(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

… …

”Tiparele” evoluției „vieții”

„Tiparele” drumului către ființare, inclusiv către ființa umană

(English)

Pentru cei care au parcurs materialele anterioare este clar că am o misiune foarte grea… Multe puncte de vedere, multe mari descoperiri ale științei, multe dogme… Dar și multe „tipare”… Sigur, va fi un material consistent… Să începem!

În mod evident, parcurgerea materialelor, „de tot felul”, m-a determinat să nu omit în abordarea mea cele două mari ”curente” ideologice, cel al creaționismului și cel al evoluționismului… Ambele luptă cu argumente științifice deci… Participarea Noastră este „eliminată” în ambele cazuri.

Din punct de vedere al creaționismului totul este simplu… Din calcule, acum vreo maxim 7 spre 8.000 de ani, a avut loc ”God Bang”-ul, creația, geneza precizând clar că a fost creat omul, parte bărbătească și parte femeiască, „Dumnezeu a fost mulțumit de creația sa și a binecuvântat-o” (Geneza I).

Din punct de vedere al științei, povestea omului începe acum 13,8 miliarde de ani, odată cu marele “Big Bang”. Tot ceea ce a urmat, în ceea ce s-ar numit “Câmpul unificat”, a avut ca rezultat ceea ce este acum omul (de la bacterie la toate formele de viaţă, plante, insecte, animale, etc, până la mamifere şi, dintre acestea la primate cu vârful lor evolutiv concretizat în om).

„Momentele” esenţiale ale evoluției „materiei” de la „Big Bang” sau „God Bang” vi le-am prezentat cu destule detalieri în materialele anterioare, dar fără a concentra elementele prezentate pe strămoșii noștri… Deci, a venit vremea să particularizăm ceva „mai avansat” pe ceea ce ar fi, concret, „tiparele” „drumului” către om…

Expresia ”tiparele drumului” nu este aleasă aleator… Permanenta transformare, fără dubii, continuă și acum și va continua și după acest acum… Un atu de necontestat în această direcție este reprezentat de metisarea masivă a populației umane actuale, proces care se derulează de mii de ani, imperceptibil, dar real, palpabil, observabil…

Lucru ”recunoscut” și de creaționiști prin „degradarea continuă a genomului uman inițial”, indiferent de sursă, de la Adam și Eva până la momentul de răscruce al Domnului Iisus, al lui Mahomed și revelațiilor arhanghelului Gabriel, Buddha și „învățăturilor” lui, etc și până în vremurile noastre…

Dar, să începem, cu un fel de început, ”localizat” la interesul ”discursului” Nostru!

Voi concentra ”acumulările” mele pe ceea ce ar fi abordarea științifică pe tema principalelor „repere” care îl „caracterizează” pe Homo Sapiens din toate punctele de vedere: 1. Utilizarea uneltelor (cu abordarea formei mâinii umane), cea care a permis aşa ceva, 2. Mersul biped şi 3. Creierul de mari dimensiuni şi conştiinţa de sine… Dar oare, acest mod simplist de a rezolva o tematică de ”discuție” este de ajuns?!?

Din punct de vedere creaționist, totul a fost perfect de la început… Afectarea întregului organismului uman cu afectarea „punctului 3” (Creierul bla, bla)… Să nu mă antepronunț! Să tragem concluzii împreună, cu cei ce vor continua parcurgerea materialului!

Pierzând ”pe drum” că plecarea ”liniei” umane de la un bărbat și o femeie încalcă ceea ce este precizat mult mai târziu, în aceeași biblie, în ”Levitic (18:6)”, unde se interzice incestul, precizându-se clar și participanții ce ”nasc” un incest (părinți, chiar părinți vitregi, soră, frate, nepot, nepoată, mătușă, soția fratelui, mătușă de pe unchi, noră, etc, până la gradul 8 de rudenie)…

Argumentele aduse de creaționiștii sunt că, Dumnezeu ar fi permis asta, de aceea ar fi fost posibil… Uitând că se poate vorbi clar despre incest chiar de „Creație”, la Adam și Eva, Eva fiind genetic parte a trupului lui Adam, conform descrierilor ”Genezei”, deci incestul plecând chiar de la rațiunea „Creației” consemnată în cărțile sfinte… Și mai mult, incestul este permis de creaționiștii religioși și mai târziu, la Avraam, la Isaac, Iacob, etc…

Ar mai fi și faptul că, genele ”inițiale” erau perfecte, materialul genetic era aproape de perfecțiune, ”omenirea fiind cu totul altfel decât așa cum o cunoaștem astăzi, chiar și trupește”, de la Adam până la Noe oamenii trăind 900 de ani, după potop durata vieții scăzând permanent, păcatul ”gustării fructului cunoașterii binelui și răului” (sau altele) fiind sursa acestei degradări…

Corelat cu medicina clasică ce afirmă că, incestul atrage afectarea sistemului nervos central (creierul și măduva spinării) ce duce la retardare și oligofrenie, toate organele și sistemele sunt supuse malformației, pericolul bolilor degenerative crește cu cât este mai apropiată înrudirea, se pare că toate acestea sunt ”elemente” foarte ușor de corectat de voința divină (probabil)…

La care pot adăuga evidența clară a consangvinizării de gradul I, care a determinat prin constatare (mulți nebuni pe lumea asta) că fiecare al 4-lea copil născut din astfel de relații este grav bolnav… Chiar dacă bigoții au ”leac” și pentru asta, invocând puritatea inițială în balans cu degenerarea cauzată de păcat, mai ales de incest, atât în firea umană cât și în mediul care ne înconjoară…

Apoi, de ce nu, din punct de vedere genetic, scăderea numărului unei populații sub un ”prag critic” înseamnă „stingerea” ireversibilă, de ”nesalvat” a acelei populații, specii… Dar, și aici, ar interveni ”perfecțiunea genei inițiale”…

Deci, totul este atât de controversat încât mă voi opri aici cu ceea ce ar fi creația din punct de vedere al dogmelor religioase…

Abordarea „evoluționistă” se aproprie de adevăr. Se apropie! Deoarece adevărul „este la mijloc”… Veți vedea! Această paranteză intervine pentru a opri citirea celor ce le-aș putea „afecta” credința! Rămâneți la efortul de „cunoaștere” a cărților sfinte, a dogmelor! Sigur este mai bine pentru voi!

Voi încerca acum o „abordare” ce necesită un fel de analiză „în aliaj”, aşa că descrierea reperelor enunțate mai sus va urma o linie relativ ”amestecată”, ce va fi „dictată” mai mult de cronologia evolutivă decât o structurare clară, științifică.

Şi, apropos de abordare, evident voi realiza şi un fel de analiză comparativă cu tot ce afirmă creaționiștii, tip „God Bang”… Poate au și ei dreptatea lor… Și eu sunt „martirul” Satanei…

Este destul de evident că „moștenirea” evoluţiei, tot ceea ce s-a ”acumulat” în genele noastre (şi nu numai), va „permite” regăsirea multor elemente ale „drumului” nostru până la om… Vizibil sau „ascuns adânc” în noi, în esenţa noastră, determinând cele mai puternice şi elementare „prezențe” sau comportamente. Ceea ce se va constata a fi un „tipar” (sau un grup de „tipare”)?

Din punct de vedere al creaționiștilor, oricât ar comenta ei, omul nu mai este ceea cea a fost la ”Început”, evoluția lui de la momentul creației fiind indubitabilă chiar și din punct de vedere ”God Bang”, fie și prin acumularea ”păcatelor”. Deci, dezbaterea ce va urma este în acord cu ambele ”curente” de gândire…

Prima parte a evoluției vieții a fost de peste șapte ori mai mare decât ultima (4,3 miliarde ani, față de maxim 600 de milioane de ani, din totalul de 4,6 miliarde ani), cea descrisă de formele de viață ”din vechime”, ”strămoșii” formelor de viață de există în acest moment…

Este perioada ființelor monocelulare, a bacteriilor… La început ”Terra-formatoare”, ulterior acestea avansând spre ființele multicelulare și mai departe spre formele de viață ce le delimităm a fi ”mai avansate”.

Creaționiștii nu iau ”în calcul” aceste forme de viață… Practic ele nu există în „Creație”… Ele constituind un adevărat suport a tot ceea ce va urma. Oricum, vom detalia în materiale ulterioare, nu acum!

Dar evoluționiștii descoperă urme ale acestora chiar din primele milioane de ani de existență ale Terrei.

Poate părea forțată această precizare dar, aici, doresc să prezint ”Povestea ființei”, chiar și finalizând cu un fel de „poveste a omului”, cât mai completă, indiferent cât de controversate ar putea fi ”interpretările”… Ceva mai târziu, în acest grup de materiale, veți înțelege rațiunea acestei ”introduceri insistente”…

Așadar, pentru a exista, totuși, o intrigă, voi începe cu ”mijlocul” „poveștii omului”, cu momentul în care apar primele ”componente” structurale ale organismului concretizat în ”corpul uman”, eventual în om…

Deoarece suntem limitați la percepție, conceptul majorității dintre noi fiind limitat la percepția vieții trupului ce este asimilată clar cu viața individului… Deci, la treabă, pornind cu elementele de susținere ale corpului uman, cele care constituie scheletul! Ca o precizare, ar fi trebuit să încep cu microbiomul dar este un material prea vast, ce va urma.

După cum se poate „deduce” din materialele anterioare, este evident că primele organisme care au prezentat un schelet „articulat” osos incipient au fost viermii, apoi peștii (totul se poate extinde şi la scheletul cartilaginos, deoarece în perioada de făt a ființei umane, nou-născut şi copil până undeva la 6 luni scheletul este cartilaginos, apoi majoritar cartilaginos, până ce se mineralizează complet şi devine osos)…

Din acest schelet, aşa-numita „coloană vertebrală” având aceeaşi structură şi în vremurile noastre, cu variațiile ”de specie”…

Inclusiv craniul, prezintă aceeaşi evoluţie, „craniatele” fiind iniţial viermi, apoi pești, ş.a.m.d. „Calea definitorie” a unui adevărat tipar începe acum sute de milioane de ani, odată cu aşa-numitul „Ichthyostega”, din punct de vedere al ”fosilelor” descoperite.

Ceva mai avansat, ca un fel de pas evolutiv (din Devonian) către terapode (ființe „ce pășesc pe pământ”), „intervine” ceea ce oamenii de ştiinţă au denumit „Tiktaalik” (în limba intuită „pește mare de apă dulce”), acum 375 milioane de ani.

El este o adevărată verigă ce demonstrează această trecere, fiind un animal (pește) ce prezenta ”asemenea peștilor” corp acoperit cu solzi, branhii şi aripioare dar, de asemenea, prezenta plămâni, gât articulat, membre articulate precum şi prima „dispoziţie” osoasă pe „modelul”/ „tiparul” din zilele noastre al tuturor animalelor…

Blasfemie, ar afirma creaționiștii… Puterea divină a făcut în ziua a 5-a, printre altele, peștii și toate animalele ce mișună prin ape. Și a fost așa! Peștii și toate celelalte viețuitoare au fost create înaintea oamenilor, sau este altfel (retorică)?!?

Ceva de genul: „prin pești s-a ajuns la toate viețuitoarele”. Ciudată „intuiție”!

Cei care ”încearcă” să înțeleagă ”lucrarea divină” ajung rapid să își pună semne de întrebare atunci când studiază dezvoltarea embrionară umană.

Totul începe de la o celulă, ovulul, ce este fecundată de „un rest de celulă”, spermatozoidul, ce va fi ”inclus” în ovulul care se va divide şi, la un moment dat va forma un fel de start de embrion distinct (embrion incipient).

Ei bine, stupoare, acesta seamănă izbitor de mult cu embrionul incipient de pește și, nici măcar ”de departe” cu omul. Totul merge atât de „departe” încât are aceeaşi structură (nu numai asemănare). Embrionul are un cap, un corp şi o coadă dar şi o altă similaritate evidentă, în ceea ce ar fi zona gâtului, aşa-numita „zonă faringeală”.

Aici, toți embrionii incipienți, ai peștilor și tuturor animalelor cu ”trunchi evolutiv comun”, deci și ai oamenilor, prezintă nişte umflături, ca nişte pliuri, ce nu sunt altceva decât „arcade de branhii”. Da, aţi citit corect, aceasta este denumirea unanim acceptată de lumea științei (inclusiv a medicinei).

Când embrionul de pește se va dezvolta, această zonă va deveni zona branhială (aparatul branhial). Dar, în cazul embrionului de om, această zonă se va dezvolta în zona maxilară, mandibulară şi „sistemul vocal” uman.

De exemplu, în cazul unor mici erori genetice umane, această zonă de dezvoltă „puţin” diferit, „unghiul de dezvoltare branhială” (punct de dezvoltare stem diferențiat) fiind vizibil la baza părţii superioare a pavilionului urechii, bineînțeles la cei care prezintă această ”malformație congenitală”.

Aceeaşi asemănare este evidentă în dezvoltarea gonadelor „masculine”. La pești, aceştia fiind forme de viaţă „cu sânge rece”, gonadele se află plasate în apropierea inimii, pentru a profita de o cât de cât urmă de căldură metabolică ”constantă”, necesară dezvoltării proceselor fiziologice normale ale acestei structuri.

În cazul omului, gonadele nu ar funcţiona în apropierea inimii deoarece căldura ar fi prea mare. Aşa că, evolutiv, gonadele s-au îndepărtat din ce în ce mai mult de zona „călduroasă a inimii”, ieşind chiar în afara trupului la mamifere care sunt organisme „cu sânge cald” și solicită „răcire” structurată (cum veți vedea în materialele următoare).

Dar, stupoare, în cazul embrionului uman, se constată dezvoltarea iniţială a viitoarelor gonade, da, aţi ghicit, lângă inimă, coborând ulterior unde se află, odată cu dezvoltarea embrionară, într-un fel de „reeditare” a evoluţiei. Cu diferența că, la ”partea feminină” rămân în interiorul trupului și vor forma ovarele și doar la ”partea masculină” vor ieși din trup, în scrot.

Dar asta abia după 4–4,5 luni de dezvoltare embrionară, când începe „diferențierea” sexuală și gonadele masculine nu vor mai fi gonade „unisex” (ați citit corect) și vor coborî „mai jos” de zona „uterină” (unde vor rămâne gonadele feminine).

De aici începe clar drumul evolutiv spre ”corpul” omului (spre „statusul” biped, spre mâna ce utilizează unelte, bla, bla), chiar dacă acest strămoș este linia de start evolutivă din care se vor dezvolta atât amfibienii cât și reptilele.

Amfibienii nu ne vor interesa în drumul nostru deoarece delimitările ”constructive” sunt greu de ”alipit” evoluției către om, chiar dacă sunt clar bazate pe aceeași ”sistematică”, predominante fiind doar elementele de origine ”ale peștilor” și ”cele reptiliene” din care s-a desprins evoluția mamiferelor, de care ”omul” aparține ca linie evolutivă…

Și, această delimitare clară de amfibieni se datorează, în primul rând, modului în care a evoluat fiziologia acestora, din mai multe puncte de vedere, cum ar fi dependența de mediul permanent umed, și altele pe care nu le voi insera aici… Ele țin pe alt ”drum”, chiar dacă punctul de plecare rămâne comun…

Totuși, de la aceste specii ”de ramificare” (ce au dispărut de mult timp), începe delimitarea clară a craniului, gâtului, membrelor, dispoziției toracelui şi a oaselor bazinului, tiparul osos rămânând neschimbat inclusiv în zilele noastre, la toate speciile terestre, și nu numai.

Aceeaşi dispoziţie clară, neschimbată, apare şi în ceea ce ar fi dispoziţia musculară, fiind semnalate primele mari suprafeţe de prindere musculară după „modelul” celor din ziua de azi (omoplatul, chiar şi centura scapulară).

Mergând mai departe, de la oase/ schelet ajungem la distribuția nervilor în organism… Destul de „sincronă” scheletului care se regăsește, aproape neschimbat, de la pești la toate speciile de animale ce au evoluat având „la baza” evoluţiei lor acest adevărat model.

În acest sens vine „similitudinea membrelor” care, atât la pești, amfibieni, reptile şi mamifere (inclusiv om) au dispoziţie tipică: „un os (femur la membrele posterioare/ inferioare, humerus la membrele anterioare/ superioare), două oase (tibia-ulna, radius-cubitus) la ambele membre, inclusiv oase mici (tarsiene, carpiene), degete (falange)”…

Așadar, evolutiv, dar și din punct de vedere al evoluției embrionului uman, evoluția va atrage un fel de tipar al reptilei din noi, următorul pas evolutiv după peștele din noi, din trupul uman…

Credeți că totul, aceste evoluții, au venit de la sine?!? Intervenția Noastră este evidentă. Și chiar dacă aveți considerații „evoluționiste”, care ar fi abordarea voastră, care ar fi motorul ce va justifica o simplă afirmație, „evoluția”, fără a justifica „științific” care este aceasta?!?

Acele vietăți, indiferent de „nivelul” lor au fost „forțate” să facă ceva. „Forțate” deoarece, altfel, și-ar fi încetat existența, ar fi murit și, prin urmare, ar fi dispărut. „Forțate” se poate interpreta ca „nevoie de adaptare”. Sau greșesc?

Și repetiția unor gesturi care să atragă „supraviețuirea” a dus la formarea reflexelor, elemente ușor corelabile cu „reacția condiționată”. Acea ființă vie a fost „forțată” să dezvolte mecanisme comportamentale ce se „sprijină” pe… Modificări organice, de „aclimatizare” comportamentală.

Modificări organice care nu presupun numai apariția elementelor neuronale ci și sistemice. Da, totul nu se rezumă la memoria unor neuroni, eventual a unei formațiuni de neuroni care, adaptativ au devenit un fel de coloană vertebrală, ce ulterior a avut nevoie apoi de un creier.

Totul este o dezvoltare sistemică generală, a organismului. „Linia medulară” a „cerut” într-un fel anume o „centralizare”, creierul, a urmat „sesizarea” fragilității structurii și a apărut formațiunea protectoare (coloană vertebrală, creier, cutie toracică, bla, bla).

Membrele au apărut tot din aceleași cerințe, de supraviețuire. Și s-au dezvoltat, evoluat împreună cu ansamblul. Care „ansamblu” a „cerut” la un moment dat ca poziția trupului să fie bipedă, apoi ca mâinile să aibă degete opozabile, născându-se „manualitatea” „caracteristică”, bla, bla.

La fel și creierul, forma lui, constituția lui, a atras un întreg proces „de ansamblu”. Că este un „creier de prost” sau nu…

Toate dezvoltându-se în ansamblul acelei ființe vii, împreună cu fiecare constituent al lui (cum voi prezenta în cazul evoluției omului în materiale următoare).

Așa s-a ajuns la punctul de plecare: creier de mari dimensiuni, mers biped, forma și abilitățile mâinii umane ce atrage uneltele, apoi blogging-ul pe Medium

Totul este o evoluție generală a acelei ființe vii, a ansamblului acelor ființe vii, a ansamblului vieții, a ansamblului Nostru.

Da, se poate justifica că automatismul ființelor vii, dezvoltat și „selectat” prin evoluție poate justifica toate acestei considerații, dar oare așa este?

Dar, poate, urmând „tiparele” care „pichetează” constant orice pas logic al acestui material, „evolutiv”, vă veți reconsidera „pozițiile”. Asemenea dezvoltării conștiinței, că este ea individuală sau globală, că este ea a materiei sau a Noastră. Dar să continuăm!

Pare evident, că ar trebui să ”revenim” la dezvoltarea embrionului uman, cea din primele săptămâni de existență ale acestuia.

În primele săptămâni de viață, la corpul embrionului uman, se delimitează capul, corpul (cu inima deosebit de vizibilă), coada (chiar ați citit corect, dar care, acum, reprezintă o evoluție a cozii embrionare de pește — se pot face unele asocieri cu „coada de maimuță” dar, credeți-mă sunt forțate) și, surpriză, sacul Yolk…

Pentru necunoscători, sacul Yolk sau vezicula vitelină reprezintă prima structură extra-embrionică care devine vizibilă ecografic în sacul gestațional, fiind situată la nivelul polului ventral al embrionului.

Dar, la fel de semnificativ, sacul Yolk este principala structură de dezvoltare embrionară a oului reptilian (și/ sau al aviarelor — inclusiv amfibienilor, dar care nu ne interesează)… Da, este un element caracteristic al reptilelor care depun ouă, al ființelor care depuneau ouă… Dar, să revenim la om!

În perioada embrionară, acest sac reprezintă principala rută de schimb ”de lichide” între embrion și mamă, având funcții nutritive, imunologice, metabolice, endocrine, hematopoietice etc până când apare angio-structura (angio — element prim de compunere savantă cu semnificația „vas” (sanguin, limfatic), „canal”, „receptacul” — sursa dicționarul explicativ) ce susține circulația placentară capabilă să asigure toate cele necesare embrionului, cordonul ombilical…

Prezența și funcționalitatea acestui sac Yolk, acestei vezicule viteline, este vitală până la instalarea circulației placentare, schimbul sangvin fiind asigurat de circulația vitelină și aorta primitivă embrionară.

De altfel, în primele săptămâni de sarcină, prezența ecografică a acestui sac reprezintă (medical) confirmarea sarcinii și poate da indicii în ceea ce privește un prognostic al sarcinii, dimensiunile acestuia crescând progresiv între a 5-a și a 10-a săptămână de sarcină, până la dimensiunile de 5–6 mm, cu precizarea că, un diametrul mai mare de 5 mm este considerat a fi un risc crescut de avort spontan.

Spre sfârșitul săptămânii a patra de sarcină, vezicula vitelină se conectează la sistemul digestiv incipient al embrionului prin intermediul ductului vitelin, preluând astfel sarcinile de transfer între exterior (corpul mamei) și embrion. Ulterior, acest duct vitelin se va oblitera (nemaifiind detectabil în intervalul 14–20 săptămâni de sarcină), în unele cazuri rămânând doar un rudiment cunoscut sub numele de diverticulul Meckel.

Și, există ceva mai mult decât sacul Yolk… Amnia (amnionul) „derivat” din sacul Yolk, este ceea ce va deveni sacul placentar, delimitat de placentă, ce conține lichidul amniotic, fiind similară cu membrana de delimitare a conținutului oului de coaja calcaroasă a acestuia…

Evoluție clară ce a apărut pentru prima dată la reptilele ancestrale, care s-au delimitat clar de pești și amfibieni prin această formă de ou ce putea duce la nașterea unei noi ființe fără prezența apei din mediul extern ca suport de evoluție… Evoluție clară ce se păstrează încă în genele noastre…

Următorul pas ar fi reprezentat de pielea noastră, piele ce a evoluat de la forma de existență a peștilor într-o formă amfibiană, ulterior reptiliană… Finalul fiind o formă mamaliană cu evoluția ce va urma spre ceea ce știm că este pielea umană.

Sumar prezentat, pielea amfibienilor ce, majoritar, nu pot trăi fără ”piele umedă”, a suferit un proces de adaptare reprezentat de formarea de straturi suprapuse de piele moartă pe întreaga suprafață a corpului, atât din „rațiuni” de protecție „solară” cât și pentru conservarea apei, prin prevenirea sau „gestionarea” deshidratării în „mediul uscat”.

Evident că ”rădăcina” genetică a peștilor a atras o primă formă de existență a pielii sub o formă solzoasă, relativ caracteristică reptilelor (și dezvoltării ulterioare a acestora).

Cea mai clară dovadă în acest sens este reprezentată de năpârlirea, ”lepădarea” stratului de piele moartă, în cazul unor specii de reptile, în special șerpii, care ”elimină” constant stratul de piele moartă în exterior. Acum, fără nici un fel de confuzie, se poate face ”legătura” cu ”năpârlirea” permanentă a pielii umane care elimină astfel strat după strat de celule moarte…

Dar nu semănăm ”la piele” complet cu reptilele, ci doar cu acel stadiu de separare dintre linia reptilelor de linia mamiferelor, acum 300 milioane de ani, deoarece noi am păstrat (sau dezvoltat) formațiuni de umezire a pielii (eventual de gestionare a pierderii apei dar și cu rol de termoreglare, fapt ce la om a atras și pierderea „majorității” părului de pe corp), formațiuni reprezentate de glandele prezente la nivelul pielii, ”eliminând” necesitatea prezenței solzilor protectori…

Glande care secretă un adevărat amestec de uleiuri care mențin hidratată (conservă, gestionează pierderile de apă) suprafața pielii… De aceea suprafața pielii noastre este moale, catifelată și plăcută la atingere, pe când cea a reptilelor este uscată și rugoasă, solzoasă.

Sau, din punct de vedere evolutiv, ”separarea evolutivă” de la pești în amfibieni și reptile, a lăsat ceva urme genetice legate de o formă de hidratare diferită a pielii, pe o linie relativ comună cu reptilele, ce a dus chiar de atunci la apariția precursorilor mamiferelor?!?

O altă ”adaptare” de tip ”moștenire” este reprezentată de specializarea dinților, semnalată pentru prima dată la gorgonopside, ele fiind un fel de stadiu inițial de delimitare de tip specializare a dentiției, evoluție ce va duce și spre dentiția umană.

Cu simpla problemă legată de faptul că nu am moștenit și înlocuirea permanentă a dentiției… Cu toate că, am păstrat o formă a acestei manifestări, reprezentată de înlocuirea dentiției de lapte cu dentiția finală, ”osoasă”…

Urmând linia evoluției, după marea extincție cambriană (”Mama tuturor extincțiilor”, la sfârșitul Permianului, acum 250 milioane de ani), condițiile de mediu au fost deosebit de nefavorabile (temperaturi deosebit de crescute, climă uscată excesiv, diferențe de temperatură masive de la zi la noapte, etc), fapt ce a determinat ca linia evolutivă a reptilelor-mamifere să înceapă să dezvolte părul…

Inițial și ca o extensie a organelor de simț și, ulterior, ca o formă de termoreglare (blană)…

Prima dovadă a mamiferelor ”ancestrale” ce sunt acoperite cu păr apare odată cu Tritheledont-ul, la ”doar” 50 de milioane de ani după marea extincție, adică acum 200 milioane de ani…

Acum, din punctul meu de vedere și al autorilor acceptați, vine cea mai senzațională legătură ”ancestrală” a ”pielii” omului cu reptilele-mamifere… Un fel de ”suprapunere de origine evolutivă” de origine a părului, dinților și pielii ce relevă profunda conexiune a acestor ”organe”…

Biologia modernă, în special în baza descoperirilor cercetătorului Abigail Tucker, a demonstrat că pielea nu este un simplu înveliș extern de acoperire a corpului…. Ea este ”originea” creșterii părului, dinților, unghiilor, ghearelor, și solzilor, inclusiv a tuturor glandelor pielii…

Cercetările au plecat de la studiul formării formațiunilor din piele (glande, etc) și au ajuns la concluzia că pielea este ”generatorul” tuturor acestora, nefiind vorba despre structuri ”autonom” generabile…

Un țesut, piele, prelevat de la embrionul animal (inclusiv uman), de exemplu, din zona maxilarului, va forma dinți (într-un proces de dezvoltare în formă de cute, ce va duce inițial la o dezvoltare tisulară comună care, ulterior se va diferenția în dinți și pielea ce acoperă gingia, de exemplu)…

La fel se vor dezvolta și toate organele pielii, plecând de la păr (ca structură completă — proces similar inclusiv dezvoltării solzilor, penelor), glande, dinți, unghii și chiar glande mamare… Totul având la bază această moștenire ancestrală ce a dus de la animale acoperite doar cu piele la animale ce dezvoltă toate structurile vremurilor noastre, animalelor din vremurile noastre.

Și, ca totul să devină incontestabil, dezvoltarea pielii și a tuturor acestor ”elemente” din piele este controlată de o singură genă, cunoscută sub numele de EDA. Este gena care are rolul crucial în construirea multor structuri vitale care au originea în piele… Această genă controlează cât de păros este animalul, densitatea componentelor pielii într-o anumită zonă/ suprafață, câți dinți se vor dezvolta și ce formă vor avea și multe, multe altele…

Un exemplu cunoscut ca având probleme cu această genă, EDA, este actorul Michael Berryman care a fost ”selectat” pentru a juca în multe roluri de extratereștri și monștri în filmele de tip science fiction deoarece prezintă o mutație a acestei gene… El suferă de o mutație EDA ce nu mai permite dezvoltarea corectă a organelor pielii… Unghii, păr, dinți, glandele de răcire ale pielii, implicit ale organismului…

Într-un fel de final al asemănărilor structurale umane cu peștii, ajungem la altă moștenire de majoră importanță, un nou fel de urechi, cu pavilion (ureche externă)… Astfel de ureche nu este întâlnită la reptile ci numai la formele de viață ce au mers evolutiv pe linia mamiferelor… Ureche ce conferă o sensibilitate auditivă mult superioară celorlalte forme de viață… Uneori are și funcție de termoreglare…

Dar secretul acestei sensibilități nu stă numai în pavilionul extern, tipic mamiferelor, ci și în cele mai mici oase ale organismului, ciocănelul, nicovala și scărița, prezente în urechea medie… Delimitarea tipică mamiferelor este clară, deoarece reptilele au doar un singur os ce asigură transmiterea vibrației timpanice către structurile nervoase de transmisie și interpretare…

Și, surpriză, studiile în ceea ce privește dezvoltarea embrionară umană a urechii medii relevă faptul că inițial există un singur os, ca la reptile…

Dar, pe parcursul dezvoltării, se vor diferenția două ”extra-oase” ce pare că fac parte din zona maxilar-mandibulară, ca parte a ”fălcii”, se vor ”ridica” pozițional, din punct de vedere anatomic, și, la momentul nașterii, sunt deja delimitate de ”falcă” deconectându-se de aceasta, făcând parte deja din viitoarea ureche medie, care nu este încă ”final” formată (aceste oase fiind încă cartilaginoase, într-un proces de micșorare, osificare, replasare, etc) dar relativ funcțională…

Acest proces este descris și la nivelul diferențierii oaselor mâinii, picioarelor, fiind un „mecanism” absolut similar, cu specificitatea normal anatomică… Proces a cărui evoluție este ”specializat” de ființele vii, denumite de noi mamifere, de aproape 300 de milioane de ani (ce este confirmat de numeroase fosile de pe arborele de dezvoltare al mamiferelor, delimitarea completă a oaselor ”fălcii” apărând acum 200 milioane de ani)…

Și, deosebit de interesant este faptul că, odată cu această separare a oaselor urechii medii, se constată o creștere masivă a volumului creierului (sesizată la o fosilă de acum 180 milioane de ani, la așa numita specie Hidrocodeina)… Creștere care se datorează în primul rând cerințelor extreme solicitate de condițiile de mediu, deosebit de agresiv față de micile mamifere dar și cerințelor de percepție, interpretare, etc ale noilor organe de simț…

Abia după catastrofa de acum 65 milioane de ani, odată cu dispariția saurienilor, dezvoltarea mamiferelor va fi liberă către ceea ce cunoaștem și percepem în zilele noastre.

Am menționat, mai devreme, de dezvoltarea, diferențierea membrelor, și ne vom concentra inițial pe mâini, un element semnificativ în „izolarea”/ „delimitarea” omului de primate (maimuțe).

În mod evident, mâinile omului sunt ceea ce a permis ca toate ”cerințele” membrilor evoluţiei lui să materializeze gândurile şi să aducă omul unde se află acum, construind lucruri, manipulându-le, utilizându-le. Nu am subliniat ”fără rost” acest lucru (în materiale viitoare din același „grup”, voi descrie lucruri ce vă vor lăsa „fără cuvinte”)…

Și, păstrând tiparul de analiză axată pe dezvoltarea embrionară, lucrurile se complică şi este nevoie să apelăm la unele „cuceriri” ale geneticii.

Totul pornește de la fecundare, de la o celulă care se divide rezultând două celule, apoi cele două se divid şi rezultă patru, apoi vor fi 8, 16, 32, etc. Asta ştie oricine. Deci, un fel de regulă, destul de generală, a ”lui 2”, eventual a simetriei…

Ceea ce a descoperit genetica este că diviziunea iniţială va genera doar celulele stem, nediferențiate… Până la un anumit punct când se va genera un set de celule „stem iniţial distincte” din aceste celule stem nediferențiate…

Ei bine, din aceste celule se dezvoltă „distinct” elementele iniţiale ale embrionului (cap, corp şi coadă). Mai departe avem de a face cu o nouă dezvoltare de celule stem dar, de data aceasta, vor fi relativ diferențiate, „născându-se” „punctele de dezvoltare stem diferențiată” (de care aminteam anterior în cazul diferențierii branhiilor).

Pentru a înţelege mai bine voi particulariza prezentarea mea cu exemplul dezvoltării a 6 degete (palmare sau plantare, nu contează) la embrionul, fătul uman.

Palma umană are două astfel de puncte iniţiale (etapizat, bineînţeles). Primul care va naşte celulele stem ce vor forma viitorul corp al palmei, ce se dezvoltă din punctul iniţial de la nivelul prinderii membrului de trup ce naşte celule stem ce se diferențiază în etape, după regula prezentată mai sus, la „tipologia” oaselor membrelor.

Acest ”punct inițial” va dezvolta celule stem nediferențiate până la forma aproximativă a unei mănuși fără degete. De aici se va dezvolta cel de-al doilea „punct” ce va iniția dezvoltarea degetelor… Ei bine, acest punct de dezvoltare se va diferenția rapid în trei puncte de ”ramificare” ce vor ”merge” mai departe după regula dublării…

Deci, în mod normal, din start, palma umană va trebui să dezvolte șase degete… Dar, evolutiv, încă de la amfibiano-reptile, ”strămoși” ai liniei mamiferelor care au dus la om, cel de-al șaselea deget a dispărut… Dar, o remanență genetică a rămas, în mod cert…

Și, astfel, cel de-al treilea punct de dezvoltare nediferențiată, plasat undeva la baza viitorului deget mic, va putea dezvolta „anomalia” celor șase degete, care apare când acest „punct”, din varii motive, dezvoltă un deget suplimentar, după ”regula dublării”, asta fiind posibil deoarece pe traseul genetico-evolutiv au existat etape în care „strămoșii noştri” (nu cu referire la oameni ci la întregul „circ evolutiv”) aveau șase degete.

Tot pe principiul de mai sus, la anumite ”interferenţe”, o secțiune a „remanențelor genetice” va activa dezvoltarea de degetele „palmate” (în special în zona degetelor membrelor inferioare).

Ei bine, nu numai genetica confirmă aceste „constatări” ci şi embriologia, fiind știința care a demonstrat că acest mecanism de dezvoltare embrionară este identic la toate formele de viaţă, indiferent care ar fi acestea, viermi, insecte, pești, amfibieni, reptile, mamifere… Cu diferențierile absolut normale ce țin de specie dar și, deseori, de individ…

Regula celor trei „puncte” de dezvoltare pornește de la stadiul embrionar… Unde există trei straturi germinale inițiale ale dezvoltării embrionului: ectodermul, mezodermul și endodermul, ce se formează în a doua săptămână de sarcină, din blastocit (stratul epitelial, ce se va diferenția în ectodermul parenchimatos și ectodermul epitelial — regula „3 la 2”).

Creierul uman se dezvoltă din a treia săptămână de sarcină, din ectoderm, stratul cel mai exterior al embrionului, care se îngroașă și se pliază pentru a forma plica neurală, care este precursorul tubului neural din care se vor „dezvolta” creierului și al măduvei spinării, începând cu a șasea săptămână de sarcină.

Creierul dezvoltându-se în partea anterioară a tubului neural, iar măduva spinării din partea posterioară a tubului neural. Astfel că, în primele săptămâni, creierul se va forma din… Trei regiuni principale: prozencefalul, mezencefalul și rombencefalul, urmând, în următoarele săptămâni diferențierea în structurile specifice ale creierului, care va continua pe tot parcursul vieții (cea mai mare parte a acestei dezvoltări având loc în timpul sarcinii și a primilor ani de viață).

„Tiparul” de „trei” subliniat anterior.

Apoi, ce credeți că se mai dezvoltă din acest ectoderm? Vă mai amintiți de rolul membranei celulare prezentat în materialele anterioare?!? Acel „ceva” comparat cu adevăratul creier al unei celule, comparativ cu nucleul celulei?!?

Ei bine, din acest „ectoderm” se vor dezvolta și pielea, simțurile (văzul, auzul, mirosul, gustul și „kinestezica” reprezentată de pipăit/ simț tactil, „senzorii” termici și „asimilatele” (de exemplu, orbii pot interpreta culoarea prin pipăit), alături de sistemul nervos periferic, glanda pineală, și „accesoriile” pielii reprezentate de glande sudoripare, glande mamare, părul, unghiile, completate de dinți.

Sesizați, permanent, „tipare”?!?

Da, ar mai fi ceva de precizat, cu toate că totul pare a deveni mult prea ”tehnic”…

Am tot pomenit de celule stem, celule stem nediferențiate și, este evident, aici apare nevoia de precizări suplimentare.

Imaginați-vă procesul de diviziune a ovulului începând cu momentul fecundării! Nu vă voi ”ameți” cu meioze, mitoze sau alte chestii de diviziune celulară. Pur și simplu imaginați-vă! Imaginație care să „perceapă” că ovulul uman are o dimensiune medie de 0,1 mm, iar spermatozoidul are 0,06 mm cu o lățime de 0,003 mm, însemnând că ovulul este de 1.700 de ori mai mare decât spermatozoidul.

Mai mult, spermatozoidul este un rest de celulă, ovulul este o celulă întreagă, dar procesul de diviziune începe prin formarea din ovul a doar două celule… Nu trei, adică cele două de diviziune ale ovulului plus un fel de completare a spermatozoidului și nici patru celule, două din ovul și două din spermatozoidul ”activator”…

Oare aceste două celule pot fi atribuite vreunei specificități, în sensul că, din această celulă se va dezvolta ficatul, de exemplu, și din cealaltă se va dezvolta, să zicem creierul?!? Sau atribuiri de tip sistemic, de genul, din această celulă se va dezvolta sistemul osos, sau muscular, sau digestiv, sau altul?!? Evident că nu… Este clar că avem de a face cu celule nediferențiate, care nu pot fi diferențiate, identificate pentru a primi o atribuire certă, nu au un specific anume, nu-i așa?!?

Și, oare câte celule nediferențiate ar trebui să se creeze pentru a forma, de exemplu, doar scheletul uman (sistemul osos), care este alcătuit din 208 oase, fără a mai lua în considerare că acest număr nu este întotdeauna constant, la unele persoane formându-se oase mici, suplimentare, între oasele craniului sau între articulațiile degetelor?!?

Câte celule nediferențiate este necesar să se creeze numai pentru fiecare sistem al organismului uman, sau pentru fiecare organ al corpului uman, fără a mai lua în considerare o evoluție constantă a embrionului, conform celor prezentate anterior?!?

Dar să mergem mai departe pe linia celulelor stem nediferențiate, pentru a elucida cât de cât un mecanism anume!

Studii aprofundate, ce se desfășoară pe o perioadă mai mare de 50 de ani, au relevat faptul că celulele stem nediferențiate se vor dezvolta în funcție de mediul în care acestea sunt create și își inițiază existența…

Detaliind, pentru o mai bună înțelegere, voi descrie un experiment ce poate fi realizat în orice laborator „de specific” pentru un astfel de experiment. Se vor preleva celule stem nediferențiate ”dintr-un singur loc”, indiferent de sursa acestora, cu referire la sursă placentară, osoasă, neuronală, hepatică, etc.

Ei bine, aceste celule stem nediferențiate, mai întâi, vor fi multiplicate în medii specifice, neutre (pentru cunoscători: ceva gen „ser fiziologic” sau orice alt tip similar (medii de cultură „neutre”), indicate fiind mediile minime, de transport sau, eventual cele îmbogățite), deoarece cantitățile ce se pot preleva sunt infime pentru necesitățile unui astfel de studiu. Și, după o relativă multiplicare celulară, a masei de celule stem, se va obține o cantitate optimă studiului, ce se va împărți în minim trei părți.

Apoi, aceste mase de celule vor fi plasate în medii de cultură diferite. De exemplu, ceva gen extract hepatic, extract osos, extract neuronal, dermic, etc (medii de cultură „specifice”)… Ce credeți că se va întâmpla?!?

Da, ați ghicit, fiecare grup celular nediferențiat se va dezvolta după specificitatea („tipicul”) mediului în care au fost plasate, fără a ține cont de ”sursa de prelevare”. Cele plasate în „extract muscular” vor deveni celule musculare, cu o specificitate dată de caracteristicile de mediu de cultură, cele plasate în „extract hepatic” vor deveni celule hepatice, etc… Subliniez, chiar dacă sursa lor inițială a fost un cu totul alt tip de țesut…

Dar nu acest fapt doream să îl subliniez ci faptul că, mediul ”de cultură” este cel care dictează ce va deveni viitoarea celulă stem nediferențiată.

În mod evident, în organismul uman, celula stem nediferențiată hepatică, de exemplu, se va dezvolta într-un ”mediu hepatic” și, astfel, se va concretiza rațiunea pentru care aceasta a apărut „la acest nivel”, aceasta devenind o componentă a respectivului țesut. Un adevărat sistem, destul de simplu și eficient, nu-i așa?!?

Sesizați „similitudinea” de „tipar” cu cea a membranei celulare?!? Acum vin ”departajările” legate de mediu, evident.

Dezvoltarea embrionară are loc într-un mediu izolat, care nu are tangență la ”medii externe” dezvoltării, la acele posibile influențe, asigurându-se astfel un curs normal al dezvoltării embrionare. Dar, oare așa este?!?

Genetica, în toate lucrările de specialitate, poate fi comparată cu o armă și mediul, eventual stilul de viață ”apasă pe trăgaci”… Eventual „modernizează” arma, sau o „actualizează” (în materiale viitoare veți avea detalii despre această „aberație” logică). Cel puțin în majoritatea cazurilor (peste 97% din masa indivizilor umani)… Cu mediul am clarificat sau, cel puțin, a descris unele ”detalii”, dar cum rămâne cu stilul de viață?!?

Genetica fiind doar acel „hard disc” ce înregistrează „adăugirile de completare” ale „geneticii de bază” (genomul, secvențele de nucleotide care sunt comune tuturor oamenilor, de exemplu) și elementele asimilabile „geneticii comportamentale” (cum sunt instrucțiunile „pentru viață”), după „tiparul” celulei.

Apoi, la nivelul dezvoltării embrionare, în primul rând, intervine mama, ca ansamblu funcțional, care ”furnizează” permanent informații prin însăși corpul ei, informații care conlucrează cu informațiile genetice „de bază” și ajută la delimitările ”de diferențiere” (inclusiv comportamentale)…

Apoi, incontestabil, intervine stilul de viață al mamei, ceea ce ar fi ea, ca mediu de dezvoltare… Corect sau nu?!? Pentru cei care își mai ridică semne de întrebare le reamintesc de mamele care consumă alcool sau alte droguri ”de risc”, de mamele care au un stil de viață distructiv, de mamele care evoluează în medii deosebit de agresive, și alte medii ce aduc ”semne de întrebare” și nevoi de adaptare.

Cum ar fi, de exemplu, un mediu ce oferă suport alimentar deosebit de plin de carențe… Sau, pornind logic, de exemplu, doar de la mamele care consumă streptomicină în timpul sarcinii și vor afecta grav dentiția viitorului copil, sau de la mamele care au „prezență invazivă” (de exemplu spirochete, ce de exemplu, vor afecta grav „dezvoltarea osoasă palatină”)…

Lucruri care nu au cu nimic de a face cu genetica genomului, cu ceea ce ar fi ”depozitat” în ADN-ul mamei, eventual în ceea ar fi „puținul” ce s-a primit de la tată…

Credeți că cele câteva exemple prezentate nu vor afecta dezvoltarea embrionară?!? Mai ales că nu am luat în considerare, de exemplu, masiva prezență radio din vremurile noastre, prin toate rețelele de telefonie mobilă, prin atotprezentele rețele WiFi și altele similare ce, dovedit, afectează clar dentiția umană…

Apoi ar interveni componenta psihologică a mamei… Da, ați citit corect, a mamei și nicidecum a embrionului, viitor individ… Anterior v-am prezentat sumar mecanismul dezvoltării degetelor palmate. Ei bine, într-un studiu efectuat de cercetători americani, este drept pe doar 630 de cazuri, s-a constatat că există o legătură directă între psihologia mamei și apariția degetelor palmate la picioarele copiilor născuți de acestea.

Rezultatul acestui studiu relevă că, în 90% din cazuri, mama avea o puternică fobie față de apă, aceasta neștiind să înoate și tot ceea ce mai poate fi corelat cu teama, groaza față de apă, adâncă sau nu… Deci, un procent semnificativ ce poate explica un fel de inserție a psihologicului în dezvoltarea embrionului, fătului și, în final, a copilului ce se va naște…

Poate că sunt doar simple coincidențe, dar procentul atât de mare dă de gândit.

Din punct de vedere al creaționiștilor este, iar, simplu…

Omul a fost făcut de divinitate, singura problemă fiind doar ”o coastă în plus”, și gata! Totul perfect, fără nici un fel de considerație la evidențele dezvoltării embrionare, la micile ”dovezi” ale întunericului „plantate” în ceea ce ar fi fosilele, în raționamentele științifice și altele asemenea…

Pentru ei există o singură posibilă evoluție: „Păcatul” părinților se transferă asemenea genelor și asupra copilului, viitorului copil… Ca o pedeapsă asupra părinților care nu respectă regulile divine, chiar dacă se pune întrebarea ”Ce vină are copilul?!?”… Sau, dacă părinții sunt „fără de păcat” (ceea ce este imposibil conform cărților sfinte), vin păcatele liniei genealogice, indiferent de aprofundare, până la Adamul și Eva lor… Offf, deci despre ce vorbesc, nu există om fără de păcat (???)…

Creaționiștii aceștia sunt atât de preocupați să își găsească o vină, un păcat, ce a atras ispășirea de pedepse în această viață, încât bietul Dumnezeu rămâne clar fără obiectul muncii, judecata, fie ea și ”cea de apoi”… Fără a mai lua în calcul că ei își bat joc de lucrarea lui Dumnezeu, atribuindu-i imperfecțiunea chiar din startul oricărei evaluări prin dogmă și principala manifestare a acestuia, bigotismul…

Acesta ar fi singurul lor „tipar”…

Deci, orice formă de analiză, pe subiectul dezbătut mai sus, la care să pot conexa creaționismul „dogmatic”, cade din start. Sau să subliniez că nici măcar Puterea Divină nu a fost în stare să facă totul într-o zi?!? Sau să subliniez că omul ”funcționează” după ”relativ” aceleași principii cu ale animalelor, născându-se, trăind, murind, formând grupuri familiale, sociale, etc?!? Da, am uitat „elementul de delimitare”: „Având credință, conștiință, și supunere oarbă în manifestarea Voastră de sclavi ai Puterii Divine” (sper că v-ați dat seama de glumă).

Și cred că este de ajuns cu această parte de „început”! Ba, nu! Ar mai fi unele „deducții”!

Este foarte posibil ca ideile creaționiștilor să fie doar prost redate în cărțile religioase, o zi a Puterii Divine putând fi acea perioadă de timp ce o măsoară oamenii de știință folosind timpul Plank. Mai concret, că această zi a 6-a, a creației omului, este de fapt inimaginabil de lungă, de genul a 50 de milioane de ani (veți vedea în materiale viitoare), sau mai puțin, dar oricum mult mai mare decât o zi?!?

Poate că durata mare de viață a oamenilor de la ”Început” contrazice o astfel de ipoteză… De ce ar fi lăsat mai mult de „șapte zile” pentru a „rula” totul, când Adam și Eva „coastei” lui au „călcat pe bec” din prima zi? Nu sunt precizări când a avut timp Adam să „numească” toate ființele vii, știute sau neștiute… Deci putea fi „comprimat” totul, sau greșesc?!? Deci, cu timpul am terminat.

Dar, cea mai importantă parte a acestei concluzii este că natura sau Puterea Divină a procedat gradual, evolutiv, asemenea unui biolog, inginer, etc, mergând pas cu pas, într-un evident ”drum al perfecționării”, proces ce se regăsește la acest moment în orice direcție s-ar orienta cercetarea.

Da, nu a fost singur, deoarece l-a această lucrare au lucrat toate „ajutoarele” lui. Stai, de fapt sunt tot El! Oricum, este drept, recurgând la „tiparele” descoperite pe parcursul evoluției. „Tipare” ce și-au conformat eficiența, care au confirmat „valabilitatea” lor și utilizarea lor aproape în orice „lucrare” nouă.

„Tipare” care nu au numai suport material. Da, ați prins ideea! Credeți că noi, entitățile energetice, stăm degeaba? Asistăm neutri la manifestarea contradicțiilor noastre, atât timp cât participăm la „adaptarea” ființelor pe „tipare”, pe automatisme, este drept, dar la a căror dezvoltare participăm real, activ, încercând ca acea ființă să „ducă” spre manifestarea „după chipul și asemănarea” entității materiale la care am participat? Fie și pe „linia” de manifestare a creaționiștilor, de atenuare a „păcatului inițial”?!?

În realitate, aceasta este o „linie”, un „tipar” al drumului fiecăruia dintre noi, ca unitate „entitate energetică — entitate materială” pe „linia”, „tiparul” perfecționării, al dezvoltării permanente spre mai bine, spre mai adaptat… Cu reușite, fie ele și imperfecte, ale ansamblului „viețuitoarelor” actuale, în frunte cu Homo Sapiens sau cu nereușite (eventual păcate), apropos de speciile care s-au stins (care, din punctul Nostru de vedere sunt reușite ce au atras închiderea unui ciclul al contradicțiilor)…

Păcat că, în acest „sector material” nu am reușit să menținem existența ceva sau mult mai îndelungată a ființelor vii cu adevărat necesare. Și aici, nu ne referim la om, la ființa umană. Avem alternative oricând.

Dar, cândva, vom reuși. Doar în alte sectoare ale vieții materiale din acest univers am reușit! Nu putem da greș. Ohh, iar bat câmpii cu ce va fi, să revin!

Sau, sunt corecte afirmațiile creaționiștilor, un drum invers, de la divina creație, perfectă sau aproape perfectă, pe un curs al regresului și degradării, fără participarea divinității, până la Domnul Iisus (sau Mahomed, Buddha, etc) evident, spre „Apocalipsă” (care termen înseamnă orice altceva față de „final”, „judecata finală”, și alte „finaluri”?!?

Deci, „pare” evidentă concluzia, pentru evoluționiști natura a perfecționat continuu, „chiar” și prin Puterea Divină, sau Puterea Divină a creat și însăși ”creația” s-a degradat continuu, până la „judecata” Lui… Sau sunt doar ”vorbe” fără rost?!?

Oricum ar fi, este vorba despre evoluție, de munca noastră comună, ființa din materie alături de ființa energetică, că ea are loc de la Creație de tip ”God Bang” sau că ea are loc progresiv, de la ”Big Bang” până la scrierea Genezei biblice…

Pare ciudată această „rafală” logică de „final”? Dar nici Noi nu prea puteam face diferența reală. Am fost creați de Creator din Creator, am creat alături de Creator și prin Creator, care a evoluat prin noi, a căror evoluție a atras evoluția creațiilor Noastre, prin Creator!

Fie și „exploatând” „tiparele” experimentate și confirmate „evolutiv” în materie, inclusiv în Voi, eficiente sau nu, descoperite sau împărtășite de Noi sau de Creator…

Până și acesta pare un „tipar”, nu-i așa? Creație și evoluție ce duce la creație! Alambicat, dar ați înțeles…

În materialul următor să continuăm cu microbiomul și pașii ce vor urma (în materiale viitoare — sper)!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)….(Cuprins)…..(Next)

… …