Lucru
- Contabilitate
- Planul
de conturi financiar - Clasa de conturi 7

Contabilitate
Contul 706 - Venituri din redevențe, locații de
gestiune și chirii
Cu ajutorul acestui cont se ține
evidența veniturilor din redevențe, locații de gestiune și chirii.
În creditul contului 706 "Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii" se înregistrează:
– valoarea redevențelor pentru concesiuni, a locațiilor de gestiune, chiriilor facturate către concesionari, locatari, chiriași (411);– valori primite de la terți
privind locații de gestiune, licențe, brevete și alte drepturi
similare (461);
– valoarea redevențelor pentru
concesiuni, a locațiilor de gestiune și a chiriilor pentru care nu
s-au întocmit facturi (418);
– sumele datorate de personal,
reprezentând chirii care se fac venituri ale entității (428);
– venituri înregistrate în avans
aferente perioadei curente sau exercițiului în curs (472);
– sumele încasate reprezentând
valoarea redevențelor cuvenite pentru concesiuni, a locațiilor de
gestiune și a chiriilor, precum și pentru folosirea brevetelor,
mărcilor și a altor drepturi similare (512,
531);
– sume cuvenite din vânzări de
bunuri și prestări de servicii către entități afiliate, entități
asociate și entități controlate în comun (451,
453).
Contul nu prezintă sold fiind transferat asupra contului 121
- Profit și pierdere.
O.M.F.P.
nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale
individuale și situațiile financiare anuale consolidate (publicat
în M. Of. nr. 963 din 30 decembrie 2014).
Anexa
OMFP nr. 1802 - Reglementări contabile din 29 decembrie 2014
privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate.
Dorin, Merticaru