Economics

Cardul (Cartea bancară)

Cărțile bancare (cărtile de debit/ credit) au fost emise pentru prima dată în SUA (în 1920) de către marile magazine, lanțuri hoteliere, companii petroliere, etc. pentru fidelizarea clienților (sau din rațiuni de "club de clientelă") acordând posesorilor acestora diferite facilități de plată. Succesul înregistrat de acestea au indus creșterea serviciilor și operațiunilor incluse în aceste cărți bancare, băncile perfecționând acest sistem prin introducerea cărților multiutilizabile și, apoi, datorită infuziei acestor instrumente de plată în toate continentele, au impus standardizarea.

Această standardizare a apărut atât din punct de vedere tehnic, cardul devenind o cartela din material plastic - de dimensiuni standard, 85 x 55 mm (de unde și denumirea de bani de plastic) de formatul unei unei cărți de vizită, având imprimate emblema emitentului (în general o bancă), denumirea tipului de card, logo-ul, holograma și codul emitentului, alături de o serie de date pentru identificarea titularului, client al băncii respective, precum și data expirării acestuia.

De asemenea, acest card, cuprinde inserții magnetice (benzi, cipuri), etc. care fac posibilă manipularea deosebit de facilă și eficientă a acestuia prin intermediul dispozitivelor electronice (de unde și denumirea de bani electronici) de către titularul acestuia în scopul efectuării de plăți/ încasări (carte de plată/ debit) dar și în scopul obținerii de împrumuturi pe termen scurt (carte de credit).

BNR a stabilit un regulament privind principiile și organizarea plăților cu card de către societățile bancare - Regulamentul 6 din 14 noiembrie 1995.

În realitate, cardul nu este decât o variantă modernă a plății prin cec (dacă în cazul plătii prin cec se semnează o fila cec care va fi încasată la termen sau la vedere, în cazul plății prin card se mandatează prin utilizarea cardului sau se semnează o factură prin aceeași operație de plată), o evoluție normală spre creșterea utilității și eficienței, în prezent diferitele tipuri de carduri, de circulație internațională sau nu, având tendința de a înlocui numerarul și cecul în aproape toate tipurile de plăți, implementarea acestora fiind dependentă doar de introducerea centrelor de procesare a tranzacțiilor cu carduri.

Eficiența deosebită a acestui instrument de plată este reprezentată de tehnologia electronică pe care se bazează utilizarea lor, transferul electronic al fondurilor la locul de vânzare (electronic funds transfer at point of safe - EFTPOS), decontarea tranzacției fiind posibilă prin simpla utilizare a facilităților de "intelligence"/ "smart card" ale cardului într-un sistem on-line de procesare.

Un alt avantaj deosebit al cardurilor este introducerea aproape universală a facilităților de carte de credit (credit card), inițial "atașate" numai unui anumit tip de servicii dar, prin evoluție de servicii, ajungând aproape general utilizate.

Această variantă dă deținătorului său dreptul de a obține de la banca emitentă un credit, printr-o reglementare periodică, de regulă lunară, cu banca emitentă (sistem numit off-line), prin care el poate beneficia de sume suplimentare contului real (până la un anumit cuantum). Atractivă este soluția de a nu se percepe dobândă pentru acest credit cu obligația ca în termenul de o luna să fie stinse debitele (în caz contrar procedându-se la perceperea de dobândă).

Practica bancară a consacrat patru nivele de carduri: de retragere, pentru plata la comercianții afiliați, cardurile externe (pentru uz intern și internațional) și cardurile de prestigiu care prezintă servicii speciale de asigurare și asistență.

În operațiunile cu carduri intervin trei participanți:

- deținătorul (beneficiarul) cardului, titular sau nu al unui cont la banca emitentă;
- banca emitentă, care administrează și operează plățile în conturile bancare curente ale beneficiarilor;
- comercianții, care acceptă plata prin carduri.

Mecanismul plății prin card se bazează pe două premise contractuale: contractul aderent încheiat între consumator și emitentul cardului și contractul de furnizor încheiat între emitent și comerciantul care acceptă să fie plătit prin acest mecanism. Acestea sunt contracte de tipul celor de adeziune cu clauze prestabilite de emitentul cardului, astfel încât termenii acceptării nu sunt negociabili.

În concluzie, avantajele utilizatorilor de carduri sunt reprezentate de creșterea securității utilizării fondurilor proprii (prin eliminarea utilizării numerarului, posibilitatea de a beneficia de credite precum și posibilitatea de a beneficia de servicii suplimentare (în funcție de tipul cardului). Banca emitentă va fideliza clienții deja existenți prin acordarea a diverse facilități, va beneficia și ea de siguranța operațiilor cu carduri și, în fapt, va beneficia de creșteri ale încasărilor din comisioane, dobânzi, etc. asemenea oricăror operații bancare curente.

Principalele avantaje ale utilizării cardurilor se vor regăsi mai ales la nivelul comercianților. Aceștia își vor putea crește numărul de clienți și a volumului de vânzări datorită creșterii securității operațiilor și procedurilor de plată simple și comode, precum și prin posibilitatea de a oferi avantaje diverse utilizatorilor de carduri.

Dezavantajele sunt reprezentate de posibila utilizare frauduloasă a cardurilor pierdute sau furate atunci când nu se declara imediat pierderea acestora, precum și posibilitatea ca utilizatorii acceptați ai cardului să poată folosi fonduri cu mult peste limitele acceptate de proprietar.

Pentru a putea "vizualiza" sistemul de operare bancară sub forma cardurilor pe piața românească se poate vizualiza pagina "Carduri destinate persoanelor fizice" precum si "Carduri destinate persoanelor juridice" unde veți găsi și detalii suplimentare legate de ofertele de servicii bancare conexe acestor carduri, posibilități de creditare, etc.

Dorin, Merticaru