![]() |
![]() Legea 571/ 2003 - Codul fiscal |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() ![]() |
Dimensiune fişier: 41 k; Imprimare: 3 pag. A4 |
LEGE
nr. 571 din 22 decembrie 2003
TITLUL V - Impozitul pe veniturile obţinute din
România de
nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine
înfiinţate în
România.
CAP. IV - Redevenţe şi dobânzi la întreprinderi
asociate.
ART. 12418
- (1) Plăţile de dobânzi şi
redevenţe ce provin din România sunt exceptate de la orice
impozite aplicate
asupra acelor plăţi în România, fie prin reţinere la sursă,
fie prin declarare,
cu condiţia ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau
redevenţelor să fie o
întreprindere din alt stat membru sau un sediu permanent al unei
întreprinderi
dintr-un stat membru situat în alt stat membru.
(2) O plată făcută
de o întreprindere rezidentă în România sau de către
un sediu permanent situat
în România trebuie să fie considerată ca provenind din
România, denumită în
continuare stat sursă.
(3) Un sediu
permanent este tratat ca plătitor al dobânzilor sau redevenţelor
doar în măsura
în care acele plăţi reprezintă cheltuieli deductibile fiscal
pentru sediul
permanent din România.
(4) O
întreprindere a unui stat membru va fi tratată ca beneficiar
efectiv al
dobânzilor şi redevenţelor doar dacă primeşte acele plăţi pentru
beneficiul său
propriu, şi nu ca un intermediar pentru o altă persoană, cum ar fi un
agent, un
mandatar sau semnatar autorizat.
(5) Un sediu
permanent trebuie să fie tratat ca beneficiar efectiv al
dobânzilor sau
redevenţelor:
a) dacă creanţa sau dreptul de utilizare a
informaţiei, în privinţa căreia plăţile de dobânzi sau
redevenţe iau naştere,
este efectiv legată de acel sediu permanent; şi
b) dacă plăţile de dobânzi sau redevenţe
reprezintă venituri cu privire la care acel sediu permanent este supus,
în
statul membru în care este situat, unuia dintre impozitele
menţionate la art.
12420 lit. a) pct. (iii) sau, în cazul Belgiei,
«impozitului
nerezidenţilor/belastig der niet-verblijfhouders» ori, în
cazul Spaniei,
«impozitului asupra venitului nerezidenţilor» sau unui
impozit care este
identic sau în mod substanţial similar şi care este aplicat după
data de
intrare în vigoare a prezentului capitol, suplimentar sau
în locul acelor
impozite existente.
(6) Dacă un sediu
permanent al unei întreprinderi a unui stat membru este
considerat ca plătitor
sau ca beneficiar efectiv al dobânzilor ori redevenţelor, nici o
altă parte a
întreprinderii nu va fi tratată ca plătitor sau ca beneficiar
efectiv al acelor
dobânzi ori redevenţe, în sensul prezentului articol.
(7) Prezentul
articol trebuie să se aplice numai în cazul în care
întreprinderea care este
plătitor sau întreprinderea al cărei sediu permanent este
considerat plătitor
al dobânzilor ori redevenţelor este o întreprindere
asociată a întreprinderii
care este beneficiarul efectiv sau al cărei sediu permanent este tratat
ca
beneficiarul efectiv al acelor dobânzi ori al acelor redevenţe.
(8) Prevederile
prezentului articol nu se aplică dacă dobânzile sau redevenţele
sunt plătite de
către ori către un sediu permanent situat într-un stat terţ al
unei
întreprinderi dintr-un stat membru şi activitatea
întreprinderii este, în
întregime sau parţial, desfăşurată prin acel sediu permanent.
(9) Prevederile
prezentului articol nu împiedică România să ia în
considerare, la determinarea
impozitului pe profit, atunci când aplică legislaţia sa fiscală,
dobânzile sau
redevenţele primite de către întreprinderile rezidente, de
sediile permanente
ale întreprinderilor rezidente în România sau de
către sediile permanente
situate în România.
(10) Prevederile
prezentului capitol nu se vor aplica unei întreprinderi a altui
stat membru sau
unui sediu permanent al unei întreprinderi a altui stat membru,
atunci când
condiţiile stabilite la art. 12420 lit. b) nu au fost
menţinute
pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
Notă: Între data de 1 august 2006 şi data de 13
octombrie 2009 –
O.U.G. nr. 109/ 2009 – alin. (10) a avut forma: România nu va
aplica
prevederile prezentului capitol unei întreprinderi a altui stat
membru sau unui
sediu permanent al unei întreprinderi a altui stat membru, atunci
când
condiţiile stabilite la art. 12420 lit. b) nu au fost
menţinute
pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
(11) Îndeplinirea
cerinţelor stabilite de prezentul articol şi de art. 12420
va fi
dovedită la data plăţii dobânzilor sau redevenţelor printr-o
atestare. Dacă
îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezentul articol nu a
fost atestată la
data plăţii, se va aplica reţinerea impozitului la sursă.
Notă: Între data de 1 august 2006 şi data de 13
octombrie 2009 –
O.U.G. nr. 109/ 2009 – alin. (11) a avut forma: România solicită
ca
îndeplinirea cerinţelor stabilite de prezentul articol şi de art.
12420
să fie dovedită la data plăţii dobânzilor sau redevenţelor
printr-o atestare.
Dacă îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezentul articol
nu a fost atestată
la data plăţii, România va aplica reţinerea impozitului la sursă.
(12) Abrogat.
Notă: Între data de 1 august 2006 şi data de 13
octombrie 2009 –
O.U.G. nr. 109/ 2009 – când a fost abrogat, alin. (12) a avut
forma: România
stabileşte ca o condiţie pentru acordarea scutirii, potrivit acestui
capitol,
emiterea unei decizii privind acordarea în mod obişnuit a
scutirii pe baza unei
atestări în care să se certifice îndeplinirea cerinţelor
stabilite de prezentul
articol şi de art. 12420. Decizia privind acordarea scutirii
va fi
dată într-o perioadă de cel mult 3 luni după prezentarea
atestării şi după ce
au fost furnizate acele informaţii doveditoare pe care autorităţile
locale din
România le solicită de drept. Decizia va fi valabilă pe o
perioadă de cel puţin
un an după ce a fost emisă.
(13) În sensul
alin. (11), atestarea care va fi prezentată în legătură cu
fiecare contract de
plată trebuie să fie valabilă pentru un an de la data emiterii acestei
atestări
şi va conţine următoarele informaţii:
a) dovada rezidenţei, în scopul impozitării,
pentru întreprinderea care primeşte dobânzi sau redevenţe
din România şi, când
este necesar, dovada existenţei unui sediu permanent atestat de
autoritatea
fiscală a statului membru în care întreprinderea care
primeşte dobânzi sau
redevenţe este rezidentă pentru scopuri fiscale sau în care este
situat sediul
permanent;
b) deţinerea dreptului de beneficiar efectiv
al dobânzilor sau redevenţelor de către întreprinderea care
primeşte astfel de
plăţi, în conformitate cu prevederile alin. (4), sau existenţa
condiţiilor în
conformitate cu prevederile alin. (5), când un sediu permanent
este
beneficiarul plăţii;
c) îndeplinirea cerinţelor, în conformitate
cu prevederile art. 12420 lit. a) pct. (iii), în cazul
întreprinderii primitoare;
d) o deţinere minimă, în conformitate cu
prevederile art. 12420 lit. b);
e) perioada pentru care deţinerea la care se
face referire la lit. d) a existat.
Se poate solicita în plus justificarea
legală pentru plăţile din cadrul contractului, de exemplu se poate
solicita
contractul de împrumut sau contractul de licenţă.
Notă: Între data de 1 august 2006 şi data
de 13 octombrie 2009 – O.U.G. nr. 109/ 2009 – alin. (13) a avut forma:
În
sensul alin. (11) şi (12), atestarea care va fi prezentată în
legătură cu
fiecare contract de plată trebuie să fie valabilă pentru cel puţin un
an, dar
nu mai mult de 3 ani, de la data emiterii acestei atestări şi va
conţine
următoarele informaţii: a) dovada rezidenţei, în scopul
impozitării, pentru
întreprinderea care primeşte dobânzi sau redevenţe din
România şi, când este
necesar, dovada existenţei unui sediu permanent atestat de autoritatea
fiscală
a statului membru în care întreprinderea care primeşte
dobânzi sau redevenţe
este rezidentă pentru scopuri fiscale sau în care este situat
sediul permanent;
b) deţinerea dreptului de beneficiar efectiv al dobânzilor sau
redevenţelor de
către întreprinderea care primeşte astfel de plăţi, în
conformitate cu
prevederile alin. (4), sau existenţa condiţiilor în conformitate
cu prevederile
alin. (5), când un sediu permanent este beneficiarul plăţii; c)
îndeplinirea
cerinţelor, în conformitate cu prevederile art. 12420
lit. a) pct.
(iii), în cazul întreprinderii primitoare; d) o deţinere
minimă, în
conformitate cu prevederile art. 12420 lit. b); e) perioada
pentru
care deţinerea la care se face referire la lit. d) a existat. Statele
membre
pot să solicite, în plus, justificarea legală pentru plăţile din
cadrul
contractului, de exemplu pot solicita contractul de împrumut sau
contractul de
licenţă.
(14) Dacă cerinţele
pentru acordarea scutirii încetează să fie îndeplinite,
întreprinderea primitoare
sau sediul permanent va informa imediat întreprinderea plătitoare
sau sediul
permanent plătitor.
Notă: Între data de 1 august 2006 şi data de 13
octombrie 2009 –
O.U.G. nr. 109/ 2009 – alin. (14) a avut forma: Dacă cerinţele pentru
acordarea
scutirii încetează să fie îndeplinite, întreprinderea
primitoare sau sediul
permanent va informa imediat întreprinderea plătitoare sau sediul
permanent
plătitor şi, dacă statul sursă solicită astfel, şi autoritatea
competentă a
acelui stat.
(15) Dacă respectiva
întreprindere plătitoare sau sediul permanent a reţinut impozitul
la sursă
asupra venitului ce urma să fie scutit de impozit, conform prezentului
articol,
aceasta poate face o cerere pentru restituirea acestui impozit reţinut
la
sursă. În acest sens se va solicita informaţia specificată la
alin. (13).
Cererea pentru restituirea impozitului trebuie să fie transmisă
în cadrul
termenului legal de prescripţie.
Notă: Între data de 1 august 2006 şi data de 13
octombrie 2009 –
O.U.G. nr. 109/ 2009 – alin. (15) a avut forma: Dacă respectiva
întreprindere
plătitoare sau sediul permanent a reţinut impozitul la sursă asupra
venitului
ce urma să fie scutit de impozit, conform prezentului articol, aceasta
poate
face o cerere pentru restituirea acestui impozit reţinut la sursă.
România va
solicita informaţia specificată la alin. (13). Cererea pentru
restituirea
impozitului trebuie să fie transmisă în perioada prevăzută
în prezentul
alineat. Această perioadă de depunere a cererii de restituire va fi de
cel
puţin 2 ani de la data la care dobânda sau redevenţele sunt
plătite.
(16) Impozitul
reţinut la sursă în plus va fi restituit într-un interval
de un an de la
primirea cererii de restituire a impozitului şi a informaţiilor
doveditoare pe
care le poate solicita în mod rezonabil. Dacă impozitul reţinut
la sursă nu a
fost restituit în perioada menţionată, întreprinderea
primitoare sau sediul
permanent va fi îndreptăţit, la expirarea anului în cauză,
să solicite dobânda
asupra sumei reprezentând impozitul care trebuie restituit.
Dobânda solicitată
se va calcula corespunzător prevederilor Codului de procedură fiscală.
Extras din lucrarea
"Cartea albă a contabilităţii", Brăila 2010 şi
"Cartea albă a contabilităţii - fiscalitate" de Merticaru Dorin
Nicolae, Brăila, 2012.
Toate drepturile rezervate.
.
Termeni şi condiţii de utilizare.........Notă
realizatori