Ceva, asemenea unei alarme stridente îl trezi… Era ceva diferit, o alarmă diferită de ceea ce ştia el... Sau de ceea ce îşi amintea... Năuc îşi aminti de zborul de simulare, de testul de pilot zero…
            Ce se întâmplă, ce este cu alarma asta?!? Ieşi anevoie din sacul de dormit şi se îndreptă spre consola principală, indiferent la ceea ce se întâmpla. Senzorii micii sale nave de simulare îi simţiră prezenţa şi o voce fermă, masculină, îl anunţă:
            „Cadet Mircea Dan, este necesar să vă conformaţi programului de deşteptare. Vă rog să vă efectuaţi igiena sumară apoi să utilizaţi consola de efort fizic urmând programul de deşteptare al acesteia! Suplimentar, vă rog să fiţi de acord cu monitorizarea funcţiilor vitale!”
            Ce, cum, cadet?!? spuse automat relevând iritarea.
            Gradul sau rangul pe o anumită poziţie, într-o anumită ierarhie este localizat pentru acea structură, interveni companionul considerând reacţia lui Dan ca fiind o interogare. Rangul de căpitan pe navele de transport este atribuibil doar acelei structuri. De exemplu, acest rang nu vă permite să fiţi considerat căpitan şi pentru navele de transport de pasageri, intrarea Dumneavoastră într-o astfel de structură fiind efectuată tot de la rangul de cadet şi, odată cu trecerea testelor şi evaluărilor, să ajungeţi la rangul optim cunoştinţelor şi posibilităţilor de atribuire de responsabilitate. În acest caz, al accesării ierarhiei de pilot zero, evident, rangul Dumneavoastră este cel de cadet.
            - Gata, gata, te rog! Am înţeles! reacţionă Dan şoptit, defensiv. Nu credeam că totul va începe imediat, de la zero...
            Mirarea, stupefacţia îl făcură să se conformeze mecanic. Sau, poate, era doar somnoros… Sau dorea să prelungească un fel de linişte a somnului pentru încă puţin timp... Sau nu dorea noi explicaţii „mecanice”…
            Dezbrăcă combinezonul de interior şi intră în cabina de igienă. Nu simţea că are nevoi fiziologice... Îşi puse masca de respirat şi începu să savureze masajul și căldura presiunii lichidului de curăţare... Care, ca de obicei, se termină mult prea repede... Enervante duşurile din timpul zborului, concluzionă percepând declanşarea mecanismului de uscare. Mai ales acum, la final, când are loc sucţiunea lichidelor şi răcirea, completă gândurile sale percepând neplăcuta senzaţie de vidare, de răcire rapidă.
            Ieşi din cabină şi, aproape imediat, companionul îl invită să urce pe banda de alergat iar el se conformă…
            Ce stupizenie, gândi fără să vrea… Armată?!? Trebuia să mă gândesc că totul intră în parametrii lor militari. Unde mi-a fost capul, continuă înciudat că nu se gândise la aşa ceva. Ce căuta el acolo?!? Şi alerga, da, alerga…
Gândurile sale nu se puteau manifesta decât în jurul unui fel de regret imens că nu parcurse detaliile concursului… Erau foarte detaliate, poate prea detaliate, încât el a renunţat imediat la a le parcurge mânat doar de dorinţa de a ajunge pilot zero, de a termina cu toate acelea… Şi atât… Şi, oricât se forţa nu reuşea să îşi amintească nici măcar un detaliu… Nici măcar de ce trebuie să urmeze deşteptarea aceasta „militară”…
            Îşi aminti de primele luni de la Academia de Pilotaj, când a fost pentru ultima dată cadet... Sau confunda cu Şcoala Militară?!? Ce contează?!? Aceeaşi neplăcere ca şi atunci...
            Dar, îşi aminti de starea de bine, de tonusul atât de plăcut ce apărea după o perioadă de antrenamente. O probabilă perioadă de acomodare… În fond, ar fi bine să privesc cealaltă parte a paharului... Tot răul este spre bine... Ştiu sigur că va fi bine şi de mult doream să urmez un astfel de program... Să îmi revin la forma de cândva...
            După un timp, destul de scurt, când oboseala începu să îşi facă apariţia, simţi chiar iritare, care fu sesizată imediat de sistemele biom. Putere Divină, chiar atât de praf sunt?!? Atât de neputincios am devenit?!? conştientiză când sesiză că banda se adaptase ritmului său cardiac şi abia dacă mai rula, într-un fel de plimbare foarte lentă, permiţând şi reglarea ritmului respirator.
            Funcţie de antrenament iniţială finalizată, îl anunţă companionul. A fost inițiat și registrul de evoluție pentru a urmări progresul exercițiilor... Aveţi la dispoziţie 5 minute pentru igiena personală după care sunteţi aşteptat la consolă pentru începerea cursurilor. Servirea mesei de dimineaţă nu mai este posibilă deoarece aţi depăşit timpul stabilit pentru aceasta…
            Cum?!? Ce?!? Fără masă?!? Cum este posibil aşa ceva?!? Dar vreau să mănânc… Se îndreptă furios spre generator, dar acesta nu reacţionă la comenzile sale…
                Te rog să îmi pregăteşti masa, companion! strigă aproape turbat de furie Dan.
Trebuie să respectaţi programul, veni răspunsul la fel de agresiv al acestuia. Efectuaţi-vă igiena personală! Dreptul Dumneavoastră de a servi masa nu există atât timp cât nu vă conformaţi regulamentelor. Orice opoziție nu poate atrage decât trecerea pe alimentație cu rații de supraviețuire...
            ”Știu asta din școala militară, gândi Dan învins. Credeam că va fi ceva similar Academiei dar...” și gândul său fu oprit de discursul companionului.
            Despre aceste regulamente vă informez că le veţi studia pe parcursul cursurilor de azi şi veţi avea cunoştinţă de drepturile şi obligaţiile care le aveţi… În cazul de faţă, servirea mesei ar reduce substanţial randamentul Dumneavoastră de studiu pe perioada ce va urma, ajunarea fiind indicată. Dacă era respectat programul nu se ajungea la această situaţie…
            Cum?!? Ce?!? Cursuri?!?, veniră întrebările în rafală în timp ce se dezechipa şi intra în cabina de igienă. Ştia că, în cazul procedurilor militare nu este de glumă şi căuta să câştige timp... Finalizând rapid elementele de program putea dispune de timp pentru ce avea el de gând să facă...
            Nimeni nu îl instruise, nimeni nu îl informase cu referire la aşa ceva. Cum este posibil aşa ceva?!? De ce nu îşi amintise de perioada similară din şcoala militară sau din academie?!? De ce trebuie el să trăiască aşa ceva?!? Sau să retrăiască?!? Oare îşi dorise asta?!? El ştia numai chestii "roze" despre piloţii zero… Aventuri, recunoaştere, ierarhie valorică, credite multe… Chiar totul, absolut totul era roz… Acum, dintr-odată, negru ca smoala… Real, palpabil… Da, se simţea, dintr-odată, în iad… Cum era posibil aşa ceva?!?
            În fond, de undeva din adâncurile conştiinţei sale, ştia că nu este făcut pentru rutina militară. Experiențele sale îi dovedise acest lucru... Era o activitate prea banală, prea constrictivă spre banalitate... Dar, acum, ce putea face?!? Luptase cândva cu această neputinţă dar acum ştia că nu are rost să te opui...
            Bineînţeles că întârziase cu igiena personală… Bineînţeles că sistemul companion începu să îl zorească deoarece acesta avea un program strict de urmat. Sesiză că era într-un fel de blocaj mental... Nu reușea să lege măcar un singur gând coerent... Dar, poate este mai bine așa... Armata este o activitate în care nu trebuie să gândești dacă ai de gând să o suporți... Sau ești obligat la asta...
            În scurt timp se afla în faţa consolei unde fu informat că startează prima zi, ziua de informare. I se ceru să se facă comod deoarece prima pauză va fi abia peste două ore terrane.
            Nu gândi, nu gândi! îşi repeta mecanic căutând să ocupe toată activitatea creierului său cu această repetiție, speriat că mintea sa se opunea la orice gest, la orice activitate. Conformează-te şi finalizează cât mai repede! Totul nu este altceva decât o luptă cu timpul militarilor pentru a câştiga timpul tău... Am stabilit asta! Dacă ţi se permite asta, îşi aminti cu regret trăirile din timpul academiei... Sau din școala militară... Şi totul începu…
            Primele două ore au fost un adevărat coşmar. Ca şi în cazul pregătirii fizice... Îşi pierduse toate acumulările îndelung fixate, dezvoltate şi exersate ultima dată pe parcursul academiei... Nu se putea concentra îndeajuns pentru a urmări firul logic al expunerilor… Nu reuşea să se gândească coerent la ceea ce i se preda şi gândurile sale alergau razna efectuând tot felul de comparaţii cu situaţii similare din trecutul său sau al altora… Dar, în timp, starea de furie, de opoziţie la ceea ce trăieşte se domoli până aproape de anulare... Sentimentele sale au fost înlocuite încetul cu încetul cu resemnarea... În fond, ce mai putea face?!?
            Mai întâi i se comunică starea deosebit de slabă de capacitate de efort fizic şi a fost informat asupra întregului program susţinut de dezvoltare a acesteia. Prezentat în cel mai mic detaliu, pe etape, permiţându-i-se doar să aleagă unele mici detalii legate de exerciţiile fizice preferate. Unica recompensă era reprezentată de trecerea la doar o ședință de pregătire fizică, cea de dimineață, când condiția lui fizică va fi în parametri biologici optimi lui ca individ comparativ la cei de performanță.
            Apoi, i se comunică programul zilnic de activitate în funcţie de standardele acceptate ale momentului, standarde care puteau să fie modificate de orice noi precizări ce pot sosi de la centru. Companionul avu grijă să îi sublinieze că este vorba despre o încadrare a activităților educative în programul general de activitate al misiunii.
            Apoi urmă informarea sumară, introductivă, privind elementele de bază ale regulamentelor militare în vigoare… Şi aici i se solicită un fel de selecţie care, de fapt, era un fel de ordonare preferată a domeniilor de pregătire opţională. Cele "necesare" erau pe cât de intangibile pe atât de obligatorii.
            Aberaţie… Aberaţii… Stupizenii… Cui să îi folosească aşa ceva?!? Şi multe, multe alte porniri născute de stupefacţia sa, de faptul că nu putea să creadă că se implicase în aşa ceva, că devenea un fel de roboţel al armatei… Ceea ce cândva stabilise că nu se va întâmpla niciodată… Chiar şi cu rangul de „pilot zero”… Unde îi fusese capul?!? gândi aproape prăbuşit nervos. Se lăsase târât de umbrele trecutului pe un drum care hotărâse că nu va păşi niciodată...
            Orice justificare a gestului său se lovea de liniștea care o părăsise, de confortul și luxul activităților sale, de Ema... Ce rost avea să treacă la iluziile din tinerețe, cele legate de Ada... Conștientizând asta se enervă mai mult decât își imagina... Urmară flash-uri peste flash-uri, total dezordonate, întrebări peste întrebări, fără răspuns, legate de Ema, de prietenii săi, de...
            După doar 15 minute de pauză, în care lenevise în fotoliul de pilotaj, căutând să iasă din blocajul ciclic al întrebărilor, coşmarul o luă de la capăt… Alte două ore de regulamente ale armatei, de data aceasta din zona forţelor spaţiale… Ceea ce se discutase înainte era legat doar de regulamentele generale, de normele general valabile, îşi aminti încercând să se agaţe de ceva util unei comparaţii…
            Dacă primele regulamente erau legate de ierarhie, de bizarele libertăţi înecate în obligaţii de tot felul, acestea erau diferite. Reuşiră să îi atragă atenţia şi să conştientizeze că erau total diferite de informările efective din perioada academiei, sau ce îşi mai amintea el de atunci şi, mai ales, erau total diferite de cele ale piloţilor de transport.
            Aici totul era înecat în priorități, în secret și menținerea lui, în linii ierarhice restricționate funcție de misiunile curente, de departamentul din care face sau va face parte, specificități de alertare și alte chestii care se dovediră prin noutatea lor. Dar sentimentul general era tot cel de anulare a persoanei, de umilire născută din parțiala sau totala anulare a drepturilor, deseori deducându-se și dreptul de a renunța la integritatea mentală, chiar și corporală.
            Urmă coşmarul regulamentelor de colaborare cu celelalte ”arme”. Fie şi la nivel informativ, introductiv… Fiecare "armă" venea cu aberaţiile ei. Că trebuie să te subordonezi, că trebuie să execuţi necondiţionat sub penalitatea regulamentelor militare care nu aveau cu nimic de a face cu cele civile… Cele civile erau legate doar de regulile de convieţuire socială pe când cele militare erau strict legate numai şi numai de ierarhie…
            Pentru armată, fie şi ea a forţelor spaţiale, tot ceea ce conta era reprezentat numai şi numai de obedienţă, de supunerea necondiţionată la ordinele superiorilor, indiferent cât de mici erau aceştia…
            Indiferent de enorm de multele explicaţii legate de utilitatea acestei conformări necondiţionate... Sentimentele clar negative percepute pe parcursul academiei deveneau din ce în ce mai vii... Ciudat, nu mai percepea nimic din ceea ce a fost în şcoala militară. Rămâneau doar lamentările legate de faptul că nu trebuie să faci aproape nimic, fiind în totala întreţinere a armatei... Supus grijei acesteia de a-şi proteja investiţiile masive ce vor "intra" în descrierea persoanei tale...
            Cumplit, furia lui creştea clipă de clipă luând locul stupefacţiei… Era de nestăpânit această evoluţie... Cel puţin pentru unul ca el... Bineînţeles că nu îi venea să creadă. Nu poate fi adevărat aşa ceva! Nu! Nu! Nu! Poate că va fi mai bine… Da, sunt sigur de asta, începu să se încurajeze pentru a putea trece peste colapsul psihologic… Nu putea fi adevărat aşa ceva, repeta ritmic mintea sa… Lasă că va ajunge ofiţer rapid şi totul se va schimba… Dar, ce să se schimbe?!? El tot în închisoarea vieţii militare va rămâne… Nu! Nu! Nu!
            La un moment dat, aproape nu mai suportă ceea ce se întâmpla şi se ridică din fotoliu. Vocea masculină a companionului deveni efectiv ameninţătoare, aproape striga, dacă se putea spune asta, făcându-l să îşi amintească de faţa sergentului de instrucţie din academie care, la doar un centimetru de faţa sa, îi umplea ochii cu balele urletului său şi nările cu mirosul morţii care, probabil, o consumase cu câteva clipe înainte...
            Şi îl ameninţa că, neconformarea atrage după sine scăderea punctajului simulării cu posibila consecinţă a căderii testului, pe lângă alte penalităţi legate de viaţa de zi cu zi. Doar o trăsese cu masa lipsă…
            Suplimentar îl informă că, în conformitate cu datele existente la acel moment, instrucţia va dura aproximativ 15 de zile din cele ale simulării, motiv pentru care era indicat ca el să nu îşi irosească tot acest timp. Ba, mai mult, conform normelor legale în vigoare, odată pornită simularea, aceasta nu mai putea fi oprită decât sub penalitatea a 1.000 de credite, cheltuieli de simulare… Şi asta chiar dacă acest lucru se întâmpla chiar în acel moment…
            Suma de 1.000 de credite îl năuci de-a dreptul… Credite avea prea puţine pentru a le lua în considerare... Zeoliţi nu avea disponibili... Cum, să fac muncă suplimentară 1.000 de zile?!?
            Ştiu ce înseamnă să fii personal auxiliar al armatei şi, mai ales, în cazul datornicilor… Nu se poate aşa ceva. Ce a fost în capul meu când m-am băgat la aşa ceva?!? Timpul meu pierdut, timpul meu irosit, asta este totul… Unde este libertatea mea?!? Putere Divină, cât de prost am putut fi pentru a-mi vinde libertatea atât de ieftin?!? Atât de fără rost… Chiar nu îmi era bine cu viaţa mea?!? Offf, unde mi-a fost capul?!? Nu pot să cred aşa ceva! Nu! Nu! Nu!
            Colapsul se amplifică spre insuportabil atunci când a fost informat că, dacă va trece testul simulării, este obligat să activeze în cadrul forţelor armate pentru următorii cinci ani ca subofiţer şi şapte ani în cazul în care va fi ierarhizat ca ofiţer, sub aceeaşi penalitate… Deci, dacă nu mai suport în al cincilea an, dacă o iau razna, va trebui să plătesc despăgubirile muncind alţi trei ani?!? Ce să mai iau în calcul varianta cu a rezista șapte ani?!? Ce aberaţie?!? Câtă furie mai pot trăi?!? Câtă nedreptate militară?!? Trei ani în care câştigam tot atâtea credite ca în cazul de pilot civil de transporturi...
            Furia fu înlocuită rapid cu o depresie cumplită… Sau o determină... Stările sale sufleteşti erau atât de ample încât sistemele biom sesizară destabilizarea avansată şi îi solicitară să îşi pună centura biomis pentru reglarea spre normalitate a funcţiilor fiziologice… Un timp Dan nu se conformă, stând împietrit, strivit de depresie, în scaunul de pilotaj, motiv pentru care companionul îl ameninţă cu deja cunoscuta depunctare dacă nu se conformează imediat.
            Nu se poate aşa ceva?!? Măcar dacă ar fi ştiut… Da, dar ştia că ar putea fi vorba despre aşa ceva… Ştia din academia de pilotaj, unde exact acestea au fost condiţiile generale de viaţă… Ceva destul de militar… Dar nu chiar atât de strict, de constrictiv… Nu cu intensitatea a ceea ce trăia acum... Dar nu cu astfel de implicaţii imense în ceea ce priveşte libertatea… Nu cu aşa de multă şi severă militărie… Nu cu atât de mult nonsens…
            Fu salvat de următoarea pauză… Nici nu îşi dăduse seama când trecuseră patru ore terrane din viaţa sa…
            Sentimentul general de stupefacţie, de depresie efectivă îl orbi şi pe parcursul următoarelor două şedinţe, de câte două ore fiecare, de regulamente militare specifice… Cu pauze cu tot...
            Gândurile sale plecau în toate direcţiile, numai la ceea ce îi prezenta companionul nu… La final, cele opt ore de şcoală nu lăsaseră aproape nimic în capul său… Îşi amintea doar câteva chestii sumare, dar cele mai multe legate de pierderea libertăţii sale… De raţionamentele sale, de sentimentele sale născute din încercarea de a da un răspuns la toate întrebările sale... Da, pierderea efectivă a libertăţii sale părea a fi mai presus de orice… Indiferent de recompensele aparente legate de stabilitate sau altele...
            Şi asta nu pentru că era închis în acel sistem de instruire pentru cel puţin 15 zile… Ci pentru că urmau alţi minim cinci ani în armată sau, dacă pica testul, alţi trei de muncă pentru a plăti despăgubirile aferente încercării sale de a… Ce?!? Ce a vrut, de fapt… Sau se va obişnui?!?
            Ar fi trebuit să îşi asculte toţi prietenii piloţi zero… Acum îşi dădea seama cu adevărat că ei erau cât se poate de fair-play când îl anunţau că el nu este făcut pentru o astfel de viaţă… Că nu este ceea ce crede el… Offf, acum era prea târziu… Şi cât de nedreaptă i se părea condiţia cu cinci ani obligatorii, altfel se procedează la impunerea despăgubirilor… Un fel de capcană perfectă către...
            Gânduri peste gânduri… Dar starea sa de depresie creştea… Capul îi vuia şi nu putea să mai înţeleagă nimic… Aproape că buşise în plâns… Ba nu, plângea de-a binelea…
            Companionul îl stresă iar cu necesitatea de a-şi instala biomisul… Funcţiile fiziologice trebuiau să intre în normalitate pentru ca el să aibă capacitatea maximă de a se supune programului de pregătire cu randamente maxime… Și se conformă...
            Ce, randament?!? Acesta este interesul momentului?!? Şi nu mai reuşi să gândească altceva… Furie, nonsens…
            Dar, într-un târziu se conformă. Durerea din coşul pieptului, piatra imensă care îi strivea inima şi aproape îi oprea respiraţia trebuiau îndepărtate… Parcă simțea galopul bioliţilor prin trupul său, căutând să echilibreze organismul său... Sunt sigur că biomisul nu face față, gândi neutru, și este evident activat sistemul de bioliţi din organismul său...
            Şi, într-un târziu, fu informat de către companion că programul de pregătire din ziua curentă s-a terminat din cauza șocului emoțional şi poate servi masa… Nici nu sesizase că, în cabină, mirosea a mâncare caldă, gustoasă, atât de tensionat fusese…
            Dar, parcă aşa, ca să nu îi priască masa, la finalul programului de pregătire, companionul îl informă că are la dispoziţie doar timpul până la a doua zi terrană, ziua următoare, să înveţe şi să stăpânească ceea ce i s-a prezentat deoarece ziua următoare va începe cu o testare care…
            Ştiu, ştiu, va conta la punctajul simulării, îşi spuse învins Dan, suprapunându-se perfect peste vocea companionului, ridicându-se şi îndreptându-se mecanic spre generatorul de materiale pentru a-şi ridica masa…
Porţie dublă, care să compenseze dezechilibrul caloric şi organo-mineral născut de lipsa mesei de dimineaţă, îl informă companionul…
            De parcă mai conta, gândi învins Dan începând să mănânce… Un timp se luptă cu mintea sa pentru a găsi variante de a închide rapid şi fără urmări acest coşmar care tocmai începuse... Dar, rapid, ajunse la imposibilitatea de a acţiona în vreun fel anume... Armata ştia să te prindă, fără ieşire... Exersase mii şi mii de ani pentru a deţine o asemenea experienţă… Îşi aminti unele precizări legate de starea de război şi starea de pace. Era deja aproape de nesuportat totul, dar în caz de război totul devenea de-a dreptul absurd.
            Finaliză masa cu greu, mestecând îndelung, absorbit de gândurile şi depresia sa… De fapt, care gânduri?!? La finalul mesei nu îşi aminti nimic din ceea ce gândise… Normal?!? gândi ironic constantând inutilitatea încercării sale de a rememora unele detalii…
            Da, efectiv sunt blocat… Nu îmi vine să cred ceea ce trăiesc… Bine că, acum vine coma mesei şi voi adormi cu siguranţă… Da, ceva odihnă ar fi şi un moment pentru a avea un sfetnic bun alături de mine, gândi oarecum uşurat că totul se va sfârşi pentru o clipă… Măcar…
            Dar, companionul îl informă că are la dispoziţie două ore de pauză de refacere după care urmează, „program de pregătire fizică”…
            Ce?!? Cum?!? Ce?!? De ce?!?
            Era prea blocat să se mai gândească la ceva… Motiv pentru care se instală rapid în sacul de dormit… Chiar trebuia să doarmă… Ştia că alarma de trezire a companionului nu îl va lăsa mai mult să doarmă… Şi, momentan, simţea nevoia să se conformeze… Era prea surprins de ceea ce trăia şi avea nevoie de timp să se gândească înainte de a lua vreo decizie… Ştia că nu are cum să se pună cu imbecilii din armată… Semnase toate actele lor şi destinul său era „prins” deja… Trebuia să se gândească bine la ceea ce are de făcut…
            În scurt timp îşi dădu seama că nu are nici o şansă să doarmă dar se simţea destul de somnoros pentru a deschide ochii. Nu visa, ştia că este în nava în care decurge simularea, dar nu avea chef să se trezească, încă. Sau să adoarmă… Nici el nu mai ştia… Nu dorea să se întoarcă la primul coşmar adevărat de care îşi amintea.
Va mai lenevi, între starea de trezie şi cea de somnolenţă, aşa cum făcea deseori în timpul lungilor misiuni de transport. Va căuta să se gândească la ceva, să iasă din starea de… Ce stare?!? De parcă îşi mai putea da seama. Totul, dar absolut totul, părea că s-a terminat, că este sfârşitul… Cum de putuse să facă aşa ceva?!? Cum de îşi dorise o aşa aberaţie?!?
            Dar era timpul să aterizeze în realitate. Şi nu în căutarea de soluţii de adaptare. Gata cu toate acestea! gândi hotărât. A venit momentul să mă adaptez, să găsesc soluţii de adaptare. În fond mai trecuse prin aşa ceva...
Şi aşa cum obişnuia deseori în clipele grele, pentru a evada din realitatea care îl deranja cu adevărat, începu să se joace de-a dialogul cu vechiul său prieten Vedairyu. Se juca deseori astfel, din timpuri de care nu îşi mai aducea aminte, de mic copil. Cu trecerea timpului îşi numi prietenul doar Iryu, numele complet părându-i mereu prea lung. Sau poate că aşa părea că îl alintă mintea lui, cine ştie de ce…
            Chiar, din copilărie nu am mai avut un dialog cu prietenul meu, conştientiză stupefiat… Putere Divină, chiar este rău, rău de tot cu mine… Să revin la obiceiurile copilăriei... Când eram în academia de pilotaj mi-am dat seama că, de fapt, erau gândurile mele, încercările mele de a da un răspuns la întrebările de atunci… În ce m-am băgat?!? Dar simţi că aceasta este cea mai bună soluţie de continuitate şi dădu frâu liber imaginaţiei...
            - Gânduri inutile, Dane, ţi-am mai spus că trebuie să faci ordine în ele de fiecare dată când încep să alerge libere… Capacitatea redusă a creierului uman de a analiza diferitele situaţii, de cinci, maxim şapte repere pentru persoanele deosebit de antrenate sau dotate, la un loc cu cele legate de supravieţuirea momentului, necesită ca tu să elimini orice detaliu, orice linie de analiză, pentru a reduce totul sub acest plafon, sub acest punct critic de trecere în starea de protecţie şi, efectiv, de anulare a oricărei posibile participări… Deci, concentrează-te!
            - Da, da, ştiu, întrerupse Dan, zeflemitor, acea voce interioară… Sfântă Putere, învaţă-mă să alung gândurile şi imaginile inutile, asta trebuie să fac atunci când mintea o ia razna, continuă pe acelaşi ton… Mintea umană este ca o maimuţă beată şi vrea să apuce tot dar are doar două mâini, eventual poate participa stângaci şi cu picioarele şi cu gura... Cinci punte de echilibru, restul este pierdere, îşi aminti de dojenile bunicii sale, ale prietenului imaginar, eventual textele din multele scrieri parcurse despre acest subiect.
            - Şi multe altele, continuă vocea interioară, cea pe care o recunoscu imediat ca fiind cea a lui Iryu… Acel Iryu din copilărie care părea la fel de viu, de real ca atunci... Cel puţin conform amintirilor, percepţiilor sale... Ce conta?!?
            - Ok, ok, ştii că fac asta de câte ori pot, se trezi Dan intervenind…
            - Ajunge! îl întrerupse brutal Iryu, a venit vremea să nu mai facem noi jocuri de imaginaţie, după cum numeşti tu conexiunea noastră. Ştiu că asta îţi place cel mai mult, te linişteşte cel mai repede. Dar acum totul este prea serios pentru asta...
            - Şi ce propui!?! întrebă curios „gândul” lui Dan.
            - Îţi aminteşti de „draconis” şi ceea ce am mai discutat şi imaginat până acum?
            - Da, da, dar nu sunt şi astea gânduri inutile?!?
            - Îţi mai aminteşti? veni dur întrebarea. Trebuie să fiu sigur că încă deţii bazele pentru a putea merge mai departe cu toate consecinţele... Fie să văd cum activez legăturile la amintiri, fie să le suplinesc și să le activez prin prezentarea efectivă.
            - Da, da, normal… Draconis Prima este esenţa, este cel care a făcut sacrificiul suprem dând naştere acestui univers şi entităţii energetice Draconis Secundo… Şi nu numai acestui univers… Tuturor universurilor existente, consecinţă de echilibru la fiecare dintre cele care s-au creat… Raportat doar la timpul și la dimensiunea reper pentru această zonă energetică.
            - Aproximativ corect, dar încurci, ca de obicei… Draconis Secundo este acest univers, sau suma universurilor, cum completezi mereu, neînţelegând că totul este una şi una este totul, şi…
            - N-am mai discutat de mult de aceste lucruri, interveni Dan defensiv, întrerupând discursul lui Iryu…
            - Şi tot ceea ce se percepe ca fiind manifestarea în materie… Iar Draconis Terţia este materia, energia neagră, suportul acestuia, tot ceea ce se percepe ca fiind manifestarea în energie, a entităţilor, continuă Iryu fără a ţine cont de gândul lui Dan. Cele două entităţi se află în echilibru încercând permanent să menţină stabilitatea, Secundo având permanenta tendinţă entropică pe când Terţia are tendinţa permanentă de preluare energetică…
            - Offf, parcă sunt la şcoală, interveni Dan încercând să deschidă ochii într-un efort de a termina plictisitorul dialog. Dar ochii, somnoroşi, nu îl ascultară… Încă am chef de lenevit, concluzionă el. Nu crezi că sunt deja destul de plictisit de şcoala de azi?!?
            - Sursa primară a echilibrului este originea celor două entităţi din Draconis Prima, care au tendinţa permanentă de a se compensa entropic, scopul final fiind reunirea, refacerea întregului iniţial, pe fondul echilibrului, repet… Şi noi ce rol avem? întrebă pedagogic Iryu.
            - N-am chef de prostiile astea, interveni Dan, crezi că îmi mai amintesc toate visele sau gândurile astea… Sau ce or fi ele? completă neutru. Mai ales din copilărie?!?
            - Este nevoie să îţi aminteşti! Nu ai cum să nu îţi aminteşti de ele! A venit vremea să ordonăm toate aceste lucruri şi să le conştientizezi în cel mai bun sens al termenului. De altfel, modificările tale structurale, funcţionale, fiziologice şi genetice au startat deja şi…
            - Ce prostie, joc de imaginaţie sau de vis mai este şi asta! interveni Dan. Modificări genetice?!? Chiar mi-o ia mintea razna… Aveam nevoie de un companion de discuţie, acel prieten imaginar care îmi ţinea companie în copilărie şi mă ajuta real...
            - Rolul nostru este de a menţine echilibrul entropic între cele două elemente rezultante, Secundo şi Terţia, reveni Iryu. Acest obiectiv este mai important decât orice altceva, chiar şi decât misiunea fiecăruia… Suntem entităţile energetice de echilibrare, completare şi reîntregire… Viaţa, cum o denumiţi voi generic, manifestarea în materie cum încercăm noi să îi atribuim o descriere...
            - Da, da, da, interveni zeflemitor Dan, într-un efort de a fi lăsat în pace, neînţelegând ceea ce se petrece. De la armată, ne-viaţă, la viaţă, la ceea ce am părăsit ca un prost pentru avantaje efemere şi fără rost… Continuă! spuse renunţând la rezistenţă, oarecum mulţumit că se gândeşte la altceva decât la prostia în care s-a băgat.
            - Evoluţia, în timp, preciză Iryu atent, a conturat că este necesară o anumită amplitudine vibraţională constantă pentru un rezultat care să nu ducă la dezechilibru entropic aşa că, simpla dezvoltare inerţială, de compensare entropică, a structurilor vii s-a dovedit ineficientă. A urmat linia normală de dezvoltare a entităţilor de concentrare vibraţională şi am ajuns la acest stadiu în care…
            - Nu-i aşa că îţi par ahtiat după informaţiile care mi le furnizezi!?! interveni Dan plin de lehamite.
            - Vrei sau nu, eu sunt obligat să îţi transmit informaţiile în forma lor completă, să realizez echilibrarea suportului de cunoaştere ce îţi va permite generarea de concluzii corecte şi abordarea de acţiuni maximal orientate în consecinţă. Şi, de data aceasta ele vor rămâne permanent în conştiinţa ta…
            - Cum, interveni stupefiat Dan, conştiinţa mea?!? Păi… Nu eşti tu conştiinţa mea?!?
            - Nu, eu sunt Iryu, entitatea ta energetică… Sunt...
            - Ce?!?
            Deveni brusc conştient. Cercetând mirat, somnoros, în jurul său, sesizând că sărise din sacul de dormit, stând crăcit, năuc…
            O fi fost companionul... Un joc ciudat născut de Thank?!? Nu, nu are cum... De Iryu nu știe nimeni, nu a spus nimic nimănui, niciodată. Psihologii i-ar fi subliniat o posibilă divulgare a ”prieteniei” sale cu o entitate energetică Iryu... În cazul ședințelor de hipnoză, inclusiv cele regresive... Dar mereu i se comunicau alte nume... Altfel și-ar fi dat seama... Și-ar fi amintit.
            Îşi găsi rapid de treabă pentru a se gândi la cu totul altceva decât cele visate la trezire, sau ce o fi fost acea stare. Verificări standard, conformări la rutinele de zbor… Dar totul se termină rapid… Companionul îl chemă la programul de pregătire fizică…
            Rutinele de antrenament permiseră deseori conştiinţei sale să preia conducerea proceselor de gândire dar totul nu era decât un fel de carusel ce urca pe culmea întrebărilor legate de ceea ce tocmai trăise şi cobora în valea negării, reluând până la finele programului de pregătire fizică aceleaşi şi aceleaşi procese logice, aceleaşi şi aceleaşi nedumeriri... Fără rezultat, fără o concluzie cât de cât...
            La final obosise enorm… Şi fizic... Abia se mai putea mişca… Şi psihic... Dar îşi dorea puţină activitate, oricare ar fi aceea, ceva care să îi oprească veşnicul tumult al cascadei gândurilor depresive…
Al căror stăvilar fusese rupt acum de revărsarea singurătăţii… De constatarea singurătăţii forţate dar nedorite… Nu era la fel ca în zborurile de transport, unde el decidea totul, unde nu îl evalua nimeni, unde nu-l forţa nimeni să facă nimic… Ce viaţă frumoasă a putut să dispreţuiască şi ce mizerie de viaţă a admirat, şi-a dorit… Dar acum era prea târziu.
            Dintr-odată îşi orientă energiile spre un mic joc între el şi cei de afară, în încercarea de a-i prinde pe picior greşit în simularea lor. Un fel de încercare de descărcare a furiei ce apărea constant, metodic în sufletul său… Deja prizonier al propriilor aspiraţii… Dar succesul iniţial, de la decolare, dădu rateu în faţa tehnicilor de simulare utilizate de aceştia… Orice încercare a sa dădu rateu… Simularea părea perfectă…
            Poate că a contat prea mult pe mâna lui Thank, pe surprizele care ar fi dat savoare jocului la care participa atât de implicat…
            Dar avu, totuşi, o surpriză, atunci când sesiză că ţinta zborului său era cu mult mai departe decât şi-ar fi imaginat vreodată. Din ceea ce ştia el, oamenii se deplasau cu greu, cu preţul unei perioade destul de lungi de timp, de mai bine de două luni terrane, până la marginile Norului lui Oort, la graniţa gravitaţională a sistemului nostru solar.
Oficial au existat două expediţii eşuate, din câte îşi amintea el, spre cea mai apropiată stea, Proxima Centauri… Norul lui Oort aflându-se la un sfert din distanţa dintre Terra şi Proxima Centauri… Iar membrii acelor expediţii nu s-au mai întors niciodată… Şi atât… Sau doar atât a fost făcut public… În rest, doar informaţii despre extinderea structurilor logistice de deplasare temporală în limita a cinci parseci… Ori, un parsec are 3,3 ani lumină… Deci, distanţa rezultantă este cu ceva peste 15, 16 ani lumină… Pentru a ajunge la cele aproximativ 50, 60 de sisteme stelare din această zonă… Cu explorare, identificare, construirea traseelor de deplasare, termene de terraformare, de aprovizionare cu elementele necesare pentru susţinerea proceselor… Totul consumă enorm de mult timp…
            Offf, oricum era prea obosit să mai concluzioneze ceva… Am timp, gândi predându-se unui nou atac al depresiei…
            Da, dar misiunea sa mergea departe, la aproape 36 ani lumină de Terra, continuă linia logică anterioară. De unde ştiu asta?!? concluzionă rapid. Cred că am văzut ceva pe toate hârtiile alea care le-am semnat. Dar ce treabă are o simulare cu aşa ceva?!? Offf, mult prea complicat... Dar, ceva interior, un fel de presimţire, sau curiozitate, îl făcură să continue...
            Să fie mult planificata şi discutata misiune spre arcturieni?!? Oare câţi ani au trecut de atunci?!? Mulţi, prea mulţi ca să localizeze cu certitudine un moment clar. Dacă au tot trecut atâţia şi atâţia ani, evident că ceva s-a rezolvat de atunci, că nu este necesar să existe o nouă misiune acolo... Hei, dar ce fac?!? Eu sunt doar într-o simplă simulare... Sau încurc termenii?!? Militarii deseori fac exerciţii reale dar le delimitează a fi simulări... Jocuri de-a războiul, completă ironic...
            Totuşi, din ceea ce ştia el, până la stelele cele mai apropiate durata unui zbor era în jur de un an, doi… Din ceea ce ştia… Imposibil ca surse civile să nu fi susţinut astfel de zboruri… În anumite condiţii se poate accesa un modul de 2.500 km/ s... Zvonuri erau destule, unele chiar confirmate cu ajutorul a diferite elemente. Dar, oare, este accesibil aşa ceva la nivel de civil?!? Nu cred...
            Pe de altă parte, nu cred că foamea de resurse să nu fi împins totul spre acţiuni concrete în direcţia colonizării sau, cel puţin, a pregătirii acesteia. Despre „cucerirea braţului Orion - Cygnus” se vorbeste de mult, mult timp… Poate mult înainte de naşterea sa… Mai nou, au apărut informaţii clare despre trecerea spre „braţele” vecine ale Căii Lactee, „Perseus” şi respectiv „Carina -  Saggitarius”, într-o zonă de tangenţă optimă faţă de poziţia sistemului solar… Cu preferinţă spre „Perseus”, unul din cele două braţe principale ale galaxiei, alături de „Scutum - Centaurus”… „Orion”-ul nostru şi „Saggitarius” sunt braţe minore… Deci, ceva activitate reală trebuie să existe în acest sens…
            Concretiză că toate sursele care le rememora erau surse militare... Evident că numai prin acțiuni centralizate se pot crea structurile logistice pentru astfel de deplasări... De multe ori discutase cu prietenii săi dacă vreunul din ei a depășit sistemul nostru solar și toți ajunseseră la concluzia că nimeni din cei cunoscuți, nici un pilot măcar, nu plecase din sistemul solar...
            Analiză posibilul punct de ieșire din sistemul solar, funcție de plasamentul planetelor ce puteau  susține logistic deplasarea sa... Dar își aminti de stațiile orbitale și se opri... Nu cred că ar fi vreo mare descoperire să știu punctul de ieșire... Liniile logistice trebuie să aibă o continuitate... Și nu avea nici cel mai mic detaliu legat de linii logistice externe sistemului nostru solar...
            Şi, în cazul meu, sunt mult mai înclinat să cred că voi merge spre braţul „Perseus”… Mult mai vast şi mai promiţător… Limita celor aproximativ 10 parseci atinge o parte importantă din acest braţ… Dacă ar fi ca eu să susţin o linie de suport, în această direcţie aş merge. Aici sistemele stelare sunt mult mai protejate de efectele „barei” galaxiei şi punctul de pivot îmi oferă mult mai multe avantaje chiar dacă mă deplasez ceva mai mult prin spaţiu gol. În fond, spaţiu gol înseamnă mai puţine pericole, mai puţine elemente surpriză… Dar şi o structură de salt bine pusă la punct...
Simulare, gândi neutru, continuându-şi activităţile fără a se mai gândi la ceva atât de anormal… Cel puţin pentru moment, pentru câte informaţii avea la dispoziţie... Aşa ceva nu poate dura o jumătate de an… Poftim, două sau trei luni dus, două sau trei întors… Cu ajutorul punţilor temporare abia putem parcurge un an lumină, aproape cât este până la Oort, în 59 de zile… 3.000 de ani lumina ar însemna aproape 300 de ani "şi" numai dus…
            La de prostii mă mai supune Thank?!? Deh, atât timp cât sunt acum la mâna lui, ce mai contează… Poate avansul tehnologic şi constituirea structurii logistice de delasare temporală este mai avansată decât credeam… Citise multe studii în acest sens... Da, nici măcar nu m-a interesat asta… Nu reținuse mai nimic concret pe care să își bazeze căutările în acest moment... Oricum am timp de „studiu”… Voi vedea!
            Consola de comunicații îi semnală iminentul start de acțiune al bioliților. Știa că asta înseamnă somn aproape imediat. Încercă unele căutări aleatoare, parcă în încercarea de a găsi o idee măcar... Ceva de care să lege un raționament...
            Deodată se simţi strivit de oboseală, atras spre odihnă şi se întinse în sacul de dormit. Atrase consola de comunicații la nivelul său... Somnul nu venea chiar dacă îşi dorea asta… Ca de obicei?!? Nu, asta este prima dată când… Offf, bioliţii... Şi adormi profund…

            Hint: 10. La.

Dorin M - 05 Februarie 2019