Economics

Convertibilitatea - scurt istoric.

Detalii suplimentare în:
"Sistemul monetar înainte de Breton Woods".
"Sistemul monetar după Bretton Woods".
"Sistemul monetar contemporan".
"Sistemul monetar "previzibil" al viitorului".

Convertibilitatea este o noțiune al cărei conținut se modifică permanent, în special în cadrul evoluției relațiilor monetare. Ea apare din cele mai vechi timpuri cu formele incipiente de organizare a relațiilor monetare în special pe baze bilaterale și, apoi, sub forma uniunilor, blocurilor și a zonelor monetare, fără a se ajunge la un sistem internațional datorită gradului redus de cuprindere al statelor, cât și faptului că reglementau doar secvențial problematica relațiilor monetare.

Totuși, se poate spune cu certitudine că s-a manifestat odată cu emiterea biletelor de bancă iar convertibilitatea s-a rezumat la proprietatea acestora de a putea fi oricând transformate în aur sau argint (bancnota este reprezentanta aurului, banca de emisiune plătind la cerere, în monedă de aur, suma înscrisă pe bilet).

În a doua jumătate a sec. XIX-lea, majoritatea statelor dezvoltate se confruntă cu o serie de dificultăți de ordin monetar, ca urmare a modului defectuos în care funcționa sistemul bimetalist (aur-argint) sau monometalist. S-a considerat atunci că stoparea acestor dezechilibre putea fi realizată prin adoptarea unui sistem monetar comun și stabilirea unor parități fixe între monedele naționale sau față de o monedă etalon (aspect care facilita schimburile comerciale), reglementarea emisiunii și circulației monedelor așa-zise comerciale, cu ajutorul cărora se făceau plăți către țările din afara uniunii. Primele uniuni sunt reprezentate de "Uniunea Monetară Latină" (1865) urmată de Uniunea între Prusia și Austria (1875).

Însă au apărut imediat primele probleme legate atât de considerente ideologice (umane, politice, culturale, etc.) cât și cele legate de deprecierea rapidă a metalelor etalon sau a reperelor formate în condițiile unor evoluții politice și economice care au dus la Primul Război Mondial.

După acesta (1918) s-a menținut la baza funcționării sistemelor monetare structura de înainte de 1914, convertibilitatea fiind practicată folosind forma clasică de aur sau argint, importanța acesteia înregistrând creșteri din ce in ce mai majore odată cu creșterea ponderii relațiilor internaționale, în special la nivel economic, ajungându-se rapid la formarea cursurilor valutare.

În cadrul sistemului de convertibilitate nou format, plățile în străinătate erau făcute fie în aur fie în devize, cursul valutar crescând în situațiile de cereri masive (în conformitate cu legile firești ale cererii și ofertei). Cu toate acestea, cursul nu putea depăși paritatea legală plus cheltuielile de circulație.

Automat au apărut și primii termeni legați de acest sistem, limita superioară de fluctuație a cursului valutar, determinată de convertibilitate, fiind numită "punctul de aur superior", iar situația în care cursul valutar nu putea să scadă sub limita de intrare a aurului în țară, ca limită de convertibilitate, era denumită "punctul de aur inferior".

Punctele aurului se determinau ca diferența între prețul aurului, respectiv cursul de schimb și cheltuielile ocazionate de ambalare, asigurare și transport (de reținut că la acest sistem de evaluare nu s-a renunțat în zilele noastre).

Datorită utilizării aurului ca "punct de reper" în ceea ce privește convertibilitatea s-a ajuns la necesitatea de a se delimita un "etalon aur". Acesta reprezintă o cantitate de metal fin, cu a nume greutate (caracteristică fiecărui sistem de evaluare în parte), având un anumit titlu și fiind divizată în părți alocate stabilite prin legislația monetară autohtonă și/ sau internațională.

Etalonul aur este o forma pe care a cunoscut-o etalonul metal, reprezentând baza sistemului monetar național, când aceasta se sprijină pe aur sau argint. El se caracterizează printr-o serie de trăsături:

- stabilirea prin lege a valorii de paritate;
- stabilirea parității ca raport între valorile paritare a două monezi diferite;
- baterea liberă a monezilor;
- convertibilitatea libera și nelimitată a bancnotelor în monezi de aur;
- libera circulație a aurului în interiorul țării și între diferite țări;
- existența unui raport relativ stabil între valoarea monedelor diferitelor state;
- asigură reglarea spontană a cantității de bani în circulație în raport cu nevoile economiei;
- asigură stabilitatea relativă a sistemului monetar;
- contribuie la realizarea echilibrului balanței plăților curente, intrările de aur sporind masa monetară;
- impune o disciplină internațională în materie monetară;
- a asigurat stabilitatea cursurilor valutare ale punctelor aurului și posibilitatea efectuării de plăți prin intermediul aurului;
- a contribuit la întărirea economiilor mai dezvoltate furnizându-le lichiditatea internațională.

În condițiile etalonului aur, moneda națională putea fi convertită în aur și valute, băncile de emisiune creând în acest scop un "stoc de acoperire" în proporție de 30 - 40 % din suma bancnotelor aflate în circulație.

Prima forma de evoluție a etalonului aur, ca o restrângere a convertibilității în aur, a fost reprezentată de forma hibridă a acestuia constituită în etalonul aur-lingouri.

Astfel, în 1922, Conferința Monetară Internațională definea etalonul aur-devize, o forma a etalonului aur, care avea următoarele caracteristici:

- definirea unității monetare printr-o cantitate de aur sau o moneda mai convertibilă;
- absenta aurului din circulația interna a unei tari si folosirea de instrumente monetare, cum sunt banii de cont, bancnotele, moneda divizionară, etc.

Se startează astfel "Perioada interbelică" unde apare a doua formă de organizare monetară incipientă, "Blocurile monetare". Principala lor caracteristică este aceea că se axau pe o moneda pivot și pe o serie de monede numite satelite și uzau de mai multe reglementări decât orice alt sistem predecesor.

Astfel, tehnicile monetare se caracterizau prin stabilirea unui raport între moneda pivot și monedele satelite, convertibilitatea totală între cele două categorii de monede, concentrarea rezervelor la statul emitent al monedei pivot, reglementarea relațiilor monetare ale statelor membre ale zonei în raport cu statele nemembre, etc. Principalele blocuri monetare ale momentului au fost blocul lirei sterline, blocul francului francez și blocul dolarului.

Zona monetară a fost cea de a treia formă de agregare monetară, inferioară sistemului monetar internațional, putând fi caracterizată ca fiind o evoluție firească a blocurilor monetare, fiind o consecință directă a destrămării sistemului colonial al marilor puteri, în special datorita evoluțiilor de pe parcursul celui de-al doilea război mondial (detalii - Sistemul monetar înainte de Bretton Woods).

Conversia se făcea în aur ori valute convertibile, iar tranferarea era liberă sau cu unele mici restricții ale fondurilor: se formau rezerve din aur, valute de rezervă ca mijloace de plată internațională, etc. În sistemul etalon aur-devize, convertibilitatea era redusă la promovarea unor mijloace de plată necesare achitării mărfurilor care se importau.

Cu toate acestea, caracterul destul de îndoielnic al sistemului de evaluare, precum și insuficiența metalului prețios comparativ cu cerințele în continuă creștere ale necesităților valorice de plată la nivel economic au dus la constituirea în 1944, la Bretton-Woods, a unui nou sistem monetar internațional care avea la baza utilizarea de diferite mijloace de plată, de obicei bancare și de la nivel național raportate la anumite repere general acceptate (în acel caz fiind vorba despre raportarea la moneda americană considerată a fi cea mai reprezentativă și stabilă după cel de-al doilea război mondial - detalii în "Sistemul monetar după Bretton Woods").

Sistemul monetar fondat atunci poate fi definit ca un ansamblu de norme și tehnici, convenite și acceptate unanim de toate statele lumii, care au menirea să coordoneze comportamentul monetar al statelor participante, astfel încât să asigure desfășurarea în bune condiții a relațiilor de plăți și a celor de compensare a drepturilor și angajamentelor rezultate din schimburile economice internaționale și din schimburile economice internaționale de capitaluri (având la baza două considerente de bază: emisiunea monetară este un apanaj al statelor suverane și schimburile comerciale și cele financiare sunt o componenta deosebit de dinamică).

Imediat după intrarea în vigoare a reglementărilor noului sistem monetar a apărut problema conversiei monedelor. Din punct de vedere tehnic ea a căpătat forma etaloanelor monetare, a parității cursurilor de schimb, etc., modul de realizare a conversiei dintre două monede naționale fiind punctul de plecare pentru rezolvarea "utilității" sistemului (stabilirea nivelului raportului de schimb între două monede este foarte importantă deoarece poate fi avantajos pentru un stat emitent și dezavantajos pentru cel "satelit").

În acest context, principalul efort a fost orientat spre stabilirea unui raport de schimb între monede în ideea că acesta să rămână fix sau să aibă caracter evolutiv în funcție de nivelul de dezvoltare al economiei și/ sau de alți factori de putere ai statelor. Raportul fix sau dinamic dintre două monede poate fi sursa pentru:
- menținerea unor echilibre economice (și, indirect, comerciale), deși nu se poate vorbi niciodată de un echilibru perfect;

- accentuarea dezechilibrelor existente, moment în care intervine statul, ca expresie a intereselor unui grup economic și social bine individualizat.

Răspunsul la noul sistem monetar internațional a fost "complicat" și de evoluțiile defavorabile ale țărilor din blocul comunist care au adoptat o politică "de răspuns" și de raportare la moneda sovietică fără a bloca evoluția sistemului în celelalte țări (s-a instalat o așa-numită "cortină de fier" care a izolat în special la nivel economic țările blocului comunist care au ajuns să se "sufoce" financiar datorita erorilor de raportare monetară impuse de Moscova; unele comentarii acceptă ca factor secundar caracteristica de "constituție economică heterogenă" a economiilor statelor componente ale blocului comunist axată pe echilibrul economic interior, pe când statele din "blocul capitalist" au avut o evoluție destul de comună și, mai ales, solvabilă, datorita evoluțiilor economice de tip piață, axate pe echilibrul global, chiar relativ).

În plus nu trebuie pierdută din vedere "inerția" ideologică și organizatorică a vechilor blocuri monetare susținute de concepte și ideologii de "bloc politic" sau administrativ. S-a ajuns astfel la constatarea lipsei de stabilitate a raporturilor valorice dintre monedele naționale (singura cale spre schimburi comerciale echitabile), nu s-a ajuns la sporirea cantitativă și calitativă a rezervelor valutare în special datorită deselor dezechilibre ale balanțelor de plăți (deficite sau excedente) și, în sfârșit, ceea ce este mai grav, au existat grave contradicții de interese între țări fapt care a condus la permanente contramăsuri (care pot fi întâlnite și în ziua de azi - amintim aici doar de conflictul real între moneda americană și moneda europeană, fără a mai lua în considerare vechiul conflict rublă-dolar).

Astfel, in 1967, Fondul Monetar International, a adoptat un instrument international denumit "drepturi speciale de tragere" pentru acoperirea nevoilor globale de lichiditate internațională (pe fondul sistemului devenit inflaționist al dolarului), convertibilitatea încetând să mai fie o operație de verificare a rambursabilității în aur (începând cu 1971) și un prilej de alegere între o forma de plată sau alta, devenind un mijloc prin care debitorii își procură la scadență valutele străine pentru plata datoriei.

Sistemul monetar internațional își completează astfel "gama cromatică" ajungând un ansamblu de reguli care își au originea în politicile și practicile comerciale ale statelor, prin care se urmărește:

- stabilirea unor principii care să stea la baza schimbului (convertibilității) dintre diferite monede;
- asigurarea unei lichidități suficiente, cantitativ și calitativ, care să garanteze o dinamică corespunzătoare a schimburilor economice internaționale;
- constituirea pentru toate statele lumii a unor rezerve monetare certe, care să poată fi apelate în cazul apariției unor dezechilibre ale balanței dintre creanțele și angajamentele externe;
- stabilirea unor mecanisme de ajustare rapidă a dezechilibrelor financiare care apar la nivelul unor state și de prevenire a riscurilor de transmitere a acestor dezechilibre sau a urmărilor lor între state, datorită caracterului global al economiei mondiale.

O data cu instituirea sistemului monetar internațional, s-a schimbat și atitudinea față de problemele relațiilor monetare internaționale, unul din principiile fundamentale fiind acela de eliminare rapidă a restricțiilor și discriminărilor din calea plăților și transferurilor determinate de tranzacțiile curente.

Dorin, Merticaru