To STUDY - Ficţiune - Ipotecarea sufletului cuiva

A

"Ipotecarea sufletului cuiva"

Monique Touran

Capitolul 3, Scena 2A - Pregătirea


Fereastra de acţiune se apropia. Nu mai putea amâna… Era ultima încercare.

Ştia exact ce are de făcut. Doar repetase de atâtea şi atâtea ori în simulator. Cel puţin ultimele „repetiţii” au fost perfecte, fără greşeală. Nu mai avea acum nici un fel de îndoială mai ales că ştia că simulările aveau totul actualizat la zi, la secundă. Monique, „Simţul” ei exterior, îşi făcuse treaba perfect, complet… La antrenamente parametrii erau setaţi pe dificultate maximă. Deci…

Stătea acum asemenea unui star de cinema din unul din vechile filme de acţiune aşteptând momentul optim. Chiar stătea teatral, ciudat de teatral. Dar, în fond, întotdeauna îi plăcea să aibă o imagine impecabilă, studiată. Monique, în romantismul ei perfect, o dojenea deseori:

- Nu mai da atâta atenţie aspectului exterior. Nu ai ce adăuga perfecţiunii!

Şi ea îi răspundea fie în răspăr, fie în zeflemea:

- Important este să simt eu asta... Să simt că nu mai am ce adăuga la ceea ce vedeţi voi… La perfecţiunea de care îmi tot aminteşti… Ceea ce fac îmi dă mai multă libertate, mai multă putere. Şi nu pot pierde trăirile acestea... Şi nici admiraţia voastră… În fond, o fac pentru mine şi nu pentru cei din jur.

Companionul căştii se activă semnalizându-i că a venit momentul de a trece la acţiune. Ecranul vizual îşi activă funcţiile şi ea începu să vadă împrejurimile conturate, evidenţiate, cu elementele tactice ale misiunii. Date peste date, descrieri peste descrieri, pătrăţele de jalonare a punctelor de prezenţă, de legătură, ş.a.m.d. Avea de trecut peste trei clădiri curate şi încă două cu ceva sfere de scanare prezente. Asta era tot ceea ce o interesa pe moment.

„Floare la ureche”, gândi lansându-se spre prima clădire, fără a se mai gândi la altceva.

În spatele ei bufniră surd lansatoarele corzilor de siguranţă şi portare şi, undeva deasupra ei trecură cele două umbre negre ale ancorelor. Companionul îi prezentă vizual întregul proces de prindere a ancorelor, de întindere a corzii portante şi a celei de coordonare şi îi semnală finalul procesului.

Se aruncă în gol savurând senzaţia de cădere. În scurt timp căderea ei se transformă în glisare către marginea clădirii din faţa sa semnalând activarea sistemelor de transport, apoi urmă ridicarea până la nivelul plafonului clădirii. Atinse plafonul clădirii şi ordonă companionului operaţiunea de recuperare a echipamentului. Imediat ce primi confirmarea de finalizare a operaţiei se mişcă rapid şi tracţionă capetele iniţiale, repoziţionă cadrul de lansare şi repetă operaţia pentru a trece spre următoarea clădire… Apoi la următoarea…

„Plictisitor!”. De fiecare dată avea acelaşi sentiment, fie că era vorba despre simulare fie că era în realitate. Dar era prea concentrată pe economia de timp pentru a se gândi la altceva.

Analiză atent saltul la următoarea clădire, prima care avea prezente date tactice. Undeva, în colţul vestic, şansele de activare a scanării erau mai mici de 20%... Un bun punct de inserţie… Dar traseul următor avea o linie medie de risc de 50 – 60%. În partea estică riscul la inserţie era de 80% dar traseul de trecere era mai mic de 30%.

***
Dragă cititorule, care este părerea ta, să aleagă traseul spre est (şi vei continua să citeşti această scenă) sau…
Să aleagă traseul spre vest (şi vei „sări” la scena 2B)?
***

Orientă cadrul de lansare către est şi activă saltul în ciuda protestelor companionului care indica riscul prea ridicat şi recomanda inserţia la vest…

Riscul este inspiraţia mea, pericolul real expiraţia… Ce pot înţelege maşinile astea?!? gândi în timpul planării între clădiri.

Atinse clădirea şi tracţionă capetele. Lent, fără grabă… Ca de obicei… Parcurse rapid clădirea şi ajunse la punctul de plecare spre următoarea. Totul curat, fără nici un fel de scanare.

Risc, nu-i aşa?!? gândi zeflemitor, plictisită la maxim. Intuiţia nu este acelaşi lucru cu calculul statistic companionule, gândi la fel de arogant ca de fiecare dată.

Analiza ultimei clădiri avu ca rezultat „zero puncte de inserţie”. Aproape întregul plafon al clădirii era acoperit de scanere active, în mişcare. Folosi funcţiile de mărire şi concentrare ale senzorilor şi, surpriză… Ultimul etaj găzduia o petrecere. Şi, toţi participanţii aveau biom-uri. Parcurse datele disponibile şi… Monique îşi făcuse treaba bine. În datele prezente figura această petrecere dar ar fi trebuit să se termine până acum.

Două biom-uri, cu sfera lor de scanare, ieşiră din cadrul nivelului. Katy şi Mel Arrows, soţi şi soţie, veni raportul… 2 copii, el inginer la ComWolf, ea educatoare la grădiniţa „Micile flori” din cartierul… Offf, ce plictiseală cu rapoartele acestea complete. Mai erau doar cinci persoane.

Undeva, în dreapta ei, se activă un scanner şi ecranul vizual desenă rapid traiectoria sferei acestuia. Venea direct spre ea… 6, 5, 4 metri, indica senzorul de proximitate afişat de companion. Grupul sanitar, veni indicaţia de estimare a locului ţintă al traiectoriei… Se deplasă rapid în diagonală pentru a ieşi din zona camerei sanitare dar intră într-o zonă cu risc de peste 90%.

Persoana cu acel biom era gata de trezire... Conform semnelor biologice… Începu un dans cu limitele sferei somnambulului ce avea nevoie la toaletă… Ian Pogany, 39 de ani, bărbat, liber profesionist şi multe alte date, veni descrierea dată de companion… Parcă vizualiza mintal ce face acesta… Parcă îl vedea, odată ce îi ştia acum şi chipul… După timpul mişcărilor a urinat... Acum s-a deplasat la oglindă... La chiuvetă... S-a deplasat puţin lateral, iar la oglindă… Ieşirea din toaletă… S-a spălat după ce a dat mâna cu prietenul lui, s-a şters şi a ieşit, completă vizual mintea ei cele imaginate. Şi exact în momentul în care acesta se îndepărtă şi ea urmă sfera lui se activă sfera persoanei care se trezi. La fix pentru ca totul să nu iasă din perfecţiunea atât de obişnuită!

Se apropie rapid de zona de lansare şi re-scană acoperişul blocului din faţă. Nu mai putea aştepta deoarece sfera de lângă ea se tot mişca prin apartament făcând senzorul de proximitate să ţiuie strident, supărător. Era deja destul de dezamăgită cât de uşor îşi pierdea concentrarea la zgomotele de avertizare. Dar reflexele nu dădeau greş nici o clipă… Ele nu aveau nici o problemă cu jocurile minţii. Totul curgea într-o perfecţiune încurajatoare.

Se lansă şi ajunse pe ultimul bloc ce se interpunea cu ţinta. Aici totul era OK. Linişte. Proprietarii apartamentului dormeau deja duşi. Au petrecut până ce au epuizat toate resursele fizice… Erau sleiţi de oboseală… Dar şi de alcool, judecând după semnele biologice raportate de companion în baza datelor biom-urilor lor. Ajunse la marginea dinspre clădirea ţintă. Linişte. Ciudat de multă linişte. Dar nu avea timp de întrebări. Potrivi cadrul, lansă, trecerea peste spaţiul dintre blocuri, ajungerea pe clădirea ţintă, recuperarea, potrivirea cadrului pe poziţia de întoarcere… Gata de acţiunea finală…

Trecu peste pista de aterizare, trecu rapid peste sistemul de închidere al uşii de acces în clădire, intră şi începu să scaneze etajul inferior celui unde se afla. Avea de coborât doar la acel etaj şi totul trebuia finalizat rapid. Se strecură rapid pe coridorul scărilor de incendiu şi, până ajunse la nivelul ţintă scanarea era finalizată.

Patru persoane active, cadre de elită conform descrierilor companionului. Nume, date, bla, bla… Nu o mai interesa nimic… Era prea încordată pentru asta. Camerele de supraveghere de pe scara de incendiu erau comutate extern, neutralizate chiar de la startul misiunii, dar cele de pe holurile de acces nu. Odată detectată video sau audio nu era mult până la detecţia biom care trebuia evitată cu orice preţ. Ultima detecţie a costat-o pe Monique enorm de mult timp şi nu ar fi bine să se repete această situaţie. Oricine putea plăti pentru acţiunile ei dar nu Monique!

Asamblă rapid multifuncţionala şi o setă pe foc alternativ, 2 pulsuri electromagnetice, 1 taser. Totul era pregătit. Nu era cea mai grea misiune ce o rezolva dar avea o stare emoţională ciudată, ceva ca un presentiment ce îl simţea chiar de când iniţiase misiunile de antrenament. Nu era enervant decât că nu putea identifica cauza. Pentru ea totul trebuia să fie alb sau negru. Nuanţele de gri erau deranjante întotdeauna.

Trase firul de scanare, îl setă pe ultrarapid şi scană holul central printr-un gest fulgerător. Senzorii camerelor puteau identifica numai elementele prezente mai mult de aproximativ o secundă. Afară de situaţia în care erau setate pe mare viteză. Şi asta era posibil numai pe status de alertă de incident premeditat uman. Deci, fără biom-uri care să o scaneze... Dacă ar fi fost aşa gestul ei oricât de fulgerător ar fi fost urma să fie identificat... Dar companionul ar fi identificat starea de alertă şi ar fi anulat operaţiunea… Apoi, ştia că o scanare globală poate declanşa senzori de localizare şi nu dorea să rişte. Uite cu ce pierd timpul în gândurile mele, gândi iritată.

Datele au fost prelucrate rapid, armă multifuncţionala pentru umăr, o setă numai pe puls, o poziţionă şi sări pe hol.

Un zgomot fin, slab, ca de pânză ruptă se auzi indicându-i descărcarea multifuncţionalei şi anihilarea pentru maxim 20 de secunde a celor 6 camere de supraveghere de pe hol. Până la următorul colţ avea nevoie de mult mai puţin timp.

Salt, firul de scanare, ruperea pânzei, salt şi se afla în loja următoarelor 20 de secunde. Deplasare, localizare rapidă a uşii de acces către zona de repliere, 1, 2, 3, 4, 5 secunde deschiderea uşii, intrare şi… Da, totul era curat… Relaxare 10 secunde…. Respiraţie profundă…

Niciodată n-a înţeles de ce serverul avea nevoie de 20 de secunde pentru a reiniţializa dispozitivele deconectate. Impulsurile electrice au viteza luminii şi nu cred că ar fi fost nevoie de mai mult de 2 secunde pentru acest proces.

Apoi, da, numărătoarea inversă a celor 6 minute ce au pornit de la primul foc de puls afişată de casca companion. De ce 6 minute, de ce nu mai mult sau mai puţin. Monique îi spuse cândva că este posibil să fie ceva legat de timpul de resuscitare fără riscuri al unei persoane umane fără biomis. Posibil…

Conform companionului urma atacul final. Ţinta se afla la două camere distanţă dar, în camera alăturată, se afla garda acestuia, cei patru detectaţi.

Deschise uşa, 1, 2, 3, 4, 5, firul de scanare, nici o alertă, ruperea pânzei, smulse multifuncţionala de pe umăr dar… nu avea ţinte. Paznicii nu se aflau acolo…

Uşa celeilalte camere se deschise lent, parcă prea lent. Companionul sesiză 2 camere de supraveghere pe linie vizuală şi o sferă de scanare biom a unuia dintre gardieni. Se aruncă în lateral şi trase. Puls, puls şi camerele au fost dezactivate, taser în tocul uşii, puls în biom-ul gardianului, puls în a treia camera devenită vizibilă din salt, taser în gardian… Care începu un dans ciudat, robotic, al căderii din cauza spasmelor electroşocurilor provocate de taser.

Cele 20 de secunde ale resetării camerelor de supraveghere o determinară să înceapă asaltul orbeşte. Plonjă prin spaţiul rămas între gardian şi spaţiul uşii şi… Puls în biom-ul primului gardian observat, puls în ultima cameră video, taser în acelaşi gardian, puls în al doilea gardian, puls în biom-ul ţintei, taser în gardian…

Primul nici nu ştia ce se întâmplă dar al doilea era deja în poziţie de luptă, înaintând spre ea, cu bastonul de şocuri foarte aproape de a o atinge cu sfera biom-ului lui.

Camera era acum goală de gardieni iar ţinta se holba cu ochi îngroziţi la ea, scăpând nişte cărţi de joc din mână.

De aceea nu erau gardienii în camera de gardă… Jucau cărţi împreună cu ţinta… Deh, plictiseala se plăteşte, gândi rece. Puls, puls în podea. Gestul derută ţinta confirmată de companion, în timp ce ea introduse în multifuncţională celula de supra-taser. Apoi lipi multifuncţionala de fruntea ţintei, chiar între ochi, şi acţionă arma. Ţinta intră în convulsiile epileptice ce marcau îndeplinirea misiunii. Nici măcar nu o mai interesă ce se întâmplă cu ea, cum cade sau unde cade.

Creierul acesta a fost şters, gândi rece, cuplând multifuncţionala pe umăr şi ţâşnind spre uşă. Salt, pârâitul anihilării camerelor de supraveghere… Fugă… Un nou salt, pârâit şi în faţa uşii de la scările de incendiu se afla ultimul gardian.

A fost surprinsă de-a dreptul. Uitase de acesta. Ştia că are de a face cu patru gardieni, a anihilat trei şi cu ţinta patru. Creierul ei i-a completat numărul de ţinte şi relaxarea finalizării misiunii a suprapus concluzia legată de numărul de ţinte iniţiale…

Jocul de cărţi cere patru persoane... Trei gardieni şi ţinta… Cum de nu s-a gândit, completând eroarea minţii prea ocupate de altceva?!? Smulse arma de pe umăr şi trase. Puls în biom-ul gardianului, puls în bastonul cu şocuri electrice al acestuia şi taser în gardian. Acesta sări nefiresc în sus şi căzu cabrat, pe spate, în criză epileptică… Spasmele îl mutară rapid într-o poziţie grotescă în care convulsiile păreau un fel de efort de a înota…

Vai, îmi pare rău, am uitat celula de supra-taser activată, gândi ironic sărind peste trupul gardianului. Nefireştile jocuri ale sorţii, continuă gândul în timp ce se strecura pe uşa de acces la casa scărilor.

Linişte… Relaxare… Am timp de puţină respiraţie, gândi căzând în genunchii care parcă nu o mai ajutau. Se îndreptă dând capul pe spate şi începu să respire profund.

Bietul gardian, chiar nu am vrut să iasă aşa. Cine este? solicită informaţii companionului. Ronie Gautier, veni instantaneu răspunsul. Păcat de el! şi opri cursul gândurilor sesizând numărătoarea inversă de intrare în stare de alarmă… 3 minute 39 secunde.

Alarma generală porni… Dar unde sunt cele aproape 4 minute?!? Companionul solicită evacuarea imediată din zona de acţiune.

Senzorii biom s-au activat şi a fost sesizată starea critică a ţintei… Oricum nu mai poate fi salvată nici ea nici Ronie gardianul.. Bine că am cerut datele înainte… De acum încolo nu le mai pot solicita deoarece aş naşte o pistă de cercetare către Monique… Păcat…

Ajunse deja pe platformă şi… salturile le făcu fără nici o problemă şi ajunse rapid la punctul de plecare… De aici replierea către „Inimă” era o simplă formalitate.

Pe tot drumul făcut nu avu nici un fel de gând în afara regretelor legate de gardian… Ţinta îşi merita soarta odată ce ele primiseră misiune de la centru de resetare a acesteia. Dar fraierul care îl păzea… Offf…

Ajunse în apartamentul ei fără nici un fel de incidente. Intră în „Inimă” şi se dezechipă lent, aproape sleită de puteri… Puse totul la locul lui, mecanic, fără grabă, rememorând fiecare etapă a misiunii tocmai încheiate… Totul a fost perfect, mai puţin eroarea cu gardianul… Centrul nu îi va cere socoteală pentru această pierdere colaterală atât timp cât nu a ucis pe nimeni sau nu a produs incapacitate ireversibilă. Tipul va fi recuperat în totalitate ca fiinţă, reintegrat şi toate cele… Dar va fi cu totul altcineva… Păcat de anii vieţii lui şterse de eroarea ei!

Şi se cutremură la gândul că ea ar putea pierde toate amintirile şi cunoştinţele ei. Avu un fel de flash al minţii care suprapuse chipul gardianului cu cel al lui Rick. Sesizând că se afla cu braţul drept ridicat în sus, indicând cu degetul arătător tavanul, într-un fel de gest al descoperirii a ceva, nu putu să se abţină să exclame: „Serios?!?”.

Acesta nu este genul meu de comportament. Ce se întâmplă?!? Să fie de vină sentimentele ei pentru Rick?!? Dragostea, sau ce o fi ceea ce trăieşte de ceva timp, chiar moleşeşte spiritul…

Confuzia ei continuă şi în timpul duşului igienic. Pierdu mult timp sub jetul de apă, fiind oprită doar de expirarea cotei de apă ce diminuă debitul apei, semnalându-i să îndepărteze resturile spălării şi să finalizeze.

După ce termină duşul se îmbrăcă sumar şi se întinse în pat încercând să scape de avalanşa gândurilor şi a regretelor care nu mai conteneau…

Dorin M - 12 Iulie 2020