Justiţia
şi inechitatea în faţa legii. Motto:
1. În
orice condiţii, indiferent ce faci, există o ordonanţă în temeiul
căreia poţi fi acuzat...
2. Justiţia e
fericirea socială, garantată de ordinea socială...
3. Justiţia
este un contract de oportunitate în care se intră pentru a
preveni ca oamenii să lezeze sau să fie lezaţi (Epicur).
Definiţii:
Justiţia, din
punct de vedere al definiţiilor academice, reprezintă:
- caracter just, dreptate, echitate;
- principiu moral având ca esenţă conformitatea cu adevărul;
- una din formele fundamentale ale activităţii statului, care constă
în judecarea pricinilor civile (soluţionarea litigiilor) sau
penale şi aplicarea pedepselor prevăzute de lege;
- ansamblul legilor şi al instanţelor judecătoreşti; sistemul de
funcţionare a acestor instanţe;
- totalitatea organelor de jurisdicţie dintr-un stat;
- activitate a instanţelor judiciare ale unui stat; exerciţiu al
puterii judiciare; judecată.
Teoria:
Din punct de
vedere teoretic toţi suntem egali în faţa legii. Un bun punct de
plecare... Dar, oare, aşa este? Puşi în faţa unei legi, Doamna
cea oarbă (justiţia) ne tratează pe toţi la fel atât în
ceea ce priveşte suma drepturilor noastre cât şi suma
obligaţiilor noastre. Dacă apare un litigiu... Totul este scris
în lege şi... justiţia funcţionează prin aplicarea acesteia şi,
eventual, judecă asupra litigiului şi aplică legea. Astfel, se poate
observa apariţia unui traseu obligatoriu: 1. lege, 2. justiţie ca
aparat de aplicare a legii şi 3. justiţia ca principiu moral şi aplicat.
Legea se
naşte din cerinţele ordinii sociale fiind "elaborată" de noi (cerinţele
de zi cu zi ale vieţii sociale), dându-i-se fiinţă prin
intermediul nostru (redactarea şi votarea legii de către reprezentanţii
aleşi de noi) şi se aplică prin intermediul nostru (prin manifestarea
drepturilor noastre şi, eventual, prin apelul la justiţie şi structura
acesteia la solicitarea aplicării acesteia).
Justiţia se
naşte tot din cerinţele ordinii sociale şi nu este un răspuns al
legilor existente ci, pur şi simplu, un aparat al aplicării legii
funcţie de solicitarea noastră, a tuturor... Fără solicitarea noastră,
cei ce compunem aparatul de justiţie sau cei ce suntem simpli cetăţeni,
legea ar fi o înşiruire scrisă de cuvinte, păstrată undeva pentru
evidenţele viitoare... Fără noi nu apar constrângerile necesare
coexistenţei, a unei vieţi sociale normale, cel puţin momentului
existenţial cu care avem de a face, fără a mai lua în
considerare şi elementele ce incumbă asupra viitorului, asupra
urmaşilor noştri...
Fără aceste
elemente, de bază, nimic nu ar mai avea valoare... Nu ar mai exista
personalitate, demnitate, dreptate... nici măcar posesie... nici măcar
valoarea vieţii... În lipsa legilor şi a aplicării acestora totul
ar fi un haos la îndemâna puterii celor "fără de lege",
caracterizaţi oricum de lipsă de scrupule, de respect pentru orice fel
de valoare, etc.
Dar, spre
fericirea noastră există legi, există justiţie...
Şi, astfel,
cel puţin teoretic, totul este minunat şi în regulă... Suntem
demni... Simţim că totul este OK, etc... Dar, oare, este aşa?
Practica (realitatea):
Din cele
prezentate anterior vom avea de dezbătut mai întâi două
elemente esenţiale: Legea şi Justiţia. Voi căuta să mă rezum cât
mai mult la realitatea "de pe câmpul de luptă" şi, cu răbdare,
vom încerca să ajungem la ceea ce trebuie făcut pentru... ca
totul să fie bine... cel puţin relativ...
Legea:
În
esenţă, legea este o prevedere scrisă, un act normativ, o normă cu
caracter obligatoriu, un contract social unilateral, stabilite şi
apărate de puterea de stat. După cum am rezumat la partea teoretică, se
pare că ea este o emanaţie directă a fiecăruia dintre noi, un rezultat
direct al cererilor noastre şi/ sau a precursorilor noştri care au
constatat că "este drept aşa" (sau... "este mai drept aşa"), "aşa
trebuie făcut" (sau... "aşa este mai bine de făcut") etc. Deci,
de-a lungul timpului, înaintaşii noştri s-au adunat şi au zis:
"Nu ucide că e de rău", "Nu fura că e de rău", "Nu jindui la bunul
altuia că e de rău", etc. Dar cum să forţezi pe cel ce face rău să
respecte aceste legi?!? Atunci a apărut pedeapsa... conformă cu
vremurile de atunci... Legea talionului pentru ucigaşi, tăierea
măinilor pentru hoţi, lapidarea pentru jinuitori, etc. Vremurile s-au
schimbat şi aceste pedepse s-au schimbat în spânzurătoare,
scaun electric, injecţie letală, închisoare pe viaţă, pe un
anumit termen etc. pentru ucigaşi, ocnă, muncă silnică,
încarcerare etc. pentru hoţi, etc. etc. etc. Noi toţi am dorit
asta... Aşa se pare...
Dar, au
apărut noi şi noi încălcări de lege, odată cu creşterea numărului
de legi... De la Codex Hammurapi care avea 282 articole de lege la sute
de mii de legi cu milioane de articole (în vigoare) cât
există la ora actuală... Şi, odată cu asta, au apărut noi şi noi
pedepse... Noi am atras toată această junglă legislativă... Noi, cei de
rând care am împuternicit pe cei ce fac legile să
muncească din greu...
Este oare
adevărat acest lucru??? Noi suntem cei care fac legea, aşa cum enunţă
orice principiu democratic???
Dar, dacă ar
fi fost aşa ar mai fi existat impozite??? Ar mai fi existat tăieri de
pensii, de mijloace efective de subzistenţă cum ar fi asistenţa
medicală, etc.??? Ar mai fi existat situaţii în care legile se
schimbă din mers, adică, azi este bine aşa dar, de mâine, este
bine bine altfel??? Zic şi eu...
Deci, dacă nu
este aşa, de ce am ajuns aici, la legile care există acum?
INECHITATEA
nr. 1... Legile nu sunt un rezultat real al acţiunii fiecărui individ
în parte...
Dacă vreţi să
începem cu o întrebare (este mai simplu aşa) ar fi bine să
vă amintesc din
istoria cât de cât recentă, de nazism... Cât de legal
a fost să existe lege care să priveze de drepturi elementare, cum ar fi
cel de proprietate sau cel la viaţă, cum au existat în acea
perioadă? Cât de legal a fost ca, mai apoi, în baza unor
legi democratice să existe colonialism, rasism, bla, bla? Da, aceste
legi au existat. Noi, "cei de rând", nu am putut participa
decât la împuternicirea celor care să ne reprezinte, aşa
cum a fost posibil în diferite momente ale istoriei.
Apropos de istorie... Primul nostru gest democratic a fost să abolim
condamnarea la moarte dar numai după ce am mai făcut unele execuţii...
Interesant, nu-i aşa?! TOŢI am vrut acest lucru (sau "jumătate + 1")...
Şi acum este deja la modă dacă este necesară
reintroducerea pedepsei cu moartea... Brrr... Chiar nu mai pot
continua...
Noi am atras
aceste legi? Nu cred... Reprezentanţii noştri??? DA.
Dar, de ce se
întâmplă astfel de lucruri?!? În mod normal noi
îi votăm pentru a pleca de la ceea ce există şi a
îmbunătăţi fie prin intermediul unor legi care să aducă ceva nou,
benefic nouă, fie prin eliminarea elementelor nedrepte din legile deja
existente. Este evident asta, nu-i aşa? Atunci, de ce nu se
întâmplă acest lucru? De ce lucrurile o iau mereu razna? De
ce ne adâncim din ce în ce mai mult în hăţişuri
legislative, în oportunităţi legislative care să prejudicieze cea
mai mare parte dintre noi şi să avantajeze numai o mică parte, aproape
nesemnificativă dintre noi?
Nu sunt deja
prea multe întrebări pentru ca să mai continuăm? Mai am ceva de
"demonstrat" în ceea ce priveşte inechitatea evidentă a
legilor... Offf... Da, ar mai fi puncte de "presiune"... Dar voi
argumenta tot cu ajutorul întrebărilor, aterizând în
vremurile noastre atât de pline de echitatea, egalitatea,
demnitatea atrasă de lege...
De ce o
persoană care s-a mutat de câţiva ani la oraş nu mai are dreptul
să beneficieze de "împroprietărire" cu teren agricol? Aaaa, da,
acum apare beneficiul de a
primi o sumă de bani să te întorci la ţară, sumă cu care abia
dacă poţi ridica o gospodărie... Dar voi, orăşenilor, nu aţi cumpărat
pe mai nimic casele care le aveţi acum??? Da, aşa este, dar le-am
cumpărat, nu le-am primit... Dacă tot există prevederi ale
dreptului civil, de ce dreptul de prescriere a revendicării
proprietăţii variază, funcţie de caz, de la 3 ani la maximum invocabil
prin uzucapiune de ce apar legi care permit ca "naţionalizaţii" (de
exemplu) să poată revendica tot felul de proprietăţi, de drepturi,
etc.? Nu a născut acest lucru nedreptăţi de toată frumuseţea??? Dar de
ce dacă muncesc la stat fiind, de exemplu, asistent medical, se
consideră că sunt bugetar şi cel care munceşte la privat se consideră
că munceşte şi atât, hrănind pe bugetarul cel nesimţit (scuze,
folosesc expresii la modă, popularizate de reprezentanţii noştri,
pardon... ai majorităţii momentului)? Nu tot muncă este şi activitatea
bugetarului? Nu datorită bugetarului beneficiez, de exemplu, de
servicii medicale, de pompieri, de învăţământ, etc. De ce
nu se consideră că bugetarul primeşte salariul cuvenit muncii sale
îngrijindu-i pe nesimţiţii (scuze, folosesc "în oglindă"
aceleaşi expresii la modă) de privaţi??? De ce pentru aceeaşi muncă se
primesc remuneraţii diferite??? De ce la unii se ia în
considerare, sub efectul legii, existenţa studiilor superioare iar la
alţii nu??? De ce există scutiri de datorii pentru unii şi pentru alţii
nu? De ce există preţuri preferenţiale la energie, gaze, etc.
pentru unii şi pentru alţii nu? De ce pentru muncile agricole se
primesc subvenţii şi pentru alte activităţi nu se primesc??? De ce, de
ce, de ce... Şi, gata, am obosit...
Toate acestea
sunt drepturi legale, consfinţite de dorinţele noastre suverane...
INECHITATEA
nr. 2... Legile sunt particularizate (au o anumită sferă de acţiune)
dar sunt suportate/ "finanţate" de noi toţi, de fiecare individ
în parte...
Procedând la o finalizare a ideii de lege am de subliniat doar
câteva aspecte...
1. Legile sunt necesare existenţei societăţii în condiţii de
inechitate.
2. Legile trebuie să fie cât mai echitabile indiferent de
justificarea posibil atribuibilă naşterii unei.. inechităţi.
3. Legile trebuie să fie direct emanate de fiecare dintre noi, fără
intervenţia necontrolată a legislativului şi, mai ales, executivului.
Justiţia:
Plecând
de la principiul moral al conformităţii cu adevărul nu pot să nu
încep prin a sublinia că acesta nu este decât o idee, un
ideal... În esenţă, legea se aplică de către aparatul de
justiţie, de totalitatea organelor de jurisdicţie dintr-un stat.
Presupunând că idealul este atins şi acest aparat funcţionează
perfect rezultă că fiecare va beneficia de drepturile şi obligaţiile
născute din legi, ordonanţe, bla, bla... Credeţi că se va atinge
în deplinătatea lui adevărul?!? Cum am prezentat mai sus... NU.
Inechitatea este arhiprezentă şi imposibil de eliminat... În cel
mai fericit caz poate fi atenuată...
La această
imperfecţiune se va adăuga rând pe rând fiecare participant
al sistemului de justiţie. Legislativul şi executivul (guvern şi
aparatul acestuia) sunt din start elemente care fără control atrag
dezastrul fiinţei adevărului prin activitatea lor necontrolată,
inechitabilă şi, mai ales, părtinitoare (cu referire fie la masa celor
care sunt reprezentaţi, fie la interesele acestor reprezentanţi, fie,
pur şi simplu, la incapacitatea lor intelectuală şi umană de a sesiza
necesităţile reale ale momentului). Dacă ei şi-ar face treaba cum
trebuie, echitabil, controlaţi activ de noi, cei care îi alegem
să ne reprezinte.... Ar fi doar un prim pas... deoarece...
... vine
rândul aparatului efectiv al justiţiei. "Oamenii legii" (poliţie,
miliţie, comunitari, jandarmi, etc.) fac parte dintr-o structură
ierarhică cu un anumit fel de răspuns la "stimuli". Aplicarea legii
în cazul lor depinde de cum se respectă un set de proceduri, de
cum reacţionează cei implicaţi în elementele "ilegale",
etc. Dar, ei sunt elementul cel mai de jos al structurii "de
justiţie" fiind şi cei mai expuşi la intervenţiile umane (interese,
frică, drepturi limitate de acţiune, etc.) fără a uita de structura
ierarhică în care sunt "încadraţi" vrând,
nevrând... Şi, astfel, din poziţia de furnicuţe ale justiţiei ei
aplică legea (aşa cum pot) sau ajută la aplicarea ei în cazurile
mai grave...
Se ajunge
astfel la prima etapă în ceea ce priveşte justiţia (aparatul
acestuia) la propriu... Aici avem de a face cu o întreagă
structură (atribuibilă sau nu acestui aparat "propriu-zis")
reprezentată de procurori (şi nu i-am inclus întâmplător
aici deoarece, chiar dacă sunt participanţi direcţi la actul de
justiţie, ei beneficiază de puterea "N.U.P."-ului care "opreşte"
accesiunea lor până la actul de justiţie efectiv), mediatori,
notari, executori... Toţi aceştia sunt cei care participă la
procedurile necesare iniţierii unei acţiuni în justiţie... Din
start se poate observa că toate aceste "cărămizi" ale edificiului
justiţiei îşi împart autoritatea şi, bineînţeles
interesele... Câte "acte" şi/ sau "dosare" nu se dizolvă/
impurifică în lungul drum al realizării "semipreparatelor"
justiţiei?!? Câte interese mai mult sau mai puţin susceptibile
ideii de adevăr nu apar pe acest drum? Câte imperfecţiuni nu apar
datorită inserenţelor obligatorii ale procedurilor??? Şi, să nu uităm
de reacţiile celor implicaţi în elemente "ilegale" care tind
permanent să devieze/ stâlcească/ etc ideea de echitate pentru
susţinerea intereselor lor...
Acum ajungem
la judecată, la ideea de finalitate a justiţiei, în sensul
aplicat. Aici totul este o luptă între echipa de judecată şi
avocaţi.
Din start,
teoretic,
într-un litigiu, se prezumă că orice cetăţean, individ, etc. este
nevinovat... Ooops... Vinovat sau nu?!? Deja problema avansează spre
inechitate... Dacă luăm în calcul şi diferenţa de valoare
între avocaţi, inechitatea este clară, fără dubii... Cel care are
mai mulţi bani va angaja un avocat mai bun, va tergiversa, prelungi,
presa, etc. procedurile spre a consuma orice resurse disponibile ale
celui cu mai puţini bani, spre al face să "scape" o procedură, ş.a.
până ce va duce lucrurile în direcţia dorită de el, etc.
etc. etc. Singura salvare a acestui sistem stă în judecători,
efectiv... Dar, ei, oricât de corecţi şi drepţi ar fi, sunt
obligaţi să reacţioneze în baza procedurilor care au dus actul de
justiţie până la judecata lor... Da, aţi citit bine... Ei nu pot
trece mai departe de aceste proceduri... Nici măcar de termenele
atribuite acestor proceduri (dacă nu ai contestat în termen de
15, 30 etc. zile, funcţie de procedură, o decizie injustă, a 16-a, 31-a
etc. zi consemnează/ "statuează" NEADEVĂRUL ca ADEVĂR) ... Orice
favorizare (de partea judecătorilor) spre ADEVĂR, DREPTATE, ECHITATE şi
alte elemente de valoare vor fi aspru sancţionate de avocaţi... Se
ajunge la recurs, apel, recuzare, curte de casaţie, bla, bla şi
"judecata" va fi obligată să ajungă de cele mai multe ori la
inechitate, la neadevăr... Nu susţin mai mult aceste afirmaţii
decât prin a aminti că există noţiunile de sperjur (care trebuie
demonstrate, dovedite, etc. - şi este fenomenal de greu atât din
punct de vedere procedural cât şi din punct de vedere al
expunerii procesuale ulterioare, nedovedind sperjurul, care este o
acţiune separată, poţi confirma minciuna celui care a făcut sperjur şi
să ajungi într-un usturător dezavantaj), de "martor de profesie"
(care ştiu să îşi practice "meseria" şi rareori sunt anulaţi ca
efect), de "martor de conjunctură" (care ţin de interesele care
îi aduc în această conjunctură şi fac orice pentru a obţine
susţinerea dorită)... şi aş putea continua... Ce pot face judecătorii
în aceste situaţii??? Şi, reamintesc, chiar dacă este evident
adevărul...
Şi am mai multe exemple în acest sens...
Pieton spulberat (cu martori şi tot ce trebuie) până la
Sfântul Petru pe trecerea de pietoni atrage procesul penal al
unei persoane care "scapă" cu doar 5 ani cu suspendare şi comentarii de
genul "Ce căuta jegosul pe trecerea de pietoni la 10 noaptea"...
Comandant de vas care loveşte un copil în văzul tuturor (cu
filmări, martori şi tot ce trebuie) şi este ales preşedinte...
Îmbogăţiţi peste noapte care au hârtiile necesare
procedurilor de proprietate şi continuă să influenţeze destinele
noastre (să ne fure asistenţa statală - protecţie socială, asistenţă
medicală, etc. - drepturile câştigate - prin cotizaţii forţate la
pensii, şomaj etc. pentru ca apoi să le solicite "jăpcuite" pentru
bunăstarea economică şi continuarea subvenţionării jafului lor - etc.
etc. etc.) ... chiar dacă nu mai au nevoie de noi pentru a fi nababi...
Mulţi vor
spune că este nesemnificativ numărul de exemple ... Serios???
Încercaţi să vă imaginaţi că aţi ajuns la Sfântul Petru
semenea nefericitului din exemplu! dacă nu aveţi imaginaţie amintiţi-vă
(milioane dintre voi) cum a fost când au fost tăiate/ diminuate
serviciile medicale, cum a fost când a fost diminuată pensia, cum
a fost când a "zburat" un sfert din salariu şi, cu studii
superioare şi răspundere în spate aţi rămas la un salariu mai mic
decât al unui măturător de stradă! Imaginaţi-vă... Amintiţi-vă!!!
Ce să facă
justiţia în toate aceste cazuri??? Cum să mai amintim (măcar) de
ECHITATE, de ADEVĂR???
Şi nu trebuie
să uit să subliniez că, în "dezbaterea" de mai sus nu am avut
nimic cu avocaţii... Ei sunt angajaţi nu să facă acte de justiţie ci
doar să reprezinte interesele clientului lor... Atât şi nimic mai
mult... În esenţă ei trebuie să speculeze fiecare slăbiciune a
"Oarbei cu balanţa" ("Dice" pe numele ei din mitologia greacă)...
în interesul clientului lor (subliniez)... fără inimă, fără
echitate, imparţialitate, bla, bla, bla...
Procedând la o finalizare a ideii de justiţie am de subliniat
doar câteva aspecte...
1. Actul de justiţie se poate realiza (măcar teoretic) numai şi numai
cu implicarea Dumneavoastră directă, constantă, fără odihnă (nu lăsaţi
garda jos niciodată)...
2. Fiecare pas al procedurii realizării actului de justiţie (dacă
ajungeţi acolo) trebuie atent supravegheat de Dumneavoastră
(excluzând lipsa de cunoştinţe, de capacitate intelectuală, etc.
care vă expune iremediabil pierderilor), controlând la maxim
posibil toate elementele care apar pe drumul realizării actului de
justiţie respectiv (cu referire strictă doar la proceduri şi la avocaţi
- la atât se rezumă capacitatea de control)...
3. Acoperiţi fiecare respiraţie (în templul plin de vicii al
justiţiei) cu acte/ documente/ înscrisuri...
4. Nu încercaţi să cunoaşteţi legea! Nu aveţi cum... Nu vă ajunge
o viaţă de om să puteţi parcurge măcar minimum necesar... Principiile
de bază ale legii consumă 12 ani de educaţie primară + 4 de studii de
drept + minim 3 stagiatura + "X" ani de practică (mai ales pentru cei
din magistratură) până să poţi spune că ştii măcar unde să
cauţi... Şi, chiar şi atunci, te specializezi pe ceva anume... În
concret te specializezi pe "civil", "penal", "economic" etc... Şi aici
am făcut referire la cei care profesează dreptul şi nicidecum la marea
majoritatea a Dumneavoastră... Căutaţi doar să ştiţi cât mai
multe din OBLIGAŢIILE Dumneavoastră (în primul rând), şi,
dacă mai este timp, cât mai multe din drepturile
Dumneavoastră, limitându-vă la viaţa efectivă, la implicarea
efectivă în societate...
5. Feriţi-vă de cei care au cunoştinţe avansate de drept, de cei
care au bani şi pot angaja pe cei care au cunoştinţe avansate de drept,
de cei cu relaţii şi putere pe o ierarhie anume, de... În general
cam de toţi cei din jurul Dumneavoastră... Căutaţi să nu
deranjaţi pe nimeni... Nici măcar soţul, soţia sau copiii...
Concluzie:
Justiţia ca
principiu moral şi aplicat...
Oricât
de mult am dori acest lucru, nu putem avea legi care să mulţumească pe
toţi. Vrem sau nu trebuie să plătim impozitele şi taxele atât de
necesare existenţei statului şi instituţiilor acestora (justiţie,
armată, poliţie, sistem medical, sanitar, etc.)... Vrem sau nu legile
sunt (... sau trebuie să fie) rezultatul/ emanaţie unei mase de oameni
cel puţin "egal + unu" faţă de restul care doresc altceva (conform
principiilor democratice), principiile punitive, de constrângere,
ale legilor sunt destul de arbitrare născând inechitate prin
simpla lor aplicare, etc. etc. etc.
Oricât
de mult am dori acest lucru, nu putem avea un sistem de justiţie care
să îi mulţumească pe toţi. Vrem sau nu vrem suntem asaltaţi
încontinuu de răufăcători, oportunişti, etc., indivivizi sau
grupuri de indivizi (şi aici pot fi incluse unele persoane/ grupuri de
persoane ale "aparatului justiţiei) care îşi adaptează
încontinuu tehnicile, tacticile etc. pentru a putea să facă ceea
ce doresc să facă... bineînţeles în afara sau "pe
lângă" adevăr, echitate, justiţie... Aici se "adaugă" un
principiu de bază al justiţiei... Mai bine să scape x răufăcători
decât să fie condamnat un nevinovat... În baza acestuia
mult tupeu au cei ce încalcă legea... Au drepturi şi ei... Şi ce
poţi să le faci??? Cum să îi mulţumeşti pe toţi?!?!
Oricât
de mult am dori acest lucru, nu putem "beneficia" de adevăr... Istoria
este scrisă de cei ce osândesc eroi, leul va dicta mielului
când şi ce să facă, etc. etc. etc. dar ... Cale de scăpare nu
prea există... Şi, ca să nu mai bat câmpii în direcţia asta
voi schimba puţin tarlaua... spre chestii morale...
Răul se
manifestă atunci când vrea să ajungă la nivele superioare prin
dobândirea resurselor necesare de la cei din jurul său,
indiferent dacă persoana/ persoanele vizate dispun de un anumit nivel
de resurse (care să atragă) sau nu. Mai concret, răul se manifestă prin
transformarea în sclavi (munceşti ca să te fur, fără a face
referire la valoarea bunului furat ci la timpul cât ai fost, de
fapt, scavul celui care te-a lăsat fără acel bun - sau eşti sclavul meu
atât tip cât îşi ia să câştigi banii care
îi vei plăti ca impozite, etc. etc. etc.) a semenilor, prin
încălcarea drepturilor pe care le are orice om (atribuite prin
drept divin sau juridic)... Orice formă de exploatare, de nesocotire a
ceea ce se cuvine unei persoane reprezintă un lucru rău, fiindcă
în esenţă înseamnă să dobândeşti putere prin a-i
prejudicia/ distruge pe ceilalţi, prin jefuirea a ceea ce ei deţin (cu
acte în regulă sau nu). Dar de unde ştim dacă este vorba
despre bine sau rău... De exemplu, unele naţionalităţi "conlocuitoare"
doresc sub diverse pretexte principiale (care nu doresc să le comentez)
solicită în dauna majorităţii anumite lucruri... Este bine sau
rău... Pentru ei este bine, pentru restul este rău... Pentru mai puţini
este bine, pentru mai mulţi este rău... Care ar fi răul şi care ar fi
binele???
În principiu, identificarea binelui şi a răului ţine de motivul
pentru care se doreşte dobândirea puterii şi, implicit, a
evoluţiei ulterioare. Astfel , cei care se află pe calea binelui vor
căuta să obţină putere pentru a-i ajuta deopotrivă pe ceilalţi să
crească şi să se dezvolte, mergându-se până la sacrificiul
de sine, dacă acest lucru este necesar, condiţia de bază fiind de a nu
aduce prejudicii, de a nu deranja pe ceilalţi (chiar şi privind din
punct de vedere democratic, concret al "masei predominante"). Mai
precis, binele este întotdeauna altruist în manifestarea sa
atât timp cât nu aduce prejudicii altora. În
opoziţie, cei care doresc răul vor dori putere de a se ridica deasupra
semenilor, pentru a stăpâni peste ei. Pe scurt, răul se bazează
pe înălţarea de sine, fiind profund egoist, manifestându-se
prin nedreptate, exces şi trufie. De fapt, atunci când cineva
încearcă să impună elementele sale egocentrice, el va afecta
echilibrul general, aducând nedreptate şi suferinţă peste tot...
Există oare o cale scăpare din acest "balans"???
În concluzie:
1. NU lăsaţi pe nimeni să ia ceea ce este al Dumneavoastră... Nici
măcar să nu îi daţi din ceea ce este al Dumneavoastră deoarece,
chiar şi atunci, poate fi în joc o înşelătorie, o
exploatare a slăbiciunilor Dumneavoastră sentimentale, morale, etc.
2. Căutaţi persoane asemenea Dumneavoastră şi constituiţi un grup de
acţiune din ce în ce mai mare, mai puternic, care să vă ajute şi
pe care să îl ajutaţi să se apere de toţi factorii agresivi,
oportunişti, etc. ce vă pot aduce prejudicii, fie şi prin aplicarea
unei legi efemere... şi să vă ajute să revendicaţi şi/ sau căpătaţi
drepturile...
MEDOW
Notă: Pentru inserarea (şi
medierea) mesajelor Dumneavoastră
(trimise prin mail la adresa dorinm@email.com) vă reamintesc să
precizaţi numele dorit (nick-ul, etc.) să apară ca semnatar al
post-ului!