In jurul lumilor - Nehotarare

Se trezi sărind din somn... Testul?!? Dar privirea sa întâlni întunericul şi se lăsă moale, atras de slăbiciunea somnolenţei, înapoi în fotoliu.

Se enervă când sesiză frica, sentimentul atât de cunoscut de el cândva, răscolind tot ceea ce mai putea rezolva starea lui de liniște. Fatalismul său ieșise învingător?

Gândurile se învălmășeau spasmodic: când manevre de pilotaj, când liniște, când Ada, când Thank, când frânturi de percepții din zborurile de transport, o nouă liniște...

Hotărî să îşi caute de treabă pentru a opri avalanşa sentimentelor. Aranjă tot ceea ce crezu de cuviinţă, mecanic sau nu. În final se mai învârti prin cameră încercând să găsească ceva de care să se agaţe, probabil uitat, dar se trezi fixând alarma de deşteptare.

"Gata, am terminat!" decretă obosit. "Chiar dacă mai am ceva de făcut rămâne să rezolv problema peste câţiva ani, când mă voi întoarce. N-aş vrea să cred că totul se va termina prea repede. Ar însemna că am dat rateu."

Atunci conştientiză realitatea testului cu tot ceea ce implica el. Noi şi noi avalanşe de gânduri începură să-l hărţuiască, să-l strivească.

Într-un efort disperat decise să se întindă în pat pentru a adormi... Dar somnul nu se lipea de el.

Singurătatea impusă de zborurile de transport îşi lăsase amprenta asupra lui. Devenise ciudat de curios, genul de căutător permanent. Frustrările vieţii de până atunci şi, de ce nu, şi următoare, îl făcură să caute adevărul, să înţeleagă esenţa a ceea ce trăise... Un adevăr care nu dorea să îşi arate adevărata faţă, să se facă prezent, palpabil, măcar şi prin decizia lui ca evaluator... Sau... Doar nu era nimic pe placul lui?!?

Din acest motiv ajunse să deteste fiecare clipă de singurătate... Dar, aceasta îi era viaţa. Era obligat de profesie să-şi petreacă timpul singur, pe parcursul îndelungatelor zboruri de transport. Şi asta... sigur, înnebunea şi mai mult.

Când avea prilejul să converseze cu cineva din breasla sa... Toţi erau nişte taciturni autentici. Cu cine să facă schimb de experienţă, de opinii?!? Cu cine să vorbească?!? Cum să ceară părerea cuiva asupra enigmelor din viaţa lui?!?

Computerul de companie, cel care le ştie pe toate, venea invariabil cu răspunsul său sau... al altora. Secţiunea de conversaţie, de psihanaliză şi ce mai era pe acolo veneau cu soluţiile lor, secţiunea dezvoltată de el pe suportul acestora, dar cu retuşurile proprii, venea cu alte soluţii... Mare câştig?!? râdea în sinea lui a pagubă. Viaţa piloţilor, poate a oricui, era dominată de ceea ce s-ar numi direct, însingurare voluntară. Ori acest lucru devenea insuportabil dacă aveai ceva pe suflet, dacă erai în căutarea a ceva. Şi orice ar fi încercat să facă nu ar fi avut nici o şansă... Pentru că nu putea accepta cursul trecut şi posibil viitor al evenimentelor trăite.

Aşa a ajuns el la dorinţa de a fi pilot zero şi la permanenta dorinţă de contact cu aceştia. Legendele legate de ei puteau fi întâlnite oriunde fie datorită propagandei fie, pur şi simplu, din curiozitatea de a le găsi. Auzise de complexitatea pregătirii acestor piloţi dar şi de caracterul total diferit de ceea ce considera el normalul plicticos al vieţii tangibile lui.

Nu cred că se cer degeaba atâtea lucruri băieţilor ăstora... Şi felul lor de a fi, de parcă ar trăi ultima zi a vieţii lor, şi să vorbească cât mai multe, să se iubească cât mai mult... Nu se naşte din nimic... Trebuie să perceapă din ceva misiuni ciudate sentimentele acestea. Până şi modul de a avansa în structura lor ierarhică spune totul... Realizări, vitejie, virtute, evidenţiere... Multe chestii legate de reacţiile din misiuni... Altfel nu ar fi existat decât o departajare pe bază de vechime şi aptitudini...

Discutase îndelung cu cei asemenea lui şi chiar cu piloţi zero. Dar tot nu reuşise să îşi facă o idee cât de cât completă despre ceea ce făceau ei.

- Este periculos dar merită! spuneau ei, într-un fel de unison care era imposibil să nu te ducă la ideea unui răspuns standard, impus de statutul lor sau de ceva pregătire propagandistică.

- Dar aventura voastră se poate termina oricând, nu-i aşa? Sunt atâtea şi atâtea cazuri de "zero" care au dispărut deodată pentru totdeauna... Unde este acest "merită"? Dacă mâine este dispariţia asta?!? Povestiţi-ne câte ceva, să vedem de ce consideraţi voi atât de cert că merită!

- Secret, secret, secret, răspundeau întotdeauna... Eh, poate că nu întotdeauna...

Dar tot ce primeai, câteodată, erau elemente lipsite de detalii, din care oricum nu puteai înţelege mare lucru. Mai multe ofereau emisiunile autorizate, ştirile şi alte surse oficiale.

Şi oricum şi-ar fi implicat fiecare stilul propriu în discuţiile purtate, rămâneai, totuşi, cu o constantă. Toţi subliniau că moartea vine oricum, independent de voinţa individuală, iar ei sunt singurii care se pot lăuda că au o şansă să lupte cu ea, cu moartea... Doar ei puteau spune morţii: "Nu azi!", "Azi este o bună zi de murit!" sau "Aşa aleg să mor...!".

Teatru ieftin, epatare, teribilism, un mod general de a închide gura celor care doresc să ştie prea multe... Cine ştie?!?

Cei mai acizi rămâneau colegii lui... Cu care se vedea, în cel mai fericit caz, din doi în doi ani. Ei ajunseseră să îl acuze de nebunie, faţă de cei de grad zero care îl acuzau de prostie... Semnificativ a fost incidentul cu Vincenzo care, datorită unor probleme mai vechi cu "băieţii zero" îi spuse că nu îl va mai considera prieten numai pentru că s-a gândit la aşa ceva.

- Ce s-a întâmplat Dane, nu îşi şade bine hoitul acolo unde se află?!? spuneau ceilalţi. Sau, mai rău... Consideri că noi nu mai suntem de nasul tău şi cauţi să ajungi printre "băieţii zero" care ţi-ar fi cât de cât egali?!? Deh, parcă toţi colegii săi se vorbiseră...

Cel mai descurajator a fost Eleniak, un vechi coleg de academie care, prin voia sorţii a ajuns pilot zero:

- Ce crezi Dane, că la noi toate sunt pe roze ca în reclamele de încorporare?!? Chiar crezi că ştii ce facem noi din ceea ce se poate auzi de unul ca tine? Că... Nu cred că şi-a riscat cineva liniştea pentru a-ţi spune ceva despre ceea ce facem noi, mai ales că toţi te ştiu un zbuciumat şi un ameţit... Vezi-ţi de banalitatea vieţii tale şi lasă ambiţiile prosteşti! Vei găsi o altă Ada...

- Ea nu are nici o legătură cu ceva legat de dorinţele mele actuale! îi răspunse nervos.

- Nu vezi că nici măcar nu eşti în stare să fii convingător în această privinţă! Ai mereu acelaşi răspuns... Şi el este dovadă că încă nu ţi-a ieşit Ada din cap, nebunule... Nu te-ai lecuit nici acum după ce ai văzut cât ai suferit de pe urma sentimentelor tale prosteşti?!? Sau crezi că dacă vei ajunge pilot zero ai vreo şansă să treci înaintea lui? Thank este prea sus ca să ai vreo o şansă să îi gâdili măcar poziţia...

Prostii, îşi spunea de fiecare dată... Nici unul din dialogurile purtate nu l-au descurajat. Mai mult... Ar fi putut spune că toate acestea l-au ambiţionat şi mai mult să devină pilot zero. Poate că dorea să se convingă personal de inechitatea alegerii lui chiar dacă odată ajuns acolo nu mai puteai renunţa... Piloţii zero sunt o elită în care odată ce ai ajuns, nu ţi se mai permite să "cazi"...

Gândurile îşi recăpătară independenţa şi se enervă şi mai tare constatând că nu mai este capabil să urmeze un fir logic. Observă paharul cu un rest de alcool şi îl goli dintr-o înghiţitură. Îl umplu şi... porni să savureze băutura, încercând constant să lupte cu năvala amintirilor...

Din băiatul fără griji ajunse un ciudat care se automutila cu tot felul de reproşuri. De ce oare?!? Era conştient că totul se datorează veşnicelor sale nereuşite dar... nu avea ce face. În tot ceea ce făcea punea maxim de suflet, presta maxim de eforturi pentru ca totul să îi de-a conştiinţa că a făcut tot ceea ce s-a putut dar... de fiecare dată părea că dă greş.

Iniţial a crezut că meseria de pilot era cea mai bună opţiune pentru el, pentru felul lui de a fi... Dar în scurt timp şi-a dat seama că nu era făcut pentru aşa ceva. Dacă nu se înşela, a constatat acest lucru chiar din aula academiei, chiar dacă nu a vrut niciodată să recunoască asta... Şi atunci, era prea târziu... În viaţa sa apăruse Ada...

Şi nici acum nu putea da un răspuns întrebării: "De ce a renunţat la căutare şi a acceptat jertfa de sine pentru iubirea sa?"...

Exista şi varianta în care el considera că eşecul relaţiei cu Ada l-a determinat să nu-i mai placă meseria de pilot... Şi, mai ales, de transport. Sentimentul că urma o academie pe care nu o dorea poate că se datora tocmai relaţiei cu Ada?!? Sau aspiraţiilor de realizare ale Adei?!? Nici el nu putea face o distincţie, o alegere ca proprietar direct al percepţiilor şi sentimentelor născute din asta... Certă este doar o percepţie constantă, chinuitoare: simţea că nu a înţeles atunci că realizarea Adei însemna doar o altă iubire, care să îi ofere suportul, forţa necesară realizării viselor ei. Vise de putere... Materială sau spirituală?!? În orice caz, nici ea nu avea un răspuns care să îi justifice acţiunile. Sau aşa spunea ea... Şi...

Hei, testul... Trebuie să mă odihnesc! Iar mă gândesc la probleme "rumegate" ani şi ani la rând?!? Trebuie să dorm, gândi golind un nou pahar cu alcool...

Dumnezeule, am înnebunit de-a binelea, exclamă la vederea sticlei de alcool goale! Am băut toată sticla! Nu sunt sănătos! Cred că niciodată nu am băut atât de mult... La naiba cu norocul meu!

Dar voinţa adormită de alcool nu îl ajută deloc şi gândurile îşi reluară atacul...

Singurătatea era singurul dezavantaj al vieţii sale. Poate că, dacă nu ar fi fost atât de singur totul ar fi fost altfel. Măcar ar fi avut un ţel, un obiectiv care să îl ţină pe linia de plutire. De altfel, de câte ori se ivea ocazia şi se afla în compania cuiva se transforma incredibil. De multe ori se mira şi el de volubilitatea sa.

Însă toţi cei din breasla sa erau nişte taciturni. Unde putea găsi compromisul?

Activitatea era o mai veche obsesie a sa. Cândva nu avea aproape niciodată timp pentru problemele sale. Nu îşi amintea exact dacă, în acele momente, avea atâtea şi atâtea probleme de conştiinţă, să simtă atât de multă nesiguranţă în tot ceea ce este legat de sufletul său.

De la naştere a avut probleme... A venit pe lume într-o familie greu de înţeles, din care a cunoscut cu adevărat doar partea reprezentată de mamă... O mamă sufocant de iubitoare şi dăruită dar rece şi calculată în fiecare gest de care depindea viaţa lui din afara familiei Contrastul acesta l-a făcut să simtă o singurătate ciudată, chiar şi atunci când era în braţele ei… Pe care o simţea mereu rece, departe, departe de tot. Cu timpul, toate încercările lui de a dovedi mamei că se conformează pretenţiilor şi şanselor de integrare în elita „urmărită” de ea au fost sortite eşecului. Orice făcea nu putea mulţumi cu adevărat acea fiinţă care se afla în postura de mamă. Cât despre tată?!? El era doar un fel de prieten îndepărtat… Atent, cald, bun de exemplu în viaţă pentru orişicine… Şi atât.

A urmat încercarea de evadare... Nu, nu pentru că se săturase... Nu! A făcut acest lucru deoarece a fost efectiv alungat. Sau, poate pentru că el dorea să mai salveze ceva din imaginea părinţilor şi fraţilor săi. Îi iubea, oricât de mult rău i-au dăruit aceştia.

Aşa a ajuns student la academie. Aici au urmat relaţia cu Ada, prima sa iubire adevărată şi... apariţia "malefică" a lui Thank...

Se înfioră plăcut amintindu-şi de Ada... Cât de frumos a fost totul dar cât de neplăcută a fost singurătatea ce a urmat. Doar eu şi Dumnezeu... Bine, bine, recunosc, mai mult eu...

Toată viaţa am fost singur... De ce atâta chin?!? Nici măcar când am fost cu Ada nu am reuşit să mă sustrag singurătăţii. Şi îşi aminti spusele ei:

- Chiar nu îţi dai seama că nici dragostea nu te poate ridica din singurătate, oricât ai încerca acest lucru? Viaţa este cea mai sigură închisoare, nouă ne place să clamăm că nu este aşa...

Şi iată-l ajuns aici, aproape beat, cu o inimă rănită, care nu mai vrea să se vindece, cu un sac de insatisfacţii şi cu o mare frică legată de necunoscutul de dimineaţă.

Utilizarea metodelor de translare existente (pentru limba română) are, încă, mari lacune, aşa că am procedat la un efort de a realiza, pe cât posibil, propria traducere (şi adaptare) pentru voi. Îmi cer scuze pentru multele greşeli dar sunt sigur că efortul meu dă rezultate mult mai bune decât în cazul motoarelor de traducere existente.

În plus, efortul oricui dintre voi de a corecta traducerile făcute nu poate fi decât binevenit dar nu vă pot răsplăti decât prin simpla menţionare a ajutorului dumneavoastră, în partea de jos a textului, acolo unde a fost dat acesta şi, de ce nu, pe viitor, poate va apare şi posibila răsplată materială, dacă aventura mea va avea succes financiar.


............	.