Capitolul 1 – Lumina

(English)

Căderea plumbului nopții părea să nu mai aibă răbdare… Să-i înțeleagă graba… Să-i recompenseze oboseala ușurându-i drumul spre liniștea unei scurte odihne…

Muncise toată ziua și, acum, se grăbea să ajungă la hotelul unde se va refugia pentru câteva ore, zdrobită de eforturile de peste zi…

Cel puțin asta dorea…

Imposibil să nu mai apară câteva „call”-uri ale șefilor sau subordonaților sau „meeting”-uri ale vreunui client întârziat…

Și lumina asta! gândi încercând să nu-și ferească privirea de la drum, sub asediul luminilor mașinilor din sens invers.

Câtă nesimțire! Măcar unul dintre ei nu folosește faza scurtă…

Flash, flash, flash… Durere, durere, durere…

Ea resimțea dureros, prin fiecare far, ceva asemenea unui burghiu ce se afundă dureros, din ce în ce mai profund, între ochii epuizați de atâta muncă… Pătrunzând nemilos, zvâcnind, bâzâind, răspândind un fel de percepție de miros de fier…

Cu toate acestea moțăia… Deranjant, pe aglomerația aceasta… Chiar dacă percepu de mai multe ori că a ațipit, trezindu-se speriată, apoi îngrozită…

Oprind, după fiecare astfel de episod, în prima parcare, pentru a fi agresată de frigul îngrozitor al iernii ce părea că nu mai lasă cale liberă primăverii… Pentru a se trezi, pe cât posibil, din somnolența confortului interiorului habitaclului mașinii…

La ultima oprire conștientiză că noaptea stăpânea deja serpentinele ascunse parcă printre brazii ce formau un tunel al umbrelor. Și nu era nici ora 19… Și mai avea ceva drum de făcut…

În această scurtă oprire încercă să evite să privească drumul, care părea că îi rănește ochii, refugiindu-se în a privi prin întunericul pădurii dese de brazi…

Nu trecu prea mult timp și fiorii fricii o invadară, cu ajutorul ochilor luminoși ce luceau vernil reflectorizant, alternant, din adâncul pădurii… Dând impresia de fugă ireală, de teleportare…

Reveni aproape speriată în mașină, înghețată, dar, totuși, mai somnolentă decât înainte, aproape într-un fel de stare de transă.

ETA navigatorului de bord îi sugera că mai are doar 10 minute până la destinație… Ar fi cazul să se concentreze pe acest ultim efort al zilei…

Porni motorul și abia reuși să se încadreze pe banda sa, forțând accelerația pentru a nu stopa fluxul mașinilor de pe banda sa…

Câteva clipe de surescitare, de activare, dar somnolența puse stăpânire pe ea…  Și, totul, trecu asemenea unui vis scurt, parcă de secunde…

Dar, ajunse la destinație, bucurându-se de traficul lent al orașului, luptând să nu adoarmă la semafoare…

Văzând hotelul care îi era destinația, se grăbi să intre în parcarea acestuia, se încadră și…

Buf…

Un sunet surd și un chelălăit ciudat îi ordonară să frâneze brusc.

Privi prin camera de marșarier, prin geamuri și retrovizoare, dar nu observă nimic, după care continuă mirată, întrebându-se ce fusese acel zgomot…

Un timp se relaxă pe bancheta autoturismului, dar teama de a adormi o zori să facă check-in-ul.

Finaliză colectarea mărunțișurilor de pe bord, coborî și închise mașina, apoi se deplasă la portbagaj pentru a-și lua bagajele…

Zgomotul străzii, fâșâitul ascuțit al pneurilor ce deplasau mașinile, claxoanele ce zoreau traficul spre casele sau locurile vieții de noapte, păreau că o copleșesc, gonind-o.

Dar, de undeva, din spatele micii movile de zăpadă dintre parcare și stradă, se auzi un scâncet stins, ca o chemare pentru curiozitatea oricui…

Sentiment ce o ajută să identifice rapid o… Vulpe… Ce stătea întinsă pe refugiul carosabilului… O roșcată neagră enormă, ce părea a fi de dimensiunea unui lup…

Nu resimți teamă… Iar oboseala, durerea cumplită de cap, dorințele ce îi cerșeau odihna, dispărură… Poate și datorită frigului ce l-a resimțit din momentul în care s-a așezat în șezut pe zăpadă…

Într-o stare depresivă, de tristețe aproape de durere, ce îi inundă ochii cu lacrimi, în timp ce se ridică, apropiindu-se, studiind vulpea ce se stingea privind-o ciudat de uman în ochi…

O privire ciudată, parcă de mulțumire, care nu trimitea ceva asemenea durerii sau unor percepții muribunde… O privire însoțită de… Ciudat… Un fel de zâmbet… Da, chiar transmitea, cu certitudine, mulțumirea…

Sau avea de a face doar cu rânjetul durerii?

Și vulpea închise ochii, oprind mișcarea ritmică, rapidă a abdomenului, ce se pierdu într-un oftat prelung, înfiorător de uman…

Nu se aștepta să fie atât de profund impresionată de o situație atât de stupidă. Atât de stupidă încât își ascunse fața între mâinile încrucișate, pentru ca nimeni să nu îi observe slăbiciunea…

Fără a observa că, un abur verde fosforescent, asemenea ochilor fostei vulpi, se ridică din trupul acesteia, învăluind rapid trupul Anei, pentru a se topi printre porii puloverului ei gros, pufos, de cașmir…

Moment în care ea icni și ridică brusc fața din îmbrățișarea puternicelor ei impresii… Părea că ațipise… Iar?

Hai la treabă!

Totul decurse lent, greoi, dar ajunse în camera ei.

Urmă dezechiparea, un duș scurt, probabil, deoarece ațipise de câteva ori și acum era în pat cu „Vulpi” a ei, vulpea de pluș ce supraviețuise copilăriei ei, cocoloșindu-se amândouă sub pătura groasă ascunsă de o lenjerie fină, ce răspândea parfumul atât de comun al hotelurilor de serviciu…

Cu o ultimă fărâmă de conștiență își aminti că nu a închis telefonul și nici nu activase laptop-ul pentru a putea răspunde celor de la serviciu…

Nu mai pot! Chiar nu mai pot! Nu mai…

Auzi telefonul… Și încercă să răspundă… Dar lumina afișajului îi răni ochii, redeșteptând durerea, alungând somnul, dar nu și epuizarea…

Era nevoită să răspundă… Un coleg îi comunică că finalizase selecțiile pentru întâlnirea de a doua zi și le ridicase pe serverul companiei…

Da, avea de treabă! Plus să se îmbrace, să se machieze sumar… Oricând poate fi apelată video…

Aproape o buși plânsul gândindu-se să deschidă laptop-ul și să muncească pentru cel puțin 2 – 3 ore… Să se expună durerii ce o năștea atât de multă lumină…

Dar, măcar, putea sta întinsă pe pat, ținând-o aproape pe Vulpi…

După un timp, indefinit, finaliză…

Mai avu putere să cadă pe spate, adormind aproape instantaneu…

Dar nu înainte de a se gândi la Vulpi, cea care îi amintea de inocența copilăriei… Care o liniștea cu mirosul ei fin de bergamotă…

Merticaru Dorin Nicolae