Fondurile mutuale.
Generalitati.
Ele
se constituie incepand cu OG nr. 24/ 1993 privind reglementarea constituirii
si functionarii fondurilor deschise de investitii si a societatilor de
investitii ca institutii de intermediere financiara, si sunt fonduri constituite
prin contracte de societate civila, fara personalitate juridica (similare
fondurilor mutuale din occident). Fondului mutual ii sunt interzise investitiile
cu grad ridicat de risc pentru a elimina posibilitatea de pierdere a banilor
in tranzactii riscante cu titluri financiare. Acest fond mutual este gestionat
de o societate de investitii care mobilizeaza resurse banesti de la membrii
fondului si le investeste in special in valori mobiliare.
Fondul mutual poate fi de mai multe tipuri:
- fond mutual balansat (Balanced Mutual Fund - investeste capital numai
in acele domenii de activitate care, in primul rand, asigura securitatea
depunerilor clientilor, chiar daca profitul realizat de investitor este
mai scazut decat la alte tipuri de fond mutual),
- fondul mutual cu emisiune continua (Open-End mutual Fund - societate
de investitii care poate emite actiuni in numar nelimitat. In majoritatea
cazurilor, actiunile fondului au forma inregistrata sau contabila, ele
avand un circuit inchis si continuu de vanzare/ rambursare intre investitor
si fond, fiind netranzactionabile la bursa sau pe piata titlurilor financiare),
- fondul mutual cu emisiune predeterminata (Closed-End Mutual Fund
- societate de investitii careia organul de stat i-a aprobat emiterea unui
numar fix de titluri financiare tranzactionabile la bursa si in reteaua
nationala),
- fondul mutual de crestere (Growth Fund - care investeste in societati
aflate in faza de dezvoltare si care, de regula, nu platesc dividende,
dar ale caror actiuni inregistreaza cresteri importante de capital),
- fondul mutual pentru venit (Income Fund - care investeste in domenii
si societati mature, care ofera actionarilor dobanzi si dividente ca principala
sursa de profit, in mod obisnuit pretul acestor actiuni fiind unul deosebit
de stabil) si
- fondul mutual specializat (Specialized Fund - care investeste capital
in domenii de activitate cu specializare ingusta sau in zone geografice
specifice, cu potential deosebit de dezvoltare si profit).
In Romania, primele fonduri mutuale au aparut in 1994, fiind organizate
ca fonduri mutuale deschise. In aceste fonduri, valoarea actiunilor la
fonduri depinde direct de rezultatele nete ale acestor fonduri, acestea
asigurand cumpararea actiunilor de la cei care doresc sa-si recupereze
banii la valoarea actualizata (minus un comision) si vanzarea actiunilor
catre cei care vor sa faca plasamente in fonduri, de asemenea la valoare
actualizata (plus un comision).
Prin urmare, actiunile fondului deschis nu sunt negociate pe piata bursiera,
investitorii castigand diferente dintre valoarea acestora in momentul vanzarii
lor catre fond si valoarea la care le-au cumparat in momentul investirii
(daca aceasta diferenta este pozitiva inseamna ca fondul a avut o activitate
profitabila).
In 1992, prin hotarari guvernamentale (in special HG 114/ 1992), s-au aprobat
statutele proprii ale Fondurilor Proprietatii Private (FPP - actualele
SIF - Societati de Investitii Financiare) care au fost constituite in baza
Legii Privatizarii nr.58/ 1991 ca societati comerciale pe actiuni ce detin
impreuna, in calitate de actionari, 30 % din capitalul societatilor comerciale
incluse in Programul de Privatizare in Masa (PPM). FPP au fost constituite
in structura: FPP I (Banat-Crisana - cu sediul in Arad, cu asistenta tehnica
de partea Romaniei), FPP II (Moldova - cu sediul la Bacau si asistenta
tehnica de partea Guvernului Olandei), FPP III (Transilvania - cu sediul
la Brasov si asistenta de partea USAID), FPP IV (Muntenia - cu sediul la
Bucuresti si asistenta de partea British Know How Fund) si FPP V (Oltenia
- cu sediul la Craiova si asistenta tehnica de partea Guvernului Frantei).
![]() |
|