DISTRACŢIE - Perceptibil - Culorile
Alte
culori sau „nuanțe” de culoare
Partea 10— Culorile
interpretărilor „secundare”
Din
punct de vedere al percepțiilor „psihologice”, am abordat deja
culorile fundamentale reprezentate de albastru, galben, roșu și
verde și o culoare secundară reprezentată de violet.
Aceste culori se „regăsesc” și în diferite percepții extrasenzoriale, alături de portocaliu și indigo, culori care nu se regăsesc „complet” în setul celor opt culori ale testelor psihologice.
Ar mai fii, ca și culori „secundare”, maro, gri și negru. Dar „logica” acestui material obligă la abordarea „nuanțelor” de culoare, lăsând la urmă negrul care… Veți vedea.
Deci, va urma un material de mari dimensiuni, cu o foarte „scurtă” trecere în revistă a „nuanțelor” de culoare.
Să începem cu argintiul, culoarea argintului dar și a griului metalizat, plus alte denumiri de „variantă” perceptivă.
Din punct de vedere al descrierilor psihologice,
principalele caracteristici ale culorii „argintiu”, o culoare
„metalică”, aparent rece, lipsită de personalitate și distantă,
sunt reprezentate de:
Aceste culori se „regăsesc” și în diferite percepții extrasenzoriale, alături de portocaliu și indigo, culori care nu se regăsesc „complet” în setul celor opt culori ale testelor psihologice.
Ar mai fii, ca și culori „secundare”, maro, gri și negru. Dar „logica” acestui material obligă la abordarea „nuanțelor” de culoare, lăsând la urmă negrul care… Veți vedea.
Deci, va urma un material de mari dimensiuni, cu o foarte „scurtă” trecere în revistă a „nuanțelor” de culoare.
Să începem cu argintiul, culoarea argintului dar și a griului metalizat, plus alte denumiri de „variantă” perceptivă.
Argintiu
- Eleganță, lux și festivitate: Argintul este o culoare asociată cu luxul, eleganța, rafinamentul, exclusivitatea și sofisticarea, motiv pentru care este deseori asociat cu festivitatea, celebrarea și bucuria, fiind deseori folosit pentru a crea un sentiment de eleganță, sofisticare și rafinament, alături de asocierea cu bijuteriile și luxul. Logo-urile multor companii de electronice, automobile de lux, branduri de modă și agenții de publicitate utilizează argintiu.
- Modernitate, progres și tehnologie: Poate evoca sentimente de modernitate, inovație, tehnologie, futurism și progres, fiind o culoare deseori utilizată pentru a evoca, chiar și a crea și stimula, o atmosferă modernă și futuristă, percepția acestei culori ca fiind „gri metalizat” susținând asocierea cu „mașinăriile” și mecanizarea, cu produsele electronice și tehnologia avansată. De aceea este deseori o „culoare” folosită pentru a promova produse și servicii moderne, inovatoare și avansate, „adresându-se” publicului modern și orientat spre tehnologie.
- Puritate și calm: Este o culoare asociată cu puritatea, curățenia, inocența și simplitatea, având o capacitate subtilă de a evoca sentimente de calm, liniște și pace „selenară”, fie prin utilizarea acestei culori pentru a crea o atmosferă, un spațiu luminos și „aerisit”, fie prin utilizarea acesteia pentru a pune în evidență alte culori.
- Lumină și mister: Poate fi asociată cu lumina, claritatea și strălucirea dar, într-o completare de antiteză, poate evoca misterul, magia și iluzia, fie și prin valoarea de instrument imaginar de distrugere definitivă a „răului”, poate fără nici un fel de legătură la capacitatea acestei „culori” de a crea un impact vizual semnificativ.
Iată de ce, logo-urile
multor companii de electronice, automobile de lux, branduri de
modă și agenții de publicitate utilizează argintiu, argintiul
fiind utilizat frecvent în campaniile de marketing pentru a
evoca sentimente de modernitate, lux și exclusivitate. Mai mult,
magazinele de produse electronice și electrocasnice folosesc
adesea argintiu pentru a crea o atmosferă modernă și futuristă.
Dar, nu uitați, prea mult argintiu poate fi perceput ca fiind impersonal și distant!
Este
o “specie” de alb, dar care se delimitează de acesta, datorita
incidenței sale multiple la metalul prețios “Argint”, iar
cuvântul “argint” însuși derivă dintr-un cuvânt sanscrit
însemnând “alb și strălucitor”.
El este asociat lunii, feminității, apei, principiului feminin, spiritualității feminine, protecției și reflecției.
Alb și luminos, argintul este asemenea unui simbol al oricărei forme de puritate.
El este lumină pură, așa cum este ea primită și redată de transparența cristalului, de limpezimea apei, de reflexele oglinzii, de strălucirea diamantului, se asemuiește cu claritatea conștiinței, cu sinceritatea, cu loialitatea acțiunii, el chemând fidelitatea care decurge de aici.
Argintul, în simbolistica creștină, reprezintă înțelepciunea divină, ce este sacră și este asociată lui Dumnezeu și ritualurilor legate de acesta, împlinirii dorinței divine, împlinirii dorințelor umane sau sorții, numeroase icoane fiind „îmbrăcate” sau realizate din argint.
El este simbolul apelor purificatoare (Dumnezeu reunește cele două elemente purificatoare: focul și apa, aurul și argintul) și al gestului botezului, ajungând inclusiv să aibă puterea de a vindeca bolile (este bine-cunoscut efectul antiseptic asupra apei potabile al vaselor de argint, faptul că este un metal utilizat în ortopedie, ș.a.).
Însă, în planul eticii, simbolizează de asemenea obiectul lăcomiei și nenorocirile pe care acestea le provoacă, precum și degradarea conștiinței, fiind efectul sau negativ, pervertirea valorii sale (arginții Iudei).
Dar, nu uitați, prea mult argintiu poate fi perceput ca fiind impersonal și distant!
Este
o “specie” de alb, dar care se delimitează de acesta, datorita
incidenței sale multiple la metalul prețios “Argint”, iar
cuvântul “argint” însuși derivă dintr-un cuvânt sanscrit
însemnând “alb și strălucitor”.El este asociat lunii, feminității, apei, principiului feminin, spiritualității feminine, protecției și reflecției.
Alb și luminos, argintul este asemenea unui simbol al oricărei forme de puritate.
El este lumină pură, așa cum este ea primită și redată de transparența cristalului, de limpezimea apei, de reflexele oglinzii, de strălucirea diamantului, se asemuiește cu claritatea conștiinței, cu sinceritatea, cu loialitatea acțiunii, el chemând fidelitatea care decurge de aici.
Argintul, în simbolistica creștină, reprezintă înțelepciunea divină, ce este sacră și este asociată lui Dumnezeu și ritualurilor legate de acesta, împlinirii dorinței divine, împlinirii dorințelor umane sau sorții, numeroase icoane fiind „îmbrăcate” sau realizate din argint.
El este simbolul apelor purificatoare (Dumnezeu reunește cele două elemente purificatoare: focul și apa, aurul și argintul) și al gestului botezului, ajungând inclusiv să aibă puterea de a vindeca bolile (este bine-cunoscut efectul antiseptic asupra apei potabile al vaselor de argint, faptul că este un metal utilizat în ortopedie, ș.a.).
Însă, în planul eticii, simbolizează de asemenea obiectul lăcomiei și nenorocirile pe care acestea le provoacă, precum și degradarea conștiinței, fiind efectul sau negativ, pervertirea valorii sale (arginții Iudei).
Auriu
Bogăție și putere: Auriul este o culoare asociată cu bogăția, luxul și opulența, dar și putere, autoritate și regalitate. Din acest motiv este o culoare deseori utilizată pentru a crea sentimente de bogăție și lux, alături de „sublinierea” eleganței și sofisticării sau pentru a inspira încredere și respect. Auriul este des „folosit” pentru a transmite o imagine de calitate, lux, rafinament și exclusivitate, deseori fiind folosit și pentru a atrage atenția sau pentru a diferenția un produs sau un logo-uri sau brand de „concurență” (chiar și pe ambalajele mărfurilor astfel „scoase în evidență”).
Prosperitate: Poate evoca
sentimente de prosperitate, abundență și succes, fiind deseori
utilizat pentru a crea o senzație de opulență și exclusivitate
și, „secundar” de a pune în evidență alte culori.
Căldură și fericire: Este
o culoare caldă care poate evoca sentimente de confort,
ospitalitate și optimism, fiind deseori folosit pentru a crea o
atmosferă caldă, prietenoasă și primitoare, având și
„capacitatea” de a evoca sentimente de fericire, optimism și
bucurie.
Soare și sacralitate:
Poate fi asociat cu soarele, energia și vitalitatea și are
asocieri „puternice” cu sacralitatea, spiritualitatea și
divinitatea.
Inteligență și
creativitate: Poate fi asociată cu inteligența, înțelepciunea și
cunoașterea, alături de percepții „colaterale” în legătură cu
creativitatea, inspirația și imaginația.
Notă: Deși auriul este
adesea considerată o culoare ostentativă și opulentă, poate avea
și conotații negative, comparativ cu prosperitatea și
inteligența, care nu au „compatibilitate” psihologică.
Deci, auriul este o specie de galben care se delimitează datorita asocierilor la metalul prețios “Aur”.
El
este asociat cu înțelepciunea divină, cu dragostea divină pentru
oameni, cu Dumnezeu, darurile de la Dumnezeu, cu masculinitatea,
soarele, cunoașterea rațională, alchimia, descoperirea
adevăratelor dorințe ale sufletului și cunoașterea spirituală.
El are strălucirea luminii, în India spunându-se că aurul ar fi lumina minerală, fiind un produs al focului divin, solar, regal, Brahmele afirmând că el este și nemurirea.
Poate că, din aceste motive, în China, culoarea simbolică a aurului este albul (și nu galbenul care corespunde pământului de unde apare aurul). El este considerat a fi aurul lumină, simbol al cunoașterii, yang-ul esențial.
În Grecia auriul evocă soarele și întreaga sa simbolistică legată de fecunditate, bogăție, dominație, centru al căldurii, dragoste, dăruire, lăcaș al luminii, cunoaștere, strălucire, etc.
Nu ar trebui să uităm de multiplele interpretări legate nașterea auriului din amestecul galbenului cu roșu (metalul aur fiind chintesența aramei roșii) care induce considerații legate de conlucrarea celor două în persoana care place auriul și, bineînțeles, de latura negativă a acestei culori care devine un simbol al pervertirii și exaltării impure a dorințelor, materializarea celor spirituale și estetice, o degradare a nemuritorului în muritor, al dorințelor umane în dorințele barbarului (oricât de nobil sau erudit ar fi el).
Și, de ce nu, auriul sau aurul pot fi și simbolul, bineînțeles „superstițios”, al blestemului, ghinionului și, eventual, al necesității de temperanță și orice se poate deduce prin asociere.
Unul din cazurile cele mai cunoscute este cel al regelui Midas din Frigiei, despre cel care a dorit ca tot ce atinge să se transforme în aur. Dorința i s-a împlinit, dar curând a regretat, deoarece nu mai putea mânca sau bea, iar chiar și fiica sa s-a transformat în statuie de aur. Zeul Dionysus i-a dat o soluție pentru a scăpa de blestem, dar Midas a rămas cu o ureche de măgar ca reamintire a lăcomiei sale.
Apoi să ne amintim de cătarea alchimiștilor a „pietrei filozofale” (care nu are nici o legătură cu poveștile despre Harry Potter), care este procesul bazat pe credința că metalele comune se pot transforma în aur.
Pot aminti aici de Nicolas Flamel, un alchimist francez din secolul al XIV-lea care se spune că a descoperit secretul pietrei filosofale și a reușit să transforme mercurul în aur. Legenda spune că Flamel a trăit până la o vârstă înaintată și a posedat o bogăție enormă.
Similar primului este Edward Kelley, un alchimist englez din secolul al XVI-lea care a colaborat cu John Dee, un astrolog și matematician englez. Se spune că Kelley a reușit să convingă împăratul Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman că a descoperit secretul pietrei filosofale și a obținut o avere considerabilă.
Sau Paracelsus, un alchimist, medic și astrolog elvețian din secolul al XVI-lea care a contribuit semnificativ la dezvoltarea chimiei moderne. Deși nu a reușit să obțină aur, Paracelsus a făcut descoperiri importante în domeniul medicinii și farmaciei.
Similar este cazul lui Johann van Helmont, un alchimist, chimist și medic belgian din secolul al XVII-lea care a fost unul dintre primii savanți care au folosit termenul de “chimie”. Van Helmont a efectuat numeroase experimente și a făcut descoperiri importante în domeniul gazelor.
Este o culoare caldă, o „nuanță” de roșu dar, datorită
multiplelor asocieri de culoare (la roșu) care pot duce la
culoarea roz, se delimitează ca o culoare distinctă asemenea
auriului și argintiului.
Caracteristicile „psihologice” principale ale culorii roz sunt reprezentate de:
Dragoste și pasiune: roz este o culoare asociată cu dragostea, afecțiunea și romantismul, fiind utilizată frecvent în acest sens, având o „capacitate” clară de a evoca sentimente de pasiune, entuziasm și energie.
Deci, auriul este o specie de galben care se delimitează datorita asocierilor la metalul prețios “Aur”.
El
este asociat cu înțelepciunea divină, cu dragostea divină pentru
oameni, cu Dumnezeu, darurile de la Dumnezeu, cu masculinitatea,
soarele, cunoașterea rațională, alchimia, descoperirea
adevăratelor dorințe ale sufletului și cunoașterea spirituală.El are strălucirea luminii, în India spunându-se că aurul ar fi lumina minerală, fiind un produs al focului divin, solar, regal, Brahmele afirmând că el este și nemurirea.
Poate că, din aceste motive, în China, culoarea simbolică a aurului este albul (și nu galbenul care corespunde pământului de unde apare aurul). El este considerat a fi aurul lumină, simbol al cunoașterii, yang-ul esențial.
În Grecia auriul evocă soarele și întreaga sa simbolistică legată de fecunditate, bogăție, dominație, centru al căldurii, dragoste, dăruire, lăcaș al luminii, cunoaștere, strălucire, etc.
Nu ar trebui să uităm de multiplele interpretări legate nașterea auriului din amestecul galbenului cu roșu (metalul aur fiind chintesența aramei roșii) care induce considerații legate de conlucrarea celor două în persoana care place auriul și, bineînțeles, de latura negativă a acestei culori care devine un simbol al pervertirii și exaltării impure a dorințelor, materializarea celor spirituale și estetice, o degradare a nemuritorului în muritor, al dorințelor umane în dorințele barbarului (oricât de nobil sau erudit ar fi el).
Și, de ce nu, auriul sau aurul pot fi și simbolul, bineînțeles „superstițios”, al blestemului, ghinionului și, eventual, al necesității de temperanță și orice se poate deduce prin asociere.
Unul din cazurile cele mai cunoscute este cel al regelui Midas din Frigiei, despre cel care a dorit ca tot ce atinge să se transforme în aur. Dorința i s-a împlinit, dar curând a regretat, deoarece nu mai putea mânca sau bea, iar chiar și fiica sa s-a transformat în statuie de aur. Zeul Dionysus i-a dat o soluție pentru a scăpa de blestem, dar Midas a rămas cu o ureche de măgar ca reamintire a lăcomiei sale.
Apoi să ne amintim de cătarea alchimiștilor a „pietrei filozofale” (care nu are nici o legătură cu poveștile despre Harry Potter), care este procesul bazat pe credința că metalele comune se pot transforma în aur.
Pot aminti aici de Nicolas Flamel, un alchimist francez din secolul al XIV-lea care se spune că a descoperit secretul pietrei filosofale și a reușit să transforme mercurul în aur. Legenda spune că Flamel a trăit până la o vârstă înaintată și a posedat o bogăție enormă.
Similar primului este Edward Kelley, un alchimist englez din secolul al XVI-lea care a colaborat cu John Dee, un astrolog și matematician englez. Se spune că Kelley a reușit să convingă împăratul Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman că a descoperit secretul pietrei filosofale și a obținut o avere considerabilă.
Sau Paracelsus, un alchimist, medic și astrolog elvețian din secolul al XVI-lea care a contribuit semnificativ la dezvoltarea chimiei moderne. Deși nu a reușit să obțină aur, Paracelsus a făcut descoperiri importante în domeniul medicinii și farmaciei.
Similar este cazul lui Johann van Helmont, un alchimist, chimist și medic belgian din secolul al XVII-lea care a fost unul dintre primii savanți care au folosit termenul de “chimie”. Van Helmont a efectuat numeroase experimente și a făcut descoperiri importante în domeniul gazelor.
Roz
Caracteristicile „psihologice” principale ale culorii roz sunt reprezentate de:
Dragoste și pasiune: roz este o culoare asociată cu dragostea, afecțiunea și romantismul, fiind utilizată frecvent în acest sens, având o „capacitate” clară de a evoca sentimente de pasiune, entuziasm și energie.
Tandrețe și inocență: este
o culoare asociată cu tandrețea, grija și blândețea, fiind
folosită în acest sens, deseori în asociere și cu inocența,
puritatea și naivitatea.
Bucurie și speranță: poate
evoca sentimente de bucurie, fericire, speranță, încredere și
optimism.
Feminitate și
creativitate: este o culoare asociată cu feminitatea,
delicatețea și sensibilitatea ce au un „suport” specific pe
„capacitatea ”acestei culori de a stimula creativitatea,
imaginația și inspirația.
Notă: Deși rozul este
adesea considerată o culoare feminină, ce deseori atrage
considerații misogine, în anumite culturi poate avea conotații
diferite. De exemplu, în unele culturi, rozul este asociat cu
norocul și prosperitatea.
Roz este culoarea sănătății și este asociat și cu feminitatea, prospețimea, primăvara, jocurile dragostei, afecțiunea, gentilețea.
De asemenea se consideră că alunga stările negative și calmează, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane plăcute, gata de a face tot posibilul pentru liniște, grație și beatitudine.
În plus găsesc întotdeauna resursele necesare de a vedea lumea într-o aura pozitivă sau, cel puțin, de a zâmbi măcar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu îi cunosc (umorul acestora este deseori folosit ca o armă pacificatoare și nu ca o unealtă prin care să își etaleze indiferența sau forța).
Din acest motiv se poate spune că optimismul și prezența lor este fără vârstă, anii având doar funcția unui punct de reper pentru trupul lor sau pentru estimarea evoluției acestora.
Interesantă este tendința acestor indivizi de a lupta permanent pentru a scoate tot ceea ce este mai bun în cei din jur și capacitatea de a stima și iubi cu adevărat chiar și pe dușmani, pe considerentul că nu există rău perfect așa cum nu există bun imperfect (tarele ascunse de exprimare, poziționare, etc. fiind cele care opresc perfecțiunea binelui).
Roz este culoarea sănătății și este asociat și cu feminitatea, prospețimea, primăvara, jocurile dragostei, afecțiunea, gentilețea.
De asemenea se consideră că alunga stările negative și calmează, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane plăcute, gata de a face tot posibilul pentru liniște, grație și beatitudine.
În plus găsesc întotdeauna resursele necesare de a vedea lumea într-o aura pozitivă sau, cel puțin, de a zâmbi măcar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu îi cunosc (umorul acestora este deseori folosit ca o armă pacificatoare și nu ca o unealtă prin care să își etaleze indiferența sau forța).
Din acest motiv se poate spune că optimismul și prezența lor este fără vârstă, anii având doar funcția unui punct de reper pentru trupul lor sau pentru estimarea evoluției acestora.
Interesantă este tendința acestor indivizi de a lupta permanent pentru a scoate tot ceea ce este mai bun în cei din jur și capacitatea de a stima și iubi cu adevărat chiar și pe dușmani, pe considerentul că nu există rău perfect așa cum nu există bun imperfect (tarele ascunse de exprimare, poziționare, etc. fiind cele care opresc perfecțiunea binelui).
Este evident că aceste persoane sunt inteligente și
contemplative. Din acest motiv vor acționa numai după studierea,
analizarea celei mai bune căi pentru a trece la acțiune. Poate
că acesta este motivul pentru care sunt deseori interpretați ca
fiind lenți în reacții cu toate că se recunoaște anduranța
ieșită din comun și un metodism de excepție.Cu cât este mai plăcut rozul de o persoană cu atât înseamnă că ea este interesată de părerea altora despre ea și dorește să suprime orice posibil gest sau acțiune care poate aduce prejudicii în acest sens și cu cât este mai puțin plăcută avem de a face cu o individualitate destul de cinică, deseori ruptă de realitatea acceptabilă de cei din jur.
Din perspectiva neuromarketingului, culoarea roz are următoarele emoții, asocieri sau efecte psihologice:
- Dragoste: evocă și stimulează sentimente de dragoste, afecțiune și romantism, alături de „favorizarea” percepțiilor privitoare la o atmosferă caldă și primitoare. Din acest motiv este o culoare frecvent utilizată în marketing pentru a promova servicii legate de dragoste, romantism și frumusețe.
- Feminitate și inocență: simbolizează feminitatea, delicatețea și gingășia, deseori reprezentând și inocența, puritatea și naivitatea, fiind o culoare care se și adresează publicului feminin, adulți sau copii.
- Bucurie: este asociată cu bucuria, optimismul și fericirea, având și capacitatea de a stimula manifestarea acestor sentimente.
- Tandrețe: poate fi asociată cu tandrețea, grija și compasiunea, având „capacitatea” de a reduce stresul și anxietatea, favorizând crearea unui sentiment de calm și relaxare, inclusiv pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare.
Din aceste „motive”,
logo-urile multor companii din domeniul cosmeticelor,
jucăriilor, hainelor pentru copii și brandurilor de modă pentru
femei utilizează roz.
Roz este utilizat frecvent în campaniile de marketing pentru a evoca sentimente de dragoste, romantism și fericire, iar magazinele de haine și accesorii pentru femei folosesc adesea roz pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare.
Culoarea roz poate fi o culoare considerată infantilă, deci este important să fie utilizat cu moderație, prea mult roz poate fi perceput ca fiind lipsit de profunzime și superficial.
Despre această culoare am discutat „în trecere” atunci
când am analizat „sumar” culoarea roșie. Dar, existând unele
„completări”, să vedem acum care sunt caracteristicile
„psihologice” principale ale acestei culori:
Energie: roșcatul este o culoare asociată cu energia, vitalitatea și dinamismul, fiind o culoare utilizată în stimularea acestor percepții.
Roz este utilizat frecvent în campaniile de marketing pentru a evoca sentimente de dragoste, romantism și fericire, iar magazinele de haine și accesorii pentru femei folosesc adesea roz pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare.
Culoarea roz poate fi o culoare considerată infantilă, deci este important să fie utilizat cu moderație, prea mult roz poate fi perceput ca fiind lipsit de profunzime și superficial.
Roșcat
Energie: roșcatul este o culoare asociată cu energia, vitalitatea și dinamismul, fiind o culoare utilizată în stimularea acestor percepții.
Pasiune și ambiție: poate
evoca sentimente de pasiune, entuziasm și intensitate, roșcatul
fiind asociat și cu ambiția, determinarea și perseverența,
delimitându-se de pasiunea și ambiția culorii roșii care ține
mai mult de manifestări carnale, egocentrice. Poate din acest
motiv, roșcatul poate fi asociat cu agresivitatea, furia și
ostilitatea.
Forță și nonconformism:
este o culoare asociată cu forța, puterea și curajul, fiind o
culoare deseori asociată cu rebeliunea, nonconformismul și
independența, fiind deseori utilizată pentru a promova forța și
curajul.
Excitare și pericol: poate
provoca sentimente de excitare, stimulare și alertă, fiind
asociat deseori cu pericolul, avertizarea și urgența, culoare
evident folosită pentru a atrage atenția și a crea un impact
„vizibil”.
Notă: Deși roșcatul este
adesea considerată o culoare vibrantă și energică, poate avea și
conotații negative, cum ar fi agresivitatea și pericolul.
Roșcatul este o culoare care se află între roșu și ocru, fiind deseori numit roșu ca țărâna, ca pământul fertil. Totodată, roșcatul amintește de flacăra, de foc, de unde și expresia roșu aprins atribuită culorii feței omului “aprins” (de efort, de boala, etc.).
Când este vorba despre foc se poate spune că această culoare capătă conotații “inverse”, în loc să reprezinte focul limpede al dragostei cerești (simbolizat de culoarea roșie) el caracterizează focul impur, care arde sub pământ, focul impur, focul infernului sau al pedepsei, foc devastator, simbol și putere al delirului și dezmățului, al patimii dorinței, căldura venită de jos care mistuie făptura fizică și pe cea spirituală (tradiția spune că Iuda Iscarioteanul a avut părul roșcat sau… la egipteni, Seth — Typhoon, zeu al senzualității distrugătoare, devastatoare, era înfățișat ca fiind roșcat).
Roșcatul este o culoare care se află între roșu și ocru, fiind deseori numit roșu ca țărâna, ca pământul fertil. Totodată, roșcatul amintește de flacăra, de foc, de unde și expresia roșu aprins atribuită culorii feței omului “aprins” (de efort, de boala, etc.).
Când este vorba despre foc se poate spune că această culoare capătă conotații “inverse”, în loc să reprezinte focul limpede al dragostei cerești (simbolizat de culoarea roșie) el caracterizează focul impur, care arde sub pământ, focul impur, focul infernului sau al pedepsei, foc devastator, simbol și putere al delirului și dezmățului, al patimii dorinței, căldura venită de jos care mistuie făptura fizică și pe cea spirituală (tradiția spune că Iuda Iscarioteanul a avut părul roșcat sau… la egipteni, Seth — Typhoon, zeu al senzualității distrugătoare, devastatoare, era înfățișat ca fiind roșcat).
Din perspectiva neuromarketingului, culoarea roșcat, o
culoare vibrantă, este adesea asociată cu:Energia: evocă sentimente de energie, vitalitate și entuziasm, stimulând energia și entuziasmul.
Pasiunea: simbolizează
pasiunea, dragostea și romantismul, inducând creșterea ritmului
cardiac și a tensiunii arteriale.
Alerta: este asociată cu
atenția, pericolul și urgența, inducând creșterea atenției și
concentrarea, favorizând sau inspirând sentimente de încredere
și curaj.
Căldura: poate fi asociată
cu căldura, focul și soarele, favorizând crearea unei atmosfere
energice și vibrante.
Creativitatea: reprezintă
creativitatea, inovația și nonconformismul.
Din aceste motive,
roșcatul este o culoare frecvent utilizată în marketing pentru:
- A atrage atenția și a crea un impact vizual puternic, logo-urile multor companii din domeniul alimentar, băuturi energizante, automobile sportive și branduri de modă utilizează roșcat.
- A promova produse și servicii legate de energie, sport și aventură, roșcatul fiind utilizat frecvent în campaniile de marketing pentru a evoca sentimente de energie, entuziasm și pasiune.
- A evoca sentimente de pasiune, dragoste și romantism, magazinele de haine și accesorii pentru tineri folosind adesea roșcat pentru a crea o atmosferă energică și vibrantă.
- A se adresa publicului care apreciază creativitatea și inovația.
Atenție: roșcatul poate fi
o culoare obositoare pentru ochi, deci este important să fie
utilizat cu moderație, prea mult roșcat putând fi perceput ca
fiind agresiv și copleșitor.
Maro (brun) este o culoare de „amestec” ce rezultă din
culorile roșu + verde, albastru + portocaliu, galben + violet
sau negru + diverse culori (adăugarea de negru la orice altă
culoare o va face mai închisă și mai maro, de exemplu, negru +
galben poate produce un maro roșiatic, în timp ce negru +
albastru poate produce un maro cu tentă de gri.
Dar, în „final”, este o culoare secundară distinctă (chiar dacă pare neutră, amestecată și banală) din punct de vedere al „exprimărilor” psihologice, asociată cu siguranța, practicismul, stabilitatea și tradiția, persoanele care preferă maroul fiind fiabile, responsabile și orientate spre familie.
Maro (sau brun) este culoarea pământului bogat, a naturii fertile și a trunchiului copacilor solizi. În multe culturi, este văzut ca o culoare stabilă și solidă, care reprezintă baza vieții.
Culoare care „descrie” o persoană practică, demnă de încredere, solidă, stabilă, senzuală, înclinată spre confort și plăcere, spre siguranță, spre mediul în care își desfășoară activitatea.
De asemenea este un indicator al percepției legate de starea de sănătate proprie, cu cât este mai plăcută cu atât persoana respectivă tinde să se îngrijească/ protejeze mai mult, chiar dacă există sau nu suportul “dereglărilor” organice (boala sau viitoarea afecțiune), determinând percepții de neliniște și insecuritate.
Astfel avem de a face cu o persoană relativ comodă, care tinde să își ordoneze viața după un program propriu, înțeles sau nu de cei din jur, având la bază în special considerente legate de starea de sănătate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viață asupra viitorului).
„Dovadă” stând preferința subliminală spre cafea, ciocolată sau prezențele „carnale” din majoritatea bucătăriilor ansamblului uman.
Opusul reprezentat de “respingerea” culorii maro reprezintă dezinteres față de propriul trup și, deseori, se poate ca persoana respectivă să nu fie atât de sănătoasă pe cât pare.
Datorită faptului că semnalizează necesitatea de siguranță și confort este o culoare care tinde să se afle spre finalul alegerilor unui individ, aflându-se pe primele poziții semnalizând necesitatea de a ocoli/ elimina o situație destul de presantă și gravă datorată unor trăiri de insecuritate, disconfort fizic și/ sau psihic (este celebru cazul celor care au trecut prin al doilea război mondial și care, ulterior „marelui măcel”, preferau generalizat culoarea maro).
O alegere pe primele poziții semnalizează disponibilitate la efort, capacitate de angajament indiferent de situațiile care se vor naște datorită acțiunii individului în cauză.
În plus nu trebuie să uităm că multe persoane consideră culoarea maro a fi castaniu (brun — roșcat) și, din aceste motive, se poate “alipi” culorii maro și interpretarea uneia din cele două culori, “reflexul” predominant (primul citat) fiind cel definitoriu.
Astfel că, persoanele care preferă culoarea maro au o compatibilitate psihologică cu ceea ce ar fi:
Maro
(sau brun)
Dar, în „final”, este o culoare secundară distinctă (chiar dacă pare neutră, amestecată și banală) din punct de vedere al „exprimărilor” psihologice, asociată cu siguranța, practicismul, stabilitatea și tradiția, persoanele care preferă maroul fiind fiabile, responsabile și orientate spre familie.
Maro (sau brun) este culoarea pământului bogat, a naturii fertile și a trunchiului copacilor solizi. În multe culturi, este văzut ca o culoare stabilă și solidă, care reprezintă baza vieții.
Culoare care „descrie” o persoană practică, demnă de încredere, solidă, stabilă, senzuală, înclinată spre confort și plăcere, spre siguranță, spre mediul în care își desfășoară activitatea.
De asemenea este un indicator al percepției legate de starea de sănătate proprie, cu cât este mai plăcută cu atât persoana respectivă tinde să se îngrijească/ protejeze mai mult, chiar dacă există sau nu suportul “dereglărilor” organice (boala sau viitoarea afecțiune), determinând percepții de neliniște și insecuritate.
Astfel avem de a face cu o persoană relativ comodă, care tinde să își ordoneze viața după un program propriu, înțeles sau nu de cei din jur, având la bază în special considerente legate de starea de sănătate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viață asupra viitorului).
„Dovadă” stând preferința subliminală spre cafea, ciocolată sau prezențele „carnale” din majoritatea bucătăriilor ansamblului uman.
Opusul reprezentat de “respingerea” culorii maro reprezintă dezinteres față de propriul trup și, deseori, se poate ca persoana respectivă să nu fie atât de sănătoasă pe cât pare.
Datorită faptului că semnalizează necesitatea de siguranță și confort este o culoare care tinde să se afle spre finalul alegerilor unui individ, aflându-se pe primele poziții semnalizând necesitatea de a ocoli/ elimina o situație destul de presantă și gravă datorată unor trăiri de insecuritate, disconfort fizic și/ sau psihic (este celebru cazul celor care au trecut prin al doilea război mondial și care, ulterior „marelui măcel”, preferau generalizat culoarea maro).
O alegere pe primele poziții semnalizează disponibilitate la efort, capacitate de angajament indiferent de situațiile care se vor naște datorită acțiunii individului în cauză.
În plus nu trebuie să uităm că multe persoane consideră culoarea maro a fi castaniu (brun — roșcat) și, din aceste motive, se poate “alipi” culorii maro și interpretarea uneia din cele două culori, “reflexul” predominant (primul citat) fiind cel definitoriu.
Astfel că, persoanele care preferă culoarea maro au o compatibilitate psihologică cu ceea ce ar fi:
- Siguranță și stabilitate: Persoanele care aleg maro își doresc siguranță, securitate și stabilitate în viața lor. Ele valorizează tradiția, familia și prietenia.
- Practicitate și responsabilitate: Maro poate indica o personalitate practică, orientată spre obiective și responsabilă. Aceste persoane tind să fie eficiente și de încredere.
- Nevoie de control: Preferința pentru maro poate uneori să sugereze o dorință de control și ordine. Persoanele care aleg maro își doresc să simtă că au control asupra mediului lor înconjurător.
Și, în „contra pondere”,
persoanele care displac culoarea maro au „înclinații” de
manifestare reprezentate de:
- Aversiune față de rutină: Respingerea maroului poate indica o dorință de noutate și schimbare. Aceste persoane pot fi plictisite de rutină și își doresc experiențe noi și stimulatoare.
- Lipsă de siguranță: Alegerea altei culori în locul maroului poate sugera, uneori, o lipsă de siguranță sau o nevoie crescută de confort și familiaritate.
- Căutarea atenției: Respingerea maroului în favoarea unei culori mai vii poate indica o dorință de a ieși în evidență și de a atrage atenția.
Caracteristicile
principale ale culorii maro, conform „psihologilor” sunt:
Această
culoare este considerată a fi un “compromis” între culorile
roșcat și negru, nuanțele ei mergând de la ocru până la pământiu
închis (cu toate că “interpretările” cele mai evidente țin de
tonurile închise ale “roșcatului — negru”).
Din punct de vedere al simbolisticii, înainte de toate, este culoarea bulgărelui de pământ, a lutului, a țărânei — o culoare germinativă care “ține” să amintească permanent de puterea “hrănitoare” a excrementelor care sunt utilizate în agricultură.
Cu toate că este o culoare “germinativă” ea este asociată și cu frunzele veștede, cu toamna, cu tristețea, fiind o degradare și un fel de mezalianță a culorilor pure. Acest amestec “semnalizează” că este vorba despre trecerea de la roșul sau verdele vieții la tentele impure, apropiate de negru, de moarte, născând ideea ciclicității naturii dinspre moarte spre o noua viață sau spre o noua ordine.
Interpretarea cea mai cunoscută apare la romani și la catolici, unde culoarea brună este simbolul umilinței și sărăciei, fapt ce va determina pe unii călugări să poarte îmbrăcăminte de această culoare pentru a “semnala” intenția de penitență și o viață ascetică.
În cultura celtică, maro era culoarea pământului și a naturii, fiind deseori asociată cu zânele și spiritele naturii ce țin de natură și de tot ceea ce aparține original pământului.
În Irlanda, culoarea brună (donn) capătă o simbolistică particulară devenind un substitut “activ” al negrului, căruia îi preia întregul simbolism infernal sau militar — plecând de la sânge, durere, moarte apropiată, ajungând la putred și mirositor, la moarte după moarte.
Culoarea brună “amintește” și de culoarea excrementelor fiind ușor de asociat cu complexul anal (descris de Freud) și care poate explica predilecția sadicilor pentru această culoare.
În Egiptul antic, simbolismul culorii maro era adesea folosit ca o culoare a pământului și a fertilității, utilizat pentru a reprezenta pământul, nisipul și pielea oamenilor în picturile și sculpturile egiptene, inclusiv pentru a colora vasele funerare și obiectele asociate cu moartea și lumea „de dincolo”.
Sau, în ritualurile funerare egiptene, mumia era adesea înfășurată în bandaje de in maro, fiind culoarea care simboliza pământul în care mumia urma să fie îngropată și speranța de renaștere în viața de apoi.
Mitologia egipteană asocia zeul Osiris, stăpânul lumii de dincolo dar deseori „văzut” ca un zeu al morții și al renașterii, și cu culoarea maro (predominantă fiind culoarea verde asociată cu vegetația și renașterea) în asocierile cu pământul și moartea.
Asociere cu culoarea maro „prezentă” și în cazul altor zeități cum ar fi Geb, zeul pământului, adesea reprezentat cu pielea maro sau cu zeița Hathor, zeița iubirii și a fertilității, reprezentată uneori ca având părul maro.
În filozofia chineză, culoarea maro este asociată cu elementul Pământ, unul dintre cele cinci elemente fundamentale, pământul fiind asociat cu stabilitatea, securitatea și prosperitatea.
De aici toate „deducțiile” ce sunt asociate cu maro ce devine un simbol al prosperității, fiind asociată cu prosperitatea și bogăția în China, fiind adesea folosită pentru a atrage norocul financiar.
Sau această culoare este considerată o culoare norocoasă în special pentru vârstnici, în asociere cu o viață lungă și sănătoasă, fiind asociată cu pământul, prosperitatea și longevitatea.
Apoi, culoarea maro este văzută ca o culoare armonioasă și echilibrată în cultura chineză, fiind adesea folosită pentru a crea un sentiment de calm și pace, prezent în vestimentație, purtată în special de vârstnici, mobilierul din lemn masiv, o alegere populară în casele chinezești, sau decorațiuni și artă.
În India, maro este culoarea sacră a hinduismului, fiind asociată cu zeul Shiva, una dintre cele trei divinități „esențiale” în hinduism, distrugătorul și creatorul universului, maro simbolizând pământul pe care îl distruge și îl creează în mod constant.
Poate de aceea templele hinduse sunt adesea decorate cu maro, fie ca vopsea, fie ca piatră naturală, maro simbolizând baza solidă a templului și conexiunea sa cu pământul, idolii zeilor hinduși sunt adesea sculptați din piatră maro sau pictați în această culoare, culoarea maro conferind o aură de sacralitate și putere idolului, maro este utilizat în diverse ritualuri hinduse, de exemplu, orezul maro este adesea oferit zeilor ca simbol al prosperității, sfinții hinduși și adepții devotați poartă adesea haine maro simple ca simbol al renunțării și al dedicării lor spirituale, etc.
- Relaxare și neutralitate: maroul este o culoare asociată cu relaxarea, liniștea și pacea, fiind ușor de asociat și cu neutralitatea, obiectivitatea și imparțialitatea.
- Confort și căldură: Poate evoca sentimente de confort, siguranță, ospitalitate și familiaritate, fiind o culoare preferată pentru a atrage sentimente de relaxare și liniște, evocând o atmosferă caldă și primitoare, ușor de utilizat pentru a crea spații elegante și sofisticate.
- Simplitate și modestie: Este o culoare simplă, naturală și nepretențioasă ce este ușor de asociat cu modestia, umilința și discreția.
- Natură și durabilitate: Poate fi asociată cu natura, pământul și lumea naturală, devenind astfel un atu în susținerea percepțiilor de durabilitate, robustețe și rezistență, fiind deseori folosit sugestiv și subliminal pentru a pune în evidență alte culori.
Această
culoare este considerată a fi un “compromis” între culorile
roșcat și negru, nuanțele ei mergând de la ocru până la pământiu
închis (cu toate că “interpretările” cele mai evidente țin de
tonurile închise ale “roșcatului — negru”).Din punct de vedere al simbolisticii, înainte de toate, este culoarea bulgărelui de pământ, a lutului, a țărânei — o culoare germinativă care “ține” să amintească permanent de puterea “hrănitoare” a excrementelor care sunt utilizate în agricultură.
Cu toate că este o culoare “germinativă” ea este asociată și cu frunzele veștede, cu toamna, cu tristețea, fiind o degradare și un fel de mezalianță a culorilor pure. Acest amestec “semnalizează” că este vorba despre trecerea de la roșul sau verdele vieții la tentele impure, apropiate de negru, de moarte, născând ideea ciclicității naturii dinspre moarte spre o noua viață sau spre o noua ordine.
Interpretarea cea mai cunoscută apare la romani și la catolici, unde culoarea brună este simbolul umilinței și sărăciei, fapt ce va determina pe unii călugări să poarte îmbrăcăminte de această culoare pentru a “semnala” intenția de penitență și o viață ascetică.
În cultura celtică, maro era culoarea pământului și a naturii, fiind deseori asociată cu zânele și spiritele naturii ce țin de natură și de tot ceea ce aparține original pământului.
În Irlanda, culoarea brună (donn) capătă o simbolistică particulară devenind un substitut “activ” al negrului, căruia îi preia întregul simbolism infernal sau militar — plecând de la sânge, durere, moarte apropiată, ajungând la putred și mirositor, la moarte după moarte.
Culoarea brună “amintește” și de culoarea excrementelor fiind ușor de asociat cu complexul anal (descris de Freud) și care poate explica predilecția sadicilor pentru această culoare.
În Egiptul antic, simbolismul culorii maro era adesea folosit ca o culoare a pământului și a fertilității, utilizat pentru a reprezenta pământul, nisipul și pielea oamenilor în picturile și sculpturile egiptene, inclusiv pentru a colora vasele funerare și obiectele asociate cu moartea și lumea „de dincolo”.
Sau, în ritualurile funerare egiptene, mumia era adesea înfășurată în bandaje de in maro, fiind culoarea care simboliza pământul în care mumia urma să fie îngropată și speranța de renaștere în viața de apoi.
Mitologia egipteană asocia zeul Osiris, stăpânul lumii de dincolo dar deseori „văzut” ca un zeu al morții și al renașterii, și cu culoarea maro (predominantă fiind culoarea verde asociată cu vegetația și renașterea) în asocierile cu pământul și moartea.
Asociere cu culoarea maro „prezentă” și în cazul altor zeități cum ar fi Geb, zeul pământului, adesea reprezentat cu pielea maro sau cu zeița Hathor, zeița iubirii și a fertilității, reprezentată uneori ca având părul maro.
În filozofia chineză, culoarea maro este asociată cu elementul Pământ, unul dintre cele cinci elemente fundamentale, pământul fiind asociat cu stabilitatea, securitatea și prosperitatea.
De aici toate „deducțiile” ce sunt asociate cu maro ce devine un simbol al prosperității, fiind asociată cu prosperitatea și bogăția în China, fiind adesea folosită pentru a atrage norocul financiar.
Sau această culoare este considerată o culoare norocoasă în special pentru vârstnici, în asociere cu o viață lungă și sănătoasă, fiind asociată cu pământul, prosperitatea și longevitatea.
Apoi, culoarea maro este văzută ca o culoare armonioasă și echilibrată în cultura chineză, fiind adesea folosită pentru a crea un sentiment de calm și pace, prezent în vestimentație, purtată în special de vârstnici, mobilierul din lemn masiv, o alegere populară în casele chinezești, sau decorațiuni și artă.
În India, maro este culoarea sacră a hinduismului, fiind asociată cu zeul Shiva, una dintre cele trei divinități „esențiale” în hinduism, distrugătorul și creatorul universului, maro simbolizând pământul pe care îl distruge și îl creează în mod constant.
Poate de aceea templele hinduse sunt adesea decorate cu maro, fie ca vopsea, fie ca piatră naturală, maro simbolizând baza solidă a templului și conexiunea sa cu pământul, idolii zeilor hinduși sunt adesea sculptați din piatră maro sau pictați în această culoare, culoarea maro conferind o aură de sacralitate și putere idolului, maro este utilizat în diverse ritualuri hinduse, de exemplu, orezul maro este adesea oferit zeilor ca simbol al prosperității, sfinții hinduși și adepții devotați poartă adesea haine maro simple ca simbol al renunțării și al dedicării lor spirituale, etc.
Natura: Evoca sentimente de calm, pace și armonie, inducând ca efect psihologic sentimente de calm și relaxare.
Siguranță: Simbolizează
siguranța, securitatea și stabilitatea, reducând stresul și
anxietatea, inspirând încredere și siguranță.
Confort: Este asociată cu
confortul, căldura și familiaritatea, îmbunătățind starea de
spirit și reducând oboseala.
Pământ: Reprezintă natura,
pământul și organicul.
Autenticitate: Poate fi
asociată cu autenticitatea, simplitatea și tradiția, stimulând
concentrarea și atenția.
Utilizarea acestei culori
în marketing are ca obiective „ideea” de a crea o atmosferă
calmă și relaxantă, a promova produse și servicii legate de
natură, organic și sustenabilitate, a evoca sentimente de
siguranță, securitate și stabilitate și a se adresa publicului
care apreciază autenticitatea și tradiția.
Astfel că, logo-urile multor companii din domeniul alimentar, băuturi, produse bio, cosmetice naturale și organizații de mediu utilizează culoarea maro sau brunul, adesea folosită și de magazinele de produse naturiste și bio, pentru a crea o atmosferă relaxantă și naturală.
Dar, ca atenționare, poate fi o culoare plictisitoare și monotonă, deci este important să fie utilizat cu moderație, prea mult maro/ brun poate fi perceput ca fiind lipsit de personalitate și deprimant.
Este o culoare vibrantă, dar rece și lipsită de
personalitate, ce se naște din combinația a două culori
considerate a fi simbolul echilibrului și al echidistanței,
verde și albastru.
Caracteristicile principale ale culorii turcoaz sunt reprezentate de:
Calm, pace și răcoare: turcoazul este o culoare calmă și liniștitoare care poate induce un sentiment de pace și relaxare, fiind deseori asociat cu răcoarea, prospețimea și revigorarea, fiind o culoare deseori utilizată pentru a evoca astfel de „trăiri”.
Astfel că, logo-urile multor companii din domeniul alimentar, băuturi, produse bio, cosmetice naturale și organizații de mediu utilizează culoarea maro sau brunul, adesea folosită și de magazinele de produse naturiste și bio, pentru a crea o atmosferă relaxantă și naturală.
Dar, ca atenționare, poate fi o culoare plictisitoare și monotonă, deci este important să fie utilizat cu moderație, prea mult maro/ brun poate fi perceput ca fiind lipsit de personalitate și deprimant.
Turcoaz
Caracteristicile principale ale culorii turcoaz sunt reprezentate de:
Calm, pace și răcoare: turcoazul este o culoare calmă și liniștitoare care poate induce un sentiment de pace și relaxare, fiind deseori asociat cu răcoarea, prospețimea și revigorarea, fiind o culoare deseori utilizată pentru a evoca astfel de „trăiri”.
Sensibilitate și
protecție: este o culoare asociată cu sensibilitatea, empatia și
compasiunea, deseori „semnalându-se” evocarea de sentimente de
siguranță și protecție.
Comunicare: poate facilita
comunicarea, exprimarea de sine și conectarea cu ceilalți, fiind
„folosită” în acest sens.
Creativitate și
prosperitate: poate stimula creativitatea, imaginația și
inspirația, fiind deseori o culoare asociată cu prosperitatea,
abundența și succesul.
Prin urmare vom avea de a
face cu un individ care tinde a fi nehotărât asupra gesturilor
care urmează să le facă în condițiile în care știe, evident, ce
are de făcut.
Poate că, această “plăcere” se naște dintr-o capacitate ieșită din comun de a disimula, de a se implica într-un joc “cameleonic” în ceea ce privește viața sa și a celor din jurul său.
Fiind în marea majoritate a vieții sale destul de stăpân pe propriile percepții asupra “cerințelor vieții” el este genul care are timp întotdeauna și de preocupări “sociale” inaccesibile celorlalți, la bază stând o individualitate plină de umor, un fin observator, cu un autocontrol al expresiei deosebit.
Interesantă este percepția atribuită acestei culori de populațiile americane (care diferă de restul celorlalți oameni) care atribuie turcoazului puterea soarelui și a focului, cu forța și divinul. Poate că totul se naște din dorința de a învinge a celor care plac culoarea turcoaz….
Aztecii considerau turcoazul a fi o culoare sacră, asociată cu zeul Quetzalcoatl, zeul șarpelui cu pene, devenind o culoare a puterii spirituale și regale.
În consecință era o culoare folosită pentru a decora temple, palate și alte obiecte importante, iar pietrele prețioase turcoaz erau considerate a fi amulete puternice care aduceau noroc și protecție.
Mayașii asociau turcoazul cu apa, cerul și zeul ploii Chac, folosind această culoare pentru a decora temple, morminte și alte obiecte ceremoniale, iar pietrele prețioase turcoaz erau folosite ca monedă și ca ofrande pentru zei.
Toltecii au asociat turcoazul cu fertilitatea și abundența, olmecii asociau la acestea și apa, iar populațiile inca asociau culoarea turcoaz cu cerul, zeii munților și cu puterea regală, fiind o culoare folosită pentru a decora temple, palate și alte obiecte importante.
Similar este și cazul altor populații din „spațiul” americilor, cum ar fi chibcha, muisca, caqueta și guarani, inclusiv mapuche, care pe lângă „considerațiile” anterioare foloseau „elemente” turcoaz pentru a decora haine, arme și alte obiecte.
În Egiptul Antic, turcoazul era asociat cu zeița Hathor, zeița iubirii, frumuseții și cerului, fiind folosit pentru a decora temple, morminte și alte obiecte importante. Și, asemenea popoarelor americilor antice, pietrele prețioase turcoaz erau considerate a fi amulete puternice care aduceau noroc și protecție.
Poate că, această “plăcere” se naște dintr-o capacitate ieșită din comun de a disimula, de a se implica într-un joc “cameleonic” în ceea ce privește viața sa și a celor din jurul său.
Fiind în marea majoritate a vieții sale destul de stăpân pe propriile percepții asupra “cerințelor vieții” el este genul care are timp întotdeauna și de preocupări “sociale” inaccesibile celorlalți, la bază stând o individualitate plină de umor, un fin observator, cu un autocontrol al expresiei deosebit.
Interesantă este percepția atribuită acestei culori de populațiile americane (care diferă de restul celorlalți oameni) care atribuie turcoazului puterea soarelui și a focului, cu forța și divinul. Poate că totul se naște din dorința de a învinge a celor care plac culoarea turcoaz….
Aztecii considerau turcoazul a fi o culoare sacră, asociată cu zeul Quetzalcoatl, zeul șarpelui cu pene, devenind o culoare a puterii spirituale și regale.
În consecință era o culoare folosită pentru a decora temple, palate și alte obiecte importante, iar pietrele prețioase turcoaz erau considerate a fi amulete puternice care aduceau noroc și protecție.
Mayașii asociau turcoazul cu apa, cerul și zeul ploii Chac, folosind această culoare pentru a decora temple, morminte și alte obiecte ceremoniale, iar pietrele prețioase turcoaz erau folosite ca monedă și ca ofrande pentru zei.
Toltecii au asociat turcoazul cu fertilitatea și abundența, olmecii asociau la acestea și apa, iar populațiile inca asociau culoarea turcoaz cu cerul, zeii munților și cu puterea regală, fiind o culoare folosită pentru a decora temple, palate și alte obiecte importante.
Similar este și cazul altor populații din „spațiul” americilor, cum ar fi chibcha, muisca, caqueta și guarani, inclusiv mapuche, care pe lângă „considerațiile” anterioare foloseau „elemente” turcoaz pentru a decora haine, arme și alte obiecte.
În Egiptul Antic, turcoazul era asociat cu zeița Hathor, zeița iubirii, frumuseții și cerului, fiind folosit pentru a decora temple, morminte și alte obiecte importante. Și, asemenea popoarelor americilor antice, pietrele prețioase turcoaz erau considerate a fi amulete puternice care aduceau noroc și protecție.
În Persia, turcoazul era asociat cu cerul, paradisul și
regalitatea, fiind folosit pentru a decora palate, moschei și
alte clădiri importante, iar pietrele prețioase turcoaz erau
considerate a fi pietre folosite pentru a confecționa bijuterii
pentru regalitate.În China, turcoazul era asociat cu elementul apă, cu longevitatea și cu norocul, fiind folosit pentru a decora temple, palate și alte obiecte importante, pietrele prețioase turcoaz fiind considerate a fi amulete puternice care aduceau noroc și protecție.
În final, în Tibet, turcoazul era asociat cu cerul, cu iluminarea spirituală și cu vindecarea, „considerații” ce se regăsesc și în India, Japonia, Grecia și Roma fiind o culoare asociată cu elemente naturale precum apa, cerul și pământul, precum și cu puterea spirituală și regală.
Culoarea turcoaz din perspectiva neuromarketingului este adesea asociată cu:
- Prospețime: evocă „vibrant” sentimente de prospețime, energie, revigorare și vitalitate.
- Calm: simbolizează (și creează) calmul, pacea și relaxarea, fiind o culoare care reduce stresul și anxietatea, stimulând concentrarea și atenția.
- Creativitate: este asociată cu creativitatea, inovația și inspirația.
- Libertate: poate fi asociată cu libertatea, independența și spiritul de aventură, pe „fundal” inspirând optimism și încredere.
- Tehnologie: reprezintă modernitatea, progresul și inovația.
Turcoazul este o culoare
frecvent utilizată în marketing pentru:
- A promova produse și servicii legate de sănătate, wellness și relaxare.
- A evoca sentimente de prospețime, vitalitate și optimism, turcoazul fiind utilizat frecvent în campaniile de marketing pentru a evoca sentimente de prospețime, vitalitate și optimism.
- A se adresa publicului modern și orientat spre inovație, logo-urile multor companii din domeniul tech, telecomunicații, companii aeriene și branduri de băuturi energizante utilizând turcoaz.
- A crea o atmosferă energică și vibrantă, magazinele de produse electronice și electrocasnice folosind adesea turcoaz pentru a crea o atmosferă modernă și futuristă.
Ca și la celelalte
„sublinieri” ale „nuanțelor”, turcoazul este important să fie
utilizat cu moderație, prea mult turcoaz putând fi perceput ca
fiind impersonal și distant.
Culoarea neutralității și a imparțialității
incontestabile, chiar fiind perceput ca fiind rece și lipsit de
personalitate, se creează amestecând albul și negrul în diferite
proporții, reprezentând punctul de echilibru între a contrasta
și motivația necesară acestui lucru., această culoare având ca
și caracteristici „psihologice” principale:
Neutralitate și compromis: Gri este o culoare neutră asociată cu echilibrul, neutralitatea și imparțialitatea, dar și cu compromisul, echilibrul și reconcilierea, fiind una din culorile deseori utilizată pentru a pune în evidență alte culori.
Gri
(Cenușiu)
Neutralitate și compromis: Gri este o culoare neutră asociată cu echilibrul, neutralitatea și imparțialitatea, dar și cu compromisul, echilibrul și reconcilierea, fiind una din culorile deseori utilizată pentru a pune în evidență alte culori.
Calm sau tristețe: Poate
evoca sentimente de calm, liniște și pace dar și foarte ușor
asociată cu tristețea, melancolia și apatia. Emoțiile și
sugestiile aparent contradictorii „sugerate” de aceste
„percepții” fac din culoarea gri ca aceasta să fie frecvent
utilizată pentru a crea un sentiment de calm și liniște.
Formalitate și
inteligență: Este o culoare asociată cu formalitatea,
profesionalismul și sofisticarea dar cu o „tentă” ușor de
asociat cu inteligența, cunoașterea și înțelepciunea. De aceea
este o culoare care poate fi folosită pentru a evoca o atmosferă
formală și profesională.
Detașare și modestie:
Poate fi asociată cu detașarea, obiectivitatea și reținerea,
această culoare fiind deseori asociată cu modestia, umilința și
discreția, fiind o culoare deseori utilizată pentru „crearea de
spații elegante și sofisticate.
Astfel, cu cât griul este
mai plăcut de cineva, cu atât înseamnă că acea persoană are
tendința de a nu se implica în nimic (chiar dacă acest lucru
este în totalitate legat de aparențe și/ sau de răspunderi), de
a se retrage din fața responsabilităților sau gesturilor fie
pentru a “acumula” cele necesare reacției sale, fie pentru a
putea realiza schimbul de opinii și emoții necesar.
Se ajunge până la a evita gesturi deosebit de utile pentru scopurile proprii numai datorită temerilor legate de consecințe și implicare.
De asemenea, astfel de persoane tind să evite grupurile umane păstrând plăcerea de a le observa și de a găsi momentul prielnic unei intervenții asupra indivizilor care le compun (de multe ori acest tip de comportament este născut din tendințe de comoditate dar și dintr-un fel de dorință a jocului în care el dorește poziția pisicii într-un joc cu șoarecele).
Cu cât este mai puțin plăcut cu atât înseamnă că individul respectiv este mai înclinat/ dornic/ entuziast spre colaborare, spre relația cu orice alt individ fiind capabil de a încerca orice în eforturile lor de a-și atinge obiectivele.
Din cele mai vechi timpuri omul a căutat să materializeze culorile perfecte pe care le vede sau și le închipuie (conștient sau în vis).
De aceea el ajunge deseori să caute o culoare proprie (a “pielii”) care să delimiteze sau să arate ceva legat de el sau de semenii săi.
Toată această nevoie de culoare era normal să nască și nevoia opusului ei, opus care omul la identificat în culoarea cenușie, compromisul tuturor culorilor opuse (alb și negru, galben și albastru, roșu și verde — în valoarea absolută a acestora) trecerea de la una la alta și între nenumăratele culori complementare având mereu în centrul lor cenușiul mediu.
Din acest motiv s-a născut sfera cromatică, perfectă și ideală, unde culorile reale și ireale sunt într-un echilibru perfect, născând omului senzația că se găsește într-un câmp de forțe cromatice foarte puternice, în centrul altui spațiu, viu, pulsatil, care delimitează continua încercare de evadare a omului din cenușiul anost și plictisitor al “mediei”.
Mergând mai departe ne vom aminti de “clasificarea” culorilor în calde și reci.
În raport cu cenușiul se poate sesiza că fiecare tonalitate fundamentală domină nenumărate culori înrudite care sunt mai calde sau mai reci decât culoarea fundamentală, aleasă “reper”, față de cenușiu care nu “releva” ceva anume dar poate fi regăsit inconștient și în cald (fum, cenușă, căldură intensă) sau în frig (vreme rea, umezeala sau gheață, frig pătrunzător).
Se ajunge până la a evita gesturi deosebit de utile pentru scopurile proprii numai datorită temerilor legate de consecințe și implicare.
De asemenea, astfel de persoane tind să evite grupurile umane păstrând plăcerea de a le observa și de a găsi momentul prielnic unei intervenții asupra indivizilor care le compun (de multe ori acest tip de comportament este născut din tendințe de comoditate dar și dintr-un fel de dorință a jocului în care el dorește poziția pisicii într-un joc cu șoarecele).
Cu cât este mai puțin plăcut cu atât înseamnă că individul respectiv este mai înclinat/ dornic/ entuziast spre colaborare, spre relația cu orice alt individ fiind capabil de a încerca orice în eforturile lor de a-și atinge obiectivele.
Din cele mai vechi timpuri omul a căutat să materializeze culorile perfecte pe care le vede sau și le închipuie (conștient sau în vis).
De aceea el ajunge deseori să caute o culoare proprie (a “pielii”) care să delimiteze sau să arate ceva legat de el sau de semenii săi.
Toată această nevoie de culoare era normal să nască și nevoia opusului ei, opus care omul la identificat în culoarea cenușie, compromisul tuturor culorilor opuse (alb și negru, galben și albastru, roșu și verde — în valoarea absolută a acestora) trecerea de la una la alta și între nenumăratele culori complementare având mereu în centrul lor cenușiul mediu.
Din acest motiv s-a născut sfera cromatică, perfectă și ideală, unde culorile reale și ireale sunt într-un echilibru perfect, născând omului senzația că se găsește într-un câmp de forțe cromatice foarte puternice, în centrul altui spațiu, viu, pulsatil, care delimitează continua încercare de evadare a omului din cenușiul anost și plictisitor al “mediei”.
Mergând mai departe ne vom aminti de “clasificarea” culorilor în calde și reci.
În raport cu cenușiul se poate sesiza că fiecare tonalitate fundamentală domină nenumărate culori înrudite care sunt mai calde sau mai reci decât culoarea fundamentală, aleasă “reper”, față de cenușiu care nu “releva” ceva anume dar poate fi regăsit inconștient și în cald (fum, cenușă, căldură intensă) sau în frig (vreme rea, umezeala sau gheață, frig pătrunzător).
Se poate aminti de faptul că toate culorile care au o
tendință spre galben, roșu și intermediară lor, cum ar fi
portocaliul, manifestă o tendință spre cald pe când toate
culorile care au o tendință spre albastru, verde și intermediară
lor, albastru — verzui, manifestă o tendință spre rece.Portocaliul devine astfel polul care pare să atragă toate tonalitățile calde în timp ce albastru — verzui constituie polul rece, amestecul acestor doi poli născând irefutabil cenușiu.
Pentru a clarifica cele afirmate anterior trebuie subliniat faptul că amestecul a două culori complementare, a două caractere complementare, are culoarea gri, orice ton de gri fiind considerat acromatic.
Culorile primare psihologice sunt perechea alb cu negru, perechea galben cu violet și perechea roșu cu verde. Griul este propriul lui complementar, neavând un opus.
Având la bază aceste considerente nu este greu să identificăm o descoperire psihologică care afirmă că cenușiul este culoarea neutrilor, general declarați.
Bineînțeles că exista și aici tonuri “de compromis” cum sunt violetul pentru tineri (care este indiferent de cald sau rece) sau galben — verdele pentru tinere (fiind o culoare complementară violetului), cu toate nuanțele de adaptare în ideea de “atracție inversă”, reversul cromatic aflându-se tot în cenușiul neutralității.
Astfel, atitudinea omului aflat în centrul cenușiu se schimbă în funcție de condițiile caracterului și vieții sale “încercând” să evadeze în permanență din centrul cenușiu sau identificându-se lui pentru ca acțiunea “cromatică” să îi indice un plasament în care să plece sau să îl refuze complăcându-se în neutralitate.
Se poate spune, citind cele de mai sus că se ajunge într-un mod irațional și imprevizibil la faptul că orice culoare este semnificativă pentru om și chiar pentru umanitate.
Sociologic culoarea gri simbolizează mediocritatea, sunetul ce poluează societatea, zgomotul de fond al societății, starea de așteptare a schimbării sau elementul ce poate surclasa negrul strivitor fie într-un efort al revenirii fie într-un pericol al exterminării totale față de moartea acceptată a negrului.
După cum aminteam, culoarea cenușie este compusă din proporții relativ egale de alb și negru. Din acest motiv, principala sa interpretare este dată de către creștini care asociază culoarea cenușie învierii morților (veșmintele cenușii ale lui Iisus înfățișat la Judecata de Apoi).
În plus, cenușiul este culoarea cenușii și a ceții. În vechime se obișnuia ca la moartea cuiva să se toarne în capul celor vii cenușă pentru a exprima în acest fel marea durere a pierderii — din acest motiv, cu trecerea timpului, hainele cenușii au devenit exprimarea unui fel de semi doliu, albul sau negru fiind “semnalizatorul” principal în această direcție.
Cu un pic de extensie analitică se ajunge până la asimilarea culorii gri cu regretul și pocăința. Ceața sau aspectul închis al vremii, cenușiul atmosferei, dă o senzație de apăsare, tristețe și melancolie, dar mai ales de plictiseală, fapt ce a dus ușor la asocieri legate de vreme și simbolistica descrisă anterior.
În sens moral, culoarea gri descrie desconsiderarea față de situații care nu au o valoare morală și care solicită clarificarea așa numit “ori este alb ori este negru”. Acest element subliniază și teama celor din jur față de persoane gri pe care nu se poate conta, care stau în expectativă deseori neimplicându-se indiferent de motivul auto protectiv invocat.
De aici până la considerațiile legate de “viața gri” care înseamnă o existență fără sens, implicare, obiectiv nu este decât un pas. O persoană gri semnifică o persoana tristă, greu de remarcat, asociată ușor cu apăsarea toamnei când totul este gri și fără viață.
Popular cele mai multe culturi atribuie culoarea gri forțelor inconștiente, ușor de manipulat de maeștrii răului fiind foarte receptivi la aceștia datorită înclinațiilor/ disponibilităților malefice. Așadar, gri este culoarea celuilalt tărâm, al pământului pustiu și pârjolit, a pământului bântuit unde sunt acceptați numai slujitorii răului cum ar fi trolii, gnomii, orcii.
Printr-o
accepție ciudată, spiritul popular trimite printre aceștia tot
personaje gri cum sunt elfii sau vrăjitorii buni, completând
ideea generală că toate aceste personaje sunt create special
pentru o lume gri, pesimistă, ternă, mohorâtă.Corelația poate merge și mai departe luând în considerare faptul că, parapsihologic culoarea gri este asociată celor bolnavi psihic și în special depresivi.
Acum să „colectăm” unele percepții despre gri, din perspectiva neuromarketingului! Asocierile ce apar din acest punct de vedere sunt reprezentate de:
- Neutralitate: evoca sentimente de neutralitate, echilibru și imparțialitate, stimulând concentrarea și atenția, fiind o culoare „folosită” a evoca sentimente de neutralitate, echilibru și imparțialitate.
- Formalitate: simbolizează formalitatea, profesionalismul, încrederea și seriozitatea, fiind deseori utilizat pentru a promova produse și servicii legate de business, tehnologie și finanțe.
- Sofisticare: este asociată cu rafinamentul, eleganța și modernitatea, având „darul” de a „alimenta” o atmosferă elegantă și sofisticată, fiind una din culorile „indicate” pentru a se adresa publicului care apreciază rafinamentul și modernitatea.
- Calm: poate fi asociată cu calmul, relaxarea, pacea și liniștea, reducând stresul și anxietatea. Din aceste motive, griul este utilizat frecvent în marketing pentru a crea o atmosferă calmă și profesională.
- Melancolie (poate anterior am folosit „eronat” termenul de „tristețe”): în unele contexte, griul poate fi asociat cu melancolia, tristețea și plictiseala.
Din aceste motive
logo-urile multor companii din domeniul financiar, consultanță,
IT și branduri de lux utilizează griul, fiind utilizat frecvent
în campaniile de marketing pentru a evoca sentimente de
profesionalism, încredere și modernitate.
Apoi, magazinele de haine de lux și accesorii folosesc adesea griul pentru a crea o atmosferă elegantă și sofisticată.
Culorile sunt elemente fundamentale ale și din viața
noastre, încântându-ne privirea, trezindu-ne emoții și
influențându-ne percepția lumii.
Dar să nu uităm că, culorile primare și secundare se joacă și se transformă în o multitudine de tente, fiecare cu propria sa poveste de spus, evocând emoții și semnificații unice.
De la cele mai delicate pasteluri la cele mai intense culori, tentele ne oferă o paletă infinită de posibilități, plină de semnificații imperceptibile, chiar ascunse, pentru a ne exprima creativitatea și a ne decora viața, pentru a ne expune celor din jur conectarea personală, individuală, la o lume a frumuseții, a emoțiilor și a expresiei de sine.
Și aici, „nuanțele”, pot fi:
Apoi, magazinele de haine de lux și accesorii folosesc adesea griul pentru a crea o atmosferă elegantă și sofisticată.
Alte
„nuanțe” de culoare
Dar să nu uităm că, culorile primare și secundare se joacă și se transformă în o multitudine de tente, fiecare cu propria sa poveste de spus, evocând emoții și semnificații unice.
De la cele mai delicate pasteluri la cele mai intense culori, tentele ne oferă o paletă infinită de posibilități, plină de semnificații imperceptibile, chiar ascunse, pentru a ne exprima creativitatea și a ne decora viața, pentru a ne expune celor din jur conectarea personală, individuală, la o lume a frumuseții, a emoțiilor și a expresiei de sine.
Și aici, „nuanțele”, pot fi:
- Fluorescente: un strop de neon aprinde imaginația, teleportându-ne sci-fi în lumi fantastice, pline de energie și vibrație.
- Pastelate: o adiere nuanțată de tandrețe și delicatețe. Nuanțele pastelate, moi și diafane, învăluindu-ne într-o atmosferă calmă și relaxantă.
- Metalice: o strălucire fascinantă care ne atrage privirea, adăugând un strop de eleganță și rafinament oricărui spațiu.
- Nuanțele surprinzătoare (de ce nu): o explozie de creativitate și originalitate ce ne dă curajul de a ieși din tipare și de a ne exprima personalitatea unică, provocându-ne să explorăm noi orizonturi și să ne descoperim latura creativă.
Și nu avem altceva de
făcut decât să:
- Observăm natura: o sursă inepuizabilă de inspirație pentru a descoperi nuanțe uimitoare, privind cu atenție la florile, cerul, apusul de soare și alte elemente naturale pentru a observa diversitatea de nuanțe.
- Vizităm muzee și galerii de artă: artiștii și designerii folosesc nuanțele culorilor în moduri creative și inspiratoare.
Merticaru Dorin Nicolae
Notă: Imaginile sunt
create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft
Bing Image Creator.
Dorin, Merticaru (21.04.2002
- 2024)