Lucru - Economics - Tehnica plăților interne și internaționale

Catre paginile Lucru Dorin M

Economics

Sistemul monetar înainte de Bretton-Woods

Dinamica susținută a schimburilor monetare din secolul al XIX-lea a determinat în mod obiectiv separarea din rândul etaloanelor monetare folosite (etalonul argint, bimetalismul aur-argint, etalonul aur) a unuia care să asigure o măsurare cât mai exactă a volumelor tranzacționate de state a cărui valoare să se deprecieze cât mai puțin. Bineînțeles că etalonul ales a fost aurul, dar stabilirea acestuia s-a făcut în urma unui proces de selecție și validare de partea pieței internaționale.

Etalonul aur, numit și "Gold Specie Standard" a fost prima formă de manifestare a aurului ca etalon (bineînțeles în cadrul acestui sistem). Regulile de funcționare erau simple, fiecare monedă fiind definită printr-un conținut (cantitate) fixă de aur, convertibilitatea dintre monede (și, deci, și stabilirea raportului dintre acestea) realizându-se prin raportarea conținutului lor în aur, aurul circulând liber atât în interiorul statelor, cât și între state.

În teorie, sistemul permitea menținerea în permanență a echilibrului datorită mecanismelor de ajustare a dezechilibrelor: menținerea ratelor de schimb ale monedelor în apropierea parității oficiale calculate prin intermediul conținutului în aur și prin egalizarea plăților și încasărilor unui stat prin apelarea unor fluxuri de capitaluri.

De exemplu, atunci când un stat înregistra un dezechilibru, adică plățile la extern depășeau încasările externe, moneda națională avea tendința de depreciere, iar aurul era expediat în străinătate, unde se convertea în alte devize. Procesul era însoțit la nivel intern de o depreciere a masei monetare care, la rândul ei, determina o reducere a prețurilor la intern și, deci, o refacere a competitivității produselor naționale, cale sigură atât pentru creșterea exporturilor, cât și a încasărilor externe în viitor.

În practică, sistemul a avut mai multe carențe grave: costul ajustărilor era ridicat, pentru că scăderea prețurilor interne (deflație) era însoțită și de scăderea salariilor, iar raritatea aurului, dată de diminuarea exploatărilor aurifere, impunea o permanentă reducere a volumului de lichidități în relație inversă cu dezvoltarea relațiilor comerciale si a cerinței de lichiditate, având un caracter de frânare a dezvoltării "pe toate liniile".

Momentul primului război mondial a însemnat și momentul zdruncinării etalonului aur, costurile acestuia și inflația care i-a urmat afectând și poziția monedei dominante a sistemului, lira sterlină. Războiul a determinat creșterea datoriilor statelor implicate, stocul de aur concentrâdu-se asimetric, în special în țările creditoare, iar majoritatea monedelor naționale s-a depărtat de paritățile oficiale. Astfel, cele mai multe dintre țări au fost nevoite să suprime convertibilitatea monedelor de hârtie în aur adoptându-se ceea ce se numește "curs forțat".

Inerția de sistem a dus la crearea etalonului de schimb-aur ("Gold Exchange Standard") care este, de fapt, o evoluție a vechiului etalon-aur, care a fost cea de a doua variantă a sistemului monetar. Monedele statelor au ajuns să fie garantate prin aur și prin rezerve de devize, care erau convertibile în aur. Astfel, monedele statelor se vor împărți în două categorii: "devize cheie", de primă categorie, care sunt convertibile direct în aur și devize "periferice", ale unor țări care nu pot raporta moneda lor în aur.

De reținut că, pentru o scurtă perioada imediat după război, a funcționat și etalonul aur-lingouri ("Gold Bullion Standard") care era de fapt o limitare a etalonului aur, caracterizat prin restrângerea din circulație a aurului monedă și care era depozitat sub formă de lingouri la banca emitentă a monedei de hârtie, sistemul având specific că limita convertibilitatea în aur a monedei de hârtie.

De asemeni, apare o particularitate a utilizării etalonului de schimb-aur, reprezentată de faptul că SUA, datorita poziției sale de stat creditor în timpul primului război mondial (concentra-se o mare parte din rezervele mondiale de aur), în timpul "Marii depresiuni economice", a avut capacitatea de a suspenda etalonul datorită capacității de acoperire în aur a monedei de hârtie (situația se va repeta într-o oarecare măsura și după cel de-al doilea război mondial).

Particularitatea de evoluție din SUA a prefigurat faptul că adoptarea unor echilibre anterioare, în special a unor parități de schimb legate de aur, însemna, în realitate, o supraevaluare evidentă a monedelor naționale și imposibilitatea raportării la avântul economic postbelic. Astfel, în 1931, când Marea Britanie abandonează etalonul aur, a început un proces de devalorizare succesivă a monedelor naționale și prăbușirea definitivă a etalonului-aur, marcându-se "victoria" formării blocurilor monetare (blocurile lirei sterline, francului francez și dolarului american).

Acest lucru a dus la grave dezechilibre și recesiune economică, fără a mai lua în calcul lupta economică dintre state pentru câștigarea unor poziții dominante, fapt ce a dus până la urmă la eșuarea oricărei încercări de a pune ordine în relațiile monetare internaționale și, de ce nu, la declanșarea celui de-al doilea război mondial.

Reprezentativ pentru această perioadă ar fi faptul că, pentru a evita prăbușirea totală a schimburilor dintre state, în 1936, Marea Britanie, SUA și Franța (țările reprezentative ale celor trei blocuri monetare) au semnat un acord care făcea posibile transferurile financiare pe termene foarte scurte, pentru a se preveni devalorizările succesive datorate deficitelor înregistrate în schimburile externe.

Ce s-a pierdut din vedere, sau a fost o urmare "punitivă" a războinicilor europeni (cu referire la primul război mondial și fuga resurselor către SUA și, implicit, susținerea economiei acesteia), a fost faptul că toate evoluțiile monetare au dus la consacrarea puterii dolarului care va învinge definitiv după noua manifestare "inteligentă" a europenilor, întrupată în cel de-al doilea război mondial, odată cu Sistemul monetar de la Bretton Woods.

Dorin, Merticaru