volumului acestuia…

Din studiul craniilor descoperite la fosilele ce au ”refăcut” evoluția primatelor spre om se obțin numeroase informații cum ar fi volumul creierului, principalele dezvoltări ale zonelor specifice acestuia, etc…

Dar, din sursele secundare, în special cele legate de fiziologia creierului și, de ce nu, chiar din cele legate de psihologie se vor obține multe alte elemente…

De exemplu, să vă prezint un studiu comparativ între maimuțele actuale și omul modern…

În fața unei maimuțe se va așeza o cutie și i se va arăta un obiect ce îi stimulează atenția și dorința de a-l poseda, eventual doar mâncare, experiment ce este denumit de lumea științifică cu numele ”Permanența obiectului”.

Astfel, primata și copilul vor putea vizualiza obiectul, dar se studiază ce va face subiectul experimentului când nu mai vede obiectul cu toate că a perceput unde va fi plasat acesta.

Deci, va urma introducerea obiectului în cutie și acoperirea acestuia cu un obiect (cu o funcție de capac). La fel se va proceda și în cazul unui copil uman în vârstă de câteva luni, bineînțeles urmărindu-se ca maimuța și copilul uman să aibă aceeași vârstă (de exemplu 3 sau 6 luni sau alt termen).

Reacția primatei va fi întotdeauna cea de a da la o parte obiectul cu funcție de capac și să intre în posesia obiectului/ mâncării… Întotdeauna va avea această reacție instantanee, fără întârzieri, fără prea multe căutări…

În cazul copilului uman, stupoare, chiar dacă urmărește unde se află obiectul, când este pus capacul, pierde legătura cu acesta.

În concret, pierderea legăturii vizuale cu obiectul duce la inexistența acestuia (dacă nu vede obiectul, acesta nu există)… Chiar dacă copilul îl caută urmărindu-i pe cei din jur, solicitând instinctiv ajutorul (de obicei prin plâns „zgomotos”)…

Și, nuanța neplăcută a experimentului, nici măcar nu inițiază vreo acțiune de a da capacul la o parte pentru a intra in posesia obiectului…

Sunt sigur că știți că, dacă te ascunzi, copilul se blochează, sperie, bla, bla, față de primată sau chiar și un câine, care va începe căutarea fără stimuli „suplimentari” de tip chemare, atragerea atenției, bla, bla.

Ei bine, nu este un experiment care să demonstreze că primatele sunt mai inteligente decât noi, oamenii… Este doar un experiment care, pentru cunoscători, relevă cât de rapid se activează funcțional și începe perfecționarea unei anumite regiuni a creierului, sau „ansamblului” creierului primatelor și/ sau a omului.

Concluzia ”de primă percepție” este că, regiunile creierului uman se activează mult mai lent decât cele ale primatelor. Și asta datorită copilăriei neobișnuit de lungi de care ”beneficiază” copilul uman…

Și acesta ar putea părea un dezavantaj evoluționist semnificativ al omului, dar nu este așa, fiind unul din majorele noastre avantaje…

În timpul copilăriei, creierul nostru este dezvoltat în funcție de mediul în care ne naștem, în funcție de experiențele care ni se ”pun la dispoziție”…

Extinderea acestei perioade nu face altceva decât să crească volumul de informație ce va fi asimilat optimal de către individul uman, în contact direct sau indirect cu mediul, fiind ”cheia” inteligenței noastre superioare…

Cheie reprezentată de un fel de capacitate de „ajustare” permanentă a unui bagaj genetic inițial, în funcție de interacțiunea cu mediul real, palpabil, pentru o creștere a capacității de adaptare.

La această realitate mai „participă” și un alt avantaj… Creierul uman este compus dintr-o vastă rețea neuronală care transportă, procesează și depozitează informațiile considerate a fi semnificative.

Parte a creierului uman responsabilă pentru gândirea elevată și abstractă, cortexul, conținând mai mulți neuroni decât orice altă ființă de pe Terra (un total de aproximativ 10 până la 16 miliarde, bineînțeles, funcție de individ).

Și neuronii sunt organizați într-o formă unică, puternică, interconectată, care ne va permite să facem lucruri ce alte ființe nu sunt capabile, cum ar fi construirea de instrumente, unelte complexe, compunerea de muzică și altele…

Beneficiind de un fel de structură individual „transmisă” genetic, asemenea unui fel de „încărcătură potențială” ce va fi disponibilă spre exersare, stabilizare, bla, bla.

Toate acestea în contact direct cu mediul, cu ajutorul semenilor din jur care structurează clar și cert o sistematică a acumulărilor, o permanentizare a acestora.

Deci, ”lentoarea” umană nu este altceva decât un fel de asigurare că acumulările se sistematizează și permanentizează în interacțiune directă cu mediul pe baza disponibililului individual… ”Relație” de dezvoltare care am subliniat-o în postările anterioare.

Dar, revenind la creier ca organ, oricum ar fi, să nu uităm că, la vertebrate, dacă pot spune așa, de la pești, reptile apoi mamifere, pentru a ”culmina” cu omul, toate creierele au aceeași structură, arhitectură ”de bază” (tipar) formată din: creierul propriu-zis (forebrain), creierul mijlociu (midbrain) și creierul mic (hindbrain)…

Cu toate că acestea sunt diferite din punct de vedere al formei, „masei”, structurii sau al funcțiunii…

Și, pentru ca totul să devină cu adevărat ciudat, arhitectura generală a creierului își are originea la viermii-pește (stadiul de trecere de la viermi la pești), de exemplu, un vierme-pește actual din specia Amphioxus (cu strămoși de acum 500 de milioane de ani).

Notă imagine: Imaginea de mai sus este bazată pe specia Branchiostoma lanceolatum, care este una dintre cele mai comune și mai studiate specii de amphioxus. Amphioxus este un termen folosit pentru a desemna mai multe specii de animale marine care aparțin subfilului Cephalochordata. Acestea au o notocordă, fără a avea coloană vertebrală, și sunt considerate ca fiind rude apropiate ale vertebratelor.

Acest Amphioxus nu are nimic din ceea ce ar putea fi denumit a fi un creier, având simple filamente nervoase de-a lungul întregului corp ce se ”reunesc” în partea frontală a animalului în ceea ce ar putea fi un creier incipient, neprotejat de un craniu.

Dar acesta nu este altceva decât creierul propriu-zis, filamentele ce traversează trupul creaturii reprezintă creierul mijlociu și unele filamente terminale se grupează în ceea ce ar fi un creier mic incipient…

De aici, de la aceste animale, s-a realizat ”imprimarea” genetică a structurii creierului ce va urma, ce se va dezvolta și va atinge apogeul la om… Filament după filament, filament lângă filament, pe drumul ce duce spre creierul uman…

„Filamente” ce s-au grupat în structuri „sistemice”, funcție de noile „preocupări” ale ființelor vii atrase de necesitatea de mobilitate și „derivatele” acesteia, dezvoltarea stopându-se doar la atingerea unui fel de „nivel de suficiență” al adaptării la mediu, al acesului la resurse, bla, bla (am prezentat unele detalii în materialele anterioare).

Să mai intrăm în detalii cum ar fi ganglionii neuronali care s-au dovedit a fi mici prelungiri, completări ale creierelor diferitelor viețuitoare?!? Ganglioni care, de exemplu la saurieni, se pare că aveau dimensiuni care, cumulate, depășeau enorm chiar masa neuronală a creierului „animalului” propriuzis sau, prin „extensie”, ale creierului uman…

Să mai intrăm în detalii legate de ce s-a refugiat principala grupare de neuroni în zona craniului (chiar de la primele craniate din lanțul pașilor evolutivi ai vieții)?!?

Dar, voi mai prezenta unele detalii surprinzătoare, în postările ce vor urma…

Sumar prezentate ar fi rezumate sub o întrebare: ”Oare, numai creierul este partea cea mai importantă a elementelor de tip decizie, de tip acumulare și altele asemenea, fără a lua în calcul imposibilitatea creierului de a interveni în ”transmiterea genetică”?!?”.

Dar, de ce am subliniat acest lucru, această realitate, legată de faptul că nu numai creierul este ceea ce contează, ci întregul trup și, de ce nu, mediul, că este el intern sau extern?!?

Indiferent cum veți percepe afirmația ce va urma, volumul creierului este un reper arbitrar, neconcludent… Dar fără a exclude rolul de structură centralizatoare al creierului…

Imaginați-vă că, undeva în viitor, va fi descoperit craniul unui individ cu hidrocefalie, cu o capacitate craniană peste 2 litri dar, evident, cu retard mental (care a trăit și foarte puțin, ca durată de viață)…

Nu vă imaginați că nu este posibil acest lucru, statisticile medicale confirmând că, un procent apropiat de 5% din populația umană are ”parte” de această problemă, ”dezvoltarea” principală fiind la persoanele de sex masculin…

Apoi, fără a avea cea mai mică intenție de a părea „părtinitor”, care este diferența dintre volumul creierului unui individ normal dar care stă prost la capitolele relații umane, cultură, cunoaștere, relaționare și alte elemente definitorii umane și cea a volumului creierului unui individ care este normal sau ale unuia care este ”mai avansat” la toate aceste capitole?!?

Sau, corelat cu întrebarea de mai sus, cum s-ar putea determina densitatea, procentul de materie cenușie, ce se pare că este legat de nivelul de inteligență și cunoaștere?!?

Deci, revenind asupra dezbaterilor noastre, este destul de evident că oamenii de știință dețin detalii cu o anumită relevanță dar, culmea, măcar au un discurs care susține evoluția umană spre un ceva superior, cu fiecare pas pe care l-a făcut evoluția…

Comparativ cu creaționiștii care susțin degenerarea, apropierea de marea răsplată a Apocalipsei, pornind de la păcatul original al lui Adam, de a gusta din „fructul cunoașterii” (cu extensie spre neascultarea de divinitate, dacă oricum era „prost făcut grămadă și neprihănit), eventual de la neascultarea Evei (care, oricum era proastă „făcută grămadă” și a ascultat de… Probabil văzuse că „boului” îi era foame, curva ce a devenit a dracului și va primi disprețul întregii umanități, inclusiv „constatarea” mult dezbătută că, „De fapt nu are suflet… Sau are?!? Ei, vom suporta noi, că doar vorba despre mama”)…

Deci, așa cum este evident, ajungem doar la a întări concluziile anterioare că, o Putere Divină sau chiar natura a procedat gradual, evolutiv, pe un drum al perfecționării permanente, fie și din rațiuni de a stopa evoluția erorilor „inițiale”…

Subliniez că, nici acum nu am putut renunța, nu am putut elimina intervenția divină din orice argumentație.

Un sistem „viu”, simbiot sau cum doriți să interpretați ajunge obligatoriu la acel punct de echilibru, de autosufiență, de unde nu va mai evolua sau progresul va fi bazat pe o „extensie” a ansamblului.

Și, în lumea „vie” sunt nenumărate exemple de specii care au ajuns de sute de milioane de ani la această autosuficiență, fără a mai progresa în vreun fel de atunci.

Poate că această autosuficiență ține de o specie sau mai multe din ansamblu, cum a fost cazul primatelor ce au ajuns până la Homo Sapiens. Poate…

Dar, despre intervenția creierului în aceste procese ”evoluționiste” am stabilit deja că nu este cazul, creierul „actual” fiind un rezultat al evoluției… Putând fi considerat doar un „ajutor” în această evoluție.

Da, concluzia acestei postări este certă: ”Creierul, ce poate cuprinde experiența umană, nu poate fi un motor evolutiv!”. Deci, nicidecum, nu poate constitui un reper de delimitare între primată și om.

Și, pentru a nu mai lungi vorba, revenim la genetică, știință care a ajuns la concluzia că datele sunt atât de incerte încât ar fi bine, corect sau alt raționament similar, să realizeze o hartă a ADN-ului uman, astfel încât să existe un fel de suport de cercetare cu o acuratețe maximă…

Astfel că, întreaga comunitate ”genetică” s-a apucat de treabă… S-au luat cele 23 de perechi de cromozomi ce constituie genomul uman haploid, din care s-a descoperit că 22 sunt autozomale și una determină sexul („XX” sau „XY”)…

Apoi s-a descifrat încetul cu încetul o parte din ”secretul” stocat în cele aproximativ 3 miliarde de perechi de bază de ADN, având grijă să facă delimitarea între cel ”liniar” care se află în nucleul celulei și cel ”circular” ce se află în mitocondrii…

Normal că au descoperit, pe măsura avansului în cercetări, tot felul de lucruri…

Că femeia are mai multe gene decât bărbatul (chiar dacă are în posesia doar „XX” față de „avansatul Adam” care „beneficiază” și de un „Y”), că genomul are variații de 1% de la un individ la altul, că există pseudogene, că nimic n-ar funcționa fără o multitudine de ”specii” de ARN, că ADN-ul este repetitiv, aproape într-un fel de procent egal, ”în oglindă”, că ADN-ul este doar un mediu de stocare, că… Multe constatări…

Dar, șocul principal a fost reprezentat de faptul că, marea majoritate a ADN-ului din corpul uman nu este ADN uman… Și, din acest motiv, au ”deschis” un nou program de tip ”genom” (cel al microbiomului, simbiotului, bla, bla) ce pare a fi un fel de alt creier, independent de organismul uman, dar direct legat de simbiotul uman…

Ceea ce a urmat nu face obiectul acestui material (ci altora, ce au fost sau vor urma) dar reprezintă un pas surprinzător și șocant dacă nu acceptați ideea de sistem, de simbiot, bla, bla…

Iată că v-am dat alte detalii suplimentare despre ceea ce ar fi motorul dezvoltării creierului uman, ce vor fi completate pas cu pas cu prezentarea, în mai multe materiale ce vor urma, a drumului evolutiv al umanității, de la maimuță la Homo Sapiens (și Erectus, și Habilis, și „alții” — vom clarifica).

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

… …