Culorile - Galben

Cristale - Citrinul, Cuarțul galben, Fluoritul.

Galbenul este culoarea soarelui, asociată cu fericirea, relaxarea și copilăria (intrați într-un magazin pentru copii și veți vedea galben pretutindeni sau gândiți-vă la drumul pavat cu galben din “Vrăjitorul din Oz”). Ea este și culoarea “aurei” lui Dumnezeu sau culoarea lui Buddha. Acest lucru ne conduce rapid la deducții legate de puterea de lider a indivizilor care “adoră” această culoare dând ușoare descrieri “pozitive” legate de forța, metodismul, gândirea și decisivitatea lor.

Bineînțeles că are o legătură subtilă și cu optimismul, cu viața trăita pentru viitor fără a lua în considerare trecutul. Se poate spune că aceste persoane privesc viața la modul cel mai simplu, așa cum este, problemele fiind inexistente pentru aceștia. Ei sunt mai greu de îngrijorat și, din acest motiv, au tendința de a duce o viață lipsită de griji, fără a se interpreta din asta ceva legat de lene sau neimplicare, poate doar o capacitate de muncă puternică dar pe intervale scurte de timp.

Se poate spune că avem de a face cu niște minți afaceriste, dornice de a fi educate pentru victoriile viitoare. Poate că acesta este motivul pentru care această culoare semnifică și ambiția și dorința de mulțumire într-un fel de compensare a dorinței de a participa la jocurile vieții.

Nu trebuie să înțelegeti din asta că le place să fie înconjurați de prea multe persoane deoarece au nevoie de timp pentru a munci (oricât de greu ar fi, datorită faptului că sunt persoane destul de ambițioase și, mai ales că, ei sunt conștienți de faptul că sunt destul de inconstanți) pentru rezolvarea problemelor lor. Mai repede au tendința de a restrânge cercul prietenilor având o preferință ridicată spre intimitate și spre utilitatea relațiilor lor.

Deci, cu cât culoarea galbenă este mai preferată cu atât avem de a face cu o persoană optimistă, care se uită întotdeauna către viitor și aproape niciodată “înapoi”, considerând cât se poate de simplu și eficient tot ceea ce este legat de viața de zi cu zi (cu problemele ei având aceleași considerații).

Cu cât culoarea galbenă este mai puțin preferată se poate spune că exista o degradare a speranței, o închidere a visurilor, sentimente de izolare și dezamăgire, poziții defensive sau de retragere. Același este și cazul preferinței spre tentele închise ale acestei culori care vor descrie pe cei înclinați spre lașitate, etc., galbenul fiind culoarea inteligenței și a rațiunii, aspectele negative ale acesteia având în primul rând o reprezentare la acest nivel (lașitate, invidie, etc.).

Un determinism “ciudat” al plăcerii față de negru este cel legat de asocierea la culoarea galbenă care, dacă precede negrul în “gusturile” individuale este asociat cu schimbarea evidentă.

Culoarea galbenă are și unele manifestări negative, galbenul intens având "puterea" de a face oamenii să se simtă foarte iritați deoarece suprastimulează chakra plexului solar.

Amplă și orbitoare asemenea unui șuvoi de metal topit, intensă, violentă, chiar țipătoare, este cea mai caldă, expansivă, însuflețitoare culoare, fiind cel mai greu de închis în anumite limite deoarece are tendința permanentă de revărsare.

Este culoarea luminii și a vieții prin însăși faptul că nu poate tinde niciodată spre întunecare, fiind asemenea razelor soarelui. "Năzuința spre lumina" a culorii galben este atât de puternică încât nu poate exista culoarea galben foarte închis, între alb și galben născându-se o afinitate profundă.

Pentru indienii americilor, culoarea galben este asociată punctelor cardinale. Astfel, pentru indienii pueblos, "Tewa" este culoarea apusului, pentru azteci și zunisi este cea a nordului sau a sudului, în funcție de asocierea uneia sau alteia din aceste direcții cu luminile inferioare.

Asocierea cea mai evidentă a acestei culori la soare o întâlnim la vechii azteci pentru care aceasta este culoarea soarelui și parte inseparabilă din culorile zeilor care aparțin de soare (Huitzilopochtli, războinicul victorios al Soarelui de Amiază, etc.), și într-o permanentă însoțire cu albastrul ceresc. Acest echilibru galben - albastru este des întâlnit și la alte popoare, fiind o reprezentare directă a cerului pe care se află soarele, a galbenului care devine culoare masculină, culoare care nu poate să tindă spre întunecare.

De exemplu, în cosmologia mexicană, culoarea galben auriu este culoarea care o are pielea pământului înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios, această culoare fiind asociată misterului reînvierii.

În tantrismul budist galbenul corespunde centrului rădăcină (Muladharachakra) și elementului pământ, precum și, deopotrivă, lui Ratnasambhavap, a cărui lumină este de natură solară. Pentru chinezi, direcția nordului sau a văgăunilor subterane (unde se afla izvoarele galbene ce duc spre împărăția morților) este, de asemenea, neagră sau galbenă. Sufletele coborâte la izvoarele galbene, sau yang-ul ce se adăpostește acolo în timpul iernii aspiră la revenirea ciclică, a cărei origine este solstițiul de iarnă. Nordul și izvoarele galbene sunt de esență yin dar se află și la originea reîntremării lui yang.

Alteori, galbenul este asociat negrului ca fiind opusul și complementarul său. Galbenul se desparte de negru odată cu scindarea haosului, polarizarea nediferențierii primordiale se face în negru și galben, precum în yin și yang, în rotund și pătrat, în activ și pasiv.

Galbenul (auriul) ajunge să fie culoarea dragonului demiurg în ideea primei polarizări, a primei coagulări. Nu în ultima instanță, galbenul se naște din negru, tot așa cum pământul se ivește din apele primordiale. Pentru chinezi, galbenul va ajunge să fie culoarea împăratului, pentru că acesta se afla în centrul universului, tot așa cum soarele se afla în centrul cerului.

Tendința permanentă de a mulțumi zeitățile existente au făcut ca omul să folosească cât mai des posibil aurul, asemenea unei căi de comunicare cu sens dublu, un mijlocitor între oameni și zei și, odată cu el asocierile de culoare dintre auriu și galben.

Aurul și auriul derivă direct din simbolistica soarelui, devenind (asemenea culorii galbene) simbol al tinereții, al forței, al nemuririi divine. "Zoroastru" însemnă "astru de aur", "Om", verbul divin al tibetanilor, are drept calificativ pe "zere" care înseamnă "aurit", Vishnu este înveșmântat în haine galbene iar oul cosmic al lui Brahma strălucește ca aurul (se ajunge până la utilizarea cuțitelor de aur la sacrificiile rituale având la bază rațiunea că aurul este lumina iar cel sacrificat nu poate atinge "Tărâmul zeilor" decât cu sprijinul acestei lumini).

Este evident că esența divină a aurului (și a culorii aurii și/ sau galbene) a ajuns pe pământ un simbol al puterii principilor, regilor și împăraților, un atribut care proclamă puterea lor divină. Și, astfel, laurii verzi ai speranței umane ajung să fie acoperiți de galbenul auriu al puterii divine, atât pentru a simboliza împuternicirea cu puterea absolută cât și cerința comunului de a se subordona puterii marcate de aceste simboluri.

Atunci când galbenul "coboară" pe pământ, la mijloc de drum între ceea ce este foarte sus sau foarte jos, el nu mai provoacă decât pervertirea virtuților: credință, înțelepciune, viață veșnică. Iubirea divină este uitată și va fi înlocuită cu pucioasa luciferică, imagine a orgoliului și înfumurării, a inteligenței care își este hrană sieși.

Dorința umană de a elimina răul sau, cel puțin, de a controla "dezmățul" acestuia au dus la asocieri ale culorii galbene cu adulterul sau înfrângerea (adulterul este egal cu înfrângerea sfintelor legături ale căsătoriei, ale iubirii). Din acest motiv, timpul, a ajuns sa inducă asocieri ale culorii galbene cu "cel înșelat", in timp ce, la obârșii, ea aparținea înșelatorului, fapt atestat de multe obiceiuri vechi (de exemplu, pentru a atrage atenția trecătorilor, ușa trădătorilor era vopsită în galben, în ideea delimitării creștinilor de evrei, în 1215, sinodul de la Laterano a ordonat ca evreii să poarte pe veșminte o rondelă galbenă, apoi s-a ajuns ușor la asociații simbolistice care impun folosirea culorii galbene pentru vopsirea ușii faliților, apoi sindicaliștii îl vor numi "galben" pe cel care se desolidarizează de clasa lui socială, pentru a nu uita de naziștii care aplicau evreilor steaua galbenă a lui David pentru a realiza delimitarea lor de paria - inversând valorizarea acestui simbol evreii văd în steaua galbenă lumina preaslăvita a lui Iahve - și exemplele ar putea continua).

Valorizarea negativă a culorii galbene poate fi întâlnită și în tradițiile teatrale din Beijing unde actorii se machiază în galben pentru a indica cruzimea (personajului interpretat), fățărnicia și cinismul (de exemplu, culoarea roșie valorizează cinstea și fidelitatea).

Nu trebuie să se perceapă aici că se realiza o delimitarea de galben = culoarea împăratului. Pentru aceste tradiții teatrale, fața simbolizează caracterul iar hainele simbolizează individul sau condiția socială a acestuia (hainele galbene realizând precizarea statutului social al personajului nobil).

Poate că, de aici se poate deduce de ce chinezii considera galbenul a fi cea mai divină dintre culori și, în același timp, cea mai pământeană. Această ambivalență este întâlnită și în mitologia greacă unde merele de aur din grădina Hesperidelor sunt un simbol al iubirii și înțelegerii, apoi mărul discordiei (măr de aur) este simbolul trufiei și al invidiei, etc.

Este bine să amintim aici de Islam, care a realizat clivajul de simbolistică al culorii galbene în funcție de tonurile acesteia. Astfel, galbenul auriu însemnă înțelepciune și sfat bun pe când galbenul palid însemnă trădare și dezamăgire. Pe aceeași poziție se află și limbajul heraldic care valorizează aurul (galbenului, auriului) metal în detrimentul galbenului culoare.

Cu toate aceste valorizări negative galbenul ajunge ușor să devină și o culoare a nemuririi și a veșniciei, aurul laurilor fiind înlocuit la Iisus Hristos printr-o aură de lumină când albă, cănd aurită, când galbenă, aurul crucii de pe patrafirul preotului fiind sinonim puterii reale, aurul amfodanței, etc., galbenul vieții veșnice devenind sinonim cu galbenul credinței, îmbinându-se perfect cu puritatea albă originară (dovadă stând steagul Vaticanului care îmbină albul cu auriul).

În directă relație, aurul va deveni (odată cu auriul și/ sau galbenul) principala "monedă" solicitată drept sigiliu al "contactului cu zeitățile". Galbenul (auriul) devine culoarea care conduce defuncții spre viața veșnică (fiind utilizată fie ca plată pentru Charon, fie să acopere ochii pentru a vedea veșnicia, fie vopsind urechile împreuna cu albul pentru a îmbuna câinii infernali ai lui Mithra - cum este Zend Avesta, fie, pur și simplu, devenind o garanție a supraviețuirii sufletului undeva sau după reîncarnare).

Prezența galbenului (auriului) sub pretextul veșniciei anunță și aspectul simbolic legat de pământ, de scoarța terestră, galben fiind culoarea pământului roditor, a spicului pârguit (al grâului, orzului, etc.) care dăruiește bunăstarea dar și culoarea toamnei, când pământul se dezgolește pierzând mantia de verdeață în așteptarea iernii (din acest motiv ea ajunge ușor să fie considerată a fi culoarea "scăpătării", a bătrâneții, culoarea care vestește iminentul/ apropiatul sfârșit dar și posibila împlinire).

Dorin, Merticaru