In jurul lumilor - Prietenul

Alarma de trezire îi zgârie dureros întregul interior al capului. Totul părea o rană vie, gata de a-şi semnala prezenţa cât mai greu suportabil.

Paşii îl purtară spre grupul sanitar unde automatic luă pastilele ce păreau a face faţă stării lui generale, îşi făcu igiena, se îmbrăcă şi se aşeză la masă pentru a servi micul dejun.

Instinctiv deschise grupul informaţional şi, în timp ce mânca, ascultă ştirile momentului.

Zăpăceală, ameţeală, prea multă mişcare... Asta era tot ceea ce putea percepe...

Protectiv închise grupul informaţional şi îşi servi masa tăcut, gândindu-se la agitaţia percepută la ştiri. Nu reţinuse absolut nimic dar avea un sentiment că în acea învălmăşeală este ceva care trebuie să ştie… Solicită reluarea grupului de ştiri şi încercă să fie cât se poate de atent.

Date bursiere, tot felul de psihopaţi ucigaşi, escroci prinşi sau căutaţi de poliţie… "Offf, obositor… Nu reuşesc să… Stai! Uite-l pe Corasdo… Hmmm, ce mai face bătrânul meu prieten?!?"

„Corasdo - … poate să fie descoperirea ce schimbă întreaga faţă cunoscută a vieţii noastre economice şi nu numai.

Terminând masa simţi nevoia să se întindă comod pentru a se proteja cât mai mult de puternica durere de cap, fie şi prin relaxare. Redeveni atent la ştiri…

„Corasdo - … fără a fi cazul. Dar, revin, tehnologia este gata de a fi omologată şi în cel mai scurt timp va fi la dispoziţia marelui public.

Corasdo – De ce n-ar fi?!? Credeţi că o asemenea tehnologie n-ar avea aplicaţii de certă necesitate în domeniul militar. Şi dacă am participa la o licitaţie publică cine ar putea oferi ceva peste noi?!?

Corasdo – Pe lângă aspectul financiar al unui asemenea contract nu puteţi contesta unicitatea ofertei noastre. Dacă mai luaţi în seamă şi utilitatea publică a unui asemenea contract este foarte posibil să deduceţi necesitatea existenţei lui. Ce doriţi să comentez mai mult, spuse salutând cu mâna dreaptă? Îmi cer scuze dar timpul meu este foarte limitat, continuă înclinându-se spre camera de filmat şi plecă!

Uau, nu se putu Dan abţine să îşi arate surpriza. Ai ajuns tare de tot bătrâne, contracte militare!?! Uau…

Atunci îşi aminti de o mai veche propunere de colaborare care o făcuse Corasdo către el: „… şi tot de pilotaj ţine, să ştii! Nimeni nu îţi va cere să faci ceva ce depăşeşte stilul tău de viaţă…”.

Şi corelaţia veni de la sine: „Contact militar – tehnologie – pilotaj”… "Ce rost ar mai avea să se agite când poate intra pe poarta deschisă a lui Corasdo?!?" Febril, ameţit de grabă sau de alcoolul care se făcea încă foarte bine prezent în gesturile sale, solicită conectarea la Corasdo.

- Bună, dragul meu Dan! îşi făcu intrarea cald şi cu un zâmbet plăcut şi liniştitor Corasdo. Cu ce îţi pot fi de folos?

- Bunul meu prieten, spuse Dan cu o mină cât mai serioasă posibil, mă găsesc la mare ananghie! Nu, nu este ceva grav! completă grăbit sesizând schimbarea la faţă a lui Corasdo. Pur şi simplu azi trebuie să mă prezint la testarea de pilot zero şi…

- N-ai ce căuta acolo, interveni brutal Corasdo, am mai discutat toate acestea de multe ori! Tu nu eşti croit pentru viaţa militară!

- Ok, Ok, bătrâne, schimbă cursul logic Dan, nu vreau să ajung acolo, continuă încercând inconştient să schimbe faţa deosebit de serioasă a lui Corasdo printr-un răspuns posibil convenabil. Ştii la ce m-am gândit, spuse pentru a trage de timp, ăăă, ce-ar fi dacă aş accepta să lucrez la tine… Ştii, mi-ai spus asta mai de mult…

- Atunci te aştept la mine! Nu putem discuta acum despre toate acestea. Vii şi stabilim ce este de făcut, ok?

- Ieri ar fi cel mai bine, spuse Corasdo zâmbind, făcându-i cu ochiul, după care se termină transmisia.

Rămase mut de întorsătura luată de evenimente. Gata cu Dan, pilotul zero… Dar, până la urmă ce poate urma la fel de plicticos ca zborurile de transport?!?

Se învârti dezorientat prin cameră căutând să se agaţe de ceva dar… pierdu timpul cu tot felul de nimicuri. Într-un târziu setă totul pentru lipsă condiţionată, încet, mecanic, pentru că medicaţia nu îşi făcuse încă efectul şi plecă spre Coras Inc.

Ajunse aici aproape pe nesimţite, fără nici o percepţie reală legată de timpul ce trecuse şi, dintr-o dată, medicamentele avură efect…

Se aştepta să fie mai bine dispus, dar se înşelase. Starea de rău după beţia de noapte îl ţinea legat de pământ, de efortul de a nu-şi dezvălui slăbiciunea. În plus, teama apatică de la început se transformase într-o ciudată stare de presimţire. Ceva confuz îl chinuia... ceva care nu dispăru nici după ce intră în sediu, nici după discuţia cu secretara, nici după ce ajunse în antecamera biroului lui Corasdo.

Vocea lui Thank avu un efect devastator asupra circulaţiei şi respiraţiei... Totul îl năuci aproape de limita suportabilului.

Ce căuta Thank aici?!? Ce poate vrea de la el? Din câte îl cunosc nu face nimic fără rost, mai ales interpelări ieftine...

Se întoarse să se confrunte cu privirea lui dar... Acesta tocmai intră în biroul lui Corasdo, lăsându-l mut, fără soluţie de continuitate. Afişă un zâmbet obosit pentru cei din jurul său, dar numai el ştia ce fel se simte.

Thank era omul calculului total. Era o calitate care şi-o etala de câte ori era posibil, ca o ameninţare sau ca o conformare, utilizând o glumă: "Inima mea nu a bătut niciodată cu mai mult sau mai puţin de 72 bătăi pe minut. Şi acesta este numai meritul meu."...

Aşadar, simpla sa apariţie transforma întâlnirea sa cu Corasdo în ceva neobişnuit, cu un caracter declarat astfel, în mod public...

Unul din "colegii" de aşteptare îl întrebă ceva, de neînţeles în vuietul din capul său. Şi eforturile sale de a percepe ceea ce i se transmitea nu dădeau nici un rezultat. Se speriase... Ochii săi fixau pupilele individului în încercarea disperată de a avea un punct de sprijin care să îl scoată din starea de scurt circuit mental în care se afla.

Şi, individul deranjat de fixitatea privirii lui Dan, se aplecă şi ridică unul din terminalele de informare puse la dispoziţia celor care fac antecameră. Lucru ce îl trezi pe Dan.

"Trebuie să înţeleg că nu voi avea de a face decât cu o întâlnire cu Corasdo!... Ce atâta groază?!? Ce mare tangenţă poate avea Thank în această chestie?!? Este doar o întâlnire cu bătrânul tău prieten, ceva mai oficială... În fond, mai mult decât să mă întorc la viaţa mea obişnuită... De ghinionist... Ce se poate întâmpla?"

Îşi aminti de spusele lui Francisc... "Tâmpitul acesta de Thank este cel mai special băiat din câţi am întâlnit până acum. Şi nu este numai părerea mea. Toţi avem de a face cu o doză de nebunie, cu o legătură subtilă, intuitivă, care ne dă soluţiile cele mai bune în cele mai neaşteptate momente, dar... Thank ăsta ne întrece pe toţi la un loc. Nu este altceva decât un nenorocit de maniac care nici măcar nu gândeşte ceea ce face. Cred că aceasta este cheia perfecţiunii sale. Şi dacă drumurile vieţii tale te fac să intri în contact cu el sau, mai rău, în conflict cu el... Ce oare mai poţi face?!? În plus, apropierea lui seamănă cu introducerea într-o mlaştină care fierbe, fără şansa de a cere ajutor cuiva. Şi, cu cât te agiţi mai mult, cu atât n-ai nici o şansă... Cu cât eşti mai indiferent cu atât se termină totul mai repede... Păcat de tine, Dane! În locul tău i-aş fi dat un şut în fund şi, indiferent de bătaia care urma să o iau, ştiam că am reuşit să ripostez într-un fel anume..."

Pedro era de altă părere... "Un nesănătos, asta este Thank. Cu toate acestea aş dori imens să am calităţile lui, să fiu ca el, un maimuţoi care poate oricând, orice... Să fii când cel mai tare fizician, când cel mai trăsnit pilot, când cel mai eficient comandant, când cel mai tandru Don Juan... Cred că nu vei reuşi vreodată să îl uiţi... Ţi-a suflat-o pe Ada de parcă nici nu ai fi existat. Brrr, se furnică pielea pe mine gândind că aş fi putut fi în locul tău..."

- Mult noroc! îi transmise un individul care încercase să intre în discuţie cu el.

Intră cu paşi şovăielnici privind atent la tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Privirea sa îl sesiză pe Thank undeva în unul din colţurile îndepărtate ale biroului. Discuta aprins la un terminal de comunicaţii. Din când în când strângea spasmodic pumnii şi ameninţa cu degetul pe cei care, probabil, greşeau în raţionamentele lor.

Îşi aminti de bunica sa: "Dacă ai supus necondiţionat gândurile, eşti stăpânul necontestat al simţurilor"... "Sau era invers?!? Oricum m-am convins de nenumărate ori de dreptatea spuselor ei. Trebuie să mă controlez cât mai bine deoarece ceva îmi spune că ceva este în neregulă..."

Corasdo îl invită să ia loc apoi împreună tăcut palmele cerându-şi iertare şi îşi folosi degetele arătător şi mare pentru ai face semn că va lipsi puţin, după care ieşi, zâmbindu-i, din birou.

Dan, uimit, nu avu altceva de făcut decât să urmărească gestica nervoasă a lui Thank.

Şi atunci începu să se gândească la ceea ce însemna Thank. El era subordonatul ideal dar şi cel mai dur conducător. Manevrat cu abilitate datorită slăbiciunii sale psihice legate de dorinţa de a ajunge cel mai bun, cel mai sus, putea fi integrat în orice rol dorit. Nu comenta, nu greşea şi nu se răzvrătea indiferent de ceea ce era pus să facă. Interesul celor de sus era ceea ce conta pentru că, astfel, să ajungă alături de ei şi să îi determine să considere că el este cea mai bună continuare... Pentru Thank aceste lucruri erau lege. Şi, făcând orice treabă perfect, necondiţionat, era imediat acceptat, implicat, promovat...

Puţini au fost cei care au avut curajul să îl înfrunte sau să îl provoace, deoarece devenea un monstru fără scrupule când sesiza opoziţie, justificată sau nu. Şi care era cel mai periculos răspuns al său?!? Tăcerea... Aveai să afli că l-ai supărat abia după ce erai distrus, strivit, călcat în picioare, indiferent de onestitate, onoare sau altele asemenea...

Şi el, Dan, se afla printre cei al căror destin purta amprenta lui Thank. Era singurul om care a avut curajul să îl înfrunte pe linia relaţiilor cu o femeie. Şi... A pierdut, aşa cum a pierdut oricine în faţa lui Thank.

Nu îl rodea acest lucru... La cât a pierdut la viaţa sa, pierderea unei iubiri, fie ea singura şi cea mai mare, nu mai însemna mare lucru. Singurul lucru de care îi părea rău era că a simţit totul de la început şi s-a angajat până la capăt în tot ceea ce a urmat...

Şi, uite aşa, a pierdut-o pe Ada fără a putea vina pe ea. Ştia foarte bine că devenea nesuferit de încântată atunci când era curtată. Şi, mai ales, de cei puternici... Şi simpatici... Cine îi putea rezista lui Thank?!? Şi, unde mai pui că, Thank nu era altceva decât prima ei iubire... Cu siguranţă că nu m-a iubit cu adevărat...

Undeva, pe fundal, se auzi un râs ciudat, schimonosit, deformat de distanţă, dar uşor de recunoscut ca fiind al lui Thank...

"Brrr, m-am pierdut complet în dezechilibrul atâtor schimbări de sentimente, îşi spuse Dan privind pe Ada cum se apropia de Thank care, parcă, nici nu sesizase intrarea acesteia în birou. Controlează-te, gândi înciudat Dan şi respiră adânc, liniştitor!"

Ada sărută gâtul lui Thank care se retrase ciudat de deranjat şi începură să vorbească în şoaptă, fără ca Dan să poată distinge ceva din conversaţia lor. El sesiză doar fiori de furie trecând prin stomac, disipându-i şi puţina energie care o mai avea. Aşa se simţea mereu când Ada era tandră cu altcineva…

"Tembelule, se apostrofă Dan în gând, nu mai este a ta… Când ai de gând să te adaptezi la asta şi să nu mai ai reacţii de adolescent retardat?!?"

- Domnilor! se auzi vocea lui Corasdo care revenise în birou, şi doamnă, continuă cu o mică înclinare a trupului ducând mâna dreaptă în dreptul inimii. Să trecem la treabă!

Şi se îndreptă spre biroul său în timp ce Thank şi Ada se aşezară pe fotoliile libere din jurul acestuia.

- Trebuie să încep cu mici clarificări pentru Dan, spuse Corasdo către ceilalţi deschizând braţele în semn de imposibilitate de a face altceva. Dane, reportajul care l-ai văzut probabil în această dimineaţă este difuzat din două în două ore de mai bine de trei luni de zile… Şi asta cu amabilitatea ministerului apărării reprezentat aici de dânşii. Nu vreau să intru în detalii, continuă sesizând mirarea vizibilă a lui Dan, îndreptând palma dreaptă spre el în semn de ai opri comentariile, dar el îţi era destinat.

Dan se blocase, efectiv, şi privea năuc, pe rând, la toţi cei prezenţi şi relua ciclul aşteptând ceva, o clarificare.

- Corelat cu mesajul primit că eşti solicitat pentru a da testul de pilot zero, la recomandările şi asigurările domnului Thank, era imposibil să nu ajungi ori aici, ori la mine. Alegerea care ai făcut-o este independentă de noi…

- Bine, dar cum s-a ajuns aici, îl întrerupse Dan încercând să aterizeze mintal între cei de faţă?

Thank ridică palma dreaptă în semn de interdicţie către Corasdo şi interveni:

- Una din condiţiile neconsemnate, neoficiale, ale contractului semnat de armată cu Coras Inc stipulează că îi suntem datori domnului Corasdo cu integrarea ta în activităţile ce se nasc din consecinţele lui, să zicem, şi asta cât mai la vârf posibil, funcţie de alegerea ta.

Thank ridică acum palma spre Dan care tocmai trăgea aer pentru a interveni şi continuă:

- Deci, în funcţie de alegerea ta urmează să afli mai multe! spuse apăsat şi oficios.

Dan sesiză că Ada strângea atât de tare mânerele fotoliului încât îşi golise pumnii de sânge, încordată, încercând să fie cât mai atentă la Thank. Acest lucru îl făcu să cedeze, să se lase purtat de discuţie fără a mai riposta… Şi se lăsă moale în fotoliu…

- Prima ofertă a noastră este de deveni ofiţer pilot militar, continuă Thank ridicând bărbia spre Dan şi ridicând sprâncenele ca semn că aşteaptă un răspuns înainte de a trece la următoarea ofertă…

- Dar… Nu este acelaşi lucru cu a deveni pilot zero?!? întrebă Dan sincer mirat.

Dan nu putu să nu sesizeze o vagă înclinare a trupului lui Thank către el, dezvăluind-i interesul în ceea ce priveşte răspunsul ce va urma…

- Aşa, deodată, continuă jucăuş Dan, fără a mai trece un test sau ceva asemenea?!?

- Dacă doreşti să iroseşti unul sau doi ani din viaţa ta, cine se poate împotrivi, răspunse Thank rece, indiferent...

- Ok, răspunsul meu este… Şi privirea îi căzu pe chipul lui Corasdo care nu părea deloc încântat de cum evolua discuţia. Această percepţie îl făcu să se îndrepte în fotoliu, vădit incomodat de imposibilitatea de a intui ceea ce simţea Corasdo şi continuă… Nu am nici cea mai mică intenţie să mai ajung pilot zero! spuse lălăit, mirat de el însuşi. Altfel, acum, eram la centrul de testare… Şi chipul lui Corasdo se lumină încurajându-l să continue… Când am pornit spre biroul acesta eu veneam la bunul meu prieten Corasdo. Şi cu el aveam de gând să discut, preciză din ce în ce mai sfidător. Thank, spuse privind spre el, Ada, spuse privind spre ea, nici nu erau luaţi în calcul. Aşa că…

- Evident că aceasta este varianta a treia, spuse Thank ironic, întrerupându-l pe Dan…

În liniştea aşternută nu putu să nu perceapă bucuria ce emana din ochii Adei şi, cel mai ciudat, rânjetul sfidător al lui Thank. Dan, mut, fără să poată avea vreo reacţie, privea de la o persoană la alta şi tresări surprins când Thank sări asemenea unui resort în picioare, invită cu o reverenţă pe Ada să se ridice, salută militar şi spuse:

- Domnule Corasdo, cu respect, înţelegerea noastră va fi respectată, vă asigur! spuse Thank înclinându-se în direcţia lui. Domnule Dan, cu respect! spuse înclinându-se în aceeaşi reverenţă oficioasă.

Apoi întinse mâna Adei şi ieşiră din birou ca şi cum ar fi fost doar în trecere pe acolo…

- Să nu îl recunosc pe Dan al meu! spuse tare Corasdo imediat ce se închise uşa biroului după Thank şi Ada, făcându-l pe Dan să tresară. Bravo! şi nu se putu opri să aplaude puternic… Credeam că vei accepta ofertele şi nu vei ţine cont de tot ceea ce te-am învăţat de-a lungul timpului…

- Hai, recunoaşte că te-a dat gata tipul acela! spuse Corasdo luându-l pe Dan în braţe şi zguduindu-l uşor.

- Nu, nu este aşa, completă cu voce stinsă Dan… El este un fost coleg de academie, de care nu ţi-am povestit niciodată… De fapt n-am avut ocazia să…

- Hai, Dane, n-am trăit degeaba pe pământul acesta, era prea evident că ea avea mai multe emoţii decât mine… Şi asta în favoarea ta! spuse ridicând degetul arătător. Era evident că ea nu dorea ca tu să accepţi vreuna din propunerile militărosului…

- Dar hai să-i lăsăm acum, Dane! Am foarte multe treburi de pus la punct pe ziua de azi şi, sincer, nu mă aşteptam să vii la birou acum… Mă aşteptam să mă contactezi şi să stabilim o întâlnire unde să putem vorbi liber… Aici, armata şi serviciile de securitate monitorizează absolut tot, mai ales birourile mele… Aşa se explică şi sincronizarea lor cu sosirea ta aici… Cred că ai fost monitorizat tot timpul de când mi s-a cerut să nu reacţionez la permanenta difuzare a interviului… Nu pot fi toate acestea simple coincidenţe! Şi, ai grijă, au sigur de tot planuri cu tine! Nu îţi imaginezi cât s-au opus la clauzele neconsemnate la contractul care l-au semnat cu mine… Ai grijă, cu ăştia de la armată nu poţi fi sigur niciodată… Acum, gata! continuă luându-l de după umeri cu braţul. Am terminat, vorbim altă dată! şi spunând acestea îl invită pe Dan să iasă din birou cu un gest larg al mâinii.

Dan ieşi din birou ca vrăjit, ameţit de tot ceea ce se petrecuse, încercând să înţeleagă, să coreleze informaţiile şi…

Ajuns acasă încă nu-şi revenise… Nu înţelegea nici acum tot ceea ce se întâmplase… Şi nici nu se simţea prea satisfăcut de decizia sa… Ziua lui trecu cu tot felul ne nimicuri… şi seara… Era năuc chiar şi atunci când se culcă… Şi somnul se lipi greu de el…

Utilizarea metodelor de translare existente (pentru limba română) are, încă, mari lacune, aşa că am procedat la un efort de a realiza, pe cât posibil, propria traducere (şi adaptare) pentru voi. Îmi cer scuze pentru multele greşeli dar sunt sigur că efortul meu dă rezultate mult mai bune decât în cazul motoarelor de traducere existente.

În plus, efortul oricui dintre voi de a corecta traducerile făcute nu poate fi decât binevenit dar nu vă pot răsplăti decât prin simpla menţionare a ajutorului dumneavoastră, în partea de jos a textului, acolo unde a fost dat acesta şi, de ce nu, pe viitor, poate va apare şi posibila răsplată materială, dacă aventura mea va avea succes financiar.


............	.