To STUDY - Ficţiune
- Ipotecarea sufletului cuiva
"Ipotecarea sufletului cuiva"
Mircea Dan Capitolul 4, Scena 1B -
Schimbarea
Alarma de trezire îi zgârie
dureros întregul interior al capului. Totul părea o rană vie,
gata de a-şi semnala prezenţa a orice într-un fel cât mai greu
suportabil.
Paşii îl purtară spre grupul
sanitar unde, automatic, îşi puse biomis-ul pentru a-l scoate
din starea generală de rău, şi îl purtă cât îşi făcu igiena de
trezire. Apoi se îmbrăcă şi se aşeză la masă pentru a servi
micul dejun.
Resimţea o stare de disconfort,
un fel de presimţire... Ce poate fi?!? Totul este neclar, fără
dubii... Trebuie să rezolve problema cu Ema, să vadă cum reduce
stările de tensiune... Totul clar... Odată ce stabileşte
detaliile cu ea totul va decurge de la sine. Au mai existat
destul de multe asemenea probleme şi s-au rezolvat cu sau fără
compromisuri de partea lui. Nu sunt elemente variabile care să
îl solicite, care să determine starea care o are. Atunci, de
unde, de ce?!?
Instinctiv deschise grupul
informaţional şi, în timp ce mânca, ascultă ştirile momentului,
privind din când în când pierdut, neutru, aproape fără a percepe
imaginile.
Lumea construia, se distra,
aniversa... Totul mergea bine, ca de obicei... Recomandări de
activităţi, de vacanţe, propuneri de participare... O groază de
oferte de a trăi, de a face ceva pentru plăcerile şi liniştea
ta... Dar gândurile sale, întrebările sale, erau stăpâne pe
aproape orice percepţie a momentului.
Da, el a ales să participe la
această viaţă plină de plăceri, de confort, linişte şi
desfătare. Şi ce?!? Ce simţea afară de… Nici el nu ştia exact ce
simţea… Distracţia doar îţi îndepărtează atenţia de întrebările
care te-au hărţuit întotdeauna… Dar, nu pentru mult timp…
Asemenea unui anestezic care, obligatoriu, îşi pierde efectul şi
durerea revine parcă mai puternică, de multe ori mai
devastatoare…
Ajunsese rapid să caute un fel
de pauză de la toate aceste distracţii, angajându-se la câte o
cursă de transport, să fie singur şi să îţi închidă nevoile ce
nu puteau fi ameţite de dansuri, alcool, tot felul de sporturi
extreme… Un fel de vacanţă de la vălul distracţiei care devenea
rapid atât de obositoare… Un fel de reconcentrare pe
nemulţumirea care îl hărţuia permanent pentru a găsi o soluţie,
o cale de acţiune…
Mai mult, viaţa de pilot de
transport îl obişnuise cu un fel de independenţă totală de ceea
ce se întâmplă în afara sa. Să nu fie implicat în nici un fel de
decizie, să îşi facă treaba şi gata… Să nu aibă nici un fel de
grijă şi alţii să aibă grijă de el, de marfa care o transporta,
de cazarea lui, de masa lui...
Cândva încercase să intre în
viaţa militară înscriindu-se la testul de pilot zero. Testul era
o faţadă şi nu o dorinţă efectivă de a deveni pilot zero… Pur şi
simplu, dacă pica testul, urma să fie atribuit unui alt
serviciu, unei alte ocupaţii, funcţţile de selecţiile ce urmau.
Repartiţia ce urma era oricum ca şi militar… Urma un fel de
linişte care nu mai avea cum să fie tulburată în vreun fel… Şi
acum crede că nu greşea…
Ca militar exact asta urma… Ba
mai mult… Un fel de continuitate a lipsei sale de griji cu ceva
surplusuri legate de ieşirea rapidă la pensie, de venituri ceva
mai mari, funcţie de implicarea sa în activităţi de risc...
O comunitate care ţine la
confortul ei şi reuşeşte permanent să se descurce, să fie
privită ca un fel de elită indiferent de ceea ce se întâmplă...
Urma să fie deosebit fiind de fapt nimeni... O slavă a unei
uniforme, a unui statut şi, ulterior, o amplificare a acestui
statut cu un fel de reacţie de tip propagandistic la nivelul
societăţii... Pentru ca sistemul să se autoîntreţină... Ce ar
mai putut fi?!?
Cu certitudine, nu în lipsa de
activitate este sursa neliniştii lui, completa Dan gândurile
anterioare, concluzionând... Deci, ideea de a nu pleca la testul
de pilot zero pare una buna, cu adevărat…
Poate că totul este de la faptul
că am răvăşit aseară o groază de rafturi cu amintiri. Chiar, de
ce am toate aceste amintiri, de ce fac toate aceste corelaţii?!?
Din toată pregătirea mea spirituală este cert că trăiesc un fel
de "răspuns" la gândurile altora...
Îşi aminti rapid de una din
"citatele" celebre: "Un singur gând, al unei singure persoane,
este de ajuns pentru a determina iniţierea reacţiei de "răspuns"
în ţinta gândurilor, emisiilor sale. Şi, de aici, se poate
declanşa un fel de avalanşă de "răspuns" prin intermediul
situaţiilor şi persoanelor care au participat conex la acea
situaţie, la acel element determinant al statusului asupra
căruia s-a emis gândul iniţiator"...
Trecutul am stabilit că nu mă
mai interesează. Am procedat la o groază de exerciţii de uitare,
de părăsire, de împăcare. Când le-am finalizat am simţit că
totul este stabil, finalizat... Dar tot timpul a apărut această
concluzie: alţii se gândesc la mine... Dar gândul lor nu poate
fi în armonie cu statusul meu decât dacă acesta nu este cel care
cred eu că este. Răspunsul apare datorită sincronizării de
vibraţie, percepu ca un fel de verdict...
"Poate să se gândească la mine
cine o vrea... Nu mă interesează!", gândi agresiv percepând
starea generală de confuzie şi un fel de creştere a
iritabilităţii. "Vreau linişte, vreau să-mi tihnească masa!",
completă defensiv gândul... Vreau să plec la testul de pilot
zero şi să mă gândesc numai la mi se cere... Când am avut grijă
de viaţa mea, am dat-o în bară în cel mai strălucit mod...
Ema, concluzionă când percepu
frânturi de acţiune corelate la ea. Poate ea este?!? Întrebări
ce se năşteau direct din interacţiunile cu ea. Oare ce se
întâmpla cu ea în ultima vreme?!? De ce tot punea tot felul de
întrebări, de ce atrăgea aproape orice discuţie spre
condiţionalităţile vieţii împreună. În ultima vreme aproape se
certau într-una... Da, era bine, într-un fel, amintindu-şi de
confortul "împăcării la pat". Dar, odată cu trecerea timpului
pierduse confortul care îl resimţea la începutul relaţiei lor...
Ema îl făcuse ca mult timp să
trăiască doar bucuria reîntâlnirii cu ea, uitat în plăceri,
uitat în confortul născut de felul cum iubea Ema... Era obişnuit
ca altcineva să aibe grijă de el... Nu dorea angajamente de
durată prin care să se dovedească a fi inutil, a fi o povară, a
fi destul de incapabil să susţină coerent ceva... Asta resimţea
în ultimul timp...
Şi nu Ema era cea care îl presa,
care îi cerea expres ceva. Era prea evident că este "moartă după
el"... Era evident că este în stare să suporte multe...
Insuportabile pentru el... Totuşi, ce se întâmplă cu Ema?!?
Offf, ce fac eu aici?!? Continui
cu nebunia de aseară?!? Trebuie să fac ceva neutru! Şi se
concentră să fie atent doar la ştiri...
Zăpăceală, ameţeală, prea multă
mişcare... Asta era tot ceea ce putea percepe... Activă
vizualizarea statusului său general... Biomis-ul îşi făcuse
treaba dar era nevoie de ceva timp pentru normalizare. Raportul
biom îl linişti puţin, dar nu îndeajuns. Mai avea de suportat
pentru o perioadă toată starea de confuzie.
Protectiv închise grupul
informaţional şi îşi servi masa tăcut, gândindu-se la agitaţia
percepută la ştiri. Nu reţinuse absolut nimic dar avea un
sentiment că în acea învălmăşeală este ceva despre care trebuie
să ştie… Solicită reluarea grupului de ştiri şi încercă să fie
cât se poate de atent.
Date bursiere, tot felul de
psihopaţi ucigaşi, escroci prinşi sau căutaţi de poliţie… "Offf,
obositor… Nu reuşesc să… Stai! Uite-l pe Corasdo… Hmmm, ce mai
face bătrânul meu prieten?!?"
„Corasdo - … poate să fie
descoperirea ce schimbă întreaga faţă cunoscută a vieţii noastre
economice şi nu numai.
Reporter - …”
Terminând masa simţi nevoia să
se întindă comod pentru a se proteja cât mai mult de puternica
durere de cap, fie şi prin relaxare. Redeveni atent la ştiri…
„Corasdo - … fără a fi cazul.
Dar, revin, tehnologia este gata de a fi omologată şi în cel mai
scurt timp va fi la dispoziţia marelui public.
Reporter – Aşadar zvonurile unui
mare contract militar nu sunt adevărate!
Corasdo – De ce n-ar fi?!?
Credeţi că o asemenea tehnologie n-ar avea aplicaţii de certă
necesitate în domeniul militar. Şi dacă am participa la o
licitaţie publică cine ar putea oferi ceva peste noi?!?
Reporter – Aşadar nu infirmaţi
un asemenea contract!
Corasdo – Pe lângă aspectul
financiar al unui asemenea contract nu puteţi contesta
unicitatea ofertei noastre. Dacă mai luaţi în seamă şi
utilitatea publică a unui asemenea contract este foarte posibil
să deduceţi necesitatea existenţei lui. Ce doriţi să comentez
mai mult, spuse salutând cu mâna dreaptă? Îmi cer scuze dar
timpul meu este foarte limitat, continuă înclinându-se spre
camera de filmat şi plecă!
Reporter – Pentru dumneavoastră
de la sediul Coras Inc. …”
Uau, nu se putu Dan abţine să
îşi arate surpriza. Ai ajuns tare de tot bătrâne, contracte
militare!?! Uau…
Atunci îşi aminti de o mai veche
propunere de colaborare pe care o făcuse Corasdo către el: „… şi
tot de pilotaj ţine, să ştii! Nimeni nu îţi va cere să faci ceva
ce depăşeşte stilul tău de viaţă…”.
Şi corelaţia veni de la sine:
„Contact militar – tehnologie – pilotaj”… Ce rost ar mai avea să
se agite cu „piloţii zero” când poate intra pe poarta deschisă a
lui Corasdo?!? Chestii militare înseamnă deja ceva deosebit,
lucruri absolut noi înseamnă atracţie şi lipsă de plictiseală
asigurate… Sfârşi masa... Ordonă utilităţilor de deservire să
pună totul în ordine, să finalizeze operaţiunile de igienă...
Febril, ameţit de grabă sau de
alcoolul care se făcea încă foarte bine prezent în gesturile
sale, solicită conectarea la Corasdo.
- Bună, dragul meu Dan! îşi făcu
intrarea cald şi cu un zâmbet plăcut şi liniştitor Corasdo. Cu
ce îţi pot fi de folos?
- Bunul meu prieten, spuse Dan
cu o mină cât mai serioasă posibil, mă găsesc la mare ananghie!
Nu, nu este ceva grav! completă grăbit sesizând schimbarea la
faţă a lui Corasdo. Pur şi simplu azi trebuie să mă prezint la
testarea de pilot zero şi…
- N-ai ce căuta acolo, interveni
brutal Corasdo, am mai discutat toate acestea de multe ori! Tu
nu eşti croit pentru viaţa militară!
- Ok, Ok, bătrâne, schimbă
cursul logic Dan, nu vreau să ajung acolo, continuă încercând
inconştient să schimbe faţa deosebit de serioasă a lui Corasdo
printr-un răspuns posibil convenabil. Ştii la ce m-am gândit,
spuse pentru a trage de timp, ăăă, ce-ar fi dacă aş accepta să
lucrez la tine… Ştii, mi-ai spus asta mai de mult…
- Atunci te aştept la mine! Nu
putem discuta acum despre toate acestea. Vii şi stabilim ce este
de făcut, ok? De fapt, vedem ce se mai poate face…
- Da, bătrâne. Azi? întrebă Dan
temător, percepând dezechilibrul logic între stabili şi vedem ce
este de făcut...
- Ieri ar fi fost cel mai bine,
spuse Corasdo zâmbind, făcându-i cu ochiul, după care se termină
transmisia, făcându-l să fie şi mai dezorientat. În mod cert nu
este stilul lui Corasdo…
Rămase mut de întorsătura luată
de evenimente. "Gata cu Dan, pilotul zero… Apoi gata cu „braţele
deschise” ale lui Corasdo… Simţea clar că ceva nu este în
regulă… Dar, până la urmă ce poate urma la fel de plicticos ca
zborurile de transport?!?"
Se învârti dezorientat prin
cameră căutând să se agaţe de ceva dar… Fără ţintă, cuprins de
sentimente confuze… Pierdu timpul cu tot felul de nimicuri.
Într-un târziu setă totul pentru lipsă condiţionată, încet,
mecanic, pentru că medicaţia nu îşi făcuse încă efectul şi ieşi
afară în forfota vieţii, la lumina zilei… Dureroasă, zgomotoasă,
dând un fel de sentiment predominant de părere de rău că a ieşit
din coconul său… Plecând spre Coras Inc.
„Hei, Dane, adunarea!”, gândi ca
să gândească ceva, să stabilizeze într-un fel ameţeala care o
resimţea, încă, puternic. Hai la un taxi! Este prea departe să
ajung la Coras Inc plimbându-mă… Dar, poate m-ar trezi această
plimbare… Nuuu!
Şi, deja, se trezi intrând în
cabina transportoare, comandând destinaţia…
Se simţea destul de iritat de
faptul că asaltul gândurilor continua... Ceva este în
neregulă... Am stabilit că nu este de la mine... Reparcurse
rapid la ce se gândise... Nu era de la el... Era de la tot ceea
ce lăsase în urmă... Era de la tot ceea ce venea...
Chiar, la viitor nu se gândise.
Decretase că totul este OK, că renunţă la tot, că vrea doar
linişte... Percepând statusul general de resetare în care trăia
de ceva timp...
Corasdo îl dojenise deseori:
"Dane, hai să faci ceva! Toate resursele mele îţi stau la
dispoziţie... Nimic nu îţi poate sta în cale!"... Da, pentru el
nu conta... "Interiorul" său era totul... Rateul său
sentimental, faptul că nu se regăsea în ceea ce trăia îl aduse
aici...
Şi viitorul ce îi oferea?!?
Linişte, stabilitate... Corasdo urma să îi asigure, ca
întotdeauna, tot ceea ce îşi dorea… Sau urma să se amăgească cu
iluzia petrecerilor, a aventurilor romanţate de care a avut
aproape dintotdeauna parte... Fără responsabilităţi... Urma să
aibă parte de toată abureala specifică celor care nu fac nimic,
a celor se pierd în distracţii efemere, a căror recompensă este
doar plăcerea de a fi aşa...
Şi, dacă nu îi va conveni acest
status?!? Cum se pare că se petrece şi acum totul… Va vedea...
Cert este că a ales să meargă înainte pe acest drum şi, până ce
nu se convinge cum este nu poate să emită vreo părere... Poate
este o nouă direcţie de concentrare care să îl facă să uite de
cele "vechi"...
Şi, de ce nu, viitorul este
incert pentru oricine... Uite, am ajuns clar la concluzia că
toată nebunia din mintea mea nu mi se datorează... Procentul tău
de control al evenimentelor este oricum diminuat, invers
proporţional raportat la numărul persoanelor implicate direct
afară de persoana ta, în acţiuni comune sau nu...
Ajunse la sediul Coras Inc
aproape pe nesimţite, fără nici o percepţie reală legată de
timpul sau locurile prin care trecuse şi, dintr-o dată, percepu
starea de bine, de echilibru… Cred că biomis-ul şi-a terminat
treaba... Sau ce a băgat el în mine pentru a se ajunge aici...
Dar mă simt bine doar sufleteşte... Minte s-a liniştit... Dar
restul, gândi sesizând o stare de disconfort fizic
semnificativă... Da, cred că substanţele biomis-ului mai au de
treabă... Trebuie să îmi controlez temerile! concluzionă apatic.
Se aştepta să fie mai bine
dispus, dar se înşelase. Era tratat ca un fel de invitat, toată
lumea era atentă cu el... Simţea că respectul faţă de persoana
sa vine din toate părţile... Nimeni nu îi cerea nimic... Parcă
îl ajutau permanent ca totul să mearg cât mai bine... Cel mult
îl rugau "dacă este de acord"... Şi el se conforma...
Starea de rău după beţia de
noapte îl ţinea legat de pământ, de efortul de a nu-şi dezvălui
slăbiciunea. În plus, teama apatică de la început se
transformase iar într-o ciudată stare de presimţire. Şi era prea
preocupat să lupte cu eliminarea oricărei întrebări. Nu avea
voie să dea curs semnelor sale de întrebare... Avea treabă, avea
de finalizat întâlnirea cu Corasdo... Să vedem ce va oferi
această zi…
Ceva confuz îl chinuia... Ceva
care nu dispăru nici după ce intră în sediu, nici după discuţia
cu secretara, nici după ce ajunse în antecamera biroului lui
Corasdo.
Aici se aşeză pe un fotoliu şi
începu să aştepte să fie poftit.
- Dane, iată că ne întâlnim iar!
Vocea lui Thank avu un efect
devastator asupra circulaţiei şi respiraţiei... Totul îl năuci
aproape de limita suportabilului.
"Ce căuta Thank aici?!? Ce poate
vrea de la el? Din câte îl cunosc nu face nimic fără rost, mai
ales interpelări ieftine... Să fie asta sursa tuturor trăirilor
sale de tip presentiment?!?"
Se întoarse să se confrunte cu
privirea lui dar... Acesta tocmai intră în biroul lui Corasdo,
lăsându-l mut, fără soluţie de continuitate. "Ce?!? Cum?!?",
gândi stupid, fără rost... Afişă un zâmbet obosit pentru cei din
jurul său, dar numai el ştia ce fel se simte, cât de panicat a
devenit dintr-odată.
Thank era omul calculului total.
Era o calitate care şi-o etala de câte ori era posibil, ca o
ameninţare sau ca o conformare, utilizând un fel de justificare
a prestaţiei sale, prezentată chiar de el, oricui părea că are
nevoie să audă, ca o glumă: "Inima mea nu a bătut niciodată cu
mai mult sau mai puţin de 72 bătăi pe minut. Şi acesta este
numai meritul meu."...
Aşadar, simpla sa apariţie
transforma întâlnirea sa cu Corasdo în ceva neobişnuit, cu un
caracter declarat astfel, în mod public... Începea să fie din ce
în ce mai sigur de asta. Percepea deja totul ca o realitate...
Totuşi, presimţirile mele nu erau legate de acest test... Nu am
simţit nimic în acest sens... Trecutul, da, trecutul... Thank
ţine de trecut... Dar şi de viitor, după câte se pare...
Corelaţia... Trecutul vine iar în viitorul meu, aceasta este
sursa... El s-a gândit la mine, evident... Iată sursa
destabilizării mele interne... Deh, în afară de beţia de
aseară... Şi, după el, împreună cu el, vin şi celelalte
corelaţii...
Unul din "colegii" de aşteptare
îl întrebă ceva, de neînţeles în vuietul din capul său. Şi
eforturile sale de a percepe ceea ce i se transmitea nu dădeau
nici un rezultat. Se speriase... Ochii săi fixau pupilele
individului în încercarea disperată de a avea un punct de
sprijin care să îl scoată din starea de scurt circuit mental în
care se afla.
Şi, individul deranjat de
fixitatea privirii lui Dan, se aplecă şi ridică unul din
terminalele de informare puse la dispoziţia celor care fac
anticameră, căutându-şi de lucru, delimitându-se. Lucru ce îl
trezi. Destabilizarea internă se accentuează, asta este cert,
concluzionă confuz Dan.
"Trebuie să înţeleg că nu voi
avea de a face decât cu o întâlnire cu Corasdo! Doar cu el... Ce
atâta groază?!? Ce mare tangenţă poate avea Thank în această
chestie?!? Este doar o întâlnire cu bătrânul tău prieten, ceva
mai oficială... În fond, mai mult decât să mă întorc la viaţa
mea obişnuită... De ghinionist... Ce se poate întâmpla?"
Îşi aminti de spusele lui
Francisc... "Tâmpitul acesta de Thank este cel mai special băiat
din câţi am întâlnit până acum. Şi nu este numai părerea mea.
Toţi avem de a face cu o doză de nebunie, cu o legătură subtilă,
intuitivă, care ne dă soluţiile cele mai bune în cele mai
neaşteptate momente, dar... Thank ăsta ne întrece pe toţi la un
loc. Nu este altceva decât un nenorocit de maniac care nici
măcar nu gândeşte ceea ce face. Cred că aceasta este cheia
perfecţiunii sale. Şi dacă drumurile vieţii tale te fac să intri
în contact cu el sau, mai rău, în conflict cu el... Ce oare mai
poţi face?!? În plus, apropierea lui seamănă cu introducerea
într-o mlaştină care fierbe, fără şansa de a cere ajutor cuiva.
Şi, cu cât te agiţi mai mult, cu atât n-ai nici o şansă... Cu
cât eşti mai indiferent cu atât se termină totul mai repede...
Păcat de tine, Dane! În locul tău i-aş fi dat un şut în fund şi,
indiferent de bătaia care urma să o iau, ştiam că am reuşit să
ripostez într-un fel anume..."
Pedro era de altă părere... "Un
nesănătos, asta este Thank. Cu toate acestea aş dori imens să am
calităţile lui, să fiu ca el, un maimuţoi care poate oricând,
orice... Să fii când cel mai tare fizician, când cel mai trăsnit
pilot, când cel mai eficient comandant, când cel mai tandru Don
Juan... Cred că nu vei reuşi vreodată să îl uiţi... Ţi-a
suflat-o pe Ada de parcă nici nu ai fi existat. Brrr, se furnică
pielea pe mine gândind că aş fi putut fi în locul tău..."
Secretara, apărută ca din senin,
îl anunţă că poate intra în biroul lui Corasdo.
- Mult noroc! îi transmise
individul care încercase să intre în discuţie cu el.
Intră cu paşi şovăielnici
privind atent la tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Privirea
sa îl sesiză pe Thank undeva în unul din colţurile îndepărtate
ale biroului. Discuta aprins la un terminal de comunicaţii. Din
când în când strângea spasmodic pumnii şi ameninţa cu degetul pe
cei care, probabil, greşeau în raţionamentele lor.
Îşi aminti de bunica sa: "Dacă
ai supus necondiţionat gândurile, eşti stăpânul necontestat al
simţurilor"... "Sau era invers?!? Oricum m-am convins de
nenumărate ori de dreptatea spuselor ei. Trebuie să mă controlez
cât mai bine deoarece ceva îmi spune că ceva este în
neregulă..." „Trebuie”, nu este termenul corect, nu este
exprimarea corectă… Mă controlez, le controlez, cam aşa ceva
trebuie să sune… Cred că Thank vrea să cedez psihic şi să
renunţ, edictă Dan! Şi asta trebuie să previn real sau imaginar,
ce contează…
Corasdo îl invită să ia loc apoi
împreună tăcut palmele cerându-şi iertare şi îşi folosi degetele
arătător şi mare pentru ai face semn că va lipsi puţin, după
care ieşi, zâmbindu-i, din birou.
Dan, uimit, nu avu altceva de
făcut decât să urmărească gestica nervoasă a lui Thank.
Şi atunci începu să se gândească
la ceea ce însemna Thank să îşi amintească de el. El era
subordonatul ideal dar şi cel mai dur conducător. Manevrat cu
abilitate datorită slăbiciunii sale psihice legate de dorinţa de
a ajunge cel mai bun, cel mai sus, putea fi integrat în orice
rol dorit. Nu comenta, nu greşea şi nu se răzvrătea indiferent
de ceea ce era pus să facă. Interesul celor de sus era ceea ce
conta pentru că, astfel, să ajungă alături de ei şi să îi
determine să considere că el este cea mai bună continuare...
Pentru Thank aceste lucruri erau lege. Şi, făcând orice treabă
perfect, necondiţionat, era imediat acceptat, implicat,
promovat...
Puţini au fost cei care au avut
curajul să îl înfrunte sau să îl provoace, deoarece devenea un
monstru fără scrupule când sesiza opoziţie, justificată sau nu.
Şi care era cel mai periculos răspuns al său?!? Tăcerea... Aveai
să afli că l-ai supărat abia după ce erai distrus, strivit,
călcat în picioare, indiferent de onestitate, onoare sau altele
asemenea...
Şi el, Dan, se afla printre cei
al căror destin purta amprenta lui Thank. Era singurul om care a
avut curajul să îl înfrunte pe linia relaţiilor cu o femeie.
Şi... A pierdut, aşa cum a pierdut oricine în faţa lui Thank.
Nu îl rodea acest lucru... La
cât a pierdut la viaţa sa, pierderea unei iubiri, fie ea singura
şi cea mai mare, nu mai însemna mare lucru. Singurul lucru de
care îi părea rău era că a simţit totul de la început şi s-a
angajat până la capăt în tot ceea ce a urmat... Ştiind că va
pierde dar crezând în ea, care nu avea nici o treabă cu Thank.
Oare Thank îi „făcuse” pe amândoi?!?
Şi, uite aşa, a pierdut-o pe Ada
fără a putea vina pe ea. Ştia foarte bine că devenea nesuferit
de încântată atunci când era curtată. Şi, mai ales, de cei
puternici... Şi simpatici... Cine îi putea rezista lui Thank?!?
Acesta este adevărul, gândi Dan simţind fiorii neplăcuţi ai
geloziei... Şi, unde mai pui că, Thank nu era altceva decât
prima ei iubire... Cu siguranţă că nu m-a iubit cu adevărat...
Nu pot fi eu prima ei iubire…
- Salut! se auzi stins vocea
Adei.
- Bună, Ada! răspunse pe
nerăsuflate, uimit.
- Îţi voi ţine pumnii... Trebuie
să treci cu bine de tot ce va urma!
Undeva, pe fundal, se auzi un
râs ciudat, schimonosit, deformat de distanţă, dar uşor de
recunoscut ca fiind al lui Thank...
"Brrr, m-am pierdut complet în
dezechilibrul atâtor schimbări de sentimente, îşi spuse Dan
privind pe Ada cum se apropia de Thank care, parcă, nici nu
sesizase intrarea acesteia în birou. Controlează-te!" gândi
înciudat Dan şi respiră adânc, liniştitor.
Ada sărută, asemenea unui salut,
gâtul lui Thank care se retrase ciudat de deranjat şi începură
să vorbească în şoaptă, fără ca Dan să poată distinge ceva din
conversaţia lor. El sesiză doar fiori de furie trecând prin
stomac, disipându-i şi puţina energie care o mai avea. Aşa se
simţea mereu când Ada era tandră cu altcineva… Chiar dacă
trecuse mult, mult timp de când ea nu mai era a lui… Sau, mă
rog, de când el nu mai era al ei…
"Tembelule, se apostrofă Dan în
gând, nu mai este a ta… Când ai de gând să te adaptezi la asta
şi să nu mai ai reacţii de adolescent retardat?!?"
- Domnilor, se auzi vocea lui
Corasdo care revenise în birou, şi Doamnă! continuă cu o mică
înclinare a trupului ducând mâna dreaptă în dreptul inimii,
într-ul fel de semn de preţuire. Să trecem la treabă! A venit
vremea să finalizăm elementele contractuale asupra cărprta ne
concentrăm de atât timp.
Fiori reci îi străbătură șira
spinării. Această formă de salut era aranjamentul lor că există
elemente serioase în jurul lor, de care este absolut necesar să
se protejeze printr-o atitudine cât mai protocolară. Dane, fii
atent! se încurajă în gând.
Şi se îndreptă spre biroul său
în timp ce Thank şi Ada se aşezară pe fotoliile libere din jurul
acestuia.
- Trebuie să încep cu mici
clarificări pentru Dan, spuse Corasdo către ceilalţi, deschizând
braţele în semn de imposibilitate de a face altceva. Dane,
reportajul care l-ai văzut probabil, fie şi în această dimineaţă
este difuzat din două în două ore de mai bine de trei luni de
zile… Şi asta cu amabilitatea ministerului apărării reprezentat
aici de dânşii. Nu vreau să intru în detalii, continuă sesizând
mirarea vizibilă a lui Dan, îndreptând palma dreaptă spre el în
semn de ai opri comentariile, dar el îţi era destinat.
Dan se blocase, efectiv, şi
privea năuc, pe rând, la toţi cei prezenţi şi relua ciclul
aşteptând ceva, o clarificare.
- Corelat cu mesajul primit că
eşti solicitat pentru a da testul de pilot zero, la
recomandările şi asigurările domnului Thank, era imposibil să nu
ajungi ori aici, ori la mine. Alegerea care ai făcut-o este
independentă de noi…
„Ori aici, ori la mine”, este
evident un fel de semnal de la Corasdo, conştientiză Dan. Ce
vrea să îmi transmită?!? Ce consideraţii va avea Thank în urma
acestui mesaj?!?, gândi, dar continuă cu:
- Bine, dar cum s-a ajuns aici?
îl întrerupse Dan încercând să aterizeze mintal între cei de
faţă.
Thank ridică palma dreaptă în
semn de interdicţie de a interveni către Corasdo şi preciză:
- Una din condiţiile
neconsemnate, neoficiale, ale contractului semnat de armată cu
Coras Inc stipulează că îi suntem datori domnului Corasdo cu
integrarea ta în activităţile ce se nasc din consecinţele lui,
să zicem, şi asta cât mai la vârf ierarhic posibil, funcţie de
alegerea ta.
Acum Thank ridică acum palma
spre Dan care tocmai trăgea aer pentru a interveni şi continuă:
- Deci, în funcţie de alegerea
ta urmează să afli mai multe despre acest amendament! spuse
apăsat şi oficios.
Dan sesiză că Ada strângea atât
de tare mânerele fotoliului încât îşi golise pumnii de sânge,
încordată, încercând să fie cât mai atentă la Thank, la ceea ce
spune, la ceea ce face, la ceea ce emite prin întreaga sa
prezenţă. Acest lucru îl făcu să cedeze, să se lase purtat de
discuţie fără a mai riposta… Şi se lăsă moale în fotoliu…
- Prima ofertă a noastră este de
deveni ofiţer pilot militar, continuă Thank ridicând bărbia spre
Dan, ridicând sprâncenele ca semn că aşteaptă un răspuns înainte
de a trece la următoarea ofertă…
- Dar… Nu este acelaşi lucru cu
a deveni pilot zero?!? întrebă Dan sincer mirat.
- Raţionament corect, confirmă
Thank…
Dan nu putu să nu sesizeze o
vagă înclinare a trupului lui Thank către el, dezvăluind-i
interesul în ceea ce priveşte răspunsul ce va urma…
- Aşa, deodată, continuă jucăuş
Dan, fără a mai trece un test sau ceva asemenea?!?
- Dacă doreşti să iroseşti unul
sau doi ani din viaţa ta, cine se poate împotrivi, răspunse
Thank rece, indiferent...
- Totuşi, nu înţeleg de ce este
atât de necesară o decizie a mea în acest caz?!? continuă Dan în
aceeaşi notă de joacă. Este vorba despre un contract militar,
atât timp cât o comisie militară este de faţă în care eu ce
devin, un fel de observator în derularea contractului sau ce?!?
solicită el clarificări.
- În nici un caz nu poate fi
vorba despre aşa ceva, interveni evident deranjat Thank, stopând
încercarea de a răspunde a lui Corasdo. Tu eşti doar o cerinţă
accesorie legată de confortul principalului din contract.
Concret, sir Corasdo. Tangenţa ta la derularea contractuală este
zero…
- Dar, poate asta este ideea ce
stă la baza solicitării mele, interveni Corasdo, surprinzându-l
pe Thank.
- Este o idee copilărească, îşi
reveni Thank aproape instantaneu. Atât timp cât implicarea
contractuală se rezumă doar la confortul principalului este
evident că nu sunt alte alternative. Apoi, atât timp cât Mircea
Dan va fi implicat în viaţa militară, dreptul lui de decizie şi
de implicare este restrâns strict la poziţionarea în structurile
militare. Nu văd de unde s-ar putea deduce cea mai mică
libertate de implicare în astfel de acţiuni. Suplimentar, chiar
dacă se va recurge la o cerere de modificare de clauze
contractuale de partea dumneavoastră, sir Corasdo, aceasta poate
atrage doar reconsiderarea statusului lui Mircea Dan pe
activităţi civile, direct corelate cu atribuirea pe care o
puteţi da dumneavoastră aecstei persoane. Structurile militare
au propria ierarhie şi nu pot fi solicitate să se conformeze de
către un agent extern, finaliză stupidizat Thank, evident
tulburat de faptul că s-a emis o asemenea ipoteză…
- Eu nu înţeleg cum de s-a ajuns
aici, la implicarea mea fără să fiu întrebat dacă sunt de acord
sau altele asemenea?!? interveni Dan în aceeaşi tentă de joacă.
- Este o impunere contractuală
secundară, accesorie, în primul rând, este vorba despre secretul
militar, în al doilea rând, scuipă cuvintele cu o viteză
incredibilă Thank. Tu nu contezi. Eşti ceva asemenea prezenţei
apei plate sau carbogazoase pe masa negocierilor… Este doar o
simplă cerere a principalului contractual, de câte ori să se mai
repete acest detaliu?!?
- Pentru voi, interveni evident
înfuriat Corasdo. Cei asemenea mie ştiu ceea ce urmează şi am
căutat să am grijă de cei din jurul meu. Să nu uităm că această
comisie militară este formată din soţ şi soţie! Nu mi se poate
imputa că am dedus din asta că regulamentele militare pot fi
încălcate deosebit de uşor! Indiferent de justificări legate de
competenţă, concursuri câştigate onest sau altele asemenea,
preciză rapid sesizând tendinţa de intervenţie a Adei… Nu mi se
poate imputa că fac ceea ce este normal sau anormal să fac!
finaliză Corasdo privind spre Dan.
Pentru mai multe clipe se
aşternu liniştea, corfirmând surpriza generală la cele precizate
de Corasdo. Apoi, Thank continuă:
- Chiar şi aşa avem nevoie de
răspunsul lui Mircea Dan. Chiar şi aşa este evident că, dacă el
alege cariera de pilot zero sau orice altă carieră care ţine de
viaţa militară el se va conforma regulamentelor militare şi nu
se poate interveni poziţional decât ca punct de start, de
inserţie, şi atât. Chiar şi aşa, nu prea există posibilităţi de
intervenţie ulterioară, afară de cele posibil realizate la
startul carierei, imediat după startul derulării contractuale.
Deci?!? concluzionă aproape robotic Thank, solicitând un răspuns
de la Dan.
- Ok, răspunsul meu atât de
necesar este… Şi privirea îi căzu pe chipul lui Corasdo care nu
părea deloc încântat de cum evolua discuţia. Această percepţie
îl făcu să se îndrepte în fotoliu, vădit incomodat de
imposibilitatea de a intui ceea ce simţea Corasdo şi continuă…
Nu am nici cea mai mică intenţie să mai ajung pilot zero! spuse
lălăit, mirat de el însuşi. Altfel, acum, eram la centrul de
testare… Şi chipul lui Corasdo se lumină încurajându-l să
continue… Este evident că vreau ceva mai mult de atât, deci… şi
aşteptă un răspuns, o reacţie de la Thank.
- Evident că aceasta este
varianta a doua, spuse Thank ironic…
Şi urmă o scurtă linişte cu
ocazia căreia Dan reuşi să observe că încordarea Adei nu
dispăruse iar Corasdo redevenise atent şi nervos…
- Ţinând cont de ierarhiile
militare stricte avem nevoie, mai întâi de acceptul intrării în
viaţa militară şi, ulterior, de precizarea exactă a structurii
în care doreşti să fii inclus, spuse Thank ridicând palma pentru
a opri orice fel de intervenţie. Avantajul care ţi se oferă, pe
lângă cel anterior, sublinie aspru Thank, este posibilitatea de
avansare preferenţială sau de mutare la altă armă fără a urma
normele militare în vigoare. Adică ceva tot preferenţial… Şi
asta este valabil doar în primele şase luni de la semnarea
documentelor.
- Adică nu-mi place... schimb
arma? interveni Dan apăsând fiecare cuvânt.
- Raţionament corect, răspunse
Thank lent, gânditor de parcă încă se chinuia să interpreteze
corect întrebarea.
- Pentru prima alegere am ceva
timp la dispoziţie pentru a mă gândi la asta?!? întrebă Dan pe
un ton şugubăţ.
- Nu! Răspunsul tău trebuie dat
pe loc, acum! sublinie destul de deranjat Thank. Pentru a doua
alegere, dacă va fi cazul, ai la dispoziţie maxim 6 luni…
Era imposibil să nu sesizezi
încordarea Adei care privea de-a dreptul speriată către toţi cei
prezenţi, ca o reacţie clară la iritarea lui Thank. Parcă şi
Corasdo cedase presiunii momentului lăsându-se moale în fotoliu,
privind undeva în lateral, spre podea…
- Ok, ok, calmaţi-vă! interveni
Dan ridicându-se în picioare, atrăgând toate privirile spre el,
sunt de acord cu această soluţie a vieţii militare. Gata, m-am
decis!
În liniştea aşternută după
răspunsul său nu putu să nu perceapă dezamăgirea lui Corasdo,
cedarea asemenea resemnării a Adei şi, cel mai ciudat, rânjetul
satisfăcut al lui Thank.
- Dar, înainte de asta, reveni
Dan încercând să mai dreagă ceva din dezamăgirea evidentă
produsă lui Corasdo, aş dori să mai aflu detalii despre
avansarea preferenţială! Nu înţeleg despre ce este vorba…
- Este vorba tot despre cele
şase luni de derulare a înţelegerii contractuale cu referire la
faptul că tu ai posibilitatea de a migra la diferite servicii,
funcţie de alegerile tale, servicii care au funcţii ce necesită
un anumit grad, mai mic faţă de cel cu care porneşti în cariera
militară… Cel de colonel, explică eficient Thank…
- Păi, asta nu este degradare?!?
interveni stupid Dan.
- Indiferent de mişcarea în
ierarhie armata caută locul cel mai potrivit unei persoane,
încadrarea perfectă a calităţilor lui în ansamblu… Deci,
termenul „avansare” se referă strict la poziţionarea în locul
cel mai potrivit… Pe cât posibil… Aparenţele deseori înşeală,
mai ales în cazul tău, sublinie Thank acid.
Explicaţie care, parcă, îi lovi
în moalele capului şi pe Corasdo şi pe Ada, aceştia cedând
evident participarea la discuţie prin diferite gesturi… Efectiv
se îmnuiaseră în fotoliile lor, Corasdo închise ochii după ce
îşi orientă faţa spre tavan, pe când Ada îşi coborî privirea
spre podea…
Mut, Dan privea de la o persoană
la alta şi tresări surprins când Thank sări asemenea unui resort
în picioare, invită cu o reverenţă pe Ada să se ridice, salută
militar şi spuse:
- Domnule Corasdo, cu respect,
înţelegerea noastră va fi respectată, vă asigur! spuse Thank
înclinându-se în direcţia lui. Domnule Dan, când consideraţi de
cuviinţă vă aşteptăm la un centru militar pentru a demara
înţelegerea! Nu uitaţi, din acel moment sunteţi militar şi vă
veţi supune aşa cum se cuvine respectării regulamentelor şi
ierarhiei! Eu, sau cel care ierarhic se va ocupa de respectarea
acestei înţelegeri, vom fi informaţi de orice solicitare a
dumneavoastră pentru a ne conforma! Cu respect! spuse
înclinându-se în aceeaşi reverenţă oficioasă.
Apoi întinse mâna Adei şi ieşiră
din birou ca şi cum ar fi fost doar în trecere pe acolo…
- Dane, Dane, sparse liniştea
Corasdo dojenitor, nu ai ţinut cont de nimic din ce ţi-am spus
până acum, continuă cu un ton dezamăgit. De câte ori ţi-am
repetat până acum că nu eşti croit pentru viaţa militară… Pentru
o clipă chiar am crezut că ai reţinut ceva din ceea ce te-am
învăţat de câte ori am avut ocazia. Atunci când ai refuzat
accesul la pilot zero, continuă Corasdo pe acelaşi ton, sesizând
stupoarea lui Dan…
- Dar, …
- Nici un dar… Nu aici… Armata
şi serviciile de securitate monitorizează aproape orice loc, mai
ales birourile mele, îl opri brutal Corasdo… La astfel de
întâlniri contractuale nu te-ai gândit că sistemele biom de
consemnare şi confirmare sunt obligatorii?!? Poate că şansa ne
va permite să putem clarifica lucrurile undeva, cândva… Acum,
dragul meu prieten, te rog să mă ierţi, dar întâlnirea noastră
s-a terminat… Nu uita! Orice îţi pare că iese din înţelegerea
noastră te rog să îmi comunici pentru a putea lua măsurile ce se
pot lua… Cu ăştia de la armată nu poţi fi sigur niciodată… Sunt
prea paranoici... Te rog, spuse indicând cu un gest larg uşa
biroului!
Dan ieşi din birou şi… Gândurile
îl inundară instantaneu... De ce era Corasdo atât de dezamăgit,
de ce era Ada surprinsă, de ce era Thank atât de satisfăcut...
Întrebări, întrebări, întrebări... Totul într-un fel de torent
care se amplifica, care bloca orice concluzie... Ce putea fi?!?
Corasdo nu a fost niciodată atât de brutal cu el, niciodată atât
de puţin comunicativ...
Mai era şi faptul că urma ca din
ziua următoare să devină militar, cu tot ceea ce înseamnă asta…
Da, numai aici simţea că este ceva deosebit… Nu simţea că ar fi
probleme în a alege… De parcă simţea că totul este prestabilit…
În fond, îl ştia pe Thank… Pentru el nu au existat niciodată
surprize… Doar pentru cei din jurul lui, cum este şi cazul său…
Sigur Thank ştia mexact tot ceea ce va urma…
Ajuns acasă încă nu-şi revenise…
Nu înţelegea nici acum tot ceea ce se întâmplase… Şi nici nu se
simţea prea satisfăcut de decizia sa… Restul zilei trecu cu tot
felul ne nimicuri… Şi seara… Era năuc chiar şi atunci când se
culcă… Şi somnul se lipi greu de el…
Dorin M - 23 Octombrie 2020