(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

… …

Apa pe Terra, în tot ceea ce este „viu”

O „scurtă” descriere despre ansamblul „viu” din jurul apei

(English)

Doream să realizez un material „pregătitor” pentru descrierile ce vor urma „legate” de „viață”. Dar vor urma peste 13.000 de „cuvinte”… O mică „cărticică”…

Apa este „suportul” perfect pentru viață… Apa este materialul (materia) optim (optimă) dezvoltării energetice „structurate”… Acestea ar fi principalele „idei” ce le voi dezvolta mai departe.

Poate și deoarece cred că, în materialul anterior, am reușit să subliniez „ideile” despre ce reprezintă apa pentru viață, pentru toate elementele ce le voi descrie în multe materiale ce le pregătesc pentru Voi, pentru Noi.

Dar, înainte de a începe, am ceva pentru Voi! Puținii dar prețioșii mei cititori mi-au „subliniat” ideea de narațiune! Ce ar fi dacă voi completa „elementele introductive despre apă” sub forma unor mici „povești”. Sper că vă va place ceea ce voi insera în acest material, mai ales „Prețioșilor” mei cititori…

Deci, din ceea ce aţi „parcurs” până acum, se poate ajunge la premisa că, apa ne-a fost „trimisă” de cineva deosebit de puternic, poate chiar de Unicitatea numită de noi Dumnezeu, de alţii Allah, ş.a.m.d., apa fiind şi Tatăl şi Mama noastră primordială, noi devenind astfel, cu toții, „copiii lui Dumnezeu”, al unei entități energetice supreme, inclusiv al entităților „derivate” din acesta.

Mai mult decât atât, toate creaturile vii de pe Pământ au fost create „de” sau în apă. Pe scurt, aceasta reprezintă originea vieţii pe planeta noastră şi darul lui Dumnezeu pentru noi, cei ce „viețuiesc”.

Aşadar, toate intențiile și experiențele acestei „Energii Divine Supreme” sunt înmagazinate în apa cosmică ce ajunge pe Pământ şi înmagazinează informaţii conținând tipare „divine” sub forma unor vibraţii.

Dar, alături de apă, pentru „materia vie” mai sunt „necesare” și unele elemente chimice, participative la procesele chimice necesare manifestării vieții.

Când veți deveni „atenți” la aceste elemente chimice, veți sesiza că ele pot fi „ordonate” în tabele (cum ar fi cel al lui Mendeleev) care prezintă o „aparentă” periodicitate a proprietăților, ce pot fi „prezise” pornind de la „masa atomică”, care este corespunzătoare cu „masa molară” cunoscută în prezent.

Din aceste „tabele” se poate observa rapid că, cele mai răspândite elemente sunt cele care au mase atomice mici (ar mai fi unele considerații legate de „sarcina atomică” dar nu am de gând să devin iar „prea tehnic” — am stabilit că este „vremea” poveștilor).

Și nu toate elementele sunt „utile” vieții. Doar elementele „plasate”, de la hihrogen (H) „către” maxim până în „zona” fierului (Fe) spre zinc (Zn), restul fiind prezente absolut „accidental”.

Ca o paranteză „științifică” (dar de poveste), știați că o stea moare atunci când, în urma fuziunilor atomice, conținutul de fier atinge o așa-numită „valoare critică” de masă?!? Un fel de „fierul poate distruge chiar și inima unei stele”…

Revenind, deci avem de a face cu doar 30 de elemente chimice (din cele 105+ cunoscute) care participă la manifestarea vieții.

Sunt sigur că știați că, cel mai important element chimic din structurile vii este carbonul (C ), urmat de oxigen (O), hidrogen (H), azot (N), Fosfor (P) și sulf (S), restul de 24 reprezentând mai puțin de 1%.

Oricum ar fi, acesta ar fi „ordinea” utilizării celor 30 de componente chimice în ființele „vii”, fără a se putea face o exprimare „procentuală” decât „particularizat”. De exemplu, plantele și organismele unicelulare au o concentrație mai mare de carbon și oxigen decât animalele, animalele au o concentrație mai mare de azot și fosfor decât plantele și organismele unicelulare, bla, bla.

Da, ar mai fi și „dependența” de nevoia de energie pentru întreținerea funcțiilor vitale (de exemplu cea mai mare nevoie de astfel de „resurse” sunt organismele unicelulare), carbonul și hidrogenul sunt utilizate pentru a produce energie, fiind „combustibilul” ce va fi „ars” în interacțiunea cu oxigenul, azotul și fosforul sunt utilizate pentru a construi „structuri”, și alte bla-bla-uri…

Dar, aventurându-mă într-o exprimare „procentuală” aproximativă, vom avea carbon 50–80% (la om 65%), oxigen 20–30% (la om 25%), hidrogen 10–20% (la om 10%), azot 1–5% (la om 2%), fosfor 0,5–1% (la om 1%), sulf 0,1–0,5% (la om 0,5%) și celelalte elemente 0 — max. 1%.

„Aventurându-mă”?!? Hmmm… Se pot „țese” enorm de multe bla-bla-uri pe tema „componenței” chimice. De exemplu, cu toate că apa reprezintă peste 70% din masa organismului uman, oxigenul reprezintă doar aproximativ 25% din masa acestuia. Cu toate că apa nu este singurul compus care conține oxigen, ce se „regăsește” și în proteine, grăsimi, carbohidrați, bla, bla.

Apoi, marele oxigen, „esențialul vieții”, nu este cel mai abundent în organismele vii, fapt datorat reactivității lui foarte mari, ce formează legături „puternice” cu alte elemente, limitând concentrația acestuia în organismele vii (în urnele organisme, „prezența” acestuia fiind mortală sau, cel puțin, toxică).

Aceeași problemă, a „reactivității mari”, o au, de exemplu, și sodiul și potasiul (care apar în acel „sub 1%” din elementele componente ale ființelor vii), elemente chimice esențiale ființelor vii, pentru multe din „procesele” celulare cum ar fi „echilibrul electrostatic” membranar, echilibru „acido-bazic”, generarea de energie, transportul de nutrienți și eliminarea „deșeurilor”, bla-bla.

La fel și calciul (Ca), al cincilea element „cel mai abundent” pe Terra, care reprezintă pentru organismul uman (de exemplu) doar 1,6% din masa corporală, prezent nu numai în oase și dinți ci și în mușchi (”asigurând” contracțiile musculare, menținerea echilibrului acido — bazic celular, transmiterea impulsurilor nervoase, etc) are aceleași probleme de „prezență” „sub 1%” datorită reactivității care „limitează” concentrația lor în ființele vii.

Revenind la apă, ca o analogie „pe înțelesul tuturor”, dacă ai un pahar cu apă, apa reprezintă doar aproximativ 90% din volumul paharului (10% fiind tot „apă” și nu sticlă sau alt material asimilabil „paharului”). Apoi, hidrogenul și oxigenul, care sunt elementele componente ale apei, fiind elemente foarte ușoare, reprezintă doar aproximativ 50% din masa paharului. Ei, dar o dau „rău” în bla-bla-uri științifice?!? Să revin la „povești”!

Sunt sigur că ați „auzit” adesea că viața „vine” din mările și oceanele Terrei. Foarte adevărat. La fel ați „auzit” că acestea sunt sărate și că viața în „apă dulce” a evoluat mai târziu. Da, tot în apă, dar fără „sare” nu prea poate exista ființa vie, indiferent de mărime și complexitate.

Sarea (NaCl) contribuie la echilibrarea echilibrului osmotic, la conducerea impulsurilor electrice, contracția musculară (acolo unde este cazul), digestie, echilibru acido-bazic, menținerea echilibrului „biom”-ic (veți vedea în materiale următoare despre ce este vorba), etc, lumea oamenilor de știință afirmând că sarea este un nutrient esențial pentru orice ființă vie.

Există unele ființe care se poate afirma că „nu au nevoie” de sare, cum este cazul organismelor halofite, care trăiesc în medii cu concentrații ridicate de sare, dar aceasta este o interpretare. Ele doar și-au dezvoltat mecanisme care să elimine excesul de sare din organism.

Totuși, unii cercetători, cum este cazul lui Masaru Emoto, susțin teoria prin care sarea (NaCl) este cel de-al doilea element care a contribuit la manifestarea informaţiei şi vibrațiilor „vieții”, prezența ei în apele mărilor și oceanelor, reprezentând o completare a mediului ce a format „pântecul” din care s-au născut toate ființele vii.

Vibrații care, indiferent de interpretare au o sursă „sacră”, fie din partea vieții efective (amintiți-vă de Montagnier din materialul anterior), fie din partea structurilor energetice divine, ca parte argumentativă „creaționistă”, fie și doar de multiplele dovezi „asemănătoare” ce vin din partea comunității „științific — dogmatică” (am folosit termenul „dogmatică” deoarece consider că este cea mai corectă completare a unui mediu care nu ia în calcul lipsa de cunoștințe, de instrumente ci doar afirmă „dogmatic” că „dacă nu este demonstrat, nu există”).

Revenind, prin combinarea tiparelor (vibrațiilor) „sacre” din apă cu sarea s-a produs o reacţie chimică pozitivă care s-a materializat lent prin diferitele forme de viaţă (dacă nu vă convine termenul de “sacru” amintiţi-vă de faptul că universul pare a fi „fin acordat” pentru ca viaţa să apară cel mai uşor tocmai în condiţiile de aici, de pe Terra — vezi materialele anterioare).

Percepții în acest sens sunt mai multe decât vă puteți imagina…

De exemplu, medicina tradiţională chineză (de fapt a acelei zone geografice), s-a bazat încă din cele mai vechi timpuri pe vibraţiile şi rezonanța conținutului de apă al corpului, pulsul indicând dacă tonul de rezonanţă este corect. Se crede că pulsul poate fi puternic, slab, rece sau fierbinte. Pe baza acestuia, un medic experimentat realizează o scanare energetică a corpului, pune un diagnostic şi reacţionează cu tratamentul.

Un astfel de medic face afirmația că, “Noi nu lucrăm cu apa (unul din elementele esențiale), deoarece fiinţa însăşi, corpul uman este apă. Fiinţa pur şi simplu recită mantrele pentru a restructura apa rea pe care o are în interiorul trupului uman”…

Şi, implicit, acest lucru se regăsește în toate credințele şi religiile pământului, fie prin practica rugăciunii înainte de masă, fie prin frecvența de vibraţie (cea de aproximativ 8 Hz, care corespunde frecventei de oscilație a câmpului magnetic terestru, prezentă aproape la toate incantările, cântările, etc. religioase) din timpul rugăciunii.

Şi, este cert că, o rugăciune rostită cu iubire produce o structură armonică în apă, care este în sintonie cu absolut toate lichidele (fluidele)… La fel de cert este că, atunci când ne așezăm la masă este bine să uităm de toate problemele curente, căutând să avem o dispoziţie cât mai bună şi să avem grijă împreună cu cine mâncăm (în special dacă ştim că sunt oameni cruzi şi agresivi), pentru că acea masă ne va obosi şi impurifica.

Deci, nu uitaţi!!! Mulţi cercetători consideră că, gândul sau intenţia pot fi impregnate în apă, asemenea unei rugăciuni, mantre, etc…

Dar nu este nimic mai greşit sau mai nesemnificativ decât să acceptați că, „la mijloc” ar fi cuvântul, fraza „emisă”. Acestea au o oarecare importanţă dar destul de redusă, efectul de bază fiind „atras” de credinţa asociată acelui cuvânt, gest, etc., de emoțiile „manifestate” de către „emitentul” acestuia/ acestora… Deci, importantă este credinţa (puritatea sentimentului, trăirii, etc)…

Suplimentar, prin credinţă, mă refer la ceea ce crede „emitentul” cu referire la gestul lui sau, cel puţin la acel cuvânt „emis” şi nu la „suita” de psalmi sau „similare” din creștinism, islamism, budism sau altele asemenea… Nimic nu este imposibil celui care crede…

“Dacă veţi avea credinţă cât un bob de muștar veţi spune muntelui acela să se mute… Şi acela se va muta”, scrie în cărțile sfinte (toate aceste cărţi conținând istorii despre oameni care au fost capabili să facă miracole datorită cunoaşterii lor spirituale profunde). Şi muntele despre care se aminteşte este doar o metaforă, dar ne ajută să înţelegem puterea credinței.

Dar, este bine de subliniat, să nu uitaţi şi de faptul că, credinţa în coincidențe nu este nici științifică, nici religioasă. Din punct de vedere științific există determinismul științific, pe când din punct de vedere religios există lucruri care se fac, care sunt.

Coincidența este o modalitate prin care oamenii vor să scape, eludând orice responsabilitate. La fel cum țipătul unei păsări de munte poate genera o avalanşă, sau cum mişcarea aripilor unui fluture poate modifica vremea de pe un întreg continent („Efectul Fluturelui”/ „Butterfly Effect”), în mod similar oamenii pot să declanșeze procese globale numai prin puterea gândului…

Până la urmă, chiar și unii oameni de ştiinţă care sunt familiarizați cu teoria sistemelor, sau teoriile cuantice, nu se îndoiesc de asta. Este pur şi simplu vorba despre a aştepta un moment/ eveniment când sistemul este în stare de instabilitate. Într-o stare de instabilitate, simpla mişcare a gândului este suficientă pentru ca sistemul să înceapă să se schimbe…

Şi, această stare de instabilitate, în cazul unui organism bolnav, de exemplu, este dată de lupta permanentă a organismului de a reveni la o stare de funcţionalitate optimă, de „sănătate” cum spunem noi profanii, starea de „boală” fiind, evident, o stare de instabilitate… Deci, discutăm despre un status care poate fi foarte uşor destabilizat, în sensul celor afirmate anterior, spre starea de „sănătate” (dar şi invers, din păcate).

De-a lungul timpului s-au strâns dovezi de nezdruncinat cu privire la bolnavi care s-au vindecat sau, cel puţin, s-au simţit mai bine cu ajutorul rugăciunii… Chiar şi apa sfințită, atunci când este turnată pe animalele bolnave sau pe plantele muribunde, are calități de vindecare miraculoase. Ce ne opreşte să mergem înainte şi să ne ajutăm trupul pentru a duce la bun sfârşit misiunea lui (sau a Duhului Sfânt)?

Ca argument suplimentar pot să vă prezint un experiment simplu, efectuat de nenumărate ori (de la prezentarea sa). Un cercetător a rugat 500 de oameni distribuiți pe întreg pământul să se roage pentru o mostră de apă pe care cercetătorul a plasat-o într-un anume loc.

Rugăciunea pe care trebuiau să o rostească era cât se poate de simplă: „Apa din locul X a devenit curată. Mulţumesc!”. După numai 3 (trei) minute s-au comparat cristalele apei înainte de rugăciune cu cele de după rugăciune.

Cred că intuiți rezultatul… Trebuie să mai subliniez că dintr-o cristalizare amorfă, tipică apei de robinet (sau o altă sursă considerată „potabilă”), a rezultat o cristalizare perfectă, de apă curată de izvor?!?

Aşadar, simpla intenţie umană are puterea de a schimba structura apei. Din fericire, indiferent de cât de degradată este apa, ea are capacitatea de a-şi schimba structura ca răspuns al gândurilor noastre pozitive, dând astfel naştere celei mai bune ape.

Şi, aşa, într-un final, să vedem ce „efecte suplimentare” au rugăciunile asupra apei! În experimentele realizate, apa a reacționat la cuvintele individuale ale rugăciunilor (atenție, „profesate” de oameni care „trăiesc” rugăciunea) indiferent de limba în care acestea au fost rostite formând cristale deosebit de frumoase, structura apei dovedindu-se a fi astfel plină de puritate şi energie.

Asta înseamnă că, concepția naturii noastre coincide în fiecare religie (se poate citi şi indiferent de religie)… Rugăciunea creștină formează cristalul hexagonal având poziționate în colțuri multiple cruci iar discul central seamănă cu cel al iertării, rugăciunea budistă formează un hexagon clar delimitat, fin, aproape eteric, cu ornamente la fel de subtile în colțurile acestuia, rugăciunea musulmană formează un hexagon ce pare că are plasate in colțurile acestuia câte un acoperiș de moschee, etc. Interesant, nu-i aşa?

Unul din cele mai interesante exemple de experimente pleacă de la “vorbele” care vin prin intermediul religiilor unde apa este prezentă ca factor primordial… Mai precis cele care afirmă: “Dacă este vreun lucru despre care să se spună: Acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră, acela este apa şi pământul.

Şi Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan. A despuiat de pe ele fâșii de coajă şi a făcut să se vadă albeața care era pe nuiele. Apoi a pus nuielele, pe care le despuiase de coajă, în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să se adape, ca atunci când vor bea, să zămislească. Şi oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceau miei bălțați, seini (cenușiu roșcat) şi pestriți.”

Inspirați de această “pildă” cercetătorii au supus apa dintr-un acvariu la câmpuri magnetice pulsatorii foarte slabe, câmpuri de zeci de mii de ori mai slabe decât câmpul magnetic terestru. Din punct de vedere științific, nivelul acestora este, deci, neglijabil.

Cu toate acestea, peștii introduși în această apa tratată, au produs în scurt timp o generaţie neobişnuită de puieți, radical diferită de cei cu care se înrudeau deși erau la fel de asemănători, precum gemenii.

Deosebirile constau în faptul că, pe burta masculilor din această generaţie au apărut dungi cenușii laolaltă cu pete colorate care nu au fost observate la părinţii lor.

Acestea se numesc schimbări ale fenotipului şi este de o fundamentală importanţă faptul că, aceste schimbări au apărut nu numai la o parte din exemplarele noii generaţii ci la toţi, simultan.

Experimentul nu a avut drept rezultat doar schimbarea aspectului exterior al peștilor ci şi a comportamentului lor, ei începând să reacţioneze la stimulii din mediul exterior în acelaşi fel, de parcă întreaga generaţie a primit o minte colectivă.

Concluzia este… Înfiorătoare… Apa schimbă nu numai aspectul ci şi comportamentul…

Altă corelaţie celebră este următoarea… Odată cu era experimentelor atomice s-a constatat că principalele efecte nocive nu sunt date de explozia atomică efectivă şi de zona ce rămâne iradiată pentru o lungă perioadă de timp. Principalul efect este asupra apei existente şi a celei ce este circulată datorită “circuitului apei în natură”…

Mai nou, cercetătorii care studiază structura apei au ajuns la concluzia că modificările aduse de radiații asupra apei sunt teribile, apa ajungând să aibă o structură patologică cu efecte din cele mai morbide.

De exemplu, unul din efectele consumului acestei ape este o creştere exponențială a tendințelor de suicid (apa viciată lipsind fiinţa în care ajunge până şi de voinţa fundamentală de “a trăi”)… În legendele străvechi, eroul era trimis să aducă apă moartă dintr-un loc în care nu există întoarcere…

Şi, conform tradiției străvechi, singurul loc fără întoarcere de pe Pământ, unde nu există viaţă, s-a născut pe locul unde existau odinioară orașele distruse Sodoma şi Gomora, pe malul Mării Moarte. Pur şi simplu nu există aşa ceva precum apa moartă… Şi, acolo, există o multitudine de dovezi că au fost detonări atomice… Legăturile nu sunt greu de făcut.

Apoi, prin analogie logică, cea mai mare extincţie „a vieții” din cele „cel puțin” 5, din câte a avut parte acest Pământ, cea denumită devoniană sau “Mama tuturor extincțiilor” a fost caracterizată în special de faptul că oceanele au devenit anoxice, pline de “apă moartă”… Atunci au dispărut peste 96% din formele de viaţă marine şi peste 70% din cele terestre (fiind şi singura extincţie care a afectat şi insectele)…

Şi toate acestea s-au datorat fie iradierii şi/ sau toxicității apei cu substanțe “realizate” de un super vulcan siberian, fie datorită iradierii “realizate” de o supernovă… Cert este doar că au trebuit zeci de milioane de ani ca viaţa să pornească cât de cât la drum, mai departe. Ce se poate comenta mai mult de atât (în privința „apei moarte” care, „științific” nu poate exista)?!?

Evident că sunt multe detalii „suplimentare”. De exemplu, indiferent de „acumulările” apei „naturale” (care „trăieşte” şi se manifestă în natură, liberă cât de cât de prezenţa noastră, a oamenilor), ea curge în curbe pentru a ajunge acolo unde o “solicită” circuitul acesteia prin natură…

Din studiile efectuate (prin intermediul a diferite mostre prelevate) s-a constatat că apa de izvor şi cea freatică (dar, în general, asociabile cu tot ceea ce formează cursul superior al apelor curgătoare) alcătuiesc cristale foarte frumoase, armonioase, vizibile la înghețare “forţată” în azot lichid, după tehnica lui Emoto Masaru.

Pe de altă parte, mostrele de apă prelevate de la robinetul din sau de lângă locuințele majorităţii dintre noi, inclusiv cele prelevate din cursurile inferioare ale apelor curgătoare formează cristale urâte şi fără armonie.

Toate acestea se datorează faptului că, apa iniţială, ce pleacă de la un izvor, sau se formează prin acumularea curgerilor mai multor izvoare, pe măsură ce „înaintează” prin mediul exterior, acumulează tot felul de energii, tot felul de „impurificări”. În plus, pentru a ajunge la casele noastre, apa “pierde” curgerea naturală “în curbe” şi apar unghiurile drepte şi muchiile ascuțite caracteristice țevilor sau altor componente de transport ale apei.

Toate acestea nu fac altceva decât să “ucidă”, la propriu, cu fiecare întoarcere, cu fiecare unghi drept, moleculele de apă structurate, iniţiale, cele care au măcar o urmă vagă a naturii, a vieţii… Și asta este valabil și pentru apa „de izvor” din sticlele îmbuteliate oferite de comercianții „de masă”.

Dacă mai și trăim într-un oraș, în care apa are un circuit închis (în care se realizează purificarea şi reintroducerea apei în sistemul de alimentare), “suportul” informaţional nu numai că este distrus dar apare şi o altă problemă… Prin trecerea prin sistemele de purificare chimică, mai mult sau mai puţin agresive, prin filtre din cele mai diverse şi murdare informaţional, apa ajunge înapoi în casele noastre având în memorie chimicalele şi violența la care a fost supusă pe tot acest “drum”.

Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, apa acumulează şi toată informația accesorie cum ar fi stresul tuturor „elementelor vii” prin şi pe lângă care trece, frica, deznădejdea, ura, etc. etc. etc.

Aici aş putea insera o veche poveste egipteană în care, unul din zeii lor (Thot) are de făcut un drum plin de meandre, asemenea Nilului. Totul decurge bine atât timp cât drumul nu are unghiuri drepte… Imediat ce acestea apar Thot este vânat de demoni (care puteau să se ascundă uşor după coturile în unghi drept)… Analogia nu este greu de realizat…

Mai mult, pe lângă cele prezentate anterior intervine şi tratarea apei potabile, în special cu clor (produse cu clor). Un exemplu atestat este cel al Japoniei care a început să adauge clor în apa potabilă în 1948. Şi, în mai puţin de două decenii (1962) se constata o adevărată „epidemie” a unei afecțiuni denumită dermatită atopică.

Până atunci, puţini oameni auziseră de această boală misterioasă a pielii, iar cazurile cunoscute erau foarte reduse. La ora actuală se pare că cel puţin jumătate din elevii care studiază în şcoli au această boală.

Peste toate, cazurile de senilitate asociată cu bătrânețea s-au răspândit enorm. Unii le consideră chiar o epidemie națională. Desigur, oamenii s-au luptat dintotdeauna cu problemele bătrâneții, cum ar fi confuzia şi pierderea memoriei, dar în ultimii ani tot mai multe persoane în vârstă au ajuns să prezinte simptome grave de demență.

Acest lucru s-ar putea datora faptului că durata medie a vieţii a crescut. Dar, ultimele studii au relevat o legătură directă între faptul că apa păstrează informaţiile care îi sunt furnizate „vieții” şi pierderea calităţii acesteia.

Aşa se poate explica de ce tot mai mulţi oameni relativ tineri (în jurul vârstei de 40 de ani) au început să prezinte fenomene de scleroză multiplă, de demență și alte „asocieri”. Şi acest lucru poate fi asociat unei adevărate explozii de noi boli care pun modul de viaţă sau chiar viaţa în pericol.

Între sufiții perși există o legendă care sună aşa… A fost odată, cândva, un înţelept care a spus că va sosi ziua când toată apa din lume, cu excepţia rezervelor făcute în mod special, va dispărea şi locul îi va fi luat de o altă apă care va lua mințile oricui va bea din ea.

Doar un singur om a luat profeția în serios şi a început să facă rezerve de apă… Şi, ziua care a fost prezisă a venit şi, încetul cu încetul, după cum bântuia setea, toţi oamenii şi-au pierdut mințile (au înnebunit)…

Dar omul care ascultase de înţelept, fiindcă bea numai din apa din rezervele făcute, a rămas neatins de nebunia lumii… Iar el a rămas singurul om întreg printre nebuni şi toată lumea a început a spune că el este nebun… Şi el, ca să trăiască în rândul lumii, a vărsat toată apa neatinsă şi a început să bea apă ca toţi ceilalţi, înnebunind şi el… Intrând în rând cu lumea care spunea la unison că el s-a vindecat…

Pe lângă faptul că, această poveste confirmă cercetările oamenilor de ştiinţă care afirmă că, structura apei determină comportamentul (deci răspunsurile) creierului, nu ar trebui să ne punem întrebarea ce este, de fapt, această poveste? Care este rostul ei? … Cât de multe ştiau oamenii din vechime despre valoarea apei… Şi, de ce ştim (sau recunoaștem) atât de puţine acum?

Apa potabilă (apa dulce, bună) are acelaşi volum… Numai numărul oamenilor creşte (fără vreo aluzie la o „vorbă” celebră ce afirmă că, „Inteligența este o constantă, numărul oamenilor creşte”).

Deci, punctul de plecare principal al vieţii, apa, cel care ar trebui să ne primenească la fiecare alimentare a noastră cu apă (nu uitaţi că avem un consum zilnic de apă de minim 2–2,5 litri de apă pentru a susține funcţionarea normală a funcţiilor vitale), la fiecare şedinţă de curăţenie (când, prin piele, “absorbim” un alt litru, chiar 1,5 litri), nu este tocmai ceea ce ar trebui să fie. Fiecare cu „norocul” lui…

Revin cu o precizare anterioară… Nu vă imaginați că este atât de vie apa “naturală la maximum” din sticlele cu apă plată sau minerală care se laudă astfel cu ajutorul etichetelor… Ea are aproape acelaşi circuit ca apa potabilă de la robinetele noastre dar, faţă de apa de robinet care este un fel de cadavru, cel din sticlele îmbuteliate din marketurile de unde ne aprovizionăm.

Este timpul unei noi „povești”, pentru a „condimenta” prezentarea „atâtor fapte”!

Este important este să ne amintim că totul este energie şi, vorbind despre energie este cazul să găsim soluţia de a înlocui lipsa de energie sau energia negativă cu ceva bun, pozitiv…

Din punct de vedere al aprovizionării cu apă, foarte puţini dintre noi au şansa să se alimenteze cu “ceva bun” (cum am făcut eu, cu familia mea, lăsând totul pentru a ne „muta” la poalele Retezatului, unde am perceput și valoarea reală a apei).

Poate suntem „duși cu pluta” dar eu și soția mea aveam „zilele numărate” și… Deci, voi trata problema din punctul de vedere al unui locatar “de bloc dintr-un cartier mărginaș, sărac, rău famat”…

Aici, unica şansă de a avea o apă cât de cât de calitate este să o preparăm. Dacă aveţi acces la apă de fântână sau o pompă clasică, direct din pânza freatică, nu aveţi altceva de făcut decât să o lăsaţi “să se odihnească” o zi în casa dumneavoastră, înainte de a consuma (este un obicei foarte practicat, instinctiv, al oamenilor de la țară).

Eu merg periodic, 300 de kilometri, pentru a aproviziona copii mei cu „apă vie” din Retezat. Și funcționează… Ceea ce, în condițiile „apei potabile industriale/ de oraș” nu a funcționat… Și multe din problemele lor de sănătate, poate tineri fiind, s-au rezolvat.

Al doilea pas (care poate fi efectuat şi de cei care au făcut primul pas descris) este reprezentat de prepararea spirituală a apei. În acest caz avem de a face cu o multitudine de “rețete” care mai de care mai eficient (cuvinte bune adresate apei din recipientul care tocmai l-aţi umplut, care recipient este indicat să fie din argint… scump dar merită, binecuvântarea simplă a apei, utilizarea de cristale, etc. etc. etc. — voi descrie pe cât posibil aceste procedee în materialele ce vor urma).

“Schema” cu vorbele bune şi/ sau binecuvântările funcționează (într-o oarecare măsură) şi cu apa cu care vă veţi spăla, când faceţi baie, duș, fiecare după posibilităţi. În plus, se merge până într-acolo încât se poate practica săptămânal, în fiecare duminică, meditația. O şedinţă în care fiecare din noi ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre sănătatea şi pozitivitatea apei planetare.

Cert este că, în zilele de azi se vorbeşte din ce în ce mai mult despre rezervele de apă potabilă… Oare de ce? Nu cumva ar trebui să fim interesaţi mai puţin de rezervele de petrol, de cele de aur, sau altele, şi să fim mai mult interesaţi de rezervele de apă…

Eventual, dacă evadăm din „nebunia” căpătată în vechime, recăpătându-ne înţelepciunea, nu ar fi bine să ne intereseze şi calitatea reală a apei care o consumăm??? Sau, poate la fel de important, nu ar fi bine să fim atenţi la gândurile noastre, la sentimentele noastre?!? Sau… cine ştie…

Apropos, știați că în fiecare an, mai mult de cinci milioane de oameni, jumătate din ei fiind copii, mor din cauza apei… în special lipsa ei… şi asta înseamnă de zece ori mai mult decât mor în războaie anual?!? Sau, de cinci (5) ori mai mult decât numărul total de victime (1,1 milioane) din complexul celor trei lagăre de concentrare (Auschwitz, Birkenau şi Monowitz) ce formau „complexul” Auschwitz („activitate” prestată de naziști pe perioada a 5 ani — 1940–1945) şi mai mult decât numărul total de victime din toate lagărele de concentrare naziste (4,5 milioane de oameni, după „Yad Vashem” — într-o perioadă de 15 ani, 1930–1945)…

Şi ar mai fi ceva de prezentat (dacă tot am amintit de cele mai mizerabile manifestări ale speciei Homo Sapiens)… Uneori avem de a face cu anumite izbucniri emoţionale care generează rezultate absolut negative… De ce nu izbucnesc astfel de reacţii în biserici sau catedrale, la concertele de muzică clasică cum sunt cele ale lui Bach sau Mozart, şi altele??? De ce apar ele la unele manifestări sportive (în special la fotbal, hochei) sau la concertele de muzică rock (sau alte forme agresive de exprimare ale muzicii)???

Știați că experimentele relevă că agresivitatea generează o schimbare acută în structura/ memoria apei şi o astfel de apă poate provoca o stare agresivă la o persoană calmă (echilibrată), până la momentul ingerării acelei ape (expusă energiilor evenimentelor menționate)?

Experimentele indică aproape întotdeauna că, ura, furia şi chiar plictiseala nu numai că exercită o influenţă negativă asupra altor oameni dar ne oferă de asemenea şi un feed-back (răspuns de consecinţă)… Poate nu neapărat datorită bioenergiilor emanate, poate nu neapărat datorită labilității psihice a celor „implicaţi”… Poate, pur şi simplu, ca urmare a reacţiei a peste 70% din noi… Cine ştie?!?

Oricât de straniu ar părea, răul acţionează mai uşor şi mai simplu. Aparent, aceasta are de-a face cu receptivitatea ființelor umane, care percep întotdeauna mai acut lucrurile grave (ameninţătoare sau creatoare de ameninţare). Poate că este un mecanism reflex ancestral, de reacţie la pericol, atunci când leul ataca sau molfăia cadavrul vecinului, dar slăbiciunea aceasta există în noi toţi…

Apoi ar fi realitatea reprezentată de faptul că, pentru a face o faptă bună, de exemplu o casă, ai nevoie de cunoștințe despre cum se face o casă, de materiale, de efort pentru a o ridica, etc… Dar, pentru a face rău, pentru a o distruge, este nevoie doar să „pui” de un foc… Şi toată fapta bună, trudită, luni de-a rândul, eventual generaţii, se duce…

Apoi, v-aţi gândit vreodată la adevărul spusei “spirit de turmă”!!! Infuzia energetică subtilă şi/ sau modificarea acută a structurii apei poate fi un răspuns destul de serios… Aşadar, ştiţi oare când propria greşeală (sau propriul păcat) se întoarce la Dumneavoastră prin intermediul altei persoane, deși, la modul esenţial, există o singură unitate (ceva similar cu a ne lovi o mână cu cealaltă, a ne scoate un ochi, drept pedeapsă… cu ajutorul unei mâini — pentru că orice aţi greși vi se întoarce nu ca o pedeapsă ci ca un rezultat)?

Este rezultatul considerațiilor proprii nouă, a celor care ne-au determinat acel comportament… Studiile științifice au demonstrat că, de exemplu, sistemul nervos simpatic al omului nu face diferenţa între bun şi rău… Pur şi simplu execută… Dar ştie dacă a făcut rău sau nu?!? Pur şi simplu evaluează…

Prin analogie cu cei peste 70% ai trupului nostru (reprezentaţi de apă) cât de greu ar fi să ne dăm seama de neutralitatea reacţiei de tip bumerang ce nu face distincția între corpul altuia şi propriul corp, între situaţia altuia şi propria situaţie?!?

Experimentele au demonstrat că, cele mai multe şi mai majore crime se petrec mai ales în zonele în care oamenii îşi exteriorizează cel mai mult ura, agresivitatea, etc. (în special prin simpla înjurătură)… Cine se aseamănă se adună sau, cel mult, se tolerează… Energia comună va cotropi total un anumit loc, unde este prezentă…

De exemplu, înjurătura “Idiotule!” produce o aglomerare a moleculei de apă dându-i un aspect de bule întrepătrunse, de fiertură fără formă, “Te urăsc!” dezagregă complet structura dând aspectul de “unt întins prea subțire pe o felie de pâine”, a ceva nesustenabil, fără suport, ş.a.m.d.

Şi efectul de transformare nu se regăsește doar în „ţinta” manifestării energetice… Emițătorul va realiza transformarea înainte de manifestarea efectivă asupra propriei fiinţe, lansând ceva ce există deja în el, într-un fel de efect de teleportare a propriei stări asupra ţintei…

Puterea “de manifestare” este prezentă şi în cazul inscripțiilor (şi acelaşi comportament al „comunicării energetice”), „lucru” cunoscut din timpurile antice. Astfel, prin poziţionarea de hieroglife, cuvinte, etc. pe paharele de experiment s-a constatat că structura moleculară a apei este „pregătită” să se schimbe în directă relaţie cu ceea ce exprimă acea inscripție, acea hieroglifă (chiar şi în cazul cuvintelor “neutre” sau chiar în cazul numelor unor personalități)…

Cuvântul sau simbolul pentru iubire a dat apei (criogenate pentru a vedea structura) atrage forma unui inel eteric, cuvântul „suflet” are “inelul” iubirii dar mult mai eteric, de o frumuseţe deosebită, cuvântul speranţă a născut un hexagon foarte apropriat de cel al rugăciunii, al legăturii cu divinul, numele “Maica Tereza” formează tot un hexagon asemănător celui al rugăciunii, mai mat, mai compact, cuvântul „recunoştinţă” naşte cristale superbe, pe cât de simetrice pe atât de încântătoare pe când cuvântul/ numele “Hitler” formează o structură aproape similară cu cea a urii sau a războiului dar mai accentuată, mai evident distrusă, fără structură…

În final, în urma unor nenumărate experimente s-a determinat că, nu există un singur cuvânt care să realizeze cea mai bună purificare a apei şi cea mai puternică structură ci reunirea a două… Dragoste (Iubire) + Recunoștință (Înțelegere)…

Mulţi oameni de ştiinţă cred că, ceea ce se petrece în lumea noastră de azi, toate catastrofele naturale (uragane, tsunami, vremea ciudată de peste tot, războaiele, terorismul şi toate fricile care le trăim, etc.) sunt un rezultat al conduitei individuale (în cumul, de masă, evident) greșite şi funcționează şi în celălalt sens, de asemenea.

La acestea se adaugă şi faptul că poluăm masiv apele, că ne amplificăm indiferenţa şi dispare astfel relativul suport inerţial al apei din natură, care putea tempera acţiunile favorizând “calmarea”, îndepărtarea izbucnirilor acute de manifestări negative…

Dacă s-ar înţelege că fenomenul de memorie structurală îi permite apei să înregistreze tot ceea ce se petrece în jurul ei şi aceasta pe fondul posibilității acesteia de conectare cu toate sistemele vii laolaltă, lucrurile ar sta cu totul altfel… Doar suntem, fiecare, o verigă în lanțul nesfârşit al informaţiei, fiecare dintre noi, fiind, de asemenea, o astfel de sursă de informaţie…

Rețineți, fiecare din acţiunile noastre, un gând, o emoţie, un cuvânt rostit se separă de noi şi devine parte integrantă în mediul energo-informaţional global!!! Mizeria informațională otrăvește apa, acumulându-se gest cu gest în memoria sa… Ce se întâmplă dacă acest proces continuă sub presiunea creşterii numărului de emițători (oamenilor)?!?

Şi, să nu uitaţi de faptul că energiile bune vor răsplăti, energiile rele îşi vor face treaba, fără un mecanism de „anulare”, de compensare… Ne vom bucura de faptele bune, aşa cum vom trăi şi „pedeapsa” pentru faptele rele… Toate aceste trăiri…

Nu putem omite şi faptul că apa este înzestrată cu o capacitate de autopurificare, care are loc la momentul trecerii între fazele circuitului apei în natură, când se evaporă şi apoi cade sub forma ploii, sau când îngheață şi apoi se topește, scuturându-se de mizeria informațională pentru a-şi menţine structura de bază, aceea de a susține viaţa. Dar ne putem baza la nesfârşit pe asta???

Şi, aşa cum Universul a fost creat de către Absolut, de către sursa care a produs întreaga existenţă şi manifestările sale fizice şi/ sau spirituale şi noi avem, cu toții, o părticică din apa Oceanului Primordial, fiecare cuvânt al nostru fiind precum un strop de apă, un mediu al gândului, o sursă de informaţie şi cu toții trebuie să îl răsplătim pe Absolut cu Dragoste (Iubire) şi Recunoștință (Înțelegere)!!!

Atât şi nimic altceva… Nu pot exista reproşuri, revendicări de valoare personală, nimic… Atât a fost el în stare şi merită tot ceea ce este mai bun… Eventual să fie îmbunătățit de binele adus de noi, de mulţumiri şi… Nu mai reiau…

Deci, nu uitaţi!!! Şi, pentru întărirea credinței voastre în puterea voastră, în puterea manifestării, vă pot transmite că, în urma experimentelor s-a stabilit că este de ajuns 1 gram de apă structurată pentru a “reface” (schimba) aproximativ 6.000 de grame de apă destructurată… (fie că inversa este posibilă şi este mai “nasoală”, mai uşor de realizat)!!!

De asemenea, nu uitaţi că indiferenţa provoacă cel mai mare rău vieţii, ființei vii!!!

Mergând mai departe, ajungem la extensia raționamentelor noastre către efectele globale… Ceea ce facem nu ne influenţează numai pe noi…

Astfel, atât timp cât putem influenţa pe cei din jur, fie şi cei cu oarecare asemănări ale structurii apei cu noi, ar trebui să fim mai atenţi la faptul că acţiunile noastre de zi cu zi au o importanţă mai mare decât credem. Şi, de ce nu, acţiunile noastre ajung să fie legate de întreaga planetă, apoi de întregul cosmos (univers)…

Putem să trecem cu vederea faptul că apa are un rol important în procesul schimbului de informaţie, apa fiind mediul prin care întreaga natură este guvernată??? Asta ne duce la ideea că sistemul universului există ca un unic organism perfect, că toate părţile sale, incluzându-ne pe noi şi pământul nostru, sunt inseparabil legate prin linii informaționale (mici sau “fluviale”)…

De exemplu, oamenii de ştiinţă au observat structura apei în perioada eclipselor solare precum şi odată cu trecerea cometei Schumacher-Levy. S-a dovedit că, o cultură de țesut plasată în apă cu o săptămână înainte de o eclipsă solară, când aceasta era departe de a se produce, începea deja să îşi încetinească dezvoltarea…

Şi apa curată nu are numai aceste calități… De exemplu, cu cât apa este mai curată, mai naturală (deci, mai energizată) cu atât ea este mai flamabilă (a nu se înţelege inflamabilă) în sensul că apa însăşi arde, iar motivul pentru care se comportă astfel este reprezentat de însăşi structurarea acesteia…

Arderea, în termeni științifici riguroși, este un proces de oxidare în care sunt cedate căldură şi lumină. În procesul de ardere, avem oxigenul care este în mod continuu activat şi o anumită materie organică care arde în mod continuu. În cazul apei, ea arde la temperatura mediului, iar lumina emisă poate fi depistată numai prin folosirea unor aparate de măsură speciale, procesul derulându-se pe o perioadă mai mare de timp.

Ca o dovadă în acest sens vine creşterea randamentului de utilizare a motorinei la motoarele diesel prin utilizarea apei (cât mai curate, şi nu apa de canal, distilată sau altele asemenea, sintetice) în procent de până la 20%. Acest fapt este cunoscut din sec. 19, că benzina pură nu arde decât are un conținut cât de mic de apă, şi altele… Concluzia este că, pentru a arde, orice, nu contează ce, dar să aibă calitatea de a arde, este nevoie de o cantitate cât de mică de apă?!?

Să nu uităm despre tensiunea superficială a apei (despre care am iniţiat unele „elemente” când am discutat despre apa de clatare, etc). Unul din detaliile acestui comportament este reprezentat de capacitatea apei de a forma om peliculă superficială deosebit de rezistentă…

De exemplu, este evident că oamenii de ştiinţă au observat (de multă vreme) că apa, cu cât este mai curată, cu atât tensiunea superficială este mai mare şi sunt necesare eforturi mai mari pentru a-i „sparge” suprafața. Moleculele substanțelor dizolvate (în special gazele), intercalându-se printre moleculele apei, o fac mai puţin rezistentă.

O apă purificată, chiar dacă nu total (în ea va rămâne întotdeauna o anumită cantitate de molecule legate sau de impurități reprezentate de alte substanțe), posedă o rezistenţă uimitoare. Pentru a sparge o coloană de apă (purificată) cu diametrul de 2,5 cm trebuie exercitată o forţă de aproximativ 900 de kilograme. O asemenea rezistenţă este proprie unor tipuri de oțeluri.

Şi asta nu este totul… Oamenii de ştiinţă au stabilit că, pentru spargerea unei astfel de coloane cu apă pură este necesară o forţă egală cu 95 tone (atenţie, aici nu este vorba despre incompresibilitatea apei)…

Acum vine momentul să dăm răspunsul la o întrebare destul de firească: Unde este (unde pot găsi) cea mai curată apă (dar asta din punct de vedere al structurii acesteia, al minimei intervenţii energetice ce ar putea structura apa altfel decât un fel de „structură optimă”, tipică unei ape „neinfluenţate”)??

Specialiștii spun că această apă se află în Venezuela, pe o platformă naturală numită Roraima. Acolo apa se află într-o stare unică, virginală şi, conform măsurătorilor, aceasta are nivele energetice de 40.000 de ori mai ridicate decât apa potabilă la care avem acces majoritatea dintre noi (motiv pentru care specialiștii afirmă că apa “de Roraima” pare să fie cu totul altă substanță). Şi, acest tip de apă are calitatea de a activa imediat corpul uman (sau orice alt corp viu sau chiar ecosistem).

Din punctul meu de vedere mă cam îndoiesc că acest „tip” de apă este numai acolo, în Roraima. Cu siguranță sunt multe astfel de locuri, cum sunt cele „departe de civilizație”…

Apoi, să nu uităm că, toată abundența de apă de pe planeta noastră “are” doar 3% apă dulce disponibilă… Cea mai mare parte din acesta (68,7%) se găsește în ghețari și calote glaciare, 29,9% se găsește în subteran (pânze freatice, etc) și doar 1,4% se găsește în apele curgătoare, lacuri, etc…

Această rezervă de apă a fost practic neschimbată de la începuturile istoriei umanității cu toate că populația a crescut în mod constant. Dar, chiar şi aşa, ar exista suficientă apă pentru toţi oamenii dacă nu ar exista atacul poluant al civilizației umane actuale.

Descurajant?!? Cea mai curată apă este cea care o aveţi la îndemână, cu condiţia să ştiţi să o purificați, să o încărcați energetic cu rugăciunile, binecuvântarea, cuvintele bune, muzica bună, bună-dispoziţia care o aveţi “la îndemână” la momentul când vă “preparați” apa, fie şi într-un pahar, cu doar un minut înainte de a-l bea.

Dar, “aportul extern” (paharul de apă de care aminteam anterior), nu este de ajuns pentru a produce o purificare sustenabilă… Dacă vă amintiţi din posturile anterioare, în corpurile noastre există aproape numai apă… Purificați această apă cât mai des cu sentimentele pozitive, constructive cu care să vă educați să le aveţi (sau, pur şi simplu, le aveţi)!!!

Pentru a vă da un impuls, vă descriu un experiment medical. Se prelevează sânge de la un pacient cu o boală gravă de inimă. Folosind microscopul se poate observa că globulele roșii ale sângelui pacientului şi-au pierdut încărcarea (sarcina) electrică, motiv pentru care multe din acestea se găsesc aglomerate într-o formațiune denumită “rulou”.

Aceste rulouri se pot combina şi ele formând “simplastele”. Aceste simplaste sunt semnele clare de existenţă (prin asocierea lor) a bolilor de inimă, artrită şi a bolilor de plămâni, laolaltă cu multe alte stări maladive care ar putea surveni în viitor.

Aici intervine experimentul nostru. Pacientul de la care s-a recoltat proba de sânge este rugat să bea un pahar de apă “structurată”. După 12 minute se recoltează iar sânge şi, la analiza microscopică globulele roșii au devenit flotabile, alunecoase, încărcate electric recăpătându-şi calitatea de a se respinge între ele şi de a nu mai forma maladivele simplaste (rulouri/ aglomerări), mărind astfel suprafața utilă pentru transportul oxigenului şi modificând pH-ul sângelui la valorile specifice unui mediu aerob (şi nu unuia anaerob, cum era proba la anterioară)…

Astfel că doctorul în medicină Perl Laperla nu are de făcut altceva decât să constate cât de benefic este efectul unui singur pahar cu apă structurată…

În sensul celor prezentate, cele mai relevante experimente (argumente) rămân, încă, cele în care se studiază structurile moleculare ale apei “tratate” energetic cu ajutorul criogeniei (celebre fiind cele publicate de Masaru Emoto). Ele se realizează după un anumit “tratament energetic” al apei, care va fi înghețată rapid, “fotografiindu-se” astfel efectul acelei intervenţii (energii) asupra moleculelor de apă.

Astfel, apa sub efectul microundelor are o structură inelară, dezagregată şi discontinuă, sub efectul undelor radio ale unui telefon mobil are o structură disociată, moartă, inertă, sub influenţa emoțiilor de mulțumire umană are o stranie şi frumoasă structură hexagonală care prezintă pe fiecare colţ al hexagonului o cruce, interiorul fiind închis de un disc simetric amplasat, în cazul sentimentelor de scuză are aceeaşi structură dar lipsesc crucile din vârfuri iar discul central este mai mult o gaură iar dezgustul determină o structură de aglomerată cu multe muchii şi vârfuri, fără o structură anume.

Aceste experimente s-au realizat şi cu apă supusă la vibraţiile muzicii. De exemplu, muzica lui Bach formează molecule ce par reuniuni între formele de mulțumire cu cele de scuză, muzica lui Mozart formează structuri foarte asemănătoare cu cele ale reuniunii între mulțumire şi extaz, muzica lui Beethoven creează structuri de mulțumire cu mici semne de destructurare, pe când muzica heavy rock distruge şi împrăștie moleculele…

Aşa s-a descoperit şi efectul distructiv al transportului apei prin atât de utilizatele țevi de apă. Structura apei ce ajunge la un robinet obişnuit este strivită de presiunile mari necesare transportului prin țevi, de la sursă la utilizatorul final, disociată (de multe ori lipsesc părți întregi din moleculele/ structurile iniţiale caracterizate de modele clare, simetrice, plăcute la vedere), chiar dacă provine direct de la un izvor natural…

În plus, cei care au sisteme de încălzire prin podea sau cei care au aerisit calorifere au putut observa şi fără instrumentele științei că apa din aceste sisteme este devitalizată şi putredă… Efectul… Hmmm… Țineți-vă bine! Cu cât este mai destructurată, mai devitalizată această apă, cu atât va fi mai mare efectul acesteia de absorbţie de energie „vie” (fără un “sens” anume, cu referire la “energie bună” sau “energie rea”) a tot ceea ce se află în apropierea sau contactul lor (oameni, animale, plante)…

Ei bine, să începem cu… Povești!

Iată una preluată din poveşti demult nepovestite… Se spune că Soarele, principiul masculin, îşi căuta iubirea. Şi după scurt timp el întâlni pe al treilea pământ o minunată fată pe nume Apa, principiul feminin, fertil. Şi dragostea lui arzătoare se pogorî asupra fetei dându-i căldură până ce, din marea lor iubire se născu Viaţa, principiul divin. Şi de atunci, împreună, ei avură grijă la puiul lor Viaţa să crească, să cunoască şi să devină mândrul simbol al dragostei lor…

O altă poveste ar fi că, știința modernă susține că structura din corpul fiecărei fiinţe umane este identică cu structura apei din locul în care s-a născut aceasta. Din materialul anterior este evident că, la niveluri celulare, apa va avea structuri clar orientate spre constantele respectivului loc de naştere, creştere şi, de ce nu, dezvoltare.

Evident că nu este un detaliu nesemnificativ. Ar trebui aici să reamintesc de faptul că, de exemplu, psihologia, în aproape orice analiză de evaluare, diagnostic, prognostic, etc pornește de la nivelul copilăriei, de la acel moment al bazei dezvoltării organismului uman, minţii umane şi, de ce nu, a tot ceea ce mai poate fi corelat la acestea?!?

Aşadar este evidentă conexiunea noastră interioară cu locul naşterii noastre, care se va menţine pe tot parcursul vieţii. Iar aceasta înseamnă că, conceptul de patrie nu are numai un înţeles poetic elevat ci şi un conținut fizic foarte specific. Apa nu este aceeaşi nicăieri în lume, ea fiind specifică fiecărui loc material în parte, fiecărui loc energetic în parte. Făcându-şi loc către suprafață printre minerale şi minereuri, apa asimilează vibraţiile “întâlnite” şi informaţii despre caracteristicile sale biologice şi energetice specifice.

Apoi, pe întreg “parcursul” vieţii noastre, apa din noi şi din jurul nostru începe să acumuleze informaţie, să o adapteze, să o prelucreze, etc. Deci, suma sentimentelor noastre de-a lungul timpului determină structura apei din noi şi, nu în ultimul rând, a apei din trupurile celor din jurul nostru.

Acest lucru este confirmat de mai multe experimente științifice. Unul dintre el, simplu, este reprezentat de folosirea a două pahare în care se “pune” o cantitate egală de apă. Apoi, unul din pahare este expus influențelor exterioare, indiferent de felul acestora, care să modifice structura iniţială a apei. Apoi, paharul expus este poziţionat lângă cel “martor” şi este lăsat pentru o anumită perioadă de timp şi la o anumită distanţă (nu neapărat în contact direct). Ce credeţi că veţi observa?

Apa din proba martor îşi va modifica structura după structura celei expuse, într-un fel de adaptare tip ”omogenizare” (şi experimentele au confirmat că mărirea distanței nu face altceva decât să mărească intervalul de timp în care se produce “adaptarea” probei martor la structura probei expuse).

“Alipind” aceste acumulări informaționale la comunicarea la distanţă, iată de ce persoanele înrudite sau care au petrecut un anumit timp împreună, care sunt motivate de acelaşi ţel, de aceleaşi sentimente puternice sunt capabile să comunice la distanţă (este foarte important acest detaliu).

Totul se bazează pe schimbul de energii subtile între “apele” cu aceeaşi structură, care s-au aflat în “armonie” pentru o perioadă de timp (puteţi extinde termenul „apele” la „corpurile”/ „trupurile” persoanelor respective, deoarece peste 70% din trupurile noastre este apă)… Experimentele sunt confirmate inclusiv atunci când două persoane sunt poziționate la mii de kilometri una de cealaltă şi ele ajung să se sincronizeze în anumite activităţi până la nivelul sincronizării pulsului şi al respiraţiei.

În acest sens este cunoscută povestea unui cioban (fermier) sărac, pe nume Ganz, din sătucul Enengen, ținutul Hessen. Acesta era un orfan care nu îşi amintea nici de locurile unde s-a născut, nici măcar de părinţii săi. El a pornit, la sfârşitul toamnei anului 1632, spre sudul Italiei pentru a căuta un loc mai bun de pășunat…

Drumul său trecea prin orașul Walschudt pe Rin, eparhia Kostanz, loc unde a început să simtă că aceste locuri îi sunt cunoscute, fiind legate în mod direct de el. Mergând, ghidat de sentimentele sale, el a ajuns într-o dumbravă unde a găsit un izvor din care a băut.

Cu mulţi ani mai târziu, el va povesti nepoților săi despre cum apa i-a restituit memoria, astfel încât a putut recunoaşte acele locuri, pe tatăl şi mama sa, precum şi casa în care se născuse.

După ce am parcurs împreună toate materialele despre apă (de până acum), care ar putea fi concluzia acestui fapt? Nu cumva structura apei din organismul său a fost activată de energiile subtile prezente în apa izvorului de unde a băut? Sau, oare nu putem merge mai departe de atât, apa izvorului transmiţând elementele necesare refacerii structurii moleculare a apei din trupul lui Ganz, refăcând toate elementele “de memorie” pierdute prin nefolosirea lor?

Alte povești îmi sugerează să vă descriu unele “incidente” interesante legate de apă şi manifestările ei sub influenţa energiilor (bune sau rele)… Incidente în care nu se poate lua în calcul compoziția chimică a mixului realizat de apă cu alte substanțe chimice ci, în mod special, doar structura acesteia (dovedind că structura este mult mai importantă decât compoziția).

Cel mai vechi şi mai cunoscut caz de colaborare energetică (informațională) cu apa este cel al lui Iisus care a transformat apa în vin.

Apoi este cazul abatelui Karl Gastinsis, care, conform cronicilor, în anul 1472 a fost arestat în baza unor denunțuri false şi interogat cu privire la probabilitatea ca el să fi generat o stare maladivă unei doamne din înalta societate. Pe când era ţinut în temniță, abatelui i se dădea în fiecare zi doar o coajă de pâine mucegăită şi o cană cu apă murdară şi clocită.

După 40 de zile, şeful închisorii a constatat că abatele nu numai că nu era slăbit dar părea că dobândise sănătate şi putere, lucru care nu a făcut decât să servească inchizitorilor ca probă că abatele avea legături cu forțele întunericului. Sub tortura ce a urmat, părintele a recunoscut că recitase o rugăciune asupra apei stricate care îi fusese dată, mulțumindu-i-i lui Dumnezeu pentru încercările ce îi fuseseră date. După aceasta, apa dobândea un gust bun, devenind proaspătă şi limpede.

În iarna anului 1881, velierul “Lara” naviga pe o rută între Liverpool şi San Francisco, traversând oceanul Atlantic şi, în a treia zi de voiaj, a izbucnit un incendiu la bord scufundând nava. Printre supraviețuitori s-a aflat şi căpitanul acestei nave, Neil Carrey, care povestește… Rezervele de apă din barca de salvare s-au epuizat rapid iar echipajul a început să fie chinuit de sete.

După 3 săptămâni de derivă pe mare au reuşit să ajungă la țărm. Aici, căpitanul a povestit cum au reuşit să supraviețuiască. Toţi membrii echipajului visau apă dulce sau îşi imaginau că în jurul bărcii de salvare nu este apă de mare ci apă dulce, aceasta schimbându-şi culoarea din albastru marin în tenta verzuie a apei dulci. Această colaborare energetică a transformat apa cu adevărat, dovadă că pe toată perioada derivei toţi marinarii au consumat acea apă simţind gustul şi calităţile apei dulci si… au supraviețuit.

Unul din cazurile celebre se desfăşoară în 1956 în Asia de Sud-Est într-un laborator militar secret unde se discutau “elementele” necesare de cercetare şi dezvoltare de arme de distrugere în masă (în special de arme bacteriologice). La momentul incidentului, cei prezenţi discutau, într-o şedinţă deosebit de lungă, despre ce proprietăți ar trebui să aibă o armă bacteriologică de distrugere în masă.

La un moment dat, toţi participanţii decid să întrerupă şedinţa deoarece toţi acuzau simptome de intoxicație alimentară severă şi… pleacă la spital (nu la cel de psihiatrie, unde ar fi trebuit)… Cum militarii sunt, prin definiţie paranoici, au pornit o anchetă pentru a determina care a fost cauza şi, eventual, să ciuruie vinovatul…

Dar, rezultatul anchetei nu a putut fi altul decât, … Pe toată perioada ședinței, cei care participaseră la ea nu consumaseră nimic altceva decât apă… Şi orice test au efectuat cu resturile de apă rămase după acea şedinţă nu au depistat nici o substanță suplimentară, cu toate că, ancheta a concluzionat: otrăvire cauzată de apa obişnuită…

Cazuri asemănătoare au fost semnalate de diverși cercetători, istorici, etc. Un caz “simpatic” este cel al unei crame celebre. Unul din maiștrii care coordonau producţia, stocarea, etc. de vinuri de calitate a ieşit la pensie. În loc a fost angajat un alt maistru, mult mai bun şi mai renumit decât cel care plecase şi, din acel moment, secțiunea de care răspundea el nu mai producea vin bun…

S-au aplicat tot felul de procedee de eliminare a problemelor care făceau ca vinul să fie ori poșircă, ori oțet şi…. nimic… Atunci s-a apelat la celebrul Lazarev care a găsit problema… Respectivul maistru se afla sub stresul acomodării la noul loc de muncă şi au fost necesare mai multe şedinţe, mai mult sau mai puţin spirituale, dar legate de rezolvarea conflictului său, până să înceapă iar să curgă vinul de calitate (ulterior, am citit chiar într-o carte a lui Lazarev că respectivului maistru i s-a schimbat locul de muncă pentru ca vinul să fie iar vin, şi nu poșircă)…

S-a mers până într-acolo încât s-a determinat tehnologia modernă poate structura apa în mod artificial. Testând apa structurată într-un anume fel prin alimentarea (cu astfel de apă) în condiţii de laborator a unor semințe de soia, s-a stabilit că acestea emiteau de 6 ori mai multă radiație fotonică decât atunci când s-a folosit apă obişnuită (netratată).

Astfel, folosirea apei structurate determină o creştere şi o coacere mai rapidă a legumelor şi mărește de mai multe ori cantitatea de microelemente şi proteine vegetale folositoare în alimentație. Experimentele au determinat că este nevoie cantitativ cu până la 20% mai puţină apă pentru irigare atunci când se foloseşte apa structurată, aproape eliminându-se inclusiv necesitatea de a utiliza substanțe fertilizatoare (în sol sau apă)…

Şi, ca să finaliză acest post (cu toate că pot afirma că nici nu am început bine să vorbim despre apă) vă propun să urmăriți, eventual să repetați, următorul experiment al dr. Emoto Masaru…

Luați trei pahare, mai încăpătoare şi puneți în fiecare din ele o mână de orez (pentru obiectivitatea rezultatului vă recomand să fie cantități cât mai egale). Apoi, în fiecare din ele, turnați apă (indicat să fie plată, din sticlele care se laudă cu sursa naturală a conținutului) până ce se acoperă orezul existent în acestea.

Acum vine partea mai grea… Urmează o perioadă de 3 luni în care, în fiecare zi, să vă așezați în fata primului pahar şi să îi mulțumiți pentru ceva pozitiv anume (eventual etichetați paharele ca să nu încurcați mesajele…)… Apoi vă așezați în faţa celui de-al doilea pahar şi îi lăsaţi mesaje de genul “Eşti un idiot!”, “Eşti un prost!”, “Eşti o ruşine!”… Şi, la urmă, în faţa celui de-ai treilea pahar faceţi “Stânga-mprejur!” ignorându-l…

După trecerea acestor trei luni veţi avea stupoarea să constatați că orezul din primul pahar fermentează şi împrăștie o aromă plăcută şi puternică, în al doilea pahar orezul s-a înnegrit iar în al treilea pahar, cel ignorat, orezul deja putrezește…

Ignoranța „ucide” mai eficient ca ura, dragostea este utilă oriunde. Cert este că un sentiment dă o reacție, ignoranța „ucide”.

Se pare că Einstein spunea odată: “Aş vrea să ştiu ce gândeşte El (adică Dumnezeu)! Restul este detaliu.”.

Plecând de la această idee, istoria umană consemnează percepţiile „timpului” având ca punct de plecare apa… Pentru toate popoarele, pentru a sta în faţa unei zeități, omul trebuie să fie curat.

Astfel, în toate religiile lumii apa devine un intermediar care unește omul cu Creatorul (cu zeitatea vizată). Evreii realizează abluțiuni în ritualul „micwass”, pentru musulmani abluțiunea este necesară înaintea fiecărei rugăciuni, în religia creștină botezul ţine de purificarea realizată cu apă (botezul realizat Ioan, taina botezului preluată în bisericile creștine — este cunoscut faptul că, energia divină, care în limbajul bisericesc este denumită Grație se pogoară astfel asupra ființei)…

Apoi, fără a mai considera apa ca fiind un fel de element de legătură cu zeitățile, mai ales la popoarele care prețuiesc valoarea apei, fie şi din cauza puținătății sau lipsei ei, ea este un fel de garanţie a comportamentului normal, a normalității… Şi, chiar mai mult de atât… Dar totul se pierde încetul cu încetul…

Şi asta, deoarece totul pare a fi „încadrat” într-o epocă a haosului. Haosul descrie o stare de confuzie, caracteristică materiei dezorganizate care a existat înainte de structurarea primară a Universului. Simplul fapt de a ne urma cursul vieţii ne face să ne descoperim istoviți şi obosiți.

Media ne bombardează cu informaţii iar la locul de muncă ne confruntăm constant cu probleme şi neînțelegeri şi nu numai acolo. Sursele problemelor noastre par numeroase şi copleşitoare. Este foarte probabil ca acesta să fie un fapt al vieţii indiferent de locul din lume în care mergem.

Această planetă micuță a noastră este mult prea stăpânită de conflicte de tot felul (economice, neînțelegeri familiale, prejudecăți etnice, războaie „de putere” sau religioase), prejudicii aduse mediului înconjurător şi multe, multe ale categorii de probleme inimaginabil. În plus, toate ştirile rele despre oameni aflați în suferinţă, oameni cărora suferinţa le face plăcere, despre oameni care devin mai bogaţi sau mai săraci, despre asupriți şi asupritori, ajung la noi în câteva secunde din cealaltă parte a globului.

Şi asta pe fondul faptului că lumea devine tot mai nepăsătoare şi mai dezbinată ca niciodată, iar Pământul se transformă într-un loc în care supravieţuirea este şi mai dificilă. Suntem deja înfundați până la gât în haos, iar problemele din lume par să se adâncească neîncetat.

De ce se întâmplă toate acestea? Hai să dăm, totuşi, un răspuns la întrebarea de mai sus! Este evident că se doreşte menţinerea în acest haos. Faptul că apa ne demonstrează că cea mai pură şi mai apropiată vibraţie de ceea ce s-ar putea numi Dumnezeu este „dragoste-recunoştinţă” nu trebuie cunoscut deoarece, astfel, nu ar mai exista haos. „Cui îi trebuie acest haos?” nu este subiectul acestor rânduri.

Cert este că, ea, apa, ne învaţă că singurele valori reale sunt iubirea şi recunoştinţa, elementele care structurează/ reprezintă cel mai bine esenţa vieţii.

În urma studiilor fizicienei Lisa Randall de la Universitatea Harvard, care a încercat să demonstreze existenţa unei dimensiuni superioare, tot mai mulţi oameni au început să numească „Împărăția lui Dumnezeu” ca fiind această a cincea dimensiune (următoarea faţă de cea în care se pare să existăm acum). Ea conține informaţii invizibile pentru noi şi se spune despre ea că influenţează în mare măsură lumea în care trăim.

Se sugerează aproape direct existenţa unui creator, a unei „puteri” inimaginabil de mari, prezentă oriunde şi în toate, necunoscută de ştiinţă dar demonstrabilă arhigeneral. Şi, deseori, se foloseşte cuvântul „Dumnezeu” (sau omologul Lui în diversele credinţe).

În mod evident, Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochi şi nu vor putea şti niciodată cu precizie cum a creat totul, implicit viaţa. Acest lucru nu este negat şi nu elimină că Fiinţa Divină nu există, ba, dimpotrivă, cu cât se analizează acest lucru mai mult, cu atât mai uşor ne vine să credem într-un creator divin care a conceput această lume perfect echilibrată.

În cadrul acestui proces, Soarele a fost creat pentru a asigura o sursă continuă de energie capabilă să susţină viaţa, această energie fiind transmisă planetei noastre sub formă de vibraţii… Luna, „carne din carnea pământului” a fost „creată” pentru a girostabiliza pământul şi pentru a crea ritmurile zilei şi ale nopții, stabilizând manifestările vibrațiilor cosmice… Şi, apoi, apa a ajuns pe pământ şi a început să înmagazineze şi să utilizeze toate vibraţiile necesare apariţiei vieţii.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, aceste vibraţii se manifestă sub forma unor combinații diferite de sunete. Caracterul chinezesc pentru „sunet” este o combinație a caracterelor pentru „soare” şi „susţinere”, fapt care ar putea exprima tocmai cele afirmate mai sus. Energia luminii apare atunci când mai multe vibraţii diferite coexistă în armonie, aceasta fiind energia care a participat la creația a tot ceea ce există pe pământ.

Imaginați-vă că sunteţi Dumnezeu sau un mesager divin ce vrea să comunice „mersul lucrurilor” principalelor personaje „scriitoare” ale bibliei. Cum să explice el faptul că tot Universul, toată manifestarea nu este altceva decât vibraţie. Să arate undele dintr-un lac (sau analogii ale lor cum ar fi undele radio, etc.) sau să realizeze o analogie cu vibraţia aerului ce apare la pronunțarea unui cuvânt?

Cred că sunteţi de acord că cel mai „la îndemână” ar fi fost cuvântul. Undele ce apar pe un lac permit doar un transfer simplu de energie pe când un cuvânt transmite un transfer multiplu de energie (în esenţă acesta fiind o combinație de sunete, de vibraţii). De aceea, oamenii din vechime au numit „cuvinte” vibraţiile care permit transferul de energie.

De aici apare „răspunsul” din Biblie, mai exact la începutul Evangheliei după Ioan: „La început a fost cuvântul, iar Cuvântul era de la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul.” Deci, la început a fost vibraţia sau, cu alte cuvinte, Dumnezeu se foloseşte de vibraţie pentru a crea totul, inclusiv viaţa (Dumnezeu şi-a transmis vibraţia pământului şi a creat această lume minunată).

Şi, după cum spuneam, nu este vorba despre o religie anume, creștinii nefiind singurii care pun accentul pe rolul „Cuvântului” ca sursă a creaţiei.

Spre exemplu, budiștii vorbesc de „mantre”, unul sau mai multe cuvinte care au puterea de a manifesta puterea divină/ sacră, manifestările acesteia.

În Islam, Coranul afirmă că frazele şi cuvintele sale sunt absolute, asemenea chiar şi literelor utilizate la scriere.

Forţa scrisului şi cuvântului este subliniată la majoritatea culturilor antice de oriunde în lume, cel mai cunoscut exemplu fiind cel al druizilor (scrisul fiind permis numai anumitor persoane şi anumitor circumstanțe), dar şi alte tradiții cum ar fi cele celtice, germanice, cele de pe teritoriul sălbatic al Africii, etc.

În sfârşit, în hinduism, cuvântul sanscrit „om” este considerat a fi expresia adevărului universal, iar în tradițiile asiatice cel mai bun exemplu este reprezentat de șintoismul japonez amintind de „kotodama”, puterea spirituală care rezidă din cuvinte (şi care justifică eficacitatea rugăciunilor).

Mergând mai departe, tot ce s-a născut în această lume se datorează vibraţiei, de unde putem trage concluzia că orice creație are la bază o anumită frecvență. Cu alte cuvinte, ea vibrează într-un anume fel. De bună seamă, aceste vibraţii minuscule (hado) nu sunt vizibile dar ele pot fi simțite uneori cu ajutorul simţurilor. De aceea, puţini oameni sunt capabili să creadă că toate lucrurile care îi înconjoară, inclusiv zidul din faţa lor, biroul la care stau şi chiar propriul lor corp, se află într-o stare de vibraţie continuă.

Şi, totuşi, în cercurile științifice (mai ales la cei care au „depăşit” barierele fizicii newtoniene şi au intrat în „lumea” fizicii cuantice) ideea că materia este, de fapt, manifestare energetică, că la nivelul subatomic al particulelor elementare totul vibrează, este deja unanim acceptată.

Aceste vibraţii sunt măsurate în hertzi (Hz). Şi, orice frecvență poate fi ilustrată de gama celor şapte sunete: do, re, mi, fa sol, la, si. Simplitatea acestui model este surprinzătoare, dar el poate reprezenta tot ceea ce există în universul nostru.

Iată cum putem categorisi noi numărul infinit de vibraţii în cele şapte categorii diferite: cheile unui pian oscilează de la octava cea mai de jos la octava cea mai de sus. În mod similar, cele şapte sunete se repetă de la o octavă la alta, putând exprima nenumărate sunete.

Practic, tot ceea ce există poate fi reprezentat în această manieră, de la cele mai joase la cele mai înalte frecvențe. Indiferent de cât de diferite sunt frecvențele de vibraţie, atât timp cât reprezintă acelaşi sunet, ele rezonează între ele. Acest sistem minunat este universal şi a fost creat, cu certitudine, el fiind numit „principiul rezonanței” („legea rezonanței”).

Fenomenul rezonanței poate fi explicat cu ajutorul diapazonului (instrument utilizat în special pentru acordarea instrumentelor muzicale, sau pentru „sugerarea” unei note muzicale la orele de muzică — ori de câte ori este lovit, un diapazon „scoate” o tonalitate muzicală precisă).

Pentru a explica rezonanța sunt necesare două diapazoane, de exemplu acordate la frecvența notei „la” (440 Hz), ce vor fi lovite unul de celălalt. Se va constata „emisia” notei „la” de către ambele diapazoane, într-o rezonanţă plăcută (ori de câte ori două sau mai multe sunete se influenţează reciproc ca urmare a rezonanței lor comune, vorbim de un fenomen de rezonanţă), ce pare să se alimenteze şi să se influenţeze reciproc.

În continuare se va folosi un diapazon de 440 Hz şi altul de 880 sau 220 Hz (sau alt multiplu sau submultiplu al lui 440, fiind vorba doar despre urcarea sau coborârea cu una sau mai multe octave, din punct de vedere al sunetului) pentru a constata acelaşi fenomen de rezonanţă şi de alimentare reciprocă (a diapazoanelor) cu energie vibraţională.

Fenomenul rezonanței indică o combinație a unor vibraţii armonioase, în timp ce absența rezonanței indică o combinație de vibraţii care nu se „înţeleg” reciproc, o disonanță, o lipsă a armoniei, a rezonanței. Deci, atât timp cât vibraţiile rezonează unele cu altele, lucrurile exterioare vor continua să se armonizeze reciproc, indiferent de diferențele dintre vibraţiile lor.

Dacă vom folosi diapazonul de 440 Hz împreună cu unul de 442 Hz şi vom lovi unul din ele vom sesiza că al doilea diapazon intră în rezonanţă dar scoate un sunet foarte slab. Dacă vom lovi ambele diapazoane în acelaşi timp ele vor da naştere unui sunet combinat cât se poate de urât şi dizarmonios. În mod evident avem de a face cu o disonanță, adică cu o energie distructivă, putându-se afirma că avem de a face cu inversul creaţiei.

Deci, armonia se „naşte” prin interacţiunea a cel puţin două elemente vibraţionale „corelate”. Şi cum noi percepem lumea ca fiind alcătuită din obiecte materiale, rezultă în mod direct că nimic nu se poate materializa fără existenţa a două energii în armonie şi, aşa cum s-a dovedit din toate punctele de vedere, cea mai clară armonie este cea a elementelor aflate într-un echilibru polar opus, cum ar fi de exemplu una pozitivă (plus) şi una negativă (minus).

Printre exemplele cele mai cunoscute se numără ziua şi noaptea, yin şi yang sau femininul şi masculinul. Fără aceste două energii polare, nimic nu poate exista. Una dintre ele este o energie pozitivă sau emisivă (iubire/ dragoste), iar cealaltă este negativă sau receptivă (recunoştinţă/ înţelegere).

Mergând mai departe, să ne gândim puţin la corpurile noastre (dacă nu şi la tot ceea ce ne înconjoară) — principiul funcționează inclusiv în cazul oamenilor. La fel ca la orice altceva viu, celulele noastre se află într-o stare de vibraţie, iar inimile noastre bat de-a lungul întregii noastre vieţi. Când aceste vibraţii se opresc, corpul moare, rămânând doar vibraţia simplă a materiei din care este „construit” acesta.

De exemplu, nu întâmplător, caracterul chinezesc pentru viaţă este aproape identic cu cel pentru cuvântul puls, bătaia inimii este asociată invariabil cu viaţa, ş.a. Acest lucru ilustrează faptul că viaţa înseamnă înainte de toate vibraţie (bătăi ale inimii). Şi acest vibraţii nu ar putea fi susţinute fără ajutorul altor vibraţii similare. Ce s-ar întâmpla dacă am înceta să respirăm, să mâncăm, să bem? Sistemul nostru circulator transportă energia şi substanţele nutritive către toate celulele.

Cu ajutorul apei (şi al celorlalte fluide corporale), hrana şi oxigenul pot ajunge la toate celulele noastre. Putem vorbi astfel despre un fenomen de rezonanţă care se petrece între substanţele pe care le ingerăm şi organele interne care ne mențin în viaţă. Deci, totul trebuie să fie în rezonanţă pentru „a funcţiona aşa cum trebuie”. ŞI apa este principalul „intermediar”…

Mai mult, este foarte interesant faptul că oamenii (ca şi celelalte vieţuitoare, inclusiv ca şi materia) pot face schimb liber între vibraţiile lor. Deci, se ajunge rapid la concluzia că totul trebuie să se afle în rezonanţă (măcar pentru un punct de referinţă, oricât de limitat dimensional este acesta).

Credeţi că nu este adevărat?!? Datorită emoțiilor noastre, noi ne aflăm într-un schimb permanent de vibraţii, chiar dacă nu ne dăm seama întotdeauna de acest lucru. Atunci când ne aflăm în prezenţa unei persoane cu aceeaşi vibraţie ca şi noi, noi ne simţim imediat regenerați şi dinamizați.

În schimb, dacă ne aflăm în compania unei persoane cu care nu rezonăm (chiar şi o persoană total necunoscută, cu care avem tangenţă pentru prima dată în viaţa noastră), conversația cu acesta decurge greoi sau se aprinde prea tare, putând conduce cu ușurință la ceartă şi la conflict. Imposibil să nu fi „perceput” de-a lungul vieţii Dumneavoastră similitudini de gânduri cu alte persoane, să nu fi avut aversiuni spontane pe alte persoane, să nu fi avut presentimente de orice fel şi aceste să se adeverească, şi altele asemenea.

Şi, dacă devenim conştienţi de acest dar, în funcţie de maniera în care îl folosim, noi putem avansa în evoluţia speciei, dar şi a planetei (in extenso, a universului), fie către o creație mai laborioasă, fie către distrugere. Dacă optăm pentru a rezona în mod armonios cu restul lumii, planeta noastră va continua să susţină viaţa.

Dacă nu vom face altceva decât să ne urmăm propriile dorințe egoiste, mediul înconjurător va continua să se degradeze, conflictele vor continua să escaladeze, diferențele care există între diferitele clase sociale vor continua să se adâncească şi aşa mai departe.

Soluţia ar fi destul de simplă, dacă dăm atenţie cercetărilor legate de apă. Cea mai mare influenţă pozitivă asupra apei o au vibraţiile legate de cele „două energii secrete”: cea a iubirii şi cea a recunoştinţei. Formula chimică a apei (H2O) ne oferă un indiciu referitor la raportul dintre cele două energii.

Dacă vom considera oxigenul ca simbolizând iubirea şi hidrogenul ca simbolizând recunoştinţa, vom deduce rapid că ele nu se află în armonie dacă există un raport de 1:1, ci numai atunci când recunoştinţa este dublă faţă de iubire. Aşadar, echilibrul perfect între iubire şi recunoştinţă este 1:2.

Voi detaliu într-un mic exemplu pentru a înţelege despre ce este vorba. Avem un el şi o ea care se întâlnesc. El are un anume comportament care o face pe ea să rezoneze cu el, îi acceptă comportamentul şi se simte fericită ca rezultat al acestuia, însemnând că el a reuşit să îi ofere ei iubirea (vibraţia iubirii).

Această vibraţie se transformă în inima ei în recunoştinţă şi aceasta i-o va înapoia lui imediat sau cu prima ocazie. De aceea el se va simţi întotdeauna plin de energie, întrucât se încarcă cu vibraţiile transmise de ea.

Dar, dacă recunoştinţa ei ar fi egală cu iubirea oferită de el, ciclul energetic s-ar bloca imediat, totul devenind o mică aventură/ întâlnire sau altele asemenea. Dar, dacă apare şi cealaltă „jumătate” vibraţională a recunoştinţei, apare acel echilibru de care vorbeam, cel care va atrage continuitatea relaţiei şi intrarea în cercul vibraţional al continuității (recunoştinţa ei devine gest de iubire/ vibraţie emisivă care va atrage recunoştinţa/ vibraţie receptivă lui plus suplimentul de recunoştinţă care devine iubire dăruită de el către ea şi, tot aşa).

Și chestia asta cu „recunoștința” nu am subliniat-o aiurea. Ea este necesar să se manifeste în comportamentul nostru față de apă, față de tot ceea ce este „viu” și, nu în ultimul rând, față de „Creator”.

Cel puțin, în ceea ce ne privește pe noi, imaginați-vă care ar putea fi implicațiile în cazul legăturii dintre ADN şi apă, asupra influențelor pe care le poate avea apa şi structurile sale purtătoare de informaţie asupra acestuia.

Această „deducție” poate fi alăturată unor descoperiri care afirmă că, conştiinţa noastră ar putea fi totuna cu ADN-ul. Astfel, ADN-ul „original” ar fi plin de informaţii primite direct de la Creator (sau creatorii noştri) şi acesta este direct legat de apă.

Această afirmaţie este făcută de dr. L.H. Lorenzen care susține că ADN-ul are în structura sa de dublu-elice apă, structură care, în baza celor prezentate în postările anterioare, are capacitatea de a se reface şi adapta permanent în funcţie de informaţiile primite de la mediu, de undele electromagnetice la care are „acces”.

Deci, orice s-ar întâmpla, ADN-ul este păstrat la un nivel de minimă siguranţă în ceea ce priveşte o structură de bază, funcțională, cu ajutorul apei. Dr. Hikaru Deguchi a efectuat cercetări în acest sens şi descoperirile sale pot fi asociate cu activarea ADN-ului uman. Evident, evoluţia individului cu ADN-ul iniţial va însemna şi o evoluţie constantă a ADN-ului, prin rescriere sau completare a elementelor adaptative, care, de ce nu, sunt favorizate de un fel de substrat „de structură” al apei ce există la acest nivel.

Aşa se ajunge la ideea uşor de dedus a faptului că apa poate fi oglinda sufletului sau, cel puţin, un fel de interfață, de mediu de transmisie optim între manifestarea în materie, trupul, şi manifestarea în energie, sufletul.

Deguchi susține că sufletul oricărui om cuprinde patru atribute: curaj, iubire, familiaritate şi cunoaştere şi pentru a afla care este adevărata noastră menire în viaţă, noi trebuie să înţelegem mai întâi care este principala caracteristică pe care o manifestăm.

Şi, această menire este determinată în egală măsură de trăsăturile genetice moștenite de la părinţii noştri şi de cele ale sinelui nostru real. Ori, în condiţiile în care cercetătorii sunt pe deplin de acord că ADN-ul nostru este utilizat într-o infimă măsură (între 3–5%) este destul de clar că apa este cea care ajută la gestionarea „părţii ascunse” cu o eventuală legătură cu ceva divin, spiritual, mai presus de cunoaşterea noastră. Şi, unica legătură reală este cea realizată de iubire şi recunoştinţă, inclusiv înţelegere.

Deci, activarea celor 97 procente latente ale ADN-ului nostru este singura modalitate de a ne reconecta cu Dumnezeu şi de a ne redescoperi puterea ascunsă din subconștientul nostru, lucru posibil dacă vom accesa înţelegerea şi dacă vom trăi în iubire şi recunoştinţă.

Dar, care sunt indiciile care ne confirmă activarea ADN-ului? Ori de câte ori ne simţim profund impresionați, emoționați, când simţim fiori electrici care emană din sufletul nostru şi ne trec prin tot corpul. Această reacţie fizică misterioasă nu are nimic de a face cu mintea conştientă (care nu face de regulă decât să blocheze acest proces de manifestare a emoțiilor noastre reale). Pentru mulţi cunoscători, aceşti fiori sunt semnul că ceea ce li se spune este adevărat, că transmite un adevăr sau determină o reacţie la adevăr. De ce reacţionează trupul nostru aşa, mai ales pielea? Ei bine, din cauza apei care o conținem, care adoră orice vibraţie armonioasă, frumoasă şi adevărată.

Dacă fiorii reprezintă indicii ale trezirii ADN-ului nostru, sincronicităţile (coincidențele semnificative) trebuie să fie cu siguranţă indicii provenite dintr-o dimensiune superioară (cu care apa realizează uşor legătura, după cum am prezentat anterior), atât timp cât nu există alte surse identificabile.

Dar, înainte de ele trebuie să ne orientăm puţin atenţia asupra faptului că existenţa înseamnă vibraţie (idee ce o voi relua mai târziu, în postări viitoare). Întregul univers se află într-o stare de vibraţie şi fiecare atom are propria sa frecvență, inclusiv structurile ce rezultă din „comasarea” atomilor. Este un principiu fundamental demonstrat de fizica cuantică: totul este energie în stare de vibraţie…

Să ne închipuim acum că ne-am reduce trupul la nivelul unui atom şi am porni într-o explorare pentru a descoperi secretele universului reprezentat de fiinţa umană.

Prima percepţie evidentă va fi că totul este format din atomi, că nimic nu este masă solidă şi totul se află într-o stare de mişcare şi vibraţie la o viteză incredibilă. Deci, vechile principii ale sutrei budiste a Înțelepciunii şi a Inimii, „Tot ce poate fi văzut nu are formă, iar ce nu poate fi văzut are formă” începe să capete sens. Astfel, ochii noştri pot vedea obiecte însă nu pot vedea vibraţii.

Pentru a înţelege asta, imaginați-vă (de fapt amintiţi-vă) că stați de vorbă cu cineva într-o cameră, iar atmosfera este caldă şi prietenoasă, deschisă. Apoi, o altă persoană intră în cameră şi, chiar din clipa percepţiei acesteia observați o schimbare în atmosferă, spaţiul devenind închis, întunecat şi rece. Privești chipul noului venit şi vezi o expresie posomorâtă şi umerii încovoiați, vezi pe cineva care arată ca şi cum viaţa l-ar fi extenuat, pur şi simplu. Chiar nu aţi observat niciodată aşa ceva?!?

Deci, şi ființele umane se află într-o stare de vibraţie, unică fiecărui individ. Unii au vibraţia tristeții, alţii pe cea a depresiei, dar unii au vibraţia fericirii, a bucuriei, ş.a.m.d. Dacă vă amintiţi că apa înregistrează aceste vibraţii în adevărate structuri informaționale nu vă imaginați că restul materiei ar proceda altfel! Diferă numai „procentul” de informaţie ce este înregistrat care, cu siguranţă, nu este niciodată zero.

Deci, prin extensie, acest principiu se aplică şi obiectelor şi locurilor. De exemplu, există locuri unde au loc frecvent accidente, locaţii unde afacerile au succes şi locaţii care produc fericire. La fel, cu siguranţă, aţi auzit de bijuterii care aduc nenorocire posesorilor succesivi.

Având în vedere faptul că aţi acceptat ca reale, fie şi posibile, astfel de manifestări, ce mare greutate este să extindem acest lucru şi asupra ADN-ului, sau oricărui lucru. Ce mare greutate este să deducem că vibraţiile modifică orice?

Pentru o mai clară exemplificare, gândiţi-vă la faptul că oamenilor din întreaga lume le face plăcere să se întâlnească şi să sărbătorească împreună. Când oamenii se adună, purtând haine deosebite, cântând şi dansând, rezultatul este că vibraţiile negative înregistrate, care stagnează în oameni, sunt risipite şi se creează vibraţii ale fericirii.

Este drept că aceste vibraţii par să se risipească după acea întâlnire dar, recunoaşte-ţi că există o oarecare inerţie. Funcţie de intensitatea evenimentului, vibraţiile pozitive vor persista o perioadă mai lungă sau mai scurtă, totul fiind în directă relaţii cu suma vibrațiilor negative ce există în viaţa noastră de zi cu zi la care ne-am întors.

Şi, dacă efectul vibrațiilor pozitive va continua, evident vom fi din ce în ce mai pozitivi, indiferent de impactul vieţii la care suntem expuși. De ce? Repetiția unor vibraţii pozitive schimbă ponderea generală a structurilor informative de la nivelul apei (fie şi de la restul).

Dar, mai intervine ceva. După cum veţi am mai subliniat în materialele mele (în special la placebo), orice eveniment repetitiv, considerat de importanţă sau nu (nu există „diferență”, o evaluare în sens bun sau rău, ci doar adaptare) va solicita organismului nostru adaptarea la aşa ceva.

Şi, ghiciți unde se înregistrează asta, din punct de vedere organic, şi nu doar al apei?!? Sper că aţi ghicit, în ADN. Pare incredibil dar citiți ceea ce va urma. Deci, ADN-ul este restructurat permanent, bineînţeles în anumiți parametri posibili, este activat…

Să ne concentrăm puţin acum asupra vibrațiilor care pot aduce influențe! Din start, veţi avea o surpriză de proporţii: orice fel de vibraţie… Lumina (o vibraţie electromagnetică) ne influenţează atât prin simţul denumit văz cât şi prin multe alte mecanisme (un mic, mic exemplu ar fi activarea metabolismului vitaminei D, a calciului, etc la razele solare, la expunerea la soare).

Vibraţii efective sunt şi cele care le asociem cu auzul (chiar dacă frecvența auzului propriu-zis are o anumită „plajă” specifică fiecărei persoane în parte). În acest sens, un bun exemplu ar fi muzica, ale cărei vibraţii sunt lesne percepute şi înțelese de majoritatea dintre noi, asemenea sunetelor vocii umane care sunt tot vibraţii (un exemplu clar în acest sens este percepţia vocii mamei de către bebeluş care, chiar dacă nu înţelege ceea ce i se transmite reacţionează clar, în sensul vibraţiei transmise)…

Apoi, activitatea noastră cerebrală este „descrisă” de vibraţii… Alfa, beta, teta, delta, gamma… Şi pot continua cu exemple de vibraţii…

Nu cumva, toate acestea, sunt regăsite la nivelul apei, în structurile sale de memorie care se formează?!? Am uitat oare că suntem majoritar „structurați” din apă?!? Ținând cont de cele descrise numai în postările despre apă, de faptul că simpla ei „memorie” poate ajuta la reconstituirea/ reconstituirea ADN-ului, la activarea acestuia, la înregistrarea „dispozițiilor” noastre emoţionale şi la manifestarea unui fel de rezistenţă la schimbare dată de timpul şi energia necesare schimbării structurilor informaționale ale acesteia, mai merită să fim atât de ignorați, să nu dăm atenţia cuvenită „materiei” care a susţinut apariţia vieţii şi susține manifestarea şi evoluţia ei?!?

Dar, să devin mai „pământean” şi să dau un exemplu clar, real, palpabil ce va demonstra cele afirmate mai sus (în toată această postare)…

În 1939, inginerul Marcel Violet părăsea Parisul şi se stabilea la țară… Novice în cele legate de viaţa în natură, el sesizează că animalele de la ferma sa, imediat după ploaie, nu mai se adăpau din adăpătoare şi preferau să consume apa din bălțile ce se formau pe ici pe acolo…

Atunci, curiozitatea sa l-a determinat să imagineze un experiment prin care să găsească răspunsul la preferințele animalelor. Cunoştinţele sale de inginer l-au determinat să creadă că este vorba despre un fel de preferinţă spre apă pură… Doar asta ar fi apa de ploaie… O apă ce s-a evaporat, a ajuns nori, a prins un fir de praf şi a căzut pe pământ ca ploaie…

Pentru a obţine un efect similar, el a colectat câţiva litri de apă evaporată cu ajutorul unui condensator (un fel de cazan de rafinat ţuica dar din sticlă) şi, în apa obținută a pus un mormoloc de broască de lac… Ei bine, acesta a murit imediat…

Deducând drept cauză lipsa de oxigen, el a agitat vasul pentru a permite oxigenarea şi… Următorul mormoloc a murit imediat. A folosit apa de ploaie şi, mormolocul a mai trăit puţin timp (aici ar fi necesară o mică precizare: bătrânii noştri, uneori marinarii din vechime, popoarele care trăiesc în zone cu acces limitat la apă, colectează deseori apa de ploaie; ar însemna că această apă n-ar fi bună de băut; ei bine, această apă se colectează în cantități mari şi se păstrează pentru mai mult timp în diverse rezervoare; şi, cu această apă, se va petrece ceea ce urmează)…

Într-un final s-a gândit la vibraţia naturii şi, după distilarea apei a sigilat balonul la gură, prin topirea sticlei şi a lăsat acest balon în aer liber, în bătaia razelor soarelui, etc timp de o lună. A introdus mormolocul şi… Acesta a devenit imediat mult mai vioi decât era iniţial… Apa moartă devenise apă vie…

Ce s-a petrecut?!? Dacă aţi parcurs postările anterioare aveţi răspunsul clar… Expunerea la vibraţiile din mediul înconjurător, transferul de informaţie, sau orice alt raționament evident cuantic…

Apa vie devine astfel a fi dovedită… Transferul de energie este totul… Interesant este un mic detaliu… Dintr-o cantitate ceva mai mare de astfel de „apă vie”, preparată după diverse principii relativ similare, regretatul Valeriu Popa a putut descrie faptul că din astfel de apă curcubeul (spectrul luminos) se ridică în formă de spirală (de tip ADN)… Interesant, nu-i aşa?!?

Să mai amintesc de savantul Henri Coandă, care a avut un „fix” de a fotografia formele ce le au fulgii de zăpadă în diferite locuri ale Terrei, a constatat că forma fulgilor de zăpadă diferă de la un loc la altul… Ceva similar studiilor lui Masaru Emoto…

Vă mai pot „bombarda” cu alte descoperiri ale științei… Dar, mai are vreun rost?!?

Oricum consider că am pregătit „suportul” materialelor despre „viață” ce vor urma… Cu multe, multe „povestiri”… Sper că nu ați adormit, copiii Mei!

Dragoste și înțelegere.

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

… …