Legislatie utila - Codul Comercial Roman

Codul Comercial a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887.

Această formă actualizată a Codului comercial include abrogările determinate de Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005, care aprobă O.U.G. nr. 138 din 14 septembrie 2000, cu modificări şi completări şi abrogă O.U.G. nr. 59 din 25 aprilie 2001 şi Legea nr. 135 din 5 iulie 2011 pentru modificarea art. 908 din Codul de comerţ publicată în M. Of. Nr. 484 din 10 iulie 2011.

De asemenea, O.U.G. nr. 59 din 25 aprilie 2001, publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsă prin Legea nr. 69 din 31 martie 2005, publicată în M. Of. nr. 612 din 14 iulie 2005.

CARTEA I - DESPRE COMERŢ IN GENERE

TITLUL I - DISPOZIŢIUNI GENERALE

ART. 2 - Bursele, bâlciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile şi antrepozitele, precum şi celelalte instituţiuni care servesc comerţului, se regulează prin legile şi regulamentele lor speciale.

TITLUL II - DESPRE FAPTELE DE COMERŢ

1. Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;

2. Vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;

3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerţ;

4. Cumpărările şi vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;

10. Întreprinderile de editura, librărie şi obiecte de arta, când altul decât autorul sau artistul vinde;

13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;

15. Construcţiunea, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas.

16. Expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune;

17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;

20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

ART. 4 - Se socotesc, afară, de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezulta din însuşi actul.

ART. 5 - Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dânsul.

ART. 6 - Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator.

Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fapte de comerţ, în ce priveşte pe necomercianţi, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.

TITLUL III - DESPRE COMERCIANŢI

ART. 7 - Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.

ART. 9 - Orice persoana care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiunii comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din aceasta operaţiune.

"Minorul de orice sex, pentru a putea face comerţ şi prin urmare a fi considerat ca major, întrucât priveşte obligaţiunile contractate de dânsul ca comerciant va trebui sa aibă etatea de 18 ani împliniţi, sa fie emancipat, sa aibă autorizaţiunea în scris a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdicţiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata şi mama, autorizaţia tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.

Actele de emancipare şi de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicţiunea căruia minorul voieşte a-şi stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta şi afişate în sala tribunalului, în sala comunei, în localurile bursei celei mai apropiate, dacă vor fi, şi publicate în foaia anunţurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.

Grefierului tribunalului va păstra la dosar proba ca afişările şi publicaţiunile s-au făcut.

Înainte de transcriere, afişare şi publicaţiune, minorul nu va putea începe comerţul sau."

"Dispoziţiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le considera ca fapte de comerţ."

"Minorul comerciant în condiţiunile art. 10, pentru tot ce priveşte comerţul sau, poate ipoteca şi înstrăina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo autorizaţiune."

ART. 13 - Tatăl sau mama care exercita puterea părintească sau, în lipsa lor, tutorul, nu pot continua comerţul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizaţi, cel dintâi de tribunalul civil şi cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.

În baza dispoziţiilor legii din 20 aprilie 1932, privitoare la ridicarea incapacităţii Civile a femeii măritate, aceasta nu mai are nevoie de autorizarea Consiliului de familie, ambii părinţi fiind supuşi aceluiaşi regim juridic.

ART. 14 - Interzisul şi cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianţi şi nici a continua un comerţ.

ART. 17 – Când prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câştigate de femeie, aceste bunuri şi veniturile lor rămân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.

Urmare Legii din 20 aprilie 1932 bărbatul nu poate avea vreun drept asupra bunurilor femeii.

"Autorizaţiunea de a face comerţ, data minorului de către părintele sau, sau de către un tutor în condiţiunile prevăzute mai sus, precum şi aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocare însă trebuie sa fie făcut cu observarea formelor prevăzute la art. 10.

Cu toate acestea, dacă minorul sau femeia începuse a exercita comerţul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată şi de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie şi pe aceia care le-au retras autorizaţiunea.

În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celui de al treilea nici chiar prin afacerile în curs de executare".

ART. 19 - Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui sa fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofiţerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicţiunea căruia se găseşte stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10 (Art. 10 fiind abrogat, publicitatea se va face prin Monitorul oficial).

Ofiţerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol va fi supus la o amenda de 25 până la 100 de lei; iar dacă omisiunea a fost făcuta cu rea credinţa, la destituire; în amândouă cazurile fără prejudiciul drepturilor părţilor interesate.

Minimul şi maximul amenzii s-a majorat de 5 ori prin D.L. pentru majorarea amenzilor judecătoreşti (M. Of. 139 din 18 iunie 1943).

ART. 20 - Dacă soţul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este dator sa depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua când si-a început comerţul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu*).

ART. 21 - Cererea de separaţiune de patrimonii între soţi dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10.

Hotărârea asupra cererii de separaţiune nu va putea fi pronunţată decât după o luna de zile de la sus zisa publicaţiune.

Dacă se admite separaţia, hotărârea definitiva va trebui sa fie publicată tot în acelaşi mod, în termen de o luna de la data ei.

În lipsa acestei publicaţiuni, creditorii comerţului soţului pot opune, oricând interesul lor o cere, nulitatea separaţiunei pronunţate şi sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacă a avut loc.

Deosebit de aceasta, ei pot sa exercite acţiunea ce le acorda art. 975 din Codul civil, când separaţiunea ar fi fost făcuta în frauda drepturilor lor.

Dispoziţiile acestui text se vor corobora cu 3 art. (3-6 alin. 2) din Codul familiei.

TITLUL IV - DESPRE REGISTRELE COMERCIANŢILOR

ART. 22 - Registrele obligatorii pentru comercianţi sunt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copier.

ART. 23 - Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia şi ce are sa dea, operaţiunile comerţului sau, convenţiunile, acceptaţiunile sau girurile efectelor comerciale, şi în general tot ce primeşte şi plăteşte sub orice titlu trecând la fiecare finit de luna şi sumele întrebuinţate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obişnuiesc în contabilitatea comercială, dar care nu sunt obligatorii.

ART. 24 - Comerciantul este dator a forma la începutul comerţului sau şi în fiecare an, sub a sa semnătura, un inventar de averea sa mobila şi imobilă şi de datoriile sale active şi pasive, încheind bilanţul cuvenit. Acest inventar şi bilanţ le va copia în registrul special pentru aceasta şi le va semna.

Toate efectele şi datoriile active trebuiesc evaluate în inventar şi bilanţ după preţul curent la epoca facerii inventariului.

Datoriile active greu de încasat sau îndoioase se vor preţui după probabilitate; creanţele ce nu se pot încasa se vor înscrie numai pentru memorie.

ART. 25 - El este ţinut a copia în registrul special şi după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.

ART. 26 - Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina si, afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localităţile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre, judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei*).

ART. 27 - Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui an comercial spre încheiere şi viza.

Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventariu) al comerciantului .... şi s-a vizat cu a noastră semnătura" punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute la aceste doua articole.

Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul de pace respectiv, în localităţile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Formalităţile prevăzute de articolul de fata se vor putea efectua la începutul noului an, chiar dacă registrele folosite în anul expirat nu au fost încheiate şi vizate, în condiţiile articolului următor".

Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de pace, la finele fiecărui an comercial şi cel mult până la încheierea bilanţului spre încheiere şi viza.

Tribunalul sau judecătorul de pace va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului .... şi s-a vizat cu a noastră semnătura" punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei".

ART. 28 - La fiecare tribunal comercial si, în localităţile unde acestea nu exista, la fiecare tribunal de judeţ, se va tine un registru, în care se va înscrie numele comercianţilor care si-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum şi numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma şi cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere şi viza.

Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost făcuta de judecătorul de ocol, atunci acesta, la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului judeţului sau tribunalului comercial respectiv.

ART. 29 - Registrele comercianţilor vor fi ţinute în limba romana sau în una din limbile moderne, după ordinea datei fiecărei operaţiuni, fără a se lăsa vreun loc în alb, fără ştergere sau adăogire; se pot face îndreptări şi ştersături, dacă aceasta este necesar, se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau şterse sa fie citibile.

ART. 30 - Comercianţii sunt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum şi scrisorile şi telegramele primite.

Asemenea sunt datori a păstra cel puţin până la doi ani facturile mărfurilor cumpărate şi introduse în stabilimentele lor.

ART. 31 - Comunicaţiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecata după cererea unei părţi decât în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi şi în caz de faliment.

ART. 32 - În cursul unei contestaţiuni şi oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părţi sau chiar din oficiu, va putea ordona înfăţişarea registrelor spre a se extrage dintr-însele numai ceea ce este privitor la litigiu.

ART. 33 - Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se înfăţişa se afla în circumscripţiunea unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoştinţa de conţinutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal şi a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

ART. 34 - Dispoziţiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplica colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

TITLUL V - DESPRE OBLIGAŢIUNILE COMERCIALE IN GENERAL

ART. 35 - Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna şi o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul cu condiţiunea ca sa încunoştiinţeze îndată pe acceptant despre aceasta.

ART. 36 - Când propuitorul cere executarea imediata a contractului şi un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut şi nici chiar necesar după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

ART. 37 - Până ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, deşi revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea ajunge la cunoştinţa celeilalte părţi, după ce aceasta întreprinsese executarea lui, atunci cel ce revocă contractul răspunde de daune-interese.

ART. 38 - În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii căreia este făcuta.

ART. 39 - Acceptarea condiţionată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri şi formează o noua propunere.

ART. 40 - Când urmează a se hotărî adevăratul preţ sau preţul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de proba.

ART. 41 - Când moneda arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în ţara şi când cursul ei n-a fost determinat de însăşi părţile, plata va putea fi făcuta în moneda tarii, după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei şi la locul plăţii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieţei celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

ART. 42 - În obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceşte, afară de stipulaţiune contrarie.

Aceeaşi presumpţiune exista şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţiune comercială.

Ea nu se aplica şi la necomercianţi pentru operaţiuni care, încât ii priveşte, nu sunt fapte de comerţ.

ART. 43 - Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

ART. 44 - În obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din Codul civil.

ART. 45 - Contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial.

ART. 46 - Obligaţiunile comerciale şi liberaţiunile se probează: Cu acte autentice; Cu acte sub semnătura privată; Cu facturi acceptate; Prin corespondenta; Prin telegrame; Cu registrele părţilor; Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie sa admită proba testimoniala şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil;

ART. 47 - Telegrama face proba, ca act sub semnătura privată, când originalul este subscris de însăşi persoana arătată într-însă ca trimiţătorul ei. Ea face aceeaşi proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă de o alta mana, când ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăşi acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competenta, atunci se aplica principiile generale. In caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poştale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabileşte, până la proba contrarie, ziua şi ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

ART. 48 - În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplica principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea trimiţătorul unei telegrame se prezuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colaţionă sau recomanda conform dispoziţiunilor regulamentelor telegrafo-poştale.

ART. 49 - În comerţ, mandatul şi orice declaraţiune de consimţământ, chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competenta, sunt valabile şi fac proba în justiţie.

ART. 50 - Registrele comercianţilor, ţinute în regula, pot face proba în justiţie între comercianţi pentru fapte şi chestiuni de comerţ.

Înscrierea în registre, făcuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are acelaşi efect ca şi când ar fi făcuta de însuşi stăpânul.

ART. 51 - Registrele pe care comercianţii sunt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regula şi nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sunt primite a face proba în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut.

Neîndeplinirea prescripţiilor legii în aceasta privinţa, poate atrage încă după sine aplicaţiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment.

ART. 52 - Registrele comercianţilor, chiar neţinute în regula fac proba, contra lor. Partea însă care voieşte a se referi la dânsele nu poate scinda conţinutul lor.

"Dacă partea la registrele căreia cealaltă parte oferă să dea crezământ, refuza a le prezenta, judecata poate deferi acestei din urma jurământul asupra obiectelor contestaţiunei".

ART. 54 - Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la aceasta proba în caz când registrele comerciale ale părţilor nu concorda, sau a atribui o credinţa mai mare registrelor uneia din părţi.

ART. 55 - Când codul comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decât în cazurile în care este permisă şi de codul civil.

ART. 56 - Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.

ART. 57 - Data actelor şi a contractelor comerciale trebuie sa arate locul, ziua, luna şi anul.

Ea poate fi stabilită, fata cu cei de al treilea, prin toate mijloacele de proba arătate în art. 46.

Data arătată în cambie şi în orice alte titluri la ordin, precum şi în girurile lor, se considera drept adevărata până la proba contrarie.

ART. 58 - Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu echivalent.

În privinţa titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca şi a altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale.

Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decât contra aceluia care le-a găsit sau furat şi contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând viciul cauzei posesiunei.

ART. 59 - Orice obligaţiune comercială trebuie sa fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezulta din natura operaţiunei, ori din intenţiunea părţilor contractante.

În lipsa de o clauza expresă, contractul trebuie sa fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului.

Dacă însă urmează a se preda un lucru determinat, care după cunoştinţa părţilor se găsea într-alta parte în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc.

TITLUL VI - DESPRE VÂNZARE

ART. 60 - Vânzarea făcuta pe un preţ nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urma.

ART. 61 - Vânzarea făcuta pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilă. In acest caz preţul se determina conform dispoziţiunilor art. 40.

Determinarea preţului poate fi încredinţată arbitrajului unei a treia persoane desemnate în contract sau rămase a se alege în urma.

Când persoana desemnată sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi, părţile trebuie să proceadă la o noua numire.

ART. 62 - Când mărfurile vândute sunt arătate în contract numai prin câtime, fel şi calitate, fără nici o alta indicaţiune de natura a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a preda, în locul şi timpul stipulat, câtimea, felul şi calitatea convenite, chiar dacă mărfurile care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării contractului sau pe care el şi le-ar fi procurat în urma în executarea lui, ar fi pierit, sau dacă expedierea sau sosirea acelor mărfuri ar fi fost împiedicată din vreo cauza oarecare.

ART. 63 - Vânzarea mărfurilor care se afla în călătorie cu arătarea vasului care le transporta sau care urmează a le transporta, este supusă condiţiunei sosirii în buna stare a acelui vas.

Dacă vânzătorul îşi rezerva drepturile ca, în timpul fixat prin convenţiune, sa arate vasul care transporta sau urmează a transporta mărfurile vândute şi dacă acest termen a trecut, cumpărătorul are dreptul sa ceara sau executarea contractului sau daune-interese.

Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va tine seama de timpul fixat pentru predarea mărfurilor vîndute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.

Dacă prin convenţiune nu se fixează vreun termen pentru arătarea vasului, cumpărătorul e în drept a cere ca termenul sa fie fixat de justiţie.

ART. 64 - Dacă prin contract, sau mai în urma s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se afla mărfurile ce călătoresc şi termenul expira fără ca vasul sa fie sosit, cumpărătorul are dreptul a renunţa la contract sau a-i prelungi termenul odată sau de mai multe ori.

Când însă nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului se înţelege ca părţile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea călătoriei.

În caz de întârziere, justiţia ţinând seama de împrejurări, poate fixa un termen, şi dacă şi acest termen expira fără ca vasul sa sosească, contractul se considera ca reziliat.

În nici un caz justiţia nu poate fixa un termen mai lung decât un an, socotit din ziua plecării vasului de la locul unde mărfurile au fost încărcate.

ART. 65 - Dacă în cursul călătoriei, din cauza de forţă majoră sau caz fortuit, marfa vânduta este transportată din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinţează, şi vasul pe care s-a făcut transportul se considera, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.

ART. 66 - Avariile întâmplate în timpul călătoriei reziliază contractul, dacă mărfurile sunt până într-atât deteriorate încât nu mai pot servi la întrebuinţarea pentru care fusese destinate.

În orice alt caz, cumpărătorul este dator sa primească mărfurile în starea în care se vor afla la sosire, însă cu o potrivita scădere de preţ.

ART. 67 - Când, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea convenţiunei, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului, şi aceasta nu-si îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci condiţiunea rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţiunea sa.

În lipsa de asemenea oferte sau stipulaţiuni exprese, rezilierea contractului se regulează după dispoziţiunile codului civil, privitoare la condiţiunea rezolutorie tacită.

ART. 68 - Când cumpărătorul unui lucru mişcător nu-si îndeplineşte obligaţiunea sa, vânzătorul are facultatea sau a depune lucrul vândut la o casa acreditata de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.

Vânzarea se va face prin licitaţie publica, sau chiar pe preţul curent, dacă lucrul are un preţ la bursa sau în târg, de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte şi cu dreptul pentru vânzător la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima vânzare, precum şi la daune interese.

Dacă neexecutarea contractului provine din partea vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a face sa se cumpere lucrul de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte.

Cumpărătorul are dreptul de a pretinde diferenţa în mai mult dintre preţul plătit a doua oara şi acela convenit cu primul vânzător, precum şi a cere daune interese, dacă ele se cuvin.

Partea care va uza de dreptul ce i se acorda prin acest articol este datoare sa încunoştiinţeze prealabil despre aceasta pe cealaltă parte contractantă.

ART. 69 - Dacă termenul stipulat într-un contract de vânzarea unui lucru mobil este esenţial naturii operaţiunii, partea care voieşte executarea convenţiei, fără sa ţină seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie sa încunoştiinţeze pe cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului.

Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decît a doua zi după încunoştiinţare.

ART. 70 - Cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind din o alta piaţa, este dator sa denunţe vânzătorului viciile aparente în timp de doua zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepţionale în care se afla lucrul vândut sau persoana cumpărătorului.

El este dator sa denunţe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi doua zile de la descoperirea lor.

O data acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut.

ART. 71 - Prezidentul tribunalului, şi acolo unde nu exista tribunal, judecătorul de ocol poate ordona, după cererea cumpărătorului sau a vânzătorului, cu atât calitatea cat şi starea în care se afla lucrul vândut sa fie constatate de unul sau mai mulţi experţi, pe care ii va numi din oficiu.

Prin aceeaşi ordonanţa de numire a experţilor, sau prin o alta, prezidentul tribunalului sau judecătorul de ocol poate ordona sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un depozit public sau într-alt loc pe care-l va desemna; şi dacă păstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine şi în condiţiunile ce se vor determina prin însăşi ordonanţa.

ART. 72 - Ordonanţa prezidentului tribunalului sau judecătorului de ocol va trebui sa fie comunicată, înainte de punerea ei în lucrare, celeilalte părţi sau reprezentantului sau, dacă vreunul dintre ei se afla în localitate.

În caz contrariu, ordonanţa va fi comunicată în termenul prevăzut de art. 137 din procedura civilă, de la executarea ei.

Cumpărătorul care nu va voi a beneficia de dispoziţiunile cuprinse în articolul precedent, va trebui, în caz de contestaţiune, sa probeze atât identitatea cât şi viciile mărfii cumpărate de dânsul.

ART. 73 - Dispoziţiunile cuprinse în articolele 67, 68 şi 69 se aplica şi la contractele de bursa încheiate după formele prevăzute de legea ei specială.

TITLUL VII - DESPRE REPORT

ART. 74 - Contractul de report consta în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ, şi în revânzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoana a unor titluri de aceeaşi specie.

Pentru validitatea contractului este necesară predarea reală a titlurilor date în report.

Părţile pot stipula ca primele, rambursurile şi dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sa rămână în profitul vânzătorului.

ART. 75 - Revânzarea titlurilor date în raport poate fi prelungită prin voinţa părţilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.

ART. 76 - Dacă la expirarea termenului reportului, părţile lichidează diferenţele înspre a face separat plăţile lor şi reînnoiesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin cantitatea sau specia lor, sau pe un alt preţ, atunci se considera ca părţile au încheiat un nou contract de report.

TITLUL VIII - DESPRE SOCIETĂŢI SI DESPRE ASOCIAŢIUNI COMERCIALE

CAP. 1 - DESPRE SOCIETĂŢI

SECŢIUNEA VIII - Dispoziţiuni relative la societăţile civile şi la societăţile constituite în tari străine

"Societăţile pe acţiuni şi celelalte societăţi şi asociaţiuni comerciale, industriale sau financiare, constituite şi având sediul în ţara străină, vor putea sa-si stabilească un sediu secundar sau o reprezentanta în România.

a) Dacă vor dovedi printr-o declaraţie a guvernului lor, ca în ţara unde sunt înfiinţate se observa deplina reciprocitate pentru societăţile romane de acelaşi fel;

b) Dacă vor îndeplini prescripţiile din prezenta secţiune, fiecare fel de societate în ceea ce o priveşte"

"Societăţile legal constituite în ţara străină, care îşi stabilesc în România un sediu secundar sau o reprezentanta, sunt supuse la dispoziţiunile prezentului cod în ce priveşte depunerea şi transcripţiunea, afişarea şi publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări la unul sau altul din zisele acte, şi a bilanţurilor; ele sunt datoare încă sa publice, în formele prevăzute de lege, numele persoanelor care dirig sau administrează aceste sedii, sau care reprezintă în orice mod societatea în ţara.

Aceste persoane răspunzătoare fata cu cei de al treilea, ca administratorii societăţilor naţionale.

Dacă societăţile sunt altfel decât cele prevăzute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalităţilor prescrise pentru depunerea şi publicarea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor prin acţiuni, şi le sunt aplicabile toate dispoziţiunile prezentei secţiuni, relative la aceleaşi societăţi.

Publicaţiunile vor trebui sa cuprindă şi arătarea capitalului constituit pentru operaţiunile din România".

"Societăţile care, deşi constituite în ţara străină au însă în România sediul şi obiectivul principal al întreprinderilor, vor fi supuse chiar pentru forma şi validitatea actului constitutiv, deşi încheiat în străinătate, la toate dispoziţiunile prezentului cod, rămânând supuse şi la îndeplinirea prescripţiunilor secţiunii de fata, pentru a putea funcţiona în ţara".

"Nici o societatea străină nu va putea face în România operaţiuni la care nu este indreptatita în ţara unde îşi are sediul principal".

"Guvernul va putea, ori de câte ori va găsi cu cale, a revizui operaţiunile societăţilor străine".

"Societăţile străine sunt supuse aceloraşi impozite la care sunt supuse societăţile romane de aceeaşi natura".

"Societăţile pe acţiuni, legal constituite în ţara străină, nu vor putea sa-si înfiinţeze un sediu secundar sau o reprezentanta în România, fără a avea prealabilă autorizaţie a guvernului roman.

Aceasta autorizaţie nu se va putea decât după ce se va lua avizul Camerei de Comerţ din Bucureşti; şi dacă societatea îşi stabileşte sediul într-un alt loc, şi pe acel al Camerei de Comerţ din acea localitate, sau a celei mai apropiate, când n-ar fi Camera de Comerţ în acel loc".

1) Statutele societăţii autentificate în regula, precum şi orice alte acte dovedind existenta legală a societăţii în ţara unde s-a înfiinţat; şi o declaraţiune formala ca societatea se supune legilor romane.

2) Recipisa Casei de depuneri, constatând depunerea cauţiunei fixată de guvern, pentru a asigura îndeplinirea obligaţiunilor ce societatea va contracta în ţara. Aceasta cauţiune nu va putea, în nici un caz, sa fie mai mica de 100.000 lei, şi guvernul va putea cere chiar sporirea ei până la o pătrime din capitalul de acţiuni al societăţii. Societăţile de asigurare vor da o cauţiune de cel puţin 250.000 lei, pentru fiecare ramura în parte.

Aceste cauţiuni vor servi pentru desdăunarea cu preferinţa a acţionarilor şi creditorilor din ţara.

Cauţiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statutului Roman, după cursul zilei când se face consemnarea, şi va fi depusa pe numele societăţii, care singura va fi recunoscuta de proprietara.

Societăţile care vor înfiinţa fabrici sau alte stabilimente industriale, cele care s-ar ocupa cu creări sau exploatări de căi de comunicaţiuni şi de mine, precum şi băncile, având de obiect operaţiuni financiare şi de credit, vor fi scutite de depunerea sus-zisei cauţiuni.

3) O declaraţie a societăţii, omologata de autoritatea competenta a tarii respective, ca cauţiunea va servi spre a garanta numai afacerile făcute de societate în România".

"Deosebit de condiţiunile stabilite prin articolele precedente şi de acelea pe care guvernul le va lua după împrejurări, societăţile pe acţiuni străine, vor avea sa observe şi dispoziţiunile speciale următoare:

1) Societăţile pe acţiuni străine îşi vor alege unul din oraşele tarii ca domiciliu, unde vor avea un reprezentant general pentru toate operaţiunile lor din ţara.

2) Societăţile pe acţiuni străine vor publica, pentru fiecare an, cel mai târziu în luna mai a anului următor, un bilanţ asupra operaţiunilor lor din ţara, conform prescripţiilor legii.

Asemenea ele vor înainta guvernului, imediat după publicarea lor, dările de seama şi bilanţurile ce vor publica la sediul lor principal;

3) Guvernul va putea, prin ministerul public, cere tribunalului de comerţ sa pronunţe retragerea autorizaţiunii în cazurile următoare:

a) Când capitalul de acţiuni al societăţii autorizate va fi redus, prin orice împrejurare, la jumătatea sumei arătată când s-a făcut cererea de autorizaţiune;

b) Când, prin orice împrejurare, s-ar diminua cauţiunea depusa conform art. 245, fără ca societatea, în termen de 30 de zile, sa o fi completat;

c) Când se va constata ca societatea face operaţiuni străine celor prevăzute în actul de constituire;

Tribunalul de comerţ va statua în camera de consiliu, ascultând şi societatea incriminata şi motivat. Încheierea sa nu e susceptibilă decât de apel, în termenul de o luna de la pronunţare. Curtea de apel, ascultând societatea, va statua definitiv.

4) Cauţiunea depusa se va restitui numai atunci, când se va dovedi ca nu mai exista în ţara nici o obligaţiune a societăţii autorizate, sau când o societate română, recunoscuta ca buna de guvern, va garanta necondiţionat pentru societatea străină care va cere liberarea cauţiunii;

5) Acţiunile societăţilor străine funcţionând în ţara nu vor putea fi admise la cota bursei romane, decât după ce societăţile vor fi funcţionat cel puţin un an în România, având publicat bilanţul lor pentru exerciţiul respectiv".

"Îndeplinirea formalităţilor şi condiţiunilor prescrise prin articolele precedente supune societăţile străine la consecinţele legale stabilite pentru societăţile naţionale, fără ca aceste societăţi străine sa poată dobândi în România alte drepturi decât cele recunoscute străinilor prin legi şi regulamente, şi fac pe societate răspunzătoare de toate obligaţiunile contractate de administratorii sau reprezentanţii săi, chiar când aceştia prin contractarea lor ar fi depăşit puterile ce li se conferise".

"Societăţile străine de felul celor prevăzute de art. 239, care funcţionează, precum şi celor care vor avea un sediu secundar sau reprezentante la punerea în aplicaţiune a prezentei legi, li se acorda un termen de trei luni spre a-si regula poziţiunea în conformitate cu dispoziţiunile legii de fata".

"Persoanele care vor face orice fel de operaţiuni sub orice titlu, în favoarea şi pe seama societăţilor străine, care nu vor îndeplini condiţiunile şi formele prescrise prin prezenta secţiune, şi vor păgubi printr-aceasta şi pe Stat de taxele la care are drept, vor fi răspunzătoare de daunele cauzate Statului Roman prin operaţiunile lor şi supuse la pedepsele prevăzute de art. 323 din codul penal".

CAP. 2 - DESPRE ASOCIAŢIUNI

ART. 251 - Asociaţiunea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acorda uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni, sau chiar asupra întregului comerţ.

ART. 252 - Asociaţiunea în participaţiune poate sa aibă loc asemenea şi pentru operaţiunile comerciale făcute de către necomercianţi.

ART. 253 - Asociaţiunea în participaţiune nu constituie, în privinţa celor de al treilea, o fiinţa juridică distinctă de persoana interesaţilor. Cei de al treilea nu au nici un drept şi nu se obliga decât către acela cu care au contractat.

ART. 254 - Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii.

Cu toate acestea, întrucât priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie în natura, având dreptul, în caz când restituţiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi.

ART. 255 - Afară de dispoziţiunile articolelor precedente, convenţiunile părţilor determina forma, întinderea şi condiţiunile asociaţiunei.

ART. 256 - Asociaţiunile în participaţiune sunt scutite de formalităţile stabilite pentru societăţi, dar ele trebuie sa fie probate prin act scris.

ART. 257 - Asociaţiunea de asigurare mutuala are ca scop de a împărţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociaţiunii.

Ea constituie, fata cu cei de al treilea, o persoana juridică distinctă de persoana asociaţilor.

ART. 258 - Asociaţiunea de asigurare mutuala trebuie sa fie probată prin act scris.

ART. 259 - Asociaţiunea se administrează prin asociaţi, care sunt mandatarii săi temporali şi revocabili.

ART. 260 - Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări unuia sau altuia dintr-însele, a bilanţurilor societăţilor anonime şi la penalităţile relative la aceste societăţi, sunt aplicabile şi asociaţiunilor de asigurare mutuala.

Din bilanţurile acestor asociaţiuni va trebui sa rezulte îndeplinirea dispoziţiunilor art. 147

ART. 261 - Asociaţii nu sunt obligaţi sa contribuie decât cu partea determinata prin contract; şi în nici un caz nu sunt ţinuţi către cei de al treilea, decât fiecare în proporţiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociaţiune.

ART. 262 - Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat încetează de a face parte din asociaţiune, rămânându-i însă dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.

ART. 263 - Asociaţiunea nu se dizolva prin interdicţia sau moartea unuia din asociaţi.

CAP. 3 - DISPOZIŢIUNI PENALE SI TRANZITORII

"Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codul penal pentru escrocherie, acei care simulând sau afirmând fals existenta subscripţiunilor sau vărsămintelor într-o societate pe acţiuni, sau anunţând publicului, cu rea credinţa, ca interesate în societate, persoane care nu sunt, sau care prin alte simulaţiuni au obţinut sau au încercat să obţină subscripţiuni sau vărsăminte".

"Se vor pedepsi cu o amenda până la cinci mii lei, afară de pedepsele mai grele prescrise de codul penal:

1. Fundatorii, administratorii, directorii, cenzorii şi lichidatorii societăţilor, care în relaţiunile sau comunicările de tot felul făcute către adunarea generală, în bilanţuri sau în situaţiunea acţiunilor societăţii, sau care cu ştiinţa au ţinut ascunse, în totul sau în parte, fapte relative la aceleaşi condiţiuni;

2. Administratorii şi directorii care, cu ştiinţa, în lipsa de bilanţuri sau contrariu cu ceea ce rezulta dintr-însele, sau prin mijlocire de bilanţuri fraudulos stabilite, au distribuit asociaţilor, acţionarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale;

3. Administratorii şi directorii care au emis acţiuni mai jos decât valoarea lor nominală, au cumpărat acţiuni ale societăţii, contrariu dispoziţiunilor art. 146, sau au înaintat bani pe acţiuni ale societăţii, sau emis obligaţiuni prin încălcarea dispoziţiunilor alin. I şi II ale art. 174;

4. Administratorii şi directorii care au efectuat reducţiunea capitalului sau fuziunea societăţii, contravenind dispoziţiunilor art. 101 şi 197;

5. Administratorii şi directorii societăţilor de asigurare asupra vieţii şi al societăţilor administrative de tontine, care vor fi contravenind dispoziţiunilor art. 147;

6. Lichidatorii care au reîmpărţit activul social între asociaţi, contravenind dispoziţiunilor art. 203.

Aceiaşi pedeapsa se aplica cenzorilor care, în cazurile arătate în numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor".

"Dacă depunerea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor în comandită pe acţiuni sau anonime, a actelor care aduc schimbări ziselor acte, a situaţiunilor lunare şi a bilanţurilor, la Tribunalul civil sau la Tribunalul de comerţ, după împrejurări, nu s-a făcut în termenele fixate, sau s-a făcut în mod incomplet, fiecare din persoanele care sunt datoare a o face sau de a ordona sa se facă, se va pedepsi cu o amenda care va putea sa se ridice până la cincizeci lei pentru fiecare zi de întârziere".

"Administratorii societăţilor cooperative, având asociaţi cu responsabilitate nemărginită, care nu depun la tribunalul de comerţ, la finele fiecărui trimestru lista prescrisă de art. 229, şi grefierul care nu va denunţa aceasta omisiune procurorului în cele 10 zile următoare vot fi pedepsiţi cu o amenda până la 300 lei".

"Orice abatere de la dispoziţiunile art. 104, 157, 167 şi 200 şi de la cele dintâi doua aliniate ale art. 174, se va pedepsi cu o amenda care nu va trece peste una suta lei".

"Societăţile constituite înainte de punere în lucrare a prezentului cod, vor fi supuse dispoziţiunilor art. 104, 169, 180, 181 şi 182, precum şi dispoziţiunilor care cârmuiesc lichidarea şi fuziunea societăţilor sau reducerea capitalului lor.

Societăţilor existente, care ar voi sa-si modifice statutele lor, sau care ar voi sa prelungească termenul pentru care fuseseră constituite, vor fi datoare sa-si pună statutele în conformitate cu prezentul cod".

TITLUL IX - DESPRE CAMBIE SI DESPRE CEC

TITLUL X –DESPRE CONTUL CURENT

1) Strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea ca el le trece în debitul sau, şi novaţiunea obligaţiunii de mai înainte între acela care a trimis valorile şi primitorul lor. Înscrierea însă în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt titlu de credit e presupusa făcuta sub "rezerva încasării";

2) Compensaţiunea reciprocă între părţi, până în concurenta debitului şi a creditului respectiv la încheierea socotelii, cu rezerva platei diferenţei;

3) Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent în debitul primitorului, de la data înscrierii.

Dobânzile sunt cele comerciale şi se socotesc pe zi, dacă părţile nu s-au învoit altfel.

ART. 371 - Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision şi plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.

ART. 372 - Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin convenţiuni, şi în lipsa la 31 Decembrie a fiecărui an.

Numai diferenţa (soldul) lichidată la încheierea contului curent poate fi supusă execuţiunii sau opririi în mana unui al treilea, sau asigurata prin ipoteca. Dacă s-a consimţit o ipoteca prin credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dânsul, decât până la concurenta soldului final al contului.

Desfiinţarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdicţiune sau incapacitate legală a uneia din părţi.

TITLUL XI - DESPRE MANDATUL COMERCIAL SI DESPRE COMISION

CAP. 1 - DESPRE MANDATUL COMERCIAL

ART. 374 - Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandatului.

ART. 375 - Deşi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde şi la afacerile care nu sunt comerciale, afară numai dacă aceasta se declara cu preciziune prin mandat.

Dacă mandatarul nu are instrucţiuni decât asupra unor părţi ale afacerii, mandatul se socoteşte liber pentru celelalte.

Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate.

ART. 376 - Comerciantul care nu vrea sa primească o însărcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, sa facă cunoscut mandantului neprimirea; în acest caz este încă dator a face sa se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat şi sa îngrijească de dânsele în socoteala mandantului, până ce acesta va putea lua măsurile necesare.

În caz de întârziere, el va putea încă cere sechestru judiciar şi chiar vânzarea lucrurilor, după formele prevăzute de art. 71.

ART. 377 - Dacă lucrurile primite în socoteala mandantului, prezintă semne de stricăciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia toate măsurile necesare pentru păstrarea drepturilor mandantului, fata cu cel ce a făcut transportul; altfel este responsabil de lucrurile primite după descripţiunile cuprinse în scrisorile de carat sau în poliţele de încărcare. Dacă stricăciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor, după formele prevăzute de art. 71.

ART. 378 - Mandatarul este îndatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sa-l hotărască a revoca sau a modifica mandatul.

ART. 379 - Mandatarul este răspunzător de stricăciunile lucrurilor ce-i sunt încredinţate spre păstrare, afară de cele provenite din caz fortuit, forţă majoră, din viciul sau chiar natura lor.

ART. 380 - Mandatarul e ţinut a plăti dobânda la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.

ART. 381 - Mandatarul, care nu se conformă instrucţiunilor primite de la mandant, răspunde de daune interese.

ART. 382 - Mandatarul este dator a încunoştiinţa fără întârziere pe mandant despre executarea mandatului.

Dacă în urma primirii acestei încunoştiinţări, mandantul întârzie răspunsul un timp mai lung decât cel cerut de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului.

ART. 383 - Mandatarul care schimba destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandantului, e dator dobânda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului şi de orice alta acţiune, chiar penală, în caz de dol sau frauda.

ART. 384 - Mandatarul este dator sa-si arate mandatul persoanelor cu care tratează, când i se cere.

El nu poate opune celor de al treilea instrucţiunile deosebite ce i s-ar fi dat de către mandant, afară numai dacă nu probează ca aceştia aveau cunoştinţa de ele în momentul când obligaţiunea a fost contractată.

ART. 385 - Mandantul e ţinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afară numai dacă nu exista convenţiune contrarie.

ART. 386 - Suma ce se datoreşte mandatarului pentru executarea mandatului se determina, în lipsa de convenţiune, de către judecata, după împrejurări.

ART. 387 - Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului sau si, chiar pentru retribuţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercita asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se găsesc la dispoziţiunea sa, în magazinele sale, sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesiunea legitima a poliţei de încărcare, sau a scrisorii de carat, ca i s-au expediat.

Creanţele sus-zise au precădere asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vânzătorului ce revendica, cu toate ca plăţile şi cheltuielile vor fi fost făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului.

În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui, se exercita conform dispoziţiunilor de la cap. III, titlul IV, cartea III, din acest cod.

Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului.

ART. 388 - Pentru a exercita dreptul arătat în articolul precedent, mandatarul trebuie sa notifice formal mandantului sumele ce-i sunt datorate, cu invitaţia de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu prevestirea ca, la caz de neplata, se va proceda la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului.

Mandantul va putea face opoziţie, citind pe mandatar înaintea judecaţii. Opoziţiunea va trebui sa fie notificată mandatarului în termen de trei zile de la primirea notificaţiei de către mandant.

Dacă mandantul nu are reşedinţa sau domiciliul ales în locul de reşedinţa al mandatarului, termenul pentru opoziţiune va fi de 10 zile, dacă mandantul domiciliază în circumscripţiunea unui tribunal limitrof; de 20 zile, dacă domiciliază în orice alta parte a tarii; de doua luni dacă domiciliază afară din România.

Dacă termenul a trecut sau opoziţiunea s-a respins, mandatarul poate, fără alta formalitate, sa facă a se vinde lucrurile sus zise, conform dispoziţiunilor art. 68.

ART. 389 - Dacă mai mulţi mandatari sunt numiţi prin acelaşi act, fără a se arata ca ei trebuie sa lucreze împreună, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.

Dacă prin act se declara ca mandatarii trebuiesc sa lucreze împreună şi mandatul nu este primit de toţi acei ce accepta se socotesc autorizaţi a-l îndeplini, când ar forma majoritatea celor numiţi.

ART. 390 - Afară de cazurile prevăzute de codul civil, mandatul încetează:

1. Prin căsătoria femeii comercianta ce a dat sau a primit mandatul, dacă nu este autorizata a continua comerţul conform dispoziţiunilor art. 15;

2. Prin revocarea autorizaţiei de a exercita comerţul, ce fusese acordată femeii măritate sau minorului care au dat sau primit mandatul.

ART. 391 - Mandantul sau mandatarul care, fără cauza justa, prin revocarea sau renunţarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune interese.

Dacă executarea mandatului este întreruptă prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuţiunea acestui din urma se va determina după ceea ce s-a executat, în proporţiune cu ceea ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului.

ART. 392 - Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercita, fie în alt loc.

ART. 393 - Patronul răspunde de faptele prepusului şi de obligaţiunile contractate de el, în limitele însărcinării ce i-a dat.

Dacă patronul este o societate comercială, responsabilitatea societarilor se regulează după natura societăţii.

Mandatul expres trebuie sa fie depus la tribunalul a cărui jurisdicţiune prepusul are a îndeplini însărcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta şi afipt conform dispoziţiunilor art. 10.

Un extract al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunţurilor judiciare a localităţii. Pana la îndeplinirea formalităţilor de mai sus, se aplica dispoziţiunile articolului următor.

ART. 395 - Fata cu cei de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteşte general, şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat.

Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacă nu probează ca ei o cunoşteau în momentul contractării obligaţiunii.

ART. 396 - Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului şi sa arate în subsemnătura sa, pe lângă numele şi prenumele sau propriu, numele şi prenumele sau firma patronului, cu menţiunea "prin procura", sau alta asemenea.

În lipsa unei asemenea declaraţiuni, prepusul se obliga personal; cei de al treilea însă pot exercita şi contra patronului acţiunile ce deriva din actele prepusului, privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însărcinat.

ART. 397 - Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte, în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat.

În caz contrariu, prepusul este responsabil de daune interese, şi patronul are încă dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.

ART. 398 - Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispoziţiunilor cuprinse în titlurile III şi IV ale acestei cărţi, în ce priveşte comerţul cu care este însărcinat.

ART. 399 - Revocarea mandatului expres trebuie sa fie făcuta în aceleaşi forme cu care el a fost dat.

ART. 400 - Prepusul poate intenta orice acţiune şi a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligaţiunile contractate de dânsul, în exerciţiul comerţului cu care a fost însărcinat.

ART. 401 - Dispoziţiunile acestei secţiuni se aplica reprezentanţilor caselor comerciale sau ai societăţilor străine, care de obicei tratează sau încheie în ţara, în numele şi pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinaţi.

ART. 402 - Oricine trimite în alta localitate o persoana din serviciul sau, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau sa facă operaţiuni de ale comerţului sau, rămâne obligat prin faptele contractate de aceasta persoana în marginile însărcinării ce i-a dat.

ART. 403 - Dispoziţiunile art. 396 se aplica comişilor călători; aceştia însă nu pot subscrie "prin procura", ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.

ART. 404 - Comisii pentru negoţ sunt prepuşi pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca, în locul unde exercitează comerţul şi în momentul predarei, sa ceara şi să încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru aceasta, chitanţa valabilă în numele patronului lor.

Afară din magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizaţie specială.

CAP. 2 - Despre comision

ART. 405 - Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului.

Între comitent şi comisionar exista aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare.

ART. 406 - Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie.

Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului.

ART. 407 - Comisionarul trebuie sa ţină deosebite între dânsele şi chiar de ale sale proprii, lucrările diferiţilor comitenţi, şi sa aibă în registrele sale partida deosebita pentru fiecare operaţiune.

Dacă comisionarul are în contra aceleiaşi persoane creanţe provenind din diferite operaţiuni făcute în contul comitenţilor săi, sau din o operaţiune a sa proprie şi a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere, şi în caz de plata sa arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a făcut.

În lipsa de asemenea arătare, plata se va împărţi proporţional între fiecare creanţa.

ART. 408 - Operaţiunile făcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rămân în sarcina sa, şi prin urmare:

1) Dacă a vândut cu preţ mai mic decât cel hotărât sau, în lipsa, mai mic decât cel curent, el este dator să plătească comitentului diferenţa, afară numai dacă nu ar proba ca vânzarea cu preţul hotărât nu se putea face şi ca vânzând astfel comitentul a fost scutit de paguba;

2) Dacă a cumpărat cu un preţ mai mare decât cel hotărât, comitentul poate refuza operaţiunea şi a o considera ca făcuta în socoteala comisionarului, dacă acesta nu ar oferi sa plătească diferenţa preţului;

3) Dacă lucrul cumpărat nu corespunde cu calitatea convenită, comitentul îl poate refuza.

ART. 409 - Comisionarul care, fără autorizaţiunea comitentului, face înaintări de bani, vânzări sau alte operaţiuni pe credit, îşi ia asupra-si orice răspundere şi comitentul ii poate cere plata neîntârziată a creditelor făcute, cedându-i interesele şi foloasele ce ar rezulta din aceasta.

ART. 410 - Comisionarul care vinde pe datorie este dator sa arate comitentului în scrisoarea de aviz, persoana cumpărătorului şi termenul acordat; altminteri operaţiunea se presupune ca s-a făcut pe bani gata; proba contrarie nu este admisă.

ART. 411 - Când comisionarul este însărcinat să vândă sau sa cumpere cambii, obligaţiuni sau efecte ale Statului ori alte titluri de credit, circulând în comerţ sau mărfuri, având preţ la bursa ori în piaţa, dacă comitentul nu a dispus într-altfel, el însuşi poate sa-i procure pe preţul cerut, ca vânzător, lucrurile ce trebuia sa cumpere sau să retina pentru sine, după preţul curent, ca cumpărător, lucrurile ce trebuia sa vândă în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sau la proviziune.

Dacă, în cazurile mai sus arătate, comisionarul, după îndeplinirea însărcinării sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpărarea sau vînzarea s-a făcut pe contul sau şi sa ceara de la comisionar executarea contractului.

ART. 412 - Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate de către persoanele cu care a contractat, afară de convenţiune contrarie.

Când comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, fata de comitentul, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract.

În acest caz, el are dreptul la proviziunea specială numita "pentru garanţie", "pentru credit". Aceasta proviziune se stabileşte de părţi prin convenţiunea lor, iar în lipsa este lăsată la aprecierea judecaţii.

TITLUL XII - DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT

ART. 413 - Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu şi în socoteala altuia, ori între unul dintre aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face.

Se numeşte "cărăuş" persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare sa transporte, sau sa facă a se transporta, un obiect oarecare.

Obligaţiunile între expeditor şi întreprinzătorul de transporturi pe apa şi căpitan sau patron, sunt regulate prin dispoziţiunile prevăzute în cartea II-a a acestui cod.

ART. 414 - Expeditorul trebuie sa dea cărăuşului care i-ar face cerere o scrisoare de carat.

Forma şi efectele girului scrisorii de carat sunt reglementate prin dispoziţiunile titlului IX din aceasta carte.

ART. 415 - Scrisoarea de carat trebuie sa fie data, subscrisă de expeditor şi sa cuprindă:

1. Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat şi dacă lucrurile sunt în lăzi sau pachete şi calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile puse pe dânsele;

4. Locul de destinaţiune şi persoana destinatarului, cu arătare dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător;

5. Portul sau preţul transportului şi sumele datorate cărăuşului pentru expediţiune, adaogându-se cheltuielile anticipate sau de provizion;

6. Timpul în care trebuie sa fie făcut transportul sau, când transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcuta cu mare sau mica iuţeala;

ART. 416 - Expeditorul este dator a încredinţa cărăuşului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinţa; el este răspunzător de cuprinsul şi regularitatea lor.

ART. 417 - Cărăuşul va da expeditorului, când acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat, subscris de dânsul.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuş, transfera posesiunea lucrurilor transportate.

Convenţiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie, fata cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuş.

ART. 418 - Dacă cărăuşul primeşte lucrurile de transportat fără nici o rezerva, se presupune ca ele nu prezintă vicii aparente de îmbalotare.

ART. 419 - Cărăuşul este dator sa facă expediţia lucrurilor de transportat după ordinea în care le-a primit, afară dacă prin natura lor, din cauza destinaţiei ce acele lucruri au, sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui sa se urmeze într-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau forţă majoră.

ART. 420 - Dacă, din caz fortuit sau forţă majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăuşul trebuie să încunoştiinţeze îndată pe expeditor, care are facultatea de a rezilia contractul, plătind numai cheltuielile făcute de cărăuş, şi dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăuşul are încă dreptul la plata portului în proporţiune cu drumul făcut. In amândouă cazurile se va înapoia cărăuşului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.

ART. 421 - Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de carat, ori va dispune cum va crede de cuviinţă; dar este dator a plaţi cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate rezultând din executarea acestui contra ordin.

Obligaţiunile cărăuşului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care, lucrurile fiind ajunse la locul de destinaţiune, persoana căreia ii sunt destinate şi care poseda actele necesare a făcut cererea de predare cărăuşului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. In aceste cazuri, numai destinatarul lucrurilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele.

Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorii de carat, subscris de cărăuş. Cărăuşul primind contra-ordin, are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis, sau, dacă destinaţiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat, el poate pretinde o noua scrisoare de carat.

ART. 422 - Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte prin învoirea părţilor. In lipsa, el este lăsat la aprecierea judecaţii.

ART. 423 - Cărăuşul este răspunzător de faptele subordonaţilor săi, de ale tuturor cărăuşilor succesivi şi de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredinţat facerea transportului.

ART. 424 - Diferiţii cărăuşi au dreptul de a face sa se declare, pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul când ele le sunt încredinţate.

În lipsa unei asemenea declaraţiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare şi conform cu arătările cuprinse în scrisoarea de carat.

ART. 425 - Cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forţă majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.

ART. 426 - Dacă sunt de transportat lucruri fragile, sau care se strica uşor, animale sau lucruri pentru care transportul urmează sa fie făcut în anume condiţiuni, administraţiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea sa se presupună ca provenită din viciul lucrurilor transportate, din cauza naturii lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afară numai dacă ele sunt în culpa vădită.

ART. 427 - Stricăciunile se vor proba conform dispoziţiunilor art. 71, şi expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarului, după distincţiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiţie sa ceara predarea lucrurilor transportate, cu sau fără cauţiune.

ART. 428 - In caz de întârziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului, în proporţiune cu durata întârzierii şi pierde întreg preţul transportului, dacă întârzierea a durat îndoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător, dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.

Cărăuşul nu este responsabil de întârziere, dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forţă majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.

Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.

ART. 429 - Cărăuşul îşi poate margini răspunderea până la concurenta unei sume de atât la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sunt supuse în timpul transportului la o micşorare în greutate sau în măsura. Aceasta suma trebuie sa fie hotărâtă mai dinainte şi specificată pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sunt împărţite în lăzi sau colete.

Cărăuşul nu poate beneficia de convenţiunea prin care dânsul si-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micşorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probează ca, după împrejurările ce au avut loc, micşorarea nu putea ajunge la aceea hotărâtă de părţi.

ART. 430 - Paguba provenită prin pierdere sau stricăciune se calculează după preţul curent al lucrurilor transportate la locul şi în timpul predării. Preţul curent se stabileşte după dispoziţiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricăciune.

Dacă paguba este cauzată prin dol sau neglijenţa vădită, cuantumul despăgubirii se determina după dispoziţiunile art. 1084 şi 1806 din codul civil.

În caz de pierdere a obiectelor unui călător predate cărăuşului fără arătarea conţinutului, cuantumul despăgubirii se determina după împrejurările particulare ale faptului.

ART. 431 - Cărăuşul nu răspunde de lucrurile preţioase, bani şi titluri ce nu i-au fost declarate, şi în caz de pierdere sau stricăciune nu este răspunzător decât de valoarea arătată.

ART. 432 - După ajungerea lucrurilor transportate, sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinaţie, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum şi acţiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor şi a scrisorii de carat.

ART. 433 - Cărăuşul nu este obligat sa predea lucrurile transportate, până când persoana ce se prezintă a le primi nu-si îndeplineşte obligaţiunile.

În caz de neînţelegere, dacă destinatarul plăteşte suma ce crede ca datoreşte, şi depune în acelaşi timp şi diferenţa până la suma pretinsa de cărăuş, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, cărăuşul se poate opune ca sa facă predarea, până la restituirea exemplarului subscris de dânsul.

ART. 434 - Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predării, starea în care se afla lucrurile transportate, deşi ele n-ar prezenta însă semne exterioare de stricăciune.

Destinatarul care primeşte lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datoreşte pentru transport după scrisoarea de carat, precum şi toate celelalte cheltuieli.

ART. 435 - Dacă cărăuşul preda lucrurile transportate, fără a arata sumele ce i se datoresc lui, cărăuşilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînţelegere, pierde dreptul de regres şi rămâne răspunzător către expeditori şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însă acţiune contra destinatarului.

ART. 436 - Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuş. Se poate îndrepta şi contra cărăuşului intermediar, când s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul când acesta a făcut transportul.

Orice cărăuşi chemat a răspunde de fapte care nu sunt ale sale, are facultatea a chema în garanţie sau pe cărăuşul care l-a precedat imediat, sau pe cărăuşul intermediar răspunzător de paguba, după dispoziţiunile stabilite mai sus.

ART. 437 - Pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport, cărăuşul are privilegiu asupra lucrurilor transportate până la predarea lor destinatarului.

Dacă sunt mai mulţi cărăuşi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.

ART. 438 - Dacă nu se găseşte destinatarul, sau se iveşte neînţelegere în privinţa primirii lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv, sau judecătorul de ocol poate ordona depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, şi sa ordone vânzarea lor până la concurenta sumelor datorite cărăuşului, observându-se formele prevăzute de art. 71.

Dacă nu e nici o contestaţie, cărăuşul, pentru a obţine plata ce i se datoreşte, se va conformă dispoziţiunilor art. 388.

ART. 439 - Dacă în contractul de transport a fost prevăzută vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întârziere a predării, se poate cere şi executarea transportului şi clauza penală.

Când s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât clauza penală, se poate cere diferenţa.

Clauza penală nu poate sa aibă loc când, în cazurile prevăzute de art. 425 şi 428, cărăuşul nu este supus la răspundere.

ART. 440 - Plata portului şi primirea fără rezerva a lucrurilor transportate, chiar când plata portului ar fi fost făcuta înainte, sting orice acţiune contra cărăuşului.

Cu toate acestea, acţiunea contra cărăuşului, pentru pierderea parţială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaşte în momentul predării, subzista şi după plata portului şi primirea lucrurilor transportate dacă se dovedeşte ca pierderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primire cărăuşului şi predarea făcuta de acesta, cu condiţia însă ca cererea pentru verificare sa fie făcuta îndată după ce se va fi descoperit paguba, şi nu mai târziu decât cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.

ART. 441 - Orice stipulaţiune care ar exclude sau ar margini în transporturile pe cale ferată, obligaţiunile şi răspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 432, 433, 436, şi 440, sunt nule şi de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afară numai de cazul când prin tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului sa fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.

TITLUL XIII - DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE

Activitatea de asigurare, în prezent, este reglementată de dispoziţiunile Legii nr 47 din 16 iulie 1991, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor.

TITLUL XIV - DESPRE GAJ

"Art. 478. Gajul constituit de către un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de comerţ, se constata, între părţile contractante, prin toate probele admise de legea comercială şi prevăzute în art. 46 din acest cod, fără a se distinge dacă părţile au sau nu acelaşi domiciliu.

Fata însă cu cei de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decât prin înscris, dacă suma pentru care s-a constituit gajul trece peste 500 lei. (Textul modificat prin Dec. nr. 154/1948, B. of. nr. 166/21 iunie 1948).

Art. 479. Gajul cambiilor şi titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta de asemenea, din care sa rezulte voinţa părţilor ca aceste titluri au fost date în gaj, iar nu ca s-a transmis proprietatea lor.

Gajul asupra creanţelor şi drepturilor încorporate netransmisibile prin gir pot fi constituite prin acte făcute în forma cesiunilor. In aceste cazuri însă actul trebuie sa conţină menţiunea ca cesiunea se face cu titlul de gaj. (Adaos L. 15 iunie 1906.)

Gajul asupra acţiunilor, părţilor de interes şi obligaţiunilor nominale ale societăţilor financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit prin un transfer înscris în registrele societăţii, cu arătarea "pentru cauza de garanţie".

Dacă s-a dat în gaj o creanţa mobila, creditorul gajist pentru, a-si avea privilegiul sau fata cu cel de al treilea, urmează sa notifice debitorului creanţei date în gaj, constituirea gajului.

Art. 480. Creditorul are dreptul de a fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj.

Acest privilegiu nu exista decât dacă lucrul s-a pus şi se afla în posesiunea creditorului sau a unei alte persoane aleasă de părţi.( Legea 590 - Decret 2335 - pentru modificarea unor texte din legea pentru organizarea şi reglementarea comerţului de banca din 8 mai 1934, cu modificările ulterioare, publicată în M. Of. 167 din 26 iulie 1945)

Creditorul este presupus ca are în posesiunea sa lucrurile date în gaj când ele se afla în magazinele sale sau ale comisionarului sau, în vasele sale, la vama sau într-un depozit public, sau dacă înainte de sosirea lor e în posesiunea poliţei de încărcare sau a scrisorii de carat, girata cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta asemenea.

(Adaos L. 15 iunie 1906). Prin derogare la dispoziţia de mai sus, gajul constituit asupra produselor solului pendinte încă prin rădăcini sau deja culese precum şi asupra materiilor industriale prime, în stare de fabricaţiune sau deja fabricate şi aflate în fabrici sau depozite, se considera constituit prin singurul efect al convenţiunii, de la data actului, care va indica numărul, natura, calitatea şi locul unde se afla gajul, fără ca sa se ia din posesiunea debitorului sau constituentului, lucrurile constituite în gaj.

În timp de 5 zile aceste acte de gaj se vor transcrie în registrul prevăzut de art. 728 bis din procedura civilă.

În cazul în care gajul se va afla în o comuna alta decât aceea unde este reşedinţa judeţului, grefierul tribunalului va comunica de urgenta primarului respectiv un extract de orice intabulare efectuată pentru a se face menţiune de ea în registrul care se va înfiinţa în acest scop.

În privinţa celor de al treilea, drepturile creditorului gajist nu vor începe decât de la data intabulării; iar atunci când este locul a se face menţiunea în registrul primăriei, de la data acelei menţiuni.

"Prin derogare de la art. 1685 şi 1688 din Codul civil, art. 480, alin. 2 din Codul Comercial şi de la dispoziţiunile oricăror legi în vigoare pe tot cuprinsul României, băncile vor putea încheia convenţii de gaj, fără a lua gajul din posesia debitorului sau constituantului.

În acest caz, gajul se considera valabil constituit prin singurul efect al semnării convenţiei. Debitorul sau constituantul îl va deţine pentru banca creditoare, răspunzând de conservarea sa.

Gajul devine opozabil fata de terţi, prin transcrierea făcuta în conformitate cu dispoziţiunile art. 480, alin. 6 şi 7 din Codul Comercial (a se vedea şi alte precizări din lege)".

Legea 63 (Decretul 611) pentru modificarea art. 132 din Codul Comercial din 1887 şi a Articolul 217 din Codul Comercial din 1938, publicată în M. Of. nr. 75 bis din 31 martie 1947.

Art. 132, alin. III din Codul Comercial din 10 mai 1887, va avea următorul cuprins:

"Nu se vor putea emite noi acţiuni decât după plata integrala a celor dinţii". Aceasta "dispoziţiune se aplica societăţilor comerciale în caz de fuzionare".

Articolul 217, alin. II şi III din Codul comercial din 10 noiembrie 1937, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 7 octombrie 1939, va avea următorul cuprins:

"Orice prevedere din actele constitutive sau statutele societăţilor anonime, contrarii dispoziţiunilor legii de fapt se considera nescrise."

(Prevederi abrogate prin Legea nr. 31 privind societăţile comerciale din 16 noiembrie 1990, publicată în M. Of. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990).

Art. 481. Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacă efectele date în gaj au sosit la scadenta, creditorul gajist este dator a urmări şi incasa valoarea lor.

Cheltuielile făcute ii sunt înapoiate si, după ce-si va incasa creanţa cu toate accesoriile ei, va da socoteala de ceea ce rămâne.

În caz de neplata la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate proceda la vânzarea obiectelor date în gaj.

Pentru acest sfârşit, el se va adresa la preşedintele tribunalului, cu cerere de a fi autorizat sa vândă gajul.

Preşedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului si, prin ordonanţa ce va da, va încuviinţa vânzarea, fie în modul convenit de părţi, dacă ele au stipulat în ce mod să vândă gajul, fie în mod public şi prin organul unui agent judecătoresc desemnat de preşedinte, dacă părţile n-au prevăzut alt mod de vânzare.

În caz de faliment, cererea de vânzare a gajului se va notifica sindicului, pentru ca, în termen de trei zile, sa poată uza de facultatea ce-i este lăsată de art. 782.

Dacă în acest termen sindicul nu va retrage gajul, executarea cerută şi încuviinţată de preşedinte îşi va urma cursul ei, fără a putea fi împiedicată sau suspendată prin lucrările falimentului.

Suma prinsă din vânzarea gajului va fi în acest caz depusa la Casa de consemnaţiuni şi creditorii falimentului vor putea exercita asupra acestei sume drepturile eventuale ce le-ar câştiga prin contestaţiuni făcute cu ocaziunea verificării creanţelor.

Art. 483. Ordonanţa aceasta nu va deveni executorie, decât după ce va fi fost notificată debitorului şi aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului şi orei la care se va proceda la vânzare si, după ce vor fi expirat cele trei zile ale opoziţiunii, ordonanţa va rămâne definitiva şi în ultim resort, dacă în trei zile de la primirea ei debitorul sau terţiul care a procurat gajul nu vor fi făcut opoziţiune şi nu vor fi chemat pe creditor înaintea tribunalului.

În caz de opoziţiune, citarea părţilor şi judecarea opoziţiunii se vor face de urgenta şi cel mult în termen de opt zile de la primirea opoziţiunii.

Art. 484. Termenul pentru a face apel contra hotărârii intervenite asupra acestei opoziţiuni va fi de opt zile de la comunicarea hotărârii Tribunalului.

Art. 485. Termenele mai sus fixate nu sunt susceptibile de a fi mărite în raport cu distanta.

Dacă debitorul sau terţul care a procurat gajul nu sunt domiciliaţi în cuprinsul acestui Tribunal şi n-au făcut elecţiune de domiciliu în acel cuprins, notificările menţionate la articolele precedente vor fi valabil făcute prin afişarea lor în sala de audienta a tribunalului şi prin publicarea în "Monitor" sau în foile anunţurilor judecătoreşti din acea localitate.

Procesul-verbal al portărelului, constatând îndeplinirea acestor formalităţi, va tine loc în acest caz de dovada a notificării.

Notificarea primei ordonanţe a preşedintelui se va face, chiar în aceasta ultima ipoteza, conform art. 74 din procedura civilă.

Art. 486. Ordonanţa care autoriza vânzarea, dacă nu s-a făcut opoziţie în termenul prescris, şi hotărârea data de tribunal asupra opoziţiei, în caz când s-a făcut asemenea opoziţie, sunt executorii de drept şi fără cauţiune, chiar când s-ar fi făcut apel contra acelor acte şi înainte de expirarea termenului de apel.

Art. 487. Drepturile acordate creditorului gajist prin articolele precedente nu sunt suspendate prin falimentul sau moartea debitorului, ori celui care a procurat lucrul dat în gaj.

Art. 488. Este nulă orice clauza care ar autoriza pe creditor a-si apropia gajul, ori a dispune de dinsul fără îndeplinirea formelor de mai sus.

Art. 489. Dispoziţiunile precedente nu modifica legile speciale şi regulamentele ce privesc băncile şi alte institute autorizate a face înaintări şi bani şi împrumuturi pe depozite şi lucruri date în gaj.

Gajul asupra mărfurilor depuse în magazinele generale e regulat prin dispoziţiunile legei speciale din 28 Iunie 1881; şi gajul asupra vaselor de comerţ prin dispoziţiunile cartei a II-a a acestui cod".

CARTEA II - DESPRE COMERŢUL MARITIM SI DESPRE NAVIGAŢIE

TITLUL I - DESPRE VASE SI PROPRIETARII LOR

Fac parte din vas: îmbarcaţiunile, uneltele, instrumentele, armele, muniţiunile, proviziunile şi în general toate lucrurile destinate uzului sau permanent, chiar când ar fi oarecare timp separate de vas.

ART. 491 - Contractele pentru construcţia vaselor, modificările şi rezilierile lor, precum şi declaraţiunile şi cesiunile de participare la proprietatea unui vas în construcţie, făcute de către comitent sau de către constructorul care a luat asupra sa construcţia, trebuiesc a fi făcute în scris, şi nu se pot opune celor de al treilea, dacă nu sunt transcrise în registrele căpităniei portului sau a autorităţii maritime unde e întreprinsă construcţiunea.

ART. 492 - Pe lângă drepturile decurgând din dispoziţiunile codului civil relative la locaţiune, comitetul mai poate cere rezilierea contractului pentru incapacitatea manifesta sau pentru frauda constructorului.

În caz de moarte a constructorului, contractul se desfiinţează după dispoziţiunile art. 1485 din codul civil.

ART. 493 - Orice înstrăinare sau cesiune totală sau parţială a proprietăţii sau folosinţei unui vas trebuie făcuta prin act scris, afară de dispoziţiunile cuprinse în titlul IV din aceasta carte.

Dacă înstrăinarea sau cesiunea are loc în ţara, ea poate fi făcuta prin act public sau prin act privat, dar nu se poate opune celor de al treilea dacă nu e transcrisă în registrele căpităniei portului unde vasul se găseşte înscris. Afară din ţara, înstrăinarea trebuie făcuta prin act încheiat dinaintea consulului şi nu are tărie fata cu cei de al treilea, dacă nu este transcrisă în registrele consulatului. Consulul este dator sa trimită copie legalizată după actul de înstrăinare la căpitănia portului unde se afla vasul înscris.

În toate cazurile, înstrăinarea trebuie sa fie notată şi pe actul de naţionalitate cu arătare dacă vânzătorul rămâne creditor al preţului total sau în parte.

Căpitanii de porturi şi autorităţile consulare nu pot primi şi transcrie actul de înstrăinare, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate al vasului, afară de cazul prevăzut la art. 499, din acest cod.

Când se va fi înstrăinat vasul la mai multe persoane, data adnotaţiunii pe actul de naţionalitate determina preferinţa.

ART. 494 - Autorităţile consulare în ţara străină nu pot primi actele de înstrăinare ale vaselor, dacă nu se va fi asigurat plata sau garanţia datoriilor privilegiate notate pe actul de naţionalitate.

ART. 495 - Contractul de gaj asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, trebuie făcuta prin înscris.

Înscrisul făcut în ţara, prin care se constituie gajul, nu are putere fata cu cei de al treilea, dacă nu este transcris în registrele căpităniei portului unde se găseşte vasul este înscris sau în acele ale autorităţii consulare ale locului unde se găseşte vasul, când înscrisul de gaj este făcut în ţara străină. Consulul este obligat sa trimită îndată o copie legalizată după contractul de gaj la oficiul maritim unde vasul se afla înscris.

În amândouă cazurile, gajul trebuie sa fie notat pe actul de naţionalitate al vasului.

Căpitanii de porturi şi autorităţile consulare în ţara străină nu pot transcrie actul de gaj, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate, afară de cazurile prevăzute în art. 496 şi 499.

În actul de transcripţiune se va face menţiune despre adnotarea gajului pe actul de naţionalitate.

ART. 496 - Înscrisul constitutiv al gajului asupra unui vas în construcţiune nu are putere fata cu cei de al treilea, dacă nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cărui circumscripţie se face construcţiunea.

Când după terminarea construcţiei se da vasului actul de naţionalitate, se va adnota în acest act înscrisurile constitutive de gaj ce au fost transcrise în registrele căpităniei portului.

ART. 497 - Nu este necesitate de numirea vreunui custode, pentru ca gajul asupra unui vas sa-si aibă tărie.

ART. 498 - Dacă înscrisul care constituie gajul e la ordin, girul transmite creanţa şi orice alt drept accesoriu.

ART. 499 - Dacă înstrăinarea, cesiunea sau constituirea în gaj a unui vas se face în ţara, pe când vasul se afla în călătorie către o ţara străină, părţile pot conveni ca adnotarea pe actul de naţionalitate sa se facă în cancelaria consulatului locului unde se afla vasul sau unde se duce, cu condiţiune ca acest loc sa fie declarat în scris deodată cu cererea de transcripţiune a titlului. În acest caz căpitanul portului va trimite îndată o copie legalizată după acel titlu, oficiului consular sus-zis cu spesele reclamantului.

Contractul nu are tărie fata cu cei de al treilea decât de la data adnotării pe actul de naţionalitate.

ART. 500 - Contractele de construcţie, de înstrăinare sau de gaj ale vaselor mici care nu sunt destinate a ieşi din porturi, din râuri, din canaluri sau lacuri, şi a altora ce n-au acte de naţionalitate, nu au putere fata cu cei de al treilea, dacă nu sunt transcrise într-un registru ce se va tine de autorităţile şi în formele ce se vor determina printr-un regulament de administraţiune publica.

ART. 5O1 - Proprietarul unui vas este răspunzător de faptele căpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiunile contractate de căpitan, pentru tot ce priveşte vasul şi expediţiunea. Cu toate acestea, proprietarul sau coproprietarul care nu s-a obligat personal poate, în toate cazurile prin abandonul vasului sau a navlului ce i se datorează sau este a i se datori, sa se elibereze de răspundere sau de obligaţiunile sus-zise, exceptându-se însă acelea relative la salariile şi emolumentele persoanelor echipajului.

Când căpitanul este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon; iar dacă el nu este decât coproprietar, în lipsa de speciale convenţiuni, nu este răspunzător personal pentru îndeplinirea obligaţiunilor ce a contractat relativ la vas şi expediţiune, decât în proporţiune cu interesul ce are.

ART. 502 - Abandonul vasului se poate face către toţi creditorii sau numai către unii dintr-înşii.

Declaraţiunea de abandon va fi transcrisă în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris, şi după ce transcripţiunea s-a făcut, ea va fi notificată creditorilor a căror titluri sunt transcrise în acelaşi registru sau adnotate pe actul de naţionalitate.

În privinţa creditorilor care au introdus o acţiune sau făcut o somaţiune, abandonul se va face prin portărei, notificându-se la domiciliul ales de creditor, sau în lipsa, la grefa tribunalului de comerţ, în termen de opt zile de la primirea citaţiunii sau a somaţiunii primită de la creditori, sub pedeapsa de a nu se mai tine în seama.

ART. 503 - În caz de abandon, orice creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligaţiunea de a plăti pe ceilalţi creditori privilegiaţi. Dacă sunt mai mulţi creditori care voiesc a lua vasul, se va referi cel ce a făcut întâi declaraţiunea; şi dacă declaraţiunea este făcuta în acelaşi timp, se va preferi creditorul mai mare în suma.

Dacă nici un creditor nu voieşte a lua pe seama sa vasul, el va fi vândut după stăruinţele creditorului celui mai diligent, preţul va fi distribuit între creditori, şi ceea ce va rămânea după plata datoriilor, va fi a proprietarului.

În caz de depărtare nici o despăgubire nu va fi datorită, afară numai dacă acest drept n-a fost stipulat în scris.

Dacă căpitanul depărtat e coproprietar al vasului, el poate renunţa la coproprietate şi cere plata capitalului ce ar reprezintă partea sa de proprietate.

ART. 505 - Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, deciziunile majorităţii sunt obligatorii şi pentru minoritate.

Majoritatea se formează din cei care reprezintă un interes în vas mai mare decât jumătatea valorii lui.

Tribunalul este ţinut sa încuviinţeze vânzarea cu licitaţie a unui vas, când i se va cere de un număr de coproprietari reprezentând jumătatea proprietăţii vasului, afară numai dacă părţile n-ar fi convenit într-altfel.

Dacă vânzarea unui vas este cerută de grave şi urgente împrejurări privitoare la interesul comun, tribunalul o poate încuviinţa, deşi coproprietarii ce o cer nu reprezintă mai mult decât o pătrime a proprietăţii vasului.

TITLUL II - DESPRE CĂPITAN

ART. 506 - Căpitanul sau patronul însărcinat cu comanda unui vas este răspunzător pentru greşelile sale, chiar uşoare, pe care le comite în exerciţiul funcţiunilor sale.

Responsabilitatea căpitanului, în cazurile prevăzute de acest cod, nu încetează decât probându-se obstacole provenite din caz fortuit sau forţă majoră.

ART. 507 - Căpitanul nu poate refuza încărcarea lucrurilor cu transportul cărora s-a însărcinat, sub cuvânt ca nu sunt potrivite cu vasul sau.

Căpitanul nu răspunde de lucrurile preţioase, de bani şi titlurile de credit ce nu i-au fost declarate.

Căpitanul este răspunzător de stricăciunile ce din orice cauza s-au întâmplat lucrurilor aşezate de dânsul pe podeala de sus a vasului, fără consimţământul în scris al încărcătorului. Aceasta dispoziţiune nu se aplica la călătoriile cele scurte ce se fac din port în port şi din liman în liman, pe lângă ţărmuri, fie pe mare, fie pe râuri.

ART. 509 - Căpitanul are dreptul a întocmi echipajul vasului, a fixa retribuţiunea persoanelor ce-l compun, însă e dator a face aceasta în înţelegere cu proprietarii vasului, când ei se vor afla într-acel loc.

ART. 510 - Căpitanul este dator sa ţină un registru al vasului împărţit în următoarele patru cărţi:

Registrul nu poate fi întrebuinţat, dacă mai întâi fiecare foaie nu va fi fost numerotată şi parafată de funcţionarul însărcinat special cu aceasta; el va fi ţinut conform dispoziţiunilor art. 29, observându-se regulile următoare:

În jurnalul general şi de contabilitate va fi notat tot ceea ce se raporta la atribuţiunile căpitanului fata cu echipajul şi cu călătorii, la lucrurile încărcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul călătoriei, la deciziunile luate, la veniturile şi cheltuielile vasului, şi în general la tot ceea ce priveşte interesul proprietarilor, armatorilor sau încărcătorilor şi care poate da loc la vreo răspundere sau cerere în judecata, afară de însemnările particulare ce trebuiesc făcute în celelalte jurnale;

În jurnalul de navigaţiune se va însemna, în special, direcţiunile urmate, calea parcursă, manevrele făcute, observaţiunile geografice, meteorologice şi astronomice şi tot ce priveşte navigaţiunea;

În jurnalul de încărcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele şi locurile încărcării, natura, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate, destinaţiunea lor, persoana încărcătorilor şi destinatarilor, locul şi data predării şi tot ce priveşte încărcarea;

În inventarul bordului trebuiesc a fi însemnate uneltele, instrumentele şi toate obiectele ce se afla pe vas, precum şi orice schimbare li s-ar întâmpla.

Regulile pentru ţinerea uniforma a jurnalului nautic, a cărţilor din care se compune şi pentru verificarea inventarului fata cu legile maritime, sunt determinate de regulament publicat prin decret regal.

ART. 511 - Ţinerea registrului nu e obligatorie pentru navigaţiunea pe râuri sau lacuri şi pentru călătoriile vaselor cu capacitate mai mica de cincizeci tone, când aceste călătorii nu se întind mai departe de ţărmurile Marei Negre, la Odessa şi Constantinopole.

ART. 512 - Căpitanul va face sa i se viziteze vasul în cazurile şi modurile stabilite prin regulamentele şi legile speciale.

Înainte de plecare, el se va asigura ca vasul este în stare proprie de a face călătoria, ca este bine încărcat sau cu savura necesară.

ART. 514 - Căpitanul va comanda în persoana vasul la intrarea şi ieşirea din porturi, limanuri, canaluri sau râuri.

El este obligat a întrebuinţa, cu spesele vasului, un pilot experimentat ori de câte ori aceasta ar fi declarata obligatorie prin legile tarii sau prescrisă de regulamentele ori uzurile locale în străinătate.

ART. 515 - În caz de contravenţiune la dispoziţiunile art. 510, 512, 513 şi 514 căpitanul este răspunzător de orice paguba către cei interesaţi.

ART. 516 - Când căpitanul se afla în localitatea unde domiciliază proprietarii, armatorii sau procuratorii lor, el nu poate, fără specială lor autorizare, sa ordone reparaţiunea vasului, sa cumpere pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, şi nici sa-l închirieze sau sa ia bani cu împrumut în contul vasului sau poverii (încărcăturii) sale.

ART. 517 - Dacă vasul este închiriat cu consimţământul proprietarilor sau al majorităţii acestora şi vreunui dintre coproprietari refuza a contribui la cheltuielile necesare pentru expediţiune, căpitanul, după douăzeci şi patru de ore de la somaţiunea făcuta celor ce refuza a da partea lor de cheltuiala, poate cere autorizaţiunea tribunalului comercial sau, în lipsa, a judecătorului de ocol, ca sa ia în contul lor cu împrumut suma cuvenită, cu sau fără gaj, asupra părţii de interes ce dânşii au în vas.

ART. 518 - În timpul călătoriei, căpitanul, după ce va constata necesitatea printr-un proces-verbal subscris de către fruntaşii echipajului, poate întrebuinţa pentru serviciul vasului lucrurile ce se găsesc pe bord, cu obligaţiune de a plăti preţul lor celui în drept.

ART. 519 - Dacă în cursul călătoriei va fi trebuinţa de bani pentru reparaţiuni, cumpărare de proviziuni, sau pentru alte urgente trebuinţe ale vasului, căpitanul este dator, dacă e posibil, a încunoştiinţa neîntârziat pe armatori, încărcători sau destinatari, şi după ce va constata necesitatea după cum s-a stabilit prin articolul precedent, poate cere, în ţara, autorizaţia tribunalului de comerţ, si, în lipsa, a judecătorului de ocol, iar în străinătate a autorităţii consulare a Regatului, sau, în caz de lipsa, a autorităţii străine locale, pentru a-si procura suma necesară, luând bani cu împrumut pe corpul vasului, dând gaj sau vânzând lucrurile încărcate sau obligându-se către cei ce vor procura direct material, unelte, proviziuni sau vreo lucrare.

Titlul împrumutului şi actul probând operaţiunile sus zise se vor transcrie în modul stabilit prin prezentul cod şi adnota pe actul de naţionalitate al vasului de către funcţionarul maritim sau consular, sau de către autoritatea ce a dat autorizarea, prin îngrijirea căpitanului, în timp de zece zile de la data contractului, sub pedeapsa de a pierde rangul privilegiului.

Proprietarii vasului sau căpitanul ce ii reprezintă vor tine cont de lucrurile vândute, după valoarea ce vor avea în locul şi timpul descărcării vasului.

Închirietorul sau diferiţi încărcători, când se învoiesc, se pot opune la vânzarea sau darea în gaj a lucrurilor lor, descărcându-le şi plătind navlul în proporţiune cu calea făcută. Dacă consimţământul unuia sau mai multor încărcători lipseşte, acela care va voi sa uzeze de aceasta facultate, va plăti navlul întreg pentru partea sa de încărcare.

ART. 520 - În cursul călătoriei, căpitanul poate, dacă este urgenta, sa notifice orice acte sau chiar sa pornească judecata în numele şi interesul proprietarilor vasului, întrucât priveşte vasul şi navigaţiune cu care este însărcinat.

Asemenea, cei de al treilea, când se vor afla în alt loc decât acela unde domiciliază proprietarii vasului sau cei ce ii reprezintă, pot sa facă somaţiuni, sa urmărească sau sa intenteze acţiuni contra căpitanului, încât priveşte faptele lui sau ale echipajului, sau obligaţiunile contractate de el în cursul expediţiunii. Actele trebuie notificate sau personal căpitanului, sau la bordul vasului.

Proprietarii pot totdeauna sa-si însuşească judecata pornită de căpitan sau contra lui.

Condamnaţiunile pronunţate contra căpitanului nu ridica proprietarilor dreptul de a abandona vasul, conform dispoziţiunilor art. 501.

ART. 521 - Căpitanul, mai înainte de a pleca din locul în care a făcut cheltuielile extraordinare sau a contractat obligaţiuni, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un cont subscris de ei însuşi, atât de cheltuielile făcute cu arătarea actelor justificative dacă sunt, cât şi de obligaţiunile contractate, cu numele, pronumele şi locuinţa creditorilor.

Dacă încărcarea s-a făcut în contul proprietarilor sau armatorilor, căpitanul le va trimite un cont de lucrurile încărcate şi de preţul lor.

ART. 522 - Căpitanul care fără necesitate a contractat obligaţiuni, a pus în gaj sau vândut lucruri încărcate sau proviziuni, sau a pus în conturile sale avarii şi cheltuieli neadevărate, e obligat personal către armatori şi către toţi cei interesaţi la despăgubire, afară de acţiunea penală, dacă este caz.

ART. 523 - Căpitanul nu poate vinde vasul fără mandat special din partea proprietarului, afară de cazul când vasul nu mai e în stare de a putea naviga.

Declaraţiunea de imposibilitate a navigaţiunii cum şi autorizarea pentru vânzare vor fi pronunţate, în ţara, de tribunalul respectiv, iar în străinătate de către autoritatea consulară a tarii.

ART. 524 - Căpitanul care s-a îndatorat a face o călătorie, e ţinut a o îndeplini; altfel e obligat la daune şi cheltuieli către proprietari şi închirietori.

Dacă vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, căpitanul e dator a îngriji, cu tot dinadinsul, sa-si procure alt vas cu care sa poată transporta lucrurile încărcate la locul de destinaţie.

ART. 525 - Căpitanul, care călătoreşte având parte din profit asupra încărcării, nu poate face, pe contul sau particular, nici un fel de comerţ, dacă în scris nu s-a convenit într-altfel.

în caz de contravenţie lucrurile încărcate de căpitan în contul sau particular rămân în profitul celorlalţi interesaţi.

ART. 526 - La sosire în portul de destinaţiune, atât la ducere cât şi la întoarcere, sau la locul unde cu voie sau silit se adăposteşte, precum şi în caz de naufragiu, căpitanul va cere sa i se vizeze registrul vasului de către funcţionarul public competent. Dacă s-a întâmplat evenimente extraordinare care interesează vasul, lucrurile încărcate sau persoanele, căpitanul, afară de îndatoririle la care este supus de cod şi regulamentele marinei comerciale, e ţinut sa-si facă raportul sau.

Raportul va cuprinde locul şi timpul plecării, calea urmată, pericolele peste care a dat, dezordinele întâmplate pe vas şi în general, toate evenimentele importante ale călătoriei.

ART. 527 - Raportul va fi făcut cât de neîntârziat, şi cel mult în douăzeci şi patru de ore după sosire sau adăpostire, către prezidentul tribunalului, către judecătorul de ocol, dacă sosirea sau adăpostirea este într-un port al tarii; şi către autoritatea consulară a tarii şi în lipsa către autorităţile străine locale, dacă vasul se afla sosit sau adăpostit în port străin.

Raportul făcut în ţara se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecătorul de ocol îl va trimite asemenea, fără întârzierea prezidentului tribunalului.

ART. 528 - Prezidentul, judecătorul de ocol sau autoritatea consulară care a primit raportul, va verifica faptele cuprinse într-însul, interogând, în neprezenta căpitanului şi separat, persoanele echipajului şi dacă e cu putinţa şi călătorii. Răspunsurile trebuie a fi scrise. Orice alte informaţiuni folositoare în descoperirea adevărului trebuiesc culese prin toate mijloacele permise de lege.

Verificaţiunea va fi făcută în cel mai scurt timp, şi ziua fixată pentru acest sfârşit se va face cunoscută printr-un anunţ lipit pe poarta localului autorităţii către care raportul a fost făcut, prin afişe la bursa cea mai apropiată, în vecinătăţile jocului unde vasul este ancorat şi oriunde se va găsi de cuviinţă.

Persoanele interesate şi cei ce vor sa le reprezinte, chiar fără mandat, sunt admise a asista la verificare.

Procesele-verbale încheiate asupra operaţiunilor de mai sus se vor alătură la raport.

ART. 529 - Rapoartele ce nu sunt verificate, nu pot fi primite în descărcarea căpitanului şi nu fac proba în judecata, afară de cazul când căpitanul singur a scăpat din naufragiu în locul unde si-a făcut raportul.

ART. 530 - Căpitanul nu poate descărca nici un lucru din vas, până ce nu si-a făcut şi nu i s-a verificat raportul, exceptându-se cazurile urgente.

TITLUL III - DESPRE ÎNROLAREA SI SALARIILE PERSOANELOR ECHIPAJULUI

ART. 531 - Persoanele ce compun echipajul sunt: căpitanul sau patronul, ofiţerii marinarii şi lucrătorii indicaţi în rolul echipajului, format în modul prevăzut de regulamente, precum şi maşiniştii, fochiştii şi toate celelalte persoane funcţionând sub orice numire în serviciul maşinelor la vasele cu abur.

Rolul va arata salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului. Celelalte condiţiuni ale înrolării trebuiesc cuprinse în contractul de înrolare.

ART. 532 - Contractul de înrolare va fi făcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în ţara, de cea consulară în străinătate, trecut în registrele oficiului maritim şi transcris în registrul vasului.

Dacă cineva este înrolat în ţara străină, unde nu se afla autoritate consulară romana, contractul va fi transcris numai în registrul vasului.

În orice caz, contractul de înrolare va fi subscris de căpitan şi de înrolat, şi, dacă acesta nu poate sau nu ştie subscrie de doi martori.

Convenţiunile care nu sunt investite cu aceste formalităţi nu au nici o tărie.

Dispoziţiunile precedente nu sunt obligatorii pentru contractele de inrolare în cazurile prevăzute de art. 511.

ART. 533 - Contractul de înrolare enunţă, în mod lămurit şi precis, durata lui şi navigaţiunea în vederea căreia se încheie.

În vederea speculaţiunilor comerciale, destinaţiunea şi navigaţiunea pot fi ţinute secrete; în asemenea caz, însă, echipajul trebuie sa fie încunoştiinţat şi să consimtă a fi înrolat în astfel de condiţiuni. Consimţământul trebuie exprimat prin act în scris în forma stabilită prin articolul precedent.

ART. 534 - Înrolatul e dator a-si continua serviciul şi după expirarea termenului înrolărei până la întoarcerea vasului în ţara la locul destinaţiunii sale, cu condiţiunea ca întoarcerea sa se facă direct, fără alte întârzieri decât cele neapărate. În acest caz, acela căruia s-a prelungit înrolarea, are dreptul la o retribuţiune proporţionata salariului.

Înrolarea se înţelege întotdeauna terminată, deşi termenul prevăzut în contract nu a expirat, când vasul s-a întors în ţara la locul destinaţiei sale, după ce si-a făcut prima călătorie şi după ce a fost descărcat.

ART. 535 - Dacă durata înrolării nu este fixată, marinarul poate cere părăsirea serviciului după doi ani de la înrolare, afară de dispoziţiunea prevăzută în articolul precedent. Dacă vasul se afla în ţara străină şi nici s-a dispus, nici s-a început călătoria de întoarcere în ţara, marinarul, afară de plata salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuielile de întoarcere în patrie, dacă căpitanul nu i-ar înlesni alta îmbarcare.

Marinarul nu poate cere sa iasă din serviciu într-un port, care nu este cel de destinaţie.

Înrolarea pe timp nedeterminat şi pentru toate călătoriile ce s-ar întreprinde, nu împiedica pe marinar de a cere după doi ani ieşirea din serviciu, fără numai dacă nu s-a convenit în mod expres ca serviciul sa continue şi peste doi ani.

ART. 536 - După expirarea termenului înrolării, căpitanul va da act scris fiecărei persoane a echipajului, pentru ieşirea din serviciu.

Acest act va arata numele şi felul vasului, numele şi prenumele căpitanului, timpul cît a ţinut înrolarea, şi va fi înscris în registrul vasului.

Când, dintr-o cauza oarecare, căpitanul se va afla în neputinţă de a scrie însuşi actul, el va fi scris, în prezenta sa, de ajutorul sau locţiitorul sau, şi subscris de doi martori.

ART. 537 - Căpitanul şi persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvânt, încarcă în contul lor, pe vas, nici un fel de marfa, fără învoirea proprietarilor şi fără sa plătească navlul, dacă nu sunt autorizaţi a face aceasta prin condiţiunile inrolarei lor.

ART. 538 - Persoanele echipajului înrolate cu luna au dreptul la salariu din ziua în care sunt înscrise pe rol, dacă nu s-a convenit într-alt fel.

ART. 539 - Cînd călătoria a fost împiedicată prin faptul proprietarilor, căpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna, au dreptul la plata zilelor servite, şi ca despăgubire a retine ceea ce au primit înainte. Dacă nu li s-a plătit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despăgubire salariul cuvenit pe o luna; cei ce au fost inrolati pentru călătoria întreaga, primesc o suma corespunzătoare salariului pe o luna, facindu-se calculul după durata probabila a călătoriei, şi dacă durata probabila nu trece peste o luna, primesc întreg salariul cu cît s-au învoit.

1. Marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la tot salariul conform învoielii;

2. Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cît au servit şi afară de aceasta încă la o dreapta despăgubire, în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a călătoriei pentru care se inrolase;

3. Marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna au încă dreptul la cheltuielile pentru întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacă capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competenta, nu le procura imbarcarea pe alt vas cu destinaţiune pentru acel loc.

ART. 540 - Dacă comerţul cu locul de destinaţie al vasului este interzis, sau dacă vasul este oprit printr-un ordin al guvernului înainte de începerea călătoriei, marinarii nu au dreptul decît la plata zilelor servite pînă atunci.

ART. 541 - Dacă interzicerea comerţului sau oprirea vasului se intimpla în cursul călătoriei:

1. In caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cît au servit;

2. In caz de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumătatea salariului pentru timpul cît tine oprirea, şi marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.

Dacă se acorda vreo despăgubire pentru interzicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru întreaga călătorie primesc o adaogire de salariu în proportiune cu timpul cît a ţinut oprirea; în orice caz, indemnitatea datorită tuturor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordată vasului.

ART. 542 - Dacă se prelungeşte călătoria, suma salariului marinarilor inrolati pentru întreaga călătorie se măreşte în proporţie cu timpul prelungirei.

ART. 543 - Dacă descărcarea vasului se face de buna voie într-un loc mai apropiat decît cel arătat în contractul de închiriere, salariile nu sunt supuse la scădere.

ART. 544 - Marinarii inrolati cu parte la cistig sau navlu nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la despăgubire pentru călătoria împiedicată, intirziata sau prelungită din caz fortuit sau forta majoră.

Cînd călătoria este împiedicată, intirziata sau prelungită prin faptul încărcătorilor, persoanele echipajului iau parte la despăgubirile ce s-ar acorda vasului. Aceste despăgubiri sunt împărţite între proprietarii vasului şi persoanele echipajului în aceeaşi proportiune în care s-ar fi împărţit între ei navlul.

Dacă împiedicarea provine din faptul căpitanului sau al proprietarilor, ei sunt datori despăgubirile cuvenite persoanelor echipajului.

ART. 545 - In caz de pradare, de sfarimare sau de naufragiu cu pierderea întreaga a vasului şi a poverii, marinarii nu pot pretinde nici un salariu. Nu sunt însă obligaţi a restitui ceea ce li s-a dat prin anticipatiune.

ART. 546 - Dacă se scapa vreo parte a vasului, marinarii inrolati pentru întreaga călătorie sau cu luna sunt plătiţi pentru timpul servit din rămăşiţele vasului sau din ceea ce s-a putut scapa de prada.

Dacă lucrurile scapate sau redobindite nu ajung sau dacă nu s-a scăpat sau redobândit decît povara, ei sunt plătiţi subsidiar din navlu.

Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sunt plătiţi în proportiune cu ceea ce s-a cîştigat din navlu.

Marinarii, în orice condiţiune inrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scăparea rămăşiţelor vasului şi lucrurilor inecate.

ART. 547 - Marinarul care se imbolnaveste în timpul călătoriei, sau care e rănit în serviciul vasului, primeşte salariul; el este căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului. Dacă este rănit în îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului şi povarei, e căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului şi poverei.

Cînd căutarea sănătăţii cere ca marinarul sa fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consulară a tarii, sau la autoritatea competenta a locului, suma ce se găseşte necesară pentru însănătoşire şi întoarcere în patrie.

In orice caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltueli de căutare a sănătăţii şi la salariu pentru mai mult de patru luni din ziua debarcarei.

ART. 548 - Dacă marinarul e rănit sau se imbolnaveste din greseala sa proprie, sau pe cînd se găseşte pe uscat fără autorizare, cheltuielile pentru căutarea sanatatei sunt în sarcina sa; însă capitanul este dator sa i le înainteze.

Dacă marinarul trebuie sa fie debarcat, capitanul îngrijeşte pentru căutarea sănătăţii lui şi pentru întoarcerea în patrie, în modul arătat prin articolul precedent, afară de dreptul la restituire a cheltuielilor înaintate, şi salariul nu i se plăteşte decît pe timpul servit

1. Dacă era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoreşte moştenitorilor pînă la ziua mortei sale;

2. Dacă era inrolat cu călătoria şi moare în timpul ducerei sau în portul de destinaţiune, salariul se datoreşte pe jumătate; iar cînd moare în timpul intoarcerei, salariul se datoreşte întreg:

3. Dacă marinarul era inrolat cu parte la cistig sau la navlu, i se datoreşte partea întreaga, cînd moare după începerea călătoriei.

Marinarului mort în apărarea vasului, se datoreşte întreg salariul pentru toată călătoria, dacă vasul a scăpat.

ART. 550 - Marinarul prins şi făcut prizonier pe vas are dreptul la salariu pînă în ziua cînd a fost prins.

Dacă a fost prins şi făcut prizonier pe cînd era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu pînă în ziua în care si-ar fi îndeplinit serviciul. La plata ia parte şi marfa încărcată pe vas, dacă trimiterea s-a făcut şi în interesul ei.

ART. 551 - Dacă în timpul inrolarei vasul este vîndut, persoanele echipajului au dreptul la întoarcerea în patrie cu cheltuielile vasului şi la plata salariilor.

ART. 552 - Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarei şi fără sa fie obligat de a dovedi ca si-a călcat datoriile; dar este dator ca odată cu concediul, sa-i înlesnească şi mijloacele necesare pentru întoarcerea în patrie.

Marinarul concediat fără cauza binecuvintata, afară de plata pentru serviciul îndeplinit, are dreptul şi la o indemnitate.

Dacă concediul este dat în portul în care s-a făcut înrolarea şi înaintea plecării, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna. Dacă concediul este dat după plecare sau într-un port al tarii altul decît acela în care s-a făcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pentru patruzeci de zile. Dacă concediul este dat afară din apele tarii, indemnitatea este egala cu salariul pentru o luna pe coastele Marei Negre din Europa; pentru doua luni pe coastele Marei Mediterane şi celelalte coaste ale Marei Negre; pentru patru luni pe orice alte coaste.

In nici unul din cazurile de mai sus capitanul nu poate sa pretindă de la proprietarii vasului restituirea indemnitatilor plătite, dacă concediul nu a fost dat cu consimţămîntul lor.

Nici o indemnitate nu se datoreşte marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.

ART. 553 - Persoanele echipajului au dreptul sa fie întreţinute pe vas, pînă cînd li se va plati salariile sau partea din profit ce li se cuvine.

ART. 554 - In lipsa de convenţiune contrarie, persoanele echipajului după terminarea inrolarii, sunt datoare a-si continua serviciul pînă la ajungerea la destinaţiune şi descărcarea vasului. In schimb au dreptul la plata şi întreţinere pentru tot timpul cît servesc după expirarea termenului inrolarii.

Dacă în timpul carantinei vasul trebuie sa plece pentru o noua călătorie, persoana ce nu voieşte a se inrola, are dreptul sa fie debarcată în lazaret şi plătită pînă cînd vasul va capata libera practica.

Cheltuielile pentru întreţinere, carantina şi lazaret, sunt în sarcina vasului.

ART. 555 - Salariile şi cistigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate decît pentru alimente datorite după lege şi pentru datorii către vas, născute cu ocaziunea serviciului pe vas. In primul din aceste cazuri reţinerea prin sechestru asupra salariului sau cistigului nu poate trece peste a treia parte.

ART. 556 - Dispoziţiunile privitoare la salarii şi îngrijirea marinarilor se aplica şi la căpitan sau patron, precum şi la ofiţeri sau orice alta persoana a echipajului.

Proba prin scris nu este necesară dacă închirierea are de obiect vasele şi călătoriile arătate la art. 511.

ART. 558 - Schimbarea căpitanului sau a patronului arătat în act, chiar după concediul dat de proprietarul vasului nu face sa înceteze efectele contractului de închiriere, dacă nu s-a convenit într-altfel.

ART. 559 - Timpul incarcarei sau al descarcarei vasului se stabileşte prin convenţia părţilor; în lipsa de asemenea convenţiuni, el se determina de oficiul maritim local.

ART. 560 – Dacă închirierea este cu luna sau pe un timp oarecare şi nu este hotarita cînd începe, ea curge din ziua cînd începe descărcarea lucrurilor ce sunt de transportat, pînă în ziua cînd sunt descărcate la locul de destinaţie.

ART. 561 - Dacă înainte de plecarea vasului, călătoria pentru locul de destinaţie este împiedicată prin faptul vreunui guvern străin, contractul este desfiinţat şi nici una dintre părţi nu datorează celeilalte vreo despăgubire. Cheltuielile pentru încărcare şi descărcare privesc pe încărcător.

ART. 562 - Dacă plecarea vasului sau continuarea călătoriei este împiedicată pentru citva timp, din caz fortuit sau forta majoră, contractul subsista şi nu e loc de adaogire de navlu (chirie) sau la despăgubire din cauza intirzierii.

Pe cît timp tine împiedicarea, încărcătorul poate descarca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligaţiune însă de a le reincarca sau de a despăgubi pe căpitan; pentru îndeplinirea acestei obligaţiuni el va da cauţiune.

ART. 563 - In caz de blocus al portului de destinaţie sau alt caz fortuit ori de forta majoră, care ar împiedica intrarea vasului în acel port, capitanul, dacă nu are ordine sau dacă ordinele primite nu se pot executa, este dator sa lucreze în cel mai bun mod pentru apărarea intereselor încărcătorului, ori intrînd în alt port vecin, ori intorcindu-se la portul de unde a plecat.

ART. 564 - Dispoziţiunile art. 440 se aplica şi la contractul de închiriere prevăzut în acest capitol.

ART. 565 - Polita de încărcare trebue sa cuprindă: natura, specia, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate.

Vor fi însemnate, pe marginea poliţei, mărcile şi numerile lucrurilor încărcate.

Polita poate fi la ordin sau la purtător; în primul caz, formele şi efectele girului sunt regulate prin dispoziţiunile titlului IX al primei cărţi.

ART. 566 - Polita de încărcare va fi făcuta în 4 originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, încărcătorului şi persoanei căreia lucrurile încărcate trebuiesc predate.

Dacă încărcătorul are unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei căreia sunt a se preda lucrurile încărcate, se vor aplica dispoziţiunile art. 299 şi 300.

Originalele destinate căpitanului şi proprietarului sau armatorului vasului sunt subscrise de către încărcător, celelalte de către căpitan.

Subscrierea şi predarea respectiva a originalelor vor avea loc în douăzeci şi patru de ore după terminarea incarcarei.

Încărcătorul va preda în acelaşi termen căpitanului, facturile lucrurilor încărcate şi chitanţele de plata sau certificatele de cauţiune ale vamei.

ART. 567 - Capitanul va preda la locul de destinaţie mărfurile celui care-i va prezenta polita de încărcare, oricare ar fi numărul ei dacă nu i s-a notificat vreo opoziţiune.

In caz de opoziţiune, sau dacă se prezintă mai mulţi purtători ai poliţei de încercare, capitanul, cu autorizaţia justiţiei, va depune mărfurile în locurile ce i se va desemna, el va putea sa obţină autorizaţiunea de a vinde o parte dintr-însele pentru plata navlului.

ART. 568 - Polita de încărcare formată în modul stabilit mai sus, face proba fata cu toate părţile interesate în încărcare, precum şi între ele şi asiguratori.

ART. 569 - In caz de deosebire între poliţele aceleiaşi încărcări, face proba aceea ce se afla la căpitan, dacă este scrisă în întreg de către încărcător sau de către comisionarul sau; aceea ce este prezentată de către încărcător sau de către persoana căreia este adresată expeditiunea face proba, dacă este scrisă în întreg de căpitan.

ART. 570 - Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile arătate în polita de încărcare sau în contractul de închiriere, este dator, la cerere, a da căpitanului chitanţa de primire; altfel este răspunzător de cheltuielile făcute şi de pagubele ocazionate chiar prin întârziere.

ART. 571 - Navlul se reglementează prin convenţia părţilor şi se probează prin contractul de închiriere sau prin polita de încărcare.

a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe călătorii, sau pentru un timp determinat;

ART. 572 - Capitanul care a făcut declaraţia ca vasul este de o capacitate mai mare sau mai mica decît cea adevărata, este răspunzător de orice daune către chiriaşul vasului.

Nu se socoteşte ca eroare în declaraţie, dacă diferenţa nu trece peste a doua-zecea parte, sau dacă declaraţia este conformă actului de naţionalitate.

ART. 573 - Dacă vasul este închiriat în întregul sau şi dacă chiriaşul nu da toată povara, capitanul nu poate, fără învoirea acestuia, sa încarce alte lucruri. Chiriaşul se foloseşte de navlul lucrurilor ce complectează povara.

ART. 574 - Chiriaşul care, înainte de plecarea vasului, declara ca nu mai face călătoria fără sa fi încărcat ceva, e dator a plati jumătatea navlului.

Dacă nu a declarat ca nu mai voieşte sa facă călătoria sau dacă incarca o cantitate mai mica decît cea invoita, e dator a plati navlul întreg.

Dacă incarca o cantitate mai mare, e dator sa plătească pentru excedent, în raport cu navlul convenit.

ART. 575 - Dacă contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încărcătorul poate, înainte de plecarea vasului, sa-si retragă lucrurile încărcate, plătind însă jumătatea navlului.

In asemenea caz, cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de reîncărcare a lucrurilor ce trebuiesc transportate, precum şi cheltuielile pentru întârziere privesc pe încărcător.

ART. 576 - Capitanul poate da afară din vas la locul încărcării lucrurile ce găseşte ca nu i-au fost declarate, sau sa ceara pentru navlul lor cel mai mare preţ care se plăteşte în acelaşi loc pentru lucrurile de acelaşi fel.

ART. 577 - Încărcătorul care, în timpul călătoriei, retrage lucrurile încărcate, e dator a plati navlul întreg şi toate cheltuielile cauzate de descărcare.

Dacă lucrurile sunt retrase prin faptul şi din culpa căpitanului, acesta este responsabil de daune şi cheltuieli.

ART. 578 - Dacă vasul intirziaza la plecare, în cursul călătoriei sau la locul de descărcare, prin faptul chiriaşului, acesta este răspunzător de cheltuelile întârzierii.

Dacă vasul închiriat pentru ducere şi întoarcere se înapoiază neincarcat sau încărcat în parte, se datoreşte navlul întreg, afară de despăgubirea ce s-ar cuveni pentru întârziere.

ART. 579 - Capitanul e dator chiriaşului despăgubire, dacă prin faptul sau vasul a intirziat la plecare, în timpul călătoriei sau la locul descărcării.

ART. 580 - Dacă, din caz fortuit sau forta majoră, capitanul este silit sa-si repare vasul în cursul călătoriei, chiriaşul este dator sa aştepte sau sa plătească navlul întreg.

Dacă vasul nu se poate repara, navlul se datoreşte în proportiune cu călătoria făcuta.

Dacă pentru transportul lucrurilor încărcate la locul de destinaţiune capitanul închiriază un alt vas, noua închiriere se socoteşte făcuta în contul încărcătorului.

ART. 581 - Capitanul pierde navlul şi e ţinut la despăgubire către chiriaşi, dacă acesta probează ca vasul nu era în stare a naviga cînd a plecat.

ART. 582 - Cînd s-ar interzice comerţul cu ţara către care călătoreşte vasul, capitanul are dreptul la navlul întreg, cu toate ca vasul ar fi constrîns sa se întoarcă încărcat la locul de plecare; dar dacă vasul e închiriat pentru ducere şi întoarcere, se datoreşte jumătatea navlului întreg sau a celor doua navluri socotite la un loc.

ART. 583 - Dacă vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povara şi a o duce în alt port, şi interdictiunea de comerţ supravine pe cînd vasul călătoreşte spre a lua acea povara, capitanul are dreptul la cheltuielile făcute în executarea contractului şi la o indemnitate ce se va hotărî după împrejurări.

ART. 584 - Dacă vasul în cursul călătoriei este oprit din ordinul unui stat străin, sau constrîns a se adăposti într-un port pentru a-si repara stricăciunile, chiar cu voinţa suferite pentru scăparea comuna, nu se datoreşte vreun navlu în timpul opririi sau şederii în port, cînd vasul a fost închiriat cu luna; nici adăugire de navlu, cînd a fost închiriat cu călătoria.

ART. 585 - Navlul este datorat pentru lucrurile încărcate pe care capitanul a fost silit a le vinde, a le pune în gaj sau a le întrebuinţa pentru necesităţile urgente ale vasului.

Cu toate acestea, capitanul este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descărcării, dacă vasul a ajuns bine în port.

Cînd vasul s-a pierdut, capitanul va restitui proprietarilor lucrurile vândute sau întrebuinţate, preţul ce a luat pentru dânsele şi pentru cele date în gaj suma luată în împrumut, retinind în acelaşi timp navlul arătat în poliţele de încărcare.

Dacă din aceasta cauza rezulta vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuinţate, vîndute sau date în gaj, pierderea este împărţită prin contribuţii asupra valorilor acestora tuturor lucrurilor ajunse la destinaţie, sau a celor ce au fost scapate de naufraj, în urma evenimentelor maritime care au necesitat întrebuinţarea, vînzarea sau gajul.

ART. 586 - Capitanul are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scăparea comuna, intrînd la contribuţie după regulile arătate în titlul VII, cap. II al acestei cărţi.

ART. 587 - Nu se datoreşte navlu pentru lucrurile pierdute prin naufragiu, rapite de pirati sau luate de inamici, şi capitanul e dator sa restituie navlul ce i se va fi plătit înainte, dacă nu exista convenţiune contrară.

ART. 588 - Dacă vasul şi lucrurile încărcate sunt răscumpărate sau sunt scapate de naufragiu, capitanul are dreptul la navlu pînă la locul unde vasul a fost pradat sau a naufragiat; iar dacă duce lucrurile încărcate la locul destinaţiei lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la răscumpărare.

Contributiunea pentru răscumpărare se face după preţul curent al lucrurilor încărcate la locul descărcării, scazindu-se cheltuelile, şi asupra jumătăţii vasului şi navlului.

ART. 589 - Dacă destinatarul lucrurilor încărcate refuza a le primi, capitanul poate, cu autorizaţia justiţiei, a face sa se vinda cantitatea necesară pentru plata navlului şi a pune în depozit ceea ce rămîne.

Dacă preţul rezultat din vînzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, capitanul conserva dreptul sau pentru rest contra încărcătorului.

ART. 590 - Capitanul nu poate retine lucrurile încărcate în caz de neplata a navlului. Are dreptul însă, în timpul descărcării, sa ceara ca ele sa se depună în o a treia mina pînă la plata navlului.

ART. 591 - In nici un caz încărcătorul nu poate cere scăderea navlului. Încărcătorul nu poate lasa, drept preţul navlului, lucrurile încărcate scăzute în valoare, sau stricate prin viciul lor propriu, din caz fortuit sau forta majoră. Cu toate acestea, dacă vinul, uleiul sau alte lichide s-au scurs, butiile ce le contineau, rămase goale sau aproape goale, pot fi lăsate pentru navlul ce urma a se plati pentru dinsele.

ART. 592 - Contractul de închiriere pentru transport de călători, în lipsa de convenţie specială, se reglementează după următoarele dispoziţiuni:

1. Dacă călătorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreşte navlul întreg căpitanului;

2. Dacă călătoria nu se mai face după declaraţia călătorului sau din cauza de moarte, boala, ori alt caz fortuit sau de forta majoră, privind persoana sa, navlul se datorează pe jumătate, scazindu-se cheltuelile de hrana pentru cît trebuia sa ţină călătoria, dacă acestea au fost cuprinse în navlu;

3. Dacă călătoria se împiedica prin faptul căpitanului, călătorul are dreptul la despăgubire;

4. Dacă nu mai are loc din caz fortuit sau forta majoră privind vasul, contractul este desfiinţat şi navlul plătit înainte se restituie, dar fără drept de despăgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltă.

1. Dacă capitanul debarca în vreun port de buna voie, plăteşte navlul întreg;

2. Dacă capitanul nu vrea sa continue călătoria sau, prin culpa sa, face pe călător sa debarce în alt port, e dator despăgubire;

3. Dacă călătoria încetează din caz fortuit sau forta majoră, privind vasul sau persoana călătorului, navlul se datoreşte în proporţie cu calea făcuta.

Nu se plăteşte nici un navlu de către moştenitorii călătorului mort în naufragiu dar nici navlul plătit nu se restituie.

ART. 595 - In caz de intirziere a plecării vasului, călătorul are dreptul la locuinţa şi chiar hrana pe bord în timpul intirzierii, dacă hrana e cuprinsă în navlu, afară de dreptul la despăgubire cînd intirzierea nu provine din caz fortuit sau forta majoră.

Dacă intirzierea trece peste zece zile, călătorul poate rezilia contractul; în acest caz trebuie sa i se restitue navlul întreg.

Dacă intirzierea este cauzată de timp rau, călătorul nu poate desfiinţa contractul decît pierzind a treia parte din navlu.

Faptul ca timpul este rau, se recunoaşte şi se declara de către capitanul portului respectiv.

ART. 596 - Vasul închiriat exclusiv pentru transport de călători, trebuie sa-i ducă direct, ori în ce număr ar fi, la portul de destinaţie, oprindu-se în staţiunile anunţate înaintea contractului de închiriere sau la cele obişnuite.

Dacă vasul se abate din cale sau se opreşte din voinţa sau faptul căpitanului, călătorii continua a primi locuinţa şi hrana în socoteala vasului şi au drept la despăgubire, pe lîngă facultatea de a rezilia contractul.

Dacă vasul, afară de călători, are încărcate mărfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul călătoriei pentru descărcare.

ART. 597 - Dacă vasul, în timpul călătoriei, intimpina vreo intirziere în urma unei opriri ordonată de un Stat străin, sau pentru trebuinţe de reparaţiuni:

1. Călătorul, cînd nu voieşte sa aştepte ca sa înceteze oprirea sau ca sa se facă şi sa se termine reparaţiile, poate rezilia contractul, plătind navlul în proporţie cu călătoria făcuta;

2. Dacă prefera a aştepta sa continuie călătoria, nu datoreşte nici o adaogire de navlu, dar urmează a se hrani cu cheltuiala sa, în timpul opririi sau a reparatiunilor.

ART. 598 - Hrana călătorului în timpul călătoriei se presupune ca se cuprinde în navlu; dacă s-a convenit într-altfel, capitanul este dator, în timpul călătoriei şi la caz de trebuinţa, sa i-o procure pe adevăratul preţ.

ART. 599 - Dacă vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta călători, deşi numărul lor nu e indicat, drepturile chiriaşului şi ale inchirietorului sunt reglementate după dispoziţiunile capitolului III din acest titlu, dacă nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.

ART. 600 - Se aplica, în privinţa lucrurilor ce călătorul aduce cu sine pe vas, dispoziţiunile contractului de navlu, dar nu se datoreşte, dacă nu s-a stipulat altfel, plata deosebita.

ART. 601 - Contractul de împrumut maritim, în sensul codului comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea şi prin care el da garanţie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condiţia ca suma împrumutată sa o piardă împrumutătorul, dacă lucrurile date în garanţie ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul sa-si primească banii împreună şi cu prima convenită între părţi.

ART. 602 - Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, altfel rămîne simplu împrumut şi nu produce de cît interese legale.

ART. 603 - Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, făcut în ţara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscripţiei unde s-a făcut, adnotandu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.

Dacă împrumutul este făcut în ţara străină, va fi transcris în registrele consulatului roman al locului unde este stipulat, adnotandu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.

Autoritatea maritima şi cea consulară a tarii în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maritim unde este înscris vasul.

Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în acelaşi timp şi actul de naţionalitate al vasului.

Împrumutul maritim făcut într-o ţara străină unde nu este autoritate consulară romana, nici altcineva care sa-i ţină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naţionalitate, de către autoritatea locală competenta a da autorizaţiunea, sau de un alt funcţionar public din acea localitate.

Capitanul care nu dovedeşte îndeplinirea acestei formalităţi, e obligat personal la plata împrumutului maritim.

Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizaţie autorităţii consulare romane cea mai apropiată, care le va transcrie în registre şi le va trimite oficiului maritim competent din ţara.

Contractul nu se poate opune celor de al treilea, decît de a data adnotarii pe actul de naţionalitate.

In cazurile prevăzute de art. 499 şi 519 se aplica şi dispoziţiunile acelor articole.

ART. 604 - Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir.

Formele şi efectele girului sunt regulate după dispoziţiunile titlului IX al cărţii întîi.

Garanţia de plata se întinde şi la folosul maritim, dacă nu este convenţie contrară.

Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participării la câştig a marinarilor şi a oamenilor de mare; dacă, cu toate acestea, împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.

ART. 606 - Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru acea valoare după preţuirea făcuta sau convertită, iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieţei.

Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului şi restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus.

Profitul ce se separa asupra lucrurilor încărcate nu se socoteşte ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.

ART. 607 - Împrumutul maritim nu poate fi contractat decît de proprietarii lucrurilor date în garanţie sau de către împuterniciţii lor speciali, afară de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 şi 519.

ART. 608 - Din ziua în care capitalul împrumutat şi folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoresc decît procentele legale la întreaga suma.

ART. 609 - Dacă călătoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacă însă întreruperea călătoriei a avut loc chiar prin faptul sau, el este dator procente după cursul pieţei, cînd acesta ar fi superior procentelor legale, şi deosebit de aceasta sa plătească despăgubirea cuvenită asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.

ART. 610 - Împrumutătorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a călătoriei sau a vasului, declarate în contract, afară numai dacă schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forta majoră.

Asemenea nu risca nimic împrumutătorul cînd împrumutatul se abţine sau face o declaraţia falsa, care ar putea sa micşoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul.

Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convenţie contraria.

ART. 611 - Dacă lucrurile asupra cărora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din caz fortuit sau forta majoră, în timpul şi locul pentru care împrumutătorul si-a luat răspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plata.

Dacă pierderea e parţială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului, şi care au fost scapate, afară de plata cheltuielilor pentru scăpare şi a creanţelor privilegiate cărora s-ar cuveni preferinţa.

Când împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru e redusă la ceea ce se datoreşte de către chiriaşi, scăzându-se mai întîi salariile personale ale echipajului pentru cea din urma călătorie şi contribuţia cheltuielilor pentru scăparea vasului.

Dacă lucrul asupra căruia s-a constituit împrumutul maritim este şi asigurat, valoarea partii ce s-a scăpat se împarte între împrumutător, numai pentru capital, şi asigurator numai pentru sumele asigurate, în proporţie cu interesul fiecăruia.

ART. 612 - Împrumutătorul nu suferă pierderile şi daunele cauzate prin vicii inerente lucrului afectat la asigurarea plăţii, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.

ART. 613 - Timpul riscurilor, dacă nu este determinat prin contract, începe:

1. In privinţa vasului, accesoriilor lui şi navlului, din momentul în care vasul părăseşte portul, pînă în ziua cînd arunca ancora în portul de destinaţie;

2. In privinţa poverii din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas pînă în ziua cînd s-a descărcat pe uscat, la locul de destinaţiune.

ART. 614 - Cel ce se împrumuta pe mărfuri transportate, nu este liberat de plata prin pierderea vasului şi a poverei dacă nu dovedeşte ca se găseau pe vas lucruri încărcate pe contul sau pînă la concurenta sumei luată cu împrumut.

ART. 615 - Împrumutătorii contribuie şi ei la avariile comune spre uşurarea celor împrumutaţi; orice convenţie contrară este nulă.

Avariile particulare nu sunt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s-a convenit astfel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, suferă şi acesta paguba ce rezulta.

CAP. 1 - DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE SI DESPRE OBLIGAŢIUNILE ASIGURATORULUI SI ASIGURATULUI

ART. 616 - Regulile stabilite în titlul XIII al cărţii I, se aplica şi la asigurările contra riscurilor navigaţiei, întrucît ele nu vor fi incompatibile cu asigurările maritime şi nu vor fi modificate prin dispoziţiile următoare.

Societăţile de asigurare mutuala, maritima, sunt supuse şi dispoziţiilor titlului VIII din aceeaşi carte.

ART. 617 - Polita de asigurare, afară de regulile stabilite prin art. 445, va cuprinde:

5. Porturile în care vasul trebuie sa încarce şi sa descarce şi în care are sa între.

Dacă indicaţiile de mai sus nu se pot face sau pentru ca asiguratul nu este în stare sa le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurării.

1. Vasul, cu aburi sau pânze, gol sau încărcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;

3. Navlul călătorilor şi al lucrurilor încărcate, pe lîngă care se poate prevedea şi salariile oamenilor din echipaj;

6. Sumele plătite sau datorate pentru avarii comune şi cheltuielile făcute sau datorate pentru avarii particulare, cînd nu ar fi acoperite prin un împrumut;

7. Si în general, orice lucruri care se pot preţul în bani şi sunt supuse la riscurile navigatiunei.

Asemenea poate fi făcuta asupra totalităţii sau a unei părţi din sus-zisele lucruri împreună sau deosebit.

Lucrurile care servesc drept garanţie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decît pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutată.

ART. 620 - Dacă, fără frauda, s-au făcut mai multe asigurări asupra acelor lucruri de către deosebiţi interesaţi sau de către mai mulţi reprezentanţi ai aceleias persoane ce au lucrat fără însărcinare specială, toate asigurările sunt valabile pînă la concurenta valorii lucrurilor.

Cei interesaţi au acţiune contra oricăruia dintre asiguratori după alegere, afară de recursul asiguratorului care a plătit contra celorlalţi, în proportiune cu interesul fiecăruia.

ART. 621 - Asigurarea poate fi făcuta în timp de pace sau în timp de război, înainte sau în cursul călătoriei vasului.

Asigurarea pentru o călătorie poate fi făcuta numai pentru ducere sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere şi întoarcere.

Asigurarea pe un timp determinat se socoteşte făcuta pentru orice navigaţiune sau staţiune a vasului în timpul convenit, afară de o convenţie specială.

ART. 622 - Adaogirea de prima convenită în timp de pace pentru timpul de război ce ar putea supraveni, şi a carei suma nu ar fi determinata prin contract, va fi stabilită de judecata, avîndu-se în vedere riscurile, împrejurările şi convenţiunile fiecărei poliţe de asigurare.

ART. 623 - Dacă contractul de asigurare nu determina timpul riscurilor, se vor observa regulile următoare:

In asigurările pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliţei şi iau sfârşit în timpul convenit.

In asigurările pentru o călătorie, riscurile încep şi se sfârşesc la timpul arătat în art. 613. Dacă însă asigurarea e făcuta după începerea călătoriei, riscurile se socotesc de la data poliţei.

Dacă descărcarea lucrurilor asigurate este intirziata prin culpa destinatarului, riscurile încetează pentru asigurator după o luna de la ajungerea vasului la locul de destinaţie.

Sau pentru preţul cu care s-au cumpărat, adaogindu-se cheltuelile de încărcare şi navlul;

Sau pentru preţul curent la locul de destinaţie, după ajungerea lor, fără avarii.

Preţuirea făcuta prin contract lucrurilor încărcate fără o alta explicaţie, se poate referi la amândouă aceste cazuri, şi nu vor fi aplicabile dispoziţiunile art. 453, dacă ea nu trece peste cel mai mare din preţurile menţionate.

O asemenea preţuire se socoteşte în totdeauna ca s-a făcut după declaraţia asiguratului, dacă nu a fost precedată de o estimatie primită de asigurator, şi pentru acest cuvint ea este supusă regulei stabilită în secundul aliniat al art. 460.

ART. 625 - Dacă se stipulează prin contract ca preţul lucrurilor asigurate sa fie plătit în moneda străină, lucrurile vor fi pretuite în moneda tarii după cursul ce va avea în timpul subscrierei poliţei, afară de convenţie contrarie.

ART. 626 - Când chiar prin faptul asiguratului, călătoria, înainte de începerea riscurilor, nu are loc, asigurarea n-are nici un efect şi asiguratorul primeşte, în acest caz, ca indemnitate jumătate de prima stipulată şi nu mai mult de o jumătate la suta din suma asigurata.

ART. 627 - Sunt în riscul asiguratorului pierderile şi pagubele ce se intimpla lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, asvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intimplatoare a vaselor, schimbări silite de cale, de călătorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, exploziune, foc, prindere, piraterie si, în general, din cauza oricărui alt accident de mare.

Asiguratorul nu este responsabil de perderile şi pagubele provenind numai din vicii inerente al lucrului asigurat.

ART. 628 - Riscurile de război nu sunt în sarcina asiguratorului, dacă nu este convenţie expresă. Dacă asiguratorul si-a luat asupra-si riscurile de război, fără a le determina precis, el răspunde de perderile şi pagubele intimplate lucrurilor asigurale din cauza ostilităţilor, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexatiunilor de orice natura din partea vreunui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, şi în general pentru toate faptele şi accidentele de război.

ART. 629 - Orice schimbare de cale, de călătorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt în sarcina asiguratorului, acesta are drept la prima dacă au început riscurile.

Schimbarea căpitanului sau patronului chiar prin concediul dat de către proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurării, afară însă de dispoziţiunile articolului următor.

ART. 630 - Asiguratorul nu este responsabil de culpa sau prevaricatiunile căpitanului sau oamenilor echipajului, dacă nu s-a convenit într-altfel.

O asemenea convenţie însă este nulă, dacă se raporta la un căpitan anume arătat prin contract, cînd asiguratul îl concediază si-l inlocueste printr-altul fără consimţămîntul asiguratorului.

ART. 631 - Asiguratul nu participa la cheltuielile de navigaţiune, de calauzie, de ernatic, de carantina, nici la taxele de orice fel, şi nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.

ART. 632 - Dacă contractul are de obiect asigurarea mărfurilor pentru ducere şi întoarcere, şi ajungând vasul la prima destinaţie se întoarce gol ori neincarcat deplin, asiguratorul are dreptul la doua treimi din prima de asigurare convenită, dacă nu exista convenţia contrară.

ART. 633 - Dacă asigurarea s-a făcut separat pentru lucruri ce trebuie încărcate pe mai multe vase cu arătare de câtă anume suma s-a asigurat în fiecare, şi povara întreaga este pusă pe un singur vas sau pe un număr de vase mai mic decît cel arătat în contract, asiguratorul nu răspunde mai mult decît suma asigurata din vasul care a primit povara, deşi s-ar pierde toate celelalte vase arătate; cu toate acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilită prin art. 626 pentru sumele în privinţa cărora asigurarea rămîne fără efect.

ART. 634 - Dacă capitanul are facultatea de a intra în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asiguratorul răspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cît timp ele sunt pe vas, afară dacă nu s-a stipulat într-alt fel.

ART. 635 - Asiguratorul nu mai răspunde de riscuri şi are dreptul la prima, dacă asiguratul expediază vasul într-un loc mai departat decît cel arătat în contract, deşi aflat pe aceeaşi cale.

Asigurarea îşi produce efectele, dacă călătoria se scurteaza, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sa staţioneze.

Dacă în timpul cît tine asigurarea, lucrurile asigurate suferă mai multe sinistre succesiv, asiguratul trebuie în totdeauna sa tie socoteala, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-a plătit sau i se datoreşte pentru sinistrele precedente.

ART. 637 – Clauza "fără de avarie" liberează pe asigurator de orice avarie comuna sau particulară, exceptându-se cazurile de abandon. In aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon şi exerciţiul acţiunii pentru avarie.

ART. 638 - Pentru verificarea pagubelor de care este răspunzător asiguratorul, asiguratul este dator a-i notifica toate incunostiintarile ce a primit. Notificarea trebuie făcuta în trei zile de la primirea încunoştiinţării, sub pedeapsa de despăgubire.

Aceeaşi obligaţie are asiguratul pentru povara, cînd vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate ca povara nu va fi suferit alta stricăciune din cauza sinistrului intimplat.

ART. 639 - Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor şi ca s-au pierdut.

Asiguratorul poate face proba contrarie celor ce rezulta din actele prezentate de asigurat.

Admiterea probei contrarie nu suspenda însă condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurate, dacă asiguratul da cauţiune.

Dacă în timp de patru ani nu a fost făcuta cererea în judecata, cauţiunea este liberată.

ART. 640 - In caz de pierdere de mărfuri încărcate pe vas în contul căpitanului, acesta e dator sa justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercială, şi povara cu o polita de încărcare, subscrisă de doi dintre fruntasii echipajului.

Orice om al echipajului sau călătorul care aduce din străinătate mărfuri asigurate în ţara, trebuie sa consemneze polita de încărcare la consulul roman din locul unde se face încărcarea, sau, în lipsa, la autoritatea locală.

ART. 641 - In orice caz de sinistru, capitanul şi asiguratul sau insarcinatul sau sunt datori sa dea ajutor pentru scăparea şi conservarea lucrurilor asigurate, fără prejudiciu drepturilor lor fata cu asiguratorul. Cheltuelile făcute trebuiesc plătite pînă la concurenta valorii lucrurilor scapate.

Asiguratorii şi agenţii sau insarcinatii lor pot, în înţelegere cu capitanul, cu asiguraţii şi cu insarcinatii lor, sau cu fiecare din ei, sa ia măsuri pentru scăparea lucrurilor asigurate şi pentru conservarea lor, fără prejudiciul vreunui drept.

ART. 642 - Asiguratul, notificind asiguratorului incunostiintarile primite, îşi poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datorează prin asigurare.

In caz de simpla avarie, în termen de treizeci zile de cînd i s-a notificat lichidarea relativă;

Asiguratul este dator însă sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acţiunii de avarie sau dreptului de abandon.

Dacă este opunere, fiecare dintre oponenţi şi asiguratul chiar pot cere ca suma sa se consemneze la Casa de depuneri şi consemnaţiuni.

5. De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacă vasul nu poate fi reparat, sau dacă cheltuielile necesare pentru a-l repara şi pune în stare sa reia călătoria se suie la trei pătrimi cel puţin din valoarea sa asigurata;

6. De pierderea sau deteriorarea lucrurilor asigurate, cînd pierderea sau deteriorarea se urca la cel puţin trei pătrimi din valoarea lucrurilor.

In orice caz, asiguratul nu poate cere decît despăgubire pentru avariile suferite.

ART. 645 - Asiguratul poate face abandonul chiar fără sa fie ţinut a proba pierderea vasului, dacă în călătoriile cu lung curs a trecut un an, şi în celelalte călătorii au trecut şase luni, din ziua plecării vasului sau din ziua la care se referă ultimele ştiri primite.

In caz de asigurare pe timp mărginit şi după trecerea termenilor de mai sus, pierderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurării.

Dacă sunt mai multe asigurări succesive, pierderea se presupune ca a avut loc a doua zi după primirea ultimelor ştiinţe.

ART. 646 - Dacă vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigaţiune, abandonul lucrurilor încărcate într-însul se poate face, dacă în termenul de trei luni de la declaraţia imposibilităţii de navigaţie nu s-ar fi putut găsi un alt vas pentru a reincarca lucrurile şi a le transporta la locul destinaţiei lor.

ART. 647 - In cazul prevăzut de articolul precedent şi de art. 524, dacă lucrurile sunt încărcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa plătească stricăciunile ce ele au suferit, cheltuielile de descărcare şi de reîncărcare, de depozit şi de paza în magazii, excedentul navlului şi toate celelalte cheltuieli făcute pentru scăparea lucrurilor pînă la concurenta sumei asigurate, şi dacă aceasta nu s-a cheltuit întreaga, asiguratorul continua a răspunde de riscuri pentru cît mai rămîne.

ART. 648 - In caz de oprire din partea vreunui Stat străin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau pradate nu poate fi făcut decît după trei luni de la notificarea sinistrului, dacă aceasta s-a intimplat în apele sau marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie, şi după şase luni de la notificatie dacă a avut loc în alte mari.

Pentru lucrurile supuse stricăciunii, termenele de mai sus se reduc la jumătate.

De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru dacă acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie;

De şase luni, dacă sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale şi meridionale ale Asiei şi în marile orientale ale Americii;

In caz de oprire din partea vreunui Stat străin, sau în caz de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arătate în articolul precedent.

Odată ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul rămânându-i numai acţiunea pentru avarii.

ART. 650 - Asiguratul, notificind ştirile ce a primit, poate face abandonul, somind pe asigurator sa-i plătească suma asigurata în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a-si rezerva dreptul de a-l face în termenele legale.

Odată cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurările efectuate sau ordonate şi împrumuturile maritime făcute. In lipsa, termenul pentru plata nu începe decît din ziua în care aceasta declaraţie a fost notificată; termenul însă pentru urmărirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.

In caz de declaraţie falsa, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.

ART. 651 - Abandonul lucrurilor asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub condiţiune. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurării şi al riscurilor.

ART. 652 - Odată ce abandonul s-a notificat şi primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din ziua în care a fost făcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate.

Asiguratorul nu poate, sub cuvint de întoarcere a vasului, sa se sustragă de la plata sumei asigurate.

ART. 653 - In caz de predare, dacă asiguratul nu a putut înştiinţa despre aceasta pe asigurator, poate rascumpara lucrurile predate fără a mai aştepta ordinul sau.

Asiguratul însă e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi făcut pentru răscumpărare, îndată ce-i va fi cu putinţa.

Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupra-si răscumpărarea sau de a renunţa la dânsa; el e dator însă a notifica asiguratului alegerea ce va fi făcut în termen de douăzeci şi patru de ore de la comunicarea învoirii de răscumpărare.

Dacă declara ca primeşte pe contul sau răscumpărarea, asiguratorul e dator sa contribuie, fără întârziere, la plata ei, conform convenţiei şi în proporţie cu partea asigurata de dinsul, neincetand de a fi răspunzător pentru riscurile călătoriei în conformitate cu contractul de asigurare.

Dacă declara ca renunţa la răscumpărare, asiguratorul va plati suma asigurata fără a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate.

Cînd asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunţat la beneficiul rascumpararei.

ART. 654 - Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare făcute pentru vas şi pentru povara, pentru amândouă împreună sau pentru fiecare în parte, şi toate pagubele ce se intimpla vasului şi lucrurilor încărcate, după încărcare şi plecare pînă la întoarcere şi descărcare.

Avariile sunt de doua feluri: avarii mari sau comune, şi avarii simple sau particulare.

Nu sunt avarii, ci numai cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, rîuri sau canaluri, sau pentru a ieşi dintr-însele, şi cheltuielile pentru drepturi sau taxe de navigaţie.

In lipsa de convenţie specială între părţi, avariile sunt reglementate după următoarele dispoziţii.

ART. 655 - Sunt avarii comune sau mari, cheltuielile extraordinare făcute şi pagubele suferite de buna voie pentru binele şi pentru scăparea comuna a vasului şi a poverei.

1. Lucrurile date prin învoiala şi sub titlul de răscumpărare a vasului şi a poverei;

3. Catarturile, pinzele, otgoanele şi alte unelte tăiate sau sfarimate, pentru scăparea comuna;

4. Ancorele, lanţurile şi alte obiecte părăsite sau aruncate în mare, pentru scăparea comuna;

6. Pagubele cauzate vasului prin operaţiunea aruncarii în mare, de bunăvoie sau de necesitate, precum şi pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scaparii lucrurilor încărcate sau pentru a înlesni scurgerea şi secarea apelor, şi pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încărcate;

7. Daunele cauzate vasului şi poverii cu ocazia stingerii incendiului de pe bord;

8. Cheltuielile făcute cu căutarea şi hrana persoanelor ranite în apărarea vasului şi cheltuielile funerarii, în caz de moarte a acelor persoane;

9. Salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau impedicarii, cînd vasul este oprit în călătorie prin faptul unui Stat străin sau este constrîns a sta într-un port din cauza unui rebel ce ar supraveni sau din o alta asemenea cauza ce împiedica călătoria la portul de destinaţie, pînă cînd vasul şi povara sunt libere de obligaţiile ce le privesc;

10. Cheltuielile de intrare sau ieşire şi taxele de navigaţie plătite într-un port unde vasul a fost silit a se opri din cauza furtunei, goanei, inamicului sau piratilor, ori a intrării de apa, provenită din caz fortuit sau forta majoră;

11. Salariile şi hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silită în timpul reparatiunilor necesare pentru continuarea călătoriei, cînd reparaţiile constituie avaria comuna;

12. Cheltuielile de descărcare şi reîncărcare a obiectelor puse pe uscat pentru înlesnirea sau facerea sus ziselor reparaţii ale vasului într-un port de oprire silită; cheltuielile pentru paza şi chirie a magazinelor unde acele obiecte au stat în depozit;

13. Cheltuielile făcute pentru a se obţine liberarea sau restituirea vasului oprit, cînd oprirea nu provine dintr-o cauza ce ar privi exclusiv pe vas, persoana căpitanului sau aceea a armatorului, precum şi salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obţinerea unei asemenea liberari sau restituiri, dacă ea a fost obţinută;

14. Cheltuielile de descărcare pentru uşurarea vasului, cînd a trebuit sa se facă în timp furtuna sau din alta cauza privitoare la scăparea comuna a vasului sau a poverei şi daunele ce vasul sau povara au suferit cu ocazia descărcării şi reîncărcării;

15. Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de buna voie pentru scăparea vasului de furtuna, de prada sau de alt pericol iminent;

16. Cheltuielile făcute pentru scoaterea deasupra apei vasului cufundat în cazul mai sus, şi recompensele datorite pentru lucrările şi serviciile aduse în asemenea ocaziuni;

17. Pierderea şi stricăciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau barci pentru uşurarea vasului în cazurile arătate la numărul 14, cuprinzindu-se partea de contribuţie ce s-ar datora chiar luntrelor sau barcilor; de asemenea şi pagubele suferite de obiectele rămase pe vas, întrucît asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune;

18. Primele şi interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face fata cheltuielilor considerate între avariile comune, şi primele de asigurare ale aceloraşi cheltuieli, precum şi pierderea ce trebuie sa se plătească proprietarului mărfurilor vîndute, în timpul călătoriei într-un port de oprire silită, pentru acoperirea aceloraşi cheltuieli;

Nu sunt considerate ca avarii comune, cu toate ca sunt făcute de bunăvoie, pentru binele şi scăparea comuna: pagubele încărcate de vas sau cheltuielile făcute pentru dinsul, cînd provin din viciu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenţa căpitanului sau a echipajului.

Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanţurile sau alte obiecte părăsite chiar de bunăvoie, pentru binele şi scăparea comuna, nu pot fi trecute între avarii, dacă nu sunt descrise în inventariul bordului ţinut conform dispoziţiunilor art. 510.

Aruncarea în mare a proviziunilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, considerată ca avarie comuna.

1. Preţul sau indemnitatea pentru răscumpărarea oamenilor echipajului trimişi pe uscat în serviciul vasului şi făcuţi prizonieri sau ţinuţi ca ostatici;

2. Cheltuielile unei carantine neprevăzute la facerea contractului de închiriere, dacă ea priveşte şi vasul şi povara, precum şi cheltuielile cu salariul şi hrana persoanelor echipajului în timpul carantinei.

ART. 657 - Dacă este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai puţin necesare, mai grele şi de mai puţin preţ, pe cît va fi cu putinţa, şi apoi lucrurile după intiia podeala a vasului şi succesiv celelalte.

ART. 658 - Sunt avarii particulare toate pagubele încercate şi toate cheltuielile făcute numai pentru vas, sau numai pentru povara.

1. Orice pierdere sau paguba suferită de lucrurile încărcate, prin furtuna, incendiu, prada, naufragiu, cufundare, sau prin orice alt caz fortuit sau de forta majoră;

2. Pierderea catartelor, pânzelor, franghiilor, ancorelor, sau orice alta paguba suferită de vas din cauzele menţionate mai sus;

4. Cheltuielile pentru orice oprire cauzată din viciul vasului, din intrare de apa provenind din vechimea lui, din lipsa de provizii pe bord, sau din orice alta cauza imputabilă proprietarului, ermatorului sau căpitanului;

5. Salariul şi hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparaţiilor provenite din viciul sau vechimea vasului, sau din o alta cauza imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului, sau în timpul opririi ori şederii într-un port ce ar privi numai vasul sau numai povara, şi cheltuielile pentru a obţine în acest caz liberarea unuia sau alteia;

6. Cheltuielile pentru conservarea mărfurilor încărcate sau pentru repararea butoaielor, lăzilor sau sacilor în care sunt puse, cînd aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune;

Pagubele intimplate mărfurilor prin accidente provenind din neglijenţa căpitanului sau celorlalte persoane ale echipajului sunt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mărfuri, avînd acesta dreptul de acţiune pentru despăgubire contra căpitanului, sau asupra vasului şi asupra navlului.

Capitanul răspunde de pagubele cauzate proprietarilor vasului, prin lungă sau arbitrară şedere în porturi.

ART. 659 - Avariile particulare se suporta şi se plătesc de către proprietarul lucrului care a încercat paguba, sau a dat ocazie la o cheltuiala.

Avariile comune sunt proporţional împărţite între povara şi jumătate a vasului şi a navlului.

Valoarea lucrurilor aruncate este cuprinsă în formarea mesei ce urmează sa contribuie.

ART. 660 - Bagajele persoanelor echipajului şi ale călătoriilor nu contribuie la avaria comuna, dacă sunt scapate; dau însă dreptul la contribuţie, dacă sunt aruncate în mare, sau suferă vreo stricăciune.

ART. 661 - Lucrurile ce nu se cuprind în polita de încărcare, sau pentru care nu exista declaraţia căpitanului, de se vor fi aruncat în mare, nu se plătesc; iar de au scăpat, contribuie.

ART. 662 - Lucrurile încărcate pe podeala de sus a vasului, contribuie întotdeauna la avariile comune, dacă nu sunt scapate.

Dacă lucrurile sunt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afară de cazul călătoriilor prevăzute de ultimul aliniat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despăgubire pentru pierderea sau stricarea lor, decît de la capitanul care le-a încărcat pe podeala vasului fără învoirea scrisă a încărcătorului. In caz contrariu, o specială contributiune are loc între vas, navlu şi celelalte lucruri încărcate pe podeala, deosebit de contributiunea generală pentru avariile comune la toată povara.

ART. 663 - Dacă aruncarea în mare nu scapa vasul, nu e loc la contribuţie. Lucrurile scapate nu sunt supuse la plata şi nici la despăgubirea celor aruncate în mare sau stricate.

Dacă aruncarea în mare scapa vasul, şi acesta, urmindu-si călătoria, se pierde, lucrurile scapate contribuie la aruncarea după valoarea lor în starea în care se afla, scazindu-se cheltuielile făcute pentru scăpare.

Lucrurile aruncate în mare nu contribuie în nici un caz la plata pagubelor ce se vor fi intimplat în urma aruncarii lucrurilor scapate.

Povara nu contribuie la plata vasului pierdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.

ART. 664 - In caz de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau în barci pentru uşurarea vasului, repartitiunea pierderii se face asupra vasului şi asupra întregei poveri.

Dacă vasul se pierde cu restul de poverei, nu e loc la contributiune pentru lucrurile puse în barci sau luntre, deşi acestea ar ajunge bine în port.

ART. 665 - Dacă, după repartitiune, lucrurile aruncate în mare sunt redobândite de proprietarii lor, aceştia vor restitui căpitanului şi persoanelor interesate ceea ce au primit din contribuţie, scazindu-se pagubele cauzate prin aruncare şi cheltuielile făcute pentru redobindire.

ART. 666 - Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descarcarei, sau pentru preţul cu care ar putea fi vîndut, scapindu-se avariile particulare chiar posterioare avariei comune.

Navlul ce, prin faptul convenţiei arătate la art. 587, e cîştigat chiar în caz de pierdere a lucrurilor încărcate, nu este supus la contributiune.

ART. 667 - Lucrurile scapate şi cele aruncate în mare sau în orice alt chip sacrificate, contribuie în proporţie cu valoarea ce au locul descărcări. Dacă a avut loc convenţia arătată în articolul precedent, navlul nu se scade din valoare.

ART. 668 - Natura, specia şi calitatea lucrurilor ce urmează sa contribuie şi a celor aruncate sau sacrificate, se stabileşte prin poliţele de încărcare, facturi si, în lipsa, prin orice mijloace de proba admise de lege.

Cînd în polita de încărcare calitatea sau valoarea lucrurilor încărcate nu este cea adevărata şi în realitatea lucrurilor sunt de o valoare mai mare, ele contribuie după valoare mai mare, ele contribuiesc după valoarea lor reală, dacă sunt scapate, şi se plătesc după calitatea şi valoarea indicată, dacă sunt aruncate în mare sau stricate.

Dacă însă lucrurile sunt de o calitate sau o valoare mai mica celei declarate prin polita de încărcare, ele contribuie după calitatea şi valoarea indicată, dacă sunt scapate, şi se plătesc după valoarea lor reală, dacă sunt aruncate în mare sau stricate.

ART. 669 - Capitanul va încheia proces-verbal despre orice hotărîre va lua şi despre operaţiunile urmate pentru scăparea comuna, îndată cu aceasta ii va fi cu putinţa.

Procesul-verbal va cuprinde motivele hotărîrii şi va arata în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate; va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arata motivele nevointei lor de a subscrie şi va fi transcris în registrul vasului.

O copie de pe acest proces-verbal, subscrisă de căpitan, va fi alăturată la raportul prevăzut de art. 526.

ART. 670 - Descrierea, preţuirea şi repartiţia pierderilor şi pagubelor va fi făcuta, în locul de descărcare al vasului, prin îngrijirea căpitanului, de către experţi, numiţi, în ţara, de preşedintele tribunalului respectiv si, în lipsa de tribunal, de către judecătorul de ocol; iar în ţara străină, de autoritatea consulară romana si, în lipsa, de autoritatea locală.

Repartiţia propusă de experţi va fi supusă, în ţara, cercetării tribunalului respectiv sau judecătorului de ocol si, în ţara străină, autorităţii locale competente.

ART. 671 - Acţiunea pentru avarie contra chiriaşului vasului şi contra destinatorului nu poate avea loc dacă capitanul a primit navlul şi a predat lucrurile încărcate fără a protesta, chiar cînd plata navlului ar fi fost făcuta înainte.

ART. 672 - Dacă lovirea vaselor a avut loc din caz fortuit sau forta majoră, pagubele şi pierderile provenite din aceasta cauza sunt în sarcina lucrurilor ce le-au suferit, fără drept de despăgubire.

ART. 673 - Dacă lovirea s-a intimplat din culpa unuia din vase, pagubele şi pierderile sunt în sarcina vasului în culpa. Despăgubirile datorate persoanelor moarte sau ranite sunt privilegiate în caz de neajungere a sumei de împărţit.

ART. 674 - Dacă nu se dovedeşte cărui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacă culpa se dovedeşte a fi comuna, fiecare suferă pagubele şi pierderile încercate fără drept la vreo despăgubire; cu toate acestea, fiecare vas este obligat în mod solitar la plata pagubelor şi pierderilor cauzate lucrurilor încărcate şi a leziunilor cauzate persoanelor, conform dispoziţiunilor celor doua articole precedente.

ART. 675 - Responsabilitatea vaselor stabilită prin articolele precedente, nu apara de răspundere pe autorii culpei către persoanele vătămate şi către proprietarii vaselor.

ART. 676 - Cînd un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru ca el însuşi a fost lovit din culpa unui al treilea, toată răspunderea este în sarcina acestuia.

ART. 677 - Acţiunea de despăgubire, pentru daunele provenite din lovirea vaselor, nu poate fi admisă dacă nu s-a făcut, în termen de trei zile, către autoritatea locului unde s-a intimplat faptul, sau a primului port în care vasul s-a oprit.

Pentru pagubele cauzate persoanelor sau mărfurilor, lipsa de protestare sau reclamaţie nu vătăma drepturile persoanelor care nu se găseau pe vas, sau nu erau în pozitiune a-si manifesta voinţa.

ART. 678 - Privilegiile stabilite prin acest titlu trec înaintea oricărui alt privilegiu general sau special asupra mobilelor, stabilit prin codul civil.

ART. 679 - In orice caz de deteriorare sau micşorare a lucrului asupra căruia exista privilegiul, acesta se exercita pe ceea ce rămîne, sau se redobândeşte ori se scapa.

ART. 680 - Dacă creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte, este primat asupra altor obiecte, cel dintâi este subrogat în privilegiul aparţinând ultimului creditor.

Acelaşi drept îl au asemenea şi ceilalţi creditori privilegiaţi care suferă o pierdere în urma sus aratatei subrogatiuni.

ART. 681 - Creanţele privilegiate în acelaşi grad concura între dinsele în caz de nesuficienta a lucrului în proporţie cu cît au sa ia, dacă sunt contractate în acelaşi port. Dar dacă asemenea creanţe iau naştere în urma, după reluarea călătoriei, creanţele posterioare sunt preferate celor anterioare.

ART. 682 - Dacă titlul creanţei privilegiate este la ordin, girul transmite şi privilegiul.

ART. 683 - Sunt privilegiate asupra lucrurilor încărcate şi plătite în ordinea prevăzută prin prezentul articol, creanţele următoare:

1. Cheltuielile de judecata făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi de urmărire a lucrurilor;

2. Cheltuielile, indemnitatile şi primele de scăpare datorate pentru ultima călătorie;

8. Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiile contractate de căpitan asupra poverii, în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise;

9. Orice alt împrumut maritim cînd acela ce a dat banii poseda polita de încărcare.

ART. 684 - Privilegiile arătate în articolul precedent nu se conserva, dacă acţiunea nu este exercitată în termen de cincisprezece zile de la descărcare şi înainte de trecerea lucrurilor încărcate în mina celor de al treilea.

Pentru sechestrarea, darea în gaj şi vînzarea silită a lucrurilor supuse privilegiului, se aplica regulile generale stabilite prin codicele de procedura civilă, afară de cazurile în care codicele de comerţ nu ar dispune într-alt fel.

ART. 685 - Sunt privilegiate asupra navlului şi admise la plata, în ordinea aici arătată, următoarele creanţe:

1. Cheltuielile de judecata făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare şi urmărire;

2. Cheltuielile, indemnitatile şi primele de scăpare, datorite pentru ultima călătorie;

3. Salariile, retribuţiunile şi indemnitatile datorate persoanelor echipajului pentru călătoria în care s-a câştigat navlul;

6. Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de căpitan asupra navlului, în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise;

7. Pentru despăgubirile datorate chiriaşilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avarii suferite de dânsele din culpa căpitanului sau persoanelor echipajului în ultima călătorie;

8. Orice alta datorie cu împrumut maritim sau cu gaj asupra navlului, transcrisă şi adnotata pe actul de naţionalitate.

ART. 686 - Vasele sau părţile lor, chiar cînd s-ar afla în posesiunea unei a treia persoane, sunt supuse la plata creanţelor ce legea declara privilegiate, în modul şi marginile mai jos stabilite.

ART. 687 - Sunt privilegiate asupra vasului şi admise la plata asupra preţului sau şi în ordinea arătată în prezentul articol, creanţele următoare:

1. Cheltuielile de judecata făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi urmărire a vasului;

2. Cheltuielile, indemnitatile şi primele pentru scăpare, datorate pentru ultima călătorie;

4. Salariile piloţilor, salariul custodelui şi cheltuielile de paza a vasului, după intrarea lui în port;

6. Cheltuielile de întreţinere a vasului şi a uneltelor şi instrumentelor sale după ultima sa călătorie şi intrare în port;

7. Salariile, retribuţiunile şi indemnitatile datorate, conform dispoziţiunilor titlului III al acestei cărţi, căpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului pentru cea din urma călătorie;

9. Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de căpitan la trebuinţele vasului în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise;

10. Primele de asigurarea vasului şi accesoriilor sale pentru cea din urma călătorie, dacă asigurarea a fost făcuta pentru un timp determinat sau cu călătoria, şi pentru vasele cu abur ce fac călătorii periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespunzătoare cu cele din urma şase luni, şi deosebit de acestea, în asociaţiunile de asigurare mutuala, reparatiunile şi contribuţiunile pentru ultimele şase luni;

11. Indemnitatile datorate chiriaşilor pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avariile suferite de dânsele din culpa căpitanului sau a echipajului, în ultima călătorie;

13. Creanţele arătate la numărul 9 de mai sus, ce au fost transcrise şi adnotate târziu, orice alta creanţa de împrumut maritim asupra vasului şi creanţele pentru care vasul a fost dat în gaj.

In caz cînd mai multe creanţe din cele prevăzute de numărul 13 se afla în concurenta, preferinţa se determina după data transcriptiunei titlului şi adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.

ART. 688 - Girantul, cezionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gaj o creanţa asupra unui vas, transcrisă şi adnotata, vor putea cere sa se menţioneze pe registrul căpităniei portului şi pe actul de naţionalitate al vasului girul, cesiunea, subrogatiunea sau constituirea gajului ce a avut loc.

ART. 689 - Privilegiile arătate în articolele precedente nu se pot exercita, dacă creanţele nu sunt probate şi privilegiile nu sunt conservate în modul următor:

1. Cheltuielile de judecata cu conturile lichidate de judecătorul competent, după formele stabilite prin legile de procedura;

2. Cheltuielile, indemnitatile şi primele pentru scăpare şi salariile piloţilor, cu sentinţe, cu atestate ale autorităţii maritime şi cu celelalte probe ce autoritatea judecătorească va crede de cuviinţă a admite, după împrejurări;

4. Salariul custodelui, cheltuielile de paza arătate în numărul 4 al art. 687 şi creanţele arătate în numărul 5 al art. 683 şi în alineatele 5 şi 6 ale art. 687 prin state aprobate de prezidentul tribunalului respectiv;

5. Salariile şi retribuţiunile căpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului, cu rolurile de armament şi dezarmament extrase din oficiurile autorităţii maritime, celelalte indemnităţi cu raportul căpitanului şi cu celelalte probe ale intimplarilor ce le-au dat naştere;

6. Creanţele pentru contribuţiuni la avariile comune, cu actele relative la reparaţiunea lor;

7. Creanţele arătate la numărul 8 de sub art. 683, la alineatul 6 de sub art. 685 şi la aliniatul 9 de sub art. 687 prin procesele-verbale subscrise de fruntasii echipajului, ordinele de autorizaţiune, statele subscrise de căpitan şi confirmate de experţi, prin actele de vînzare şi procesele verbale subscrise de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuelilor;

8. Primele de asigurare, cu poliţele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat şi cu extractele de pe registrele mijlocitorilor de asigurare, reparatiunile sau contribuţiunile în societăţile de asigurare mutuala, cu extractele de pe registrele de admitere a navelor în societate;

9. Indemnitatile datorate chiriaşilor unui vas cu sentinţele ce le-au lichidat; şi dacă la timpul distribuirii preţului, sentinta de condamnare la despăgubire e pronunţată, iar daunele-interese nu sunt încă lichidate, creditorii pot, după împrejurări, sa fie admişi la plata despăgubirii pentru o suma aproximativă, dind cauţiune ca vor restitui ceea ce va constata ca au primit mai mult; tot astfel vor fi admişi la plata şi creditorii posteriori celor dinţii, dacă vor da cauţiune de restituire;

10. Vinderea vasului cu actul de vînzare, transcris şi adnotat în modul stabilit prin art. 493;

11. Creanţele arătate la numărul 9 de sub art. 683, la numărul 8 de sub art. 685 şi la numărul 13 de sub art. 687, cu actele respective transcrise şi adnotate în modul prescris.

ART. 690 - Afară de regulile generale pentru stingerea obligaţiunilor, privilegiile creditorilor asupra vasului se sting:

1. Prin vînzarea silită, făcuta sau după cererea creditorilor, sau pentru alta cauza, după formele stabilite de procedura comercială şi după plata preţului asupra căruia privilegiul a trecut;

2. Prin expirarea termenului de trei luni, în caz de înstrăinare de bunăvoie a vasului.

Acest termen începe de la data transcrierii actului de înstrăinare, dacă vasul se găseşte în timpul transcriptiunei în circumscripţia unde e înscris; şi de la data întoarcerii sale în zisa circumscriptiune, dacă transcriptiunea înstrăinării s-a făcut după plecarea vasului, cu condiţiunea ca, în termen de o luna de la data transcriptiunii, vînzarea sa fie notificată creditorilor privilegiaţi ale căror titluri se afla transcrise şi adnotate pe actul de naţionalitate.

Stingerea privilegiului nu poate avea loc fata cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea termenului a chemat în judecata pe cumpărătorul vasului, pentru a obţine recunoaşterea privilegiului sau.

ART. 691 - Achizitorul unui vas sau unei părţi din vas, pentru a-l purga de creditele creanţelor privilegiate la care nu este obligat personal, e dator sa notifice creditorilor înainte de punerea în gaj sau urmărirea vasului, un act conţinând:

1. Data şi felul titlului sau, datele transcriptiunii titlului şi adnotarii de actul de naţionalitate;

4. Preţul convenit şi orice alta sarcina impusa achizitorului sau valoarea ce el oferă sa plătească;

5. Lista creditorilor cu arătarea numelui şi prenumelui lor, a sumelor ce li se datorează; data titlurilor lor, a transcriptiei şi adnotatiunei pe actul de naţionalitate;

6. Oferta de depunere a preţului convenit sau a valorii declarate pentru a fi împărţită între creditori;

7. Alegerea domiciliului la reşedinţa tribunalului care ar fi competinţe sa proceadă la vînzarea cu licitaţiune, dacă aceasta ar trebui sa aibă loc.

Un extract sumar de pe acest act se va publica în foaia anunţurilor judiciare a locului unde se afla oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificatiune pentru creanţele nesupuse publicităţii.

ART. 692 - Orice creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creanţe, poate în termen de 15 zile de la notificarea sau publicaţiunea sus arătată, sa ceara vînzarea prin licitaţiune publica a vasului, oferind suirea preţului cu a zecea parte şi dând cauţiune pentru plata preţului şi pentru îndeplinirea oricărei alte sarcini.

Aceasta cerere subscrisă de cel ce o face sau de un procurator special al sau, va fi notificată achizitorului cu citaţiune de înfăţişare dinaintea locului unde vasul este înscris, pentru ca judecata sa se pronunţe atât asupra cauţiunii, cît şi asupra cererii de vînzare.

ART. 693 - Dacă vînzarea n-a fost cerută în termenul şi modul stabilit prin articolul precedent sau dacă cererea este respinsă, preţul rămîne fixat definitiv si, prin depunerea lui, achizitorul obţine proprietatea vasului sau unei părţi din el, libera de orice privilegiu. în acest caz privilegiile trec asupra preţului depus, care urmează a fi distribuit ca în cazurile de vînzare silită.

Dacă cererea este admisă, tribunalul, prin aceeaşi sentinta va autoriza vînzarea vasului, care se va face conform dispoziţiilor cuprinse în procedura codicelui comercial.

ART. 694 - Radiarea transcriptiunilor sau a adnotarii privilegiilor nu se va putea face decît după consimţămîntul părţilor interesante sau în virtutea unei sentinţe rămase definitive.

Oricine poate obţine un act dovedind existenta uneia sau mai multor transcripţiuni asupra unui vas sau unei părţi din el, sau un certificat ca nu exista nici o sarcina.

ART. 907 - Partea interesată în o cauza comercială va putea, deodată cu intentarea actiunei, sa ceara se pune sechestru asigurator asupra averei mobile a debitorului sau, conform art. 614 şi următoarele din procedura civilă, după deosebirile mai jos enunţate.

Va putea de asemenea sa urmărească şi sa poprească pentru sumele cuprinse în titlul sau sumele sau efectele datorite debitorului sau de către un al treilea, conformându-se dispoziţiunilor art. 456 şi următoarele din codicele de procedura civilă.

ART. 908 - Sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinţa decât numai cu dare de cauţiune, afară de cazul cînd cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplată.

Instanţa care judecă procesul se va pronunţa asupra sechestrului în camera de consiliu fără prealabila chemare a părţilor.

Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decît dacă debitorul va consemna suma, capital, interese şi cheltuielile, pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.

ART. 910 - Orice creditor are dreptul ca, prin paza formelor mai jos arătate, sa poată proceda la sechestrarea, urmărirea şi vînzarea silită a unui vas sau a unei părţi în diviza dintr-însul, care ar fi proprietatea debitorului sau.

Creditorii privilegiaţi pot exercita acest drept chiar dacă vasul, care în total sau în parte este afectat, ar fi trecut în mâinile unei a treia persoane.

ART. 911 - Vasul poate fi sechestrat în cazurile şi după formalităţile stabilite în art. 907 şi 908 din acest cod. Sechestrarea fiind declarata valabilă de către tribunalul de comerţ competent, vînzarea, colocatiunea creditorilor şi repartitiunea preţului se fac în conformitate cu regulile fixate în prezentul capitol.

ART. 912 - Vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru şi nici urmărit.

Vasul se considera ca este gata de plecare, cînd capitanul are asupra-si hârtiile de navigaţiune necesare pentru călătorie.

ART. 913 - In orice stare a procedurei, după cererea unui creditor care are un privilegiu asupra unui vas sau a unui coproprietar al vasului şi chiar a însuş debitorului, tribunalul înaintea căruia sa afla cauza pendinte, poate ordona ca vasul sa întreprindă una sau mai multe călătorii, prescriind în acelaş timp precauţiunile ce după împrejurări, s-ar crede necesare.

Călătoria nu se poate începe pînă ce mai întâi sentinta tribunalului care ar încuviinţa-o, nu va fi transcrisă în registrele autoritatei maritime respective şi adnotata pe actul de naţionalitate.

Cheltuielile necesare pentru întreprinderea călătoriei, se vor înainta de reclamant.

Navlul, după ce mai întâi se vor scădea cheltuielile, se va adauga la preţul vânzării.

ART. 914 - Urmărirea vasului sau a unei părţi dintr-însul va fi precedată de un comandament făcut debitorului, cu invitare de a plati suma datorită în termen de 24 de ore şi cu încunoştiinţare ca în caz contrariu se va procede la urmărire.

Dacă este pericol de sustractiune, se poate ordona sechestrarea imediata în formele stabilite de Codul de procedura civilă.

ART. 915 - Prin comandament, creditorul îşi va face alegere de domiciliu în comuna de reşedinţa a autorităţii judecătoreşti înaintea căreia are sa se facă urmărirea, arătându-se persoana la care domiciliul a fost ales.

Comandamentul va fi notificat proprietarului vasului, dacă este vorba de o acţiune generală de exercitat contra lui, el va putea fi însă notificat şi căpitanului, dacă urmărirea se face şi în virtutea unui drept de privilegiu ce exista asupra vasului.

Dacă, în termen de 30 zile de la notificarea comandamentului, creditorul nu procede la acte de execuţiune, urmărirea nu se va putea începe decît în urma unui nou comandament.

In caz de opoziţiune sau contestaţie contra urmaritei, termenul de mai sus va curge de la notificarea sentinţei definitive care a respins contestatiunea sau opoziţiunea, sau ziua cînd contestatiunea sau opoziţiunea s-a perimat.

ART. 916 - Procesul verbal al agentului judecătoresc însărcinat cu urmărirea, afară de cele prescrise prin art. 416 din codul de Procedura Civilă, va trebui sa mai cuprindă:

1. Alegerea sau declaraţiunea de domiciliu ori reşedinţa a creditorului urmăritor în localitatea unde se afla autoritatea judecătorească însărcinata cu vînzarea şi în localitatea unde vasul urmărit se găseşte ancorat;

2. Numele, pronumele şi domiciliul sau reşedinţa proprietarului vasului şi acela al căpitanului;

4. Descrierea barcilor, a salupelor, uneltelor, echipamentelor, armelor, muniţiilor şi proviziunilor sale.

Agentul judecătoresc va numi un custode asupra vasului urmărit, care va urma sa subscrie procesul-verbal.

ART. 917 - Dacă proprietarul vasului urmărit are domiciliul sau reşedinţa în comuna unde se face urmărirea, creditorul urmăritor este dator sa-i notifice, în termen de trei zile, copie după procesul-verbal de urmărire sa-l citeze înaintea tribunalului urmăritor, pentru ca acesta sa ordone vînzarea lucrurilor urmărite.

Dacă proprietarul nu are nici domiciliul, nici reşedinţa sa în localitatea unde se face urmărirea, comunicarea procesului-verbal şi citatiunea se vor face căpitanului vasului urmărit, şi lipsa-i, reprezentantului proprietarului sau al căpitanului.

Dacă proprietarul este străin, fără domiciliu sau reşedinţa în România, comunicarea şi citatiunea mai sus vorbita se vor face în modul stabilit prin art. 75, numerele 6 şi 7 din procedura civilă.

O alta copie după procesul-verbal de urmărire se va depune de agentul judecătoresc la oficiul maritim unde vasul se găseşte înscris.

ART. 918 - Tribunalul, autorizind vînzarea, stabileşte condiţiunile ei şi trimite pe părţi înaintea unui judecător delegat, pentru ca sa fixeze ziua în care are sa se facă vînzarea, şi sa proceadă la celelalte operaţiuni necesare. Tribunalul trebuie de asemenea sa ordone portarelului de a face afiptele şi publicaţiunile de vînzare.

ART. 919 - Urmărirea se perima de drept şi creditorul urmăritor răspunde de cheltuieli, dacă vînzarea nu se face în cele 40 zile următoare.

Nu se socoteşte în acest termen timpul trecut pentru opoziţiunile sau contestaţiunile prevăzute de art. 915.

1. Numele, pronumele, profesiunea, domiciliul sau reşedinţa creditorului urmăritor;

4. Alegerea de domiciliu făcuta de creditorul urmăritor, atît în localitatea unde resade Tribunalul înaintea căruia se face urmărirea, cît şi în aceea unde vasul este ancorat;

5. Numele, pronumele, domiciliul sau reşedinţa proprietarului vasului urmărit;

6. Numele, felul şi capacitatea vasului, dacă este armat sau în armare, precum şi numele şi pronumele căpitanului;

7. Locul unde vasul se găseşte, adică dacă este ancorat în port sau în alta parte;

8. Barcile, salupele, echipamentele, uneltele, armele, munitiunile, şi proviziunile ce se cuprind în vînzare;

3. In piaţa principala a oraşului, pe digul sau la debarcaderul portului unde vasul este ancorat şi la reşedinţa oficiului vamal din localitate;

Un extract după afipt se va publica în foaia anunciurilor judiciare a locului, cu cel puţin trei zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea licitatiunei.

3. Creditorilor privilegiaţi indicaţi în actul de naţionalitate sau în registrele oficiului maritim unde este înscris vasul, şi oricărui alt creditor, chiar neprivilegiat, care, printr-un act notificat creditorului urmăritor, a declarat ca voieşte sa intervină la procedura urmarirei.

ART. 922 - Dacă urmărirea are de obiect un vas care ar avea o capacitate mai mare de 30 tone, se vor face trei publicaţiuni consecutive din opt în opt zile, prin afipte afişate, cum mai sus se arata şi publicate în foaia anunciurilor judiciare.

După a treia publicaţiune a afiptelor, licitaţiunea se va tine la ziua fixată de către judecătorul-delegat şi vînzarea se va face către cel ce va oferi un preţ mai avantajos.

ART. 923 - Tribunalul, după raportul judecătorului-delegat, pentru motive grave, poate acorda şi chiar ordona din oficiu ca vînzarea sa nu aibă loc şi sa încuviinţeze una sau doua amânări de cîte opt zile fiecare.

Amînarea va fi incunostiintata prin afipte afişate şi publicate precum mai sus se arata.

Cel ce concurează pentru contul altei persoane, trebuie sa prezinte procura specială care se va ataşa la dosarul cauzei.

Orice concurent este dator sa depună în bani sau în efecte publice de ale Statului la purtător şi după cursul zilei, a zecea parte din preţul de la care are sa se înceapă licitaţiunea, afară numai dacă judecătorul-delegat, ascultind şi pe creditorii prezenţi, nu-l va dispensa de aceasta.

Strigările se vor începe de la preţul fixat de creditor, sau de la acela pe care îl va însemna judecătorul delegat, de la sine şi se vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel puţin sau de 15 minute cel mult.

Adjudecatarul va subscrie de preţul cu care lucrul s-a adjudecat asupra-i şi în acelaşi timp va face alegere de domiciliu în localitatea unde s-a urmat vînzarea. In caz contrariu, toate notificările ce i se vor adresa vor fi valabil făcute la grefa tribunalului.

ART. 926 - Procuratorul care va fi rămas adjudecatar pentru o persoana care ar avea a o numi mai în urma, trebuie, în cele trei zile după licitaţie, sa depună la grefa mandatul special anterior vinzarei, dacă acela în contul căruia a concurat la licitaţie nu prefera de a face în persoana accepţiunea prin o declaraţiune depusa la grefa; în lipsa, procuratorul va fi considerat ca adjudecatar în numele sau propriu.

ART. 927 - Adjudecatarul este dator ca, în termen de cinci zile de la adjudecare, sa depună preţul cu care s-a adjudecat asupra-i vasul.

Dacă acest termen expira fără ca cumpărătorul sa fi depus întregul preţ, tribunalul, de la sine sau după cererea partii interesate, va pune lucrul din nou în vînzare.

Aceasta noua licitaţiune se va incunostiinta prin afipte, conform art. 921, iar afiptul se va publica cu trei zile cel puţin înainte de vînzare.

Noile afipte vor cuprinde, pe lîngă enuntarile prevăzute de art. 920, numele adjudecatarului ce nu a depus preţul şi suma cu cît lucrul a fost adjudecat asupra-i.

Dacă preţul ieşit la aceasta noua licitaţiune este mai mic, primul adjudecatar răspunde de diferenţa si, în ori ce caz, de toate cheltuielile ocazionate cu aceasta noua vînzare.

Dacă primul cumpărător, înainte de începerea acestei noi licitaţiuni, depune preţul cu cît lucrul s-a adjudecat asupra-i, dimpreună cu dobânzi şi cheltuieli făcute cu aceasta a doua vînzare, el va fi menţinut în calitatea sa de adjudecat

ART. 928 - Dacă sunt urmărite barci, şalupe sau alte vase de o capacitate nu mai mare de 30 tone, vînzarea se va face înaintea judecătorului-delegat, după publicaţiuni făcute în trei zile consecutive printr-un singur afipt lipit pe catart sau, în lipsa, într-alt loc aparent al vasului, la usa tribunalului şi pe zidul sau scara portului, fără nici o alta formalitate.

Vînzarea nu se poate face decît după trecere de opt zile de la notificarea procesului-verbal de urmărire.

ART. 929 - Urmărirea şi vînzarea batelurilor destinate transportului persoanelor sau pescaritului în porturi, limanuri, canaluri, lacuri şi rîuri, precum şi altor asemenea plutitoare ce se afla în aceste localităţi şi care nu ar avea o capacitate mai mare de 10 tone, se va face conform dispoziţiunilor articolelor precedente cu următoarele modificatiuni:

3. Preţul va fi răspuns îndată după terminarea licitaţiunii; iar în caz contrariu, se va procede imediat la o noua licitaţiune pe comptul adjudecatarului.

Dispoziţiunile acestui articol nu se aplica în caz de vînzarea batelurilor şi a celorlalte plutitoare avînd masina cu vapori.

ART. 930 - Vînzarea vasului face sa înceteze funcţiunile căpitanului, cu rezerva dreptului sau la despăgubire contra celui obligat.

ART. 931 - Adjudecatarul va primi un extract după procesul-verbal al licitaţiunii în care se va indica:

1. Numele, pronumele, domiciliul sau reşedinţa creditorului urmăritor şi al debitorului;

3. Numele, pronumele şi reşedinţa adjudecatarului, precum şi preţul cu care vasul s-a adjudecat asupra-i.

Acest extract va fi semnat de judecătorul delegat sau de judecătorul de ocol şi va trebui sa fie transcris în registrele autorităţii unde va fi înscris vasul şi vînzarea va trebui notată şi pe actul de naţionalitate.

ART. 932 - Cererile în distractiune (separatiune) asupra vasului urmărit se vor notifica creditorului urmăritor înainte de vînzare.

Dacă cererile în distractiune nu s-au format decît după adjudecatiune, ele se vor converti de drept în opoziţiuni asupra liberării preţului.

Cererea în distractiune va conţine citatiunea creditorului urmăritor de a compare pentru a audienta fixa înaintea tribunalului competent, şi alegerea sau declaraţiunea de domiciliu sau de reşedinţa a reclamantului în comuna de reşedinţa a tribunalului sau judecătoriei prin care se face urmărirea.

Dacă cererea se va respinge, reclamantul, deosebit de cheltuieli şi daune, poate fi osandit şi la o pedeapsa pecuniară pînă la suma de 500 lei.

ART. 933 - Opoziţiunile la distribuirea preţului rezultat din vinarea unui vas, vor fi făcute sub pedeapsa de pierderea dreptului, în termen de trei zile socotit de la vînzare.

Creditorii oponenţi sunt datori de a prezintă la grefa titlurile lor de creanţe cel mult în termen de opt zile din ziua opozitiunii, sub pedeapsa, în caz contrariu, de a se procede la distribuirea preţului, fără a se tine seama de opoziţiunea ce au făcut.

ART. 934 - Colocatiunea creditorilor şi distribuţiunea preţului între creditorii privilegiaţi se va face în ordinea prescrisă prin art. 687 şi între ceilalţi creditori, în proportiune cu creanţele lor.

ART. 935 - Pentru tot ce nu este regulat prin prezentul titlu, se aplica dispoziţiunile codului de procedura civilă, relative la urmărirea silită a bunurilor mobile.

Regulile stabilite în prezentul capitol se vor observa, pe cît nu vor fi incompatibile, în orice alt caz de vînzare judiciară a unui vas sau a unei porţiuni dintr-un vas.

ART. 945 - Acţiunile derivând din acte care sunt comerciale numai pentru una din părţi, se prescriu pentru toate părţile contractante în conformitate cu dispoziţiunile legii comerciale.

ART. 946 - Prescripţiunea comercială curge chiar contra militarilor în serviciul activ în timp de razbel în contra femeei măritate, în contra minorilor chiar neemancipati şi a interzişilor, cu rezerva dreptului lor contra tutorului.

Cu toate acestea, în obligaţiunile cambiale, actele intreruptive de prescripţiune făcute în persoana unuia din coobligati nu produc nici un efect fata de ceilalţi coobligati.

ART. 947 - Prescripţiunea ordinară în materie comercială este de 10 ani în toate cazurile în care prin acest cod sau prin legi nu s-a stabilit o prescripţiune mai scurta.

ART. 948 - Acţiunea pentru revendicarea proprietăţii unui vas se prescrie prin trecere de 10 ani. Nu se poate opune lipsa de titlu sau a bunei credinţe.

Posesorul unui vas, în virtutea unui titlu stipulat cu buna credinţa, titlul fiind transcris conform legii şi care sa nu fie nul pentru lipsa de forma, prescrie prin trecere de cinci ani, socotiţi de la data transcriptiunii titlului şi a adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.

1) Acţiunile ce deriva din contractul de societate sau din alte operaţiuni sociale, dacă publicaţiunile prescrise în titlul VIII, cartea I, au fost regulat făcute;

Pentru acţiunile prevăzute la Nr. 1 al acestui articol, din ziua cînd obligaţiunea a ajuns la termen sau din ziua publicaţiunii actului de dizolvare a societăţii, sau a declaraţiunii de lichidare, dacă obligaţiunea n-a devenit exigibilă. In cazul prevăzut de art. 103, termenul curge din ziua în care actul de dizolvare poate fi opus celor de al treilea. Pentru obligaţiunile derivând din lichidarea societăţii, termenul începe a curge de la data aprobarei ultimului bilanţ al lichidatorilor.

Pentru acţiunile prevăzute la Nr. 2, termenul curge din ziua scadentei obligatiunei sau din ultima zi a termenului prevăzut de art. 282.

ART. 950 - Acţiunile rezultând din contractele de împrumut maritim sau de gaj asupra vaselor, se prescriu prin trecere de trei ani socotiţi din ziua cînd obligaţiunea a ajuns la termen.

ART. 951 - Grefierii şi judecătorul-sindic sunt liberaţi de îndatorirea de a da compt de registrele de comerţ şi de hârtiile ce le sunt încredinţate în procedura asupra falimentului, după trecerea de trei ani de la închiderea sau încetarea operaţiunilor falimentului.

ART. 952 - Se prescriu prin doi ani, socotiţi din ziua terminarei afacerei, acţiunile mijlocitorilor pentru plata dreptului lor de mijlocire.

Prin acelaş termen se prescriu acţiunile de anulare sau de reziliare a concordatului în materie de faliment. Termenul curge pentru acţiunile în anulare din ziua cînd dolul a fost descoperit, iar pentru acţiunile în reziliare de la expirarea termenului scadentei ultimei plati ce falitul urma a face conform concordatului.

ART. 953 - Se prescriu printr-un an, din ziua protestului sau a reclamatiunei de care se vorbeşte în art. 677, acţiunile pentru plata daunelor cauzate prin lovirea unui vas, şi din ziua cînd vasul a fost complet descărcat, acţiunile pentru contributiune la avariile comune.

ART. 954 - Acţiunile rezultând din contractul de închiriere al unui vas se prescriu prin trecere de la un an de la împlinirea călătoriilor, şi acelea derivând din contractul de inrolare prin trecere de un an de la expirarea termenului convenit între părţi, sau de la împlinirea celei din urma călătorii, dacă contractul a fost prelungit.

Acţiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecere de un an.

In asigurările maritime termenul începe a curge după terminarea călătoriei ce a fost asigurata, şi pentru asigurările cu termen din ziua în care se sfârşeşte asigurarea; în caz de prezumptiune de pierdere a vasului pentru lipsa de nuvele, anul începe de la finele termenului fixat pentru prezumptiunea de pierdere. Se exceptează termenele fixate pentru dreptul de abandon, prevăzute de titlul VI, cartea II.

In celelalte asigurări contra daunelor şi asupra vietei, termenul curge din momentul cînd s-a intimplat faptul care a dat naştere actiunei.

I. Acţiunile pentru furniturile de proviziuni, lemnărie, combustibile şi alte lucruri necesarii pentru reparaţiunea sau prepararea unui vas de călătorie şi pentru lucrările făcute pentru aceste obiecte;

II. Acţiunile pentru plata de alimente date marinarilor şi celorlalţi oameni ai echipagiului, din ordinul căpitanului.

Prescripţiunea începe a curge de la data furniturilor şi dela facerea lucrărilor, dacă părţile nu au stipulat un termen de plata. In acest caz prescripţiunea rămîne suspendată pe timpul convenit.

Dacă furniturile sau lucrarea s-a urmat mai multe zile succesive, termenul de un an începe a curge din ultima zi.

ART. 956 - Acţiunile contra cărăuşilor derivând din contractul de transport se prescriu:

I. Prin trecere de şase luni, dacă transportul a fost făcut în Europa, afară de Islanda şi insulele Feroe, într-o piaţa maritima a Asiei sau Africei de pe Mediterana, Marea-Neagra, canalul de Suez sau Marea Roşie, ori într-o piaţa de pe uscat legată prin calea ferată, cu o piaţa maritima din localităţile sus-arătate;

In caz de pierdere totală, termenul începe a curge din ziua în care lucrurile transportate trebuiau sa ajungă la destinaţiunea lor; iar în caz de pierdere parţială, avarie sau întârziere, din ziua predarei mărfurilor în primirea destinatarului.

ART. 957 - Dispoziţiunile legilor şi regulamentelor în vigoare asupra burselor de comerţ, asupra mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri, şi asupra magazinelor generale, dokuri şi intrepazite, vor continua a avea forta obligatorie chiar după punerea în aplicaţie a acestui cod, întrucât nu vor fi contrarii dispoziţiunilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.

ART. 958 - Societăţile şi asociaţiunile comerciale existente la epoca punerii în aplicatiune a acestui cod, vor fi regulate de legile anterioare, afară de următoarele dispoziţiuni:

1) Societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime sunt scutite de orice alta autorizaţiune şi supraveghere din partea guvernului şi de sarcinile relative, însă sunt supuse dispoziţiunilor din art. 104, 142, 144, 149, 153, 155, 165 aliniatul ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186 187, 264, 265, 266 şi 268 ale acestui cod, şi acelora care se raporta la reducerea capitalului, la fuziunea şi lichidarea societăţilor.

Ele mai sunt încă supuse dispoziţiunilor art. 124 privitoare la administratorii realeşi sau numiţi în urma punerii în lucrare a acestui cod;

2) Asociaţiunile mutuale care nu au de obiect exclusiv asigurările maritime, sunt supuse art. 260 al acestui cod, cu rezerva dispoziţiunii din numărul următor;

3) Societăţile şi asociaţiunile de asigurare asupra vietei şi administratoare de tontine sunt supuse dispoziţiunilor art. 147 al acestui cod pentru toate primele ce le vor percepe în urma aplicatiunei sale, cu rezerva reducerei proporţionale a cauţiunilor date pentru operaţiunile anterioare, în modurile şi în termenele ce se vor stabili prin osebit regulament;

4) Societăţile şi asociaţiunile care voesc sa introducă modificări în actele lor constitutive şi sa prelungească termenul fixat pentru durata lor, trebuesc sa se conformeze dispoziţiunilor noului cod.

ART. 959 - Pentru executarea dispoziţiunilor articolului de mai sus, numirea cenzorilor trebue sa fie făcuta în cea dintâi adunare generală care va avea loc în cursul celor şase luni după punerea în aplicaţie a acestui cod, sau într-o adunare specială, care se va convoca spre acest sfârşit, în acelaş termen, sub responsabilitatea administratorilor.

Adunarea generală, dacă cel puţin jumătate din capitalul social se afla reprezentat într-însă, va putea, cu votul afirmativ a doua treimi din capitalul reprezentat în adunare sa decidă ca administratorii actuali sa fie, în caz de realegere, dispensaţi de obligaţiunea de a da cauţiunea prescrisă de acest cod.

ART. 960 - Cambiile şi biletele la ordin emise înaintea acestui cod, girurile şi acceptatiunile şi avalurile făcute în orice epoca se vor regula după legile anterioare.

Cu toate acestea, din ziua punerei în lucrare a noului cod, se vor aplica acestor titluri dispoziţiunile noii legi, privitoare la forma şi la termenele protestului şi la măsurile de luat în cazul de perdere a acelor titluri.

Pentru cambiile şi biletele la ordin, a căror scadenta va fi chiar în ziua punerii în vigoare a acestui cod, protestul se va face asemenea în forma şi termenele prescrise de dinsul.

ART. 961 - Mandatul prepusului care, în ziua punerii în aplicare a noului cod, începuse deja sa exercite comerţul la care a fost prepus, trebuie sa fie depus conform dispoziţiunilor art. 394 din acest cod, în cele trei luni de la aplicarea lui, pentru îndeplinirea formalităţilor prescrise de acel articol.

ART. 962 - In cele dintâi trei luni după punerea în aplicare a acestui cod, administraţiunile de cai ferate, aplicînd tarifele speciale în vigoare, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilită de acest cod, dacă ea ar fi mai mare decît cea existenta după reglementele lor.

ART. 963 - In cele şase luni de la punerea în aplicaţie a noului cod, toate vasele supuse dispoziţiunilor art. 510, trebuie sa se conformeze lor.

Pentru vasele în curs de călătorie, în momentul punerei în lucrare a acestui codice, termenul sus zis începe a curge din ziua sosirei lor într-un port al Regatului.

ART. 964 - Privilegiile asupra vaselor dobândite mai înainte de punerea în aplicare a noului codice, după formele legii anterioare, îşi păstrează rangul lor chiar în privinţa privilegiilor dobândite sub imperiul acestui codice.

Dispoziţiunile art. 690 şi următoarele ale cartei II din noul cod se aplica de asemenea la privilegiile dobândite înainte de punere lui în aplicare.

ART. 965 - Termenele pentru neadmisibilitatea acţiunii se vor regula după legea în vigoare la epoca evenimentului care da loc actiunei.

ART. 966 - Prescripţiunile începute înainte de aplicaţiunea acestui cod se regulează după legile anterioare.

Cu toate acestea, prescripţiunile începute înainte de acea punere în aplicatiune şi pentru care, după legile anterioare s-ar cere încă un timp mai lung decît cel fixat prin acest cod, se vor împlini cu trecerea acestui termen mai scurt, calculandu-l din ziua punerei în aplicatiune a noului codice.

ART. 967 - Prezentul cod va intra în vigoare cu începere, de la 1 Septembrie 1887; iar dacă promulgarea lui nu se va putea face înainte de aceasta data, el se va pune în lucrare la o luna după data promulgării lui.

ART. 968 - Judecătorii-sindici ai tribunalelor primesc retribuţiunea judecătorilor de şedinţa. Pe lîngă acest onorariu, judecătorii-sindici ai tribunalului de Ilfov mai primesc o diurna de 150 lei pe luna, iar judecătorii-sindici ai tribunalelor Iaşi, Dolj, Covurlui şi Brăila o diurna de 75 lei.

Secretarii-arhivari ai judecătorilor-sindici primesc retribuţiunea grefierilor de tribunal.

ART. 969 - Pentru acoperirea retributiunii judecătorilor-sindici şi secretarilor-arhivari şi pentru cheltuelile de de cancelarie, Statul va percepe pînă la maximum 4 la suta din activul brut al falimentului, fără ca suma percepută de la un faliment sa poată întrece cifra de 20 000 lei.

Cota perceperii, pînă la maximum 4 la suta se va fixa în fiecare an prin legea bugetară.

Pentru anul bugetar curent, cota se fixează la 3 la suta; ea se va face venit la tezaur, sub o rubrica specială a veniturilor ministerului de justiţie.

In raport cu încasările şi intrările se va deschide, prin consiliul de miniştri, ministerului de justiţie creditele necesare pentru retribuţiunea personalului.

ART. 970 - Un regulament special va determina modul de percepere al contributiunii.

Extras din lucrarea "Cartea albă a contabilităţii - juridică" de Merticaru Dorin Nicolae, Brăila, 2012.
Toate drepturile rezervate.
.
Termeni şi condiţii de utilizare.........Notă realizatori


............	...