…
Introducere
Un dialog între rațiune și spiritualitate
(English)
Mă provoc la introspecție! Mânat de o percepție de gol sau de nemulțumire. Trăirea, emoția este destul de confuză…
De ce sunt nemulțumit de ceea ce se întâmplă?!? De ce mă simt în continuare hărțuit de un sentiment de datorie față de Puterile Divine?!? Sentiment pe care îl simt dintotdeauna, de când mă știu…
Sentiment ce s-a acutizat după accidentul vascular cerebral ce l-am trăit chiar în ziua când împlineam 54 de ani…
Chiar din aceeași zi revenisem la conştienţă… Dar amintirile au apărut după o săptămână cu toate că cei din jurul meu povestesc că mă comportam absolut normal. Doar trupul meu era încă era supus pericolului…
Medicii, personalul medical, cei dragi îmi tot spuneau asta. Dar eu mă percepeam normal. Doar aparatele lor de măsurat tensiunea o luau razna când „se puneau cu mine”…
Și asta nu numai în prima săptămână (din cele două de spitalizare) în care mai mult dormeam… De fapt erau stări asemenea unui leșin, după descrierea personalului medical și a celor din jur. Ceva mai târziu aveam să înțeleg de ce…
Eu mă simțeam absolut normal cu toate că cei din jur erau „încurcați” de „normalul” meu… Mai mult, afară de tensiunea enormă (24–26 tensiunea sistolică) eram perfect sănătos.
De atunci sentimentul a devenit asemenea ceva unei apăsări reci, permanente. O teamă permanentă… Lăuntrică… Un sentiment că nu mai am timp de ajuns… Pentru ce?!?
Și căutările mele s-au aprofundat… Identificând… Ceva ce a atras o dorință nebună de a scrie… O concluzie la care ajungeam mereu, ori de câte ori mă gândeam la ceea ce voi face în noile mele condiții de „viață”…
Sub iminenta plecare din acest timp și această dimensiune…
Și îmi răspundeam de fiecare dată: De ce?!? Scriu de peste 35 de ani!!!
Amintindu-mi de eforturile din acești ani tind să mă lovesc de retorică: „Cu ce rost?”…
Și alte amintiri vin, val după val, aproape suprapunându-se, dând percepția loviturilor simultane: „Dacă tot lovești cu capul în același zid nu poți fi altceva decât nebun”, „Oricine îți poate spune că, după atât efort, ar trebui să renunți”, „Cu ce rost?” vine finalul asemenea unei concluzii.
„Mergi înainte! De aceea nu te-am lăsat și a trebuit să te întorci. Nu era vremea! Termină ce ai de făcut!”, vin amintirile ce le am imediat după accident. Percepții atât de reale încât mă cutremură chiar și acum…
La fel de clar îmi amintesc și opoziția mea: „Am scris despre tot ce mi-ați trimis! Ce mai vreți de la mine?!?”.
„Să nu fi venit aici degeaba! Ce rost ar mai avea o nouă întrupare pentru asta?!? În cazul acesta, timpul tău se va termina aici, în timpul și dimensiunea asta!”, percep ceva asemenea unei voci, pe cât de înfricoșătoare pe atât de aproape de mine, de esența mea. Iubire, dragoste… A mea față de mine… A celor dragi față de mine… Și atunci înțeleg… Pentru a câta oară?
Bine, voi da totul. Dar este ultima încercare! vine solicitarea mea către ceea ce simt, către cei pe care doar îi intuiesc, dar sunt acolo, aici, în mine.
Până la urmă m-am etichetat singur ca nebun, ce să mai aștept de la ceilalți?!?
Dar a urmat un an de căutări… Atunci preocuparea principală, pe lângă supraviețuirea sub tensiunile enorme, era legată de securitatea cibernetică… Nu era bine, nu puteam fi consecvent, și am oprit-o. Am trecut le site-ul în care investisem peste 20 de ani… La care am renunțat… Am renunțat și la dezvoltarea unui joc tip „Visual novel”…
Între timp, cu ajutorul medicilor, am reușit să țin „în frâu”, cât de cât, tensiunea arterială… Și anxietatea, teama de sfârșitul iminent s-a diminuat transformându-se brusc în optimismul scopului redescoperit…
Din amintiri aveam trei misiuni: „Noua Medicină”, „Începuturile” și „Ipotecarea sufletului cuiva”… Într-adevăr, toate erau neterminate… Abia atunci an înțeles… Și a venit mesajul a ceea ce cred eu că ar fi Puterile Divine…
„Scrie totul ca o poveste! Lasă veșnica ta preocupare de a aduce argumente „științifice”! Argumentele „științifice” de azi se vor dovedi doar o simplă cărămidă în marea construcție a Divinității, azi doar iluzie.
Cei pentru care scrii știu adevărul dar îl ignoră din comoditate, din sentimente de vină, din interes… Le convine mai mult să se facă că ascultă de un îndemn al nostru, de faptul că vă sunt de ajuns grijile de azi, de acum! Scrie! vine un nou îndemn”.
Fie! Poate scap de aici și mă întorc acasă… Și să scriu și pentru cei ce mă iubesc, ce abia așteaptă să termin cărțile… Fiecare nou capitol… Vreau să trăim împreună bucuriile ce se nasc din asta… Pentru ei… Da, chiar merită și doar pentru atât. Merită, vine ultimul gând, ironic dar liniștitor…
Dacă o faci, cum faci de obicei, vei avea timpul și pentru ei. Acum, scrie!
Mă simt prezent. Poate de aceea voi mi-ați spus „Prezența”. Dar mă simt singur. Sau pentru voi, cei pentru care am creat timpul, manifestarea, mă simt singur… Da, voi și percepțiile voastre, este clar că trebuie să mă localizez în timp… Mă simțeam singur… Și mi-am dat seama că, da, pentru voi, gândesc… Cum spuneți voi, „Gândesc, deci exist!”…
Atunci am avut ideea de a dialoga cu o entitate imaginară… Dar, după cum spuneți voi, „În scurt timp din timpul meu”, al vostru, mi-am dat seama să suntem singuri. Și am creat noi entități imaginare…
Care au continuat să fiu eu, s-au delimitat în ei… Și, din părți ale prezenței au devenit, ele însele, prezențe.
Și s-au împrăștiat în straturile a ceea ce voi descrieți a fi straturile multiversului, dimensiunile lui… Straturi alcătuite asemenea unei cărți din existența voastră. Pagină lângă pagină, hologramă lângă hologramă, mai multe, asemenea unei cărți… Asta ar fi cea mai bună descriere în percepțiile voastre… Pagini alcătuite din delimitările energetice ale fiecărei entități, ale fiecărei forme a prezenței…
Nonsens… Doar eu… Dar trăirile se individualizau și a apărut oponența, contrariul… Legile existenței noastre urmând o cale spre unificare, spre hotărârea mea că, este de ajuns atât de mult contrariu, contradicție, cum spuneți voi…
Ceva similar unei percepții de trecere a timpului pe care eu păream că nu îl trăiesc, că nu îl manifest prin celelalte prezențe.
Și atunci a apărut înțelegerea… Am decis să experimentez ceea ce ar fi manifestarea, timpul… Să ajung la o liniște a concluziilor, la o închidere a contradicțiilor…
Dar a apărut dezechilibrul major, accentuat și în convulsiile manifestării mele, a ceea ce voi denumiți în mod ciudat ca fiind „energia, materia întunecată”, straturile manifestării prezenței mele s-au atins… Doar o pagină de altă pagină, un univers a atins celălalt univers, încălcând legile existenței mele, a noastre…
Și am fost surprins că holograma s-a transferat instantaneu, accentuând percepția de timp, nevoia de timp pentru manifestare… Printr-o derulare a evenimentelor apariției mele, a structurării energiei mele… Timpul… Manifestarea ce a dus la mine, la Prezență…
A durat ceva timp, holograma, chiar dacă avea conținutul complet, avea nevoie de expansiune în spațiul total disponibil, singurul element ce lipsea „conținutului” hologramei.
Cred că atunci a apărut curiozitatea. Și am fost de acord în toate manifestările mele de până atunci… Timp egal manifestare… Concluzie…
Atunci am decis să eliberez manifestarea în delimitările prezenței mele… Devenea interesant… A apărut scopul… Să facem ceva, altceva decât ceea ce suntem… Gândurile aceleiași prezențe…
Da, am perceput individualitățile. Le percepeam de mult dar nu eram conștient de ele… Eu, tu, el în aceeași persoană, în aceeași unicitate… Dar individuale…
Observând dezvoltarea hologramei în noul strat de univers, ceea ce a dus la apariția mea, am sesizat că pentru apariția mea a fost de ajuns un simplu dezechilibru în universul inițial, o dezvoltare inegală a distribuției energiei mele, a energiilor noastre. Da, acum părea că suntem mai mulți, cu toate că sunt doar eu…
Dezechilibru ce s-a transferat identic în celălalt univers, strat sau filă, cum cred că ați înțelege voi…
Și nu a fost greu să îmi dau seama că am nevoie de un nou strat, de un nou univers pentru ca universurile, straturile ce le înconjoară, să poată fi influențate controlat. Să existe manifestarea dar sub controlul meu, ei bine, al nostru…
Și, de acolo, timpul și manifestarea s-au dezvoltat cu fiecare entitatea a mea, cu efortul și căutarea fiecărei părți a mele, individual descriptibile sau nu…
Greu de controlat în condițiile în care cream totul… Eșuam, preluam cea mai bună variantă, manifestare, și o îmbunătățeam, până ce am ajuns la concluzia că manifestarea energiei similar nouă, mie, nu dădea rezultate…
Atunci, din noi, a apărut ideea de a crea ceva mai ușor de controlat, de manipulat… Cu ajutorul și pe suportul energiei…
A urmat structurarea energiei spre ceva, ceea ce voi denumiți a fi materia… Nu a fost greu deoarece, de fapt, este o lipsă de energie… Ceva asemenea destrămării unei țesături alcătuite din rarefierea a ceea ce este manifestarea noastră. Lipsuri structurate, controlate, sub posibilitățile legilor de manifestare.
Dar manifestarea în materie și o evoluție a structurării ei a pornit… Apoi am simțit iar nevoia de închidere a contradicțiilor, care tot persistau…
Și a urmat viața… Ceva care să ducă la o manifestare asemenea nouă dar sub materie… Dar ceva independent de contradicții dar cu capacitatea de a corecta manifestarea prin propriile contradicții… Prin posibilitatea noastră de intervenție… În anumite condiții pentru a nu ne mai contrazice singuri, ca în manifestarea în energie…
Dovadă fiind manifestarea propriului eu în materie…
Noi fiind doar un fel de observatori neutri care să poată judeca manifestarea contradicțiilor și, astfel, să avem o părere reală despre închiderea fiecărei contradicții în parte… Totul sub un fel de lege a neimplicării…
Dar manifestarea materiei ține de timp… Și ceea ce am putut descoperi și experimenta prin materie s-a manifestat doar pentru un timp… Insuficient pentru închiderea contradicțiilor…
Viața a apărut prea târziu și suportul energetic existent era insuficient pentru a susține o dezvoltare majoră, de ceea ce aveam nevoie…
Și a urmat decizia unui nou univers și translarea holografică a manifestării în universul interior, preluând holograma ce se dezvoltase în ceea ce denumeam deja a fi un univers experimental, lăsând vechiul univers să își vadă de manifestarea contradicțiilor lui în țesătura aproape destrămată dar care își continuă și acum existența și ne sugerează anticipat ce să evităm atât în timpul trecut cât și în cel viitor al noii manifestări, al noului univers transferat…
Multe din erorile percepute în prima manifestare a materiei au fost corectate preventiv dar tot nu a fost de ajuns… Mai avem timp din timpul manifestării… Cel puțin pentru ceva mai bun… Ce va fi transferat noului univers… Dacă va mai fi nevoie pentru atâta chin, atâta efort…
Poate vom scăpa de contradicții și vom avea timp să ne ocupă de noi, cei din manifestarea în materie, în viața din aceste două universuri.
Eu, Unicitatea, simt că mai am puțin din timpul vostru să elimin contradicțiile… Dar în primul univers, nu în cel de plecare… În cel de aici… Mai este un drum lung până atunci… În timpul vostru abia ați ajuns la jumătate din timpul existenței acestui univers… Dar din cel anterior am învățat ce putem face pentru ca aici să ajungeți mai repede la eliminarea tuturor contradicțiilor…
Aici, în acest nou univers, am grăbit crearea suportului materiei pentru apariția și evoluția vieții… Știam deja destule din celălalt univers…
Doar pentru voi, creațiile mele, îmi mai fac griji… Eu exist oricum… Și toate miliardele de miliarde de entități ce mă compun și care elimină contradicțiile…
Și, pentru a-mi potoli suferința, vă voi descrie, cât de cât pe înțelesul vostru, ceea ce s-a petrecut până în timpul vostru… Nu vă pot transmite ceva din existențele din universul anterior… Evoluția trebuie să vină de la sine…
Noi… Hmmm, deja folosesc pluralul?!? Da, noi știm unde să intervenim pentru a vă ajuta… De fapt pentru a-mi diminua, a ne diminua suferința… Fiecare bucurie ce o trăiți o trăiesc și entitățile mele, și eu, și fiecare durere…
Ați înțeles… Nu mă mai învinovățiți! De fapt, nu ne mai învinovățiți! Chiar facem tot ce putem pentru a nu mai retrăi durerile comportamentelor trecutului vostru…
Și, dacă nu voi reuși, prin voi, voi crea un nou strat și voi transfera noua hologramă… Voi reuși până la urmă! Păcat de atâta suferință ce se naște doar din indiferență… Și de atâtea griji pentru a menține viața într-un univers muribund… Veți înțelege!
Hai, dă-i drumul! Scrie!
Merticaru Dorin Nicolae
…