Lucru
- Contabilitate
- Planul
de conturi bugetar - Clasa de conturi 3

Contabilitate
Contul 331 - Produse în curs de execuție
Cu ajutorul
acestui cont se ține evidența produselor în curs de execuție (care
nu au trecut prin toate fazele de prelucrare prevăzute de procesul
tehnologic, respectiv producția neterminată) existente la
sfârșitul perioadei.
Contul 331 "Produse în curs de execuție" este un cont de activ.
În debitul
contului se înregistrează valoarea stocului de produse în curs de
execuție, la sfârșitul perioadei, iar în credit, scăderea din
gestiune a valorii stocului respectiv la începutul perioadei
următoare.
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la cost de producție a produselor aflate în curs de execuție la sfârșitul perioadei.
Contul 331 "Produse în curs de execuție" se debitează prin creditul contului:
709 "Variația stocurilor"– cu valoarea la cost de producție a stocului de produse în curs de execuție la sfârșitul perioadei, stabilită pe baza de inventar.
Contul 331 "Produse în curs de execuție" se creditează prin debitul contului:
709 "Variația stocurilor"– cu valoarea la cost de producție a stocului de produse în curs de execuție scăzută din gestiune la începutul perioadei următoare.
Bibliografie:
O.M.F.P.
nr. 1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea și conducerea contabilității
instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile
publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia (publicat în M.
Of. nr. 1186 din 29 decembrie 2005).
Anexa
din 12 decembrie 2005 - cuprinzând Normele metodologice
privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor
publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și
instrucțiunile de aplicare a acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186
bis din 29 decembrie 2005).
Dorin, Merticaru