(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……

Epoca „Cărții de Aur” a SF-ului

Alimentarea subgenurilor și expansiunea tematică

(English)

Am ajuns la perioada anilor ’50… Care, din punct de vedere „academic” se încadrează în ceea ce este denumit a fi „Perioada de aur”… Cu oarecare precizări „personale” (ale autorului)…

Această „Perioada de Aur” a literaturii science fiction este, în general, considerată a fi intervalul  cronologic al anilor 1938 – începutul anilor 1950, interval consacrat ca atare de istorici și criticii literari ai genului „Science Fiction” datorită exploziei de creativitate, inovație și maturizare a genului.

Dar expresia „Golden Age of Science Fiction” a fost popularizată de criticul și scriitorul John W. Campbell, editorul revistei Astounding Science Fiction (cea mai influentă publicație din acea perioadă/ epocă, care ulterior a devenit Analog Science Fiction and Fact), Campbell fiind un mentor și promotor al unui stil mai matur și științific de science fiction, impunând standarde mai ridicate de rigoare științifică, caracterizare și construcție narativă (dar alături și de Galaxy Science Fiction, care a debutat în 1950, și The Magazine of Fantasy & Science Fiction, publicații au extins domeniul SF spre abordări mai experimentale și satirice).

Iar considerentele pe baza căreia s-a ajuns la această denumire au fost reprezentate de „constatarea” că această eră a fost marcată de maturizarea narațiunii SF (abandonarea stilului pulp plin de clișee și aventuri naive), explorarea mai profundă a științei, tehnologiei și impactului acestora asupra societății, precum și concentrarea pe hard SF, unde legile științifice sunt respectate cu strictețe.

Dar, oare, așa este (ca o primă întrebare)?

Apoi, majoritatea istoricilor plasează sfârșitul acestei Perioadei de Aur la începutul anilor 1950, „punctele de referință” fiind apariția revistelor precum Galaxy Science Fiction (1950), când SF-ul începe să devină „mai introspectiv, mai experimental și mai social-politic”, prefigurând „New Wave” (anii ’60), până ce, în 1965, apariția Dune (Frank Herbert) reprezintă punctul de cotitură spre o nouă etapă a SF-ului.

Dar nu un punct „de cotitură individual” ci încadrat într-un ansamblu pentru a evolua, care, din această perioadă de timp va avea alături și cinematografia și serialele de televiziune cu specific science fiction (amintind, de exemplu, despre 1969, anul aselenizării omenirii, moment relativ în afara ficțiunii dar care, a confirmat gânditorii anteriori, catalogați ca scriitori de ficțiune, apoi „Fantasy”, apoi, odată cu ceea ce ar fi confirmările științei, a devenit încetul cu încetul „Science Fiction”). Dar să revenim la analiza noastră!

Da, ar fi unele argumente reprezentate de apariția unor scriitori definitorii pentru gen, cum ar fi Isaac Asimov (Foundation, I, Robot), Arthur C. Clarke (Childhood’s End, The Sentinel), Robert A. Heinlein (Starship Troopers, Stranger in a Strange Land), Ray Bradbury (Fahrenheit 451, The Martian Chronicles – mai liric, cu influențe soft SF), A. E. van Vogt, Lester del Rey, Clifford D. Simak, Poul Anderson etc.

Iar marile teme ale perioadei au fost:

• Colonizarea spațială și viitorul omenirii (Farmer in the Sky – Heinlein).
• Primul contact cu extratereștri (The Sentinel – Clarke, inspirație pentru 2001: A Space Odyssey).
• Robotica și inteligența artificială (I, Robot – Asimov, care formulează celebrele Trei Legi ale Roboticii).
• Imperii galactice și istorie alternativă (Foundation – Asimov).
• Explorarea dimensiunilor umane și filosofice ale științei.

Dar, după cum veți putea observa, perioada de aur a SF-ului (1938 – începutul anilor 1950) care a fost „declarată” ca fiind epoca în care genul devine matur, bazat pe știință și explorarea viitorului uman, sau în care science fiction-ul devine mai mult decât divertisment, devenind o literatură a ideilor și a posibilităților, este ceva mai târziu, începând cu anii ’50, finalizându-se abia la începutul anilor ’70.

Și vom parcurge argumentele, necesare afirmației mele, împreună (ajungând la a doua întrebare).

Apoi, uităm de ceva destul de interesant… Perioada de timp a anilor ’50 – ’60 este denumită ca fiind „Moartea pulp-ului”… Iar argumentele „academice” privitor la această exprimare țin de creșterea popularității cărților de buzunar și a televiziunii (care va „atrage” ceea ce ar fi manifestarea certă a imaginii via cinematografie și seriale de televiziune) care a dus la scăderea interesului pentru revistele pulp prin ceea ce ar fi „diversificarea oferite de science fiction”.

Totuși, poate pentru ultima dată, voi aminti de „revistele pulp” deoarece ele au un fel de moștenire a lor în cultura SF, influențând, în primul rând, Golden Age-ul SF-ului prin intermediul autorilor formați în pulp, care au ridicat SF-ul la un nou nivel, contribuind la recunoașterea sa ca literatură respectabilă, perioada revistelor pulp fiind esențială pentru dezvoltarea genului science fiction, transformându-l dintr-un simplu divertisment de revistă într-o literatură serioasă, cu impact profund, transformare fără de care SF-ul modern, așa cum îl știm astăzi, nu ar fi existat..

Apoi, de ce nu, au reprezentat sursa de inspirație pentru filme și benzi desenate, cum ar fi „Flash Gordon”, „Star Wars” și „Guardians of the Galaxy” care sunt pline de influențe pulp.

Totuși, chiar dacă „a murit”, revista pulp a rămas un model pentru SF-ul modern, transformându-se în reviste online, precum Clarkesworld sau Lightspeed Magazine, ca fiind cert, moștenitorii spirituali ai epocii pulp.

Revenind la „închiderea ultimului semn de întrebare”, să nu uităm că discutăm doar despre „Epoca de Cărți de Aur a Science Fiction-ului” și, din punctul meu de vedere nu a „Epocii de Aur a Science Fiction-ului” care, datorită, de exemplu, apariției în 1959 a primelor premii ce abordează atât cinematografia cât și serialele de televiziune de gen „Science Fiction” (per total „imaginea”)!

Deoarece, a discuta despre ansamblul a ceea ce ar fi genul „Science Fiction” cred că ar fi necesar să „acoperim” și imaginea, care a avut aceleași „justificări” de denumire în ceea ce privește „cartea” abia prin anii ’60 spre ’70…

Abia atunci se poate discuta despre un fel de demarcare finală în ceea ce privește această „Epocă de Aur a Science Fiction”…

Dar, sunt multe de argumentat (în cele ce urmează), și, ca prim pas, să trecem printre romanele anilor ’50!

În ceea ce privește „cartea/ romanul science fiction”, primul argument este reprezentat de faptul că, în acele vremuri, încă nu se delimitase clar, majoritar, un fel de ruptură „de clasificare” între genul „Fantasy” și „Science Fiction”… Fără a mai aminti de subgenurile „Science Fiction” care se tot dezvoltau, încă „apăreau” cu „eticheta” de „definitoriu pentru subgenul …”.

Așadar, fără a mă aprofunda în prea multe exemple (deoarece efortul meu este orientat destul de strict către „Science Fiction” serializat, evitând posibila eroare de omitere a muncii susținute, care aduce posibila veridicitate a narațiunii, care apare în „povestirilor scurte”), în acea perioadă genul „Fantasy” a fost reprezentat de romane precum…

The Lion, the Witch and the Wardrobe de C. S. Lewis (1950) este o operă clasică a literaturii pentru copii, care marchează începutul seriei “Cronicile din Narnia”, una dintre cele mai influente lucrări din literatura fantasy. Roman care, asemenea unei punți între basm și fantasy epic, spre deosebire de operele anterioare de fantasy, care fie aveau un ton strict mitologic (precum „The Lord of the Rings” sau „The Hobbit” ale lui Tolkien), fie se adresau exclusiv copiilor (precum „Peter Pan” al lui J.M. Barrie), acum combină aventura basmului cu complexitatea fantasy-ului epic, punte care precede un stil (accesibil atât copiilor, cât și adolescenților) care va deveni definitoriu pentru literatura Young Adult Fantasy.

Romanul este o poveste magică și plină de aventuri, care explorează teme profunde precum binele și răul, curajul și trădarea, credința și sacrificiul, Lewis creând o lume fantastică (Narnia este un loc al minunilor, dar și al pericolelor, unde binele și răul se luptă pentru supremație), populată de creaturi mitice și animale vorbitoare, care este accesibilă printr-un dulap magic (care servește ca o poartă între lumea reală și lumea fantastică Narnia, facilitând trecerea de la un gen literar la altul, subliniind „legătura” SF-F, concept al unei „porți magice” care leagă lumea reală de un tărâm magic devenind o temă clasică în literatura fantasy, fiind preluat ulterior în opere precum „Alice’s Adventures in Wonderland” a aceluia;i autor, „Harry Potter” a lui J.K. Rowling sau „Coraline” a lui Neil Gaiman).

Cele patru personaje principale, copiii Pevensie (Peter, Susan, Edmund și Lucy), sunt personaje complexe și bine conturate, care se confruntă cu provocări și pericole, dar și cu momente de bucurie și camaraderie, unde Aslan, leul măreț și înțelept, este un simbol al binelui și al sacrificiului, viziune morală clară, unde binele și răul sunt ușor de distins, percepție tipică literaturii fantasy de la mijlocul secolului XX, înainte ca genul să devină mai ambiguu și complex (așa cum se întâmplă în „Game of Thrones” de George R.R. Martin).

Romanul conține numeroase simboluri și teme creștine (stil deja caracteristic lui Lewis, romanul fiind considerat ca având o dimensiune alegorică care a generat atât admirație, cât și critici, unii considerând că romanul este prea didactic în transmiterea mesajului creștin), precum sacrificiul lui Aslan, care amintește de sacrificiul lui Iisus Hristos (pentru a salva un personaj care a trădat și înviind ulterior, Edmund, trădătorul, paralelă cu Iuda, dar și cu păcătosul care poate fi mântuit), în lupta cu Vrăjitoarea cea Albă, simbol al răului și al întunericului, care domină Narnia într-o iarnă eternă, fără speranță, fiind o antagonistă puternică și malefică, care luptă împotriva forțelor binelui, reprezentate de Aslan și de copiii Pevensie.

Astfel că, în mod evident, romanul a inspirat generații de scriitori și cititori, fiind ecranizat de mai multe ori, ajungând la un public și mai mare, inclusiv în ceea ce îl primește pe Lewis care, deși inițial a gândit totul ca un roman independent, succesul său a dus la dezvoltarea unei întregi serii de șapte volume, inclusiv realitatea că, acest tip de poveste a influențat multe opere ulterioare, inclusiv „His Dark Materials” (Philip Pullman) și „Percy Jackson” (Rick Riordan).

O reprezentare care nu se reflectă numai în manifestarea „pură” a genului „Fantasy” ci și romane de „fuziune” dintre „Fantasy” și „Science Fiction” între genuri, precum…

The Dying Earth de Jack Vance (1950) este o operă seminală a genului fantasy (o capodoperă a literaturii speculative), dând naștere unui întreg subgen cunoscut sub numele de „Dying Earth”, reprezentată de o colecție de șase povestiri interconectate (fiecare prezentând personaje și aventuri diferite, dar toate având loc în aceeași lume crepusculară) care ne poartă într-un viitor îndepărtat, în care Pământul este un loc straniu și magic, aflat la apusul existenței sale.

Vance, care se remarcă prin stilul său literar elegant și sofisticat, care îmbină elemente de fantasy, science fiction și horror, cu un limbaj bogat și imaginativ care creează printr-o proză descriptivă o lume fascinantă (într-un viitor extrem de îndepărtat), plină de magie (magia este tratată într-un mod logic și sistematic, iar multe vrăji sunt numite și utilizate ca niște programe informatice dintr-o lume veche), tehnologie pierdută și personaje excentrice, într-o atmosferă de vis, melancolică, exotică, sumbră și decadentă și plină de mister. care conturează un Pământ aflat la sfârșitul timpului, unde soarele este pe cale să se stingă (planeta aflându-se într-un declin ireversibil, civilizația, după ce a atins culmi incredibile în trecut, este acum este într-o fază decadentă, cu reminiscențe ale unei epoci glorioase dispărute), iar magia a înlocuit știința, devenind un loc al minunilor și al pericolelor, populat de creaturi bizare și personaje excentrice.

Povestirile sunt populate de personaje complexe și memorabile, precum magul Turjan din Mazdian/ Miir, care caută secretele magiei, încercând să creeze viață artificială, sau Liane Simpatica/ Hoțul, o tânără aventurieră care explorează Pământul muribund subestimând puterea unei vrăjitoare misterioase, sau Mazirian, un magician ambițios și nemilos, prins într-o luptă mortală, magia jucând un rol central în povestiri, fiind prezentată ca o forță misterioasă și imprevizibilă, ce se manifestă într-o lume în care granița dintre realitate și iluzie este neclară.

Opera lui Vance a influențat o multitudine de scriitori de fantasy, inclusiv pe George R.R. Martin, creatorul seriei „Song of Ice and Fire”, stabilit noi standarde pentru genul fantasy, demonstrând că acesta poate fi un gen literar sofisticat și complex, precum și autori cum ar fi Gene Wolfe („Book of the New Sun”), Clark Ashton Smith („Zothique”), M. John Harrison („Viriconium”), William Hope Hodgson („The Night Land”), Michael Moorcock și alții.

Sau, această abordare logică va influența masiv „RPG”-urile (Role Playing Game), cum ar fi „Dungeons & Dragons” (D&D), unde sistemul de magie Vancian (numit după autor) devine standard. Sistemul de magie descris în carte este limitat, vrăjitorii memorând un număr de vrăji pe care le pot folosi doar o dată, după care trebuie să le învețe din nou, dar această abordare a devenit fundamentală în D&D, cel mai influent joc de rol, unde sistemul de magie Vancian este încă folosit. De asemenea, concepte din roman apar în jocuri precum Baldur’s Gate, Planescape: Torment și multe altele.

Fără a mai aminti de „catalogările” incerte, ale multor publicații actuale, care prezintă eforturile lor grupare sub denumirea „SF-F” („Science Fiction – Fantasy”), subliniind dacă mai era cazul că se discută despre o ficțiune în care liniile narative sunt deseori greu de delimitat clar între „Fantasy” și „Science Fiction”.

Mai ales datorită unui fel de evoluție destul de sincronă a genurilor vizate de analiza mea (SF-F), în care genul „Fantasy” a urmat un fel de sincronizare cu „vremurile” în care se manifesta (și consemna, via cărțile scrise), care va determina un fel de dezvoltare ulterioară și a „science fiction” care nu poate scăpa de această evoluție consecutivă cu „vremurile” (via descoperirile științifice, atenție, comunicate publicului).

Dar să încheiem acest episod care a abordat manifestarea „Fantasy” (conexat cu „Fiction”) și, în cele ce urmează, să analizăm „cartea science fiction” și ceea ce am „individualizat” premergător, asemenea unui teaser, ca subtitlu (Alimentarea subgenurilor și expansiunea tematică)!

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……