Lucru - Contabilitate - Planul de conturi financiar - Clasa de conturi 7

Catre paginile Lucru Dorin M

Contabilitate

Contul 786 - Venituri financiare din amortizări și ajustări pentru pierdere de valoare

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor financiare din amortizarea diferențelor favorabile aferente titlurilor de stat achiziționate, precum și a celor din ajustări pentru pierdere de valoare.

În creditul contului 786 "Venituri financiare din amortizări și ajustări pentru pierdere de valoare" se înregistrează:

– sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare (296);

– sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor - decontări în cadrul grupului și cu acționarii/asociații (495);

– sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie (591, 595, 596, 598);

– valoarea diferențelor favorabile aferente titlurilor de stat achiziționate, amortizate (472).

Contul nu prezintă sold fiind transferat asupra contului 121 - Profit și pierdere.

Acest cont se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

7863. Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare

7864. Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor circulante

7865. Venituri financiare din amortizarea diferențelor aferente titlurilor de stat


Bibliografie:
O.M.F.P. nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (publicat în M. Of. nr. 963 din 30 decembrie 2014).
Anexa OMFP nr. 1802 - Reglementări contabile din 29 decembrie 2014 privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Dorin, Merticaru