To STUDY - Ficţiune
- Ipotecarea sufletului cuiva
"Ipotecarea sufletului cuiva"
Monique Touran Capitolul 3, Scena 2C -
Pregătirea
Viziera companionului îi
proiectă imaginea acelui Abel care privea atent pe geam
deplasându-se încet spre partea sa, pentru a avea vizibilitate
în lateralul opus al peretelui. Este evident că a auzit ceva,
atât timp cât caută să acopere maximum de câmp de vizibilitate
în exterior. Este evident acest lucru, gândi neutru Lily. Kara,
probabil dată jos din pat, doar a avut o mişcare similară de
apropiere de geam dar s-a oprit, cedând instinctiv acţiunea lui
Abel, urmându-i inconştient mişcările, ca şi cum s-ar fi ascuns
după el.
Normal ar fi să nu am
probleme... Dar Abel ăsta parcă este prea cercetător... Se
deplasa acum cu spatele spre ea, încet, încet, parcă ascultând
peretele cu urechea, privind în sens opus, evident pe fereastră.
Mă va atinge cu sfera, gândi instinctiv. Privi în lateralele
colţului unde era prinsă dacă poate să evite detecţia, ocolind
sfera biom. Nu are rost, gândi meditativ. Numai sfera lui de
scanare va trece fără probleme prin zid, cuprinzând ambele
colţuri...
Trei virgulă trei până la patru
metri, diametrul limită de acţiune a sferei biom, îşi aminti
fără rost... Repliere imediată! interveni vocea companionului.
Automat, fără să mai gândească,
se întoarse căutând un loc de lansare a corzilor de lansare şi
de portare. Decât să fiu scanată şi identificată, mai bine să
fiu o umbră greu de identificat, ce trece peste clădiri...
Lansă... Sări în gol, aproape de limita de cădere fără
confirmarea prinderii ancorelor...
Offf, ce prostie, gândi
dezamăgită. Instinctiv privi spre fereastra unde se aştepta să
vadă chipul lui Abel privind-o... Dar acesta nu se vedea... Nici
Kara... Evident, de ce nu m-am gândit?!? Ei sunt undeva în
spatele zidului privind spre colţul opus deplasării ei...
Ajunse pe clădire, recuperă
echipamentul de portare şi capetele iniţiale... Se deplasă cât
putea de repede, ca o felină ce se apropie de prada sa,
aplecată, pentru a minimaliza detecţia vizuală. Ajunse în
celălalt punct de inserţie, repetă operaţiunea, şi iat-o ajunsă
în punctul de unde iniţiase misiunea.
Solicită companionului
confirmarea reluării traseului…
Fereastra de timp de acoperire
este imposibil de utilizat, veni în scurt timp răspunsul
acestuia. Comenzile de blocare au fost iniţiate.
Anulează, refă calculele! reveni
nervoasă! Nu se poate să nu fie o posibilitate!
Comenzile de blocare au fost
iniţiate de la Centru. O altă echipă Sosia acţionează deja în
limita ferestrei comune de acţiune.
Da, chiar dacă şi-ar fi dorit
acţiunea pe cont propriu echipamentele sale erau blocate. Nu vor
funcţiona decât pentru traseul de întoarcere.
Recuperă întregul echipament şi
porni pe drumul de repliere spre apartamentul său... Înainte de
a pleca confirmă Centrului anularea misiunii şi iniţie
transferul datelor colectate.
Automatisme ieftine, gândi
iritată. Operaţii de conformare la protocol. Anularea ordinului
şi blocarea echipamentului relevă că Centru dispune în timp real
de toate datele…
Ajunse pe celălalt bloc, apoi pe
următorul... Nu se putea gândi la nimic... Parcă mintea sa era
de-a dreptul conectată la altceva, la altcineva... Percepea doar
rapoartele companionului, concentrată pe ceva care să o menţină
în realitate...
La scurt timp, primi confirmarea
Centrului privind anularea misiunii, raportul de transfer al
datelor colectate şi informarea că misiunea a fost atribuită
altui grup „Sosia”.
Ce chestie… Deja ştiam toate
acestea… Probabil că aceste confirmări sunt legate de un fel de
lanţ ierarhic de reacţie…
Replierea ar fi o simplă
formalitate... Dar simt nevoia să mă odihnesc puţin... Chiar
sunt epuizată... Dar nu am făcut mai nimic, de ce sunt atât de
epuizată.
Se gemui stând în şezut,
cuprinzând cu mâinile împreuna genunchii, undeva în colţul
blocului. Apoi se lăsă moale pe spate, desprinzând mâinile,
sprijinindu-se cu spatele pe rucsacul cu echipamentele
suplimentare, dând capul pe spate, privind spre cer. Dorea să nu
se mai gândească la misiune, la ceea ce va urma. Doar să
privească stelele, aşa, prin haloul de lumină al oraşului. Dar
mintea ei reveni la misiune imaginând ce s-ar fi petrecut dacă
ajungea la obiectiv.
Totul ar fi fost simplu...
Monique pregătea întotdeauna perfect totul. Aş fi ajuns la
ţintă, i-aş fi lipit taserul cu supraîncărcare de funte, aş fi
tras... Misiune îndeplinită, un rău mai puţin activ pe lumea
asta...
Ce probleme ar fi putut fi?!?
Eventual un bodyguard rătăcit sau prea silitor. La ceea ce
trăiesc... La ceea ce am trăit în ultimele misiuni aş fi
încurcat ceva, nu-i aşa?!? Eventual aş fi uitat taserul pe
supraîncărcare şi, ca să ajung la ţintă, sau la ieşire, m-aş fi
întâlnit cu gardianul silitor, ştergându-i şi lui mintea...
Dar asta nu ar fi fost o
problemă pentru misiune. Ar fi fost tot pentru mine... Eu cea
care devin din ce în ce mai ciudată şi mă gândesc la toţi
ciudaţii... În fond, ce dacă aş fi şters mintea unui gardian al
celui rău?!? Doar devin deja obişnuită cu tot felul de victime
colaterale... Dar dacă gardianul ar fi fost deja un băiat de
treabă... Din ceea ce am studiat despre ţintă, aceasta avea
mereu grijă ca bodyguazii săi să nu aibă habar de activităţile
sale... Ar fi putut fi doar un simplu nevinovat care s-a nimerit
a fi la timpul nepotrivit, în locul nepotrivit...
Şi gardianul acela ar fi devenit
obsesia mea, încununarea regretelor născute din erorile mele...
Doar sunt obişnuită cu asta, cu regretele gesturilor mele
eronate sau nu…
Hei, ceva este în neregulă,
conştientiză la constatarea că se afla în starea alfa, de
recuperare. Am de a face cu linii certe de acţiune… Dar care nu
s-au mai împlinit, întâmplat… Interesant?!?
Încercă să aprofundeze imersia,
să intre in starea teta, dar nu reuşi… Chiar aş fi vrut să văd
ce ar fi putut urma, gândi dezamăgită sesizând că nu poate
păstra nici măcar starea alfa. De aici, pe acest colţ de bloc,
nu pot reuşi să mă rup de lumea asta… Sau, poate… Da, aşa este,
liniile energetice sunt în mişcare rapidă, în evoluţie forţată…
De aceea nu reuşesc… Rateul meu a născut mult prea multă acţiune
pentru a se putea percepe clar ceva anume…
Simţi curiozitate şi intră iar
în starea alfa…
Poate că el ar fi fost
partenerul pe care îl caut de atât de mult timp, cine ştie?!?
conştientiză percepând un chip imposibil de identificat dar
simţind clar că ar fi gardianul ce urma să fie un fel de victimă
colaterală… Cu mintea lui ştearsă aş fi avut acces lejer la
educaţia lui şi…
Dar ce fac cu Rick?!? Deja am
idei prea extinse... Abia dacă mă descurc cu el, ce mi-ar mai
trebui o nouă partidă, o nouă aventură?!? Totuşi, alternativele
care le tot caut reprezintă şi un fel de confirmare că nu sunt
mulţumită de relaţia mea cu el… Ceva nu prea este în regulă…
Urmară multe alte percepţii,
imposibil de izolat, de perceput real… Într-un final totul se
concentră pe… Retragerea, ieşirea din "Sosia", ar fi cea mai
bună soluţie. Şi pentru Rick şi pentru gardian...
Hei, ce se întâmplă, iar bat
câmpii?!? ieşi ea brusc din reveria alfa. Nu îmi sunt de ajuns
toate problemele care s-au născut din acest rateu ieftin?!? Dar
nu ar fi fost o idee proastă să procedez la achiziţia unui
bodyguard fără obligaţii care să îl iau de crescut... Dar, parcă
ar fi mai bine cu citadela greu de cucerit reprezentată de
Rick... Ei, dar este deja mort după mine, ce să mai cuceresc?!?
De fapt nu doresc altceva decât să se mai de-a pe brazdă. Prea
este temător legat de relaţia noastră, prea stă mereu în
rezervă... De parcă i-ar fi teamă să nu se frigă iar cu
cineva...
Bărbaţii ăştia... La cât de bine
arată Rick, la ce poate da din el, este deja o partidă pentru
oricine... Chiar şi pentru o ciudată şi pasională ca mine... Dar
el, papagalul, se teme... Sau nu are sânge în instalaţie... Ceva
ciudat este cu el... Şi, pentru amândoi este destul de evident
că am depăşit stadiul de "prieteni cu beneficii".
Şi ce n-aş da să împărtăşesc liber, cu toată încrederea, ceea ce simt, ceea ce trăiesc şi cu altcineva afară de Monique... Lăsându-i ei toate resursele disponibile să mă ajute să mă descurc prin toată teama legată de dragostea faţă de o persoană străină, fie ea şi adorată... Să mă descurc prin toată teama asta că nu pot face faţă singură să o protejez pe Monique...
Şi ce n-aş da să împărtăşesc liber, cu toată încrederea, ceea ce simt, ceea ce trăiesc şi cu altcineva afară de Monique... Lăsându-i ei toate resursele disponibile să mă ajute să mă descurc prin toată teama legată de dragostea faţă de o persoană străină, fie ea şi adorată... Să mă descurc prin toată teama asta că nu pot face faţă singură să o protejez pe Monique...
Dar cu ce m-ar fi putut ajuta
Rick? Monique nu mi-a spus vreodată de modificări
comportamentale ale acestuia, atunci când mă înlocuia la
întâlniri sau era nevoie de un alibi... Rick este Rick şi
gata... Nici măcar nu este în stare să distingă că partenera sa
este schimbată, fie că suntem gemene identice... Este imposibil
să nu apară percepţiile de modificări minimale atunci când se
ajunge la o relaţie intimă. Bine că nu a ajuns Monique la
relaţii intime cu Rick că atunci aş fi fost gata oricând să îl
părăsesc dacă nu făcea distincţia între noi, surorile...
Hei, ce este cu mine?!? Dar...
Da, pentru a câta oară îmi pun întrebarea asta într-un timp atât
de scurt?!? Este clar că o iau razna... Da, hai acasă! îşi spuse
încurajator.
Se ridică cu greu... Ce este cu
toată epuizarea asta?!? nu putu să nu exclame deja iritată la
maxim. Gânduri, gânduri, gânduri... Gata! Concentrare pe
repliere şi am tot timpul de pe lume să rumeg ce s-a întâmplat
sau ce se putea întâmpla! Vai, de cât timp atârn aici,
conştientiză ea sesizând cronometrul misiunii afişat de
companion.
Ajunse în apartamentul ei fără
nici un fel de incidente.
Intră în „Inimă” având grijă să
nu iasă din traseul protejat şi se dezechipă lent, aproape
sleită de puteri... Puse totul la locul lui, mecanic, fără
grabă, rememorând fiecare etapă a misiunii tocmai încheiate...
Eşec! Nu este mare lucru... De
când acţionează pe teren are doar patru nereuşite... Sunt în
continuare imbatabilă la performanţe, gândi parcă pentru a se
asigura că nu sunt probleme suplimentare…
Voi vedea ce va ieşi şi din
asta... Când „Centrul” îi va cere socoteală pentru ceea ce se va
întâmpla îşi va da seama cu adevărat care sunt urmările acestui
eşec...
Poate că a venit momentul
retragerii la birouri?!? Sau la serviciile de pregătire?!? Sau
la logistică?!? Nimeni nu scapă liber din ”Sosia”…
Totuşi... Ce se întâmplă cu
ea?!? Este al doilea eşec... Consecutiv... Să fie de vină
sentimentele ei pentru Monique?!? Sau pentru Rick?!? Dragostea
sau ceea ce trăieşte de ceva timp, chiar moleşeşte spiritul...
Se sesiză că se află cu braţul
drept ridicat în sus, indicând cu degetul arărător tavanul,
într-un fel de gest al descoperirii a ceva, nu se putu să se
abţină să exclame: „Serios?!?”. Acesta nu este genul meu de
comportament. Ce se întâmplă?!?
Erorile ei, orice ar face, ating
vieţile celor din jurul ei... Că sunt cei dragi, cum este
Monique pentru sufletul meu, că sunt cei plăcuţi ei, cum ar fi
Rick pentru trupul meu, pentru prezenţa mea materială... Şi, de
ce nu, de ce să fie atinse vieţi de nevinovaţi...
La ultima detecţie a sesizat un
fel de durere în suflet, de regret, de care nu a mai scăpat...
Uite, chiar şi acum simt regrete…
Lasă destinele ce s-au frânt
aiurea... Alţi vinovați, alți nevinovaţi... Ce contează?!? Şi
asta o durea... Ştia că întotdeauna are de a face cu bărbaţi sau
femei care fac mult, mult rău altora, indiferent de
consecinţe... Era obişnuită cu asta… Dar, printre toți aceștia
erau, imposibil de evitat, și persoane colaterale, cum ar fi
soțiile, copiii celor ”șterși”… Chiar dacă beneficiau de pe urma
acțiunilor celor ”șterși”, poate că nu meritau toate problemele
ce urmau acțiunilor ei… Mereu a simțit că, totuși, acțiunile ei
au urmări neplăcute… Și, pentru ea, era ceva anormal,
inacceptabil...
Chiar, de când oare era atât de
tulburată de ceea ce făcea?!?
Şi-a mai bătut mintea cu vina
celor a căror minte o elimina… Primea ordinul, primea datele,
dar ea analiza ceea ce i se livra… Degeaba se justifica cu
vechea replică „Nimic personal”… Mantra legată de ea nu a
funcţionat niciodată… Durea oricum… Mai ales când existau
victime colaterale dintre cei apăraţi de eforturile ei şi ale
lui Monique, doare...
Până la urmă, ea avea de luptat
pentru sora ei, pentru Monique. Asta era tot ceea ce conta
indiferent de politica „Centrului”... Care, ca şi data
trecută, nu dă doi bani pe rapoartele celor direct implicaţi...
Contează doar interesele Centrului…
Și, toate aceste interese nu
cred că dădeau doi bani pe faptul că Monique își pregătea
întotdeauna acțiunile perfect. Nu cred că se năștea vreo
asociere, în mintea planificatorilor de la Centru, că, dacă ceva
ieșea rău, nu era vina lui Monique. De multe ori i s-a atrag
atenția în acest sens… Și, chiar dacă era sigură că ea este cea
eliminată fizic, ce te faci cu sentimentele lui Monique?!?
Groaznic de asemănător cu soarta implicaților colaterali
rezultați de pe urma acțiunilor ei…
Până la urmă, după faptă și
răsplata… Dar, încă odată, Monique nu avea nici o vină… Dar și
ceilalți… Offf… Sentimentul de frică părea predominant…
Da, frică, asta simţea… Pentru
Monique… Sau?!? Frica despre ceea ce ar putea fi dacă Monique ar
dispărea… Ca prezenţă, ca suflet…
Frică de singurătate?!? Asta
era… Toată lumea din viaţa ei se rezuma la Monique… Fără ea
totul era gol… Mintea golită nici nu mai conta… Rick?!? Da, am
simţit că relaţia cu el a avansat îndeajuns ca el să intre pe
lista temerilor mele… Nu atât de profund ca şi Monique… Dar este
prezent acolo… Fără dubii…
Evadarea din program ar fi unica
soluţie… Dar cum, unde să te ascunzi în această lume… Era
posibil doar să ajungă printre rebeli… Dar se merita să urmeze o
viaţă în care să fie vânată permanent… Parcă este mult mai bine
ca ea să fie vânătorul, să aibă cât de cât o anumită putere
pentru a o proteja pe Monique…
Existau căi de a ajunge acolo,
dar oare se merita?!? Căi?!? se pomeni gândind scârbită… Există
o singură cale, Corasdo... Cel a cărui suferinţă era cel mai
dorit lucru pentru ele… Sau, cel puţin pentru ea… Monique părea
ceva mai moale, destul de atrasă de eforturile lui Corasdo de a
o îngriji… Hmmm, fără să vrea, de a le îngriji…
Dar ea nu putea ierta sub nici
un chip ceea ce s-a întâmplat… Moartea tatălui lor, Fran, se
datorează lui… A studiat şi re-studiat evenimentele de pe
Ganimede când tatăl lor a murit… Acesta s-a sacrificat, pur şi
simplu, pentru ca Mircea Aurel şi Corasdo să scape… A urmat
sacrificiul lui Mircea Aurel pentru ca să scape doar Corasdo…
Ciudate oportunităţi…
Şi acele evenimente au pus-o pe
lista morţii celor din „Sosia”. Ea era partea la care se va
renunţa fizic în caz de probleme… Totul se datorează lui oricât
ar încerca să îi găsească căi de justificare, aşa cum face mereu
Monique… Corasdo trebuie să plătească… Dar tot el este calea
spre scăparea posibilă… Cu toate că este imposibilă…
Sau este posibilă?!? Offf,
trebuie să nu las sentimentele să mă copleşească… Gândiseră mult
prea mult planul de scăpare şi acesta îl includea pe Corasdo cu
banii şi relaţiile lui şi pe Rick ca pilot care să mijlocească
scăparea efectivă… Nu puteau renunţa la singura şansă care o
aveau… Nu mai puteau continua tot ceea ce se petrecea…
Şi, de ce nu, misiunea ei
permanentă este cea de a scăpa împreună cu Monique, indiferent
de compromisuri… Şi nu are voie să aibă puncte slabe… În special
pentru cei de la Centru…
Confuzia ei continuă şi în
timpul duşului igienic. Regrete, temeri, tot felul de proiecţii
ale variantelor de acţiune dar şi asupra a ceea ce va urma…
Pierdu mult timp sub jetul de apă, fiind oprită doar de
expirarea cotei de apă ce diminua debitul apei, semnalându-i să
îndepărteze resturile spălării şi să finalizeze.
După ce termină duşul se îmbrăcă
sumar şi se întinse pe pat încercând să scape de avalanşa
gândurilor şi regretelor care nu mai conteneau…
Dorin M - 12 August 2020