(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

……

Despre transferul hologramei și „Un alt timp”

Primele „minute” ale energiei

(English)

Dacă nimicul a devenit „Totul”, atunci de ce se vorbește despre Big Bang, despre „marea explozie”?!? A fost un simplu transfer de hologramă (după cum am descris anterior).

Oamenii de știință speculează că, la „o fracțiune de secundă” de la acest Big Bang a urmat o „imensă explozie” sub forma unei unde de șoc de energie ce s-a extins în toate direcțiile cu o viteză incredibilă, mult peste viteza „limită” a universului acesta, reprezentată de viteza luminii (de aproximativ 300.000 km/s).

Atunci, pentru a explica „depășirea” acestei bariere percepute de ei a fi o limită fizică, oamenii de știință au avut nevoie de inventarea unei noi unități de măsură pentru timp, denumită „timp Plank”.

Un „timp” foarte bine argumentat științific dar care ține de „mijloacele” actuale de percepție și interpretare.

De exemplu, „timpul Plank” este asociat cu principiul incertitudinii al lui Heisenberg, care „stabilește” (și constată) o limită inferioară pentru măsurarea simultană a poziției și a impulsului unei particule de „materie”, asimilabile manifestării energetice ce se „concretizează” perceptibil în… Materie.

Principiu „datorat” (și dedus) faptului că, la această „scară a timpului Plank”, incertitudinea este atât mai mare încât nu se mai poate face distincția între evenimente separate în timp.

Deci, în esență, un fel de „prag” în care „certitudinea” asociată timpului este „delimitată” de „incertitudinea„ asociabilă timpului.

În esență, „timpul Plank” este timpul în care un foton (al luminii) se parcurge pe el însuși, un timp aproximativ egal cu 5,39 x 10^–44 secunde, reprezentând cel mai scurt interval de timp posibil fizicii actuale și cea mai mică „dimensiune” cunoscută de aproximativ 1,6 x 10^–35 metri (aproximativ 100 de cvintilioane de ori mai mică decât un proton).

Practic este cel mai scurt interval de timp posibil deoarece la această scară de dimensiuni, geometria spațiu-timp prevăzută de relativitatea generală se prăbușește și intervine nevoia unei teorii a gravitației cuantice pentru a putea descrie legile fizicii.

Să înțelegem că, de aici, apare „timpul?!? Sau discutăm despre o teorie strict „energetică”, dacă pot spune astfel, și care doar „interacționează” cu materia.

Pentru a vă da o idee, într-o secundă așa cum o știți voi, oamenii, există mai multe unități de „timp Plank” decât toate secundele voastre care au trecut de la Big Bang până în această clipă. Concept care, chiar după „spusele” oamenilor de știință, „face inutilă intuiția umană”.

Nu ar fi mai simplu dacă oamenii de știință ar fi mai atenți la chiar propriile lor afirmații și să accepte ceea ce ar fi transferul holografic „instantaneu”, universul acesta fiind chiar din acea clipă „Totul”, ”Întreg”, aproape de ceea ce ar putea fi „imaginat” strict energetic.

Mai ales că se acceptă ideea că spațiul se dilata pur și simplu, fără a se percepe „modificări” în dimensiunile sale descriptive fizic, matematic, bla, bla… Deoarece, tehnic, fizic, bla, bla, timpul nu se manifesta chiar dacă „exista”. Holograma se transfera în „constantele” ei preluate din orice punct de vedere, timp, spațiu, energie, conținut de informație, de „manifestare”, etc de la primul Univers… Aceasta este „transferul” holografic.

Și ar mai fi ceva de spus despre acest „timp Plank”. Vă amintiți de „datul timpului înapoi” privind spre „adâncurile” universului din repriza anterioară?!?

Ei bine, pe măsură ce ne uităm spre „capătul” universului, călătorind înapoi în timp, acea parte observabilă a universului (ca dimensiune a „manifestării” percepțiilor) se micșorează și devine din ce în ce mai mică, mai compactă, ajungând „în final” la dimensiunea unei singure unități „de dimensiune” Plank, dar și de timp Plank.

Dar, revenind la cunoașterea actuală, „Big Bang”-ul este descris ca desfășurându-se, din punct de vedere al materiei și nu al spațiului, într-o „perioadă” de start de aproximativ 10 secunde (părerile sunt „împărțite”) din timpul nostru (și nu „timp Plank”). Oricum, să nu uităm că „marja de eroare” a deducțiilor „științifice” plasează Big Bang-ul acum 13,7–13,8 miliarde de ani, deci „discutăm” despre 0,1 miliarde de ani, adică 100 de milioane de ani. Ce „mare importanță” ar mai avea 10 „secunde”?!?

Această perioadă de „manifestare” a Big Bang-ului începe cu „Epoca gravitației cuantice” (unii autori o mai denumesc „Era Plank”) ca fiind cea de manifestare energetică pură și startul de manifestare al gravitației. Totul sub reguli necunoscute (fizica relativistă este inaplicabilă, fizica cuantică având doar „soluții probabilistice”) dar având ca rezultat manifestarea și „unificarea forțelor fizice”.

Se „estimează” că în „prima fracțiune” (câțiva „timpi Plank”) de secundă de la Big Bang, universul era „inimaginabil” de „fierbinte” (10^32+ grade — numită și temperatură Plank de 1,4 x 10^32 grade K) și în doar 0,0(multe zerouri)1 „secunde” „temperatura” acestuia a scăzut de la 100 de miliarde (10^11) de grade (K sau C, ce mai contează).

Conform oamenilor de știință se naște universul, așa cum îl știm noi ca dimensiune, dar nu și ca aspect, acesta fiind o furtună „furioasă” de energie „supraîncălzită” (cu toate că „supraîncălzită” nu își are rostul deoarece este vorba, de fapt tot despre energie — căldura este manifestarea energiei, fie și „în materie”, și atât, eventual acceptând argumentele oamenilor de știință în comparație cu un nivel termic maxim ce poate fi întâlnit relativ teoretic).

O abundență uluitoare de quarci, leptoni și particule virtuale ce reprezentau valoarea energetică „comparabilă” absolut egală, identică, a energiei primului Univers ce își translata complet holograma, conținutul, celui de-al treilea Univers, cel unde sunteți voi, cei ce parcurgeți aceste „rânduri”.

Teoretic, poate și practic, universul se dilata și se răcea, „atingând” „parametrii” identificabili oamenilor de știință, dar și startul procesului de eliminare a „haosului”, a indefinibilului, printr-o „ordine” impusă de manifestarea forțelor fizice.

Până și fenomenele „de credință” au „identificat” acest proces prin ”Și pământul (Universul, Totul) era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului (spațiului) și Duhul Puterii Divine Se purta pe deasupra apelor (energiei) (Geneza 1:2).

În acest proces de „dilatare” și „răcire”, în cele 0,0(multe zerouri)1 secunde, „unificarea forțelor fizice” s-a „manifestat” în jurul „temperaturilor” de 10^28 grade începând marea „era” a universului „unificat” în care se consideră că toate cele patru forțe ale universului se manifestau ca una singură (de aici expresia de „univers unificat”).

Și „Era radiațiilor” sau „Era cuarcilor” (quark) „începe” la temperaturi de 10^22 grade, gluonii și quarcii încetinindu-și vibrația „termică”, putând să interacționeze unul cu celălalt.

„Era cuarcilor” este descrisă ca fiind manifestarea agregărilor energetice materiale și antimateriale spre primele particule elementare ce va „atrage” manifestarea unei noi ”ere”, cea denumită „Epoca leptonilor, protonilor și neutronilor”.

Pe parcursul acestei „ere”, se estimează că aproximativ la momentul în care energie, temperatura a ajuns la 10^11 grade a început formarea protonilor și a antiprotonilor, iar la temperaturi de 10^9 grade a „demarat” procesul de formare a electronilor și pozitronilor.

„Problema” este că, statusul energetic s-a menținut „ceva timp” fiind alimentat de „alimentările” energetice ale interacțiunii dintre materie și antimaterie, interacțiunea lor producând o cantitate imensă de energie… Procesele de „generare” de materie producând ambele forme de manifestare, materie și antimaterie.

Ca să înțelegeți „ceva” procese, drept exemplu, putem sublinia că, la o temperatură (sau energie) de 6 miliarde (6 x 10^9) grade K, coliziunea a doi fotoni tipici poate crea un electron și omologul său antimaterial pozitronul.

Apoi, alimentarea energetică a „contopirii” acestora poate duce la creșterea temperaturii peste 10^14 grade K ajungându-se la posibilitatea de a se crea protoni și antiprotoni, mult mai masivi (din punct de vedere al manifestării „proto” masei). Cu toate că marea majoritate a unui proton, de până la 99%, este de fapt alcătuită din particule care nu există „material” cu adevărat.

În plus, datorită „conținutului” energetic „imens” și datorită efectului forței slabe ce acționa în această plasmă fierbinte și densă, protonii nou formați își pot schimba cu ușurință identitatea pentru a deveni neutroni și invers.

Deci, cam aceasta era „supra primordială” a acelor momente ale universului: electroni, pozitroni, ceva protoni și antiprotoni, neutrino, radiații și particule subatomice exotice care mai târziu vor juca un rol important în ceea ce se va numi „materia întunecată” (dark matter).

Particulele neutrino se pare că au avut un rol important în prima fază de dezvoltare a universului, până ce, când trecuse mai puțin de o secundă de la „Big Bang”, neutrinii nu au mai interacționat cu materia, așa cum o fac din acea „secundă” până în zilele noastre, „amprentând” percepțiile noastre științifice pe care le voi descrie ceva mai târziu (când voi descrie datele obținute de COBE — COsmic Background Array și „următoarele”, și ce ne spun urmele neutrinilor).

Din acest „punct”, într-o oarecare măsură putem discuta acum „mai cert” de „startul dezagregării” haosului), chiar dacă nu „începuseră” procesele de nucleosinteză (formarea de nuclee atomice) primordială.

Despre această formă de manifestare a materiei a „vorbit” și Albert Einstein, cu ani înainte ca cineva să „vorbească” despre „Big Bang”, în celebra sa formulă „energia = masa înmulțit cu pătratul vitezei luminii” (E = m x c^2).

Mai pe înțelesul tuturor, energia poate fi convertită în masă (bineînţeles, şi invers) şi, într-o continuitate a raţionamentului, energia a dat posibilitatea apariţiei masei universului (conform oamenilor de știință).

Din punctul meu de vedere (şi al multor cercetători), această ecuație presupune că există timp Plank (de fapt, există timp) deoarece există “viteza luminii” (care are “conţinutul său de timp” ea fiind o expresie definită de “metri pe secundă (timp)”, deci nu poate exista fără timp).

Dar, timpul va apare mai târziu sau universul era deja totul, masă, timp… (lumină, radiații și altele). Paradoxal, nu-i așa?

Mai există o explicație științifică, intuitivă, care afirmă că, nu se poate “discuta” la acest moment de distanţă ci doar de timp (fie el şi timp Plank) deoarece, în mod cert, fiecare punct al spaţiului în expansiune, de fapt, era “acolo”, fără a se mişca fizic…

Doar spaţiul se mişca spre dimensiunile sale… Prin expansiune, prin extindere, prin transfer holografic instantaneu… Chiar dacă făcea asta într-un timp, fie el și Plank. Sau nu?!?

Deci, lipsa masei particulelor subatomice existente la acest moment şi lipsa distanței şi a timpului care să “justifice” viteza luminii ne aduce la concluzia că energia iniţială a universului era “zero” (oricare din “elementele” celebrei formule a lui Einstein fiind zero rezultă că, energia universului, fie şi la acest moment al creaţiei, este zero… sau infinit).

În plus, un “ceva” fără masă nu poate avea decât viteza luminii, deci este nevoie de masă pentru ca un “ceva” să “încetinească” şi să fie altceva decât lumină.)… În condițiile în care oamenii de știință recunosc că viteza luminii era insignifiantă (ca valoare în km/s) comparativ cu viteza de „expansiune” deductibilă a spațiului după Big Bang.

Percepeți raționamentele lor ciclice?!? Pe scurt, ori se acceptă că universul avea deja dimensiunile complete, era “totul”, ori se acceptă că timpul a apărut din acest moment, al apariţiei materiei (dar pentru asta universul era la dimensiunea sa de “tot”)…

Chiar și în acest „punct” al descrierii mele, Universul nu arăta nici pe departe cu cea ce am putea intui în zilele noastre.

El arăta asemenea unui fel de supă energetică în care energia devenea materie (sub forma agregărilor ce formau particulele subatomice) și „materia” redevenea energie, pe fondul unei instabilități date de conținutul energetic „mult prea mare”, conținut care „dizolva” termic particulele subatomice ce se formau, într-un fel de joc „apare — dispare”.

Lumea fizicienilor, mai ales a celor cu specializarea „cuantică”, descriu și în aceste timpuri că lumea subatomică este în continuă manifestare (și, implicit, schimbare) în care particulele subatomice la energii mari produc „translări” instantanee de poziție, de „manifestare”, în funcție de manifestările particulelor quark ce le compun, schimbându-și atât „poziția cât și forma de manifestare/ existență” (protonul devenind neutron sau electron și „invers”).

Deci, într-o oarecare măsură „proporțională” și efectivă la nivel cuantic, în lipsa energiilor imense (temperaturilor manifestate astfel după Big Bang), care ar fi deosebirea față de zilele noastre?!?

Ei bine, până la „pașii materiei” (prezente în zilele noastre) era nevoie de manifestarea legilor de bază ale universului material, care nu se manifestau constant, majoritar, ci doar își creșteau „ponderea”, „manifestarea” pe fondul „răcirii”, al scăderii nivelului „termic” prin distribuție în spațiul care se „expanda” aproape „instantaneu”, grație „transferului” holografic.

Deci, era „nevoie” de „răcire” pentru a se trece la „pasul” următor, cel de „stabilizare” a particulelor atomice și, ulterior, apariția atomilor. Și să nu uităm de „investirea” energetică în radiație! Doar de aceea, oamenii de știință au „declarat” această „perioadă” ca fiind „Era radiațiilor”.

Iar „răcirea” nu a fost altceva decât translarea energiei în ceva, nicidecum în spațiu, în redimensionarea distribuției pe spațiu. Pur și simplu, holograma se „completa” instantaneu.

Oricum ar fi, se ajunge la așa numita fază „de înghețare” („Freeze-out”) în care hadronii rămân stabili în „noua lor identitate”. Este și momentul în care constatele aparent arbitrare ale naturii, „oferă” prima oportunitate reală de a modela viitorul acestui univers material.

În acest moment intervine un concept științific enunțat în 1979 de Alan Guth, cel al teoriei inflației. Faptic, oriunde privim acum în univers se constată că există un număr identic de stele, galaxii sau formațiuni similare cu cele care există exact în partea opusă a universului, indiferent de direcţia în care privim.

Bineînţeles că nimeni nu îşi explică de ce există această distribuție, ea fiind doar „replicarea” eforturilor noastre în primul univers. Este ca şi cum o “linie” a universului vine în contact cu “linia” opusă a universului, simetric, (identică din punct de vedere al structurii, alcătuirii, etc) într-un punct central, de “echilibru”.

Aici inflația, care stă la baza startului “dezvoltării imense” raportată la timp, asemenea unei explozii a spaţiului “care a adus haosul la ordine”, „descrie” acea ordine “în oglindă” constatată acum de oamenii de ştiinţă.

Suplimentar, gravitația (rezultat direct al distorsiunilor spaţiu-timp şi al influenței straturilor universale externe ale multiversului) se manifestă “distorsionat” („controlat”), incipient, determinând distribuția materiei în universul ce îl avem în zilele noastre, undele gravitaționale putând fi “detectate” (chiar dacă nu şi vizualizate) prin studiul fundalului de microunde al spaţiului şi “sesizarea distribuției materiei în univers”.

Ar mai fi ceva de spus despre ”coagularea” materiei, așa cum a fost atunci și se detectează în zilele noastre de către oamenii de știință. Mai concret, de ce s-a ”coagulat” astfel?

Ei bine, este o certitudine în lumea științifică faptul că există mai multe dimensiuni decât cele ”oferite” de către simțurile umane (fie ele și descriptibile, cel puțin „actual”, de către un ”cuvânt” divin, eventual intuitiv). Și, destul de contestabil, există și mai multe dimensiuni, mai multe universuri, deci mai multe timpuri… Poate de aici pleacă precizarea ”în acest timp și această dimensiune”.

Apoi ar fi principiul holografic ce nu poate reconstitui decât ”originalul”. Deci, totul poate fi o acțiune de reconstituire ”holografică”, dacă se poate spune astfel, într-o altă dimensiune, cu un alt timp.

Apoi ar fi un fel de interacțiune a multiversului asupra acestui univers, prin intermediul gravitației, gruparea de proto-materie inițială fiind și un rezultat al acțiunii gravitaționale a universurilor ”înconjurătoare”…

În urma acestor considerații se ajunge iar, la un punct de la care, eventual, se poate ajunge la ceva diferit față de original prin intervenția a „ceva”, prin intervenție „divină”, nu contează.

Dacă totul este identic, asemenea unui fel de replicare a ADN-ului sau ceva similar, totul se poate opri aici, la un fel de punct inițial de unde va interveni o evoluție ulterioară ce presupune existența timpului, din „acest moment”. Dar dacă există un ”ceva” care a creat un fel de „sistem” inițial (primul univers), acest sistem (cel actual) fiind, cel puțin, evoluția următoare?

Cine a lucrat în grafică 3D știe că ”lucrul în oglindă” (mirroring) ajută la reconstituirea „eficientă” a oricărui obiect 3D la care se lucrează, ulterior procedându-se la ”modelări”, particularizând respectivul obiect prin „corecții” asimetrice.

Dacă luăm în calcul un fel de punct de plecare a unui univers ce se va replica ”holografic”, ”gravitațional”, etc ajungem la acel punct de tip ”inițial” în care vom regăsi un fel de punct de plecare destul de conex unei construcții inițiale, eventual unei evoluții inițiale, de unde apare particularizarea.

Deci, iată că avem destule forme de a descrie acele momente fără a intra în ”cripticul” limbaj științific ce descrie această ”coagulare”, chiar și luând în considerare cele descrise de ”primitivul” limbaj al celor ce au încercat să lase scris cuvântul unei divinități ce descria „primitiv” ceea ce spun oamenii de știință.

Multe ar mai fi de spus despre teoria inflației… De exemplu, odată “pornită” inflația universului nu mai poate fi oprită decât într-un loc denumit de oamenii de ştiinţă “un nou univers”. Punctul de „plecare” fiind primul univers, punctul de „sosire” fiind actualul univers, cel în care ne „aflăm” noi.

Ceva de genul, când inflația se va opri, de fapt se „închide” „deschiderea” acestui „nou univers”, când transferul holografic se va finaliza prin alt „Freeze-out”, toate cele trei universuri existente „sincronizându-se” și, mai ales, „suprapunându-și” toate manifestările, constantele, etc asemenea unui singur univers, cel inițial.

Ohhh, dar să revin! Evident că am nenumărate „paranteze” în ideea de a completa întregul „tablou” ce doresc să îl transmit prin acest „pământean”…

Și, când „redistribuirea” a atins „parametrii inițiali”, cei existenți în Primul și al Doilea Univers, translați în acest Univers, au început să se manifeste și celelalte „legi” fizice ale universurilor, pe lângă gravitație, prima „mare” lege a universurilor (spre „cunoaștere”, celelalte două mari legi fiind „forța slabă” și „electromagnetism” — cele 4 mari legi fizice ale universurilor).

Acesta este momentul în care suma de entități energetice „formatoare” au intrat în acțiune pentru a putea corecta „problemele” noii forme de manifestare, un univers al materiei și implicit, un univers al ființelor vii.

De exemplu, în acest punct al „transferului” s-a intervenit pentru modificarea diferențelor de masă pentru a „păstra” un dezechilibru optim al numărului de protoni față de cel al neutronilor din univers în acel moment, cu aproximativ 7 protoni pentru fiecare neutron, raport important pentru posibilitățile noastre, ale entităților, pentru „modelările” materiale ce vor urma.

De exemplu, protonii sunt „baza” pentru hidrogen și heliu, combustibilul stelar și blocurile de construcție pentru toate celelalte elemente mai grele din acest univers.

Abundența acestor particule încărcate peste neutronii neîncărcați este ceea ce permite interacțiunile elementare ce duc la chimie și biologie.

Și, odată cu creșterea „ponderii” particulelor subatomice, s-a manifestat „forța tare”/ „interacțiunea tare” („strong force” în limba engleză, cea care „ține împreună” particulele nucleare, implicit atomii), a doua „mare” lege a universurilor.

„Forța tare” are această denumire deoarece, de exemplu, este mai puternică de 137 de ori decât cea electromagnetică (care „ține” de distribuția diferitelor forme de energie), în raza de acțiune a 10^–15 metri (un femtometru), de un milion de ori (10^6) mai mare decât „forța slabă” (care „ține” de anumite tipuri de radioactivitate) și de 1038 ori decât gravitația.

Și, această ”forță tare” este ”vinovată” de ”închegarea” nucleelor atomice, ea ”adunând” quarcii în particulele hadron cum ar fi protonii și neutronii, limitând emisiile de gluoni (radiație liberă), considerându-se că ea stă la baza formării nucleelor atomice (nu voi da alte detalii).

Dar, până la acest moment, avem de a face doar cu interacțiunea „majoritară” a radiațiilor. Alături de aceste radiații, fotonii umpleau universul și se ciocneau, interacționau, întreg acest ansamblu producând particulele materiale elementare.

Totuși, acest „ansamblu” avea prea multă energie pentru a putea produce „masă”.

Poate că este „adevărat” că, după aproximativ 3 minute de existență, după Big Bang, temperatura ajunge la aproximativ 900 de milioane grade Kelvin și protonii și electronii aveau „capacitatea” de a se recombina, dar temperaturile „spulberau” imediat nucleele atomice formate, și…

Aș putea să vă transmit „cărți întregi” cu ceea ce s-a „întâmplat” atunci dar cred că cele descrise deja ar fi „momentele” cele mai importante.

Și, din acest punct al descrierii mele, ajungem la finalul acestei perioade de „start”, ce delimitează „Era dominată de radiații”, ce se va încheia odată cu așa numita „Era a fotonilor”, ulterior cu formarea atomilor, la finele acestor 10 secunde, unde se for manifesta „temperaturi” de 3 x 103 grade (dar mai este „drum lung” până atunci.

Începe să mă descurajeze faptul că am tendința de a „depăși” cu mult limita de 3.000 de cuvinte per „transmisie”… Dar sunt atât de multe de „spus”…

Ne „vedem” la următorul „material”! Dragoste și înțelegere!

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

……