To STUDY - Ficţiune - În jurul lumilor

Logo NMD - "În jurul Lumilor"
"În jurul lumilor"
Mircea Dan
Ziua 1, Partea 5 - Fără soluţii

            Când ajunse în flux, consiliul tocmai termina schimburile cu un grup de lucru. Iryu aşteptă răbdător până ce grupul de lucru ieşi din flux şi îşi semnală prezenţa.
            - Nu ar fi bine dacă te-ai ocupa puţin de recipientul tău, să aibă şi el un somn ca toate celelalte recipiente?!? interveni dojenitor Freyr.
            - Fără supărare, Vedairyule, dar întreruperile produse de el par din ce în ce mai dese, completă Genius.
            - Simt asta de ceva timp… Dar, important, este faptul că întreruperile sunt generate, în principal, pe fond de dragoste şi nu de frică… Fie ea şi umană… Nu simt nevoia să intervin mai ales că, din punct de vedere al bioritmului general acceptat, el se trezeşte între 3 şi 5 dimineaţă… Ştiţi că este intervalul în care puterea divină sau noi, prin esenţa noastră, trimitem mesajele pentru a îi putea ajuta să se conecteze cu un ţel mai înalt… Tristeţea lui este minimă iar eu îl protejez şi îl ajut în tot ceea ce face…
            - Asta simţeam şi noi, că se apropie momentul în care veţi relua legătura completă, interveni Freyr.
            - Depinde, fără o intervenţie superioară, eu nu pot trece peste blocajele lui emoţionale… Imens de intense… Încă nu vrea să înţeleagă că puterea îi este dată pentru el şi nu pentru sufletele care interacţionează. Că el se află acolo unde se află pentru a trăi el pentru a avea puterea de a ajuta cu adevărat…
            - Ştim, toţi avem probleme majore din acest punct de vedere… Dar recipientul tău chiar exagerează, emise Mercur stins, timid. Se poate spune că această stare este impardonabilă…
            - Oricum, simt că n-are nici o şansă de evoluţie în alt sens decât cel pentru care este creat şi destinat! Va dezvolta cea mai bună versiune a sa de vrea sau nu, de vreau sau nu… Ceva stă să se întâmple. Simt asta concluzionă Iryu, profund afectat. Timpul va decide…
            - Timp?!? Pentru noi nu există timp… De ce ne ascundem după acest detaliu nesemnificativ?!? interveni furios Utu.
            - Deja el, ca recipient, a înţeles că drumul vieţii nu este o atingere de destinaţii ci trăirile ce le ai pe acest drum, continuă Iryu ignorând intervenţia lui Utu. Cred că nu va mai participa la un test care şi la fixat aiurea ca obiectiv al vieţii lui. Cred că, de acum este deschis trăirilor ce aştept să le aibă… Oricum, trecerea timpului este esenţială pentru stabilizare…
            - Dar ce relevanţă are timpul aici?!? insistă Utu.
            - Utu, înţeleg poziţia ta, înţeleg că eşti de-a dreptul hărţuit de acest timp al recipientelor, preciză Iryu neafectat de emisia lui Utu. Timpul nu există pentru noi. Pentru recipiente există, şi suntem raportaţi, vrem nu vrem, la evoluţia acestui timp al lor. Fără el nu am putea ajunge la experimentări. Doar noi am creat totul… Supărarea ta nu îşi are rostul. Concentrează-te pe problema generării şi rafinării de noi entităţi energetice şi vei vedea că adevărata ta problemă pleacă de acolo. Echilibru! şi îl privi compătimitor, pătrunzător.
            - Starea mea cred că este atrasă mai mult de faptul că există o oarecare slăbire în flux şi avem nevoie de soluţii… Trebuie să accepţi că fără prezenţa ta totul pare fără final, continuă Utu.
            - Utu, interveni Logger, prezenţa nimănui este la fel de importantă ca prezenţa tuturor. Am mai simţit toate acestea de prea multe ori ca să se repete emisia ta de adineauri. Nici unul dintre noi nu este mai important decât celălalt aşa cum nici unul dintre noi nu este de nelipsit sau de sesizat. Energia lui Iryu, ca şi a ta, sau a mea, sau a oricui alimentează, vibrează în armonie sau dizarmonie, atât doar. Interesantă este doar sosirea fără un rost aparent a lui Typhoo în aceste momente ale recipientelor…
            - Prezenţa lui Typhoo, de mai devreme, a alimentat imens zona noastră de flux. Se vede, fără probleme, că a făcut asta pentru diminuarea energetică „de fundal”… Asta ne semnalizează că ceea ce stă să se petreacă este în total acord cu toate „straturile” superioare. Problema este legată doar de lipsa lor de transparenţă în ceea ce stă să se petreacă. Ceva care să ne dea un indiciu cât de mic pentru ceea ce putem face. Şi, deci, nu uitaţi că prezenţa mea, sau a oricui, nu este obligatorie. Eu sunt în voi aşa cum şi voi sunteţi în mine, spuse Iryu privind undeva departe, încercând să dea un sens diferit unei discuţii fără posibilitatea de a identifica soluţii palpabile.
            - Aşa cum toţi suntem în Sfânta Putere şi Ea este în noi, aşa cum suntem Sfânta Putere şi Ea este noi, repetară solemn, toţi, în cor, trezindu-l, energizându-l pe Iryu a cărui aură străluci puternic în violet.
            - Eventual puteţi apela la casa sufletelor să contactaţi originea mea, simţi Iryu să închidă şi discuţia anterioară, emiţând un puternic flux al dragostei.
            - Am mai discutat asta şi ţi-am comunicat că nu este aşa uşor cum îţi pare, sau, poate, îţi este accesibil ţie, preciză apăsat Freyr. Originea ta este mult prea puternică, copleşitoare. De aceea ai imagini, reprezentări, în aproape toate universurile cunoscute. Nu putem duce atât de multă dragoste, atât de multă vitalitate şi participare… Nu înţelegem nici măcar de unde atât de multă putere…
            - Atunci, când aveţi nevoie de mine, gândiţi-vă la răspunsul care vi l-aş da, şi-l veţi avea. Fiind conştienţi de puterea mea veţi avea oricând acces la ea. Şi ştiţi că nu am pus nici cea mai mică restricţie de acces la ceea ce sunt. Iar despre Dan, ce să îţi spun Freyr?!? Am tendinţa să intervin dar simt că este mai bine să îl las să decidă. Fie şi cum a făcut atunci când a cerut expres să îl las independent, să nu mai intervin în nici un fel, să nu îi mai fiu companion.
            - Ştim, cu toţi, toate acestea, dar, sincer, eu unul niciodată nu am înţeles cum de este posibil aşa ceva?!? Cum de este posibil ca un recipient independent să dezvolte atât de multă dragoste, să fie atât de neinfluenţat de ceea ce trăieşte şi să îşi menţină stabilitatea în toate condiţiile deosebit de penalizatoare în care evoluează, interveni Lopt. Cu cât este socotit mai mult a fi o definiţie a expresiilor „prost de bun”, „disperant de naiv”, „papagal numai bun de stors de geniul lui”, cu atât el dovedeşte o stabilitate mai mare, o implicare mai certă a sentimentelor lui pure în tot ceea ce face…
            - Aproape că suntem invidioşi pe tine, Iryule, de ceea ce ai putut crea, completă Utu cu o admiraţie ce uimi pe toţi cei prezenţi. Să fii călcat în picioare întreaga viaţă trăită, cu semne clare că tot aşa ceva va urma, să fii folosit fără scrupule, să trăieşti numai şi numai ceea ce vor cei din jur, în mizerie, în desconsiderare, în lipsă de preţuire şi să iubeşti cu atâta sinceritate, cu atâta dezinvoltură, cu atâta implicare… Să accepţi lucruri inacceptabile de orice altă persoană doar din dragoste sau pe baza principiilor proprii, stabile, de neclintit, pe care durerea, ruina, şi multe, multe altele îţi semnalizează că ele sunt cele care atrag tot ceea ce nu este bine pentru tine ci doar pentru cei din jur… Pe cât de admirabil pe atât de imposibil de acceptat…
            - Chiar, vă amintiţi de ceea ce spune el mereu celor dragi care îi cer, îl sfătuiesc sau ceva similar să renunţe la principiile, corecte, divine, de altfel, dar care îi aduc toată suferinţa prin care trece? interveni Genius. „Eu nu sunt maimuţa vremurilor care le trăiesc!”… Admirabilă credinţă! Admirabil devotament… Cum să nu fie atât de iubit un astfel de recipient?!?
            - Recipientul este creat special să suporte tangenţa cu mine şi este deosebit de puternic, preciză Iryu la remarca lui Utu, indicând că spre el se adresează emisia. Adu-ţi aminte cât am muncit cu tine să ajungem la o finalitate ca a acestui recipient. Chiar îmi este teamă să nu interfer cu o personalitate ca a lui. Dacă nu voi reuşi să mă sincronizez complet cu el nu voi avea nici o şansă să îl deconectez de la dragostea lui de viaţă, de la nevoia lui nebună, de-a dreptul, de a iubi şi de a fi iubit şi să îl orientez către adevăratele acţiuni necesare, cele pentru care există el ca recipient, finaliză Iryu discuţia prin ridicarea mâinilor, evident semnalizând lipsa de soluţii…
            - Ştim, ştim, emise amuzat Lopt. Dar el nu ştie toate acestea, continuă ironic, mai ales din ceea ce urmează cu dragostea atâtor fiinţe către el, cu tot ceea ce vine.
            - Oricum, simt că, ceva deosebit de important se va întâmpla nu numai cu el, cu noi, şi aştept acel dezechilibru pentru a vedea ceea ce este de făcut. În timpul lor este momentul… Important este că nu intre în dezacord cu mine.
            - Destabilizându-şi potenţialul, completă stins Freyr.
            - Sau determinându-mă să iau poziţie, măsuri… La cât de ancorat este de divinitatea  lui inconştient manifestată sunt convins că orice suferinţă reflectată în emoţiile sale, în corpul său nu îl va determina să renunţe la linia lui generală de acţiune… Dovadă în acest sens stă tot istoricul colaborării noastre de până acum… Chiar sunt blocat de atâta indiferenţă la ceea ce trăieşte material… De aceea sunt obligat să am grijă ce semnale emit pentru a regla, corecta comportamentul lui pentru a nu produce destabilizări majore… Sau să încetez funcţionarea lui pentru a nu destabiliza, în caz de dizarmonie, cu un asemenea potenţial, pe cei in jur.
            - Cei din jur nu sunt decât, în marea lor majoritate paraziţi, speculanţi, interveni Freyr… Şi asta, la modul complet… Atât recipientele cât şi sufletele conexe nu fac altceva decât să îl paraziteze, să profite de energia lui, de tot ceea ce este el… Şi asta sub iluzia că se vor ridica în vreun fel anume din condiţia lor…
            - Ca să aibă de unde să cadă mai dureros, completă Genius. Aşa s-a întâmplat cu fiecare dintre ei. Toţi au ajuns să fugă de el tocmai deoarece aveau senzaţia că nu mai pot lupta cu atâta divinitate sub constanta lor manifestare complet raportabilă în afara oricărei atingeri divine… Toţi au ajuns să îşi accepte bicisnica şi neînsemnata raportare la materie pentru a nu se implica în drumul luminii şi armoniei… Şi, totul, finalizându-se sub concluzia completă a desconsiderării faţă de sufletul care a participat în viaţa lor, care le-a oferit o alternativă a luminii…
            - Deh, de aici şi fuga lor, sublinie Freyr. Poate că recipientele se speriau sesizând că nu pot trăi alături de un individ atât de plin de divinitate şi atât de puţin ancorat în material… Un individ care le arăta cât de murdari şi mizeri sunt. Unde mai pui că sufletul lor urla în ei cât de minunat este totul şi nu făcea altceva decât să îi sperie şi mai tare sesizând că nu au nici o şansă să se ridice la înălţimea trăirilor de care aveau parte… Că nu aveau nici o şansă să suporte atât de mult bine…
            - Sau să ierte atât de bine, de altruist, cu atâta recunoştinţă faţă de ceea ce se întâmpla în realitate… Atât de multe greşeli cu adevărat de neiertat până şi de ei înşişi… Un suflet mare poate fi un adevărat blestem pentru recipiente, completă stins Utu…
            - Hei, gata că intru în depresia recipientelor… Tot ce facem acum, aici este greşit. Mă simt deja înmulţit cu zero, apropos de recipientul care am reuşit să îl creez eu… Să revenim la ale noastre! Iryu, cât ai lipsit am încercat să ajungem la o înţelegere, aşa cum am stabilit înainte de a ieşi din flux, interveni Logger… Dar cererile lor au fost mult peste posibilităţile energetice de evoluţie viitoare, preciză Logger neafectat de surpriza percepută de toţi cei din jur la schimbarea brutală a subiectului discuţiilor. Tăcerea lui Lopt confirmă cele afirmate de mine, continuă destul de deranjat de poziţia celorlalţi.
            - Thot, trebuie să limitezi la maximum posibil rezultatele penetrării energetice cu emisiile de potenţial slab ce apar. O asemenea masă de energie în dizarmonie este imposibil să nu atragă modificarea echilibrelor şi la alte entităţi energetice. Ai ceva propuneri de acţiune? întrebă Iryu conformându-se noului curs al discuţiilor.
            - În afară de a interveni asupra percepţiilor legate de teamă şi nesiguranţă nu există alte alternative. Ar rezulta din asta o reducere de aproximativ trei sferturi implicare din partea celor indirecţi, răspunse Thot.
            - Şi, nimic asupra principalilor?!? întrebă curios Iryu. Sunt chiar atât de…
            - Chiar nimic, îl întrerupse Thot. Eforturile lui Logger s-au lovit de o indiferenţă totală, nefirească. Parcă sunt toţi în „zen”. Grupul lider este mult prea puternic şi stăpâneşte situaţia prea bine. Chiar dacă ar exista şanse de intervenţie sunt dominaţi de un fel de orgoliu, de o inerţie arogantă imposibil de influenţat, care are la bază vechi datorii energetice de experienţă din ciclurile anterioare.
            - Da, plătesc toţi pentru cumulul de ordine şi armonizare impus de societatea acceptată, preciză Logger.
            - Şi, majoritatea dintre ei ştiu că vor distruge milioane de echilibre conexe dar nu îi interesează asta atât timp cât au şi acordul tuturor celor implicaţi, interveni Thot. Direct, din trecut, vor să influenţeze ceea ce li s-a întâmplat lor şi, de ce nu, ceea ce li se va întâmpla… Şi să plătească cei datori.
            - Vechea poveste a datoriilor, interveni dezamăgit Iryu. Chiar nimeni nu vrea să vadă, să înţeleagă, că acceptarea este singura soluţie în această problemă?!? Că acţiunea după principiul „ochi pentru ochi” va umple fiinţarea de orbi… Ceea ce stă să se întâmple şi acum?!?
            - În mod cert, este mai mult vorba despre orgoliu şi aroganţă decât despre interes direct, scurtă Logger raţionamentele.
            - Nici ameninţarea legată de imposibilitatea stocării eficiente a entităţilor energetice sau a plasării în zonele de penitenţă şi curăţare nu i-a influenţat în vreun fel, interveni Freyr. Am mers într-atât de departe încât i-am asigurat că, dacă vor exista pierderi, disipări, ele vor fi strict din rândul celor principali. Dar, vorba lor, suntem mult prea previzibili în onestitatea, respectul şi legile noastre că, ei, au luat de mult în considerare toate acestea, toate detaliile. Este riscul lor şi şi-l asumă… Totul a fost, este şi va fi în zadar. În plus, esenţele lor sunt de acord şi susţin tot ceea ce se întâmplă.
            - De multe ori mă întreb dacă nu tocmai această stabilitate, în reacţie, a noastră, nu îi îndeamnă la naşterea tuturor acestor presiuni?!? sublinie Thot.
            - Liberul arbitru este legea legilor, baza oricărei alte legi, interveni brutal Iryu. „Cei de dincolo” nu au avut nimic de comentat? continuă Iryu, ca şi cum nu ar fi sesizat completarea lui Thot.
            - După ce le-am comunicat necesitatea de ajutor şi s-au sfătuit, răspunsul lui Mihaiil a fost: „Echilibrul este cel mai important, mai important decât orice, şi nu poate fi realizat în acest caz fără pierderi. Dacă ei au ales asta, pierderea fie a lor!”. Exact aşa cum a estimat Lopt.
            - Echilibru, dar cu ce preţ?!? emise dezamăgit Iryu. Dar, mai sus de ei? întrebă tresărind, cu speranţă.
            - Nici măcar nu au răspuns cererii noastre de ajutor, interveni Nabu. Şi…
            - A venit vremea deciziei! îl întrerupse hotărât Iryu. Ascult!
            După un scurt răgaz veni răspunsul celor 12 membri ai consiliului. Percepţiile lui Iryu erau clare, bine delimitate şi fără dubii. Aşa că, procedă la comunicarea rezultatului.
            - Nu se intervine în nici un fel! Amintiţi-vă de intervenţia lui Typhoo! Nu avem de ce să irosim energii suplimentare atât timp cât pierderi, care trebuie gestionate, vor apare oricum. Nu sunt soluţii! Lăsăm lucrurile să evolueze şi suntem concentraţi doar pe integrarea în flux a entităţilor ce vor ajunge aici până la derularea primelor faze ale incidentului. În această problemă, Freyr va prelua întreaga conducere a măsurilor ce se vor lua. Vom vedea ce va urma, vrem sau nu… Fără soluţii, repet!!! Lăsaţi pe cei implicaţi să decidă şi noi vom pune în continuitate celelalte două legi ale sfintei treimi, cea a adevărului şi cea a dreptăţii… Atât timp cât ei se folosesc doar de prima lege, cea a liberului arbitru…
            Surpriza a fost generală, uşor de dedus din stupoarea lor de faţă. Niciodată nu se mai ajunsese la aşa ceva, la inacţiune totală…
            - Acum să ne concentrăm asupra celor care au solicitat sprijin particular! impuse Iryu noul curs al acţiunilor consiliului. Să începem cu…
            Şi consiliul se concentră asupra problemelor individuale, până ce majoritatea dintre ei ieşiră din flux direct sau la chemarea recipientului sau recipientelor de care erau legaţi energetic…


            Hint: 11. La momentul iniţial al realizării acestei pagini inseram, după moda serialelor de televiziune, un fel de "va urma"/ "din episodul următor" (o zi de joc fiind echivalentă, pentru mine, cu un episod). Mai jos (la hint 12) voi "lăsa" spre parcurgere textul "de atunci"... Raţiunea acestui hint se naşte din faptul că, veţi ajunge la un fel de final de implementare al acestei poveşti, moment în care, pe lângă acest "va urma"/ "din episodul următor" vor fi inserate şi informaţii relativ relevante despre termenul de timp în care estimez dezvoltarea acelui "viitor episod".

            12. "Va urma"/ "Din episodul următor" - Schimbarea:

           
            Mircea Dan - Resimţea o stare de disconfort, un fel de presimţire... Ce poate fi?!? Totul este neclar, fără dubii... Trebuie să rezolve problema cu Ema, să vadă cum reduce stările de tensiune... Totul clar... Odată ce stabileşte detaliile cu ea totul va decurge de la sine. Au mai existat destul de multe asemenea probleme şi s-au rezolvat cu sau fără compromisuri de partea lui. Nu sunt elemente variabile care să îl solicite, care să determine starea care o are. Atunci, de unde, de ce?!?

            - Ieri ar fi fost cel mai bine, spuse Corasdo zâmbind, făcându-i cu ochiul, după care se termină transmisia, făcându-l să fie şi mai dezorientat. În mod cert nu este stilul lui Corasdo…
            Rămase mut de întorsătura luată de evenimente. "Gata cu Dan, pilotul zero… Apoi gata cu „braţele deschise” ale lui Corasdo… Simţea clar că ceva nu este în regulă… Dar, până la urmă ce poate urma la fel de plicticos ca zborurile de transport?!?"

            ... "Ce căuta Thank aici?!? Ce poate vrea de la el? Din câte îl cunosc nu face nimic fără rost, mai ales interpelări ieftine... Să fie asta sursa tuturor trăirilor sale de tip presentiment?!?"

            ... „Ori aici, ori la mine”, este evident un fel de semnal de la Corasdo, conştientiză Dan. Ce vrea să îmi transmită?!? Ce consideraţii va avea Thank în urma acestui mesaj?!?, gândi, dar continuă cu:
            - Bine, dar cum s-a ajuns aici? îl întrerupse Dan încercând să aterizeze mental între cei de faţă.

            ... - Ok, ok, calmaţi-vă! interveni Dan ridicându-se în picioare, atrăgând toate privirile spre el, sunt de acord cu această soluţie a vieţii militare. Gata, m-am decis!
            În liniştea aşternută după răspunsul său nu putu să nu perceapă dezamăgirea lui Corasdo, cedarea asemenea resemnării a Adei şi, cel mai ciudat, rânjetul satisfăcut al lui Thank.

Dorin M - 26 August 2017


Vă rog inseraţi comentariile Dumneavoastră!



Rating for dorinm.ro