To STUDY - Ficţiune
- Ipotecarea sufletului cuiva
"Ipotecarea sufletului cuiva"
Monique Touran Capitolul 3, Scena 2A -
Pregătirea
Fereastra de acţiune se
apropia. Nu mai putea amâna… Era ultima încercare.
Ştia exact ce are de făcut.
Doar repetase de atâtea şi atâtea ori în simulator. Cel puţin
ultimele „repetiţii” au fost perfecte, fără greşeală. Nu mai
avea acum nici un fel de îndoială mai ales că ştia că simulările
aveau totul actualizat la zi, la secundă. Monique, „Simţul” ei
exterior, îşi făcuse treaba perfect, complet… La antrenamente
parametrii erau setaţi pe dificultate maximă. Deci…
Stătea acum asemenea unui star
de cinema din unul din vechile filme de acţiune aşteptând
momentul optim. Chiar stătea teatral, ciudat de teatral. Dar, în
fond, întotdeauna îi plăcea să aibă o imagine impecabilă,
studiată. Monique, în romantismul ei perfect, o dojenea deseori:
- Nu mai da atâta atenţie
aspectului exterior. Nu ai ce adăuga perfecţiunii!
Şi ea îi răspundea fie în
răspăr, fie în zeflemea:
- Important este să simt eu
asta... Să simt că nu mai am ce adăuga la ceea ce vedeţi voi… La
perfecţiunea de care îmi tot aminteşti… Ceea ce fac îmi dă mai
multă libertate, mai multă putere. Şi nu pot pierde trăirile
acestea... Şi nici admiraţia voastră… În fond, o fac pentru mine
şi nu pentru cei din jur.
Companionul căştii se activă
semnalizându-i că a venit momentul de a trece la acţiune.
Ecranul vizual îşi activă funcţiile şi ea începu să vadă
împrejurimile conturate, evidenţiate, cu elementele tactice ale
misiunii. Date peste date, descrieri peste descrieri, pătrăţele
de jalonare a punctelor de prezenţă, de legătură, ş.a.m.d. Avea
de trecut peste trei clădiri curate şi încă două cu ceva sfere
de scanare prezente. Asta era tot ceea ce o interesa pe moment.
„Floare la ureche”, gândi
lansându-se spre prima clădire, fără a se mai gândi la altceva.
În spatele ei bufniră surd
lansatoarele corzilor de siguranţă şi portare şi, undeva
deasupra ei trecură cele două umbre negre ale ancorelor.
Companionul îi prezentă vizual întregul proces de prindere a
ancorelor, de întindere a corzii portante şi a celei de
coordonare şi îi semnală finalul procesului.
Se aruncă în gol savurând
senzaţia de cădere. În scurt timp căderea ei se transformă în
glisare către marginea clădirii din faţa sa semnalând activarea
sistemelor de transport, apoi urmă ridicarea până la nivelul
plafonului clădirii. Atinse plafonul clădirii şi ordonă
companionului operaţiunea de recuperare a echipamentului.
Imediat ce primi confirmarea de finalizare a operaţiei se mişcă
rapid şi tracţionă capetele iniţiale, repoziţionă cadrul de
lansare şi repetă operaţia pentru a trece spre următoarea
clădire… Apoi la următoarea…
„Plictisitor!”. De fiecare dată
avea acelaşi sentiment, fie că era vorba despre simulare fie că
era în realitate. Dar era prea concentrată pe economia de timp
pentru a se gândi la altceva.
Analiză atent saltul la
următoarea clădire, prima care avea prezente date tactice.
Undeva, în colţul vestic, şansele de activare a scanării erau
mai mici de 20%... Un bun punct de inserţie… Dar traseul următor
avea o linie medie de risc de 50 – 60%. În partea estică riscul
la inserţie era de 80% dar traseul de trecere era mai mic de
30%.
***
Dragă cititorule, care este părerea ta, să aleagă traseul spre
est (şi vei continua să citeşti această scenă) sau…Să aleagă traseul spre vest (şi vei „sări” la scena 2B)?
***
Orientă cadrul de lansare către
est şi activă saltul în ciuda protestelor companionului care
indica riscul prea ridicat şi recomanda inserţia la vest…
Riscul este inspiraţia mea,
pericolul real expiraţia… Ce pot înţelege maşinile astea?!?
gândi în timpul planării între clădiri.
Atinse clădirea şi tracţionă
capetele. Lent, fără grabă… Ca de obicei… Parcurse rapid
clădirea şi ajunse la punctul de plecare spre următoarea. Totul
curat, fără nici un fel de scanare.
Risc, nu-i aşa?!? gândi
zeflemitor, plictisită la maxim. Intuiţia nu este acelaşi lucru
cu calculul statistic companionule, gândi la fel de arogant ca
de fiecare dată.
Analiza ultimei clădiri avu ca
rezultat „zero puncte de inserţie”. Aproape întregul plafon al
clădirii era acoperit de scanere active, în mişcare. Folosi
funcţiile de mărire şi concentrare ale senzorilor şi, surpriză…
Ultimul etaj găzduia o petrecere. Şi, toţi participanţii aveau
biom-uri. Parcurse datele disponibile şi… Monique îşi făcuse
treaba bine. În datele prezente figura această petrecere dar ar
fi trebuit să se termine până acum.
Două biom-uri, cu sfera lor de
scanare, ieşiră din cadrul nivelului. Katy şi Mel Arrows, soţi
şi soţie, veni raportul… 2 copii, el inginer la ComWolf, ea
educatoare la grădiniţa „Micile flori” din cartierul… Offf, ce
plictiseală cu rapoartele acestea complete. Mai erau doar cinci
persoane.
Undeva, în dreapta ei, se
activă un scanner şi ecranul vizual desenă rapid traiectoria
sferei acestuia. Venea direct spre ea… 6, 5, 4 metri, indica
senzorul de proximitate afişat de companion. Grupul sanitar,
veni indicaţia de estimare a locului ţintă al traiectoriei… Se
deplasă rapid în diagonală pentru a ieşi din zona camerei
sanitare dar intră într-o zonă cu risc de peste 90%.
Persoana cu acel biom era gata
de trezire... Conform semnelor biologice… Începu un dans cu
limitele sferei somnambulului ce avea nevoie la toaletă… Ian
Pogany, 39 de ani, bărbat, liber profesionist şi multe alte
date, veni descrierea dată de companion… Parcă vizualiza mintal
ce face acesta… Parcă îl vedea, odată ce îi ştia acum şi chipul…
După timpul mişcărilor a urinat... Acum s-a deplasat la
oglindă... La chiuvetă... S-a deplasat puţin lateral, iar la
oglindă… Ieşirea din toaletă… S-a spălat după ce a dat mâna cu
prietenul lui, s-a şters şi a ieşit, completă vizual mintea ei
cele imaginate. Şi exact în momentul în care acesta se îndepărtă
şi ea urmă sfera lui se activă sfera persoanei care se trezi. La
fix pentru ca totul să nu iasă din perfecţiunea atât de
obişnuită!
Se apropie rapid de zona de
lansare şi re-scană acoperişul blocului din faţă. Nu mai putea
aştepta deoarece sfera de lângă ea se tot mişca prin apartament
făcând senzorul de proximitate să ţiuie strident, supărător. Era
deja destul de dezamăgită cât de uşor îşi pierdea concentrarea
la zgomotele de avertizare. Dar reflexele nu dădeau greş nici o
clipă… Ele nu aveau nici o problemă cu jocurile minţii. Totul
curgea într-o perfecţiune încurajatoare.
Se lansă şi ajunse pe ultimul
bloc ce se interpunea cu ţinta. Aici totul era OK. Linişte.
Proprietarii apartamentului dormeau deja duşi. Au petrecut până
ce au epuizat toate resursele fizice… Erau sleiţi de oboseală…
Dar şi de alcool, judecând după semnele biologice raportate de
companion în baza datelor biom-urilor lor. Ajunse la marginea
dinspre clădirea ţintă. Linişte. Ciudat de multă linişte. Dar nu
avea timp de întrebări. Potrivi cadrul, lansă, trecerea peste
spaţiul dintre blocuri, ajungerea pe clădirea ţintă,
recuperarea, potrivirea cadrului pe poziţia de întoarcere… Gata
de acţiunea finală…
Trecu peste pista de aterizare,
trecu rapid peste sistemul de închidere al uşii de acces în
clădire, intră şi începu să scaneze etajul inferior celui unde
se afla. Avea de coborât doar la acel etaj şi totul trebuia
finalizat rapid. Se strecură rapid pe coridorul scărilor de
incendiu şi, până ajunse la nivelul ţintă scanarea era
finalizată.
Patru persoane active, cadre de
elită conform descrierilor companionului. Nume, date, bla, bla…
Nu o mai interesa nimic… Era prea încordată pentru asta.
Camerele de supraveghere de pe scara de incendiu erau comutate
extern, neutralizate chiar de la startul misiunii, dar cele de
pe holurile de acces nu. Odată detectată video sau audio nu era
mult până la detecţia biom care trebuia evitată cu orice preţ.
Ultima detecţie a costat-o pe Monique enorm de mult timp şi nu
ar fi bine să se repete această situaţie. Oricine putea plăti
pentru acţiunile ei dar nu Monique!
Asamblă rapid multifuncţionala
şi o setă pe foc alternativ, 2 pulsuri electromagnetice, 1
taser. Totul era pregătit. Nu era cea mai grea misiune ce o
rezolva dar avea o stare emoţională ciudată, ceva ca un
presentiment ce îl simţea chiar de când iniţiase misiunile de
antrenament. Nu era enervant decât că nu putea identifica cauza.
Pentru ea totul trebuia să fie alb sau negru. Nuanţele de gri
erau deranjante întotdeauna.
Trase firul de scanare, îl setă
pe ultrarapid şi scană holul central printr-un gest fulgerător.
Senzorii camerelor puteau identifica numai elementele prezente
mai mult de aproximativ o secundă. Afară de situaţia în care
erau setate pe mare viteză. Şi asta era posibil numai pe status
de alertă de incident premeditat uman. Deci, fără biom-uri care
să o scaneze... Dacă ar fi fost aşa gestul ei oricât de
fulgerător ar fi fost urma să fie identificat... Dar companionul
ar fi identificat starea de alertă şi ar fi anulat operaţiunea…
Apoi, ştia că o scanare globală poate declanşa senzori de
localizare şi nu dorea să rişte. Uite cu ce pierd timpul în
gândurile mele, gândi iritată.
Datele au fost prelucrate
rapid, armă multifuncţionala pentru umăr, o setă numai pe puls,
o poziţionă şi sări pe hol.
Un zgomot fin, slab, ca de
pânză ruptă se auzi indicându-i descărcarea multifuncţionalei şi
anihilarea pentru maxim 20 de secunde a celor 6 camere de
supraveghere de pe hol. Până la următorul colţ avea nevoie de
mult mai puţin timp.
Salt, firul de scanare, ruperea
pânzei, salt şi se afla în loja următoarelor 20 de secunde.
Deplasare, localizare rapidă a uşii de acces către zona de
repliere, 1, 2, 3, 4, 5 secunde deschiderea uşii, intrare şi…
Da, totul era curat… Relaxare 10 secunde…. Respiraţie profundă…
Niciodată n-a înţeles de ce
serverul avea nevoie de 20 de secunde pentru a reiniţializa
dispozitivele deconectate. Impulsurile electrice au viteza
luminii şi nu cred că ar fi fost nevoie de mai mult de 2 secunde
pentru acest proces.
Apoi, da, numărătoarea inversă
a celor 6 minute ce au pornit de la primul foc de puls afişată
de casca companion. De ce 6 minute, de ce nu mai mult sau mai
puţin. Monique îi spuse cândva că este posibil să fie ceva legat
de timpul de resuscitare fără riscuri al unei persoane umane
fără biomis. Posibil…
Conform companionului urma
atacul final. Ţinta se afla la două camere distanţă dar, în
camera alăturată, se afla garda acestuia, cei patru detectaţi.
Deschise uşa, 1, 2, 3, 4, 5,
firul de scanare, nici o alertă, ruperea pânzei, smulse
multifuncţionala de pe umăr dar… nu avea ţinte. Paznicii nu se
aflau acolo…
Uşa celeilalte camere se
deschise lent, parcă prea lent. Companionul sesiză 2 camere de
supraveghere pe linie vizuală şi o sferă de scanare biom a unuia
dintre gardieni. Se aruncă în lateral şi trase. Puls, puls şi
camerele au fost dezactivate, taser în tocul uşii, puls în
biom-ul gardianului, puls în a treia camera devenită vizibilă
din salt, taser în gardian… Care începu un dans ciudat, robotic,
al căderii din cauza spasmelor electroşocurilor provocate de
taser.
Cele 20 de secunde ale
resetării camerelor de supraveghere o determinară să înceapă
asaltul orbeşte. Plonjă prin spaţiul rămas între gardian şi
spaţiul uşii şi… Puls în biom-ul primului gardian observat, puls
în ultima cameră video, taser în acelaşi gardian, puls în al
doilea gardian, puls în biom-ul ţintei, taser în gardian…
Primul nici nu ştia ce se
întâmplă dar al doilea era deja în poziţie de luptă, înaintând
spre ea, cu bastonul de şocuri foarte aproape de a o atinge cu
sfera biom-ului lui.
Camera era acum goală de
gardieni iar ţinta se holba cu ochi îngroziţi la ea, scăpând
nişte cărţi de joc din mână.
De aceea nu erau gardienii în
camera de gardă… Jucau cărţi împreună cu ţinta… Deh, plictiseala
se plăteşte, gândi rece. Puls, puls în podea. Gestul derută
ţinta confirmată de companion, în timp ce ea introduse în
multifuncţională celula de supra-taser. Apoi lipi
multifuncţionala de fruntea ţintei, chiar între ochi, şi acţionă
arma. Ţinta intră în convulsiile epileptice ce marcau
îndeplinirea misiunii. Nici măcar nu o mai interesă ce se
întâmplă cu ea, cum cade sau unde cade.
Creierul acesta a fost şters,
gândi rece, cuplând multifuncţionala pe umăr şi ţâşnind spre
uşă. Salt, pârâitul anihilării camerelor de supraveghere… Fugă…
Un nou salt, pârâit şi în faţa uşii de la scările de incendiu se
afla ultimul gardian.
A fost surprinsă de-a dreptul.
Uitase de acesta. Ştia că are de a face cu patru gardieni, a
anihilat trei şi cu ţinta patru. Creierul ei i-a completat
numărul de ţinte şi relaxarea finalizării misiunii a suprapus
concluzia legată de numărul de ţinte iniţiale…
Jocul de cărţi cere patru
persoane... Trei gardieni şi ţinta… Cum de nu s-a gândit,
completând eroarea minţii prea ocupate de altceva?!? Smulse arma
de pe umăr şi trase. Puls în biom-ul gardianului, puls în
bastonul cu şocuri electrice al acestuia şi taser în gardian.
Acesta sări nefiresc în sus şi căzu cabrat, pe spate, în criză
epileptică… Spasmele îl mutară rapid într-o poziţie grotescă în
care convulsiile păreau un fel de efort de a înota…
Vai, îmi pare rău, am uitat
celula de supra-taser activată, gândi ironic sărind peste trupul
gardianului. Nefireştile jocuri ale sorţii, continuă gândul în
timp ce se strecura pe uşa de acces la casa scărilor.
Linişte… Relaxare… Am timp de
puţină respiraţie, gândi căzând în genunchii care parcă nu o mai
ajutau. Se îndreptă dând capul pe spate şi începu să respire
profund.
Bietul gardian, chiar nu am
vrut să iasă aşa. Cine este? solicită informaţii companionului.
Ronie Gautier, veni instantaneu răspunsul. Păcat de el! şi opri
cursul gândurilor sesizând numărătoarea inversă de intrare în
stare de alarmă… 3 minute 39 secunde.
Alarma generală porni… Dar unde
sunt cele aproape 4 minute?!? Companionul solicită evacuarea
imediată din zona de acţiune.
Senzorii biom s-au activat şi a
fost sesizată starea critică a ţintei… Oricum nu mai poate fi
salvată nici ea nici Ronie gardianul.. Bine că am cerut datele
înainte… De acum încolo nu le mai pot solicita deoarece aş naşte
o pistă de cercetare către Monique… Păcat…
Ajunse deja pe platformă şi…
salturile le făcu fără nici o problemă şi ajunse rapid la
punctul de plecare… De aici replierea către „Inimă” era o simplă
formalitate.
Pe tot drumul făcut nu avu nici
un fel de gând în afara regretelor legate de gardian… Ţinta îşi
merita soarta odată ce ele primiseră misiune de la centru de
resetare a acesteia. Dar fraierul care îl păzea… Offf…
Ajunse în apartamentul ei fără
nici un fel de incidente. Intră în „Inimă” şi se dezechipă lent,
aproape sleită de puteri… Puse totul la locul lui, mecanic, fără
grabă, rememorând fiecare etapă a misiunii tocmai încheiate…
Totul a fost perfect, mai puţin eroarea cu gardianul… Centrul nu
îi va cere socoteală pentru această pierdere colaterală atât
timp cât nu a ucis pe nimeni sau nu a produs incapacitate
ireversibilă. Tipul va fi recuperat în totalitate ca fiinţă,
reintegrat şi toate cele… Dar va fi cu totul altcineva… Păcat de
anii vieţii lui şterse de eroarea ei!
Şi se cutremură la gândul că ea
ar putea pierde toate amintirile şi cunoştinţele ei. Avu un fel
de flash al minţii care suprapuse chipul gardianului cu cel al
lui Rick. Sesizând că se afla cu braţul drept ridicat în sus,
indicând cu degetul arătător tavanul, într-un fel de gest al
descoperirii a ceva, nu putu să se abţină să exclame:
„Serios?!?”.
Acesta nu este genul meu de
comportament. Ce se întâmplă?!? Să fie de vină sentimentele ei
pentru Rick?!? Dragostea, sau ce o fi ceea ce trăieşte de ceva
timp, chiar moleşeşte spiritul…
Confuzia ei continuă şi în
timpul duşului igienic. Pierdu mult timp sub jetul de apă, fiind
oprită doar de expirarea cotei de apă ce diminuă debitul apei,
semnalându-i să îndepărteze resturile spălării şi să finalizeze.
După ce termină duşul se
îmbrăcă sumar şi se întinse în pat încercând să scape de
avalanşa gândurilor şi a regretelor care nu mai conteneau…
Dorin M - 12 Iulie 2020